ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Îmi amintesc că în copilărie, unul din jocurile mele preferate era să merg pe la prietene și să împodobim împreună pomul de Crăciun. Petreceam ore în șir, făceam podoabe din hârtie colorată… Și când totul era gata se aprindeau lumânărelele. Read more…
Cam asta este esența marilor dezbateri din Knesset legate de recrutarea tinerilor ultrareligioși (haredim), scutiți de serviciul militar obligatoriu din Israel, dacă studiază ”cu normă întreagă” la yeșiva. Nu este o problemă nouă, ea a mai fost dezbătută, există chiar o lege, votată de mai mulți ani, care îi obligă și pe tinerii din această categorie să-și efectueze serviciul militar, numai că legea nu a fost aplicată, a fost amânată an de an. Scutirea tinerilor ultrareligioși are la bază o înțelegere din 1947, care după declararea statului Israel a căpătat formă de lege, între partidele laice și cele religioase – acestea din urmă au condiționat sprijinul pentru formarea statului, cerând și alte drepturi cu caracter religios, ca de pildă recunoașterea în Israel numai a căsătoriilor religioase făcute între două persoane de religie mozaică (în schimb, sunt recunoscute atât căsătoriile civile, cât și divorțurile făcute în străinătate). Atunci, în 1947, Ben Gurion a acceptat aceste pretenții, afirmând că pe parcurs ele vor fi modificate, dar acest lucru nu s-a întâmplat și, cu toate că au existat în permanență solicitări, ele au rămas la nivelul discuțiilor sau au fost respinse în Parlament. Găsirea unei soluții este cu atât mai dificilă, cu cât crește procentul religioșilor în societatea israeliană și se pune frecvent întrebarea dacă Israelul va deveni un stat religios, la fel ca vecinii lui musulmani.Read more…
În urmă cu câteva zile am întors ultima filă virtuală a unei cărţi care m-a captivat, m-a impresionat şi mi-a inspirat articolul de faţă. Cartea scrisă de cunoscuta traducătoare şi scriitoare Daniela Ştefănescu[1] se intitulează Pe urmele tatii, ale visului său și destinului nostru – Călătorind în 2024 prin Toscana îndrumată de un ghid din 1938 şi este, de fapt, relatarea unei călătorii complexe în care popasurile de pe meleagurile italiene actuale sunt tot atâtea porţi (sau portaluri) către istoria propriei vieţi, mai exact a timpului când viitorii ei părinţi încă nu se cunoscuseră. Este un pelerinaj inspirat de memoriile scriitorului Mircea Ştefănescu[2], tatăl Danielei, consemnate într-o perioadă de suferinţă trupească şi zbucium sufletesc, când îşi căuta tămăduirea sub cerul însorit al Toscanei, presimţind că în curând avea să-şi întâlnească iubirea vieţii, chiar dacă nu atunci şi nu acolo. Nu doresc să relatez mai pe îndelete cuprinsul cărţii, îi invit pe cititorii revistei să se delecteze cu lectura ei, descărcând-o de pe pagina editurii LierNet. Eu voi continua povestea recunoscând că încă nu am fost în Italia, deşi mi-am dorit mult această călătorie, dar niciodată nu s-au aliniat stelele pentru a o întreprinde. Am şi un ghid de vizitat Italia, scrisanume pentru mine: o cărţulie cu foi dactilografiate, cu coperte albastre de mătase, broşate la legătoria de cărţi de pe strada Făcliei din Cluj. Am primit-o în dar de ziua mea de la Bunicul Nándor. Nu am mai luat-o în mână de vreo patruzeci de ani, de când ne-am mutat în locuinţa actuală, dar după citirea cărţii Danielei Ştefănescu m-am dus aţă la raftul bibliotecii, unde era pitită între două volume groase.Read more…
