Cu Annie Ernaux în lumea obiectelor

Ne îndreptăm spre intrare. Annie cunoaşte bine drumul, nu e prima oară că vizitează acest loc. Am încredere deplină în călăuzirea ei şi o urmez îndeaproape, precum Dante pe poetul Virgiliu. Numai că ţinta noastră nu este lumea subterană a umbrelor, ci universul sclipitor al viselor şi al dorinţelor. E o lume aparent mult mai accesibilă celor vii decât cea imaginată de Dante. E vorba de lumea supermagazinelor. Supermagazinul Auchan este situat în Cergy, o suburbie din nord-vestul Parisului. Annie îl frecventează de mai mulţi ani, de când evită agitaţia şi atracţiile din inima metropolei, preferând atmosfera molcomă a suburbiilor care îi oferă liniştea necesară creaţiei literare. Dacă, din întâmplare, ajungi aici după ora închiderii, după ora 10, mă avertizează Annie, tăcerea şi întunericul sunt atât de profunde, încât te simți ca într-un cimitir. Greu de închipuit acest lucru, acum, când supermagazinul freamătă de activitate. În vorbele călăuzei mele, sub ochii noştri se desfăşoară un adevărat spectacol uman: cumpărătorii şi vânzătorii în rolul de actori completează spectacolul mut – dar nu mai puţin atrăgător – al obiectelor de pe rafturi. Farmacia, asemenea raionului de produse organice pe care l-am vizitat cel dintâi, ne îmbie cu promisiuni miraculoase de îmbunătăţire a vieţii. Preţuri reduse afişate peste tot. Alte produse, alte promisiuni, dar același limbaj care te învăluie într-o atmosferă de miraj specifică basmelor.Read more…

De ce crește vertiginos nivelul oceanelor

În zilele noastre nici cei mai îndărătnici oponenți ai încălzirii globale nu mai pot nega că nivelul oceanelor crește vertiginos. Între 1993 – 2023, nivelul mediu al oceanelor a crescut cu peste un metru, un nou record! Viteza de creștere anuală a nivelului oceanelor mai mult decât s-a dublat între anii 2006 – 2015 (de la o medie de 1,4 mm pe an în secolul XX la 3,6 mm pe an). Nu pare mult, dar frecvența inundațiilor produse de maree înalte a crescut de 3 – 9 ori în ultimii 50 de ani. Iar de-a lungul coastelor Statelor Unite, nivelul mării ar putea crește cu 2,2 metri până în 2100 și 3,9 metri până în 2150. Sunt “șanse” ca nepoții și strănepoții noștri să apuce acele vremuri groaznice, dacă până atunci nu va izbucni un război mondial atomic, sau mai optimist vorbind, statele lumii nu vor face tot posibilul să încetinească ritmul încălzirii globale.Read more…

”Evreii din Oradea” – expoziție fotografică

În 27 ianuarie, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, a fost vernisată la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea (Sinagoga Aachvas Rhein) expoziția fotografică cu titlul ”Evreii din Oradea” conținând 29 de lucrări fotografice ale americanului Daniel Owen.
Această zi de comemorare a fost decretată printr-o rezoluție a ONU în anul 2005 și un an mai târziu, secretarul general din acel moment al organizației, Kofi Annan, a afirmat că ”tragedia unică a Holocaustului nu poate fi anulată. Amintirea trebuie păstrată vie, cu rușine și groază, cât timp memoria umană va exista”. Vernisajul expoziției fotografice de la Oradea se înscrie în mod corect și empatic în această datorie de a păstra ”cu rușine și groază” amintirea ororii. Autorul fotografiilor expuse, Daniel Owen este un artist fotograf american care, vizitând-o pe viitoarea lui soție, a venit la Oradea acum mai bine de zece ani și a aflat atunci despre tragedia indescriptibilă a celor peste 30.000 de evrei orădeni deportați între 23 mai și 27 iunie 1944 la Auschwitz-Birkenau, cu scopul de a fi exterminați. Oradea era atunci ocupată de germani și se afla sub administrație horthystă din anul 1940. Între anii 2013-2015, Daniel Owen a făcut sute de fotografii în comunitatea evreiască de la Oradea şi interviuri cu membrii comunităţii…Read more…

