Vară toridă cu obuze, drone, rachete (1)

Rusofobia tradițională și cea actuală nu ne-a adus nimic bun de-a lungul istoriei. Sub spectrul ei ideologizat și propagandistic, dictatorul fascist Antonescu nu a trecut numai Prutul, ceea ce era absolut legitim, ci și Nistrul, unde nu mai aveam ce căuta. Această ofensivă stupidă ne-a costat cca 200.000 de vieți numai la cotul Donului și apoi ocuparea întregii Românii de „trupele sovietice eliberatoare”. Mai târziu, alt dictator, de data asta comunist, Ceaușescu, după momentul de vârf al popularității sale din 1968, când s-a opus public invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, a folosit tacit sperietoarea, marota amenințării URSS de a invada România Socialistă pentru a-și consolida dictatura şi cultul personalității. La ora actuală rusofobia și spectrul propagandistic al amenințării Rusiei agresive și a președintelui ei diabolic Vladimir Putin a revenit sub altă formă. Sub pulpana protectoare a actualei narative dominante, potrivit căreia dacă Ucraina va fi înfrântă, Putin va invada cel puțin Europa Centrală și de Est, se consolidează noua dictatură globalist-progresistă, agrementată cu inovații woke, cancel culture și populație mixtă. Realitatea de pe teren a conflictului ruso-ucrainean demonstrează univoc că Rusia nu e în stare să ocupe nici măcar întreg Donbasul sau Odessa.Read more…

Pedeapsa capitală – dileme

Cui i-ar fi trecut prin minte că există anumite tangențe între medicii anesteziști și execuții?! Ideea articolului mi-a venit citind o recentă publicație medicală despre administrarea injecțiilor letale de către anesteziști. Deși anesteziștii par cei mai potriviți pentru a injecta condamnaților la moarte medicamentele letale (un anestezic și un relaxant muscular, urmat de o doza letală de clorură de potasiu), acest proces este un act imoral din partea medicului. Totuși, de-a lungul anilor în SUA au fost și medici implicați în execuții. Peste o treime din anesteziștii americani sunt de părere că procesul de execuție va cauza mai puține suferințe dacă substanțele letale vor fi injectate de un anestezist. Asociația Medicală Americană (American Medical Association – AMA) nu numai că se împotrivește injectării letale de către medici, dar au fost cazuri în care AMA a anulat permisul de a practica medicina medicului care a participat la execuție. Potrivit jurământului lui Hipocrate, datoria medicului este de a salva vieți, nu de a le curma, deci este imoral ca medicii să administreze drogurile letale. Chiar și la eutanasia voluntară, aprobată la cererea bolnavilor cu boli terminale, medicul procură medicamentul letal, dar bolnavul trebuie să și-l administreze singur.Read more…

Tula pentru veşnicie

Sunt Tula, pisica maidaneză pe care o cunoașteți de câțiva ani, revin cu o poveste nouă. În luna ianuarie, prietenul meu s-a mutat din blocul lângă care locuiesc, undeva departe, în centrul orașului. Eram tristă că m-a părăsit. M-am așezat pe banca unde m-a mângâiat înainte de a se urca în mașină și am privit lung în urma camionului care părăsea curtea cu lucrurile lui. Cine o să mă alinte, cine o să mă mângâie?, mă întrebam, dacă el nu mai locuiește aici. Mâncare voi primi de la mamițica de la etajul 4, dar nu mai mult. Spre uimirea mea, după câteva zile, prietenul meu cu părul cărunt a reapărut. E drept că venea doar o dată pe zi, dar era bine și așa. Îmi aducea mâncare, mă răsfăța și îmi povestea tot felul de întâmplări cu pisici și câini. Mi-a cumpărat și un cadou, o minge mică, portocalie, care mi-a plăcut mult. Pisicile din jur, prietenele mele: Dă-mi și mie (cerea tot timpul mâncare), Pasta (cu coada în formă de spaghetti), Pinguin (o pisică neagră cu o pată albă pe piept) se bucurau și ele de revenirea lui. Când mă striga, veneau toate, de parcă și ele se numesc tot Tula. Primeau și ele de mâncare, e drept, o porție mai mică.Read more…

