Diminețile unui pierde-vară

Dec 15, 2022By

De trei ani sunt angajat deghizat. Dacă vreau să-mi definesc bine statutul, ajung la expresia “pensionar activ”. Să mă explic: Lucrez de două ori pe săptămână la un spital particular, câte cinci-șase ore, am cursuri cu studenții de patru ori pe lună. “–Ce vrei mai mult, ai îmbătrânit, aud de la mulți prieteni, nu mai poți da același randament ca la treizeci-patruzeci de ani.” Argumente logice, dar pentru mine sunt dureroase și greu de acceptat. Colegii mei care se apropie de vârsta pensionării îmi povestesc că abia așteaptă, numără zilele. Chiar și cei mai tineri îmi spun că ar face schimb cu mine… până când ajung cu adevărat la vârsta pensionării. Noi, anesteziștii, suntem obișnuiți să lucrăm în condiții de concentrare maximă, suntem pregătiți în orice moment pentru toate complicațiile posibile. Nivelul de adrenalină este crescut, luăm hotărâri instantaneu, stresul face parte din viața noastră de zi cu zi. Caracteristicile muncii noastre de anesteziști ne fac să ne adaptăm mai greu la “viața de apoi”, adică de după pensionare.Read more…

Dec 15, 2022 5 comments

Trei cărţi importante în istoria medicinii

Dec 15, 2022By

Căutând în biblioteca medicală a părintelui meu, am găsit trei cărţi importante şi de interes pentru dezvoltarea medicinii, la sfȃrşitul secolului XIX şi prima jumătate a secolului trecut. Prima carte, Psychopathia sexualis, este scrisă de medicul psihiatru Richard von Krafft-Ebing (1840-1902). Această carte de bază este cea dintȃi care tratează problemele de patologie sexuală – deviaţii de la normalul sexualităţii. utorul defineşte deviaţiile, prin comparaţie cu ceea ce considera normal în sexualitate. Clasificarea acestor deviaţii o face bazându-se pe cazurile reale observate la pacienţii pe care i-a tratat în clinica lui sau în spitalele de neuro-psihiatrie unde a profesat. Richard von Krafft-Ebing a utilizat primul termenul de sadism (numele vine de la nuvelele Marchizului de Sade) şi a introdus termenul de masochism (de la numele scriitorului Leopold von Sacher-Masoch).Read more…

Dec 15, 2022 5 comments

Amaury du Closel, un adevărat aristocrat francez

Dec 15, 2022By

Cu câțiva ani în urmă, un prieten m-a invitat la o petrecere în locuința lui din centrul Vienei. Prietenul este un fost bancher și prin natura profesiei sale aduna întotdeauna o societate interesantă, ața că am acceptat cu plăcere. Într-adevăr, așteptările mele nu au fost înșelate. În acea seară am întâlnit un bărbat impresionant prin manierele sale perfecte, dar aceasta era numai o impresie exterioară. Substanța lui adevărată aveam s-o descopăr numai cu timpul. Monsieur Amaury du Closel, acesta era numele interlocutorului meu, este un compozitor și dirijor francez. Cunosc într-o anumită măsură lumea muzicală și totuși numele lui nu îmi spunea nimic. Dar eu mai știam și altceva. În lumea de astăzi, cine se hotărăște să devină muzician este ori un geniu, ori o persoană incapabilă să aprecieze riscurile alegerii sale, ori un fanatic al muzicii, ori toate trei la un loc! Desigur, ce poate fi mai frumos decât să dirijezi sau să fi solist la o orchestra de prim rang într-una din marile săli de concerte ale unei capitale majore? Dar în zilele noastre nenumărate competiții muzicale în toată lumea produc atât de mulți laureați talentați, energici, plini de cunoștințe și atașament față de muzică, încât cariera lor devine o loterie. Foarte mulți ar merita să ajungă la culmile interpretării și la statutul de superstar, dar numai foarte puțini reușesc. Publicul, orchestrele, sălile de concerte și nu în ultimul rând fondurile sunt limitate. Unii foarte buni primesc șanse pe care le pot valorifica, alții la fel de buni, nu… Cu timpul am aflat mult mai multe despre activitatea lui Monsieur du Closel.Read more…

