După instaurarea regimului comunist în România (1947), mai mulți lideri evrei, sioniști sau personalități marcante ale comunității evreiești, au fost arestați, anchetați, încarcerați sau chiar eliminați fizic. Îndeobşte aceștia erau acuzați de: – sionism (considerat o ideologie „imperialistă” și „dușmană socialismului”); – colaborare cu organizații străine (în special cu cele din Israel sau SUA); – activism religios sau cultural independent; – activitate politică „subversivă” în perioada interbelică sau în timpul războiului.Read more…
Hedi Ben-Amar, autorul acestei scrieri, s-a născut în 1954 în Israel, fiul unic a lui Debra și Tzvi-Gerry Ben-Amar (fost Blumenfeld) care au plecat din România în 1949. Activist social, antreprenor și publicist, e membru al kibuțului Yad Hana, unde a funcționat ca secretar. Ben-Amar a publicat două cărți și nenumărate articole și eseuri. În 2001 și-a însoțit tatăl într-un voiaj în România, prin locurile unde au trăit străbunii lor, unde tatăl a copilărit, a muncit, a activat până la emigrarea în Israel. Descrise cu umor, spirit critic și sensibilitate, impresiile acumulate în timpul acestei călătorii, amintirile și interacțiunea dintre tată și fiu, precum și cu cetățeni români necunoscuți sunt subiectul acestui jurnal de călătorie. Deși personal și ”vechi” de aproape 25 ani, reflecțiile sale dau de gândit și azi. Ben-Amar își caută rădăcinile și apartenența, dar se pare ca nu le găsește nicăieri.Read more…
George Enescu și Béla Bartók, doi muzicieni reprezentativi ai secolului XX, aparent foarte diferiți, au totuși afinități spirituale și artistice semnificative. Anul acesta se împlinesc șaptezeci de ani, respectiv șaizeci, de la moartea celor doi geniali artiști, amândoi sfârșind în exil, departe de patria pe care au iubit-o, săraci, uitați, însingurați. Bartók și Enescu s-au născut în același an, 1881, primul în Sânnicolau Mare, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, celălalt la Liveni, în Moldova. La amândoi s-a remarcat încă din primii ani ai copilăriei un talent ieșit din comun pentru muzică. Micul George, fermecat de taraful de lăutari, a cerut insistent părinților o vioară. Primele trei lecții de vioară le-a primit de la lăutarul Lae Chioru, apoi părinții l-au dus la un profesor renumit din Iași, Eduard Caudella. După trei ani, profesorul, depășit de calitățile excepționale ale elevului, a sfătuit părinții să investească mai mult în educația fiului lor. La vârsta de șapte ani, George a fost primit la Conservatorul din Viena, iar la doisprezece ani și-a continuat studiile la Paris, obținând premii și distincții prestigioase. Béla a dovedit și el de la o vârstă fragedă un talent ieșit din comun pentru muzică. La patru ani, a primit primele lecții de pian de la mama sa, ea însăși o foarte bună pianistă și muziciană. În 1888, după moartea tatălui, familia a trecut prin dificultăți financiare, mama fiind nevoită să se mute întâi la Vinogradov iar apoi la Bratislava unde tânărul Béla a primit lecții de pian și compoziție de la renumitul Laszlo Erkel. Béla Bartók își-a desăvârșit studiile la Academia Regală din Budapesta, fiind foarte apreciat ca pianist și compozitor. A fost distins cu premii și a apărut adesea ca solist. Tot aici l-a cunoscut pe Zoltan Kodaly de care îl va lega o strânsă prietenie și o fructuoasă colaborare ca folclorist și etnomuzicolog.Read more…
