Doborârea de către Turcia a unui avion de luptă rusesc, aparat care, potrivit Ankarăi, ar fi violat spațiul aerian turc și nu a răspuns la avertismentele de a părăsi acest spațiu, la care se adaugă și uciderea unuia dintre cei doi piloți care s-au catapultat, de către forțe de origine turcmenă de la granița cu Siria, aliați ai Turciei, au pus capăt proiectului unei largi alianțe anti-ISIS în care, alături de coaliția occidentală implicată în război, ar fi fost atrasă și Rusia. În fond, era un pas logic, din moment ce dușmanul este comun. Read more…
Decizia alegerii lui Dylan drept câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură a stârnit controverse considerabile, legate mai ales de faptul că nu ar fi un reprezentant tipic al genului. Am citit şi comentarii în care se afirma că acest idol al unei intregi generaţii nu face decât să-şi compromită renumele atunci când acceptă bani acordaţi din fonduri create de un fabricant de dinamită şi armament. « De ce nu refuză Dylan premiul, aşa cum a intenţionat să facă şi Jean-Paul Sartre la vremea sa? », se întreabă autorul comentariului.(În ciuda refuzului său,Sartre este considerat laureat al Premiului Nobel, distincţia rămânând valabilă şi în astfel de cazuri.)Read more…
Alegerile prezidențiale din Rusia s-au încheiat cu o victorie copleșitoare a lui Vladimir Putin. În principiu, nimeni nu se îndoia că va câștiga alegerile, în pofida unui număr mare de contracandidați președintele rus nu avea un concurent viabil. Chiar dacă lui Alexei Navalnîi, personalitate a opoziției, i s-ar fi permis să participe, rezultatul nu s-ar fi modificat, probabil, decât cu câteva procente. Vladimir Putin a câștigat cu 76.7 la sută, un scor pe care nici el, nici alți candidați la președinție de după 1990 nu au mai înregistrat, la o rată de participare de 67,4 la sută. Procentul celorlalți candidați este neglijabil, totuși este interesant de remarcat că pe locul doi, cu aproximativ 10 la sută, s-a situat cel al Partidului Comunist, cu peste opt milioane de voturi. Sigur, comparativ cu Putin nu este o cifră mare, dar este un indiciu semnificativ –10 la sută din alegători s-au pronunțat pentru un regim comunist și nu unul democratic, pe locul trei situându-se veșnicul Vladimir Jirinovski, cu un mesaj naționalist.Read more…
Dacă cineva credea că până la urmă Marea Britanie se va răzgândi și va renunța la Brexit, s-a înșelat. Alegerea lui Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator, alegere prin care el devine premierul Marii Britanii, înclină balanța mult către decizia părăsirii de către britanici a Uniunii Europene. Iar plecarea cu orice preț la 31 octombrie, chiar fără acord, este opțiunea cea mai rea. Alegerea lui Johnson face parte dintr-o tendință politică ciudată care se manifestă în Europa și Statele Unite. Personaje mai ”colorate”, mai ieșite din tipic, care în discursul lor îmbrățișează și susțin populismul, sunt bine văzute și simpatizate. Discursul lor ”place”, chiar dacă nu este adevărat. Este plin de promisiuni frumoase, de cele mai multe ori neîndeplinite, sau dacă da, cu consecințe nefaste. Johnson face parte din marea familie a lui Trump, Salvini, Orban și alții. Așa cum am scris în titlu, Johnson este un brexitist pur și dur, iar noul său cabinet este înțesat de persoane care gândesc ca el. Este firesc, are nevoie de sprijinitori pentru politica sa. În primul său discurs în Camera Comunelor el a promis ”un viitor de aur” pentru britanici, ”recâștigarea măreției Marii Britanii”. Numai că britanicii cei mai raționali, analiștii politici și economici care se ocupă de multă vreme de diferitele variante ale Brexitului, sunt unanimi în părerea că un Brexit fără acord, acel ”no deal”, va avea cel puțin în prima etapă consecințe nefaste pentru Marea Britanie.Read more…
