S-a născut la Cernăuți, în anul 1918, pe timpul Austro-Ungariei, apoi România, din părinți intelectuali evrei și s-a bucurat de o educație aleasă și apoi de studii temeinice la Viena de istoria artei, dar ca evreică a fost nevoită să le întrerupă din cauza evenimentelor. Încă din 1938 s-a căsătorit cu Gottfried Brenner, inginer petrolist, soțul ideal pentru năzuințele ei. A revenit în orașul natal, Cernăuți, orașul care i-a rămas acel „acasă” pe care l-a purtat cu ea oriunde s-a aflat. Dar viața nu a ferit-o de evenimente cumplite care s-au precipitat în acest secol pentru toată lumea și nu numai pentru eaRead more…
Leizer F. a trăit toată viața la Iași. S-a născut în anul 1923 într-o familie obișnuită de meseriași evrei, cu 9 copii: 6 băieți și 3 fete. Căsuța în care locuiau era situată în mijlocul cartierului evreiesc, care poartă și acum numele „Târgul Cucu”. Din lipsă de mijloace materiale numai unul dintre ei a putut urma mai mult de școala primară, ceilalţi au îmbrățișat diverse meserii. Leizer își amintește că chiar dacă ar vrut să învețe, familia nu ar fi avut cum să-l întreţină, pentru că absolvise școala primară în plină criză economică mondială ale cărei urmări au fost resimțite mai ales de păturile mai sărace al țării. Read more…
I.Fermo era un om total ieșit din tipare, deoarece la 17 ani, după bacalaureat, a plecat de unul singur la Paris și prima sa ocupație ca să se întrețină, a fost cea de ambalator la Galeriile Lafayette, franceza fiindu-i limbă la fel de cunoscută ca și cea română. Și așa a ajuns ziarist. Ani de zile a pendulat între Paris și București, reușind pe parcurs să-și facă numeroși prieteni, în cercuri din ce în ce mai suspuse, mai ales gazetari și oameni politici, cu un singur și ferm scop declarat, de a promova relații cât mai strânse franco-române, în avantajul surorii mai mici, România. Read more…
De la început trebuie să felicit editura că a publicat-o pentru că ne prilejuiește să ne întâlnim cu o lume apusă, pe care eu, deși foarte în vârstă, n-o cunoșteam, lumea unei mari familii de evrei asimilați, culți, mulți sefarzi, înstăriți de la începutul secolului 20. Am avut însă ocazia să o cunosc direct pe autoarea cărții, pe Marie-Claire Ștefănescu, pe Cocuța cum i se spunea în familie, ea fiind verișoara fostului meu cuscru, nu în perioada copilăriei ei, ci mult mai târziu, în a doua parte a anilor 70. I-am cunoscut soțul și fiica și mai recent nepoatele și strănepoatele.Read more…
Știu că toată lumea își adoră bunicii chiar mai mult decât pe părinți și că nu voi putea spune lucruri inedite, dar pentru că nu știu datele când au murit, socotesc 9 octombrie ziua morții lor, Jahrzeitul lor și-l voi comemora ca atare scriind ceva despre ei. De fapt bunicii mei au murit chiar în ziua deportării noastre, în clipa când au ieșit din casa lor unde-și petrecuseră toată viața lor modestă, crescându-și cei 7 copii așa cum s-au priceput mai bine.Read more…
Această poveste vorbeşze despre un om simplu, Faivel Merdler. Eu cred că l-am cunoscut, dar din păcate nu am nici o fotografie și îl știu numai din povestea care circula în familie: Locuia în satul Breaza, la aprox. 30 km. de Câmpulung cu soția lui, tanti Babi și cei 5 copii, cel mai mic fiind doctorul, Berl, mai sus pomenit. Se ocupa cu de toate (mică negustorie, creșterea și comerț cu vite, dar deși sărac, era foarte iubit și apreciat pentru cunoștințele sale, de felcer, posibil dobândite în armatăRead more…
Hotărâtoare în privinţa cunoaşterii adevărate a limbii idiş a fost întâlnirea mea în 1944 cu viitorul meu soţ ,Israil Bercovici, care deşi vorbea foarte bine româneşte, m-a cucerit povestindu-mi în idiş o carte deosebită, azi aproape uitată, ”der telemiid” (le juif aux psaumes) a lui Şalom Aş. Urmarea a fost că am început sa citesc mult din marea literatură idiş, să vorbesc idiş şi iată-mă printre ultimii care mai ştiu câte ceva din această limbă în România. Motivul dispariţiei vorbitorilor de idiş, a literaţilor și a oamenilor simpli, care au cultivat și iubit aceasta limba este bine cunoscut: dispariţia lor fizică în special prin Holocaust, emigrările succesive şi, bineînţeles, dispariția prin moarte naturală sunt cauzele directe ale acestui fenomenRead more…
M-am oprit asupra lui Maimonide, medicul, pentru că în ultimul timp în special toată lumea medicală se află sub un tir de reproşuri şi învinuiri la care, din păcate, de foarte multe ori trebuie să fiu de acord în sinea mea, dar nu pot înţelege generalizarea lor. Eu nu pot uita că aceasta mi-a fost meseria de o viaţă deşi încerc să evit pe cât posibil să-mi afişez actualmente competenţa dat fiind enormele achiziţii ştiinţifice medicale pe care nu mai sunt în stare nici să le urmăresc. Şi totuşi sufăr odată cu cei atinşi de cele mai multe ori de oprobiul publicRead more…
