No, Sir, when a man is tired of London, he is tired of life!

(În traducere liberă: Nu domnule, când un om s-a plictisit de Londra, înseamnă că s-a plictisit de viață.) Este replica pe care i-a dat-o marele cărturar englez Dr Samuel Johnson prietenului și biografului său James Boswell în 1777, în timp ce discutau dacă, mutându-se din Scoția la Londra, Boswell nu s-ar putea plictisi la un moment dat de tot ceea ce avea de oferit orașul. Întâlnind din nou fraza, acum câteva zile, mi-am reamintit cea mai vie și mai pertinentă exemplificare a ei pe care mi-a fost dat să o cunosc în cei peste 50 de ani de când locuiesc la Londra. S-a întâmplat în urmă cu vreo douăzeci de ani la Royal Opera House Covent Garden, unde mă aflam împreună cu soția mea, la o reprezentație a operei La Bohème de Puccini. După primul act, am luat de la bar două pahare cu vin alb și ne-am așezat la o masă pe una din terasele Operei. La un moment dat, s-a apropiat de noi un bărbat în vârstă, îngrijit îmbrăcat, care ne-a cerut permisiunea să se așeze la masa noastră, deoarece nu se mai găseau nicăieri locuri libere. Evident, l-am poftit să ia loc. A sorbit din paharul său, după care ne-a întrebat dacă venim des la Covent Garden.Read more…

Aerul pe care-l respirăm, prieten sau dușman?

Unul din panseurile lui Gâgâ: fără aer ești pește! Titlul de mai sus mi-a fost inspirat de prea cunoscuta expresie în engleză, friend or foe, probabil preluată din romanul lui Michael Morpurgo, apărut acum mai bine de 20 de ani. Nu, nici nu-mi trece prin cap să încep să mă ocup de subiecte medicale, în această revistă care nicidecum nu există pentru a oferi o portiță de scăpare unui colaborator lipsit de imaginație și inspirație, drept pentru care volens nolens el apelează la subiecte legate doar de meseria lui și care nu interesează pe nimeni. Dar de data asta am simțit nevoia de a ataca un subiect care, deși în aparență e preluat din lumea mea, adică medicală, devine din ce în ce mai important pentru noi toți, cetățenii și locuitorii globului pământesc. E vorba de influența nefastă a aerului pe care îl inhalăm cu fiecare respirație, asupra inimii și vaselor de sânge din corpul omenesc, așa-numitul sistem cardio-vascular.Read more…

Probleme în receptia imperialismului

Atacul Rusiei asupra Ucrainei a fost, în mod limpede, un act cu caracter imperialist. Această formă de comunicare a mentalităţii imperialiste (războiul fiind uneori interpretat și ca un limbaj de comunicare reflectând o relaţie derapată, deteriorată) este una dintre formele cele mai elementare, mai ancestrale şi mai bestiale. Dacă Rusia este într-adevăr un imperiu şi are vreo legitimitate pentru a-şi apăra şi impune tendinţele imperialiste în secolul XXI este o chestiune complexă, un subiect asupra căruia nu mă opresc în cadrul textului de faţă. Merită însă să analizăm receptarea narativei imperialismului şi războiului care, în lumea occidentală, inclusiv în ţările Uniunii Europene este problematică şi adesea contradictorie. Citind sau predând despre istoria Imperiului Roman sau ale marilor imperii europene din trecut, numitorul comun este descrierea lor drept imperii civilizatoare.  Interpretarea politicii lor expansioniste, a istoriei lor militare, generatoare de acte sângeroase care au distrus sau nenorocit zeci şi sute de mii de vieţi, este atenuată, îmblânzită, prin intermediul veşmântului metaistoric al civilizării.Read more…

