Ucraina, una din țările care de la revoluția Euromaidan (2013) și-a manifestat clar intențiile de a se alinia Occidentului, de a deveni partenera, apoi aliata instituțiilor occidentale și transatlantice, Uniunea Europeană și NATO, este poate cea mai vulnerabilă dintre statele europene pe calea aleasă a progresului și democrației. Rusia a considerat-o o amenințare de „contaminare”, fiindcă era limpede că nu de forța ei militară se temea, ci de cea ideologică. Teoriile despre apropierea NATO de granițele rusești și de atacarea Rusiei erau povești cu bau-bau, însuși argumentul rusesc folosit pentru a agresa Ucraina era ideologic, neonazismul care ar fi urmat să se instaleze într-o țară în care președintele ales este de origine evreiască. Invazia rusă care durează de peste trei ani a coagulat Europa în sprijinul Ucrainei, democrațiile, inclusiv SUA, care și-au manifestat dorința de a i se alătura statului agresat, au apreciat că a ajuta Ucraina să înfrângă Moscova simbolizează tocmai confruntarea democrației cu autoritarismul, chiar imperialismul rus. Și dacă NATO, cu anumite excepții, nu duce războaie concrete pe alte teritorii, nimeni nu o împiedecă să-și ofere sprijinul unui stat care luptă împotriva unui astfel de regim. Iar dorința de libertate a ucrainenilor, eroismul manifestat de militari, rezistența lor care a uimit lumea și în primul rând Rusia care credea că are în față o pradă ușoară, au servit la justificarea măsurilor militare, economice, financiare, luate de statele prietene în favoarea conducerii de la Kiev.Read more…