Dec 15, 2022 2 comments

Note de lectură: Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară

Dec 15, 2022By

Cartea despre care doresc să vă împărtășesc câteva gânduri a apărut în luna noiembrie a acestui an la editura orădeană Ratio et Revelatio. Nădăjduiesc ca, prin aceste succinte note de lectură, să vă stârnesc interesul pentru a o citi. Este o carte-document care aduce mărturie despre momente ale istoriei recente, zbuciumate și apăsătoare, istorie care a spulberat destine, le-a învălmășit și continuă să le influențeze. Cartea este alcătuită sub forma unui dialog care transcende decenii și reunește autorul, Adalbert Rosinger, cu fiica lui, Veronica Rozenberg Rosinger. Este un dialog excepțional care se transformă într-o structură de rezistență a unei construcții de adevăr și istorie trăită, suferită. Adalbert Rosinger a fost orădean, el s-a născut în 1909 în acest oraș caracterizat prin multiculturalitate și, iată, parcă printr-un joc al destinului, după 113 ani, memoriile lui regăsite în carte sunt publicate tot în orașul lui natal. Subtitlul cărții, O lume care se prăbușește, se referă la prăbușirea lumii ideilor marxist-leniniste dar, citind cartea, ne dăm seama că însăși lumea lui Adalbert Rosinger s-a prăbușit chiar de mai multe ori pe parcursul vieții lui.Read more…

Dec 15, 2022 23 comments

Criminalistica – o știință inexactă

Dec 15, 2022By

Dintotdeauna mi-au plăcut serialele documentare de criminalistică americane, britanice și australiene. Polițiștii rezolvau cele mai complicate crime! Mi-a rămas în minte un caz dramatic. Un emigrant polonez care locuia la Chicago devenise foarte religios, dar familia lui nu avea interes pentru religie. Ca răzbunare, bărbatul și-a împușcat cei patru fii, soția și mama și apoi a dispărut. Nici poliția, nici FBI nu au reușit să-l găsească. Cu treizeci de ani mai târziu, când criminalistica s-a computerizat, a fost creat un presupus portret al bărbatului, bazat pe o fotografie veche de treizeci de ani. Poliția a publicat portretul în presă. O femeie din New York l-a recunoscut în el pe vecinul ei și a anunțat poliția. Bărbatul a fost arestat și și-a recunoscut identitatea și crimele. Serialele prezintă cazuri în care criminalii au fost prinși cu ajutorul tehnologiilor avansate, dintre care cea mai bună este considerată examenul ADN. În realitate, multe cazuri sunt greu de rezolvat, mai ales dacă cadavrul nu a fost găsit și probele indirecte sunt insuficiente. Chiar dacă există un cadavru, trebuie găsită o dovadă, preferabil ADN, care să confirme prezența făptașului pe victimă sau în preajma ei. Filmul True crime, bazat pe un caz adevărat, demonstrează posibilitatea de a condamna la moarte o persoană nevinovată, ceea ce este și mai grav decât a nu descoperi ucigașul, pentru că în acest caz sunt două victime nevinovate!Read more…