Foarte mulți oameni folosesc ChatGPT, un model al inteligenței artificiale, pentru a primi răspunsuri și explicații la subiecte care nu le sunt clare. Și noi îl folosim uneori. IA ca disciplină academică a apărut în 1956, dar ea a stagnat. Perfecționarea ei a început prin anul 2012 și o adevărată “explozie” a avut loc în anii 2020. Inteligența artificială se referă la crearea unor roboți și sisteme computerizate capabile de performanțe cvasi-umane: folosesc un limbaj natural, recunosc voci și imagini, rezolvă probleme complexe și iau decizii.(2) În final, IA va învăța să se adapteze la noile informații în mod autonom. Specialiștii care se ocupă cu IA au nevoie de cunoștințe solide în matematică, programare, abilități legate de algoritmi și rezolvarea problemelor legate de computerizare. Ei trebuie să știe cum să sistematizeze cantități uriașe de date. Modelele IA produse trebuie supuse unor teste foarte serioase înainte de a fi puse în vânzare. Modelele GPT (Generative pre-trained transformers – transformatoare generative antrenate dinainte) generează texte și răspunsuri la întrebări prin înțelegerea semanticii cuvintelor și a frazelor luate de pe internet. Modelele actuale de GPT includ ChatGPT, Claude, Gemini (Google), Copilot, Meta AI și altele. L-am întrebat pe ChatGPT când crede că se va termina războiul din Gaza și mi-a răspuns “diplomatic” că… nu știe. Atunci cum să știe guvernul?Read more…
De curând am văzut filmul Nuremberg, o ecranizare a romanului The Nazi and the Psychiatrist de Jack El-Hai, în regia lui James Vanderbilt. Procesul de la Nürnberg este un moment de cotitură în rearanjarea morală a lumii după cel de-al Doilea Război Mondial. Russel Crowe ca Hermann Göring și Rami Malek ca psihiatrul Douglas M. Kelley își interpretează magistral rolurile. Nu insist asupra acțiunii filmului, îl recomand pasionaților de cinema, de istorie și, mai ales, de meandrele minții omenești. Chiar din primele scene ale filmului apare încă un personaj. El îl așteaptă la gară pe medicul psihiatru și se recomandă simplu: Howard Triest. Este un tânăr subofițer care trebuia să servească drept translator, dat fiind că inculpații nu vorbeau engleza și Dr. Kelley nu vorbea germana. Deși personaj secundar, Howard Triest este un liant important în acțiunea filmului. Însă, dincolo de ecran, puțini ar bănui că a fost o figură reală, a fost într-adevăr translator în procesul de la Nürnberg. Și persoana reală este chiar mai interesantă decât personajul literar / cinematografic. El s-a născut în 1924 la München, într-o familie evreiască. Era fiul lui Berthold Triest și al Linei, născută Westheimer. Băiatul se numea Hans Heinz Triest și avea și o soră mai tânără, Margot. Tatăl era om de afaceri și familia avea o situație materială destul de bună. În vara anului 1939, chiar cu o zi înainte de invazia Poloniei, familia Triest s-a refugiat la Luxemburg. De fapt, plănuiau să plece cu toții în Statele Unite, dar cum acest lucru nu era posibil, l-au trimis întâi pe Hans, iar pe Margot au trimis-o pentru moment în Elveția. Când trebuiau să plece și ei în America, din portul Rotterdam, Hitler a invadat Olanda, iar ei au rămas blocați. Au fost arestați, trimiși într-un lagăr din Franța și apoi la Auschwitz, unde și-au găsit sfârșitul.Read more…
