Declar din capul locului că nu e vorba de însemnări de călătorie, pentru că niciodată nu am ajuns la Pojejena deşi, la un moment dat, credeam că voi locui acolo un răstimp mai mult sau mai puţin îndelungat…Lista posturilor pentru absolvenţii Facultăţii de Fizică a fost afişată în luna iulie, la scurt timp după încheierea examenului de licenţă. Am studiat cu înfrigurare listele cu posturi pentru specialităţile noastre. La specializarea soţului meu erau două posturi de fizician în Cluj şi mai erau şi două posturi didactice în Cluj. El având medie mare şi buletin de Cluj, avea toate şansele să ia unul din cele patru posturi. Problema era la specializarea mea, unde nu exista niciun post în Cluj, cel mai apropiat post fiind la… Miercurea Ciuc, iar restul erau împrăştiate prin ţară, de la Urziceni şi până la Orşova. Opţiunea pentru învăţământ era exclusă, întrucât existau şase posturi în producţie pentru şapte absolvenţi şi ştiam sigur că şeful nostru de promoţie dorea un post de profesor într-un oraş mare. Soţul meu a studiat cu atenţie lista posturilor şi apoi a citit cu glas tare: Direcţia Drumuri Poduri Timişoara, Secţia de reparaţii drumuri Orşova, Staţia de mixturi asfaltice Pojejena. Apoi a conchis: „Iată postul pe care trebuie să-l ceri” Read more…
S-au fotografiat la München, în iulie 1945
Povestea fotografiilor din fața mea începe în 24 aprilie 1945. Tatăl meu, Häftling 72001, avea 18 ani și jumătate și un an de experiență în ghetouri și lagăre. În aprilie 1944, după ce s-au publicat și pus în aplicare nenumărate legi, directive și ordonanțe anti-evreiești, nu a fost surprins să afle că în contextul efortului pentru sprijinirea frontului, la fel ca și ceilalți evrei din Ungaria, și el va fi deportat la muncă – se zvonea că undeva prin Ungaria. La începutul lui mai a fost internat în ghetou în Gherla, apoi transferat la Cluj, și la sfârșitul lunii mai 1944 a fost deportat la Auschwitz. Încă înainte de a intra în lagărul propriu-zis, în baraca unde erau tunși și primeau hainele de deținuți a auzit că cei care au coborât din tren și nu au fost selectați pentru muncă, au fost omorâți și cadavrele arse. Deținuți mai vechi i-au arătat fumul care ieșea pe hornurile din depărtare. După câteva săptămâni a fost transferat într-unul din lagărele de muncă subordonate complexului de la Dachau, nu departe de München. În 18 iunie 1944 a ajuns în lagărul Kaufering III, iar la sfârșitul lui decembrie a fost transferat în lagărul Landsberg I.Read more…
Farmecul canțonetelor napolitane
Am fost la Napoli de trei ori. Prima oară doar în trecere, în drum spre Pompeii, și la prima vedere nu ne-a făcut o impresie prea bună. Muncitorii de la primărie erau în grevă și orașul era plin de grămezi uriașe de gunoi. Dar la doua și la a treia vizită, Napoli ne-a vrăjit, cu toate că nu are un nume prea bun, din cauza unor mahalale sărăcăcioase și a Camorei, Mafia napolitană. Clădirile masive ale orașului amintesc de o istorie opulentă, deși ele au nevoie urgentă de renovare. La Teatro San Carlo am văzut o splendidă interpretare a operei Carmen, sub bagheta dirijorului indian-israelian Zubin Mehta. Merită vizitat bogatul muzeu arheologic, cu multe exponate din Pompeii și Herculaneum. La Napoli am vizitat și uriașul adăpost subteran, unde se refugiau locuitorii în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Marele bazar care traversează centrul orașului trece pe lângă zeci de biserici și monumente. Merită de făcut excursii organizate la Pompeii și la Herculaneum și pe muntele Vezuviu care fumegă și acum. Nu departe de Napoli, coasta Amalfi și insula Capri sunt și ele meleaguri fermecătoare. Dar cea mai puternică impresie ne-au lăsat-o pizza deosebit de gustoasă și mai ales muzica napolitană.Read more…
Ben Ferencz, un copil evreu sărman din Maramureș, a primit cea mai înaltă distincție a Congresului Statelor Unite
Cred că foarte puțină lume a auzit de Ben, de fapt Benjamin B. Ferencz, după nume de proveniență est-central europeană. Așa și este, s-a născut în 1920 la Șomcuta Mare, Maramureș, fiul unei familii de evrei care a emigrat în Statele Unite când Ben avea 10 luni. A absolvit City College din New York și a obținut o bursă la Harvard, unde a terminat Facultatea de Drept. De menționat că City College a fost, nu știu dacă este și acum, un fel de ”universitate a săracilor”. Creat în 1847, a fost prima universitate fără taxe, destinată copiilor de emigranți și celor din familii fără venituri, admiși pe baza rezultatelor la învățătură. Aceasta nu însemna că nivelul predării ar fi fost inferior altor universități americane, ceea ce se vede și din performanțele absolvenților – 10 laureați ai premiului Nobel, un deținător al medaliei Fields (matematică), un câștigător al premiului Turing (computere), trei câștigători ai premiului Pulitzer și trei deținători de burse Rhodes. După absolvire, în 1944, Ben s-a înrolat în armata americană și-a încheiat cariera militară ca sergent. La scurt timp după aceea, deși nu avea experiență juridică, a fost invitat să facă parte ca procuror din echipa de juriști americani care a participat la Procesul de la Nürnberg, unde a primit gradul de colonel.Read more…