Dec 15, 2022 8 comments

Prietena mea, Saşa Feyer

Dec 15, 2022By

Pe Sașa am cunoscut-o în anul 1990 și ne-am împrietenit ca și cum ne-am fi știut din copilărie. Lucram încă la spitalul Fundeni și într-o bună zi mi se telefonează de la camera de gardă că mă caută cineva. Crezând că e o mamă sau o rudă a unui copil bolnav care solicită informații despre pacient, am spus, ca de obicei, că persoana să ia liftul și să urce la etajul VI, unde eu o voi aștepta. Surpriza mare a fost când mi s-a adresat în limba germană: ”Tu ești Mimi Korber; am vrut să te cunosc. Sunt Sașa Feyer, nepoata familiei Kreisel din Câmpulung.” Nu o cunoșteam, deoarece era cu șapte ani mai mică decât mine, dar i-am cunoscut bunicii, iar o mătușă de-a ei era prietenă cu verișoara mea, Sylvia pe care eu o adoram. Așa a început prietenia noastră, o prietenie de care amândouă am avut de profitat. Sașa era o persoană foarte inteligentă, cultă, răbdătoare, foarte de treabă și prietenia noastră a venit într-un moment prielnic, deoarece amândouă aveam nevoie de un om apropiat. La fel ca mine, a fost și ea deportată împreună cu familia în Transnistria, ajungând în cele din urmă la Șargorod, la vreo 60 km de Moghilev.Read more…

Dec 15, 2022 4 comments

Petarde de iarnă (2)

Dec 15, 2022By

Am decis ca în prezentul articol să nu scriu despre dramaticele evenimente recente, aștept să se decanteze puțin esența lor și să se împrăștie fumigenele propagandistice. Mai ales cele guvernamentale, de pretutindeni. Am scos din „sertar” două texte pe care le-am scris anul trecut, două articole de atitudine, personale, care sunt de fapt previziuni și mici sinteze obținute după ani de urmărire atentă a mass mediei internaționale. Sper ca aceste previziuni pentru viitor, destul de sumbre în esența lor, să apară într-un viitor volum cuprinzând articolele pe care le-am scris în Baabel. Europa a ratat deja “viitorul luminos”. Din punct de vedere demografic, populația este într-un declin numeric catastrofal de vreo trei decenii și doar influxul migrator din Africa și Asia o menține pe linia de plutire. Depopularea accentuată în zonele rurale și izolate și lipsa acută a forței de muncă sunt compensate prin imigrația forțată a unor populații total străine de civilizația bătrânului continent, majoritatea de religie islamică, inadaptabilă la valorile europene, iudeo-creștine și tradiționale. Ele nu pot fi integrate, de aceea putem asista în scurtă vreme la situații de război civil, de revolte ale suburbiilor, de atrocități etnice și religioase în masă. Adio stabilitate și pace internă, Europa va semăna treptat cu Orientul Mijlociu.Read more…

Dec 15, 2022 7 comments

Dincolo de amintiri. A fost odată Monica Şurtea

Dec 15, 2022By

Răzbate o privire dinspre două ape, aparent limpezi, îndată tulburate de o suflare, un cuvânt, fuga unui gând. La casa acestor ochi, adânci cât lacurile ademenitor-înșelătoare ascunse-n munți, am petrecut anii dintâi ai copilăriei, am mâncat cele mai bune prăjituri și am fost atrași de cele cele mai ispititoare jucării, viu colorate, de la miniaturi în sticlă, la fantasmagorice castele de carton. Singură la părinți și dornică de tovărășie, Monica Șurtea își împărtășea cu generozitate ”grădina zoologică” din pluș, păpușile de porțelan, elefănțeii sculptați în humă sau plastic, rățuștele măcăitoare și câinii cu lătrat mecanic. Așa a început totul, pe o stradă din vecinătatea Cimitirului Central.Și tot acolo, la același cimitir, avea să se sfârșească. Părinții noștri, colegi fiind, se împrieteniseră. În bezmeticii ani staliniști, când mulți dispăreau peste noapte, bucuria copiilor îi lumina și pe ei. Puținul timp liber îl acordau copiilor mergând în excursii sau în vizite reciproce. Monica Șurtea a fost de pe atunci de o rară generozitate. Copil unic, dar fără mofturi. O încânta orice, punea mereu întrebări și n-o mulțumeau răspunsurile simple, pe înțelesul ”celor mici”. Citea dinaintea vremii de școală. Read more…

