Totul a început în 2017, când, ca vicepreședinte al Asociației Sioniste din România, am organizat și condus o altă cursă de motociclete,“Ride4Solidarity with Israel”, de la Londra la Ierusalim. 14 motocicliști creștini și evrei, sioniști din Statele Unite, din Israel, din România, din Ungaria, din Germania și din Elvetia, am traversat Europa și Israel pentru a sărbători 50 de ani de la eliberarea și unificarea Ierusalimului. Apogeul acelei curse a fost la Ierusalim, unde am participat la deschiderea jocurilor “Maccabiah 20”, aducând de la Londra torța cu care a fost aprinsă flacăra olimpiadei sportivilor evrei din toată lumea. Atunci și acolo s-a născut idea cursei “Ride4Solidarity with Israel70”, cursă care ne-am dorit să marcheze lungul și anevoiosul dar fantasticul drum făcut de Statul Israel, de israelieni, în cei 70 de ani de existență modernă. Împreună cu bunul meu prieten, “fratele” meu, Pastorul Gary Burd din Amarillo, Texas, șeful echipei de motocicliști americani care au participat la cursa din 2017, am stabilit ca noua cursă să aibă loc în octombrie 2018. Hotărârea fiind luată, am împărțit responsabilitățile între noi. Pastorul Burd a stabilit itinerariul și etapele cursei. În timp ce el a contactat comunitățile creștine, eu am indentificat și contactat fiecare comunitate evreiască, fiecare sinagogă Chabad din calea noastră. Am contactat Ministerul de Externe Israelian și prin el consulatele aflate de-a lungul drumului. Am contactat cluburile de motocicliști evrei și-am invitat pe membrii lor să ni se alăture. La fel a procedat Pastorul Gary Burd cu motocicliștii creștini. Spre deosebire de Pastorul Burd, care cunoștea mii de motocicliști cu care efectua curse caritabile de zeci de ani, eu cunoșteam în Statele Unite un singur motociclist evreu, israelian: pe Sam Schwartz, pe care îl știam de mulți ani din Romania. Doream să ne oprim în fiecare comunitate pentru a prezenta realizările Statului Israel, pentru a discuta și pentru a răspunde la întrebările legate de societatea israeliană și de situația tensionată din Orientul Mijlociu.Read more…
Oameni și Turnuri
Legenda (sau poate fragmente ale unui adevăr istoric?) păstrată impecabil de ”Marea Carte a Legii”, transmisă de evrei cu grijă și respect din generație, în generație, de-a lungul mai multor milenii, ne amintește de orgoliul oamenilor care – folosind mijloacele epocii – voiau să se înalțe cât mai sus către Necunoscutul care-i incita și înfricoșa în același timp. Diversitatea limbilor care le vorbeau îi împiedica să se înțeleagă între ei și, fireşte, îndrăzneața lor construcție – Turnul Babel – în lipsa unei necesare și riguroase comunicări și deci coordonări, s-a năruit, asemeni multor alte mari proiecte de atunci și până acum. Într-o interpretare profană legenda Turnului Babel ( termenul ebraic vechi are semnificația de ”confuzie”) vorbește despre năzuința și străduința Omului de a se înălța, de a se îndepărta cât mai mult de constrângerile pământești, dorind să se simtă mai apropiat de nemărginirea cerească. Dar înțeleapta istorie a Turnului Babel (de la care se trage și denumirea de Babilon al marelui oraș-imperiu în care a înflorit multe secole cultura diasporei evreiești) sugerează forța multilateralității culturale. Fără a se fi unit numeroase și diverse grupuri umane, impresionantul ”proiect” uriaşul turn nici măcar nu s-ar fi putut imagina și, cu atât mai greu, s-ar fi putut începe ridicarea lui Deci, nu diversitatea constructorilor a fost cauza nereușitei, ci incapacitatea de a comunica a grupurilor diverse vorbitoare de limbi diferite. Profunzimea și actualitatea acestei povestiri din Cartea Bereșit ( Geneza din Biblie ) este dovedită de consecvența cu care oamenii au perseverat în preocuparea lor de a construi ”turnuri” cât mai înalte… Read more…
Relatare despre 21 decembrie 1989