De zeci de ani suntem ”asociați”. Totul a început când am hotărât că nu mai conduc până la aeroport, o distanță de peste 100 km. De-ajuns, mi-am spus. Nu mai caut loc de parcare, nu mai aștept peste o jumătate de oră autobuzul care să mă ducă la terminal sau cel care să mă ia de la terminal la parcare. Mi-am câștigat dreptul să iau un taxi când plec în străinătate. Îmi trebuie doar un șofer de nădejde, un parolist, care chiar atunci când nu mă poate lua de acasă sau de la aeroport (din motive total obiective și serioase), îmi va găsi întotdeauna un înlocuitor la fel de corect și punctual. Deci, de mulți ani Iosi e ”omul meu”. Ne scriem pe WhatsApp, ne aducem la cunoștință unul altuia orice modificare în programul de zbor și sper ca Iosi să nu iasă la pensie decât după ce mă las eu de călătorii în străinătate. De fiecare dată Iosi mă ia de acasă și la întoarcere mă așteaptă la aeroport, cu exactitatea unui profesionist serios. Și de fiecare dată, cel puțin o oră de drum, vorbim câte-n lună și în stele. Eu îi povestesc pățanii de-ale mele și el tace, apoi el deapănă amintiri sau îmi aduce la cunoștință noutăți din lumea lui și atunci eu tac. Iosi are o tolbă plină de povești, majoritatea culese, desigur, de la clienții săi fideli…Read more…
Recent, un prieten din Londra, Bruce L., mi-a recomandat un eseu publicat ziarul Financial Times, “The deep wounds of war” (Rănile adânci ale războiului), semnat de Philip Stephens, cu recenziile a patru noi cărți despre conflictul din Orientul Mijlociu (1). Reproduc aici răspunsul pe care l-am trimis prietenului meu.”Mulțumesc, dragă Bruce, pentru semnalarea eseului și a celor patru cărți. Aș avea însă, în acest context, câteva remarci despre chestiuni care consider că ar trebui luate în considerare în mai mare măsură când se vorbește despre acest conflict. – Prima remarcă se referă la populație și număr de oameni. În 1922, întreaga populație din aria geografică administrată sub mandat britanic în Palestina era de circa 750.000 de oameni. Alte câteva sute de mii trăiau în Transiordania, dată de britanici emirului Abdullah (care în 1948 a devenit rege al Iordaniei). Numărul de mai sus a rezultat în urma unui recensământ organizat de britanici în Palestina (fără Transiordania), adică un teritoriu care cuprindea în mare Gaza, actualul Israel și Cisiordania (zonă numită și The West Bank). Din numărul total, cca 80 de mii erau evrei, cca 70 de mii erau creștini și cca 590 de mii erau musulmani. – A doua remarcă este că nimeni nu le spunea acestor oameni ‘palestinieni’, și nici ei nu își spuneau astfel. Majoritatea ne-evreilor își spuneau arabi, dar alții își spuneau beduini, sau druzi, samariteni, armeni etc. ‘Palestinienii’ nu sunt un grup etnic și nici nu reprezintă o națiune. Termenul a fost trasformat însă cu timpul într-o armă, în scopuri politice.Read more…
Tatăl meu, Carol Lőwy, ar fi împlinit acum vârsta centenară, prilej să evoc câteva episoade din viaţa sa adesea zbuciumată. Trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, marginalizat de regimul comunist, medic pediatru apreciat al Clujului, activ chiar și la vârsta de peste nouăzeci de ani, autor al mai multor volume de eseuri și articole de popularizare a științei, a desfășurat o activitate multilaterală și bogată. Adolescent pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, el a avut şansa de a locui la Timişoara. A trăit într-adevăr sub amenințarea deportării, dar, până la urmă, aceasta nu s-a produs. În schimb a fost mobilizat la muncă silnică, prin așa-numitul program de muncă de folos obștesc sau de interes obștesc. A luat parte la construcția clădirii postului de radio Timișoara, care, din cauza posibilelor bombardamente, avea mai multe etaje subterane. Era angrenat într-o muncă grea, ducea cu roaba pământ și moloz de la adâncimea mai multor etaje. Trebuia să-și păstreze echilibrul pe scânduri înguste. Lucra alături de infractori condamnați. I se permitea totuși să locuiască acasă. Seara, după ziua de lucru istovitoare, mai avea energia să iasă la plimbare în oraș, cu vreo domnișoară preferată. Se întâmpla să treacă pe lângă ei un camion cu deținuți în uniforme vărgate de închisoare. Văzându-l pe tata, deținuții strigau în gura mare: „Salut, colega!” – o situație cel puțin jenantă în centrul orașului, unde îl cunoșteau foarte mulți.Read more…
