În Statele Unite s-au deschis urnele de vot. În multe state se poate deja vota fie personal, fie prin poștă. Eu mi-am trimis deja votul prin poștă, nu voi fi acasă în ziua alegerilor, dar consider votul o datorie cetățenească. Voturile se vor număra în seara zilei de 8 Noiembrie și sperăm că la sfârșitul zilei vom avea un câștigător. Majoritatea specialiștilor sunt de acord că șansele lui Donald Trump sunt aproape nule, cel puțin, potrivit mediei tuturor sondajelor făcute până acum. Dar suntem încă ”cu picioarele sub masă” și orice știre dezastruoasă despre Hilary Clinton în legătură cu scandalurile ei precedente ar putea schimba rezultatul alegerilor.Read more…
Pe vremea lui Mao, Alain Peyreffitte, ministru francez în câteva guverne, a făcut un sejur de trei săptămâni în China, de unde a revenit cu o carte întitulată profetic “Când China se va trezi” în care afirma că modernizarea acestui uriaş stat va schimba într-o bună zi politica lumii. S-a râs de el. China exporta pe atunci stilouri, păsări din hârtie colorată, ceva materii prime şi ideologie. Zeci de milioane de chinezi, mai ales tinerii, defilau cu cărtica lui Mao şi oamenii de ştiinţă erau trimişi la muncă de reabilitare la ţară, ca să crească porci şi să cureţe găinaţul de la raţe. Dar Peyreffite a avut dreptate. China s-a trezit, a devenit o putere economică mondială şi o putere armată ultramodernă. A renunţat la carnetele roşii cu învăţătura lui Mao şi la tunicile tip Mao şi sutele de milioane de oameni au renunţat la defilări, au adoptat moda europeană şi s-au apucat de muncă. Acum China a început să cumpere America.Read more…
Recentele alegeri prezidențiale din Ucraina au avut un rezultat care pentru comunitatea evreiască internațională ridică un mare semn de întrebare. Volodymir Zelensky, un actor și producător de filme artistice, de desene animate și seriale de televiziune, câștigătorul scrutinului cu o cifră neașteptată – peste 73 la sută – este evreu, din părinți evrei nereligioși din Krivoi Rog. De menționat că la ora actuală, până în octombrie, premierul ucrainean Volodymir Groysman este de asemenea evreu. O astfel de structură nu există decât în… Israel. Oare victoria lui Zelensky se datorează marii dragoste a ucrainenilor pentru evrei? Greu de spus la prima analiză. De-a lungul istoriei dragostea nu părea chiar atât de mare. Încă din vremea dominației țariste evreii au fost uciși în pogromuri, în perioada ocupației naziste au fost uciși de Einsatzgruppen ale armatei hitleriste, sau în lagărele de exterminare cu paznici ucraineni care au dat dovadă de o mare cruzime, unii dintre ei fiind chiar condamnați pentru crime de război. Pe de altă parte, în timpul regimului comunist, al marii foamete din anii 1930, evreii au murit cu miile alături de ucraineni, suferința lor fiind comună. Read more…
În aprilie 2020, s-au împlinit 10 ani de când Orbán Viktor a recâștigat puterea politică la alegerile generale din 2010, pentru 4 ani, după opt ani de guvernare socialist-liberală. De atunci, impetuosul premier a mai câștigat în serie 2 alegeri cu o majoritate de două treimi, performanță unică în Europa democratică. O incontestabilă bilă albă. În acest deceniu, Orbán a devenit dintr-un om politic local, una dintre personalitățile de seamă ale arenei politice europene, liderul coaliției antiimigrație, conducătorul necontestat al mișcării antiliberale de pe vechiul continent, mai mult un campion al apropierii cu marile puteri răsăritene China, Rusia și Turcia, respectiv cu statele central asiatice și din Balcani. În ultimul deceniu, Orbán a îmbunătățit relațiile Ungariei cu vecinii, în special cele economice. Raporturile cu Serbia și Slovacia sunt excelente, Orbán renunțând la retorica și micii pași iredentiști, aplicând un “real politik” conciliant, adaptat la prezent. Bilă albă. Singura excepție regretabilă o constituie tocmai România, unde după modesta mea opinie, partea română este cel puțin în egală măsură responsabilă, folosind contraproductiv cartea manipulării cu veșnicul conflict româno-maghiar și al pericolului iredentist ungar…Read more…
