Franz (Ferenc) Liszt s-a născut în 1811 la Doborján (Ungaria), azi Raiding (Austria). Adam Liszt a fost în serviciul prinţului Nicolas Eszterházi. Palatul din Eisenstadt a fost vizitat de mulţi muzicieni celebri. Adam Liszt era un violoncelist amator talentat. Franz a început să compună la opt ani şi primele lui apariţii ca pianist au fost la Sopron şi Pozsony (azi Bratislava). Tânărul pianist i-a impresionat pe magnaţii unguri, care au strâns bani pentru a-i sprijini educaţia muzicală. Tatăl l-a luat pe Franz la Viena, pentru a primi lecţii de pian de la Carl Czerny, un fost student al lui Beethoven. Băiatul a primit şi lecţii de compoziţie de la Antonio Salieri, directorul muzical al Curții Vieneze. Read more…
Privilegiile generate de arta proiectării sistemelor hidraulice m-au purtat adeseori în exteriorul meridianelor româneşti sau israeliene. Am ajuns astfel la Moscova, Baku, Novi Sad, Budapesta sau Varşovia, iar după ianuarie 1980, la Washington DC, Baltimore, Chicago, Cleveland sau Seattle. În peregrinările europene, am admirat adeseori grupe de 3-4 adolescenţi cu telefoane celulare şi credit card, sosiţi absolut singuri din Scandinavia sau Germania, fără problemele pe care le aveam noi, la aceeaşi vârstă, când călătoream la Snagov. Fără invidie, mi-am amintit de vacanţele petrecute pe malul Teleajenului şi de prima excursie în Bucegi ca student, călătorind pe platforma unui camion cu prelată cei 60 de kilometri care despărţeau oraşul Ploieşti de Cota 1400 din Sinaia! Amintirile de faţă încep din perioada anilor ’68 şi continuă până în prezent. S-au schimbat multe din vremurile când am vizitat locurile amintite şi, în consecinţă, pe măsura anilor care trec, cele scrise devin o incursiune mai curând în timp decât în spaţiu….Read more…
Se culcă omul seara, după o lungă zi de activitate intensă, și mulțumește din inimă cui trebuie să mulțumească pentru că e sănătos, în plină putere de muncă, și că are posibilitatea să lucreze într-un domeniu care îi face plăcere și îi aduce multă satisfacție profesională. A doua zi dimineața, la prima oră, e chemat/ă în biroul directorului și e informat/ă că a fost numit, cu o perioadă de încercare, șeful secției / departamentului / oficiului…Acesta e doar un prim scenariu. Al doilea este obținerea prin concurs a postului de șef. În acest caz se cer anumite calități profesionale, specifice locului de muncă, caracterizări și recomandări, trecerea printr-o comisie de concurs, etc. Cine nu cunoaște acest aspect al vieții cotidiene, în care individul e uneori plăcut surprins de o decizie luată ”de sus” sau de câștigarea unui post de conducere prin concurs, în concordanță nu numai cu dorințele sale (mai mult sau mai puțin ascunse), dar și cu faptul că uneori i se recunosc meritele, iar recompensa pentru o activitate corectă, intensă și pozitivă vine într-un moment în care își poate etala calitățile de conducător, de lider? Oare chiar așa stau lucrurile?!Read more…
Cu doar câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite, niciun institut de sondare a opiniei sau analist politic american nu are curajul să prezică numele noului președinte american. Diferența de procente dintre actualul președinte republican, Donald Trump , și candidatul democrat, Joe Biden, fostul vicepreședinte al lui Barak Obama, este atât de mică încât în următoarea perioadă scurtă, orice declarație, gest sau mișcare poate înclina balanța într-o parte sau alta. Singura șansă a unei victorii certe ar fi vreun as în mâneca unuia din candidați (chiar dacă nu este adevărat) care să anihileze șansele celuilalt (cum s-a întâmplat în 2016, când cu o săptămână înaintea alegerilor s-a relansat problema mailurilor private ale lui Hillary Clinton, trimise de pe site-uri oficiale. Această situație a fost explicată anterior, dar reapariția ei, deși dezmințită, a fost suficientă pentru ca alegătorii nedeciși să-l aleagă pe Trump). Care dintre cei doi ar fi un președinte potrivit cu capacitatea, puterea, viziunea de a găsi soluții pentru imensele probleme – de sănătate, economice și sociale – ce zguduie societatea americană? Nu exagerăm dacă folosim cuvântul ”imense”, deoarece asta este realitatea. Ascultându-i pe cei doi candidați, atât declarațiile și proiectele lor, cât și cele spuse la confruntările televizate, răspunsul ar fi greu de dat. Read more…