Dec 15, 2022 8 comments

Miniatură cu jucărie uitată

Dec 15, 2022By

Când mă întorc din oraș spre casă trebuie să trec printr-o porțiune de parc unde mă întâlnesc adesea cu bunici care-și plimbă și își distrează nepoțeii. Pe jos sau pe triciclete viu colorate, micuții aduc în parc voia bună, glasurile cristaline, micul lor univers în expansiune, cu care umplu locul și-l înveselesc. Deunăzi, pe acest drum am asistat fără intenție la o conversație delicioasă între o bunică și nepoțelul ei. Erau orele după-amiezii. Bunica îl scosese pe copil de la sistemul after school și îl conducea spre casă. Băiețelul avea vreo șase sau șapte ani și era grozav de necăjit, fiindcă își uitase în bancă mașinuța roșie de jucărie. Urmau câteva zile libere și el era neliniștit că mașinuța lui va fi de negăsit când se va întoarce la școală. Bunica încerca să-l consoleze cum putea mai bine, dar cum băiatul se lamenta în continuare, bunica și-a cam pierdut răbdarea și a întors-o spunând că, din capul locului, el nu ar fi trebuit să-și ducă jucăria la școală. Read more…

Dec 15, 2022 9 comments

Iarăși pe marginea prăpastiei?

Dec 8, 2022By

Într-un articol intitulat Petarde de iarnă, publicat joi 1 decembrie, George Vigdor, în cadrul mai multor analize interesante, face și următoarea considerație: “Pare-se că totuși Huntington a fost profet și nu Fukuyama: se dă bătălia între civilizații, practic între civilizația occidentală, progresistă, neomarxistă și restul lumii suveranist, naționalist și conservator. Unul din primele mari conflicte dintre aceste civilizații este războiul proxy din Ucraina.” Este o teză care sub alte formulări sau din perspective similare pare să câștige teren. Și nu puțini sunt cei care, dacă se pune problema astfel, ar fi mai degrabă fani ai “restului lumii”. Numai că, în cazul războiului din Ucraina, nu se poate pune problema în acest mod.  Se poate argumenta simplu și clar că războiul din Ucraina nu are nimic de-a face cu progresismul radical și neomarxismul cultural propovăduite de facțiuni de stânga cu influență mai mică sau mai mare într-o parte a occidentului. Lupta contra Rusiei lui Putin prin sprijinul acordat Ucrainei nu este dusă în nici un caz în numele acestor ideologii. Și în același timp, nici invazia Rusiei în Ucraina nu se poate justifica prin trăsăturile ideologice menționate pentru “restul lumii” în citatul de mai sus.  Pretenția de a implica ideologiile respective în lupta legată de războiul din Ucraina nu se susține, lucru evidențiat imediat prin întrebările pe care le ridică aceasta.  Read more…

Dec 8, 2022 42 comments

Rashomon 

Dec 1, 2022By

Poate că unii cititori cunosc subiectul, dar îmi închipui mulți se vor mira:  Rashomon?  Asta ce mai e?  Este vechea poartă, demult dărâmată, a cetății Kyoto (Japonia).  Ei și? De fapt Rashomon înseamnă mult mai mult.  Este o legendă japoneză medievală, pe care se bazează o nuvelă scrisă de Ryūnosuke Akutagawa acum un secol, pe care se bazează filmul lui Akira Kurosawa de prin 1950, Notă de subsol: De fapt filmul se bazează pe două nuvele ale aceluiași autor: Rashomon și În pădure. pe care se bazează piesa de teatru americană scrisă de Fay și Michael Kanin prin 1960, etc., etc.  În japoneza modernă Rashomon a devenit sinonim cu dispută.  Și în ultimă instanță este o noțiune filosofică după care realitatea este mai complexă decât o percepem noi, adevărul este subiectiv și fiecare om îl înregistrează în felul lui.  Stabilirea adevărului absolut este foarte problematică.  Ideea acestui articol mi-a fost sugerată de eseul publicat în Baabel, de către Gheorghe Moldovan despre adevărul istoric și de comentariile care i-au urmat. Interesant că în Japonia medievală exista deja concepția că adevărul nu este absolut, ci „depinde pe cine întrebi”. Read more…

