”Diplomația vaccinurilor”

Pandemia de coronavirus dă naștere celor mai ciudate combinații de cuvinte, atitudini care se răspândesc cu viteză. Printre acestea, folosită din ce în ce mai frecvent este cea a ”diplomației vaccinurilor”. Aici pot fi distinse două direcții, dar legate una de cealaltă, vaccinul fiind numitorul comun. Prima, practicată de câtva timp, este cea în care o țară care are șansa să posede mai multe vaccinuri, oferă unei alte țări care nu a avut posibilitatea să le achiziționeze, o cantitate mai mică sau mai mare din cele trei, patru sau cinci tipuri din acest medicament salvator. Prima țară care a ofertat a fost Israelul, urmată apoi și de altele. Acțiunea are două subcategorii: un stat oferă vaccinul fără niciun fel de contraservicii, sau în spatele gestului la prima vedere altruist se ascund și alte interese. Desigur, nimeni nu va recunoaște că alege cea de a doua opțiune, dar până la urmă tot se va afla care a fost miza. Să precizăm: nu este vorba de bani, cel puțin deocamdată nu se face speculă cu vaccinul, oficial nimeni nu este atât de cinic încât să speculeze pandemia pentru cine știe ce interese meschine. Cred că putem vorbi mai degrabă de o abordare ”soft” – o declarație de simpatie, niște mulțumiri mai calde, gesturi care să îmbunătățească imaginea donatorului, dar nu putem exclude nici concesii mai mari. Numai că, din păcate, nu aceasta e calea de a învinge pandemia.Read more…

Cand mărul (UNESCO) nu cade departe de pom (ONU)

Asemănările dintre recenta rezoluţie UNESCO, privitoare la locurile sfinte din Ierusalim şi faptele sălbatice prin care hoardele ISIS încearcă să nimicească orice urmă de civilizaţie care li se iveşte în cale, sunt izbitoare. Nu reprezintă oare aceste grozăvii tentative bine plănuite de a face să dispară mărturii, adevăruri istorice? Cum altfel poate fi clasificată hotărârea unui organ, menit să ocrotească moştenirile umanităţii, de a supune votului membrilor săi o rezoluţie, care falsifică istoria într-un mod atât de brutal, decât “genocid cultural”? Şi cum altfel decât “genocid cultural” pot fi calificate atacurile ISIS (ISIL, DAESH) cu scopul de a anihila tezaurul cultural de neprețuit din Aleppo sau Palmyra, păstrat cu sfinţenie timp de milenii?Read more…

Viktor Orbán se îndreaptă către o nouă victorie electorală

În urmă cu câteva zile, János Áder, președintele Ungariei, a anunțat data alegerilor parlamentare pentru opt aprilie. Campania electorală ar urma să se desfășoare de la jumătatea lui februarie, deci o perioadă destul de scurtă, dar realitatea este că toate partidele, atât FIDESZ și creștin democrații, cât și partidele de opoziție sunt încă de anul trecut în campanie. Toată lumea este de acord că premierul Viktor Orbán și aliații lui vor câștiga, fără nici un fel de probleme, scrutinul, dreapta ajungând pentru a treia oară consecutiv la guvernare. Aceasta pe de o parte, datorită strategiei foarte abile a FIDESZ care a știut să folosească conjunctura internă dar mai ales internațională pentru a-i atrage pe alegători, pe de altă parte, din cauza slăbiciunii de neiertat a opoziției care nu a reușit să învețe din eșecul de-acum patru ani și să formeze un front comun cu un program atractiv care să schimbe orientarea votanților.Read more…

Cât de importante sunt alegerile pentru Parlamentul European?

Doar cinci săptămâni ne mai despart de un moment decisiv – alegerile pentru Parlamentul European. Dacă în urmă cu patru sau opt ani ele ne-au trezit interesul doar aproximativ, acum capătă o importanță majoră. Nu exagerez, nu-mi place să folosesc astfel de cuvinte, dar de această dată cred că reflectă în mod realist dimensiunea evenimentului. Alegerile europene și campania electorală se desfășoară în condițiile în care în Europa suntem martorii unor atacuri furibunde din partea unor state membre ale Uniunii Europene și partide politice împotriva Uniunii însăși, în ansamblul ei, a politicii și ideologiei pe care le reprezintă. Prima impresie pe care ți-o dă această încrâncenare este că lumea a uitat ce a însemnat și ce înseamnă organizația pentru o mare parte a Europei, respectiv pentru cele 28 de state membre (până la Brexit). În cei 67 ani de existență sub o formă sau alta, de la șase state membre la 28, această structură a jucat cel puțin două roluri importante. În primul rând, prin includerea de la bun început a două state inamice din punct de vedere istoric, implicate în trei războaie în ultima sută de ani – Franța și Germania, – s-a reușit evitarea unui nou nod de conflicte. (Amintim că în prima sa formă, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului din 1952 cuprindea Belgia, Franța, Germania Occidentală, Italia, Luxemburg și Olanda). În al doilea rând, prin extinderea sa treptată și principiile acceptate, a contribuit la o dezvoltare fără precedent a unor țări rămase în urmă, iar Europa comună a ajuns una dintre cele mai mari puteri economice.Read more…