Au trecut 29 de ani de la Evenimentele din decembrie 1989 şi se pare că peste ele s-a aşternut zăpada uitării, în care apar tot mai mult urmele paşilor hotărâţi care îşi croiesc drum în sens invers. Publicarea acestui articol – apărut cu 9 ani în urmă, în revista electronică Acum – este un apel spre neuitare. M-.aş bucura ca el să-i îndemne pe cititorii Baabel să-şi depene amintirile sau să-şi exprime opiniile legate de Revoluţia din Decembrie 1989. În 21 decembrie 1989, la ora 16.00, la Cluj erau deja 12 morţi şi 26 de răniţi. După morţii căzuţi în Piaţa Libertăţii au urmat cei din zona Astoria-Metropol. În 21 decembrie eram convocaţi la institut pentru adunarea de condamnare a incidentelor de la Timişoara. De câteva zile la Cluj domnea o atmosferă sumbră. Pe străzi apăruseră patrule de miliţieni. Locuiesc într-o zonă, la poalele Dealului Hoia, unde, şi în prezent, recepţia undelor radio este foarte slabă. Pe vremea aceea nu prindeam nici Europa Liberă şi nici Radio Budapesta, astfel încât informaţiile despre revolta de la Timişoara îmi parveniseră cu o zi sau două întârziere şi eram temătoare să le comentez. Mă învăţasem să nu discut anumite lucruri decât cu oamenii foarte apropiaţi. Mă străduiam să ţin ore interesante, dădeam ore particulare de fizică pentru admiterea la medicină, la facultatea de fizică şi cea de chimie (nu şi pentru politehnică unde eram în comisia de admitere). Plata n-o primeam în bani, ci în alimente (soluţia mi-o sugerase un coleg profesor de matematică).Read more…
Moartea lui Gică
Rareori lipsea de la locul lui, intrarea principală a mall-ului din Huskvarna, unde trecătorii se obișnuiseră deja cu prezența lui Gică. Unii răspundeau la salutul său prietenos, alții îi mai dădeau câte un ban, în zilele mai bune chiar și o bancnotă. Originar dintr-un sat de lângă Bacău, Gică a sosit în Suedia cu patru ani în urmă, după ce tipografia unde lucra și-a închis porțile, iar familia, pe care nu mai era capabil să o întrețină, l-a părăsit. La începutul existenței sale scandinave, Gheorghe Hortolomei-Lupu mai câștiga câte ceva lucrând ca sezonier în livezile din zonă, iar când proprietarii nu mai aveau nevoie de el, accepta orice muncă, oricât de modest plătită. Într-o zi de august 2018, trupul neînsuflețit al lui Gică a fost găsit în parcul orașului, aproape de banca pe care obișnuia să-și petreacă nopțile. La scurtă vreme după descoperirea cadavrului, un adolescent de 16 ani a fost arestat, suspect de uciderea lui Gică, complice fiindu-i un alt băiat, cu doi ani mai tânăr.Read more…
„Adausuri la istoria armenilor din Transilvania”- o carte actuală şi după 150 de ani
Cartea apărută la opt ani după publicarea lucrării sale de referinţă, scrisă în limba latină, Historia Armenorum Transsylvaniae (1859), este o scriere polemică de relativ mică întindere care detaliază şi sistematizează ideile privitoare la pericolele care ameninţau identitatea armenilor din Transilvania, în condiţiile în care restaurarea episcopiei armeano-catolice din Gherla (desfiinţată în urma decesului episcopului Oxendiu Vărzărescu, de binecuvântată amintire) avea să treneze timp de un veac şi jumătate, în ciuda diligenţelor neîntrerupte ale armenilor transilvăneni la Roma şi la Viena. Kristóf Lukácsi a optat pentru publicarea acestei cărţi (cea dintâi scrisă în limba maghiară) după ce articolele sale cu acelaşi subiect, apărute în cotidianul catolic Idők Tanúja, din Budapesta, fuseseră receptate cu ostilitate şi primiseră răspunsuri virulente care contestau toate afirmaţiile sale. În acelaşi timp, în noua conjunctură istorică şi politică a creării Monarhiei Austro-Ungare şi a încurajării afirmării etnice şi religioase a populaţiilor trăitoare între graniţele acestui nou stat, arhidiaconul paroh, director de şcoală, ctitor de aşezăminte pentru orfanii şi bătrânii din Gherla, personalitate religioasă şi culturală recunoscută în Transilvania, spera că într-adevăr venise vremea pentru rezolvarea cât mai grabnică a „chestiunii naţionalităţilor” . Nădăjduia că era un moment oportun pentru restaurarea episcopiei armeano-catolice din Transilvania, fără de care prezervarea limbii armene şi confesiunii de rit armean aveau să fie serios periclitate. Constatând că, la un veac şi jumătate distanţă de la publicarea cărţii lui Lukácsi, „chestiunea naţionalităţilor” nu a fost soluţionată grabnic, ba chiar putem observa că ea nu a fost rezolvată pe deplin nici până în prezent, de vreme ce nu a fost adoptat un Statut al minorităţilor şi că unele limbi şi confesiuni minoritare sunt insuficient protejate, putem spune că scrierea lui Kristóf Lukácsi este de actualitate.Read more…
Cum am învățat româna în maghiară. Două momente din liceu.