Diaspora este un cuvânt grec antic, diaspere format din dia (de-a lungul) și speiren (dispersare), care împreună înseamnă „împrăștiere, dispersare”. Acesta este sensul în care a fost folosit în greaca antică. În acest sens cuvântul se găsește și în traducerea Vechiului Testament în limba greacă din sec. al IV-lea î.e.n. Septuaginta, în Deuteronom 28:25. Cu acest cuvânt, diaspora, este tradus cuvântul ebraic biblic zaava (catastrofă, nenorocire). În traducerile românești pe care le-am văzut apar variante foarte îndepărtate de original. Cu toate acestea, luând în considerație că această traducere a fost făcută de înțelepți evrei, putem spune că ei nu au tradus cuvântul ad litteram, însă i-au dat o interpretare valabilă și până astăzi; Poate fi o aluzie la faptul că pedeapsa exilării ar fi o catastrofă. Cuvântul „diaspora” a fost folosit de greci în primele secole ale erei noastre pentru a ilustra uriașa comunitate a evreilor din orașul Alexandria din Egipt, care cuprindea pe vremea aceea un milion de evrei. Acesta este un sens identic la cel folosit astăzi în diferitele limbi. După cum reiese din documentele civile aflate în posesia noastră, cuvântul diaspora nu a fost folosit în sensul de exilare a evreilor până în anul 1869, acum 150 de ani. Cuvântul original ebraic paralel cu diaspora, galut, este total diferit. În primul rând cuvântul galut, precum și ideea pe care o reprezintă, apar deja în Vechiul Testament. În ebraica biblică cuvântul înseamnă „deportat, exilat, expulzat, expulzați, expulzare”. Read more…
Aș vrea să prezint reacțiile mele la unele idei pe care le-am citit și le-am scris în Baabel. Mă refer doar la chestiuni la care mă pricep; niciodată nu mi-aș exprima părerea în legătură cu ceva ce nu cunosc în profunzime. Prefer să dedic acestui subiect un articol întreg, decât să scriu comentarii nesfârșite. În serialul lui Tiberiu Roth, despre istoria poporului evreu, așa cum rezultă din Vechiul Testament, mă jenează felul în care este tratat textul biblic și istoria care rezultă din el. Am impresia că autorul nu își dă seama că tratează un text vechi trei mii de ani, scris într-un stil aparte, nu o carte de istorie contemporană. Vechiul Testament, ca și Noul Testament, texte sacre pentru foarte mulți oameni, sunt scrise într-un stil mistic unde subtextul este de obicei mai important decât textul însuși, ca întotdeauna în literatura bună. Prin analogie, cineva care nu înțelege cele scrise între rânduri de Eminescu, Coșbuc sau Caragiale, mai bine să nu explice cele scrise. Chiar și literatura pentru copii, cum ar fi Micul prinț sau poveștile fraților Grimm, nu poate fi înțeleasă dintr-o lectură superficială. Cu atât mai mult textele originale – Vechiul Testament în ebraică și Noul Testament în greacă. Ele conțin mesaje ascunse, pe care înțelepții încearcă să le descifreze de aproape două mii de ani. Fiecare literă e importantă, chiar și cuvintele care par să lipsească.Read more…
Statul Israel a fost lovit, ca întreg mapamondul, de năpasta virusului Corona. Această situație a afectat economic o parte din populație, îndeosebi proprietarii micilor magazine, artiștii, personalul teatrelor, sălilor de petrecere a nunților, religioșii care frecventau sinagogile și moscheile… În mod firesc au apărut nemulțumiri. Anumite cercuri politice au folosit situația pentru a lovi guvernul ales în mod democratic. Din considerente de rating sau influențate de proprietari cu interese obscure, mass media s-a alăturat “corului” antiguvernamental. Schematizând la extrem, apar două alternative: 1. Crește numărul de îmbolnăviri. Guvernul (mai precis Cabinetul Corona) închide unități economice. TV acordă ecranul unor profesori și politicieni care acuză guvernul că afectează grav economia și pauperizează populația. 2. Scade numărul de îmbolnăviri. Guvernul (mai precis Cabinetul Corona) deschide unități economice. TV acordă ecranul unor profesori și politicieni care acuză guvernul că afectează grav starea sănătății populației și implicit a economiei. Doamne Dumnezeule, câți profesori care se contrazic între ei apar zilnic pe micul ecran!Read more…