Îmi amintesc că în copilărie, unul din jocurile mele preferate era să merg pe la prietene și să împodobim împreună pomul de Crăciun. Petreceam ore în șir, făceam podoabe din hârtie colorată… Și când totul era gata se aprindeau lumânărelele. Într-o zi l-am întrebat pe tata dacă pot să fac și eu un pom de Crăciun acasă. „Nu!”, a venit răspunsul. „Lumânărelele le aprindem de sărbătoarea noastră.” Am acceptat (cu părere de rău) hotărârea tatei și acum, când înțeleg mai mult, tind să-i dau dreptate: dacă nu ne păstrăm propriile sărbători, cine să le păstreze pentru noi? De fapt, nu m-aș mira dacă Hanuka și Crăciunul ar avea pe undeva o origine comună, ar fi ecouri ale unui ritual străvechi de a aprinde focuri pentru a alunga întunericul în nopțile cele mai lungi ale anului. Și, precum se știe, adesea religiile noi adoptă obiceiurile mai vechi – e mai simplu decât să încerce să le combată… Dar… lumânărele?? Doar Hanuka comemorează miracolul căniței de ulei care a ajuns pentru opt zile pentru lampa din Templu. Atunci de unde lumânărele? Într-adevăr, evreii care trăiau în jurul Mediteranei, în locuri unde cresc măslini, foloseau lămpi cu ulei.Read more…
Până în clasa întâia primară ştiam româneşte doar să salut şi să spun „da” şi „nu”. Cred că aveam vreo cinci ani când, de Anul Nou, mama m-a învăţat ce să le spun celor cu care ne vom întâlni. „Dacă vorbesc ungureşte, le spui Boldog Új Évet!, iar dacă vorbesc româneşte, An Nou fericit! sau La mulţi ani!”. Am învăţat ambele urări şi le-am rostit plină de elan şi importanţă. Au trecut decenii de atunci şi, în mod interesant, abia acum mi-a atras atenţia faptul că cea mai populară urare românească de Anul Nou este complet diferită de toate celelalte din spaţiul european şi nu numai. Din exemplele date în articol reiese limpede că urarea noastră românească diferă de toate celelalte. Ea nu se referă explicit la anul care urmează şi nici la calitatea lui, ci la ani, în general. Dar care este sorgintea acestei urări? Cel mai probabil, expresia La mulţi ani! provine din latinescul ad multos annos, care în Antichitatea romană era o aclamaţie adresată oamenilor de rang înalt. De pildă, apare în Historia Augusta[3] la întronarea lui Severus Alexander, când senatorii i se adresează cu formula: Augustus noster, imperator noster, di te servent, vincas, vigeas, multis annis imperes („Zeii să te ocrotească, să birui, să fii sănătos, să domneşti mulţi ani”)Read more…
De cele mai multe ori când mergem la supermarket, mai ales când o facem o dată pe săptămână, pentru că în alte zile nu avem timp, a devenit aproape banal gestul de a lua un cărucior unde să aşezăm cumpărăturile Nu trebuie decât să-l împingem printre rafturile cu marfă de toate felurile. Există și cărucioare cu un loc special pentru copii, unele chiar în formă de mașinuță cu volan, unde mămicile își pot aşeza copiii în timp ce ele aleg de pe rafturi tot ce au nevoie. Cărucioarele au devenit atât de obișnuite în orice supermarket, încât atunci când nu le găsești, te întrebi ce nu este în regulă în acel magazin. Desigur, există și coșuri, dar pentru aprovizionarea săptămânală sau pentru o familie numeroasă, căruciorul ușurează mult misiunea, totul devine mai rapid și mai eficient. Cărând un coș plin nu te poți deplasa cu rapiditate printre rafturi, mai ales dacă eşti în vârstă. Oare v-ați pus vreodată întrebarea a cui a fost această idee? Ei bine, inventatorul căruciorului pentru cumpărături a fost Sylvan Goldman, un evreu care a schimbat pentru totdeauna nu doar felul în care consumăm, ci și felul ne mișcăm și gândim spațiul public.Read more…