Matematicienii

Recunosc că am avut dificultăți cu matematica pe parcursul liceului. Îmi plăcea numai geometria plană pe care o găseam logică și interesantă. La sfârșitul anilor șaizeci, mama a hotărât să închirieze camera mică de lângă bucătărie. S-au perindat mulți interesați. Norocosul a fost un student la matematică, politicos, scund, cu tenul închis și cu părul foarte creț, ca afro-americanii. “M-a trimis tovarășa Benkő, a spus Jocó. Ulterior am aflat că numele lui de familie era Benkő și „tovarășa Benkő” era nimeni alta decât mama lui. Matematicianul era din București. Tocmai abandonase Institutul de Arte Dramatice și Cinematografie, unde frecventase cursurile pentru operatori de film.Am văzut mai multă fantezie în matematică decât în cea de operator imagine” a răspuns la întrebare mea referitoare la această decizie. Jocó era foarte cult și un mare iubitor de muzică. De la el am învățat mai mult despre scriitorii americani ai acelei vremi și a început să-mi placă Brahms, Gershwin și Beatles. Rezultatele mele la matematică nu au fost influențate de prezența lui, dar mă legasem de el ca de un frate. Mergeam împreună la concerte și la teatru. Îmi plăcea să-mi fac temele de casă, și nu numai la matematică, în cămăruța lui. Îmi plăcea să urmăresc cum așternea pe hârtie în mod organizat cifrele și ecuațiile. Jocó devenise un adevărat membru de familie, era invitat la mesele de duminică, asculta împreună cu părinții mei concertele simfonice de la radio și discuta cu ei despre literatură. Read more…

Noi descoperiri în epidemiologia bolilor congenitale

În ediția din decembrie a revistei Proceedings on Chronic Diseases with Fatal Outcome, prestigioasa publicație lunară a Universității de Medicină din Pitipalki, a apărut un articol revoluționar care lansează o ipoteză îndrăzneață: viața însăși ar fi o boală cronică transmisibilă sexual, cu o prognoză fatală. Echipa de cercetători condusă de autorul acestui articol prezintă dovezi incontestabile care susțin această ipoteză revoluționară. Cele mai recente statistici analizate de echipă arată o mortalitate de aproape 100%, deși dinamica bolii diferă semnificativ de la un caz la altul. Din acest motiv, sindromul a fost denumit vita autolimitans, termen care include toate cazurile, pornind de la de moartea intrauterină a fătului și până la decesul la vârste înaintate. Ca de obicei în bolile cronice, evoluția poate dura decenii. Articolul documentează cazuri în care boala a progresat timp de peste un secol, până când pacienții afectați, grav slăbiți de vârstă, au cedat în fața complicațiilor mortale ale acestei afecțiuni. O descoperire șocantă subliniază că boala este transmisibilă sexual. După decenii de cercetări zadarnice asupra agentul patogen, echipa noastră din Pitipalki a făcut progrese surprinzătoare într-un laborator al unei clinici de fertilitate din apropiere. Aici au fost identificați responsabilii: protozoare microscopice cu flagel, care infectează femeile de vârstă reproductivă.Read more…

Spectrul infraroșu

Doresc să vă povestesc o întâmplare petrecută cu trei decenii în urmă. Sosit în Israel ca nou imigrant, după îndelungi căutări, am găsit un serviciu, nu cel pe care-l visasem cândva – la drept vorbind, „serviciul visurilor mele” nu l-am avut niciodată. Oricum primeam salariul minim, care îmi asigura un trai modest dar „pe picioarele mele”, nemaifiind nevoit să apelez la pensia bunicii spre a suplimenta ajutorul social. Și uite așa am început să leg diferite sârme între componente, construind tablouri electrice după scheme pe care le primeam. Într-o zi, ceva în desen „nu mi s-a legat”, aveam nevoie de precizări cum să-mi continui lucrul și am intrat în biroul tehnic. Pe lângă „balaurul” de șef, aici era și o minunată creatură cam de vârsta mea pe care încă nu o observasem de o săptămână, de când lucram. Când i-am arătat problema, „balaurul” s-a răstit la mine: – Idiot! Am ieșit cu coada între picioare și, neștiind ce să fac, am luat o mică pauză la toaletă spre a-mi liniști nervii. Cititorii mai tineri se vor mira de ce nu am scos celularul pentru a traduce. Dar pe atunci eu aveam doar un dicționar sub formă de carte, pentru unul tehnic încă nu aveam bani. Iar prețul dicționarelor electronice era cam un salariu lunar de-al meu.Read more…