O poveste fără minciună e ca o salată fără sare și piper

Iată unul din ultimele mele panseuri: un film, o piesă de teatru sau un roman nu poate avea cu adevărat succes dacă nu include în acțiune și o minciună! O minciună mică, sau chiar una mai mare, dar evidentă, un secret care odată dezvăluit poate avea efecte grave, o înșelătorie, una romantică sau una de afaceri, sau un act falsificat, sau un nume pe care eroul și l-a însușit, dar nu era al lui, sau o mărturie falsă la poliție sau la tribunal, sau chiar o trădare, care prin ea însăși e o înșelătorie față de cei trădați?! Adică e nevoie de ceva suficient de important ca să schimbe cursul acțiunii, în caz că minciuna, falsul, înșelătoria, trădarea ar fi descoperite. Gândiți-vă la ultimul film vizionat sau roman citit. Aduceți-vă aminte de acțiune și încercați să vă închipuiți cum ar arăta totul dacă minciuna, falsul sau înșelătoria nu ar fi apărut la momentul oportun? Ah, am uitat să pomenesc de promisiuni! Da, promisiunile, bineînțeles celeneîndeplinite, se află pe primul plan al minciunii absolut necesare pentru obținerea unei acțiuni care să te țină treaz, să te oblige să citești mai departe sau să nu închizi televizorul, așa cum faci când ceva te plictisește sau / și te adoarme.Read more…

Ţi-a fugit firul!

Eram în clasa a şasea sau a şaptea şi câteva dintre colegele mele de clasă începuseră să poarte ciorapi de nailon. Potrivit legii nescrise, dar respectate cu stricteţe de către elevele de la Liceul (azi Colegiul Naţional) George Bariţiu, după ce treceai de pragul primului ciclu, aveai dreptul să porţi ciorapi de nailon. Ciorapii transparenţi puneau în valoare forma picioarelor lolitelor din vremea adolescenţei mele, stârnind invidia celor care mai purtau de ciorapi tricotaţi patent (sau flor). Pe atunci ciorapii de nailon se găseau destul de greu şi costau ceva bani, astfel încât obţinerea lor, prin cumpărare sau împrumut de la mămici (sau bunici) era precedată de multe insistenţe şi promisiunea de a avea mare grijă de ei. Primii ciorapi de nailon i-am văzut la sfârşitul anilor 1950, aduşi de tata de la Moscova, unde era la doctorat. Adusese în dar câteva perechi atât mamei, cât şi bunicii. Textura lor nu era atât de fină ca a ciorapilor originali de mătase, dar se spunea că erau mai robuşti şi mai durabili. Ciorapii de nailon deveniseră cunoscuţi şi (relativ) accesibili la noi în ţară, la peste douăzeci de ani de la apariţia lor în America interbelică. Nailonul este un material sintetic obţinut de către Wallace Hume Carothers şi asistentul său Julian W. Hill, de la compania americană DuPont. Este o poliamidă brevetată în februarie 1937, cu scurt timp înainte de sinuciderea lui Carothers, care de mult timp se lupta cu depresia.Read more…