Ca ziaristă amatoare și interesată de istorie, mi-am pus întrebarea când și cum a apărut presa și, începând să cercetez, am dat peste tot felul de lucruri interesante. (Mai nou a intrat în vogă mass media, dar eu detest acest neologism fără rost, presa exprimă perfect ceea ce vreau să spun: presa scrisă și cea electronică, adică radio, TV și internet.) Termenul presă a fost preluat din franceză, unde are mai multe semnificații, printre care: mijloc de informare, dar și tiparniță, care presează foaia de hârtie pe literele unse cu cerneală. Evident că între cele două există o strânsă legătură: presa s-a răspândit cu adevărat abia după folosirea pe scară largă a tiparului. Dar ce a fost înainte? Doar omul este prin natura lui o ființă curioasă, cum s-a informat până atunci? Evident că zvonurile și bârfa au existat dintotdeauna – și unele publicații, fie ele scrise sau electronice, continuă să ni le furnizeze până astăzi. Poate că omul primitiv încă nu știa că pe lume mai există și altceva decât pădurea în care vâna și culegea. Dar odată cu organizarea societății a apărut nevoia de informare. În multe părți din Europa precreștină, mai ales printre triburile germanice, exista obiceiul că mai multe triburi se adunau o dată pe an într-un loc dinainte stabilit. Read more…
Un client nou îmi prezintă o fațetă nouă a lumii afacerilor — amintindu-mi că afacerile, asemenea geometriei, găsesc mereu o modalitate de a adăuga un nou unghi la ceea ce părea deja o formă perfectă. Până să-mi dau seama, zbor la clasa Business spre Hong Kong, încercând să par că fac asta în fiecare săptămână. E anul 1993 și fiindcă nu există zboruri directe spre destinația mea în China, trebuie să zbor la Hong Kong și de acolo să continui trei ore cu trenul. Itinerariul meu are două faze: întâi aeroportul din Guangzhou (odinioară Canton), ca să repar un invertor care alimentează avioanele, când acestea sunt atașate la poarta de acces a pasagerilor; apoi Shenzhen, pentru o rundă de întâlniri menite să cultive parteneriate și să extindă o bază de clienți complet nouă. E epoca redeșteptării gigantului, iar eu am privilegiul de a fi martor la primele sale mișcări. Zborul devine mai plăcut datorită doamnei de alături: britanică, inteligentă, umblată prin lume, soția unui bancher stabilit la Hong Kong. Schimbăm preferințe literare și povești din experiențele noastre diferite, dar complementare, în Africa Subsahariană. Până la aterizare, între noi se creează familiaritatea ușoară a unor vechi cunoștințe. Hong Kong-ul îmi apare ca un uriaș mușuroi de termite umane: mișcare neîncetată, fără răgaz. Read more…
Este o bucurie pentru mine să vă prezint volumul II al memoriilor mamei mele, apărut în 2022 la Editura LiterNet, în ediţia îngrijită de mine şi redactată de domnul Răzvan Penescu. Regretata Mirjam Bercovici publicase în 2016 în Baabel un articol de suflet despre primul volum, Unde eşti, copilărie! (numindu-l „o poveste de familie… ca şi cum ai citi un basm cu A FOST ODATĂ“). Acesta, scris în 1975, surprindea copilăria și adolescența mamei, născută în 1915 – o copilărie fericită, desfășurată sub cerul senin al anilor de după Primul Război Mondial, plină de mici năzbâtii, pozne și bucurii simple, în mijlocul familiei avocatului Isidor Birnberg şi a soţiei sale Regina, născută Cohen, care mi-au devenit bunici în 1952. Volumul II se cufundă în anii tinereții și ai maturității, zugrăvind devenirea mamei mele într-o lume aflată în permanentă frământare. În această carte, dragostea părinților mei se înfiripase deja, crescând treptat până la marea iubire ce străbate prin fiecare rând în care mama vorbește despre tata. El apare nu doar ca dramaturg de succes, ci și ca soț extraordinar, tată, fiu și frate ideal, prieten generos.Read more…