Drumul

Citind eseul dlui Gabriel Ben Meron ”Cehov, autorul unui thriller”, am fost impresionată de problemele pe care le-a ridicat această scriere. Una din ele este modul în care un om își dedică viața unei cariere sau mai multora. Concluzia tatălui său a fost că fiul ar trebui să se dedice în întregime medicinei, fără a lăsa loc pentru nicio altă carieră secundară sau paralelă. Mi l-am imaginat pe tatăl meu care s-a născut în 1907, a trecut prin două războaie mondiale și a fost deportat în Transnistria, e adevărat, ca medic. Medicina o învățase în Italia, la începutul anilor 1930, când în România se aplica numerus clausus. Era un om bun la suflet, care vorbea cu fiecare de parcă l-ar fi cunoscut de când lumea. Celor săraci le cumpăra medicamente și dacă era chemat la un pacient, la orice oră din zi sau din noapte, nu stătea mult pe gânduri, ci mergea imediat. Lăsa totul deoparte, somnul, masa, orice. Mi-am adus aminte de filmul Médecin de campagne (Medic de țară). Cam așa era și el, ca doctorul din film. Bunătatea, perseverența și curajul erau calitățile lui esențiale. De când mă știu, era atât de absorbit de medicină, încât nu-i rămânea mult timp pentru alte preocupări. Când nu avea de lucru, citea din tratate medicale.Read more…

Ce ne facem cu bătrânii?

Deși a curs multă cerneală în jurul acestui subiect, îmi este imposibil să-l trec cu vederea deoarece, din păcate, mă aflu și eu în această categorie. Nu vă spun câți ani am, vă va informa în curând Facebook, oricum am dreptul să mă pronunț, ținând cont de vârstă și, mă rog, și de alte considerente. Fac parte dintre foarte, foarte puținele persoane care nu-și simt bătrânețea. Sunt destul de sănătoasă și fizic și la cap (deocamdată), sunt foarte activă și nu am nici dificultăți materiale. Deși teoretic sunt singură, deoarece sunt văduvă fără copii, totuși sunt înconjurată de familie, prieteni și de o structură care îi sprijină pe cei vârstnici – asistența oferită de comunitatea evreiască. Din fonduri proprii și cele primite de la Claims Conference, vârstnicii, respectiv o anume categorie, cei considerați supraviețuitori ai Holocaustului, primesc ajutor dacă doresc să rămână în casele lor și nu vor să se mute la cămin, unde se oferă condiții destul de bune. Nu spun că acolo totul e perfect, că rezidenții de la cămin sunt pe deplin mulțumiți, întotdeauna există loc de mai bine, dar cei care aleg varianta căminului stau în condiții civilizate, se bucură de asistență medicală și ceea ce mi s-a părut important – există preocupare nu numai pentru partea fizică a vârstnicilor, ci și pentru cea spirituală. Ani de zile, un grup de voluntari, actori, sub conducerea regizorului David Schwartz, a realizat numeroase programe care au menținut dragostea de viață, curiozitatea față de nou și chiar ambițiile rezidenților. Să precizăm că locul la cămin nu este gratuit, cei care se internează cedează o mare parte a pensiei, uneori diferența este plătită de rude, dar nimeni nu rămâne pe afară, chiar dacă pensia nu acoperă cheltuielile de întreținere. Sigur, nu este ca un cămin de lux din străinătate care costă mii de euro, dar este un loc decent.Read more…

Antisemitismul din universități

Oare de ce mulți studenți americani îi urăsc pe evrei și Israelul și de ce atâția tineri americani vor ca Israelul să dispară și teritoriul lui să fie dat Hamasului, deși majoritatea populației USA este (deocamdată) în favoarea Israelului? Oare ce repercusiuni are și va mai avea această atitudine a tinerilor americani? Una din cauzele care au dus aici este că propaganda pro-israeliană a fost multă vreme neglijată, în timp ce palestinienii – via BDS și alte organizații antisioniste / antisemite – au investit multă energie și fonduri în propaganda împotriva Israelului. Apoi numărul musulmanilor este de o sută de ori mai mare decât cel al evreilor. Și încă un lucru despre care nu se vorbește fățiș: occidentalii se tem de extremiștii musulmani! De curând, apreciatul colaborator CNN, Fareed Zakaria, un jurnalist american musulman născut în India, a abordat subiectul îngrijorător al antisemitismul din universitățile americane. În articolul intitulat “Why university presidents are under fire” Zakaria se referă la recenta depoziție a președintelor celebrelor universități Harvard, Penn și MIT, convocate de House Committee on Education and the Workforce (Comitetul pentru educație și forță de muncă al Congresului) pentru a fi chestionate despre antisemitismul din universitățile lor. La întrebarea dacă declarațiile unor studenți care aprobă genocidul evreilor este în concordanţă cu normele de comportament ale instituțiilor pe care ele le conduc, cele trei au răspuns la unison “depinde de situaţie”.Read more…

