Imaginea translucidă, chihlimbarie, a săpunului Cristal – al cărui clăbuc trebuia folosit cu economie – reprezenta culmea luxului la sfârşitul deceniului al şaselea, când apa curentă lipsea din casa bunicilor mei (adoptaţi), iar eu mă îmbăiam într-o covăţică de tablă zincată. Zilnic, bunica Erzsi aducea două găleţi de apă rece de la cişmeaua din curtea casei vecine (a lui tanti Bartalis). La sfârşit de săptămână mama mă lua acasă la ea (tata era la doctorat, la Moscova) şi mă spăla cu multă energie în baia cu faianţă strălucitoare, cadă încăpătoare şi robinete nichelate în perete, din care ţâşnea apa fierbinte. Duşul îşi revărsa fasciculul puternic care îmi înfiora pielea ca şi când ar fi fost năpădită de furnici. Mama mă săpunea zdravăn, mă spăla pe cap şi mă clătea cu râvnă, fără a da atenţie faptului că apa cu săpun (Cheia) îmi irita ochii, şi îmi spunea: „La bunici nu este nici măcar apă curentă, acolo te speli de mântuială”. De fapt, mama folosea cuvântul maghiar „macskamosdás” (spălat de pisici) iar eu nu prea pricepeam ce nu-i plăcea pentru că, după câte observasem, Ţilu-Milu, pisica din casa bunicilor, se spăla de mai multe ori pe zi, cu multă atenţie şi migală. Read more…
„Sinaia” e un nume de fată…
Povestea datează din 1956, din timpul războiului din Sinai – dar întregul adevăr a ieșit la lumină abia recent, când unul din participanți, generalul de brigadă în rezervă Aharon Lavran și-a publicat amintirile: “În a doua zi a războiului am primit ordin să plec cu vreo zece soldați în două jeep-uri pentru a „curăța” drumul de la Eilat spre așezarea Temed din Sinai. Drumul era practicabil, nu au fost ambuscade, a avut loc un singur incident. La un moment dat am văzut la distanță un camion militar oprit, înconjurat de un grup de oameni. Eram convinși că sunt soldați egipteni și am tras asupra lor. Unii s-au adăpostit sub camion, alții s-au împrăștiat care încotro. Când ne-am apropiat am descoperit că era un camion de-al nostru, abandonat, probabil avariat, iar oamenii din jur erau beduini. Unul singur părea să fie soldat egiptean, așa că l-am luat prizonier. Înainte de a pleca am auzit de sub camion un plânset de copil. M-am aplecat și din grămada de morți am scos un bebeluș, o fetiță beduină. Mama ei era moartă, fetița era și ea rănită. Doar nu era s-o lăsăm pradă fiarelor sălbatice! Am luat-o cu noi în mașină..”Read more…
Ultimul evreu din Afganistan
Printre soldații americani care au intrat în Afganistan în 2001 se aflau și câțiva evrei care au căutat la Kabul o sinagogă. După multe căutări au găsit una, dar era închisă. După alte investigații l-au găsit și pe evreul care avea cheia. Se numea Zvulun Simantov și avea pe atunci vreo 50 de ani. În sinagogă mai locuia un evreu, mai în vârstă decât el, Yițhak Levi. Numai că cei doi erau atât de supărați unul pe altul încât nici măcar nu-și vorbeau. Închipuiți-vă, doi evrei bătrâni, în mijlocul unui ocean de musulmani conduși de o grupare talibană, unul din cele mai extremiste grupuri islamice din lume, și ei nu se pot suferi. Cu toată solitudinea lor, supărarea și ranchiuna erau mai puternice decât orice alte sentimente, mai ales când era vorba de obiecte de cult. Cearta între ei a început cu ani în urmă din cauza unei cărți de Tora, despre care ei credeau în mod greșit că era de mare valoare. De atunci cartea le-a fost furată de un taliban, dar ei tot certați au rămas, până la moartea celui mai în vârstă dintre ei, Yițhak Levi. Familia lui, care locuiește la Beer Șeva, a apelat la Crucea Roșie ca să-i aducă trupul pentru a fi înmormântat în Israel. Crucea Roșie a reușit să-l aducă până la granița cu Uzbekistan. De acolo a fost preluat de reprezentanții ambasadei israeliene din Tașkent, care le-au dus în capitală și de acolo, cu avionul, în Israel, unde a fost înmormântatRead more…
Cercurile lui Pi. In memoriam Pi (Ioan) Mușlea – iulie 2019
Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care l-au influențat și chiar i-au schimbat cursul vieții în mod semnificativ. Pi Mușlea era un asemenea om. Pi ne-a părăsit și multe din amintirile mele despre el au revenit și mai proaspete… Pi Mușlea va fi întodeauna cu noi. Toți cei care l-au cunoscut îi datorează ceva. Eu îi datorez accesul la o cultură care era interzisă și inaccesibilă pentru majoritatea celor care au trăit în perioada comunistă. Alături de regretata Magdalena Boiangiu (redactor la Student Club, apoi secretar literar la Bulandra și la urmă redactor la Dilema Veche – a plecat dintre noi în 2009), Pi a fost cel care mi-a format educația în artă, literatură, jazz și m-a învățat ce este avangarda și arta militantă. Dacă nu era el, nu aș fi aflat în tinerețe despre Fellini, Wajda, Tarkovski, Paradjanov, Soljenițîn, Bulgakov, Daneliuc și mulți alții. Nimeni nu va uita discuțiile “underground”, la propriu și la figurat, din pivnița casei lui din Andrei Mureșanu, care a fost transformată într-o sală de cinema. Am aflat de la el ce este jazzul și chiar poezia. Dacă nu era el, nu aș fi aflat niciodată cine a fost Daniil Harms, nu aș fi înțeles cine a fost Bulgakov. Probabil că nu aș fi înțeles nici absurditățile unui regim instaurat de inculți și ignoranți. Nu l-am văzut de doi ani, dar înainte de a se fi îmbolnăvit mai grav îl vizitam și povesteam o oră-două despre artă, politică, muzică, etc.Read more…
Povestea porumbului
Porumbul (la fel ca roșiile, cartofii, etc.) este originar din America – asta știe fiecare copil, presupun. Dar știe cineva mai mult? O scurtă documentare pe internet m-a făcut să mă îndoiesc. Eu cred că în țara unde mămăliga este considerată mâncarea națională, povestea porumbului merită să fie cunoscută mai îndeaproape. Elucidarea istoriei grâului a fost relativ simplă după ce s-a identificat strămoșul lui sălbatic. Dar porumbul a dat multă bătaie de cap cercetătorilor. Nimeni nu a găsit vreodată o plantă sălbatică asemănătoare cu porumbul, de aceea multă vreme s-a presupus că strămoșul sălbatic al porumbului ar fi dispărut. Totuși cercetări genetice au arătat că strămoșul porumbului este o plantă sălbatică foarte răspândită în Mexic, numai că… ea nu prea seamănă cu porumbul! Localnicii o numesc teosinte sau „grăunțele zeilor”. Poate că nu e o coincidență… Teosinte arată ca o tufă, cu multe ramuri laterale. Mai important e faptul că nu are știuleți. Cele 5-12 semințe (față de vreo 500 pe un știulete de porumb) sunt înșirate pe un fel de „spiculeț”. Când e copt, acesta se dezintegrează, iar semințele se împrăștie, ceea ce face culesul foarte anevoios. Mai rău, fiecare sămânță e învelită într-o coajă lemnoasă. E posibil ca oamenii preistorici să fi ales o plantă atât de puțin promițătoare pentru a o domestici?Read more…
Un compendiu japonez despre putere
Japonia este a treia cea mai mare economie a lumii după un indicator sintetic anume Produsul Intern Brut (PIB) și al cincilea mare exportator dar cu siguranță (chiar dacă nu este menționat în statisticile mondiale) Japonia ocupă primul loc la frumusețea și permanența zâmbetelor, pe care japonezii le poartă fără ostentație pe fețele lor… zise galbene. Am avut prilejul să mă bucur de seninătate zâmbetelor japoneze care însoțește ireversibil politețea lor proverbială dar mai ales profundă. Și la noi se (mai) obișnuiește ca după ce te înghiontește careva la o ”coadă” sau pur și simplu la o îmbulzeală să mai zică ”scuzați”, uneori chiar ”pardon” (deh..educația!).Dar japonezii nu se scuză…ei nu te înghesuie ! După cum în Japonia nu sunt coșuri de gunoi prin orașele super aglomerate dar super curate căci nimeni nu aruncă nimic pe jos!!! O fi asta datorită educației (nu a ministrului, ci a tradiției) sau modului de atribuire a puterii în statul japonez? Iată un subiect de reflecție. În cursul călătoriei de neuitat pe care am reușit s-o facem în Marea Chinei de Est am acostat de două ori în Japonia. Read more…
De ce mint oamenii (15) – De ce mint și medicii?