Dec 1, 2022 9 comments

2022

Dec 1, 2022By

De curând am hotărât că a venit vremea să ne luăm o vacanță ceva mai lungă, mai ales că împlinisem o vârstă rotundă, iar momentul coincidea și cu aniversarea soției mele. Am hotărât să plecam în Portugalia, la Porto, un loc pe care de multă vreme ne doream să-l vizităm. Am străbătut orașul în lung și în lat, am băut din renumitul vin de Porto, am fost la un concert remarcabil al unei formații care se numește nu întâmplător Brit Floyd și care rememorează atmosfera psihedelică a celebrei surate cu un nume apropiat. Am vizitat și împrejurimile, atât cât ne-a permis vremea schimbătoare de noiembrie. După aproape trei săptămâni de toamnă portugheză a venit vremea să ne întoarcem acasă. Nu erau zboruri directe către Tel Aviv, așa că am luat unul destul de obositor, cu escală la Bruxelles. Însă marea surpriză m-a așteptat la sosirea pe aeroportul din Tel-Aviv. De cum am aterizat mi-am dat seama că ceva e schimbat. Cineva ne-a luat în primire și ne-a spus că era momentul să ne separăm, nevastă-mea și cu mine. Fiecare dintre noi va efectua separat controlul vamal și ne vom reîntâlni la poarta de ieșire din aeroport. La figura mea mirată a spus că nu e nimica personal și nu e vorba doar de nevastă-mea, ci de toate perechile. L-am întrebat care e rostul acestei măsuri și mi-a spus că aeroportul este frecventat de mulți tineri religioși, elevi de yeșiva care se simt deranjați de gesturile de tandrețe prea intime între parteneri. I-am explicat că noi suntem căsătoriți de 25 de ani, deci nu are de ce să se teamă, dar el mi-a răspuns că acest lucru nu poate fi verificat și că nu doresc să discrimineze pe nimeni, așa că eu am fost îndreptat spre culoarul albastru, iar ea spre cel roșu. Surpriza cea mare m-a așteptat la controlul pașapoartelor.Read more…

Dec 1, 2022 26 comments

Viața evreilor sub regim legionar. Demersurile doctorului Wilhelm Filderman din septembrie 1940 – ianuarie 1941

Dec 1, 2022By

În această perioadă dr. W. Filderman acționează ca președinte al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești (FUCE). Toate acțiunile Federației poartă amprenta politicii sale. Cu un aparat administrativ redus, cu un buget sărăcăcios conducerea evreiască de atunci a angajat lupta cu regimul legionar – scrie Matatias Carp. Luptă inegală, în care pe de-o parte erau puterea, bâta și pistolul și de cealaltă conștiința și demnitatea evreiască (…). Sutele de memorii care cuprindeau dureri și suferințe evreiești din toate colțurile țării arătau toatǎ groaza și teroarea lăsatǎ pretutindeni de legionarismul distrugător și ucigător. În aprecierea lui Filderman întregul program al Gărzii de Fier s-a redus la sustragerea proprietății evreilor, la concedierea acestora de la locul de muncă, la uciderea lor, pentru a se îmbogăți, dar nu prin muncă cinstită, ci prin hoție și crimă. În contextul politic dat, petiționarea era singurul mijloc de exprimare a doleanțelor sau protestului, scrie istoricul israelian Th. Lavy, era un succes faptul că jalbele erau primite. Petițiile lui W. Filderman erau foarte documentate; erau adevărate studii politico-juridice axate tematic pe analiza legilor și a măsurilor antievreiești în general. În funcție de problematica abordată folosea argumente statistice și istorico-politice. Nu erau simple petiții redactate la voia întâmplării, nici plângeri prin care autorul lor încerca să implore milă; ele dovedeau o concepție și o atitudine politică de respect pentru valorile general-democratice și umanitare.Read more…