Situaţia unui medic iranian – un caz banal (din multele) de acolo

Eu trăiesc în Israel și de când am emigrat, am fost preocupat de situația noii / vechii mele țări, în special în ceea ce privește pericolul venit din afară. Treptat, numărul statelor cu adevărat vrăjmașe a scăzut simțitor, pe măsură ce numărul țărilor arabe și musulmane care au recunoscut Israelul ca stat independent a crescut. Un singur subiect a rămas constant pe lista grijilor pe care și le face fiecare israelian – paranoic sau nu – urmărind ceea ce se petrece în lumea sa mai mult sau mai puțin apropiată: Iranul. Ca să nu mai amintim faptul că un membru al ONU încalcă cu seriozitate și cu încăpățânare articolele Cartei acestei organizații. Astăzi Iranul este un ”stat-model” în care totalitarismul, fundamentalismul, prigoana și minciuna și-au dat mâna în procesul de dominare a unei națiuni de zeci de milioane, care timp de 2500 ani a fost o monarhie, nu – ferească Cel de Sus – un exemplu de democrație și egalitate, dar nici de despotism și cruzime. Libertatea de expresie, prescrisă în constituția iraniană, dispare atunci când ”afectează principiile fundamentale ale Islamului” (Articolul 24). Prin urmare, restricțiile includ în primul rând religia: niciun alt grup religios, în afara celui islamic șiit, nu-și poate exercita liber drepturile în țara care se consideră bastionul libertății în Orientul Mijlociu. Individul poate fi pedepsit pentru homosexualitate, critică publică la adresa regimului și orice abatere de la prescripțiile religioase impuse de un Islam crud, obsesiv, violent și antiuman… În cele ce urmează e vorba de un coleg, un medic iranian, Dr. Ahmadreza Djalali. S-a născut în 1971 și a absolvit Universitatea de Medicină din Teheran. E căsătorit și are doi copii.Read more…

Dușmanul dușmanului meu este oare prietenul meu?

“Pericolul care îl pândește pe cel care încearcă să pună în scris gânduri legate de evenimente a căror desfășurare e încă în curs e de-ajuns de evident pentru a te obliga să te gândești de trei ori înainte de a decide dacă îndrăzneala seamănă mai mult cu pripeală, cu o decizie care nu ia în seamă posibilitatea ca tot ce scrii azi să devină mâine incorect / neadevărat / depășit. Această realitate e și mai pregnantă dacă vorbim de o ”compoziție” care va deveni publică doar zile sau săptămâni după ce a fost încropită. Doar așa trebuie privit / citit textul de mai jos.”, Am căutat pe internet sursa acestui dicton atât de cunoscut, dar nu am găsit nimic care aduce chiar de departe cu pragmatismul care stă la baza lui. Anglia și URSS în fața Germaniei naziste – iată exemplul care confirmă justețea acestei vorbe înțelepte. O analiză succintă a celor două sisteme, democrația legendară a insulei britanice și totalitarismul criminal al ursului de la răsărit arată că absolut nimic nu le unea, tot ce se petrecea în fiecare din cele două țări le menținea la distanță de mii de ani-lumină (și întuneric!). Și totuși, dușmanul comun a anulat, ce-i drept doar temporar, diferențele și divergențele și cele două armate (plus cea americană) s-au întâlnit pe Elba în aprilie 1945, soldații s-au îmbrățișat și au celebrat învingerea dușmanului comun. Exemplul de mai sus mi s-a întors în memorie în primele zile ale lunii decembrie 2024, datorită neașteptatelor evenimente care au loc în țara vecină, Siria. (Mă limitez doar la câteva detalii care mi se par esențiale.)Read more…