Uluca

Strada era locul de joacă frecvent folosit în copilăria mea. Numărul celor care ne jucam creștea și odată cu el și țipetele noastre din timpul jocului. Ne fugăream, ne piteam pe după vreun stâlp. Mașini nu erau… că tare bune ar mai fi fost de ascunziș! Școala făcea încercări izolate de mixtare. Dar la joacă, noi nu cunoșteam separarea fetițelor de băieți. Nu știu cum se făcea că ajungeam cu ”terenul” de joacă la multe case depărtare de ale noastre. Din cauza țipetelor mai răzbătea spre noi câte un ”Ia mai duceți-vă la porțile voastre!”, dar nu prea vedeam fețele celor care ne goneau. Rețineam doar felul gardului. Plecam, desigur, nu așteptam prea multe îndemnuri, dar nu peste mult timp iar supăram pe cineva.În timpul jocului ni se alătura câte un copil plecat în fugă de acasă cu ceva de mâncare în mână. Deodată simțeam că ne e foame rău. Opream jocul și plecam acasă. De cele mai multe ori primeam de la mama câte o felie unsă cu untură, peste care ni se înfigeau sau lipeau – cum vreți să spuneți – bucățele mici de usturoi. Doamne, ce bună mai era această gustare rapidă și simplă! Uneori aveam doar desert. Mama ne punea zahăr pe pâine și o zbugheam cu felia pe stradă să continuăm jocul. Read more…

Discursul Iuliei

Mulți kilobiți au curs pe Internet după discursul Iuliei Cociuba, absolventa Colegiului Mihai Viteazul din Ineu și șefa de promoție. Au fost kilobiți aprobatori, dar au fost și foarte mulți kilobiți negativi. La aceștia din urmă as vrea să mă refer acum. Domnișoară era apelativul cel mai blând, dar am întâlnit şi altele, precum…puțoaică Unii comentatori, poate bine intenționați, contestau capacitatea de judecată a unei fete de 18 ani. Alţii erau convinși că nu ea ar fi scris discursul, că acesta i-ar fi fost dictat de altcineva. Am reascultat discursul de un minut și 55 de secunde al Iuliei și, de la înălțimea celor ceva mai mult de 18 ani ai mei, am revăzut cu ochii minții școala la care am învățat.Read more…

Trebuia să și ucid

Apărută în septembrie 2003, în editura franceză Albin Michel din Paris, cartea-document Je devais aussi tuer prezintă o aventură umană de excepție, întinsă pe o perioadă de zece ani (1990-2000), cu o acțiune destul de apropiată de actualitatea recentă. Este autobiografia unei evreice franceze, cu numele fictiv Nima Zamar, care, după terminarea studiilor universitare, facultatea de informatică, a emigrat în Israel. Nimic nu părea să o predestineze pentru genul de aventură pe care a relatat-o în carte: recrutată într-o unitate specială și inițiată în „jocul” războiului din umbră, a devenit un important personaj în cadrul celulei de elită de care aparținea; desigur, specialitatea ei de proiectant de sistem în informatică a fost un atu substanțial. Nina Zamar a urmat un antrenament riguros, pe ”propria-i piele”, pentru a cunoaște metodele nemiloase și însetate de sânge ale teroriștilor. Infiltrată apoi în rețelele palestiniene, ea a descoperit manipulările mediatice ale Intifadei.Read more…

Memoria Holocaustului la Cluj (I)

Se împlinesc 80 de ani de la ghetoizarea şi deportarea evreimii clujene. În zorii zilei de 3 mai 1944 a început adunarea evreilor din Cluj în ghetoul de la fabrica de cărămizi, din cartierul Iris. După aproape trei săptămâni petrecute în şoproanele de uscat cărămizi, în 23 mai 1944, spre seară, pornea primul transport (3130 de persoane, copii, bătrâni, femei, bolnavi) cu destinaţia Auschwitz-Birkenau. Am întitulat articolul Memoria Holocaustului la Cluj, din dorința de a evoca cronologic, cu bune și cu rele, cele mai importante evenimente din această categorie, din 1945 și până în zilele noastre. Am fost prezent la majoritatea acestor manifestări, mai puțin la cele din 1945-1946. Un prim eveniment important a avut loc în martie 1945, când șef rabinul Cultului Mozaic din România, Dr. Alexandru Șafran, a vizitat comunitățile greu încercate din Transilvania de Nord: Cluj, Oradea, Satu-Mare, Dej, Bistrița.  Cu această ocazie, la fabrica de cărămizi din cartierul Iris – unde fusese ghetoul din Cluj – în prezenţa supraviețuitorilor (încă foarte puțini), a autorităților și a publicului, Dr. Alexandru Șafran a ținut o predică memorabilă. Aceasta a început cu întrebarea biblică: Îmi caut frații… Am venit la Cluj să-mi caut frații care nu mai sunt. Unde sunt evreii acestei comunității altă dată numeroasă? Nu-i văd. Nu-i găsesc… Și a încheiat: Asasinatele au fost pregătite la lumina zilei de către asasini, știți bine aceasta, iar însăși tăcerea voastră a fost complice! Predica a conținut un discurs vehement la adresa clerului clujean (au existat și unele excepții, puține, pe care le voi menționa) și a fost preluată de presa din țară și din străinătate. În mai 1945, la comemorarea unui an de la deportări, s-a amplasat o placă comemorativă la fabrica de cărămizi din Iris, unde fusese ghetoul (Kajántói út). Curând fabrica și-a reluat activitatea și placa a dispărut.Read more…