Dec 1, 2022 7 comments

Asasinarea guvernatorului Ghedalia, prima crimă politică din Israel

Dec 1, 2022By

Cu siguranță, este cunoscută asasinarea primului-ministru al Israelului, Yitzhak Rabin (1929-1995). Acesta a fost general și om de stat, fiind al cincilea prim-ministru al Israelului; a îndeplinit două mandate: 1974–77 și 1992–1995. A fost asasinat în 4 noiembrie 1995: liderii israelieni de dreapta au perceput planul procesului de pace al premierului Rabin cu palestinienii ca pe o capitulare în fața dușmanilor Israelului. Asasinul, extremist de dreapta, a fost Yigal Amir, în vârstă de 25 de ani, student la Drept la Universitatea Bar-Ilan din Tel-Aviv. Să fi fost acesta primul asasinat politic din istoria Israelului? Nicidecum! Textul biblic – 4 Regi 25:22-26, Ieremia 40:5-41:3 – relatează uciderea guvernatorului Ghedalia ben Ahikam, act care constituie primul asasinat politic din istoria Israelului. Este posibil că în prezent nu sunt mulţi oameni care să cunoască importanţa acestui politician, atât pentru momentul istoric de referinţă, cât raportat la evenimente din actualitatea recentă.Read more…

Dec 1, 2022 13 comments

Petarde de iarnă (1)

Dec 1, 2022By

Trăim într-o lume isterică prin excelență. Fularul buclucaș purtat de premierul Orbán la ultimul meci amical de fotbal al naționalei ungare cu Grecia a iscat un scandal diplomatic de proporții la București, Bratislava și Kiev. Fularul avea imprimată o hartă a Ungariei Mari care a stârnit un mini tsunami în cancelariile guvernelor român, slovac și ucrainean. Fără a-l scoate neapărat basma curată – scuzați, fular curat – pe premierul ungar, opinez că a fost pur și simplu o întâmplare nefericită, când probabil vreun suporter extremist sau măcar radical i-o fi dat în dar lui Orbán un fular. Mi se pare exclus faptul că Orbán ar purta însemne vestimentare sau de altă natură specifice subculturii extremei drepte, iredentiste și revanșarde din Ungaria. Se cuvine menționat faptul, tot divers, dar cu încărcătură simbolică, că după această gafă media-diplomatică, abilul Orbán a dres busuiocul la reuniunea de vârf a V4 de la Košice, unde s-a fotografiat în fața mass mediei împreună cu premierul slovac Eduard Heger, amândoi înfășurați într-un fular pe care era înscris Slovacia, împreună cu drapelul slovac.  Un exemplu tipic al unei furtuni într-un pahar cu apă al diversiunii planetare, când agenda politică internațională ar trebui să aibă priorități precum pacea dintre Rusia și Ucraina, stabilitatea energetică a Europei, atenuarea inflației și nu probleme contrafăcute precum LBTQ, libertatea cuvântului în Qatar, sau culpa generală a fostelor puteri coloniale.Read more…

Dec 1, 2022 7 comments

De data aceasta fără pușcă pe umăr…

Dec 1, 2022By

Pentru cine nu mă cunoaște bine, încep cu o mărturisire: eu sunt un om ordonat (pe cât posibil). De exemplu, eu notez în calculator fiecare călătorie în străinătate, un obicei bazat pe obsesia individului care timp de zeci de ani n-a avut cum să viziteze o țară vecină. De zeci de ani îmi doresc să mă urc în mașină, s-o iau spre nord și în câteva ore să ajung la Beirut, într-o după-amiază de duminică primăvăratică, și să beau o cafea turcească într-o cafenea din centrul orașului căruia până nu de mult i se spunea ”Parisul Orientului Apropiat”. Până una-alta, mi-am pus pofta-n cui. Aici trebuie să fac o corectură care să explice și titlul. De fapt, de-a lungul a aproape două decenii eu am fost în țări arabe, în Liban, în Siria și în Iordania. Nu ca vizitator, sau turist, sau ca participant la vreun congres, ci ca medic militar, cu arma în mână, îngrijind răniți, și tot timpul cu speranța să ajung acasă, dar nu cu picioarele înainte… Și ăsta numai turism nu este! Ei bine, ”tradiția” a fost încălcată!Read more…