Noi, cetățenii Israelului, trăim într-o stare de tensiune, încă din 2020, de la izbucnirea pandemiei COVID-19, deci de șase ani. Conflagrația cu formația teroristă Hamas a început cu mulți ani în urmă, scurt timp după retragerea armatei israeliene din Gaza. Hamas trimitea în mod regulat rachete asupra civililor israelieni. Începând din 2018, au inventat o metodă nouă: când direcția vântului era potrivită, lansau înspre noi baloane sau zmei care duceau substanțe inflamabile sau explozivi pentru a distruge câmpiile roditoare din sudul Israelului. 7 octombrie 2023 ne-a lovit ca un fulger cu invazia teroriștilor și a unor civili din Gaza care au ucis și au jefuit în mai multe așezări din sudul Israelului. În paralel, frații lor din Liban, teroriștii Hezbollah, au bombardat nordul și centrul Israelului cu mii de rachete, vreme de aproape un an. La ordinul guvernului, sute de mii de israelieni din nordul și sudul țării au fost nevoiți să-și părăsească casele și fermele. Guvernul le-a promis despăgubiri cu care să-și reconstruiască viața în locurile de care erau legați de decenii. Tot atunci am suferit primul atac cu rachete balistice și drone de la a treia metastază a Iranului, Huthii din Yemen.Read more…
Rezultatul alegerilor din Ungaria în 12 aprilie înseamnă nu numai abolirea unui guvern, prin câștigarea a peste două treimi din voturi de către partidul de opoziție de dreapta moderată Tisza (138 de locuri în parlament, față de 55 obținute de Fidesz), ci abolirea unui regim întreg. În noul parlament vor fi trei partide, dintre care partidul pro-fascist Mi Hazánk (Patria noastră) cu 6% din voturi. În prezent nu există niciun partid de stânga sau liberal, nici în parlament, nici extra-parlamentar. De altfel, și Fidesz, care a pierdut alegerile, este membru al uneia dintre uniunile partidelor de extremă dreapta din UE – Patrioții. Partidul Tisza a pătruns în politica ungară doar de doi ani, la fel ca și liderul său, Péter Magyar (45), necunoscut publicului ungar până în februarie 2024. Absolvent al facultății de drept, el a fost un consilier de încredere în sistemul lui Orbán. Este și fostul soț al ministrei de justiție, Judit Varga. Într-un interviu dat televiziunii Partizán, el a întors însă spatele regimului corupt și în doi ani, cu un partid nou-nouț, a reușit să câștige alegerile în faţa lui Viktor Orbán și a partidul său, activ în parlament de treizeci și șase de ani.Read more…
Casa în care am locuit vreme de douăzeci și cinci de ani pe strada Rákóczi, în cartierul Grigorescu din Cluj, avea treizeci de locatari, români, maghiari, germani, evrei, armeni și turci, „o casă a naționalităților conlocuitoare din România”, dacă vreți. Era o clădire cu două etaje, construită în anii 1930. Toți copiii din imobil vorbeau româna și maghiara, unii au învățat și germana. Curtea cu pomi fructiferi oferea o diversitate de fructe gratuite care, din păcate, erau recoltate verzi. În spatele imobilului era un teren mare pe care jucam fotbal sau volei. Vecinii se alăturau cu plăcere la jocurile noastre. Cea mai bătăioasă și mai sprintenă era Ana, fetița familiei cu care împărțeam apartamentul. Se cățăra cu dibăcie în pomi, iar noi băieții o rugam să ne arunce și nouă fructe. Într-o zi, împreună cu prietenul meu Béla, i-am demontat o păpușă și ca pedeapsă ea mi-a făcut un cucui pe frunte cu o bilă de popice. În adolescență, Ana obișnuia să-și spele lenjeria de corp și s-o usuce în curte, pe o sfoară întinsă în fața ferestrei ei, între doi pomi. Un vecin, nenea Barabaș, avea motocicletă și dimineața trecea printre acei copaci pentru a ieși în stradă. Dacă rufele Anei erau la uscat, se apleca și se ferea. Într-o zi, după ce rufele s-au uscat, Ana a uitat să scoată sfoara și după-amiază, când nenea Barabaș s-a întors de la lucru, era cât pe ce să fie spânzurat. De atunci el a poreclit-o pe Ana “Floare de Spânzurătoare”.Read more…