Cel de-al VIII-lea congres al Partidului Comunist din Cuba, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, va rămâne în memoria cubanezilor ca o piatră de hotar a istoriei de șapte decenii a regimului comunist. Generații de cubanezi au crescut în umbra fraților Castro, mai întâi a lui Fidel, decedat în 2016, care a reușit să doboare vechiul regim capitalist corupt, cu cea mai mare parte a populației aflându-se în pragul sărăciei, apoi a fratelui său Raul. Acesta a trebuit să se confrunte cu provocările de după prăbușirea sistemului mondial comunist, reazemul existenței Cubei. Raul Castro a fost ales președinte al țării în 2008 și secretar al Partidului Comunist în 2011, după ce Fidel, bolnav, a renunțat la ambele poziții. Pe parcurs, în 2018, după ce a deținut două mandate de președinte al Cubei, Raul a predat funcția succesorului său, ales chiar de el, vicepreședintele Miguel Diaz-Canel, iar acum renunță și la funcția de secretar general al PC Cubanez. Astfel că, începând din 19 aprilie a.c., dinastia Castro dispare din suprastructura statului, cel puțin oficial, deoarece, afirmă analiștii, cât va mai fi în viață, (împlinește 90 de ani) Raul nu-și va pierde influența, probabil că sfaturile lui vor fi ascultate, cu toate că în Cuba vine la putere o nouă generație postrevoluționară.Read more…
plutea în atmosfera acestui liniștit, puțin răcoros, colț de lume. În ciuda multitudinii de culturi, domnea pe atunci un fel de status quo, la care puțini păreau dispuşi să renunțe și căruia restul planetei îi cam ducea lipsa. oametea și conflictele tot mai violente din țările lor de baștină. asistență socială ale Suediei? „Organele sociale răpesc copiii musulmani pentru a-i seculariza”, suna una din lozincile scandate de manifestanți. După părerea organizatorilor, răpirea este una din metodele folosite de conducere în lupta sa contra islamului.Read more…
În urma unei măsuri fără precedent, Curtea Supremă a Israelului a respins un proiect de lege controversat al Knessetului care ar fi limitat puterile Curții. Potrivit acestui proiect, Curtea Supremă nu ar mai fi avut dreptul să respingă măsuri legiferate de Knesset, un drept care, potrivit unor juriști și deputați din opoziție, ar fi lipsit Curtea de rolul său de control și echilibru, afectând în acest fel democrația israeliană. Acest rol i s-a conferit Curții în lipsa unei constituții care să garanteze cetățenilor o serie de drepturi democratice. Anul trecut, până la izbucnirea războiului din Gaza, sute de mii de israelieni organizau în fiecare weekend demonstrații de protest la Ierusalim, Tel Aviv și alte orașe ale țării, cerând anularea proiectului de lege elaborat de guvernul de dreapta al lui Benjamin Netanyahu. Argumentul cabinetului, respectiv al ministrului de justiție, a fost că într-o democrație Curtea, organ numit, nu poate avea mai multe drepturi decât Knesset-ul, organ ales care reprezintă voința alegătorilor. În luna iulie, guvernul a votat o lege care a anulat dreptul Curții Supreme de a respinge deciziile cabinetului considerate ”nerezonabile”, un drept folosit ca mijloc de control al puterii executive. Această lege reprezenta un amendament la una dintre Legile Fundamentale, considerată un fel de Constituție a Israelului. Legea a trecut fără niciun vot împotrivă, deoarece opoziția s-a abținut.Read more…
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a anulat înregistrarea mişcării palestiniene Hamas pe lista UE a organizaţiilor teroriste, invocând un viciu de procedură, dar a menţinut îngheţarea activelor grupării în Europa. Uniunea Europeană a pus Hamas pe lista saRead more…