Memoria Holocaustului la Cluj (partea a doua)

După 1989 au avut loc unele manifestări publice remarcabile pentru memoria Holocaustului. În noiembrie 1991, la biserica romano-catolică Sf. Mihai din centru, în cadrul unui serviciu divin special de doliu, a fost evocată tragedia evreimii clujene din 1944. S-a evidențiat luarea de poziție curajoasă și tranșantă a episcopului romano-catolic de Transilvania (cu sediul la Alba-Iulia), Márton Áron, care la 18 mai 1944 (când ghetoul funcționa deja) a atenționat guvernul și conducerea maghiară de responsabilitatea pe care o au pentru viața miilor de evrei, cetățeni ai Ungariei și locuitori ai Transilvaniei de Nord. Discursul, difuzat prin megafoane, a fost ascultat de numeroșii enoriași adunați în fața bisericii. Încă de la coborârea din amvon, episcopul a fost amenințat și curând a fost declarat persona non grata, interzicându-i-se accesul pe teritoriu ungar. A făcut și intervenții în scris pe aceeași temă către autoritățile responsabile. Ca recunoaștere a curajului său, în anul 2000 a fost declarat „Drept între Popoare” de către Yad Vashem în Israel. Pentru a-i cinsti memoria, în 2009 i s-a ridicat un frumos monument la intrarea principală a bisericii. Amintesc tot aici de numele pastorului evanghelic Járosi Andor care, în timpurile grele, a asigurat protecție unor persoane și familii evreiești. A murit tragic în 1944, într-un lagăr de prizonieri din fosta URSS. Împreună cu soția sa a fost declarat „Drept între Popoare” în 1999, iar în 2012 i s-a amplasat o placă comemorativă în curtea Bisericii evanghelice de pe Bd. Eroilor.Read more…

Ce șanse are extrema dreaptă la alegerile europarlamentare?

720 de aleși din 27 state membre vor decide viitorul Uniunii Europene după alegerile din 6-9 iunie la care cetățenii europeni își vor dai votul uneia din cele șapte familii europene din parlament – creștin-democrați, socialiști, centru, verzi, conservatori, stânga, euroscepticii și extremiștii de dreapta. Cu aproximativ zece zile înaintea acestui scrutin care va decide soarta Europei pentru viitorii cinci ani, forțele politice componente și analiștii politici încearcă să prevadă cum se va configura noua structură a forului european. Incertitudinea este mare, dar ceea s-a preconizat, cel puțin până acum, și a dobândit aproape o unanimitate este creșterea spectaculoasă a numărului europarlamentarilor de extremă dreaptă. Nu se vorbește de o majoritate, dar se dă ca certitudine întărirea forței lor, ceea ce ar crea mari dificultăți punerii în aplicare în continuare a unor proiecte bazate pe principiile democratice ale UE, aceasta în condițiile în care, în urma alegerilor sau a unor alianțe politice, într-o serie de state membre ale UE au ajuns de-acum la conducere guverne de dreapta naționaliste sau de extremă dreaptă, de pildă Italia, Slovacia sau Olanda. În 19 mai la Madrid a avut loc congresul partidului extremist spaniol Vox care s-a transformat într-o reuniunea a partidelor de extremă dreaptă, participanții încercând să găsească o platformă comună pe care să o folosească în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. A fost o participare internațională masivă: Read more…