Despre liceul evreiesc “Cultura B” s-a scris și s-a vorbit mult și pe bună dreptate, deși a avut o existență scurtă. Dar dacă se vorbește despre “Cultura B”, înseamnă ca a existat cândva și “Cultura A”. Denumirea exactă a fost “Cultura Max Aziel”. Aceasta funcționa în str. Zborului 11, iar eu am învățat la acest liceu între anii 1929 și 1937 și îmi propun să relatez unele amintiri din acea perioadă. Spre norocul nostru am avut cadre didactice bine pregătite, cu experiență, unele chiar de excepție, cărora le datorăm în buna măsură realizările noastre în viață. Director era Benedict Kanner și subdirector S. Beinglas. În ultimii doi ani au fost numiți Rafael Fayon și Victor Marcus. Dintre ceilalți profesori îi amintesc pe Isac Blum (care a ajuns mai târziu profesor universitar), Iosif Brucar (care a devenit colaborator al Institutului de filozofie al Academiei Române), rabinul M. A. Halevi (care a studiat la Sorbona), rabinul dr. Alperin, Kalman Holland, Theodor Löwenstein (care a devenit o personalitate importantă în Israel, o stradă din Ierusalim îi poartă numele), Kandel, S. Calmanovici, S. Littman (care a devenit apoi director la “Cultura B”), Nahum Jelewinski (profesor de limba ebraică), P. Isaia Vardi, Stambler, Manase Edelman (mort în Transnistria), H. Schwartzman (care a devenit mai târziu dirijorul orchestrei Teatrului Evreiesc de Stat), I. Gutman (ucis la Jilava în zilele pogromului legionar), Emil Boldan. El mi-a fost profesor de limba și literatura româna și peste ani am devenit colegi, el redactor șef la gazeta Ministerului Învățământului, eu redactor șef la gazeta Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor. Am citat în primul rând profesorii evrei, dar la “Cultura Max Aziel” am avut și profesori creștini: Al. Giuglea, Petre Mirodescu, Pascal Demetrescu și Leon Viorescu (coleg și prieten cu Nicolae Tonitza).Read more…
Pandemia de coronavirus a răpit una dintre personalitățile prestigioase ale comunității evreiești din România – inginerul Iancu Țucărman, penultimul supraviețuitor al ”trenurilor morții” de la Iași din 1941. Avea 98 de ani și urma ca la sfârșitul lui iunie anul acesta, la marcarea a 80 de ani de la pogromul din Iași, să deschidă ceremoniile de comemorare. Nu a fost să fie, boala nemiloasă a pus capăt unei vieți dedicate pentru două țeluri. Primul a fost prezentarea pentru generațiile tinere a ororilor Holocaustului românesc, respectiv pogromul și ”trenurile morții” și legată de acestea avertismentul cu privire la reapariția și proliferarea antisemitismului și combaterea lui. Cel de-al doilea obiectiv izvora din dragostea lui Iancu Țucărman pentru muzică, descoperirea și sprijinirea tinerelor talente, prin fundațiile la care a participat sau le-a înființat. Fundația Sterlin și Asociația culturală Țucărman-Popa a contribuit la promovarea acestor talente. De asemenea, emisiunea lui muzicală la Radio Șalom a Centrului Comunitar Evreiesc a contribuit la cunoașterea și înțelegerea muzicii clasice. Am fost bună prietenă cu Iancu. Nu-și arăta vârsta, era vioi și fizic și intelectual.Read more…
Consecvent obiectivului principal al inițiatorilor și organizatorilor simpozionului File din istoria evreimii clujene (7 ediții în perioada 2011-2019) de a evidenția aportul evreimii clujene la dezvoltarea economică, culturală și socială a orașului, propun spre publicare o primă listă a profesorilor evrei care au predat, în principal, la cele șase instituţii de învăţământ superior din Cluj, după anul 1945. Aceasta vine în completarea listelor cu medici, întreprinzători/industriași, mici meseriași, comercianți, oameni de cultură (scriitori, publiciști, filosofi, compozitori, artiști plastici, actori și regizori) evrei prezentate cu ocazia simpozioanelor, în volume sau unele articole în coloanele revistei Baabel. Tematica profesorilor universitari clujeni evrei a fost abordată încă de la prima ediție a simpozionului File din istoria evreimii clujene din 2011 de către cunoscutul istoric local György Gaal. Lucrarea sa Profesori evrei la Universitatea din Cluj/Kolozsvár (1872-1919) a scos în evidență contribuția a aproximativ 30 de profesori de origine evreiască (unii erau convertiți la creștinism) care au activat în aproape toate domeniile științifice, mai ales în medicină, dar și în matematică, chimie, botanică, arheologie, drept ș. a. Zsigmod Purjesz, Pál Steiner, Nathan Feurer, Aladár Elfer, Imre Hegyesi, Miklós Elekes au fost întemeietori de școli medicale, renumiți medici sau savanți. Read more…