După aproape cinci zile de negocieri dure, liderii UE au reușit să ajungă la un acord istoric care va salva statele membre de efectele recesiunii, provocate de pandemia de coronavirus. Astfel, în pofida scepticilor care profesau moartea Uniunii, incapacitatea ei de a face față provocărilor actuale, inclusiv pandemiei, organizația europeană și-a dovedit din nou valabilitatea și valoarea. Cu toate neînțelegerile de principiu și naționale, cei 27 de lideri ai UE au reușit să ajungă la un compromis care va da un stimulent puternic economiilor statelor membre, aflate într-o situație dificilă. Există speranțe ca anul viitor să se depășească criza și să se pornească spre o dezvoltare lentă dar sigură. Șefii de stat și de guverne aflați la Bruxelles au convenit un pachet financiar în valoare de 750 de miliarde de euro, pus la punct inițial de cancelarul Angela Merkel și de președintele François Macron. De această dată, Merkel a devenit avocatul statelor din sud, puternic afectate de pandemia de coronavirus și a dus un adevărat război cu ”Grupul celor partru economi” (The Frugal Four) care se opuneau mai ales formelor în care vor fi furnizate fondurile, divizate în granturi, respectiv sume nerambursabile și împrumuturi. Cei patru – Olanda, Austria, Suedia și Danemarca, uneori alăturându-se și Finlanda – au considerat exagerată mărimea granturilor. Read more…
Pentru a treia oară, Israelul a fost atras într-un război cu organizația teroristă Hamas din Gaza. Amenințarea orașelor israeliene și a populației civile prin lansarea a multe mii de rachete de către militanții Hamas a declanșat o reacție dură din partea Israelului care a dat lovituri nimicitoare teroriștilor. Din păcate, atât atacul cât și contraatacul au avut drept rezultat pierderi de vieți omenești din rândul populației civile de ambele părți, distrugerea de clădiri și de infrastructură. Cum Israelul este dotat cu sistemul antirachetă Cupola de Fier, acesta a putut anihila cele mai multe rachete, dar nu pe toate. Distrugeri mari s-au înregistrat în Gaza, unde Hamas și-a plasat lansatoarele de rachete în cartiere dens populate, în școli, spitale, chiar și moschei. Cauzele acestui război sunt multiple, dar de astă dată el s-a declanșat loc într-un context politic special. Israelul și Gaza se află într-o perioadă de tranziție, într-un fel de vid de putere; o astfel de situație există și în SUA, singurul stat care poate pune capăt conflictului. În Israel și în Gaza se desfășoară o luptă pentru putere și influență, Hamas care guvernează fâșia Gaza, vrea să se impună drept liderul tuturor palestinienilor, respectiv și al celor care trăiesc în Cisiordania, administrată de Mahmud Abbas și de mișcarea Fatah.Read more…
La 3 aprilie în Ungaria se vor organiza alegeri legislative pentru ocuparea celor 199 de locuri în Parlamentul unicameral. Acest scrutin este unul dintre cele mai importante din istoria postcomunistă a țării, deoarece miza este schimbarea regimului Orbán care se află la conducerea Ungariei din 2010. De 12 ani, două treimi din locurile din parlament revin partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orbán, împreună cu aliatul său, Partidul Popular Creștin Democrat. Această configurație a permis guvernului să treacă prin parlament legislații care, conform aprecierii formațiunilor politice de opoziție și structurilor europene (Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European), erau antiliberale și antidemocratice. De fapt, Viktor Orbáen a și recunoscut că regimul pe care îl conduce este „iliberal”, deoarece liberalismul a fost compromis. În contextul alegerilor, modificările intervenite în legislația electorală – legate, printre altele, de fondurile ce revin partidelor participante la alegeri sau de propaganda electorală – au reprezentat obstacole în calea opoziției care încearcă de mai multe cicluri electorale să pună capăt dominației regimului Orbán, pe care îl consideră autocratic, antieuropean și corupt, dovadă fiind numeroasele scandaluri de corupție în care au fost implicate personalități apropiate de cercurile guvernamentale, inclusiv de familia Orbán. Dat fiind că opoziția era divizată, din cauza diferențelor în platformele lor, nemaivorbind de orgoliile unor lideri de partid, timidele încercări de unificare au dat greș. Câteva partide au reușit să realizeze o platformă minimă comună, cu care s-au prezentat la alegerile parțiale sau cele locale și măsura s-a dovedit eficientă, opoziția obținând rezultate remarcabile, printre care și ocuparea postului de primar general al Budapestei.Read more…