Commonwealth între tradiție și perspectivă

Commonwealth este o organizație interguvernamentală formată din 54 de state membre independente, foste colonii britanice, cu excepția Rwandei și Mozambicului. Șeful simbolic al acestei organizații, care conform estimărilor din 2013, cuprinde 2,3 miliarde de locuitori și o suprafață totală de aproape 30 de milioane de km2, este regina Angliei, Elisabeta a II a, iar secretarul ei general, cea care are puteri executive reale, este Patricia Scotland. Rădăcinile acestei organizații datează din 1926, când a fost înființată Comunitatea Britanică a Națiunilor prin Declarația Balfour. Aceasta era practic o alianță între monarhia britanică și fostele colonii, dominată de Marea Britanie. În 1931, prin intrarea în vigoare a Statutului de la Westminster, s-a recunoscut statutul juridic autonom al Africii de Sud, al Noii Zeelande, al Australiei și al Canadei. În 1947, prin Declarația de la Londra, această organizație a devenit o alianță politică, economică și culturală a unor parteneri egali, în care Marea Britanie și Coroana Britanică nu mai avea o poziție dominantă. Read more…

Cine va conduce Israelul în următorii ani?

Cei peste șase milioane de israelieni cu drept de vot au fost chemați la urne pe 23 martie a.c. pentru a patra oară în ultimii doi ani, pentru a încerca din nou să formeze un parlament și un guvern care să conducă țara în următorii ani. Lucru dificil pe de o parte datorită faptului că Israelul se confruntă cu numeroase probleme interne și externe, pe de altă parte, din cauza sistemului electoral care duce la fărâmițarea voturilor din cauza marelui număr de partide care pot intra în parlament, pragul fiind destul de mic, de 3,25 la sută. Deși lupta antiCovid se dovedește un succes pe care actualul premier, Benjamin Netanyahu și-l atribuie, fiind unul din instrumentele campaniei lui electorale, o parte din israelieni îl contestă, inclusiv unii din foștii lui parteneri de coaliție care vor o schimbare. Și dacă în anii trecuți, opoziția de centru-stânga a făcut campanie sub lozinca ”guvern fără Netanyahu”, acum două formațiuni de dreapta –Yamina și Noua Speranță – au preluat aceeași lozincă.Read more…

Alegeri prezidențiale istorice în Statele Unite

În Statele Unite s-au deschis urnele de vot. În multe state se poate deja vota fie personal, fie prin poștă. Eu mi-am trimis deja votul prin poștă, nu voi fi acasă în ziua alegerilor, dar consider votul o datorie cetățenească. Voturile se vor număra în seara zilei de 8 Noiembrie și sperăm că la sfârșitul zilei vom avea un câștigător. Majoritatea specialiștilor sunt de acord că șansele lui Donald Trump sunt aproape nule, cel puțin, potrivit mediei tuturor sondajelor făcute până acum. Dar suntem încă ”cu picioarele sub masă” și orice știre dezastruoasă despre Hilary Clinton în legătură cu scandalurile ei precedente ar putea schimba rezultatul alegerilor.Read more…

Made în China

Pe vremea lui Mao, Alain Peyreffitte, ministru francez în câteva guverne, a făcut un sejur de trei săptămâni în China, de unde a revenit cu o carte întitulată profetic “Când China se va trezi” în care afirma că modernizarea acestui uriaş stat va schimba într-o bună zi politica lumii. S-a râs de el. China exporta pe atunci stilouri, păsări din hârtie colorată, ceva materii prime şi ideologie. Zeci de milioane de chinezi, mai ales tinerii, defilau cu cărtica lui Mao şi oamenii de ştiinţă erau trimişi la muncă de reabilitare la ţară, ca să crească porci şi să cureţe găinaţul de la raţe. Dar Peyreffite a avut dreptate. China s-a trezit, a devenit o putere economică mondială şi o putere armată ultramodernă. A renunţat la carnetele roşii cu învăţătura lui Mao şi la tunicile tip Mao şi sutele de milioane de oameni au renunţat la defilări, au adoptat moda europeană şi s-au apucat de muncă. Acum China a început să cumpere America.Read more…

Ucraina are un președinte evreu. Este bine sau nu?