Pe data de 8 august 2017 bunicul meu, scriitorul Kormos Gyula (născut Székely Dávid Gyula) ar fi împlinit o sută de ani. Păstrez o singură amintire cu el, aceasta fiind probabil prima mea amintire. Într-o cameră însorită (camera mea de mai târziu) oameni mari stau la o masă. Figurile se văd estompat, ca într-un vis; bunicul este una dintre ele. Joacă cărți. (Jucau probabil canastă.) Oameni mari, chiar monumentali – cum altfel i-ar fi văzut un copil de doi-trei ani? Sentimentul demnității și al respectului însoțesc această amintire. A murit când eu aveam trei ani. Era un om înalt, frumos, cu ochi albaștri – mereu l-am privit cu admirație în fotografii. Nu i-am moștenit toate calitățile. Am început să îl descopăr în mod ciudat, s-ar spune că a venit să mă ajute. În adolescență, în căutarea identității mele, greu mi-am acceptat situația, aceea de a fi elev la o „școală profesională română” și m-am simțit marginalizat față de foștii mei colegi, care au intrat la „școlile de elită maghiare” din oraș. Îmi era rușine. Când, la ora de română, am ajuns la lectura obligatorie Moromeții de Marin Preda, eu am citit volumul gros în limba maghiară, în traducerea lui Kormos Gyula. Până astăzi îmi este vie acea senzație puternică, mândria pe care o simțeam citind și recitind în colofonul cărții numele bunicului meu: traducere de Kormos Gyula! Ca adolescent nu i-am descoperit scrierile și volumele proprii sau activitatea sa de redactor. Ceea ce m-a atins cumva a fost acea deschidere spre „cealaltă” cultură, care a început să mă împingă spre reconsiderarea poziției mele.Read more…
Cinci tendinţe de primăvară
Dacă ati trecut prin magazine în ultimele săptămâni, sunt sigură că aţi observat cum brandurile au început ba sa picure piese subțiri din colectiile de primăvară, ba să afișeze imagini gargantueşti cu rochii în nuanțe de galben solar, bleu azuriu, verde crud şi roz delicat, ba să ne tenteze cu sandale, culori de drajeuri delicioase, imprimeuri florale şi exotice, deși noi abia ne descotorosim de cojoace, fulare, cizme şi culori închise. Pe de altă parte, veştile stilistice sunt îmbucurătoare: până cand primăvara își intră pe deplin în drepturi, avem în magazine o serie de piese „de tranziție” pe care le putem cumpăra şi, well, purta începând chiar de azi. în felul acesta, chiar dacă nu toate zilele următoare vor fi însorite şi calde, ţinutele noastre tot vor invoca primăvara.Read more…
Cel care a plecat… și rămâne
De câte ori am scris despre el, despre activitatea și personalitatea sa?! De câte ori am avut ocazia să prezint altora ceea ce știam despre aportul său la o specialitate medicală care nu exista înaintea lui și pentru care el e considerat părinte și fondator?! Nimic mai simplu de înțeles, dacă ne gândim că George Litarczek, dispărut dintre noi acum două săptămâni, a trăit o viață lungă și plină de fapte care l-au făcut celebru nu numai în țara sa, dar și pretutindeni în lume. Dar tot ce am spus și/sau am scris despre el și faptele lui care l-au înscris pe veci în istoria medicinii, s-a adresat întotdeauna unui public care-l cunoștea, în mijlocul căruia și-a desfășurat întreaga sa activitate de mai bine de nouă decenii. Dar acum? Cum pot justifica cititorului aflat în afara sferei medicale faptul că dedic aceste rânduri celui care mi-a fost înainte de toate mentor, profesor și guru?Read more…
Cât de importante sunt alegerile pentru Parlamentul European?