Într-un articol care descrie atitudinea medicilor față de derutarea și minciună folosite de confraţi, pentru a rezolva unele probleme dificile de etică profesională, Novac și coautorii încearcă să răspundă la întrebarea de ce medicii mint și înșală și ce repercusiuni are această atitudine. Autorii accentuează faptul că o treime dintre medici vor furniza date incomplete sau derutante familiei unui pacient care a murit dintr-o eroare medicală. De asemenea, medicii justifică nedivulgarea adevărului faţă de colegi și bolnavi, din frica de consecințe (raportare la administrația medicală) sau ca să “păstreze confidențialitatea datelor legate de bolnav”. Aceasta dezinformare sau tăcere după comiterea unei erori poate dăuna bolnavului, dar și medicului, fiindcă o greșeală nedezvăluită nu va fi redresată și probabil că se va repeta în viitor. Read more…
Activismul politic și evreii orientali: adevăr sau demagogie?
În anul 2019 evreii reprezintă 74.2% din populația Israelului. Majoritatea evreilor sunt născuți în Israel, fiind de origine europeană sau orientală. Restul s-au născut în Europa, Statele Unite (majoritatea acestora fiind evrei așkenazi – “germanici”, evrei orientali (din nordul Africii și din Asia) și evreii africani originari din Etiopia. Majoritatea orientalilor (în afară de cei nord-africani) se auto-denumesc în mod eronat sefarzi – “spanioli”, deși nu au nicio legătură cu evreii spanioli și portughezi expulzați din tările respective la sfârșitul secolului al XV-lea și răspândiți în țările europene (Grecia, Bulgaria, România, Germania, Olanda, Anglia, etc.), Nordul Africii, Turcia, etc. O bună parte din evreii orientali sunt originari din Asia (Yemen, Iran, Irak, India, etc.) sau din Georgia. Și mai sunt cum am menționat înainte și evreii etiopieni, unii din ei aparținând grupului de evrei convertiți pe vremuri la creștinism – Falașmura. Evreii orientali erau majoritari pe vremea ocupației otomane a Palestinei, iar în perioada dinaintea declarării independenței statului Israel, în 1948, evreii europeni reprezentau majoritatea evreimii din Palestina ocupată de Imperiul Britanic. În anii 1950-1960 au imigrat în Israel sute de mii de evrei europeni, supraviețuitori ai holocaustului și evrei orientali, forțați în majoritate să părăsească țările lor de baștină după declararea independenței statului evreiesc, Israel. Ca orice început într-o țară nouă, situația emigranților era grea, dată fiind economia nedezvoltată în noul stat Israel, care era înconjurat de inamici și zguduit de războaiele cu statele arabe în anii ’48, ’56, ’67 și cele de mai târziu, la fel și de situația de beligeranță permanentă în perioadele dintre războaie.Read more…
Persoanele transgen privite prin prisma unui medic
Termenul transgen definește oamenii care se consideră ca posedând un gen discordant de sexul înnăscut biologic. În afara identificării psiho-sociale ca transgen, trans-sexualii trec și prin schimbări fizice adecvate noului gen. În SUA există peste 50 de nuanțe și identificări sexuale separate. Varianta cea mai comună și dictată genetic și hormonal este bineînțeles cisgenul în care genul este identic cu sexul biologic. Cis- genul împreună cu transgen de ambele genuri alcătuiesc grupul de genuri binare (feminin și masculin) pe când genderqueer (gen bizar) se autodefinesc ca gen nebinar, neutral, gen nonconformist, gen-fluid, al treilea gen, sau pan sexual. Travestiții se îmbracă în hainele genului opus, pe când drag-queen (drag-regina) și drag-king (drag-rege) sunt o categorie de travestiți care în viata de zi cu zi se îmbracă în hainele corespunzătoare sexului (biologic) dar când apar pe o scenă se îmbracă în hainele sexului opus. Termenul de sex nu este identic cu cel de gen. Sexul este determinat la naștere și definit prin organe sexuale, cromozomi și hormoni, pe când genul reprezintă o nevoie psiho-socială, cu expectative culturale care determină comportamentul sau/ și înfățișarea persoanei respective. Read more…
Rânduri despre Nicolae Cajal, la 100 de ani de la naşterea sa
În anul 1976 am avut ocazia să-l cunosc pe academicianul Nicolae Cajal la Institutul de Inframicrobiologie, unde am fost sa-mi fac o analiză specială în urma unei pneumonii rebele. M-a impresionat foarte mult atât prin profesionalismul său desăvârşit, cât şi prin modul său de a fi, cald şi prietenos. Am rămas într-o legătură permanentă. După 1990, în activitatea mea de secretar executiv al Consiliului pentru Minorităţile Naţionale, am avut prilejul să mă întâlnesc des cu acad. Nicolae Cajal şi să vizităm împreună, de mai multe ori, comunităţile evreieşti din ţară.