Recentele alegeri prezidențiale din Ucraina au avut un rezultat care pentru comunitatea evreiască internațională ridică un mare semn de întrebare. Volodymir Zelensky, un actor și producător de filme artistice, de desene animate și seriale de televiziune, câștigătorul scrutinului cu o cifră neașteptată – peste 73 la sută – este evreu, din părinți evrei nereligioși din Krivoi Rog. De menționat că la ora actuală, până în octombrie, premierul ucrainean Volodymir Groysman este de asemenea evreu. O astfel de structură nu există decât în… Israel. Oare victoria lui Zelensky se datorează marii dragoste a ucrainenilor pentru evrei? Greu de spus la prima analiză. De-a lungul istoriei dragostea nu părea chiar atât de mare. Încă din vremea dominației țariste evreii au fost uciși în pogromuri, în perioada ocupației naziste au fost uciși de Einsatzgruppen ale armatei hitleriste, sau în lagărele de exterminare cu paznici ucraineni care au dat dovadă de o mare cruzime, unii dintre ei fiind chiar condamnați pentru crime de război. Pe de altă parte, în timpul regimului comunist, al marii foamete din anii 1930, evreii au murit cu miile alături de ucraineni, suferința lor fiind comună. Read more…

Orbán – 10 ani de “ domnie “. Bile negre. Bile albe.

În aprilie 2020, s-au împlinit 10 ani de când Orbán Viktor a recâștigat puterea politică la alegerile generale din 2010, pentru 4 ani, după opt ani de guvernare socialist-liberală. De atunci, impetuosul premier a mai câștigat în serie 2 alegeri cu o majoritate de două treimi, performanță unică în Europa democratică. O incontestabilă bilă albă. În acest deceniu, Orbán a devenit dintr-un om politic local, una dintre personalitățile de seamă ale arenei politice europene, liderul coaliției antiimigrație, conducătorul necontestat al mișcării antiliberale de pe vechiul continent, mai mult un campion al apropierii cu marile puteri răsăritene China, Rusia și Turcia, respectiv cu statele central asiatice și din Balcani. În ultimul deceniu, Orbán a îmbunătățit relațiile Ungariei cu vecinii, în special cele economice. Raporturile cu Serbia și Slovacia sunt excelente, Orbán renunțând la retorica și micii pași iredentiști, aplicând un “real politik” conciliant, adaptat la prezent. Bilă albă. Singura excepție regretabilă o constituie tocmai România, unde după modesta mea opinie, partea română este cel puțin în egală măsură responsabilă, folosind contraproductiv cartea manipulării cu veșnicul conflict româno-maghiar și al pericolului iredentist ungar…Read more…

Ce ne spune victoria lui Trump despre America anului 2016?

Ce ne spune această victorie despre America anului 2016? Că lumea s-a săturat de politicieni vânduți marilor interese economice și vrea la conducerea țării un om care nu este obligat să răsplătească pe nimeni. Donald Trump a dovedit că poate câștiga alegerile fără ajutorul marilor corporații și a donatorilor cu interese speciale. El a câștigat alegerile cu toate că tabăra Clinton a cheltuit de opt ori mai mult decât elRead more…

J’accuse, varianta Cahlili

Se spune că Israel este o țară ca toate celelalte și, fiindcă rasismul este un fenomen mondial, el nu poate lipsi nici din peisajul zilnic al Țării Sfinte, adevăr confirmat, într-un mod cam prea generos după gustul meu, în interviul acordat de ziaristul israelian Ron Cahlili cotidianului francez Libération (fondat cândva, după câte știu, de Jean-Paul Sartre), finanțat în aceste zile din fondurile familiei Rothschild. Tot Cahlili este și realizatorul unui documentar întitulat „HaTsarfokaim”, combinație urât sunătoare între cuvintele ebraice „tsarfati”=francez și ,,marokaim”=marocani, aluzie la faptul că o mare parte dintre imigranții sosiți din Franța își au rădăcinile în țările Maghrebului. Serialul a fost transmis de canalul TV israelian Kan 11, în trei episoade.Read more…