Pe dr. Iosif Rosenthal (tatăl lui Peter „al nostru”, din Baabel) îl cunosc de când lumea și dintotdeauna l-am numit „Nenea Ioji”. Nu demult am avut cu el o conversație extrem de interesantă, a evocat diverse amintiri din tinerețe și astfel am aflat o poveste mai puțin cunoscută legată de comunitatea evreilor din Orăștie în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Nenea Ioji s-a născut în 1932 la Lupeni. Era fiul unuia din cei numai trei medici din localitate. A făcut primele două clase la Lupeni, dar în 11 octombrie 1940 a intrat în vigoare legea care îi excludea pe evrei din învățământ și el a fost trimis la o mătușă, la Alba Iulia, unde exista o școală evreiască. În vara anului 1941, când el era acasă, în vacanță, familia a fost „evacuată” (adică deportată) într-un lagăr la Hațeg. Până aici, povestea e cunoscută, e expusă detailat în articolul lui Dan Simion Grecu despre Județul Hunedoara în anii 1939-49. (1) În iunie 1941, Antonescu a ordonat ca toți evreii să fie concentrați în reședințele de județe. La început, unii au fost exceptați (bătrâni, invalizi sau persoane indispensabile, de exemplu medici), mulți dintre aceștia au fost luați mai târziu, în octombrie. Problema era că Deva, reședința județului, este un oraș destul de mic, astfel încât evreii au fost adunați în trei centre: Deva, Ilia și Hațeg. Read more…
La sfârșitul lunii mai, la Museum of Jewish Heritage din New York a avut loc un eveniment cultural de o însemnătate deosebită pentru istoria cinematografiei, pentru cultura și istoria evreiască: lansarea cărții Hester Street a Juliei Wagner. Cercetătoare de elită, critic de film și curatoare britanică cu un doctorat de la King’s College London, Wagner s-a specializat în analizarea modului în care identitatea evreiască, memoria Holocaustului și traumele dislocării și imigrației sunt reprezentate pe marele ecran. Volumul său nu e doar o cronică a unui vechi succes cinematografic, ci închide un cerc fascinant care conectează literatura secolului al XIX-lea, filmul independent din anii ’70 și analiza academică contemporană. Dincolo de mitul cultural, Hester Street este o stradă reală din Manhattan. Ea păstrează o istorie veche, complexă și extrem de vie, care continuă să atragă cercetători și turiști deopotrivă. Însă în memoria colectivă universală, Hester Street este titlul unei capodopere a cinematografiei independente, lansată în urmă cu peste o jumătate de secol, în 1975. Pe atunci, pentru majoritatea producătorilor de la Hollywood, acest proiect părea rețeta perfectă pentru un eșec comercial și artistic absolut: era regizat de o femeie, filmat alb-negru din lipsă de fonduri, realizat cu un buget infim și vorbit în cea mai mare parte într-o limbă considerată pe moarte, idiș. În ciuda tuturor acestor previziuni sumbre, filmul regizat de Joan Micklin Silver este considerat astăzi o adevărată bijuterie cinematografică, inclusă în National Film Registry al Statelor Unite pentru valoarea sa „semnificativă din punct de vedere cultural, istoric și estetic”.Read more…
Precum se vede și în tabloul de mai sus, adulterul există de când lumea. Îmi amintesc încă din copilărie de o aventură între un chirurg și o asistentă medicală de la spitalul din Marghita. Când soțul asistentei a aflat, a intrat în cabinetul chirurgului și l-a înjunghiat mortal. Literatura clasică (Anna Karenina, Madame Bovary) descrie psihologia adulterului. Infidelitatea poate fi nu numai fizică, ci și romantică, emoțională, pe când adulterul se referă strict la o legătură sexuală extraconjugală. Infidelitatea este definită drept un comportament secret emoțional, sexual sau romantic care lezează legăturile dintre doi parteneri. Femeile sunt mai predispuse la infidelităţile emoționale. Pe bărbați îi deranjează mai mult adulterul partenerei, pentru că trebuie să fie siguri că ei sunt tații copiilor, pe când femeilor infidelitatea emoțională le