Never Again

Sfârșitul lunii ianuarie se plasează sub sloganul Never Again, iar data de 27 marchează Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului. Cu acest prilej, în sinagoga din Bistrița, devenită centru cultural a avut loc anul trecut spectacolul organizat de colectivul Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” din localitate, în cadrul proiectului Never Again. Proiectul interdisciplinar a fost inițiat de un grup de cadre didactice, cu sprijinul institutului TOLI pentru studierea Holocaustului și a drepturilor omului (înființat în SUA de supraviețuitoarea Olga Lengyel, originară din Cluj) și cu participarea a numeroși elevi ai liceului. Prof. Alina Tomi, coordonatoarea proiectului preciza: ”Plecând de la cel mai oribil moment din istoria României și a Europei, Holocaustul, proiectul încearcă să aducă în spațiul vieții elevilor o latură culturală”, fără a neglija învățătura. Așa a luat naștere un program de muzică, poezie și teatru prezentat cu mult suflet, dăruire și talent de elevii acestui liceu, instruiți de inimoșii lor profesori (Dragonici Ana-Maria, Costeanu Roxana, Deac Melinda și Tomi Alina).Read more…

Amintirea Holocaustului este moștenirea familiilor evreieşti

Încă sub impresia ecourilor ceremoniilor prilejuite de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din 27 ianuarie, mă tot gândiesc de ce a fost stabilită această zi tocmai în data elberării lagărului Auschwitz. Înclin să cred că un argument este dragostea pentru viață a evreilor. Acea zi de 27 ianuarie 1945 a fost nu doar a eliberării lagărului Auschwitz, ci a reînvierii vieții evreilor. Atunci, după eliberare, avea să se afle că au murit 6 milioane de evrei, un genocid asupra poporului evreu. Acum se tot repetă că nu au murit doar evrei și e adevărat, au murit toți cei pe care naziștii îi considerau mai altfel decât rasa lor cea pură, care nici ea nu era pură, așa cum niciun popor nu este rasă pură. Au murit mai mulți din toată Europa, dar 90% au fost evrei și până la urmă, așa cum am mai spus, nu e vorba de cifre, ci de faptul că naziștii au vrut să lichideze un popor. În ce să stea puterea de a rezista a evreilor? Unii spun că Șabatul din fiecare vineri a ținut evreii împreună, alții spun că încrederea și dragostea de viață, viața care biruie moartea.Read more…

Drepturi, păreri, îngrijorare, bucurie

Unul din argumentele doborâtoare cu care ești întâmpinat de israelieni când îți dai cu părerea despre situația din Israel este că nu poți avea o părere dacă nu trăiești acolo. Acest argument ar trebui aplicat, prin urmare, la întreaga planetă. E cu totul altceva când cineva din afară își exprimă compasiunea. Să admiri, să participi la doliu, să te bucuri pentru acorduri de pace sau armistiții este acceptabil. Desigur, conștiința anumitor evrei din diaspora nu este tocmai împăcată. Cel puțin a mea nu este. De câte ori ascult știrile, vorbesc cu vărul meu sau cu prieteni ai căror copii sau nepoți fac armata, mă cuprinde un sentiment de rușine, de părere de rău că nu pot pune umărul, că băieții mei nu sunt periclitați, nu apără țara în care probabil că s-ar simți cel mai în siguranță în ce privește prejudecățile și atacurile antisemite. De fiecare dată când se vorbește de succesele israelienilor în știință, în cercetare, când primesc vreun premiu Nobel, nu pot eluda sentimentul că mândria e nemeritată. Întotdeauna când se vorbește, se scrie, se țipă lucruri denigratoare în legătură cu țara al cărei cetățean mai sunt, mă cuprinde un sentiment de neputință. Cum aș putea face și eu ceva? Cum aș putea scădea, micșora prejudecățile față de evrei, de israelieni?Read more…

Binecuvântată fie amintirea numelor lor necunoscute!

