În primăvara lui 1974, scena politică europeană a fost zguduită de un scandal imens. În condițiile în care cele două mari puteri-SUA și URSS – și-au dat seama că nu are nici un rost să se războiască deoarece s-ar distruge reciproc, s-a încercat o apropiere, cu pași foarte mici, între est și vest. Unul dintre artizanii acestui demers a fost cancelarul vest- german social-democrat Willy Brandt, de-altfel un anticomunist convins Inițiativele lui, cunoscute sub denumirea de Neue Ostpolitik, au dat roade, drept care a fost recompensat cu premiul Nobel pentru Pace. Numai că în 1974, serviciile secrete vest-germane au descoperit că unul dintre oamenii cei mai apropiați ai cancelarului, Gunther Guillaume, era spion est-german, plasat cu multă abilitate alături de el de Stasi, una dintre cele mai competente agenții de spionaj est-europene. Deși nu a fost cu nimic vinovat (decât poate de prea mare încredere într-un prieten, deoarece așa l-a considerat pe Guillaume), primul gest al lui Brandt a fost să-și dea demisia. A fost o demisie de onoare deși la Brandt funcționa faimoasa prezumție de nevinovăție. Toate acestea mi-au venit în minte când, după formarea celui de-al treilea cabinet PSD într-un an liderii partidului au fost întrebați dacă printre noii-vechi demnitari s-ar găsi ”penali”, adică persoane care au probleme cu justiția.Read more…
