T de la televiziune

Televiziunea cu T (mare) nu poate exista fără strădania de a alcătui un „DreamTeam” din: sunetist, operator imagine, editor imagine, producător, reporter şi realizator, stafful de la emisie şi din carul de reportaj, electronişti, IT-işti, conducătorii auto şi toţi ceilalţi, care chiar dacă nu au un t în titulatură, îl poartă în suflet, ca de pildă regizorii de emisie! Şi cu cât sporeşte competiţia pe piaţa de televiziune, cu atât ar trebui să fie mai intens T-ul mare de la Televiziunea Publică!Read more…

Israel. Să-mi fie cu iertare…

Înainte de a ajunge în Israel trebuia să plecăm din Romania. Emigrarea a fost o hotărâre grea. M-au împins înrăutățirea continuă a condițiilor de viață, (greutatea de a procura alimente, frigul), nicio rază de speranță într-un viitor mai bun. Exceptând problemele menționate, care consideram că îi ating direct pe copiii mei, eu eram mulțumit cu viața pe care o duceam. Am emigrat în Israel deoarece era o poartă care mi se deschidea ca evreu. De fapt eu eram evreu pentru că mama mi-a spus „noi suntem evrei”– cu completarea „dar nu părăsim România” și în acest sens scriam în formularele școlii. Nu erau în casă alte sărbători decât cele oficiale. De 1 Mai era o masă festivă, la care primeam o jumătate de roșie eu, o jumătate fratele m… Ceea ce mă ținea pe loc era promisiunea făcută soției. Soția mea, româncă, a acceptat greu plecarea, dar odată emigrați a dovedit din nou că e lozul câștigător al vieții mele (a învățat repede și la perfecție ebraica, medita copiii la religie, desigur plus serviciu și gospodărie). Am trecut prin vamă și prin comentariile vameșilor: „ăștia și-au adus toate izmenele” (cu bani puțini ne-am orientat spre ceea ce era util în orice țară – lenjeria de corp). Am plecat în 24 ianuarie 1985. În avion, fetița mea de 8 ani, care nu mai zburase niciodată, mi-a spus „știi, tata, mi se pare că drumul acesta l-am mai făcut odată” (!!!???) Pe atunci, în afară de numele țării spre care zburam ea nu știa nimic, probabil nu înțelegea nici măcar ce înseamnă altă țară.Read more…

Vizita președintelui Trump și a soției sale, Melanie, în Marea Britanie

Am vizionat cu plăcere relatările colorate ale mass mediei privind vizita președintelui Trump și a soției sale Melania în Marea Britanie. Am admirat toaletele Melaniei, rochia albă cu pălărie mexicană asortată. Am admirat-o și pe d-na prim ministru Theresa May într-o superbă rochie roșie, lungă, cu o discretă crăpătura laterală. Am apreciat faptul că a apărut în fața perechii Trump împreună cu soțul ei, ținut până acum oarecum în umbră. Consider că Theresa May a părăsit în mod triumfal înalta ei funcție, mână în mână cu președintele Trump. Vizita acestuia s-a soldat cu promisiunea unor importate acorduri comerciale post Brexit. Am admirat și eleganta apariție a oaspeților la banchetul oferit de M.S. Regina Regatului Unit. Read more…

Haiducii vechi și noi

Prin comportament, majoritatea așa-zișilor politicieni cu care ne-am blagoslovit alegându-i de bunăvoie și nesiliți de nimeni, se distinge prin haiducie. Doar că la noi, nu doar democrația (propusă de tov. Iliescu), ci și haiducia este originală: Conform uneia din definițiile DEX, haiducul originar era un om care fura de la cei bogați pentru a împărți averile săracilor. Conform definiției mele, noul haiduc fură de la toți, își ia copios partea și, spre a-și menține statutul, împarte pomeni tuturor.Read more…

Cum să te aperi de profanare şi vandalizare?!

În mai 2014, imediat după inaugurarea Monumentului Memorial al Martirilor Holocaustului din Cluj, treceam aproape zilnic prin părculeţul unde era amplasat şi mă apropiam de monument cu inima cât un purice, aşteptându-mă să-l văd mâzgălit cu vopsea sau deteriorat, mai ales că şi la Cluj fuseseră descoperite destule inscripţii antisemite şi xenofobe pe ziduri. De fiecare dată când revedeam monumentul neatins, înconjurat de verdeaţă, de clujenii paşnici care se plimbau sau se fotografiau lângă el, îmi cădea o piatră de pe inimă. Au trecut anii şi teama de vandalizarea monumentului s-a diminuat considerabil, în schimb sunt îngrijorată în privinţa Templului Memorial al Deportaţilor Evrei, ale cărui ziduri fuseseră profanate cu puţin timp înainte de începerea lucrărilor de renovare. Nu pot decât să sper că edificiul care şi-a recăpătat strălucirea de odinioară nu va fi ţinta unor profanatori. Din păcate, vandalizările şi profanările obiectivelor evreieşti continuă. Cea mai recentă faptă de acest fel s-a petrecut în 28 iunie 2021 la Orăştie, unde au fost sparte – cu pietre cubice de caldarâm! – toate ferestrele sinagogii construite în 1896…Read more…