După cum s-a dovedit, majoritatea covârşitoare a cetăţenilor neevrei au dat dovadă de ostilitate sau, în cel mai bun caz, de indiferenţă faţă de concitadinii lor evrei (chiar vecini şi cunoştinţe) supuşi prigoanei, spolierii, ghetoizării şi deportării în lagărele de exterminare. Totuşi, în mai toate ţările unde funcţionau legile rasiale şi evreii erau în primejdie de moarte, s-au găsit şi Oameni (cu O mare) care s-au împotrivit acestui curent, ajutându-şi semenii evrei să supravieţuiască, chiar dacă asta însemna înfruntarea unor riscuri importante, precum pedeapsa capitală sau deportarea în lagărele naziste. Acum, în preajma zilei de 27 ianuarie,  Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului e bine să ne amintim de salvatorii evreilor. Titlul de Drept între Popoare a fost instituit pentru a-i onora pe aceşti ne-evrei temerari şi este acordat de către Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, fiind o îndatorire înscrisă printre obiectivele acestei instituţii, încă de la înfiinţarea sa, în 1952. Punerea efectivă în practică a acestei directive a început în 1963, după procesul lui Eichmann, când Israelul a dorit să arate că alături de descoperirea şi pedepsirea celor care s-au făcut vinovaţi pentru exterminarea evreilor, doreşte să-i omagieze pe cei care, în cele mai negre vremuri ale istoriei, şi-au păstrat omenia, ajutându-şi semenii evrei. Conferirea titlului se face în urma unei propuneri nominale, însoţite de o mărturie a celui salvat, dovedită de documente oficiale sau alte probe concludente. Potrivit statisticii din 2023, de-a lungul celor şaizeci de ani de când se acordă acest titlu, el a fost conferit unui număr de 28.486 de persoane, din 47 de ţări. Cu siguranţă au fost mai mulţi salvatori care ar fi corespuns criteriilor şi ar fi intrat în panteonul Drepţilor între Popoare, dar nu mai există martori, nici documente suficiente care să ateste acţiunile lor şi, uneori, nu li se mai cunoaşte nici măcar numele. Este şi cazul pe care îl voi relata în continuare.Read more…

Copiii din Oslo – o filă din istoria statului Israel

Fiica mea locuiește la Natanya, un oraș modern, în plină dezvoltare, dar regiunea din jur este mai mult rurală.  De la ea am aflat povestea tragică legată de începuturile satului Yanuv care a fost întemeiat în anul 1950 de un grup de imigranți din Tunisia. Odată cu hotărârea ONU din noiembrie 1947 de a împărți teritoriul Palestinei, aflat sub mandat britanic, într-un stat evreiesc și unul arab și apoi izbucnirea Războiului de Independență (care a durat până în 20 iulie 1949), soarta evreilor care locuiau în statele arabe s-a înrăutățit drastic.  La antisemitismul mai mult sau mai puțin mocnit s-a adăugat un aspect nou: evreii deveniseră reprezentanții unui stat ostil.  În multe locuri au izbucnit pogromuri, cetățeni pașnici au fost măcelăriți, bunuri și case au fost distruse, guvernele au impus numeroase restricții și măsuri antievreiești.  Mulți evrei au încercat să fugă, dar puțini au reușit.  Încă în 1933 s-a format în Germania organizația Aliat haNoar (Imigrația de tineret).  Copiii evrei salvați din ghearele nazismului au fost trimiși în Palestina.  Grupuri de copii au fost găzduite în kibuțuri și s-au construit „sate de copii”: școli cu internat și cu tot ce aveau nevoie copiii singuri sau orfani.  Chiar înainte de întemeierea statului Israel, conducerea populației evreiești din Palestina a încercat să-i salveze pe evreii aflați în primejdie și primul rând pe copii. Read more…

Dușmanul dușmanului meu este oare prietenul meu?