Am stat mult pe gânduri până am decis să pun pe ”hârtie” cele de mai jos și nu pentru că aș avea probleme cu mine însumi. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare și nu am nevoie de argumente suplimentare. Îndoielile mi-au fost provocate de teama de a nu leza, de a nu fi înțeles greșit. În plus, subiectul este cunoscut și mulți se vor întreba pentru ce am readus în discuție un subiect atât de ”răsuflat”? Totuși, am decis să mă expun și sunt pregătit să fac față opiniilor contradictorii. Subiectul la care mă refer se încadrează într-un domeniu mult mai vast – atitudinea unui individ în fața unei situații aparent clare. Ideea este că poți avea înțelegere pentru opinia altcuiva, ceea ce nu înseamnă că ești dispus să o și justifici. ”Unde vrei să ajungi?” se va întreba cititorul. Ei bine, frazele de mai sus sunt un fel de introducere pseudofilosofică în subiectul care mă frământă de multă vreme, chiar dacă el nu are nicio legătură ce exemplele de mai sus. E vorba de religie, de credința într-o Putere Supremă. De la părinții mei am învățat să apreciez ce a dat iudaismul culturii și civilizației universale. De mic copil am fost educat să respect cartea, cuvântul scris, și de aceea atitudinea mea față de religie a fost una de înțelegere, de apreciere, dar nicidecum de justificare.Read more…
Ierusalimul este centrul religiilor abrahamice. El trăiește în inima și în sufletul fiecărui evreu, creștin și musulman credincios. Cum se manifestă acești oameni când se gândesc la Orașul Sfânt? Ce-i doresc ei orașului și locuitorilor lui? Ne vom referi la prietenii Israelului și ai Ierusalimului în mod special. Un fapt special, repetat anul acesta, ne-a făcut să ne gândim la orientarea unei părți importante a creștinilor evangheliști. În anul 2002 a fost întemeiată organizația Eagles’ Wings (Aripile vulturilor), care și-a ales ca deviză versetul 122:6 din Tehilim (Psalmi): Șaalu șlom Yerușalaim (Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului). Întemeietorii ei sunt pastorul american Robert Stearns, astăzi episcop al Bisericii Tabernacolului (Tabernacle Church) și pastorul și scriitorul american Jack W. Hayford (1934-2023). Scopul acestei organizații este rugăciunea pentru pacea Ierusalimului, așa cum este văzută în Psalmul menționat. Ei au ales prima zi de duminică a lunii octombrie ca Day of Prayer for the Peace of Jerusalem (Ziua de rugăciune pentru pacea Ierusalimului). Această zi a fost aleasă deoarece este apropiată de Iom Kipur. Câteva sute de membri ai acestei organizații vin la Ierusalim în această zi și se roagă la Locurile Sfinte pentru pacea Orașului Sfânt. Rugăciunea are loc dincolo de porțile Orașului Vechi al Ierusalimului. Prima rugăciune în masă a avut loc în anul 2004.Read more…
Am observat cu mirare că cineva a “dezgropat” din arhivele revistei Baabel un articol interesant, apărut cu mulţi ani în urmă, care aduce o mărturie directă şi tristă, dar în acelaşi timp dă glas unei nemulţumiri, unei revolte, din partea celui care a fost Şlomo Leibovici-Laiş (1927 – 2014) [1]. Persoana lui Şlomo mi-a venit brusc în minte, la peste un deceniu de la trecerea sa în lumea celor drepţi. S-au scris nenumărate rânduri despre acest evreu care a simțit gustul primilor ani de Românie socialistă, după care, sosind în Israel în1950, a avut o activitate interesantă din punct de vedere social şi chiar politic. După cum relatează notele biografice, Şlomo a fost un tânăr ataşat mişcării sioniste din orașul în care s-a născut, Botoşani. Încă din tinereţe, din timpul războiului și al deportărilor în Transnistria, s-a dedicat ajutorării evreilor, făcând tot posibilul ca să-i sprijine pe oamenii în nevoie. După ce a sosit în Israel, ca fost absolvent al unui Institut de învăţământ la Bucureşti, s-a remarcat cu calităţi pedagogice deosebite și a funcţionat pe de o parte în cadrul mişcării Bnei Akiva [2], pe de altă parte ca învăţător, în zona centrală a Israelului. Datorită relaţiilor sale și remarcat prin cunoaşterea și înţelegerea situaţiei din România de sub Gheorghiu-Dej, după aproape douăzeci de ani de activitate în învăţământ, Şlomo Leibovici a devenit un mijlocitor oficial în încercările de a influenţa emigraţia evreilor către Israel. Cu timpul, a dovedit o pricepere deosebită în negociere şi în manipularea înţeleaptă a tratativelor dintre Israel şi România în această privinţă.Read more…