Doar cinci săptămâni ne mai despart de un moment decisiv – alegerile pentru Parlamentul European. Dacă în urmă cu patru sau opt ani ele ne-au trezit interesul doar aproximativ, acum capătă o importanță majoră. Nu exagerez, nu-mi place să folosesc astfel de cuvinte, dar de această dată cred că reflectă în mod realist dimensiunea evenimentului. Alegerile europene și campania electorală se desfășoară în condițiile în care în Europa suntem martorii unor atacuri furibunde din partea unor state membre ale Uniunii Europene și partide politice împotriva Uniunii însăși, în ansamblul ei, a politicii și ideologiei pe care le reprezintă. Prima impresie pe care ți-o dă această încrâncenare este că lumea a uitat ce a însemnat și ce înseamnă organizația pentru o mare parte a Europei, respectiv pentru cele 28 de state membre (până la Brexit). În cei 67 ani de existență sub o formă sau alta, de la șase state membre la 28, această structură a jucat cel puțin două roluri importante. În primul rând, prin includerea de la bun început a două state inamice din punct de vedere istoric, implicate în trei războaie în ultima sută de ani – Franța și Germania, – s-a reușit evitarea unui nou nod de conflicte. (Amintim că în prima sa formă, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului din 1952 cuprindea Belgia, Franța, Germania Occidentală, Italia, Luxemburg și Olanda). În al doilea rând, prin extinderea sa treptată și principiile acceptate, a contribuit la o dezvoltare fără precedent a unor țări rămase în urmă, iar Europa comună a ajuns una dintre cele mai mari puteri economice.Read more…
Trasee britanice
Turnul Londrei este cel mai vechi palat, fortăreaţă şi închisoare din Europa. Imensa construcţie a fost creată de Wilhelm Cuceritorul pe locul unde, cu un mileniu înainte, împăratul roman Claudius construise un fort, ale cărui ziduri se pot vedea până azi. În continuare regii care s-au succedat la tron au construit noi ziduri, turnuri şi alte elemente arhitecturale, cu care nu doresc să încarc memoria cititorilor. În piaţa centrală, Trinity Square, se afla pe vremuri un eşafod, unde numeroase sus-puse persoane din complicata istorie a Angliei au fost expediate într-o lume mai bună, prin decapitare.Read more…
De ce mint oamenii? (3, 4)
Acum vreun an, când m-am gândit să scriu acest articol ca un neprofesionist în psihologie, mi-a venit ideea să “colorez” minciunile în patru culori, în funcție de gravitatea repercusiunilor minciunii. S-a dovedit că ideea colorării minciunilor a fost deja publicată, așa cum mi s-a întâmplat câteodată și cu unele idei de cercetare științifică în domeniul anesteziei și terapiei intensive, idei pe care inițial le consideram originale. Într-un articol apărut în anul 2015 psihologii americani Warneken și Orlins “colorează” minciunile în alb (cunoscute în egleză ca white lies), albastru și roșu. Ei dau ca exemplu de minciună albastră, depoziția falsă a unor ofițeri de poliție cu scopul de a-și proteja colegii de meserie. Aceiași autori folosesc termenul de minciună roșie în cazul în care cineva minte ca să-și protejeze un membru de familie. Alții descriu patru culori ale minciunii: gri, albă, neagră și roșieRead more…
Durerosul preț al succesului