Scriu aceste rânduri din apartamentul meu modest din New Jersey, la doar o aruncătură de băț de forfota New York-ului. Cu doar șapte luni în urmă am părăsit Bucureștiul meu natal pentru a-mi face o familie și a începe o nouă viață aici, în Statele Unite. Nu îmi închipuiam atunci că voi fi martoră la unul dintre cele mai tumultuoase momente din istoria politică recentă a Americii. Încă îmi amintesc uimirea pe care am simțit-o când am auzit știrile: Președintele Joe Biden se retrăgea din cursa pentru realegere, recomandând-o pe Kamala Harris, vicepreședintele din acest moment drept candidat la președinție din partea Partidului Democrat. Ca nou venită pe aceste meleaguri, mă străduiesc să înțeleg complexitățile politicii americane, dar chiar și eu am simțit greutatea acestui moment. În prima zi după anunț am fost într-o plimbare la New York și nu puteam să nu surprind din reacțiile oamenilor la evenimentul din ziua precedentă. Pe străzile aglomerate din Manhattan am surprins frânturi de conversații, amestecate cu zgomotul specific al orașului.Read more…
Alegerile regionale din Franța, respectiv cel de-al doilea tur de scrutin care s-a desfășurat pe 13 decembrie a.c. mi-a făcut impresia unui ”déjà vu” în context românesc și, de aceea, am fost optimistă, având încredere în victoria democrației, a bunuluiRead more…
Siria este o consecință a primăverii arabe și, acum putem adăuga, a miopiei politice a administrației Obama. Dar trebuie să recunoaștem că nu este o problemă simplă. Obiectivul unei părți din populația siriană a fost doborârea regimului dictatorial al lui Assad. Numai că, de la bun început, s-a văzut că forțele și fronturile care s-au coalizat pentru acest obiectiv au urmărit fiecare un alt obiectiv, unele dintre ele departe de a se putea considera democratice. Read more…
La ora actuală, Israelul se află într-o situație cam fără ieșire. Printr-o manevră, aș zice diabolică, Hamas, pur și simplu a sacrificat (ca deobicei) populația civilă, chemându-i să demonstreze la gardul de securitate ce desparte Gaza de Israel. Organizatorii își dădeau seama că acest eveniment, deși s-a intitulat demonstrație pașnică, nu se putea termina fără incidente, ținând cont de faptul că protestatarii au fost incitați. Scopul Hamas a fost să-i provoace pe militarii israelieni care păzeau gardul să intervină și cum unii dintre demonstranți au vrut să dărâme gardul și au aruncat în militari, peste gard, cu pietre și cocktailuri Molotov, reacțiile din partea israeliană au fost dure, finalizându-se cu moartea a 16 demonstranți dintre care, potrivit surselor israeliene, 10 făceau parte din aripa militară a Hamas. Caracterul provocator al acțiunii era limpede. În primul rând scopul declarat al protestului: revenirea palestinienilor refugiați în alte țări în urma războiului din 1948, dar așa cum se știe, se cere și reîntoarcerea descendenților acestora, care nu mai au nimic comun cu Israelul și care sunt de ordinul milioanelor. Este o cerere absurdă și Hamas știe foarte bine că Israelul nu o va accepta niciodată deoarece ar duce la dispariția caracterului evreu al statului. În schimb oferta logică a părții israeliene este revenirea refugiaților în viitorul stat palestinian. Read more…
Alegerile legislative anticipate din Austria se dovedesc dătătoare de speranță în ceea ce priveşte orientarea politică a țării şi tendințele europene. Ele s-au finalizat cu o victorie categorică a fostului cancelar Sebastian Kurz. Potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, liderul Partidului Popular Austriac a câştigat 37 la sută din voturi, o creştere de aproape 6 la sută față de scrutinul precedent de-acum doi ani, dar nu suficient să formeze singur guvernul. În schimb foştii lui aliați, Partidul Libertății, de extremă dreaptă a fost formațiunea politică cu cele mai mari pierderi, de 10 la sută, înregistrând 16 la sută, aceasta