Clasele de liceu de după război au lăsat urme mai puțin adânci în memoria mea. Clasa a VI-a, după întoarcerea din deportare, a constat în participarea pasivă la ore, timp de o lună (ultima din anul școlar 1944-45), la un liceu de băieți. Ultimele două clase le-am urmat la nou-înfiinţatul Liceu Evreiesc din Cluj, care a avut o existenţă de doar doi ani. Spre deosebire de Zsidlic, acest liceu avea clădire proprie, avea limba de predare română, dar principala diferență consta în numărul mic al elevilor. Exista câte o singură clasă mixtă, cu un număr redus de copii. Lipsa de elevi a determinat probabil și viața scurtă a acestui liceu. Pe de o parte acum copiii evrei se puteau înscrie la orice școală, pe de alta însuși numărul evreilor din Cluj (și din România) a scăzut dramatic, prin plecarea în Israel sau alte țări a puținilor supraviețuitori.Read more…
Procesul de îmbătrânire afectează categoric și sistemul imunitar, fiind un fenomen cunoscut cu numele de imunosenescență. Există mai multe moduri în care îmbătrânirea poate diminua capacitatea de apărare a organismului. Toate celulele generează substanțe chimice numite radicali liberi, ca parte normală a metabolismului. Aceste molecule reactive și instabile pot deteriora ușor proteinele, lipidele și alte componente celulare prin oxidare. Odată cu îmbătrânirea apare creșterea producerii de radicali liberi, cuplată cu scăderea producerii enzimelor antioxidante, ceea ce duce la acumularea proteinelor deteriorate și a altor molecule care pot fi toxice celulelor. Imunosenescența apare odată cu avansarea în vârstă și implică o reglare necorespunzătoare și a aparatului imun. Ea este corelată cu creșterea susceptibilității la infecții, boli autoimune, neoplazii, boli metabolice, osteoporoză și probleme neurologiceRead more…
”Pe căi anevoioase spre stele”. Mi-am adus aminte de acest dicton latin în timp ce urmăream un mic film trimis de o prietenă, despre plasarea pe Marte a vehiculului-robot Perseverance, o expediție marțiană organizată de NASA. Era o sală cu câteva zeci de persoane, am aflat că erau inginerii care au construit robotul și un elicopter special care urmează să fie lansat de pe Marte. Ținând cont de unde se făcea transmisiunea, imaginea era totuși destul de clară, puteai urmări toate etapele ”amartizării”, de fapt încă nu s-a găsit expresia potrivită, alături de aterizare și aselenizare, deși Perseverance nu este primul instrument trimis pe Marte. Secretele planetei roșii sunt cercetate de câțiva ani, multe state au organizat misiuni de explorare a planetei. Statele Unite au trimis în 2004 două vehicule, Spirit și Opportunity și în 2012 Curiosity (ce nume potrivit!), recent Emiratele Arabe Unite și China s-au implicat și ele în astfel de expediții, dar vehiculul Perseverance, care a costat 2,7 miliarde de dolari, are o misiune științifică mai complexă. În ultimă instanță va încerca să găsească probe materiale care să demonstreze că pe Marte ar fi existat viață, cu milioane de ani în urmă. Unul dintre elemente a fost de-acum găsit pe această planetă: urme de apă.Read more…