Petarde de iarnă (3)

Când un evreu este pălmuit, avem de-a face cu un fapt obișnuit, în cel mai bun caz cu unul divers, care a intrat în rutina istoriei. Ba chiar un fapt îmbucurător în percepția multora. Dacă se întoarce cumva placa și arareori un evreu pălmuiește un neevreu, toată lumea este consternată, iritată, de-a dreptul jignită și revoltată. Acest exemplu ilustrativ de la nivel individual se transferă perfect la nivel colectiv: dacă asupra populației civile a Israelului sunt trase mii de rachete, mass media și organismele internaționale tac chitic. Ele reacționează însă vehement și extrem de critic la adresa Statului Evreu când acesta contraatacă ca o măsură de legitimă apărare, înfierându-l în toate forurile mondiale, ca pe un stat terorist. Spiritul comun al antisemitismului tradițional și al antiisraelianismului contemporan este tocmai esența sa anti. Anti-evreiască. ONU și EU fac tot efortul diplomatic rușinos și josnic de a submina și izola pe plan internațional Israelul, în loc să sprijine singurul avanpost al democrației și civilizației occidentale în Orientul Mijlociu, care este Statul Evreu! Mulțumesc public României și Ungariei pentru pozițiile proisraeliene adoptate împotriva unor rezoluții a căror menire este să delegitimeze Statul Evreu și Ierusalimul ca vatră istorică a poporului evreu.Read more…

Puncte de rupere și șanse ratate

Actuala explozie de emoții paroxistice a fost generată de o decizie care, dacă ar fi fost gândită cu mintea limpede și cu bună credință, ar fi rămas un act pur tehnic, menit să aplice niște decizii ale Curții Constituționale și să dezamorseze vremelnic situația din pușcăriile românești. Asta, cum ziceam, dacă ar fi fost gândită cu mintea limpede și cu bună credință. Dar, din păcate, n-a fost să fie. Ca și focul pus de Nero cetății Romei (dacă o fi adevărat că el a stârnit incendiul), și cel ațâțat de Ordonanța menționată s-a extins cu o forță uluitoare, ajungând să cuprindă nu numai principalele orașe ale României și pe cele unde trăiesc concetățenii noștri în Europa, dar și în Bulgaria, vecinii noștri fiind îngrijorați că și pe ei îi poate paște o soartă asemănătoare.Read more…

Israel – Să-mi fie cu iertare… ( 2 )

Sosiți în Israel, am fost transportați de la aeroport la Merkaz Klita (M.K.), un centru de absorbție a noilor sosiți, format din patru blocuri cu două etaje. Acolo ni se asigura pe timp de șase luni cazarea gratuită, într-un apartament dotat cu strictul necesar, plus un anumit stipendiu lunar. Stipendiul ne ajungea numai datorită soției chibzuite, dar o înghețată pentru copii era un lux de neatins. Am trecut și prin situații jenante – o vizită surpriză a unui israelian cu un copil, exact în ajunul primirii stipendiului, când tot ce aveam în casă erau două ouă și câțiva cartofi, deci am atenționat copiii să refuze ouăle. Totuși eu mă simțeam mai bine hrănit ca în România, în 1984, când copiii aveau prioritate la carne. M.K. era situat lângă un pardes (o livadă de potocale, grapefruit… (probabil de aici vine cuvântul paradis). Pardes-ul era neîngrădit, deci cu intrare liberă și era plin sezon – în România era o realizare să oferim copiilor portocale chiar și numai o dată pe an. O călătorie cu un autobuz cu aer condiționat și scaune capitonate era o desfătare permisă în cazul unui drum absolut necesar.Read more…

Memoria Pogromului de la Iaşi împâclită de… „sensibilitatea” reţelei de socializare