Dec 1, 2022 19 comments

Edith Stein, o adevărată sfântă

Dec 1, 2022By

Într-un articol pe care l-am publicat recent la Baabel am elogiat caracterul deosebit al primei femei rabin din lume, Regina Jonas. Între timp am citit cartea fostei președinte a Academiei Americane a Cultelor, teologa Dr. Emily Leah Silverman, Edith Stein and Regina Jonas: Religious Visionaries în the Time of the Death Camps (Edith Stein și Regina Jonas:  două vizionare religioase pe vremea lagărelor morții). Cartea a fost publicată în 2013 de editura Acumen, New York și apoi, în 2014 de editura ‎Routledge, Londra. Cartea face o paralelă între aceste două femei deosebite, amândouă evreice germane, care au ales o viață religioasă de excepție și s-au dedicat spiritual enoriașilor până la sacrificiu, urmându-i la moarte în lagărele de exterminare. Amândouă au fost vizionare rebele ale religiei. Stein a fost prima femeie care a primit doctoratul în filozofie de la “tatăl fenomenologiei”, Edmund Husserl, iar Jonas a fost prima femeie rabin din lume. Fenomenologia, definită în termeni simpli, este știința care studiază experiența legată de lumea trăită de un individ. Edith Stein, a crescut ca atee, dar mai târziu a trecut la religia catolică și a devenit novice într-o mănăstire Carmelită. Și totuși, Stein nu și-a renegat originea iudaică și, la fel ca Jonas, a fost ucisă la Auschwitz, deși ar fi putut scăpa de deportare. Read more…

Dec 1, 2022 14 comments

Tricoloruri

Dec 1, 2022By

Sfârşit de noiembrie. Oraşul se pregăteşte intens pentru 1 Decembrie – sărbătoarea naţională. Tocmai acum trece pe strada mea un camion cu ascensor care fixează steagurile tricolore pe fiecare stâlp de iluminat. Fanioanele tricolore flutură pe toate mijloacele de transport în comun. De Ziua Naţională casele vor arbora drapelul tricolor şi lumea va purta purta cocarde şi steguleţe cu  trei culori: roşu-galben-albastru. « Trei culori cunosc pe lume, ce le ţin ca sfânt odor » – cântecul acesta mi l-a cântat tata în surdină, cu decenii în urmă, spunându-mi că l-a învăţat la şcoală, dar că apoi a fost interzis. Mai târziu, acelaşi cântec (dar cu versuri « adaptate » a devenit chiar imnul ţării. Anterior Bunica Erzsi îmi arătase, în taină, o cocardă tricoloră  roşu-alb-verde, pe care o păstra încuiată într-o casetă. M-a rugat să păstrez secretul, pentru că altfel “o vom păţi”, fiind interzisă deţinerea ei. Cele două tricoloruri mi-au însoţit copilăria. La grădiniţă, la serbarea de la grupa maghiară, am purtat costumul popular secuiesc cu tricolorul maghiar ţesut şi brodat, iar în clasele primare, costumul naţional românesc, având la brâu steagul tricolor românesc. Mi se părea firesc şi nu am dezvoltat vreun sentiment special pentru unul sau altul din ele, probabil pentru că am fost educată în spiritul internaţionalist împărtăşit de părinţii mei şi pentru că în acele timpuri încă nu se apăsase pe pedala naţionalismului. Read more…