Există o veche vorbă de duh, din vremurile când lumea era încă bipolară și scindată în cele două blocuri care se înfruntau cu dușmănie: de o parte a Cortinei de Fier vestul capitalist, iar de cealaltă estul așa-zis socialist. Pe atunci se spunea despre cei care, în tinerețe, nu au orientare de stânga (așadar în favoarea celor slabi), că nu au inimă. Iar cei care, la o vârstă ceva mai înaintată, nu arată o preferință pentru economia de piață liberă (așadar pentru o economie funcțională), nu au rațiune. De aici se poate deduce cu o consecvență demnă de oarecare încredere că inima și rațiunea se excludeau reciproc, cel puțin parțial, sau măcar provocau individului gânditor o anumită dilemă. Odată cu dispariția sus-numitului antagonism dintre blocurile politice prin implozia lagărului socialist, s-ar putea crede că dilema menționată și-a mai pierdut din drepturi. Dar nu este absolut deloc așa. Făcând abstracție de un al treilea bloc, care exista deja atunci și există încă și azi, și anume statele Lumii a Treia, subdezvoltate din punct de vedere economic și conduse de regimuri mai mult sau mai puțin dictatoriale, există o grupare nouă, destul de zgomotoasă și de influentă: forța însumată a statelor islamice și a aliaților acestora cu idealuri naționalist-dictatoriale. Ele sunt cele care, cu preponderență, răspândesc haosul în lume, sau, în cel mai bun caz, nu depun suficiente eforturi pentru a preveni răspândirea haosului. Israelul se găsește exact pe linia frontului între democrațiile vestice, care acționează cu moderație (dar și cu multă teamă) și melanjul amenințător de state incapabile, respectiv subdezvoltate ale Lumii a Treia, pe de o parte, și agresivul bloc islamist-naționalist, de cealaltă parteRead more…
Memoria Pogromului de la Iaşi împâclită de… „sensibilitatea” reţelei de socializare
În ajunul comemorării Pogromului de la Iaşi am postat pe Facebook un film realizat la Iaşi, în 2006, în care istoricul Silviu Sanie şi Leizer Finkelstein, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi, prezintă acest eveniment cumplit din istoria României. Împrejurările, faptele, cifrele şi epilogul sunt relatate cu obiectivitatea istoricului, în timp ce supravieţuitorul – pe atunci un adolescent – povesteşte cu mare sinceritate şi durere ceea ce i-a fost dat să îndure în acea duminică de sfârşit de iunie, la Chestură, şi apoi într-unul dintre trenurile morţii. Filmul, ilustrat cu imagini din muzeul sinagogii din Târgu Cucu, ale monumentului memorial al victimelor de la Podu Iloaiei şi cu fotografiile de arhivă ale Pogromului de la Iaşi – care se regăsesc în mai multe locuri pe internet – a fost difuzat de mai multe ori pe TVR3 şi TVR Cluj. Iată că astăzi, 26 iunie 2019, Facebook a împâclit (termenul tehnic este blurat) acest film, dând cu „mărinimie” posibilitatea de a fi deblurat şi vizionat de către…doritori. Potrivit următorului text: We covered this video so people can decide if they want to see it. Consider că acest film nu are nici o imagine care să incite la violenţă, nici un cuvânt care să profereze ură. Este o relatare obiectivă a evenimentelor şi o evocare îndurerată a celor suferite. Consider că este un film care informează şi educă oamenii şi că acţiunea celor de la reţeaua de socializare este abuzivă şi vine în sprijinul negaţioniştilor. Read more…
De ce mint oamenii (9, 10) – Genetica caracterului mincinos. Minciuna în cercetarea ştiinţifică.