Expresia „nimic nou sub soare” i se atribuie Regelui Solomon. Cu 3000 de ani în urmă a făcut observația că este imposibil ca cineva să nu repete ceea ce a mai fost spus, scris sau făcut de altcineva anterior. Versetul Ce a fost va mai fi, ce s-a făcut se va mai face; și nu este nimic nou sub soare apare în Vechiul Testament (Eclesiastul 1:9). Eminescu a preluat și a prelucrat acest concept, sau poate i-a venit și lui aceeași idee fără să fi întâlnit în prealabil pasajul de mai sus. Versurile „Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate…” sunt din poezia Glossă, publicată în 1883. Dacă ar fi fost obligat să dea credit celor de la care a preluat cuvintele sau ideile pe care acestea încercau să le transmită în cele două romane, Ulysses și Finnegan’s Wake, James Joyce ar fi trebuit să adauge o notă la fiecare rând tipărit. Textul propriu-zis al romanului Ulise, în traducerea lui Mircea Ivănescu, are 655 de pagini urmate de 506 note explicative. Una dintre preocupările constante ale cercetătorilor operei lui James Joyce este identificarea surselor cuvintelor și a ideilor expuse în romanele lui. Cu ajutorul formulelor învățate la matematică putem calcula numărul maxim de cuvinte care pot fi create din numărul de litere pe care ni le pune la dispoziție alfabetul unei limbi. Dacă limităm lungimea cuvântului, în mod obligatoriu numărul de cuvinte va fi limitat. Cei care au învățat analiza combinatorie și își mai amintesc termenii aranjamente, combinări și permutări pot să se distreze alegând un alfabet imaginar format 3 sau 4 litere și să verifice câte cuvinte cu cel mult 5 sau 6 litere pot exista într-o limbă care ar folosi un astfel de alfabet. Read more…
Piața de vechituri din Jaffa este una din atracțiile turistice ale orașului. Nu o cunoșteam, așa că la invitația lui Ițhak, prietenul meu octogenar, am pornit la drum. Talciocul din Cluj îl știam mai ales din perioada de înaintea emigrării mele în Israel. Ce căutam acolo? Mai făceam niscaiva bani de care aveam nevoie înainte de plecare, mă delectam cu lucrurile văzute… Am și cumpărat câte ceva, de exemplu o pereche de ochelari de soare artizanali, care ulterior i-au distrat pe mulți vânzători din Beer Șeva – din când în când, lentilele pur și simplu săreau din ramă. Eram nou în țară, aveam o indemnizație mai mult decât modestă, nu-mi puteam permitea ochelari noi. Piața de vechituri din Jaffa e cu totul altfel ca cea din Cluj, seamănă mai mult cu un magazin de consignație în aer liber. Obiectele expuse sunt legate de istoria acestui colț al Orientului Apropiat și nu numai. Am văzut diverse obiecte pe care oamenii le moșteniseră de la strămoșii lor veniți din toate colțurile lumii unde trăiau sau trăiseră evrei; bineînțeles că erau și obiecte ale populației arabe. În mijlocul talciocului trona un pian negru al unei firme din Budapesta care fusese premiat la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900.Read more…