în urma imensului scandal de corupție “Ibizagate” în urmă cu doi ani. La Ibiza, doi lideri ai Partidului Libertății, aflați încă în opoziție, au promis unui grup de interese rus diferite avantaje atunci când vor ajunge la putere. Scandalul a izbucnit în această primăvară. Drept urmare guvernul de coaliție Partidul Popular Austriac – Partidul Libertății a căzut și s-a decis organizarea unor alegeri anticipate. Un alt partid câştigător cu care Kurz urmează să intre în coaliție este cel al “verzilor”, fenomen devenit european, ceea ce demonstrează interesul crescând al populației față de problemele mediului. Ei au obținut 14 la sută din voturi.Read more…
Conștiința de putere globală, conducătoare a lumii, a rămas puternic înrădăcinată în societatea britanică. Fosta stăpână a mărilor și a 70% din coloniile mondiale timp de peste trei secole, respectiv a treia forță aliată câștigătoare a celui de-al Doilea Război Mondial s-a deprins foarte greu doar cu statutul de putere regională, încadrată în limitele politico-economice și financiare ale Uniunii Europene. Prăbușirea imperiului colonial, începând cu perla coroanei britanice, India, în 1947 și terminând cu Hong Kong în 1997, au reprezentat tot atâtea unde de șoc pentru metropolă , pentru “Marea Britanie“, ajunsă geografic doar o țară medie ca suprafață și populație. Mai mult, în ultimul deceniu Regatul Britanic abia reușește să-și mențină unitatea, Scoția și Irlanda de Nord întețindu-și eforturile de obținere a independenței, respectiv a unirii cu restul Irlandei. Ambele regiuni doresc să rămână în Uniunea Europeană, încă o falie între Anglia și suratele ei monarhice. Fostul premier David Cameron a comis o gafă monumentală în 2016, când a organizat un referendum cu privire la rămânerea Marii Britanii în UE, sub presiunea opiniei publice și a unei majorități a Partidului Conservator de guvernământ. În mod neașteptat, cu o mică majoritate de cca. 30.000 de voturi și cu aproape 13 milioane de cetățeni care nu au mers la vot, s-a decis că Marea Britanie va părăsi UE.Read more…
Yair Lapid, președintele partidului de centru Yeș Atid, urma ca până miercuri, 2 iunie a.c., cel târziu la ora 23.59, să anunțe șefului statului, Reuven Rivlin (de fapt fostul șef al statului, deoarece pe 2 iunie în cadrul Knesset s-au desfășurat alegeri prezidențiale) că a reușit să înjghebe un guvern de coaliție – de unitate, cum au declarat participanții – sau unul al schimbării. În caz de succes, după 12 ani la putere, guvernul de coaliție de dreapta, format din Likud și câteva partide religioase, precum și premierul Benjamin Netanyahu vor fi înlocuiți. Dacă în ultimele ore se va ajunge la o înțelegere, noul cabinet va fi compus din șapte partide, de la extrema dreaptă la extrema stângă, considerând că Yamina a lui Naftali Bennett, viitorul premier, face parte din prima categorie, iar Meretz, condus de Nitzan Horowitz, din cea de a doua. Se mai adaugă și partidul arab Ra’am , condus de Mansour Abbas.Read more…
Rezultatele alegerilor parlamentare din 3 aprilie din Ungaria au provocat o uriașă surpriză, nu din cauza desemnării învingătorului, ci a dimensiunii succesului. Sondajele de opinie de dinaintea scrutinului au prognozat victoria Fidesz și a aliatului său, creștin-popularii, dar diferențele față de Opoziția Unită erau de câteva procente. Se aprecia de asemenea că Fidesz nu va mai reuși să obțină două treimi din cele 199 de mandate pe care le deținuse în cele trei cicluri anterioare, cu ajutorul cărora a reușit să modifice o serie de legi, inclusiv prevederi ale Constituției. Aceste modificări au fost considerate antidemocratice și antieuropene, asigurându-i lui Orbán o concentrare exagerată a puterii. Orbán a fost adesea considerat că are trăsături autocrate și a fost comparat cu lideri care promovau aceeași politică – Vladimir Putin sau Alexandr Lukașenko. Victoria zdrobitoare a Fidesz – cu 135 de mandate, din nou două treimi, față de numai 56 obținute de cele șase partide de opoziție care au compus alianţa Împreună pentru Ungaria atrag atenția asupra persistenței, chiar dezvoltării pe scena politică ungară a modelului despre care am amintit – un sistem cu numeroase trăsături antidemocratice, antieuropene și populiste.Read more…