În primele opt capitole am scris despre definiția minciunii ș a adevărului, motivele pentru care oamenii mint, categorii de minciuni, culorile minciunii, factorii care afectează tendința de a minți și felul de a minți, mincinoșii patologici, mijloacele de depistare a minciunii și a mincinoșilor, moralitatea minciunii și despre animale care mint. Pare destul de logic ca instinctul de a minți al unor animale să se transmită genetic la progeniturile lor. Oare caracterul mincinos este transmis genetic și la oameni? „Publici sau pieri!” (în engleza publish or perish) este sloganul care-i obsedează pe carieriștii cu potențial de ascensiune academică.După cum vom vedea în continuare, acest slogan a creat nenumăraţi mincinoși în academie. Read more…
A fi sau a nu fi minoritar
M-am întors de la cea de a 12-a conferință a Uniunii Internaționale a Femeilor Române, care anul acesta s-a desfășurat la Târgoviște, bucurându-se de o largă participare. În fiecare an, această conferință reunește femei de pretutindeni, vorbitoare ale limbii române, născute și educate pe aceste meleaguri. Femeilor care trăiesc în România li se alătură femei care trăiesc în multe alte țări din lumea largă. Este un prilej de bucurie a revederii, resimțit din plin de fiecare participantă. Ca de fiecare dată, interesul a fost stârnit de diversitatea temelor puse în discuție, de la subiecte ce țin de școală, educație, cultură, până la robotică și lansări de carte, toate în jurul importanței femeii în societatea actuală. În acest program variat, anul acesta am figurat și eu cu prezentarea câtorva cuvinte sub titlul ”Ce înseamnă a fi minoritar”. Am crezut totdeauna că pot aborda orice temă, fără dificultate și uite că, uneori avem teme pe care le plasăm cu dificultate într-un context deja existent, care de această dată trebuia să fie ”motivațional”. Am acceptat această provocare, care de fapt este una dublă, pentru că termenul minoritar are pentru mine conotații negative și alăturat cu termenul ”motivațional”, profund pozitiv și menit să inspire, sunt greu de mixat în creuzetul oricărei minți. Cred că am făcut față provocării, pentru că am avut inspirația să mă gândesc mai întâi cui mă adresez și am avut șansa să am un auditoriu în care predominau adevărate doamne ”majoritare”, asta dacă cineva mai știe cât de majoritar este un om în lumea asta!Read more…
Cum și când am învățat să dau primul bacșiș.
Sunt foarte mulți ani de atunci – cred că peste 60 – de când am dat pentru prima dată un șperț. De fapt, cine n-a dat vreodată un bacșiș? De ce mi-am adus aminte acum de un fapt atât de banal și obișnuit nu numai în România? În vâltoarea evenimentelor din ultimul timp, când se discută despre impozitarea bacșișului la restaurant, de fapt pentru legalizarea lui, atunci când sunt atât de multe probleme grave nerezolvate, probleme de fond care de fapt le generează pe cele mărunte ca bacșișul uzual, eu mi-am amintit cum și când am învățat să fac ca toată lumea când are nevoie de un ajutor mărunt sau de un serviciu uzual, neplătit sau de cele mai multe ori chiar plătit. Nu cred că mai sunt mulți care-și amintesc de anii când alimentele de bază – pâine. zahăr, făină, ouă, lapte, mălai, etc. – le primeai pe cartelă. La început și îmbrăcămintea se dădea pe cartelă. Cred că tot pe cartelă am cumpărat și pe acel vestit „loden”, pardesiul anilor 50, pe care l-am purtat multă vreme. Dar toate le-am obținut după ce am reușit „să mă împrietenesc”, adică să atenționez cu un șperț mai mic sau mai mare pe cel sau pe cea de care depindea obiectul de care aveam nevoie. Read more…
„Şi vine ploaia”. Poezii de Moshe B. Itzhaki, tălmăcite de Paul Farkaş