Despărţirea de Tomi

Povestea prieteniei dintre Edith şi Tomi, doi copii din Cluj, a durat vreo doi ani şi ceva şi s-a încheiat brusc, tragic, în ultima zi a ghetoizării evreilor din oraş. Eu am aflat-o de la Edith Pepelea, bunica colegului meu de redacție Áron (pentru mine Áronka, fiind mult mai tânăr decât mine). Doamna Edith, trecută de nouăzeci de primăveri, se defineşte ca o transilvăneancă adevărată: „Tata era român, mama nemţoaică, iar bunicile – atât din partea tatii, cât şi a mamei – erau unguroaice (una secuiancă şi alta maghiară). Am fost botezată în religia luterană, iar naşul meu, soţul naşei – prietena cea mai bună a mamei mele – era evreu: îl chema Endre Liebermann. La noi în familie toată lumea vorbea trei limbi: maghiara, germana şi româna. Am urmat grădiniţa română, şcoala primară germană, liceul maghiar (Gimnaziul Reformat) şi facultatea atât în maghiară (Biologie-Geografie, la Universitatea Bolyai), cât şi în română (Psihologie-Defectologie, la Universitatea Babeş-Bolyai). Toată viaţa am fost profesoară.” Ceea ce veţi citi în continuare este o parte dintr-un interviu pe care l-am realizat în 2021, în cadrul proiectului „Copii din Transilvania de Nord, supravieţuitori ai Holocaustului” şi prezintă perioada ghetoizării prin prisma unui copil creştin.Read more…

Momente critice şi fatidice în viața unui popor

Chiar în aceste momente, în timp ce vă vorbesc, Tzachi Idan, fiul unei prietene dragi, suferă cumplit în subteranele groazei ale Hamasului din Fâșia Gaza, iar fiica lui de 18 ani, Maayan, a fost ucisă chiar în brațele sale, după ce a fost răpit din propria sa casă din kibuțul Nahal Oz, în Sâmbăta Neagră, în 7 octombrie 2023, când ar fi trebuit să sărbătorim ziua de Simchat Tora. Chiar în aceste momente, încă în jur de 131 de copii, femei, bărbați, tineri și bătrâni, cetățeni ai Israelului răpiți din localitățile de lângă granița dintre Israel și Fâșia Gaza și de la un festival de muzică și dansuri, oameni iubitori de pace care nu-și doreau nimic altceva decât să trăiască normal și care s-au întâlnit ca să se bucure de viață, se află acum într-o situație în care nu este sigur că vor scăpa cu viață. În acea Sâmbătă Neagră au fost siluiți, măcelăriți și profanați în jur de 1500 de persoane, civili și militari. Casele lor au fost jefuite și arse, localități întregi devenind câmpuri de ruine. Printre acești oameni se aflau și prietenii mei împreună cu care am petrecut 20 de ani de viață în kibuțul Nahal Oz. În aceste momente zeci de mii de cetățeni din nordul și din sudul țării au fost nevoiți să-și părăsească pământurile și casele, sunt dezrădăcinați, exilați și refugiați în propria lor țară. Și între timp, bombardarea caselor și localităților acestora continuă. Din 7 octombrie încoace, societatea israeliană trece prin cea mai mare criză a Israelului modern.Read more…