Am fost plăcut impresionat de căldura cu care era primit în comunități şi de respectul pe care i-l arătau conducătorii administraţiei şi altor instituţii din localităţile vizitate. Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea sa, am aşternut câteva rânduri, cuprinzând informaţii poate mai puţin cunoscute despre activitatea academicianului Nicolae Cajal, fost preşedinte al FCER.Read more…
S-a luat lumina!
Atunci când e pană de curent, chiar şi acum – la decenii distanţă de anii copilăriei, petrecuţi în căsuţa de la periferie a bunicilor mei adoptaţi, când becul „ de 25” din tavan pâlpâia ezitant şi se stingea de mai multe ori pe seară, exclam „S-a luat lumina!”. Bunica aprindea lampa cu petrol (o piesă veche, frumos decorată), o agăţa de un cui şi sub lumina ei caldă, magică, cu focul duduind în soba de teracotă, ne continuam seara. Bunica cosea perne şi peretare, cu modele populare culese din Călata sau Secuime, şi tăifăsuiam câte în lună şi în stele…Astăzi, odată cu întreruperea energiei electrice, practic „se ia” totul. Aşa s-a întâmplat şi deunăzi, când brusc s-a întunecat ecranul computerului la care lucram cu nădejde, s-a oprit emisiunea de dezbatere politică aprigă (dinainte de alegeri) de la televizor (la care ciuleam urechile) şi întunericul s-a înstăpânit în camera care a şi început să se răcească (sau cel puţin aşa mi se părea mie) întrucât se decuplase şi centrala termică. Furioasă, am luat în mână telefonul mobil şi am apelat serviciul de deranjamente de la Electrica unde – evident – răspundea numai robotul care mă asigura că toţi operatorii sunt ocupaţi, dar apelul meu avea să fie preluat cât de curând. Iritată şi frustrată de-a binelea, mi-am impus să mă disciplinez şi să aştept cu răbdare revenirea „luminii electrice”, dar, pe cât posibil, nu pe întuneric. Read more…
Încălzește-mi două sarmale, te rog!
Zilele astea s-au împlinit cinci ani de când hoții ne-au spart casa. N-au furat mare lucru, nici mare dezordine n-au lăsat. De fapt, mi-au trebuit minute bune după ce am ajuns în apartament ca să mă dumiresc că mi se umblase prin dulapuri și sertare. În seara jafului mi-ar fi plăcut să fie lume în jurul meu. Să vină vecinii, să mă întrebe ce s-a întâmplat, să-și dea cu părerea, să se mire și să se îngrozească. Au venit doar polițiștii care au rămas la noi până noaptea târziu, luând amprente și căutând indicii. Am crescut într-un bloc din centrul vechi al Brăilei, construit în anii ’40, cu grădină, curte și cu foarte puține apartamente. În timpul zilei ușile locuințelor nu se încuiau niciodată. Fiecare era liber să intre la vecini după nevoie: o cafea, zahăr de împrumut, sau pur și simplu de plictiseală, să stea la povești ca să mai treacă vremea.Read more…
Întâmplări cu polițiști
Am primit permisul de circulație destul de târziu, la 38 de ani. În România nu aveam mașină, așa că am început să conduc abia la doi ani după primirea carnetului și la un an de la sosirea în Israel. De atunci am avut de-a face cu polițiștii în situații mai mult și mai puțin plăcute. Pentru a ajunge la parcarea pieții din Beer Sheva, trebuie să faci un ocol mare, cu toate că există un drum mai scurt, dar strada aceea e rezervată mijloacelor de transport în comun. De câteva ori am scurtat drumul și am trecut pe unde era interzis, fiind foarte mulțumit de soluția minunată pe care am am găsit-o pentru parcare rapidă. Nu-mi amintesc dacă nu am văzut sau am făcut doar abstracție de semnul de circulație. Cert este că într-una din zile m-a oprit omul ordinii. “Ce semn de circulație ai observat la începutul străzii? ” m-a întrebat. Adică ce semnificație i-ai dat semnului respectiv? L-am privit nedumerit. Parcă văzusem o tablă în alb și albastru. “Drapelul Israelului”, i-am răspuns cât se poate de serios.Read more…
Comunicarea interpersonală