Ierusalimul în miniatură. Soluția misterului din numărul trecut
În încheierea articolului care relata povestea machetei Ierusalimului https://baabel.ro/2023/02/ierusalimul-in-miniatura/ , realizată de către Stefan Illés, foarte admirată la Expoziţia Universală de la Viena, din anul 1873, prezentam o imagine misterioasă şi îndemnam cititorii s-o explice, precizând că nu era vorba de un colaj sau alt gen de mistificare. Pentru că cititorii Baabel nu au dezlegat misterul (cel puţin până la apariţia ediţiei de faţă), am s-o fac eu. Ceea ce se vede în imagine nu este Ierusalimul, ci o machetă, de data aceasta în mărime naturală, construită special pentru Expoziția Universală din St. Louis, Missouri, din 1904.Read more…
Permisivitatea nu cea de toate zilele
(Permisivitate: a fi permisiv, a permite sau a tolera comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba, sau care ar trebui reprimate). Prima mea întâlnire cu ”Tatăl nostru” a fost în ultima clasă primară. Pe atunci mai existau ore de religie, iar noi, elevii, eram împărțiți în două grupe: creștini și evrei. Fiecare grupă era plasată într-o altă clasă, unde un preot și un profesor evreu, fiecare cu grupa lui, ne învățau niște lucruri care mie, personal, nu mi-au rămas deloc în memorie. Dar ceea ce îmi amintesc cu exactitate că lecțiile ”lor” de istorie se terminau întotdeauna cu rugăciunea ”Tatăl nostru”, rostită cu glas foarte tare, atât de tare încât o bună parte a cuvintelor mi-au rămas în minte până în ziua de azi. Și de ce tocmai azi am decis să reiau aceste amintiri?! Povestea mea e simplă. Deunăzi am nimerit pe un film italian din anul 2018, Rimetti a noi i nostri debiti (Iartă-ne datoriile noastre).Read more…
Un iranian în Israel
Mohsen Banaie s-a născut în 1965 la Teheran, într-o familie strict musulmană, cu vederi de stânga și care a participat activ la revoluția islamică din 1979. Cum spune el însuși: „Tatăl meu s-ar fi răsucit în mormânt dacă ar fi aflat că plec în Israel.” Și totuși… Tatăl lui lucra la fabrica unui evreu și se bucura de condiții foarte bune. Așa se face că în copilărie Mohsen nu prea știa ce să creadă: pe de o parte un evreu asigura existența familiei sale, pe de altă parte evreii erau priviți ca dușmanii declarați ai musulmanilor. Ura împotriva evreilor a crescut în timpul revoluției islamice; pentru băiatul de 13 ani totul era limpede: dușmanii țării sale erau în primul rând Israelul și abia după aceea SUA. La un an după revoluție Mohsen a intrat în Mojahedin-e-Khalq, o organizație musulmană stalinistă, opusă regimului Khomeini. Ei aveau legături strânse cu organizația PLO, care i-a instruit în lupte de gherilă și atentate. Bineînțeles că ura față de Israel era la odinea zilei. În 1981 organizația Mojahedin-e-Khalq a fost scoasă în afara legii. Au urmat arestări, deportări, tortură, execuții în masă. Mohsen și-a petrecut următorii patru ani ascuns. Neputând merge la școală, citea tot ce îi cădea în mână – printre altele și Mein Kampf. De altfel subiectul îi era cunoscut, tatăl lui era un mare admirator al lui Eichmann….Împotriva evreilor existau prejudecăți „nevinovate”, ca de exemplu „zgârcit ca un evreu”, dar și zvonuri că evreii ar ucide copii musulmani, folosind sângele lor în ritualuri satanice. Și totuși, în copilărie el a avut o bună prietenă de joacă, o fetiță evreică pe nume Șirin.Read more…
Cirus al II-lea cel Mare, aducătorul de lumină, și evreii
După revoluția iraniană din 1979, care a dus la înlăturarea ultimului Șah al Iranului, Mohammed Reza Pahlavi, de la cârma actualului Stat islamist Iran, se aude necontenit zăngănitul armelor și amenințări de distrugere a Statului Israel. În contrast, împăratul persan Cirus al II-lea Cel Mare (Koreș / כֹּרֶשׁ în ebraică, 559-529 î.e.n) și vestitul său edict înscris pe cilindrul care îi poartă numele. Măreția sa constă în politica de toleranță referitoare la drepturile omului: popoarele înrobite în fostul Imperiu Babilonian au fost eliberate, printre acestea se înscrie și repatrierea poporului evreu din captivitatea în Babilon. În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris vestirea aceasta în toată împărăția lui: Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el și să se suie la Ierusalim, în Iuda, și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuiește la Ierusalim. Oriunde locuiesc rămășițe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere și vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!” (Ezra 1:1-4). Dacă pentru iudaism aceste versete reprezintă în premieră actul de repatriere a poporului evreu din captivitatea în Babilon, pentru umanitate ele reprezintă prima declarație referitoare la drepturile omului.Read more…