n 1923, Comunitatea a avut din nou sarcina să-şi aleagă conducătorul spiritual şi acesta a fost Rav Moshe Yosef Rubin, un om tânăr, născut în anul 1895, în inima Bucovinei, la Siret, dintr-o dinastie rabinică renumită. A studiat cu învăţaţi mari şi a dobândit o cultură iudaică temeinică, încât la 17 ani a publicat prima sa carte, o traducere românească din operele marelui Rabin Malbim şi la 19 ani, două cărţi proprii: „Yad Yosef” ( un comentariu din Gemara) şi „Dorash Moshe” (din Halacha). Rabinul a urmat şi studii seculare la universitatea din Cluj pe care le-a terminat cu o teză despre „Libertatea voinţei umane”.Read more…
Vineri, 3 Iunie, am fost la târgul de carte Bookfest, la invitaţia primită de la un scriitor despre care am mai scris, Cătălin Mihuleac, referitor la cartea sa din 2014, America de peste peste pogrom, carte care a fost pentru mine o mare surpriză. “Ultima ţigară a lui Fondane” e titlul noii sale cărţi şi a apărut la Cartea Româneacă, foarte recent, în 2016, cu subtitlul „Istorii despre Holocaust” şi o copertă splendidă, o reproducere după Mark Chagall, Homme-coq au dessus de Vitebsk, din 1925.Read more…
Într-un volumaş mic de 70 de pagini, cu titlul KZ AUßENLAG WALLDORF, având ca autor pe Klara Strompf, apărut în editura Hartung – Gorre din Konstanz, Germania, în prima ediţie în 2009 şi în a doua ediţie corectată în 2015 , în seria Shoa, la 70 de ani după sfârşitul celui de al doilea război mondial, autoarea relatează într-un mod alert şi sfâşietor totodată despre soarta unui mare număr de femei evreice din Ungaria în 1944.Voi încerca să rezum în cele ce urmează această, acum poveste / mai bine zis istorie: În august 1944 circa 1700 femei, evreice din Ungaria, după o selecţie riguroasă făcută la Auschwitz, au ajuns la Walldorf, un lagăr exterior al celui din Natzweiler – Struthof din Alsacia. Read more…
Seidemann a petrecut ani buni la acest teatru, apoi a lucrat ca liber profesionist în alte colective, ca regizor, ca profesor de artă dramatică în anumite şcoli şi apoi a venit pensionarea, cu banii proprii, plătiţi anterior. Bogat nu a fost niciodată. Dar nu l-am admirat numai pentru realizările lui teatrale, ci, mai ales, pentru bunătatea şi omenia lui deosebită, pe care le voi ilustra cu un caz concret la care am luat şi eu parte: La începuturile anilor 90, odată cu dezlănţuirea valului de plecări în străinătate, nu ştiu prin ce mijloace, dar fără a avea paşaport, a ajuns la teatrul patronat de Seidemann un adolescent rom, analfabet, înfometat, care nu ştia bine nici limba română şi care pentru o bucată de pâine şi probabil nişte bani mărunţi, s-a făcut util pentru nişte munci fizice atât de necesare unui spectacol. Read more…
Am fost concomitent 7 ani geriatru şi pediatru (1997-2004), primul medic al acestei instituţii care s-a dezvoltat pe parcursul anilor progresiv devenind acum Complexul Educativ REUT ( în ebraică ,,PRIETENIE”) de sine stătător, desprins de Fundaţia Lauder sub a cărei oblăduire a fiinţat atâţia ani. .Read more…
Povestea mea se referă la un evreu din Botoşani care nu locuia în cartierul săracilor, dar nici între cei bogaţi. Eu am aflat-o cu totul întâmplător: În urmă cu câţiva ani, fiind în vizită în Israel, o bună prietenă mi-a dat un text care cuprinde foarte rezumativ biografia tatălui ei. Ea m-a rugat să-l citesc şi eventual să încerc să-l valorific. Este adevărat că m-am uitat foarte superficial prin el şi nu am realizat cât e de valoros este. Din întâmplare, mi-a căzut recent în mână şi socotesc că povestea este aproape emblematică pentru o mare parte dintr-o anumită categorie a populaţiei evreieşti a primei jumătăţi a secolului 20Read more…
Am încercat să scriu ceva din realitatea imediată şi nu am fost în stare, atât sunt de bolnavă de trecutul meu. De aceea, cu riscul de a nu fi pe placul tuturor celor care citesc Baabelul, vreau să vă povestescRead more…
Nu am de gând să dau reţeta acestei prăjituri renumite din Viena. De fapt nici nu o cunosc. Vreau numai să povestesc o întâmplare personală, din familie, care aruncă o privire asupra unei epoci trecute, dar importante, din viaţa evreilorRead more…
Nu ştiam, sau mai bine zis nu voiam să cred că obiectele neînsufleţite pot avea un comportament care să-ţi sugereze că ar reacţiona şi ele diferit în anumite ocazii. Iată o poveste autentică: Înainte de a împlini 25 de aniRead more…
M-am născut la 11 septembrie 1923 la Câmpulung Moldovenesc, loc pe care-l văd des în visurile, dar mai des în coşmarurile mele, pe care le am de când am fost deportată în Transnistria, în 12 octombrie 1941. Am avut acoloRead more…
Am ezitat mult până am început să scriu acest “remember” pentru sora tatălui meu, Tante Eva, cum îi ziceam în familie. După ultimul număr din revista Baabel, pe care o citesc de la un capăt la altul, am realizat căRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