În ajunul comemorării Pogromului de la Iaşi am postat pe Facebook un film realizat la Iaşi, în 2006, în care istoricul Silviu Sanie şi Leizer Finkelstein, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi, prezintă acest eveniment cumplit din istoria României. Împrejurările, faptele, cifrele şi epilogul sunt relatate cu obiectivitatea istoricului, în timp ce supravieţuitorul – pe atunci un adolescent – povesteşte cu mare sinceritate şi durere ceea ce i-a fost dat să îndure în acea duminică de sfârşit de iunie, la Chestură, şi apoi într-unul dintre trenurile morţii. Filmul, ilustrat cu imagini din muzeul sinagogii din Târgu Cucu, ale monumentului memorial al victimelor de la Podu Iloaiei şi cu fotografiile de arhivă ale Pogromului de la Iaşi – care se regăsesc în mai multe locuri pe internet – a fost difuzat de mai multe ori pe TVR3 şi TVR Cluj. Iată că astăzi, 26 iunie 2019, Facebook a împâclit (termenul tehnic este blurat) acest film, dând cu „mărinimie” posibilitatea de a fi deblurat şi vizionat de către…doritori. Potrivit următorului text: We covered this video so people can decide if they want to see it. Consider că acest film nu are nici o imagine care să incite la violenţă, nici un cuvânt care să profereze ură. Este o relatare obiectivă a evenimentelor şi o evocare îndurerată a celor suferite. Consider că este un film care informează şi educă oamenii şi că acţiunea celor de la reţeaua de socializare este abuzivă şi vine în sprijinul negaţioniştilor. Read more…

Cum este cu relaxarea izolării

Evenimentele curg cu mare viteză, ceea ce înseamnă că nu avem timpul și informațiile necesare să fim permanent la zi cu toate aspectele pandemiei. Este dificil să extragem adevărul din noianul de știri false venite cu virusul acesta atât de contagios. Ce veți citi mai jos are la bază ce am scris ”la cald”, în urmă cu două zile, atunci când a început să circule ceea ce acum aflăm că s-ar numi ”Programul Vacanța Mare”. Dincolo de conotația titlului, vrem să aflăm ce este el. Ce înseamnă acest program ? Este un set de măsuri de ”relaxare”, de după izolarea impusă de pandemie. Indiferent de unde ar proveni acest set de măsuri, înclin să cred că el reprezintă o parte dintr-o variantă de lucru care a stat pe masa ”comisiei științifice” sau cum s-o numi acel grup de lucru care fundamentează ulterioarele decizii politice. În sprijinul acestei idei vine și o informație, căreia îi pot da credit și aș înclina să o cred, din care aflu că acest program ar fi fost în discuție încă din luna februarie, probabil ca urmare a procesului consultativ lansat de Ministerul Sănătății spre institutele de specialitate.Read more…

Pogromul de la Iași: o comemorare care declanșează reacții viscerale de ură pe internet

Am încheiat cea mai completă prezentare făcută în presă Pogromului de la Iași de la care s-au împlinit 80 de ani: interviuri inedite cu supraviețuitori ai pogromului și trenurilor morții, evocarea românilor care au salvat evrei punându-și viața în pericol și care au fost distinși cu titlul Drept între Popoare de către Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim, precum și modul de reflectare a acestor evenimente de-a lungul timpului, cu propaganda, minciunile și manipulările de rigoare. Mă așteptam la reacții adverse la aceste articole, iar așteptările mele nu au fost înșelate. Comentariile din subsol au fost ca de obicei predominant negative și n-am să le fac publicitate citând din textul lor, unele fiind de o abjecție înfiorătoare. Ce voi face însă va fi să încerc să disting tipuri de reacții întâlnite. Read more…

Despre integritatea unei case de licitaţii

Acest comentariu lărgit se referă la articolul apărut în revista Baabel din 5 ianuarie 2023, referitor la Pinkasul salvat de la licitaţia din SUA. Efortul comun al întregului colectiv – prof. Zoltán Tibori Szabó, WJRO, Departamentul de Securitate Naţională al SUA, Comunitatea Evreilor Cluj, dar şi Revista Baabel – finalizat cu succes este meritoriu. Iar expresia kol hakavod/toată cinstea e destul de palidă, pentru a reda kavodul/cinstea ce li se cuvine! Pe site-ul casei de licitaţii citim următoarele: ”Kestenbaum & Company este o casă de licitaţii tip boutique cu sediul în New York, dedicată vânzării de cărți rare, manuscrise, scrisori cu autograf, artefacte rituale; nișele de interes fiind Hebraica şi Iudaica. Colecționari de top, dealeri specializați, curatori de muzee şi directori de achiziții din întreaga lume se bazează pe expertiza Kestenbaum şi îi apreciaza discreţia şi integritatea”…Read more…