Între locuința noastră, care se află într-o casă cu opt etaje, într-una din suburbiile Tel Avivului și supermarketul unde îmi fac cumpărăturile sunt cam 200 de metri. Pe distanța aceasta întâlnesc de obicei vecinii din cartierul meu, unii în drum spre diversele lor obligații, alții ieșiți din casă doar pentru a se așeza pe una din numeroasele bănci amenajate în mod special în mica piață a cartierului pentru „vârsta de aur” sau „vârsta a treia” – cum doriți să o denumiți. O întâlnire între doi oameni care se cunosc mai mult sau mai puțin din cartier se poate petrece în mai multe feluri. O posibilitate este ca să treacă unul pe lângă altul fără să se salute, lăsând impresia de a fi scufundați în propriile gânduri. O treaptă mai avansată de comunicare este salutul israelian „Șalom”, la care cealaltă persoană poate răspunde sau nu. A treia posibilitate, mai empatică, este întrebarea „Ma șlomcha?” (Cum te simți?) La această întrebare, pusă de una din persoanele în cauză, ar fi de așteptat ca cealaltă să răspundă – dacă are cu cine vorbi. Pentru că adeseori se întâmplă că imediat ce a pus întrebarea, persoana pășește mai departe și celălalt nu mai are cui să răspundă. Așa încât omul întrebat își vede de drum sau se scufundă în marile întrebări ale existenței umane… Read more…
Nedumeririle unui asigurat neplătitor
„Multă sănătate şi fericire!”, „Multă sănătate şi noroc!”, „Sănătate şi putere de muncă!”, „La mulţi ani cu sănătate!” – sunt cele mai frecvente urări, devenite atât de banale, încât de cele mai multe ori le scriem sau le rostim fără a ne mai gândi la înţelesul lor. Ciocnim paharul dorindu-ne reciproc sănătate, cuvânt pe care-l repetăm şi celui care strănută. Pe de altă parte, avem impresia că sănătatea este o stare cât se poate de firească, stabilă şi de lungă durată. Deunăzi, plimbându-mă în pas vioi într-o zi senină (deocamdată iarna asta a fost foarte primăvăratică) am reflectat asupra stării mele de sănătate şi am realizat că odată cu trecerea anilor expresia a se bucura de sănătate (a avea parte de sănătate, a fi sănătos) se suprapune cu sensul propriu al componentelor sale adică omul se bucură de faptul că e sănătos. Pe măsură ce înaintăm în vârstă învăţăm să apreciem tot mai mult faptul că suntem sănătoşi, chiar dacă începem să-l înţelegem tot mai bine pe cel care spunea că „Dacă mă trezesc dimineaţa şi nu mă doare nimic înseamnă că am murit”. Devenim tot mai preocupaţi de afecţiunile proprii, de bolile altora, de serviciile medicale – analize, consultaţii, tratamente, spital (Doamne fereşte!) – precum şi de asigurările de sănătate pe baza cărora ne bucurăm (!) de aceste servicii. Read more…
Am fost prietenă cu Tania Lovinescu
Prietenia mea cu Tania Lovinescu a început târziu, când aveam nevoie de ea și regret mult că s-a sfârșit atât de curând prin decesul ei. Scriu despre Tania în special pentru cei care nu au cunoscut-o. Pe cei care își amintesc de ea îi rog să pună, cel puțin în gând, un ghiocel pe mormântul ei, pentru că tare-i plăceau aceste flori delicate, pe care le merita pe deplin. Nu intenționez să scriu o biografie a Taniei, de fapt nici nu am datele necesare. O biografie serioasă nici nu se găsește, deoarece viața ei „bate filmul”. Și totuși a fost un personaj aproape public, poetă, scriitoare de succes, jurnalistă apreciată, textiera unor cântece pe care multă lume le fredona. Pentru cei tineri care nu au cunoscut-o, spicuiesc câteva date importante din viața ei, pe care le-am găsit în crispedia.ro, la capitolul „personalități”…Read more…
Odiseea penicilinei