Migdal, pe malul Mării Galileii

Articolul pe care l-am scris despre vizita lui Moshe Novomeysky în Palestina otomană, în 1911, a avut unele urmări neașteptate.  Mi-a rămas în amintire vizita pe care a făcut-o la prietenul său Glikin din colonia Migdal, căldura infernală, țânțarii…  Am fost și eu la Migdal acum vreo trei ani, am petrecut un sfârșit de săptămână într-un apartament de vacanță și a fost foarte plăcut și confortabil – e drept că era iarna – dar oricum, în zilele noastre, cu aer condiționat, nu mai e același lucru… Nu știam că acolo s-au făcut printre primele culturi de grepfrut, știu doar că fructul cules din grădina casei de vacanță a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Despre istoria locului nu știam mare lucru, dar cum am o vecină originară din Migdal, i-am povestit ce citisem și am întrebat-o cum își amintește ea viața la țară și dacă numele de Glikin îi spune ceva.  Desigur!  Bunicul ei s-a stabilit la Migdal la începutul anilor 1920 și a cumpărat pământul de la Moshe Glikin.  Iar condițiile de viață din copilăria ei erau perfect suportabile.  Te obișnuiești… După această conversație m-a prins curiozitatea, oare ce mai pot afla despre Moshe Glikin și despre colonia Migdal?Read more…

Amintiri despre „Omul Radio”

„Aici Radio Cluj.” Aceste cuvinte au fost rostite pentru prima oară acum 70 de ani, în 15 martie 1954, dintr-un studio situat într-o vilă frumoasă de pe strada Rákóczi. Înființarea acestui post de radio, eveniment deosebit în viața culturală a Clujului, este legată de conferențiarul universitar Dr. Ludovic Rațiu. Dr. Rațiu s-a născut în 1915 la Satu Mare, într-o familie mic-burgheză. La sfârșitul anilor 1930 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Padova. În timpul primei sale vizite acasă, la Satu Mare, după ce Transilvania de Nord a fost anexată Ungariei, a fost arestat de către poliția hortistă pentru activitate antifascistă și închis la penitenciarul din Someșeni. În 1944 a fost deportat în lagărul de la Buchenwald unde a luat parte activă în rezistenţa subterană. În 11 aprilie 1945 a fost eliberat şi a revenit în Transilvania. Părinţii lui au pierit la Auschwitz, dar sora lui, Clara, a supravieţuit. După război Ludovic Raţiu s-a dedicat construirii unei societăți noi, drepte, egalitare, antifasciste. În momentul în care i s-a încredinţat conducerea Studioului de Radio Cluj, şi-a pus în slujba acestui scop toată toată priceperea şi energia, toată zestrea intelectuală – era un om citit, poliglot şi iubitor de cultură. Nu avea experiență în domeniu, ca de altfel toţi angajaţii tinerei instituţii de presă audio, dar şi-a însuşit cunoștințele de bază necesare pentru această muncă. A petrecut vreme îndelungată la studiourile de radio de la București, Moscova, Praga, Berlin și Budapesta pentru a învăța din experiența colegilor din alte țări. A fost directorul instituţiei timp de aproape douăzeci de ani.Read more…

Cel mai frumos loc

Cel mai frumos loc din lume este diferit pentru fiecare dintre noi și are particularitatea de a fi foarte personal, altora poate să le pară aproape banal, în timp ce ție vibrația lui îți dă fiori. Acest loc pe care îl recunoști, te alege el pe tine parcă, îți vorbește doar ție și adesea lucrul acesta este de neînțeles altora. Doar tu auzi cântecul lui și nu altcineva. Pentru mine acest loc este, până acum cel puțin, curtea interioară a Catedralei La Seu din cartierul Barri Gothic al Barcelonei. Am ajuns acolo acum 15 ani, prima și singura dată, fără a bănui deloc cât de tare voi iubi instantaneu acel loc. Nu am o explicație, cel puțin nu una logică, singurul argument pe care l-am găsit a fost să-mi ascult inima și să mă încred în ”logica” ei. Catedrala care azi este închinată Sfintei Eulalia și care, în forma ei actuală, are o vârstă ce depășește șapte secole, merită vizitată dacă ajungi în Barcelona. Tot așa se cere vizitat și fermecătorul și răcorosul cartier Barri Gothic, cu străzile lui foarte înguste și de aceea tot timpul umbroase, dar și primejdioase întrucâtva, acolo făcându-și veacul hoți mărunți de buzunare, rucsacuri sau genți, iuți și hotărâți să-și câștige zilnicul tain de pe urma turiștilor. Desigur că oricine leagă Barcelona de numele formidabilei creații Sagrada Familia a lui Antoni Gaudi, care se construiește de mai bine de 100 de ani și încă se mai lucrează la terminarea ei. Dar bătrâna catedrală La Seu are o cu totul altă respirație,Read more…