Privește înapoi cu mânie

Vreau să explic de ce privesc înapoi cu mânie în ultimele luni. Ceea ce are loc acum a început cu ceva timp în urmă dar m-aș opri mai aproape, la ultimelea alegeri. Ar trebui să fiu mânioasă pentru rezultatele lor, finalizate cu victoria de amploare a PSD, cu toate că, cu un an în urmă, a fost scuturat din temelii. Nu-i pot acuza pe alegătorii care au votat cu PSD deoarece nu a existat alternativă credibilă. De aceea sunt mânioasă pe liberali care au reușit să-și dărâme cu mâna lor partidul. USR nu era o opțiune decât pentru naivii și optimiștii ca mine care au crezut că este o chestiune serioasă. Nu pare să fie așa, m-au dezamăgit certurile și acuzele din rândurile lor, încă o iluzie pierdută și un motiv de supărare.Read more…

O frântură dintr-o lungă și complicată poveste

Nu cunosc statistica cititorilor revistei Baabel. N-am idee câți dintre ei sunt israelieni și câți sunt interesați de ce se întâmplă în această parte a lumii.

De aceea am încercat (și cred că am reușit!) până acum să mă feresc de de subiecte care tratează situația din Israel. Noi avem problemele noastre, ele sunt numai ale noastre și nimeni altul nu trebuie să-și bată cu ele.

În același timp trebuie să recunosc că nu o dată m-am simțit atras de dorința de a împărți cu distinșii cititori câte ceva din lucrurile se întâmplă aici, pentru că eu cred că ele ar putea interesa și pe alții. Nu că s-ar putea învăța ceva din situația aceasta atât de complicată – nimic din ceea ce se întâmplă aici nu poate fi aplicat în alte părți ale lumii. Până acum m-am abținut și nu am tratat decât foarte rar subiecte legate de realitatea mea de zi cu zi. Și cu toate acestea…Read more…

Iarăşi despre Holocaust?!

Nu încetez să evoc tragedia Holocaustului, realizând interviuri şi publicând memorii, relatând despre evenimente comemorative, despre cărţi şi simpozioane ştiinţifice. Consider că nu e numai datoria mea de jurnalist, de urmaş al supravieţuitorilor, ci şi de om care-şi poate ridica glasul pentru a împiedica – prin cunoaştere şi conştientizare – repetarea unei atari tragedii în existenţa oricărui popor. Totuşi, uneori mă cuprinde îndoiala privind impactul şi eficienţa a tot ceea ce fac…„Never again” spunea primarul Clujului, în urmă cu 5 ani, la inaugurarea Monumentului Memorial al Evreilor Deportaţi din Cluj, în mai-iunie 1944. Peste cinci ani, la comemorarea a 75 de ani de la deportarea la Auschwitz a celor peste 18.000 de evrei din Cluj şi împrejurimi, nu mai participa nici un reprezentant al primăriei, consiliului local sau judeţean. Evreii şi-au comemorat martirii, ce treabă avea cu asta conducerea oraşului?! …De curând am vizionat un film “Masacrul de acasă”, realizat de fraţii Brega. Un reporter curajos descinde în mijlocul ţăranilor din Pepeni (Republica Moldova) pentru a-i întreba pe locuitori ce ştiu despre evreii din comună, masacraţi în iulie 1941…Read more…

Sensibilităţi…

Între Învierea Domnului şi Înălţarea Sa, timp de 40 de zile, creştinii (mai ales cei de rit ortodox) se salută cu formula „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat.” Mi se întâmplă des să fiu salutată astfel (Îmi amintesc că în Săptămâna Luminată din 2005, când filmam la Hârlău portretul cinematografic al istoricului Carol Iancu, toate persoanele întâlnite în cale, chiar dacă nu ne cunoşteau, ne salutau cu „Hristos a înviat!”) şi de fiecare dată mă simt pusă în încurcătură. Pe de o parte înţeleg că salutul e semnul că cei cu care mă întâlnesc mă consideră „de-a lor” şi mă salută firesc în acest mod, pe de altă parte nu pot să nu mă gândesc că e un mod de „a-mi forţa mâna” ca să răspund „Adevărat a înviat!” ceea ce, evident, nu pot spune pentru că sunt evreică. În consecinţă mă fâstâcesc şi mormăi un „bună ziua” însoţit de un surâs cât mai amabil. Bănuiesc că şi persoanele de confesiuni protestante (şi dacă nu greşesc şi cele romano-catolice) se simt stânjenite de această uzanţă. Am asistat la o scenă de acest fel, când o colegă de la Redacţia Română a salutat-o astfel pe colega de la Redacţia Maghiară care i-a răspuns „Paşte fericit!” şi a fost pusă la punct că nu aşa se răspunde.Read more…