“Bolile” fotbalului contemporan

Ajung două picioare puternice și doi neuroni (unul pentru fiecare picior) și milioanele curg… Încă din copilărie sunt mare amator de fotbal. La sfârșit de săptămână mergeam la toate meciurile echipei locale, Bihoreana Marghita. Pe-atunci mai exista fotbalul amator, adică fotbaliștii lucrau în meseriile lor și după meci câștigau câte o mică tantiemă în bani sau pălincă. Pe atunci UEFA însemna Uniunea Europeană de Fotbal Amator, dar acum A din abreviere vine de la Associations. Au fost patru turnee pentru echipe naționale de amatori în Europa: în 1967 a câștigat Austria, în 1970 Spania, și în 1974 și 1978 Iugoslavia. Cred că fotbalul amator avea farmecul lui și la echipele de club și la naționale. Jucătorii erau devotați echipei, nu ca astăzi, când în unele echipe, chiar și naționale, aproape că nu mai există jucători localnici. Bineînțeles, mottoul pe care l-am ales este exagerat. Sunt mulți fotbaliști talentați care au viziune tactică pe teren, se antrenează serios, ascultă cu atenție și aplică pe teren instrucțiunile antrenorului, chiar dacă au salarii foarte mari cu contract asigurat pe o anumită perioadă de timp. Unii însă, după ce “prind momeala”, adică banii, lenevesc, se plafonează și își pierd motivația. Lor li se potrivește mottoul de mai sus.Read more…

Despre fobii

Nici eu nu știam că există atâtea feluri de fobii, le cunoșteam numai pe cele mai răspândite: claustrofobia, agorafobia, homofobia, xenofobia, islamofobia, hidrofobia, fotofobia… Fobia este o tulburare manifestată printr-o frică sau repulsie excesivă, irațională și persistentă (peste șase luni) față de un obiect sau o situație (1). Cei care suferă de fobie fac orice pentru a evita obiectul sau situația respectivă, chiar dacă acest lucru e riscant. (De exemplu, cei care suferă de frica de ace refuză perfuziile. Dar dacă refuzul le-ar pune viața în pericol și ei sunt nevoiți să accepte perfuzia, fobicii manifestă anxietate extremă, atacuri de panică, uneori chiar leșin, diaree, vomă, dureri pectorale și greutăți de respirație. Fobiile se împart în trei categorii (1): fobiile specifice, fobia socială și agorafobia. Frecvența fobiilor diferă în regiunile globului între 0.5-8% – poate că este și o chestiune de diagnostic, pentru că cea mai mare frecvență se observă în SUA. Manifestările predomină între 10 – 17 ani și scad cu vârsta. Există o legătură între unele fobii la o vârstă tânără și tentativele de sinucidere. Tendința la agorafobie poate fi genetică.Read more…

Despre antisemitism, la Budapesta?

În numele guvernului Ungariei, ministrul secretar de stat la Externe, Istvan Mikola, a promis o strânsă conlucrare cu organizațiile evreiești din Ungaria și a asigurat că, deși mai există forțe politice extremiste, guvernul va manifesta ”zero toleranță față de antisemitism”. Cel puțin la nivelul declarativ , este încurajatoare această luare de poziție fermă, pe de o parte pentru că acțiunile anterioare ale guvernului condus de Viktor Orban nu au oferit un temei pentru o astfel de afirmație, pe de altă parte, pentru că în Ungaria există azi populația evreiască cea mai importantă numeric din Europa Centrală și de Est (în afară de Ucraina și Rusia) cu numeroase instituții reputate și cu o intensă viață culturală, socială și religioasă.Read more…

Aniversarea de la Arad şi alte aniversări

După 300 de ani nimic nu mai pare proaspăt și inedit, căci toate cele s-au mai întâmplat o dată. Surpriza mare ce am trăit-o la Arad a fost că în ciuda acestei presupuneri întemeiate, poate să se întâmple contrariul. Există o anumită rutină în desfășurarea politicoasă și inevitabil plicticoasă, a unui astfel de eveniment. La urma urmei ce ne mai interesează cele petrecute atunci? Nu pot avea cu noi nici o legătură după zece generații. Și totuși, întâlnirea evreilor arădeni din ”toată” lumea, veniți să onoreze un eveniment petrecut acum 300 de ani, este o anti-eveniment care atunci când s-a întâmplat nu a interesat aproape pe nimeni și nu a stârnit nici un ecou, s-a metamorfozat după trei secole într-un eveniment special, neobișnuit și, mai ales, emoționant. Această transformare ”magică” a dat o valoare consistentă muncii și zbaterii de multe luni a prietenului meu (și al nostru:) Ionel Schlesinger, președintele mare al micii comunități evreiești din Arad.Read more…