Dacă aș face un sondaj printre cititori, probabil că cea mai mare parte dintre ei vor ști că penicilina a intrat în uz în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Poate unii își vor aminti că Fleming a primit Preminul Nobel pentru descoperirea ei. Dar descoperirea și mai ales folosirea penicilinei pentru binele umanității a fost un proces mult mai complicat, o adevărată odisee. rimul care a stabilit că bolile molipsitoare sunt provocate de microbi (sau virusuri) a fost Robert Koch în 1884. Pentru a găsi o modalitate de a lupta împotriva lor, microbii trebuiau întâi identificați, cultivați și studiați. Culturile se făceau la început în sticle cu mediu nutritiv – lichidul transparent din sticlă se tulbura, semn că înăuntru s-au înmulțit microbi. Mai târziu au intrat în uz niște farfurioare acoperite cu capac, farfuriile Petri, umplute cu agar (un fel de gelatină) – fiecare microb care se înmulțește pe suprafața gelului formează o colonie vizibilă cu ochiul liber. Încă din anii 1870(!) au început să apară observații că mucegaiul împiedică înmulțirea unor microbi. Poate cea mai interesantă a fost teza de doctorat a medicului militar francez Ernest Duchesne, din 1897.Read more…
5 semne (+1 motiv) că ţi-ar prinde bine o editare de garderobă
Acum, forțate de împrejurări, vom avea ceva timp la dispoziție – putem (re)învăța să îl umplem cu folos şi cu frumos? Sau vom continua să îl aglomerăm, fără să îl savurăm? Spun asta pentru că în ultimele zile am văzut nenumărate persoane scriind adevărate bucket lists, pregătindu-se pentru perioada următoare ca pentru ultimele săptămâni de viață. Nu știu câte dintre voi își fac timp, o dată la câteva luni, pentru a-şi ordona şi evalua garderoba. Nu știu câte dintre voi își dau spațiu şi stare, o data la câteva luni, pentru a se reconecta şi reîmprieteni cu propria garderobă. Știu însă că, atunci când viețile ne sunt confuze, agitate şi aglomerate, mințile şi sufletele noastre sunt așijderea. Iar o vorbă care mie îmi place mult spune „messy closets, messy lives…Read more…
Pe timp de pandemie
Se scrie atât de mult despre pandemie, încât m-am întrebat dacă este cazul să spun și eu ceva. O fac în felul meu, cu speranța că mai sunt oameni care gândesc ca mine și poate asta ne va ajuta să ne cunoaștem toți aceia care împărtășim valori umane comune. Da, mai avem valori comune și ne sunt prețioase. Prima dintre ele este să rămânem umani și să gândim nu doar în ceea ce ne privește, ci să vedem ce se întâmplă cu cei din jurul nostru, cu societatea și încotro se îndreaptă ea. Acum stăm în casă, ceea ce este bine pentru sănătatea noastră, așa că putem gândi mai mult decât în zilele aglomerate dinainte. Uite, de exemplu un simplu telefon poate face diferența între starea proastă și cea bună a unui om aflat singur, izolat în căsuța lui, în care poate se simte captiv, iar tu întrebi ce face și îi vorbești despre nimicurile cotidiene, pentru că viața este făcută din aceste mici lucruri și rutina lor. Vorbești cu un prieten și îi amintești că nu este singur. Cred că abia acum simțim cât ne îndepărtează de tare internetul de prietenii cu care vorbeam mai des înainte și ale căror probleme le cunoșteam și încercam să le aducem alinare. Unde sunt toate aceste sentimente umane? Read more…
O întâlnire emblematică
Era în anul de grație 1996. Eram în autobuzul 26, care mă purta spre casa de editură Atlas, unde tocmai debutasem la săptămânalul de limbă română Viața Noastră. De asemenea, era una din întâlnirile mele inițiatice cu Tel Aviv-ul. Aveam emoții mari legate de prima întâlnire cu domnii George Edri, proprietarul editurii și Nando Mario Varga, redactorul șef al ziarului. Lângă mine s-a așezat o doamnă în toată puterea fizică a cuvântului, îngrijită și bine îmbrăcată, o adevărată expoziție ambulantă de bijuterii și parfumuri. Al șaptelea simț mi-a șoptit că este originară din România și că tare dorește să intre în vorbă cu mine. Pun pariu cu mine însumi și, prudent, în acea clipă, doamna mă întreabă în ebraică din ce parte a Rusiei am venit. Cu o voluptate deja exersată îi răspund că sunt din România. Dialogul, odată înfiripat, mai continuă preț de vreo două minute în limba Bibliei, căci distinsa doamnă, precum majoritatea originarilor din România, este foarte prudentă în a-și declina obârșia carpato-dunăreanăRead more…



