În ultimii ani, dominați de dezvoltarea frenetică a tehnicii informatice, când am devenit, mai mult sau mai puțin, subjugați de ecrane, constatăm dispariția lentă dar inevitabilă a unor activități cu care ne umpleam timpul liber, altele decât cele legate de profesie – cu alte cuvinte unele hobbyuri sunt pe cale de disparițe. Generațiile trecute aveau modalități particulare de a se relaxa și detensiona, acordând timp unor activități prin care gândurile le erau deturnate de la problemele cotidiene spre o liniște care aducea și bucurie ca bonus. n familia mea am văzut de zeci de ani ca hobby principal și constant cititul, dar mama făcea cu multă plăcere și lucru de mână. Era pricepută la croșetat și tricotat, mâinile îi mergeau repede, repede și era în stare să-mi tricoteze un jerseu în trei zile de muncă intensă. Nu știu de la cine învățase, nu de la bunica mea pe care nu am văzut-o niciodată făcând alt lucru de mână decât covorașe din fâșii de țesătură pe care le cosea unele de altele, armonizând culorile. Așa a făcut o carpetă tocmai bună pentru holul destul de spațios al casei noastre.Read more…
Cu toate amenințările cvartetului Spania, Irlanda, Olanda și Slovenia de a nu participa anul acesta la competiția Eurovision, dacă Israel va fi acceptată să participe, în 4 decembrie 2025 Consiliul Uniunii Europene de Radiodifuziune (UER) a acceptat fără vot cererea Israelului de a participa. La fel ca în sport, această organizație internațională nu acceptă politizarea competițiilor muzicale și dezbinarea dintre popoare. Singurele excepții sunt Rusia și Bielorusia care nu sunt acceptate în ambele competiții. Nu este prima oară că îmi exprim părerea împotriva boicotării Rusiei la sporturi, fiindcă această pedeapsă se îndreaptă în primul rând împotriva sportivilor care se antrenează ani de zile. Dar să revenim la subiectul zilei, propunerea de boicotare a Israelului la Eurovision. În primul rând Germania, Austria (țara gazdă a Eurovision 2026), Elveția, Luxemburg și se pare că și multe alte state sprijină includerea Israelului în competiția din 2026. Mulțumiri acestor state prietene și / sau corecte! Martin Green, directorul competiției Eurovision, și-a exprimat mulțumirea că această competiție nu este impregnată de politizare. Precum spuneam, Spania, Irlanda, Olanda și Slovenia (și poate vor mai fi și altele) continuă să susțină că ele se retrag din competiție din cauza genocidului săvârșit de Israel în Gaza. Care genocid? ONU definește genocidul drept acte comise în scopul de a distruge complet sau parțial o anumită națiune, o etnie, o rasă sau o religie, ceea ce nu corespunde intențiilor și faptelor armatei israeliene. Teoria genocidului este o minciună sfruntată, o variantă modernă a omorului ritual prin care evreii au fost acuzați că ar folosi sângele unor creștini în ritualele religioase. Am intrat la câteva grupuri de comentarii pe Facebook despre acest subiect. Dintre sutele de comentatori, majoritatea, cu nume care nu păreau evreiești sau israeliene, erau în favoarea Israelului și împotriva politizării UER. Dar erau și oponenți care, văzând că povestea cu genocidul nu are efect, au trecut la celălalt slogan: “Israelul nu aparține Europei”Read more…
Războiul s-a terminat, după doi ani terifiant de grei pentru toți, pentru toate comunitățile, pentru toate taberele, pentru toți soldații, pentru toți civilii, pentru noi toți. Ultimii ostaticii supraviețuitori au revenit acasă, la familiile lor, după o perioadă înfrigurată de speranță și așteptate. În ziua în care s-a semnat acordul de neagresiune și toți ostaticii rămași în viață au revenit la cuibul lor, am simțit cu toții o ușurare și o bucurie imensă amestecată cu o tot atât de mare tristețe. Ne doare sufletul pentru cei care nu au rezistat, pentru cei care au fost uciși cu cruzime în timpul detenției, pentru familiile care mai așteaptă cadavrele celor dragi ca să-i poată înmormânta