În cariera mea jurnalistică nu cred că am scris vreodată despre Republica Moldova. În mare știam ce se întâmplă acolo, dar nu cunoșteam în profunzime istoria ei. Nu am citit documente credibile despre extinderea influenței ruse începând din 1812, când Basarabia a fost ocupată de Rusia. Nici nu știam în ce măsură s-a menținut spiritul românesc după apartenența seculară a acestei provincii de Moldova istorică și care a fost efectul celor 20 de ani de după Primul Război Mondial, când ea a aparținut de România Mare (de facto, niciodată de jure). A venit 1990, a căzut Ceaușescu și România a pornit pe calea democrației, cu o clară orientare spre Occident. În schimb istoria Republicii Moldova, care și-a declarat independența în 1992, a fost și este mult mai sinuoasă, mult mai dificilă, fiind locul unde s-au ciocnit și se ciocnesc cele două influențe, cea a Vestului și cea a Estului Care este mai puternică? Nici acum, după peste 30 de ani, nu știm sigur. O altă mare problemă legată de istoria Republicii Moldova este cea a unirii cu România. Când au început manifestări pentru unire, mai ales din partea noastră, existând exemplul Germaniei, cancelariile occidentale ne-au transmis că acest pas nu este de dorit, că el ar tulbura echilibrul internațional. De fapt, în acea perioadă numărul unioniștilor din Moldova era mic, visul unirii era mai degrabă al nostru, nu al lor. Read more…
În ultimele săptămâni, ghinioanele se țin lanț de premierul Ungariei, Viktor Orbán. Din 2010, până nu de mult, putea să se considere un om fericit, toate i-au ieșit așa cum a vrut, cu două treimi în Parlament de partea lui,Read more…
Recent, fiind în vizită pe câteva săptămâni, în Florida, am asistat la o scenă interesantă. După o petrecere în casa fiului meu, unde se adunaseră 40-50 de musafiri, incluzând şi 15-20 de copii, l-am condus la maşină pe un prietenRead more…
După cum a afirmat un important analist politic în ”Jerusalem Post”, prin aplicarea principiilor susținute de Trump, viitorul Israelului ar fi asigurat și, adaug eu, visele cele mai îndrăznețe ale unor oameni politici israelieni s-ar împlini. Aici se include mutarea Ambasadei SUA în Ierusalim, ceea ce ar însemna recunoașterea de facto și poate și de jure a Ierusalimului unificat drept capitală a Israelului, acceptarea construcțiilor israeliene în teritoriile palestiniene, recunoașterea anexării Golanului, reluarea negocierilor de pace directe între israelieni și palestinieni fără condiții prealabile și, pe undeva, se sugerează chiar reununțarea la ideea celor două stateRead more…
Săptămâna trecută președintele Donald Trump i-a primit, rând pe rând, pe Emmanuel Macron, președintele Franței, și pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Pe lângă multe alte probleme care, de la instalarea președintelui american, au devenit surse de conflict între Europa și Statele Unite, miza cea mare a fost acordul nuclear cu Iranul, în mod paradoxal inițiat de Washington. Este adevărat de către președintele Obama, a cărui politică în Orientul Mijlociu a ridicat și atunci și mai mult acum – din cauza consecințelor ei – multe semne de întrebare. Pentru SUA și marile țări europene și nu numai, a apărut ca o necesitate vitală temperarea pericolului iranian, țară care era pe cale să ajungă un membru al ”clubului nuclear”. Adevărul este că Teheranul a reușit să învăluie în mister stadiul în care se găsea în procesul de fabricare a armei nucleare. Existau mai multe elemente concrete care indicau că procesul este în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde se găsea Iranul, care va fi data probabilă în care va reuși să finalizeze arma letală. Iar dacă regimul iranian susținea (firesc) că intenția lui este folosirea uraniului în scopuri pașnice, nu exista posibilitatea de a constrânge țara să semneze acordurile nucleare existente în care statele posesoare de arme nucleare se angajează să nu le folosească.Read more…
