Draga mea Lya, Îmi amintesc cum ne-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2006, în clădirea din strada Mămulari nr.3, clădire ataşată Templului Unirea Sfântă, unde funcţiona atunci Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România [1] şi unde tu lucrai ca cercetător încă din anul 1985. Eram interesată să discutăm unele aspecte istorice care mă interesau la vremea aceea şi te-am condus la autobuz. Cred ca ne-am împrietenit de la prima vedere, iar în continuarea şederii mele la Bucureşti v-am vizitat pentru prima oară, în apartamentul vostru din Bd. Mareşal Averescu nr. 11, etajul 2. Am fost impresionată de tot ce am auzit de la voi, de la Hary si de la tine. De atunci ne-am întâlnit la fiecare vizită făcută de mine la Bucureşti în cei şapte-opt ani până la finalizarea tezei mele de doctorat. Şi nu odată am fost nevoită să-ţi pun întrebări ale căror răspunsuri nu le găsisem în nici o carte sau enciclopedie. Răspunsurile tale, verbale sau in scris, prin email, vădeau competenţa, seriozitatea şi spiritul tău universal. Lya, draga mea, în anul acesta te-am vizitat de două ori. Am stat de vorbă, faţă în faţă, în martie a.c. Mă întrebai întotdeauna ce noutăţi mai sunt în Israel, deşi aproape întreaga ta lume, mai ales după plecarea lui Hary, era atât de concentrată, de fiecare dată, asupra trecutului. Acest trecut, ce cuprinde cu precădere varii aspecte ale Holocaustului românesc, l-ai cercetat în nenumăratele tale articole şi cărţi. L-ai abordat în prezentări la conferinţe, unde în general vorbeai liber, bazându-te pe memoria ta prodigioasă. În faţa acestui trecut, problemele prezentului îţi păreau prea puţin importante.Read more…