așa cum se cuvine după datină. În plus, bucuria este umbrită și de o imensă grijă și teamă. Cum se va vindeca această rană vie și dureroasă, înfiptă adânc în credința și speranța noastră de pace reală și trainică? Cum vom reclădi ceea ce acești doi ani au incendiat și otrăvit? Suntem pierduți într-o mare de nedumeriri. Războiul s-a terminat, dar doliul continuă să ne copleșească. Oricât am vrea, este imposibil să ne întoarcem la situația dinainte de octombrie 2023 și, desigur, din perspectiva actuală nici nu este de dorit. Israelul este perturbat de conflicte interne și de o dezbinare fără precedent. Este greu de imaginat ieșirea din acest impas fără o schimbare radicală, strategică, nu un compromis tactic. Dorința să vin la fața locului, să simt tragedia confraților mei cât mai direct, nu doar prin mass media, am avut-o deja după câteva luni de la acest eveniment. Totuși nu am avut curajul și puterea fizică să întreprind nimic în mod individual.Read more…
Eram la San Francisco. Am ieșit din hotel pe Union Square, ca să-mi scot bani dintr-un bancomat, dar mi-a ieșit în cale o demonstrație pro-palestiniană. Nu voiam să mă amestec în mulțimea de demonstranți “înarmată” cu drapele palestiniene și ale Hamasului, așa că am intrat în prima cofetărie care mi-a ieșit în cale. În local era multă lume. Mi-am comandat o cafea, m-am așezat la o masă cât mai departe de fereastră și m-am uitat în jur. Majoritatea consumatorilor erau tineri; cei câțiva oameni cu părul cărunt păreau să fie turiști. La un moment dat, privirea m-a fost atrasă de un tânăr cu keffieh, care bea un ceai. Un demonstrant care face o pauză scurtă, mi-am spus, și am început să-mi consult harta turistică. – “Puteți să-mi dați un plic cu zahăr brun, am uitat să-mi iau”, mi s-a adresat demonstrantul. L-am servit și m-am întors la harta mea. “Dumneata ești turist?” – l-am auzit pe omul cu keffieh într-o engleză fără accent. “Da” i-am răspuns scurt. Nu aveam niciun chef să stau la taifas cu el. Ultimul lucru care mi-l doream era să intru într-o discuție cu un demonstrant pro-palestinian. “De unde ești?” – nu s-a lăsat omul. Am tăcut o vreme, nu știam dacă să-i răspund sau nu. “După înfățișare pari grec sau italian, mi-a spus omul cu keffieh. Sau poate că ești verișorul meu evreu?”Read more…
Donald Trump s-a obișnuit să facă planuri de pace… pe puncte. Cel din Orientul Mijlociu avea 20. Cel din Ucraina are, deocamdată, 28. Și de fiecare dată subiectul în cauză nu e consultat, așa cum a fost cazul populației din Gaza, pe care la început Trump voia să o dea afară pentru a putea crea o nouă Rivieră. Noroc de vecinii arabi care au refuzat să o primească, temându-se de frații lor ca dracul de tămâie. Nici Ucraina nu a fost consultată într-o primă etapă, probabil că părerea ei nu conta nici pentru americani, nici pentru ruși. De ce să conteze, dacă potrivit unor opinii americane, chiar la nivel înalt, planul ar fi fost întocmit de… ruși și trimis americanilor ”pentru informare”. Departamentul de Stat a negat ipoteza, a declarat că planul este american, ceea ce e cu atât mai rău, deoarece, surprinzător, semăna cu ceea ce dorea Putin și ceea ce afirma ori de câte ori era chestionat. Criticile vehemente, venite chiar din rândul unor legiuitori americani, al europenilor și, firește, al Ucrainei, ”o țară nerecunoscătoare față de eforturile noastre de pace” cum spunea cu năduf Donald Trump, au trezit la realitate cercurile apropiate de președintele american, conștiente că nu trebuie să se repete ceea ce s-a întâmplat cu aproape 90 de ani în urmă la München: să se pronunțe asupra sorții unei țări fără participarea acesteia. În consecință, pentru prima dată de când se discută despre viitorul Ucrainei, Statele Unite s-au gândit că ar trebui să fie întrebată şi ea. Astfel că la Geneva discuțiile s-au desfășurat între americani și ucraineni.Read more…