Concursul Eurovision devine armă politică

De la început concursul Eurovision, cea mai mare competiție paneuropeană de cântece (și nu numai) a dorit să fie un eveniment fără tentă politică, de apropiere între țările participante. Organizatorii au negat întotdeauna că ar putea servi interesele unuia sau altuia dintre state, dar indirect teza era infirmată. Și acest lucru se vede cel mai bine la vot. Se știe de-acum că există grupuri de țări, în funcție de regiuni și interese, care se votează unele pe altele. Teoretic acest fapt nu ar trebui să modifice ierarhia câștigătorilor, dar contribuie la situarea unui concurent pe un loc mai bun. Trebuie însă să recunoaștem că melodiile reușite, care sunt pe gustul publicului competițiilor Eurovision, câștigă până la urmă. Nu vreau să discut calitatea lor, criticii muzicali au ajuns la concluzia că există o rețetă ”câștigătoare” – o melodie cât mai simplă, care poate fi ușor reținută de ascultători (vezi ABBA). La fel ca în cadrul multor competiții naționale, contează nu numai vocea, ci și ”istoria” interpretului – date biografice dramatice, o viață dificilă, eforturi mari de a ajunge să participe la competiție, în sfârșit, numeroase motive subiective. În cazul ediției din acest an este vorba de un element mai special legat de țara organizatoare. Deși se numește Eurovision, printre participanți se află și concurenți neeuropeni, cum este cazul Israelului și dacă nu mă înșel, al Australiei. Faptul că Israelul este printre statele concurente și a câștigat ediția de anul trecut, a ridicat de la început probleme organizatorice, legate de situația tulbure din Orientul Mijlociu. Israelul, prezent la Eurovision din 1973, a mai câștigat de patru ori concursul – 1978, 1979, 1999 și 2018 – și conform regulilor competiției, următoarea ediție se ține în țara câștigătoare.Read more…

Prin înlocuirea premierului Edouard Philippe, Macron vrea să scape de singurul său rival politic la viitoarele alegeri prezidențiale

”Proiectul cu care m-am prezentat în 2017 și pe baza căruia francezii m-au ales, rămâne în continuare politica mea. Dar trebuie să se adapteze tulburărilor internaționale și crizelor prin care trecem: trebuie schițată o nouă cale”. Sunt cuvintele pe care președintele Franței le-a scris pe Twitter în ajunul schimbării premierului și guvernului francez. Sigur, ce a spus Macron este adevărat. Franța trece de cel puțin un an și jumătate prin multiple crize politice, sociale și economice, la care s-a adăugat și epidemia de coronavirus și țara a fost puternic afectată. Dar toate acestea nu ar justifica schimbarea celui mai popular om politic francez, premierul Edouard Philippe. Schimbarea lui Philippe cu noul premier Jean Castex, primarul unei mici localități din Pirinei, un tehnocrat, apropiat dar nu membru al puterii, cu calități organizatorice indubitabile, dar lipsit de carismă, se explică de către o parte din analiști prin temerea președintelui, a cărui popularitate este în scădere vertiginoasă, de a avea lângă el în persoana premierului la prezidențialele din 2022 un viitor concurent susținut de francezi. Read more…

Turcia a subminat șansa unei largi coaliții anti-ISIS

Doborârea de către Turcia a unui avion de luptă rusesc, aparat care, potrivit Ankarăi, ar fi violat spațiul aerian turc și nu a răspuns la avertismentele de a părăsi acest spațiu, la care se adaugă și uciderea unuia dintre cei doi piloți care s-au catapultat, de către forțe de origine turcmenă de la granița cu Siria, aliați ai Turciei, au pus capăt proiectului unei largi alianțe anti-ISIS în care, alături de coaliția occidentală implicată în război, ar fi fost atrasă și Rusia. În fond, era un pas logic, din moment ce dușmanul este comun. Read more…

Trubadurul care a schimbat vremurile, dar a lipsit de la serbare

Decizia alegerii lui Dylan drept câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură a stârnit controverse considerabile, legate mai ales de faptul că nu ar fi un reprezentant tipic al genului. Am citit şi comentarii în care se afirma că acest idol al unei intregi generaţii nu face decât să-şi compromită renumele atunci când acceptă bani acordaţi din fonduri create de un fabricant de dinamită şi armament. « De ce nu refuză Dylan premiul, aşa cum a intenţionat să facă şi Jean-Paul Sartre la vremea sa? », se întreabă autorul comentariului.(În ciuda refuzului său,Sartre este considerat laureat al Premiului Nobel, distincţia rămânând valabilă şi în astfel de cazuri.)Read more…