Pandemia de coronavirus dă naștere celor mai ciudate combinații de cuvinte, atitudini care se răspândesc cu viteză. Printre acestea, folosită din ce în ce mai frecvent este cea a ”diplomației vaccinurilor”. Aici pot fi distinse două direcții, dar legate una de cealaltă, vaccinul fiind numitorul comun. Prima, practicată de câtva timp, este cea în care o țară care are șansa să posede mai multe vaccinuri, oferă unei alte țări care nu a avut posibilitatea să le achiziționeze, o cantitate mai mică sau mai mare din cele trei, patru sau cinci tipuri din acest medicament salvator. Prima țară care a ofertat a fost Israelul, urmată apoi și de altele. Acțiunea are două subcategorii: un stat oferă vaccinul fără niciun fel de contraservicii, sau în spatele gestului la prima vedere altruist se ascund și alte interese. Desigur, nimeni nu va recunoaște că alege cea de a doua opțiune, dar până la urmă tot se va afla care a fost miza. Să precizăm: nu este vorba de bani, cel puțin deocamdată nu se face speculă cu vaccinul, oficial nimeni nu este atât de cinic încât să speculeze pandemia pentru cine știe ce interese meschine. Cred că putem vorbi mai degrabă de o abordare ”soft” – o declarație de simpatie, niște mulțumiri mai calde, gesturi care să îmbunătățească imaginea donatorului, dar nu putem exclude nici concesii mai mari. Numai că, din păcate, nu aceasta e calea de a învinge pandemia.Read more…
Ierusalimul reprezintă orașul sfânt pentru cele trei mari religii monoteiste abrahamice, cu rădăcini profunde în inimile a multor milioane de evrei, creștini si musulmani. Însă de numele său e legat și Sindromul Ierusalim. Actul care a condus la „înscăunarea” definitivă a ceea ce este cunoscut astăzi sub denumirea Sindromul Ierusalim în atenția specialiștilor în psihiatrie este următorul: în anul 1969, Michael Rohan, turist australian creștin, a încercat să dea foc moscheii de pe Muntele Templului. Motivarea acțiunii sale a fost că arderea moscheii ar permite să fie reconstruit Templul, ceea ce ar aduce mântuirea omenirii, respectiv venirea lui Mesia. Desigur, actul a stârnit indignare și revolte în întreaga lume musulmană, însă a concentrat atenția psihiatriei asupra a ceeace a fost denumit Sindromul Ierusalim. Din punct de vedere istoric, descrierea clinică a acestui sindrom a fost realizată pentru prima dată în anii 1930 de către medicul psihiatru ierusalmitean Heinz Haim Herman, unul dintre fondatorii cercetării moderne de psihiatrie din IsraelRead more…
Intrarea în Parlament a partidului AUR, populist și naționalist, care a obținut nouă la sută la alegeri, a produs un val de șoc și de nedumerire în lumea politică și în societatea civilă. Aceasta deoarece, Partidul România Mare, cu un profil asemănător, dispăruse de mulţi ani de pe scena politică. Totuşi, fenomenul AUR nu ar fi trebuit să uimească pe nimeni. Semnele existau, le puteai descoperi în discursurile populiste sau cu iz naționalist ale reprezentanților unor partide, foști membri ai României Mari, care nu au dispărut în neant ci s-au ”reșapat”, și-au schimbat culoarea politică și se regăsesc în actualele formațiuni politice, cel mai bun exemplu fiind Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Originile lor pot fi deduse din luări de poziție care indică derapaje de la linia partidului din care fac parte, dar alunecarea freudiană de limbă este involuntară, nu o poți controla. Pandemia de coronavirus a îngreunat din toate punctele de vedere viața românilor, punându-le răbdarea la încercare. Ea a dat naștere celor mai fanteziste teorii și celor mai denaturate interpretări ale noțiunii de libertate și democrație. Și cum statul român nu a reușit nici până astăzi să explice pe înțelesul tuturor de ce trebuie luate niște măsuri care limitează libertatea de mișcare a populației și duce la pierderea locurilor de muncă, cum factorii responsabili au avut niște bâlbâieli, între timp corectate, partidul AUR care a luat în brațe nemulțumirile nu putea decât să reușească.Read more…
N-am idee dacă, cu această ocazie, îmbogățesc cuiva bagajul de cuvinte în limba engleză sau pur și simplu mă fac de râs declarând că de-abia ieri am luat cunoștință de un cuvânt care se pare că în ziua de azi e de mare circulație în lumea largă. Indiferent de situație, am hotărât să merg mai departe și să aduc la cunoștința cititorului despre ce e vorba. Până ieri eram conștient de faptul că termenul de ”politically correct” e din ce în ce mai utilizat și că în numele acestui concept au loc nenumărate evenimente, unul mai bizar ca celălalt, cum ar fi schimbarea libretului operei Aida din cauza inegalității dintre cei doi îndrăgostiți (ea sclavă etiopiană, el general egiptean) sau recenta campanie legată de întrebarea dacă Beethoven era negru. Dar ieri, trecând peste paginile unui ilustru jurnal medical la care sunt abonat, am întâlnit pentru prima oară termenul ”tokenism”.Read more…