O carte plăcută raţiunii şi sufletului, privirii şi atingerii – aşa aş caracteriza volumul Şi vine ploaia care cuprinde versurile poetului israelian Moshe B. Itzhaki, în traducerea lui Paul Farkaş. Cartea apărută la editura Şcoala Ardeleană este prefaţată de poetul Adrian Popescu. Din postfaţa scrisă de prozatorul, dramaturgul şi traducătorul Radu Ţuculescu, aflăm elemente captivante din biografia lui Moshe B. Itzhaki. Actualul profesor universitar, decanul Facultății de Studii Avansate, de la Colegiul Academic de Ştiinţe ale Educaţiei din Oranim (Israel) s-a născut în 1951, la Haifa, într-o familie originară din România, stabilită în Ereţ Israel, imediat după al Doilea Război Mondial. A început să lucreze imediat după absolvirea şcolii gimnaziale, ca mecanic de vapor la Haifa, apoi la Neapole, Larnaca şi Marsilia. A revenit în Israel pentru a-şi completa studiile liceale, după care a fost mecanic auto (inclusiv de tancuri), a servit în armată la trupele de desant (mai întâi soldat şi mai apoi comandant), iar după lăsarea la vatră s-a stabilit în kibuţul Nahal Oz – din vecinătatea fâşiei Gaza – unde a trăit timp de douăzeci de ani cu soţia sa şi cei trei copii, lucrând în agricultură. Între timp a absolvit facultatea de litere, şi-a luat doctoratul în literatură ebraică şi iudaism, dedicându-se carierei universitare, literaturii şi artei dramatice. Read more…
Neonaziștii din Austria în cădere liberă
Alegerile legislative anticipate din Austria se dovedesc dătătoare de speranță în ceea ce priveşte orientarea politică a țării şi tendințele europene. Ele s-au finalizat cu o victorie categorică a fostului cancelar Sebastian Kurz. Potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, liderul Partidului Popular Austriac a câştigat 37 la sută din voturi, o creştere de aproape 6 la sută față de scrutinul precedent de-acum doi ani, dar nu suficient să formeze singur guvernul. În schimb foştii lui aliați, Partidul Libertății, de extremă dreaptă a fost formațiunea politică cu cele mai mari pierderi, de 10 la sută, înregistrând 16 la sută, aceasta în urma imensului scandal de corupție “Ibizagate” în urmă cu doi ani. La Ibiza, doi lideri ai Partidului Libertății, aflați încă în opoziție, au promis unui grup de interese rus diferite avantaje atunci când vor ajunge la putere. Scandalul a izbucnit în această primăvară. Drept urmare guvernul de coaliție Partidul Popular Austriac – Partidul Libertății a căzut și s-a decis organizarea unor alegeri anticipate. Un alt partid câştigător cu care Kurz urmează să intre în coaliție este cel al “verzilor”, fenomen devenit european, ceea ce demonstrează interesul crescând al populației față de problemele mediului. Ei au obținut 14 la sută din voturi.Read more…
Noile stele ale baletului rus
În școala medie eram informați despre celebra balerină sovietică Galina Ulanova. Mai târziu, ca tânăr căsătorit, am admirat-o la noul meu TV pe Maya Plisetskaya. În anii ‘68-’77, călătorind frecvent la Moscova, am vizionat spectacolele trupei de balet de la Teatrul Bolshoi. (Am redat amintiri din acea perioadă în cartea De la Est la Vest, apărută în editura Teșu.) Am urmărit ulterior relatările presei despre balerinii ruși Nureev și Baryshnikov, care au părăsit Uniunea Sovietică pentru Occident. Iar acum internetul m-a pus la curent cu stelele recente ale baletului rus: Natalia Osipova, Ivan Vasiliev, Anastasia Stashkevich, Svetlana Zakharova sau bucureștencele de formație rusă Elena Dacian și Alina Cojocaru. Cu toată bunăvoința, textul scris nu poate reda în mod fidel arta acestor stele ale baletului; cititorii sunt insistent rugați să vadă mai mult pe ecranul computerului. Read more…
Eroul meu din copilărie
Orice călător are nevoie de puncte de reper pentru a se dumiri: de unde a venit, unde se află, încotro se îndreaptă. Iar dacă acest adevăr e valabil în lumea coordonatelor spaţio-temporale, cu atât mai mult se aplică în cea a simbolurilor şi a principiilor în care spiritul uman încearcă să-şi găsească calea. Omul are nevoie de referinţe pentru a se orienta în viaţă, iar unele „indicatoare” din drum îmbracă forma… unui bătrânel şchiop şi gârbovit de exemplu, cu ochii senini şi vorba domoală. Da. Şi în basme populare se întâmplă ca personajul principal să fie sfătuit de o bătrânică, uneori chiar fără nume, mereu fără pretenţii la faimă, răsplată, jumătatea împărăţiei sau orice altceva râvnit de eroul poveştii. Acest „reper fără nume” din basmul meu a fost bunicul. Care nici măcar nu mi-a fost bunic în sens biologic. Read more…