“Pericolul care îl pândește pe cel care încearcă să pună în scris gânduri legate de evenimente a căror desfășurare e încă în curs e de-ajuns de evident pentru a te obliga să te gândești de trei ori înainte de a decide dacă îndrăzneala seamănă mai mult cu pripeală, cu o decizie care nu ia în seamă posibilitatea ca tot ce scrii azi să devină mâine incorect / neadevărat / depășit. Această realitate e și mai pregnantă dacă vorbim de o ”compoziție” care va deveni publică doar zile sau săptămâni după ce a fost încropită. Doar așa trebuie privit / citit textul de mai jos.”, Am căutat pe internet sursa acestui dicton atât de cunoscut, dar nu am găsit nimic care aduce chiar de departe cu pragmatismul care stă la baza lui. Anglia și URSS în fața Germaniei naziste – iată exemplul care confirmă justețea acestei vorbe înțelepte. O analiză succintă a celor două sisteme, democrația legendară a insulei britanice și totalitarismul criminal al ursului de la răsărit arată că absolut nimic nu le unea, tot ce se petrecea în fiecare din cele două țări le menținea la distanță de mii de ani-lumină (și întuneric!). Și totuși, dușmanul comun a anulat, ce-i drept doar temporar, diferențele și divergențele și cele două armate (plus cea americană) s-au întâlnit pe Elba în aprilie 1945, soldații s-au îmbrățișat și au celebrat învingerea dușmanului comun. Exemplul de mai sus mi s-a întors în memorie în primele zile ale lunii decembrie 2024, datorită neașteptatelor evenimente care au loc în țara vecină, Siria. (Mă limitez doar la câteva detalii care mi se par esențiale.)Read more…

Brutalistul – un Glob de Aur pentru arhitecții evrei inovatori din Europa de Est

Cu un an în urmă, în martie 2024 Oppenheimer câștiga Oscarul pentru cel mai bun film, alături de încă șapte statuete, recompensând echipa care a realizat această peliculă de peste trei ore, nu ușor de urmărit. Cum lumea a văzut-o, nu este cazul să intrăm în detalii, menționăm doar că eroul a fost numit „părintele bombei atomice” și datorită lui Japonia a capitulat, încheindu-se astfel cel de-al Doilea Război Mondial. Că acest lucru s-ar fi putut întâmpla și fără bomba atomică este dilema care frământă de atunci generații întregi de pacifiști de toate categoriile, inclusiv oamenii de știință care au creat-o, și aici îl includem și pe Oppenheimer. Este adevărat, a fost o „performanță” cu conotații negative, dar pe de altă parte, în timpul cercetărilor legate de noua sursă de energie ”curată”, s-au înregistrat uriașe progrese în fizica atomică. Istoria bombei atomice nu se limitează la fabricarea acestei arme letale ci, paralel, au fost descoperite alte calități și posibilități de întrebuințare pașnică a energiei nucleare, o mare contribuție revenind oamenilor de știință evrei emigranți care au format grupul de bază al cercetătorilor. Politica antisemită manifestată după Primul Război Mondial în Germania și în alte țări din Europa Centrală și de Est i-a obligat pe acești cercetători geniali să se refugieze din țările lor, mai ales în Statele Unite. Acum, când citesc despre marele succes al unui alt film american, cu mari șanse să câștige Oscarul (deocamdată s-a oprit la Globul de aur), Brutalistul, nu pot să nu fac niște analogii. Recunosc, deși am vârsta pe care o am (nu spun cât), niciodată nu am auzit despre acest curent arhitectonic foarte popular după cel de-al Doilea Război Mondial. Denumirea provine din sintagma franceză beton brut, dar la originea ei ară arhitectura constructivistă din anii1930 a mișcării Bauhaus. Read more…

Aforisme Periferice 4

1. SUA au ratat deja Pax Americana. Washington compensează prin extinderea rolului de jandarm mondial, cu cel de procuror planetar și chiar cel de tribunal internațional, aparent cu sediul la Haga. Uncle Sam și-a asumat un triplu rol: cel de actor principal, de producător și de regizor universal al unui film de acțiune super-comercial. Dar din păcate pentru Casa Albă, filmul nu mai este un succes de casă, un blockbuster, nu se mai vinde, ba mai mult, în multe părți ale lumii nici măcar nu se mai distribuie. 2. Când doi se ceartă, al treilea câștigă. Când trei se ceartă, șeful câștigă. Când mulți se ceartă, guvernul câștigă. Când națiunile se ceartă între ele, nu câștigă nimeni. 4. La început a fost aristocrația. Apoi a venit democrația și meritocrația. A urmat în forță corporatocrația și inevitabil cleptocrația. Punctul final al evoluției sociale va fi pus de prostocrație, echivalentul variantei occidentale a wokocrației.Read more…

Canaanita Rahav – prostituată?