face griji mai mari privind posibilitatea destrămării familiei și despărțirea de copii. O statistică americană din 2017 arată că soții înșală mai mult (20%) comparativ cu soțiile 13%. Interesant este că femeile înșală mai mult în tinerețe, iar bărbații la o vârstă mai înaintată. Unor bărbați mai în vârstă le este greu să accepte că activitatea lor sexuală este pe terminate. Bărbații tind să-și înșele soția din cauze pur fiziologice, atunci când femeia este gravidă. Discrepanța paternală (tatăl copilului nu este soțul mamei) are o incidență de 10% în Africa și 1-2% în Europa.Read more…
Zilele trecute la poarta blocului nostru a apărut un anunț mortuar: s-a stins din viață vecinul nostru Yaakov Meir Miron. Avea 95 de ani, dar parcă îmi vine greu să-l descriu ca „bătrân”. L-am cunoscut acum vreo zece ani, când ne-am mutat aici. Era un pensionar plin de energie și administratorul benevol al blocului. Prin mâinile lui treceau toate facturile, întreținerea, reparațiile, renovările, el supraveghea grădina, curățenia, ascensorul, centrala termică, cumpăra motorina pentru încălzire… A continuat până la 90 de ani. La început m-a cam intimidat, mă simțeam ca o elevă în fața unui profesor cam sever. Treptat ne-am împrietenit și într-o zi chiar mi-a povestit unele dintre „aventurile” lui – și a avut destule! Dar abia acum, făcând o vizită de condoleanțe, am aflat că Yaakov și-a înregistrat poveștile. Filmul e fascinat. Vorbitorii de ebraică sunt invitați să se convingă singuri, iar pentru ceilalți, iată textul: M-am născut la Ierusalim, tatăl meu și bunicul s-au născut la Hebron și bunicul bunicului meu era din Jaffa. Mai mult nu știu. Mama mea s-a născut la Ianina, în nord-vestul Greciei. Comunitatea evreiască din Ianina a fost întemeiată curând după distrugerea celui de al Doilea Templu de un grup de evrei luați în robie și care s-au oprit acolo în drum spre Roma. Părinții mamei mele se pregăteau să vină în Palestina în 1914 și l-au trimis înainte pe fratele bunicului meu, Marco Cohen. Familia consta atunci din bunici, părinți și șapte copii. Din cauza războiului au venit abia în 1919. Drumul a durat o lună întreagă cu vaporul, apoi cu trenul… Când au ajuns în portul Jaffa, bunicul meu și-a rupt pașaportul grec, l-a aruncat în mare și a exclamat: „S-a terminat cu exilul!”Read more…
Nu ştiu dacă PODUL care leagă două părţi ale colosului tehnico-industrial Intel este însuşi simbolul „văii siliconului din Haifa”. Cu siguranţă locul în care se află, în zona MATAM, în partea sudică a oraşului, îl conectează vizual, pentru unii ca mine chiar spiritual, cu ceea ce cu adevărat găzduieşte de zeci de ani, companii celebre ale high tech-ului israelian. Am început să lucrez ca programatoare la compania Elscint în 4 iulie 1976. Pe atunci întreprinderea producea aparatură medicală. Întemeiată în 1969 ca filială a companiei Elron, Elscint a făcut pionierat mondial în domeniul imagisticii medicale, având printre fondatori oameni deosebiţi. În ambele secții se făcea atât cercetare, cât și producție. Secția numită CT, a scos pe piață unul dintre primele aparate de tomografie computerizată. (Tomografia folosește raze X pentru a oferi imagini detaliate din unghiuri diferite ale țesuturilor și structurilor interne ale corpului.) Eu am lucrat în cealaltă secție, cea de medicină nucleară. Aici, datele veneau din detectarea radiațiilor emise de corpul pacientului, după injectarea unui izotop radioactiv. Sursa radiației este diferită în cele două secții: externă la CT și internă la medicina nucleară. Dacă în 1976 Elscint a introdus primul său scaner CT, în 1982 a lansat pe piaţă şi scanerul de tip RMN . Odată cu compania Elscint, concernul Elron a deschis şi compania Elbit, specializată în produse şi sisteme de apărare.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