Pe ce se bazează procurorul Karim Khan

Până de curând multă lume nici nu auzise de Procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan. În urmă cu câteva zile el a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. O căutare pe internet arată că el este în funcție din 2021, fiind avocat specializat în drepturile omului (BBC) – prea puțin pentru a răspunde la întrebarea din titlu. Ar trebui să aflăm mai mult despre aria de responsabilitate acoperită de Curtea Penală Internațională și cine este acest Karim Khan. Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, din 17 iulie 1998, emis de Curtea Penală Internațională, a fost publicat și la noi în 28 martie 2002. Curtea Penală Internaţională este singura instituţie juridică internaţională, cu statut de curte, având mandat de investigare şi acuzare a persoanelor implicate în crime internaţionale de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. În baza prevederilor Statutului de la Roma, Curtea poate ancheta sau pune sub acuzare atunci când instituţiile naţionale nu pot să acţioneze într-o anumită speţă şi se ocupă de cele mai grave crime. Tot Statutul de la Roma, dar şi alte documente importante permit Curții Penale Internaţionale să folosească cele mai înalte standarde de judecare şi de proces echitabil. Poate fi o parte a justificării alegerii bazei de consultanță aleasă de procuror. Am încercat să înțeleg cum poate fi Biroul Procurorului-șef independent de Curtea căreia îi aparține, dar cum asta ar fi cerut o analiză mult mai detaliată, m-am rezumat la analiza informațiilor disponibile.Read more…

De ce prefer să ascult ştirile la radio

Radioul a intrat de foarte mulți ani în viața mea, chiar din copilărie. Familia noastră a fost printre primiele care avut radio. Deși nu a avut parte de multă școală, tata era un mare admirator al noului și de aceea țin minte că noi am fost printre primii care au avut radio. Dar atunci îl ascultam cu o cască. Prima emisiune oficială de radio a fost la 1 noiembrie 1928. Eu eram elevă la școala primară și îmi amintesc că vecinii veneau la noi să asculte știrile, iar noi, copiii, trebuia să stăm liniștiți ca să nu-i deranjăm și între timp ne plictiseam. Pe parcurs m-am obișnuit și eu să ascult știrile și muzica. Puteam să-mi fac lecțiile ascultând muzică în același timp. De multe ori îi povesteam și bunicului ce am auzit la radio, deoarece ziarul lui ajungea mai târziu decât știrea transmisă la radio. Și așa a intrat radioul în viața mea, devenind pe parcurs o necesitate. În cei doi ani în care am fost la școală la Botoșani i-am simțit foarte mult lipsa. Mătușa la care locuiam nu avea radio. Poate și de aceea, în anul următor, înainte de deportare, când evreilor nu li s-a mai permis să aibă aparate de radio, nu i-am resimțit lipsa chiar atât de mult. Dar în cei trei ani petrecuți în Transnistria, fără niciun ziar, orice știre vehiculată de evreii localnici, ascultată la un aparat de radio clandestin, îmi readucea dorința de a asculta știri și muzică. Dar nu era posibil. Nu știam nimic despre Auschwitz și chiar despre înaintarea cu succes a Armatei Roșii am aflat foarte târziu, așa încât am fost aproape surprinși când primii soldați au ajuns la Djurin.Read more…

Cine l-a adus la putere pe Hitler?