Ne aflăm în perioada de început a cuceririi și colonizării Țării Făgăduite. Personajele: Rahav și doi cercetași. Din dosarul biblic existent la serviciul de cadre rezultă următoarele date personale: Numele: Rahav; Naționalitatea: canaanită; Religia: politeism; Ocupația: prostituată. Conform Cărții lui Iosua, Rahav era o femeie canaanită din Ierihon, în Ţara Făgăduinţei. Ea i-a ajutat pe israeliţi, ascunzând doi bărbaţi care fuseseră trimiși să cerceteze orașul înainte de cucerirea lui; astfel, ea s-a salvat pe sine însăși, precum și familia ei după ce israeliți au cucerit orașul. Rahav, în ebraică רָחָב înseamnă larg, mare, spațios. Textul biblic, Iosua 2:1-24, o prezintă ca pe o prostituată, în ebraică אִשָּׁה זוֹנָה / ișa zona. Să fi fost cu adevărat?Read more…

Happy Birthday, Mozart!

În 27 ianuarie o parte semnificativă a populației pământenilor aniversează nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart, petrecută la Salzburg, Austria, în 1756. Acum 20 ani, când am fost pentru prima oară la Viena, tocmai urma să se sărbătorească un sfert de mileniu de la nașterea lui și totul în Austria era despre Mozart. Ziua lui era considerată cu adevărat un prilej de sărbătoare. Eu una nu prea cred în cifrele ”rotunde” și importanța lor sporită în a celebra ceva, orice, fiindcă nu înțeleg de ce ar fi mai valoros un eveniment de la care se împlinesc 100 de ani decât 106 sau 97. Precum spuneam, la prima mea vizită în superbul oraș, cu două decenii în urmă, i-am văzut pentru prima oară statuia din parcul central, Burggarten. Ea se află nu departe de cea a împăratului Franz Josef și pe peluza din fața ei se vede o mare cheie sol, desenată de horticultorii orașului din flori de salvie de un roșu sângeriu.Read more…

Doar o simplă răceală?

Mulți dintre noi sunt convinși că viroza este o simplă răceală și de aceea nu se vaccinează. Mulți, în speciali tinerii, nu au auzit de pandemia de gripă din 1918-1920, cauzată de virusul gripei A, subtipul H1N1, care a invadat tot globul, a afectat o treime din populația lumii (în jur de 500 de milioane de oameni) provocând circa 50 de milioane de morți. (Datele furnizate în acei ani nu sunt exacte.) După dezastruoasa pandemie COVID-19 (2019-2023), am crezut că vom avea puțină tihnă de bolile virale grave, dar anul acesta virusurile gripale au devenit din nou periculoase. La ora actuală s-au depistat multe cazuri de gripă A și B. Spitalele din Israel sunt supraaglomerate, pline de bolnavi care suferă de gripă gravă. De exemplu, acum câteva zile, zece ambulanțe au fost nevoite să aștepte ore în șir ca să se elibereze paturi în secția de urgențe a spitalului Kaplan din Rehovot, de care aparținem și noi. Epidemiologii au raportat la radio Israel Kan (B) că din decembrie 2024 până la mijlocul lui ianuarie 2025 au decedat de gripă 20 de persoane; printre ei se află și patru copii care erau perfect sănătoși înainte de a se îmbolnăvi de gripă.Read more…