Există în calendar două date pe care după 1989 am făcut totul ca să le uităm. Una este 23 august, cealaltă 1 mai. Este adevărat, regimul comunist și le-a însușit, le-a deturnat semnificația și le-a folosit ca instrument de propagandă, iar în ultimii ani dinaintea revoluției, ca pe un alt prilej de preamărire a lui Ceaușescu. Interesant este că tot în aceeași perioadă, 1 mai, deși era zi liberă, a fost minimalizată, nu s-au mai organizat demonstrații, toată atenția a fost concentrată asupra zilei de 23 august, unde un rol a fost jucat și de comuniști, pe lângă celelalte forțe politice democratice care au reușit să scoată țara din rândul puterilor Axei. În istoria zilei de 1 mai ar fi fost mai greu să găsești un loc pentru comuniști și mai ales pentru Nicolae Ceaușescu, în afara menționării unei demonstrații la care ar fi participat la 15 ani. Cum regimul comunist și-a pus amprenta pe ambele sărbători, după 1989 s-a căutat să ele să fie date uitării, găsindu-se alte evenimente care să le înlocuiască. 23 august a dat prilejul unor controverse printre istorici, dar și printre oamenii politici, și în funcție de orientarea acestora, s-a recunoscut sau s-a negat rolul regelui Mihai sau al lui Antonescu, s-a pus accentul mai ales pe ceea ce a urmat, instaurarea după trei ani și jumătate a comunismului care a durat, cu consecințele cunoscute, aproape 50 de ani. Dar dacă 23 august este o dată controversată, (deși n-ar trebui să fie), ce avem cu 1 mai? Read more…
Acordurile de la Oslo, de la începutul anilor 90, între Israel și OLP (Organizația de Eliberare a Palestinei) au avut ca urmare imediată instalarea unei autorități palestiniene atât pe malul vestic al Iordanului (așa numita West Bank), cât și în fâșia Gaza. Idila israelo-palestiniană nu a durat prea mult, răzmerița cunoscută ca Intifada a doua (2000-2004) a produs nenumărate victime de ambele părți, dar după dispariția marelui terorist Yaser Arafat, relațiile dintre statul evreu și administrația palestiniană au luat aspectul unei căsnicii de conveniență, în care nicio parte nu e mulțumită, însă cu puțină bunăvoință se poate găsi un modus vivendi. De-a lungul anilor, eșecul tratativelor de pace a avut ca efect o situație în care și israelienii și palestinienii așteptau vremuri mai propice pentru a ajunge la o soluție cuprinzătoare, adică un tratat de pace. Cu alte cuvinte, un fel de statu quo ante. Cu timpul s-a dovedit că entitatea palestiniană nu este unică, cel puțin din punct de vedere economic. În timp ce populația Malului de Vest începuse un drum de refacere economică, Gaza rămânea un teritoriu sărac și în afara intereselor israeliene și palestiniene laolaltă.Read more…
Prima lucrare pe care vreau s-o discut: Istoria Războiului Peloponeziac a lui Tucidide se situează la granița dintre istorie și literatură. Consider asemenea granițe sau delimitări între domenii, genuri artistice, etc., ca fiind întotdeauna poroase, labile sau artificiale. Opera lui Tucidide este recunoscută ca un document istoric de mare valoare, dar ea se poate citi și ca o carte de memorii: autorul relatează evenimente contemporane cu el. la care a participat activ, iar portretele marilor personalități politice – printre care și cel al lui Pericle – care abundă în lucrare, îi amplifică valențele literare. Epidemia descrisă cu lux de amănunte în scrierea lui Tucidide și care a decimat populația Atenei a avut loc în timpul celui de-al doilea război peloponeziac împotriva Spartei (431-404 î.e.n.) și a contribuit, în mod neîndoios, la înfrângerea decisivă a forțelor ateniene slăbite de boală. Astfel, ea a constituit un dezastru pe mai multe planuri. Tucidide, el însuși victimă, dar supraviețuitor al acestei molime, descrie in mod detailat toate simptomele și etapele desfășurării bolii, cu scopul declarat de a furniza generațiilor viitoare indicii despre natura și manifestarea eiRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