De când trăiesc în Israel, nu o dată am fost întrebată dacă în copilărie am urmat o școală evreiască. Din păcate nu, și chiar am rămas cu lacune, unele lucruri le-am învățat de când colaborez la Baabel, altele vor continua să-mi lipsească. Pur și simplu „am întârziat”, în anii 1960, școlile evreiești nu mai funcționau. Dar învățământul evreiesc din Arad are un trecut glorios. Pentru evrei, școala a avut dintotdeauna un rol important. În școlile tradiționale se studia în primul rând religia: păstrarea tradițiilor, cunoașterea rugăciunilor, a Bibliei și a Talmudului… Alte materii de studiu erau disprețuite, dacă nu chiar interzise, pentru a nu distrage atenția tinerilor de la ceea ce comunitatea evreiască vedea ca important. Ca urmare, absolvenții școlilor religioase erau uneori de-a dreptul analfabeți în limba țării și aveau o pregătire minimă pentru a se descurca în viață. Dar la Arad nu a fost așa, datorită rabinului Aaron Chorin, cel care a păstorit comunitatea între 1789 și 1844 și a fost un reformator avant la lettre. În anii 1770 a apărut mișcarea numită Haskala (iluminismul evreiesc) care susținea că evreii nu trebuie să se izoleze, ci să se integreze în societatea din jur, să-i cunoască limba și cultura și să-i adopte valorile, să se poarte ca toată lumea, să aibă ocupații productive. A existat și o mișcare de emancipare a evreilor, pentru obținerea drepturilor cetățenești. Rabinul din Arad a fost unul dintre primii adepți ai acestor idei, a fost și printre primii care au propus reformarea cultului (într-o carte apărută în 1803, cu peste o jumătate de secol înainte de apariția mișcării reformiste neologe).Read more…
Holocaustului din România i-au supraviețuit aproximativ 380.000 de evrei, din totalul de peste 728.000 atins în perioada interbelică. Reîntoarcerea în țară nu însemna că viața își relua cursul de dinainte de perioada persecuțiilor, căci supraviețuirea în sine însemna adaptarea la noile provocări postbelice. Acest text va puncta, pe de o parte, câteva elemente de bază ale reconstrucției vieții evreiești după Holocaust, în ciuda obstacolelor politice, sociale și materiale. Pe de altă parte, va avea în vedere migrația ca strategie dominantă de supraviețuire și reconfigurare identitară, influențată de situația geopolitică și politici duplicitar aplicate. O primă dificultate consta în găsirea unui spațiu de locuire, căci casele evreiești erau fie distruse, fie ocupate de neevrei. Pe lângă aceasta, evreii se confruntau și cu dificultăți în găsirea altor membri ai familiei care poate mai erau în viață, depășirea traumelor fizice și psihologice, recuperarea bunurilor, dar și căutarea unor opțiuni mai sigure pentru reconstruirea unei noi vieți, precum migrarea spre Palestina sau alte țări din Occident. Pentru alte mii de evrei din lagărele de persoane strămutate (DP camps) din Austria, Germania sau Italia, dilemele supraviețuirii se conturau și mai acut. Aceeași situație dificilă a fost întâlnită și în rândul supraviețuitorilor din Transilvania de Nord (aproximativ 35–40.000, din cei peste 132.000 de evrei deportați). Majoritatea s-au întors din deportările la Auschwitz în vara anului 1945. Read more…