Pianul din amintiri

În copilărie credeam că voi deveni pianistă. Cu plăcere îmi amintesc de perioada când părinții mi-au oferit posibilitatea ca de două ori pe săptămână să iau lecții la cea mai bună profesoară de pian din oraș și timp de opt ani cred că nu am lipsit nici măcar o singură dată. Eram un copil cuminte și exersam zilnic la pianina pe care mi-o cumpărase tata. De fapt, părinții încercau să ne ofere ceea ce nu au avut ei posibilitatea să facă. Nu mai vorbesc de lecțiile de ebraică și de franceză la care mama ținea foarte mult. Dar lecțiile de pian mi-au plăcut în mod deosebit și de mic copil speram să devin pianistă. În cei doi ani când am învățat la Botoșani am pierdut legătura cu pianul, nu îl vedeam decât la orele de muzică și cele de gimnastică. În schimb, în anul în care am stat acasă, cântam aproape zilnic la pian, astfel încât nu e de mirare că la deportare, în rucsacul meu și-a găsit loc transcripția pentru pian a Baladei lui Ciprian Porumbescu pe care o cântam cu mare plăcere. În cei trei ani de deportare mă gândeam deseori la orele petrecute la pian, dar nu mai doream să fiu pianistă, nici profesor de istorie, voiam să fiu medic… Read more…

Întâlnire cu… Demonii lui Bashevis Singer

De mult îmi doream să văd spectacolele teatrului evreiesc de la New York, mai ales că Abraham Goldfaden și-a trăit o mare parte din viață aici unde este şi înmormântat. Desigur, tot aici au loc cele mai mari spectacole pe Broadway, faima multora depășind granițele Statelor Unite și atrăgând turiști din toată lumea care adesea vin la New York doar că să vadă un anume spectacol, fie el și la matineu. Dar nu despre acestea doresc să povestesc, ci despre un spectacol care m-a atras prin titlul său, Bashevis’s Demons, și mai ales prin numele de pe afiș: Moshe Yassur, Beate Hein Bennett, Shane Baker și Miryem-Khaye Seigel. Pe regizorul Moshe Yassur îl știu demult (de mult), montările sale de la Teatrul Evreiesc de Stat precum Tangou Final, Întelepții din Helem, Fericirea furată și Ghimpl Netotul mi-au rămas în memorie peste ani. Celelalte nume mi le amintesc de la TES FEST, un festival care, constat cu bucurie, a devenit destul de cunoscut în rândul celor care iubesc teatrul idiș: actori, regizori, scenografi sau simpli spectatori din întreaga lume. Iar numele lui Bashevis Singer, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul în anul 1978, îmi era cunoscut prin cărțile sale care au fost traduse și publicate la București la editura Hasefer.Read more…

Amintiri melancolice din epoca de aur a vieții mele

Dezastrul a început într-o după-amiază ploioasă de septembrie. Un dispozitiv monstruos, numit forceps, m-a apucat de cap și m-a smuls fără milă din refugiul meu confortabil și plăcut încălzit, aducându-mă „la lumina zilei”, cum îi place acestor măcelari neîndemânatici să spună. Lumina zilei, ha? A fost violență, forță brută, nimic altceva. Dragi colegi de suferință, victime ale nașterii neașteptate și nedorite, vă prezint aici, așa cum ați dorit, autobiografia mea. Dar permiteți-mi să clarific un lucru de la început: mă voi limita la singura perioadă demnă de menționat – timpul dinaintea „intervenției”. Tot ce a urmat e mai bine dat uitării. Dar acele câteva luni… ei bine, ele au fost fericire pură: răsfăț non-stop într-un centru de wellness cu pensiune completă – un paradis cum nu s-a mai văzut. Totul a început modest: Eu, minuscul și amorf ca o bobiță, pluteam fără țintă până am găsit o cută primitoare a mucoasei uterine, care părea să mă aștepte. Primul meu gând? „Aici îmi place, aici mă așez!” Și am avut perfectă dreptate: de îndată ce m-am stabilit, am primit un confort de locuit de primă clasă, mâncare à la carte și o senzație de liniște deplină – așa se trăiește! Aici am putut să cresc și să mă dezvolt fără griji. E adevărat, m-am îngrășat rapid câteva grame, dar cine m-ar putea învinui, când aveam parte de o asemenea ospitalitate? Pe scurt: „bucătăria mamei la superlativ”. Lipsa de spațiu care avea să urmeze mi se părea pe atunci la fel de îndepărtată ca următoarea ovulație.Read more…