Dec 1, 2022 4 comments

Când ai un fluviu în familie

Dec 1, 2022By

Într-un sertar cu mărunțișuri mi-am regăsit – fără să caut dinadins – primul pașaport, modelul verde, eliberat în mai 1990. Nu-mi mai amintesc dacă am stat la coadă ca să-l obțin, dar probabil că am stat. Memoria n-a reținut asta poate pentru că la începutul anilor 90 trebuia să stai la coadă cam peste tot: cele mai crunte cozi de care-mi amintesc au fost cele la blugi. Un magazin proaspăt privatizat din Brăila aducea marfă din Turcia și știu că m-am plimbat cu Mama prin fața vitrinei vreo trei zile, până am putut intra și mi-am cumpărat, pe fugă și pe neprobate, o fustă de blugi cu volane de dantelă. Dar să revin la pașaport. M-am dus împreună cu Mama și cu Tata să ni-l facem. Ei visau pe atunci la o călătorie în fosta Iugoslavie, pe care însă n-au apucat să o facă niciodată. Eu am putut să-l folosesc pe al meu abia în august 1995. Prima mea călătorie în străinătate a fost la Budapesta. Pentru o excursie de cinci zile, am primit de la părinți 100 de dolari, bani de buzunar. Îi cumpărasem împreună cu Mama de la singura casă de schimb valutar care funcționa pe atunci în oraș, în sediul fostului shop de la parterul hotelului partidului. Am cumpărat 100 de dolari și două cutii de Coca Cola. Primele pe care le-am băut vreodată. Drumul de la Cluj la Budapesta a fost lung și obositor, într-un microbuz cam vechi și cam uzat, cu arcuri slabe care scârțâiau îndurerate la fiecare groapă. La vamă am avut emoții mari, deși n-aveam nimic de ascuns sau de declarat.Read more…

Dec 1, 2022 3 comments

Cum era să devin membră a PCR

Dec 1, 2022By

Exista ”pe vremea lui Ceaușescu”, căci așa s-a încetățenit să numim acum ”epoca de aur” mult trâmbițată când el trăia, (sub)cultura bancurilor. Sunt convinsă că înțelegeți la ce mă refer. Era modalitatea noastră de a rezista unui timp și unei situații chinuitoare, schiloditoare. Era capacitatea noastră de a ne folosi de umor pentru a critica orânduirea și a ne spune oful, răcorindu-ne măcar puțin, prin râs. Asta a fost o practică în România timp de zeci de ani. Un banc spunea atunci că Bulă ar fi fost întrebat la organizația de bază de ce nu a participat la ultima ședință de partid. La care Bulă a răspuns în stilul lui ”Dacă știam că e ultima, veneam!” N-o să mă credeți, dar eu am fost chiar la ultima ședință de partid. Când a avut loc Revoluția din 1989, aveam 28 de ani și lucram deja de câtva timp într-o întreprindere din Oradea care construia de zor socialismul. Se lucra pentru export fiindcă ”mult iubitul conducător” avea ambiția să plătească toate datoriile țării. Încă de pe la 15 sau 16 ani, când eram liceană, mi-am dat seama că trăiam într-o minciună de proporții gigantice. Discuțiile cu colegii mei, plus realitățile concrete m-au lămurit. Nu era chiar așa greu. În familie nu se discuta despre politică sau situație din țară și din lume. Mult mai târziu am înțeles că asta se întâmpla din nevoia de a fi protejată și de a ne simți cu toții într-o siguranță iluzorie. Ca studentă am trăit aceleași situații și sentimente de dedublare, când credeam un lucru dar afirmam un altul, cel care asigura acceptarea siguranței fiecărei zile. Vinovăția de a fi tăcut, de a nu fi făcut nimic, m-a urmărit mulți ani după Revoluție, mai ales după ce au fost dezvăluite ororile bine ascunse, făptuite în numele ideilor comunismului și a punerii lor în practică.Read more…

Dec 1, 2022 11 comments