Încântătoarea istorie feministă a pijamalei
Uitându-mă în jurul meu, am impresia că femeile și pijamalele se împart în două categorii care se suprapun pe alocuri, ca o diagramă Venn. Pe de o parte este tabăra idealistelor și a romanticelor. Idealismul lor e atașat de teoria conform căreia meriți să îți oferi (să îți cumperi) lucruri materiale de care nu ai neapărat nevoie, nu îți sunt necesare – o pereche de pantofi împodobiți cu mici cristale, o perie de păr vintage, lumânarea parfumată nou-lansată, un al zecelea ruj… O cămașă de noapte din satin și dantelă de la Agent Provocateur se încadrează aici. Se va face o asociere directă, dar nu neparat logică, între prețul și brandul obiectului, și nivelul personal de rafinament, statutul de conaisseur și valoarea umană, intrinsecă, a cumpărătoarei. Mai mult, se ajunge la cumpărarea unui anume obiect, în speranța că te vei simți într-un anume fel în momentul achiziționării, purtării, posedării lui. Industria advertising-ului ne învață că „emoțiile” noastre se traduc în felul în care ceilalți ne percep.Read more…
O vizită la Centrul Memorial ANZAC din Beer Șeva
Propunerea mea către vizitator/cititor este să privească spre orașul Beer Șeva așa cum este astăzi – viață, universitate, dezvoltare urbanistică, etc. – prin prisma anilor care au trecut de la bătălia din 31 octombrie 1917: bătălia pentru Beer Șeva. Centrul Memorial ANZAC, un unicat în Israel, se referă la epopeea soldaților britanici din corpul de armată australian și neozeelandez ANZAC, Australian and New Zealand Army Corps, la bătălia pentru cucerirea orașului Beer Șeva din octombrie 1917. Bătălia pentru Beer Șeva trebuie ancorată în ansamblul general al Primului Război Mondial (28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918), scena de desfășurare fiind Orientul Mijlociu. Început în Europa, Primul Război Mondial a adus pe scenă cele două tabere combatante: Germania, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman împotriva Marii Britanii, Statelor Unite, Franței, Rusiei, Italiei și Japoniei. Însă, destul de rapid, a poposit în Orientului Mijlociu. În primele luni ale războiului, Turcia și-a păstrat neutralitatea, dar în 2 august 1914 a semnat un pact secret cu Germania; curând, două nave de război germane s-au îndreptat spre Istanbul. Cu ajutorul Germaniei, Imperiul Otoman a minat strâmtoarea Dardanele[1], blocând trecerea din Marea Mediterană spre Marea Neagră și paralizând astfel legătura dintre Rusia (care avea ieșire Marea Neagră) și aliații ei. Ca urmare, la începutul lunii noiembrie 1914 Rusia, Marea Britanie și Franța au declarat război Imperiului Otoman. Spargerea blocadei Dardanelelor presupunea cucerirea strâmtorilor, precum și a Istanbulului, inima Imperiului Otoman. Londra a hotărât trimiterea unei flote franco-britanice în sudul Peninsulei Gallipoli, dar atacul prelungit (19.02.1915 – 09.01.1916) a eșuat lamentabilRead more…
Călătorind așa cum am visat mereu (3). Carcassonne – cetatea uluitoare
După ce am trecut prin Haute Provence și Provence, după marile emoții din Aix-en-Provence, ajungem la Laure-Minervois, un sătuc provensal cu o mie de locuitori, în apropiere de Carcassonne. Cina, la Arles, am ratat-o. Totuși, într-o mică ”alimentara” de cartier, pe lângă care am trecut întâmplător, reușim să ne luăm o baghetă crocantă și bună, brânză brie – preferata mea, suc de portocale și ciocolată (altă preferință…), așa că vom avea o cină foarte bună în cameră. Ajungem seara și, deși nu e târziu, e deja întuneric. Drumul și așezările prin care trecem sunt pustii, dându-ne senzația că ar fi miez de noapte, dar nu e mai mult de ora 9. Mie totul mi se pare înfricoșător, nu trece nici un alt vehicul și avem impresia că numai noi am rămas pe Pământ și întunericul e spart doar de lumina farurilor noastre. Abia a doua zi dimineața, în drum spre Carcassonne, vom vedea că sunt de fapt locuri fermecătoare – șoseaua, leneșă și aproape goală, se târăște printre podgorii întinse, cu tufe de trandafiri la capetele rândurilor. Ne era dor de așa ceva după năvala de autovehicule de pe autostrăzi. Găsim ușor Casa Vasaluta, cum e numele pensiunii noastre.Read more…