Spre deosebire de alţi copii din preajma mea, înainte de a intra în şcoala primară nu ştiam să citesc. Cunoşteam câteva litere mari de tipar şi atât. La începutul lunii septembrie ne-am dus cu mama la librăria Coşbuc din centrul Clujului şi am cumpărat cărţile necesare pentru clasa întâia (pe atunci ele nu se distribuiau gratuit): Abecedar, Carte de citire şi Aritmetica. După-amiază mama mi le-a învelit frumos în hârtie albastră şi mi-a spus: „O să vezi că după ce vei apuca să înveţi literele vei putea citi toate firmele magazinelor şi afişele de pe stradă”. Într-adevăr, pe măsură ce deprindeam câte o literă nouă, mi se lărgea şi orizontul informaţiilor obţinute pe stradă. De o vreme încoace, de când am devenit „colecţionară de paşi”, mă plimb mult pe străzile din cartier şi pe malul Someşului, unde „literatura stradală” nu este prea bogată şi privirea mea curioasă se îndreaptă către textele de pe… plăcuţele de înmatriculare ale automobilelor. Trebuie să recunosc că am ce citi! Clujul e practic sufocat de maşini. Citindu-le şi încercând să le descifrez, nu pot evita să mă gândesc la semnificaţia faptului de a mă întâlni, la un moment dat, cu anumite numere de înmatriculare.Read more…
Tatăl meu, Carol Lőwy, ar fi împlinit acum vârsta centenară, prilej să evoc câteva episoade din viaţa sa adesea zbuciumată. Trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, marginalizat de regimul comunist, medic pediatru apreciat al Clujului, activ chiar și la vârsta de peste nouăzeci de ani, autor al mai multor volume de eseuri și articole de popularizare a științei, a desfășurat o activitate multilaterală și bogată. Adolescent pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, el a avut şansa de a locui la Timişoara. A trăit într-adevăr sub amenințarea deportării, dar, până la urmă, aceasta nu s-a produs. În schimb a fost mobilizat la muncă silnică, prin așa-numitul program de muncă de folos obștesc sau de interes obștesc. A luat parte la construcția clădirii postului de radio Timișoara, care, din cauza posibilelor bombardamente, avea mai multe etaje subterane. Era angrenat într-o muncă grea, ducea cu roaba pământ și moloz de la adâncimea mai multor etaje. Trebuia să-și păstreze echilibrul pe scânduri înguste. Lucra alături de infractori condamnați. I se permitea totuși să locuiască acasă. Seara, după ziua de lucru istovitoare, mai avea energia să iasă la plimbare în oraș, cu vreo domnișoară preferată. Se întâmpla să treacă pe lângă ei un camion cu deținuți în uniforme vărgate de închisoare. Văzându-l pe tata, deținuții strigau în gura mare: „Salut, colega!” – o situație cel puțin jenantă în centrul orașului, unde îl cunoșteau foarte mulți.Read more…
În timpul studenției mi-am dorit să devin psihiatru. Mi-a luat câțiva ani până am ajuns la concluzia că acest domeniu nu mi se potrivește. Am descoperit că voiam să tratez pacienți, nu numai să-i ascult… Titlul eseului de față aparține unui (se pare) foarte cunoscut psihiatru, Thomas Szasz, născut la Budapesta în 1920 și emigrat în Statele Unite la vârsta de 18 ani. Szasz s-a făcut cunoscut, printre altele, pentru critica ”psihiatriei coercitive”. Literatura de specialitate include în această expresie ”utilizarea de metode de tratament psihiatric neacceptate de pacient, sub pretextul că aplicarea lor e necesară pentru prevenirea unor acțiuni negative împotriva altor persoane sau deteriorarea stării medicale a pacientului”. Ideea din titlu e legată de situația în care se află o bună parte a omenirii în secolul XXI, în care cetățeanului de rând i se cere să se alinieze unei realități care nu i se potrivește. Nu, nu e vorba aici de societățile totalitare, unde cetățeanului nu i se cere nimic, totul i se impune.Read more…