În recentul articol Enablers (Facilitatorii) publicat în prestigioasa revistă The New Yorker , autorul Adam Gopnic analizează cartea publicată de Timothy W. Ryback Takeover: Hitler’s Final Rise to Power (Preluare: Cum a ajuns Hitler la putere). Pare greu de crezut, dar monstrul nu a cucerit puterea, ci ea i s-a oferit “pe tavă”. Magnații presei de atunci credeau că îl vor putea controla, iar politicienii că îl vor putea manipula. Politicienii de stânga erau gerontocrați și niciunul dintre ei nu a înțeles că tipul era imun la ceea ce se cheamă rușine, adică era complet lipsit de scrupule. În 1933 a fost promulgat Actul de împuternicire, cunoscut și ca Legea pentru remedierea situației oamenilor și a Reich-ului. Cabinetul și mai ales cancelarul a primit dreptul de a adopta legi fără aprobarea Reichstag-ului (parlamentului) și a președintelui Republicii Weimar, Paul von Hindenburg. Astfel, odată ajuns cancelar, Hitler s-a bucurat de o putere nelimitată. Subiectul Hitler a fost “rumegat” de prea multe ori și totuși se mai caută explicația de unde a avut legitimitatea să lichideze milioane de oameni. Unii consideră că el s-a inspirat din lucrările filozofului german Oswald Spengler. Spengler postula că civilizațiile și culturile umane sunt similare cu cele biologice, adică existența lor este limitată și ele se comportă în mod predictibil. El a prezis (și sunt unele semne că a avut dreptate) că în anul 2000, civilizația occidentală va intra într-o fază de declin, urmată de 200 de ani de dictatură (numită de autor Caesarism), după care civilizația occidentală se va nărui definitiv. El a criticat liberalismul și tendința occidentală de a pune la dispoziția “raselor colorate ostile” tehnologii moderne, considerând că acestea vor întoarce apoi armele împotriva Occidentului. Cu toate acestea, Spengler a criticat teoriile rasiste și antisemitismul naziștilor, fapt pentru care cărțile lui au fost cu timpul interzise.Read more…

Circumcizia la bărbat – o procedură pe cât de veche, pe atât de dezbătută

Subiectul de mai sus are, în aparenţă, un interes strict religios. Practica circumciziei la bărbat e curentă la evrei şi la musulmani, și deşi există diferenţe între prescripţiile celor două religii, ambele sunt obligaţii religioase clasice, provenind Vechiul Testament și respectiv din Coran. Practica celei mai vechi intervenţii chirurgicale din istorie are aspecte medicale şi etice de primă importanţă, ea fiind până astăzi un subiect de discuții, uneori controversate, chiar și în literatura medicală. Menţionam mai sus că circumcizia e considerată ca primul act chirurgical în istorie, deşi putem aminti excizia coastei lui Adam pentru a o crea pe Eva sau sursele istorice medicale care vorbesc despre trepanaţia craniană din antichitate, efectuată în scopul alungării duhurilor necurate. Circumcizia la bărbat are, totuși, o vechime considerabilă. O eroare provenită din necunoaşterea izvoarelor istorice atribuie iudaismului premiera introducerii ei ca un act pur religios, pentru a diferenţia pe evreu de popoarele înconjurătoare, dar de fapt ea datează din secolul XXIII î.e.n. și aparţine Egiptului antic. Acest fapt istoric fiind uitat demult, se poate spune că introducerea circumciziei la bărbat (brit mila) aparţine religiei mozaice. Procedeul e efectuat de un bărbat religios, numit mohel, cu o pregătire sumară, diferită de la un individ la altul. În Israel Ministerul Sănătăţii eliberează certificate care atestă că individul a terminat un curs special în această direcţie. Religia islamică a preluat această prescripţie, doar că în lumea musulmană ea se practică în primii ani ai vieţii băiatului, spre deosebire de circumcizia iudaică făcută în a opta zi a după naştere (cu excepţia unor contraindicaţii medicale, ca de exemplu icterul nou-născutului).Read more…