Alegerile legislative din Polonia, desfășurate la 25 octombrie a.c. s-au finalizat cu victoria (așteptată) a partidului conservator de dreapta ”Lege și Justiție”, cunoscută ca formațiunea politică a fraților gemeni Kaczinsky. La un moment dat ei au avut în mâini înRead more…
Ce ne spune această victorie despre America anului 2016? Că lumea s-a săturat de politicieni vânduți marilor interese economice și vrea la conducerea țării un om care nu este obligat să răsplătească pe nimeni. Donald Trump a dovedit că poate câștiga alegerile fără ajutorul marilor corporații și a donatorilor cu interese speciale. El a câștigat alegerile cu toate că tabăra Clinton a cheltuit de opt ori mai mult decât elRead more…
Se spune că Israel este o țară ca toate celelalte și, fiindcă rasismul este un fenomen mondial, el nu poate lipsi nici din peisajul zilnic al Țării Sfinte, adevăr confirmat, într-un mod cam prea generos după gustul meu, în interviul acordat de ziaristul israelian Ron Cahlili cotidianului francez Libération (fondat cândva, după câte știu, de Jean-Paul Sartre), finanțat în aceste zile din fondurile familiei Rothschild. Tot Cahlili este și realizatorul unui documentar întitulat „HaTsarfokaim”, combinație urât sunătoare între cuvintele ebraice „tsarfati”=francez și ,,marokaim”=marocani, aluzie la faptul că o mare parte dintre imigranții sosiți din Franța își au rădăcinile în țările Maghrebului. Serialul a fost transmis de canalul TV israelian Kan 11, în trei episoade.Read more…
De la început concursul Eurovision, cea mai mare competiție paneuropeană de cântece (și nu numai) a dorit să fie un eveniment fără tentă politică, de apropiere între țările participante. Organizatorii au negat întotdeauna că ar putea servi interesele unuia sau altuia dintre state, dar indirect teza era infirmată. Și acest lucru se vede cel mai bine la vot. Se știe de-acum că există grupuri de țări, în funcție de regiuni și interese, care se votează unele pe altele. Teoretic acest fapt nu ar trebui să modifice ierarhia câștigătorilor, dar contribuie la situarea unui concurent pe un loc mai bun. Trebuie însă să recunoaștem că melodiile reușite, care sunt pe gustul publicului competițiilor Eurovision, câștigă până la urmă. Nu vreau să discut calitatea lor, criticii muzicali au ajuns la concluzia că există o rețetă ”câștigătoare” – o melodie cât mai simplă, care poate fi ușor reținută de ascultători (vezi ABBA). La fel ca în cadrul multor competiții naționale, contează nu numai vocea, ci și ”istoria” interpretului – date biografice dramatice, o viață dificilă, eforturi mari de a ajunge să participe la competiție, în sfârșit, numeroase motive subiective. În cazul ediției din acest an este vorba de un element mai special legat de țara organizatoare. Deși se numește Eurovision, printre participanți se află și concurenți neeuropeni, cum este cazul Israelului și dacă nu mă înșel, al Australiei. Faptul că Israelul este printre statele concurente și a câștigat ediția de anul trecut, a ridicat de la început probleme organizatorice, legate de situația tulbure din Orientul Mijlociu. Israelul, prezent la Eurovision din 1973, a mai câștigat de patru ori concursul – 1978, 1979, 1999 și 2018 – și conform regulilor competiției, următoarea ediție se ține în țara câștigătoare.Read more…
”Proiectul cu care m-am prezentat în 2017 și pe baza căruia francezii m-au ales, rămâne în continuare politica mea. Dar trebuie să se adapteze tulburărilor internaționale și crizelor prin care trecem: trebuie schițată o nouă cale”. Sunt cuvintele pe care președintele Franței le-a scris pe Twitter în ajunul schimbării premierului și guvernului francez. Sigur, ce a spus Macron este adevărat. Franța trece de cel puțin un an și jumătate prin multiple crize politice, sociale și economice, la care s-a adăugat și epidemia de coronavirus și țara a fost puternic afectată. Dar toate acestea nu ar justifica schimbarea celui mai popular om politic francez, premierul Edouard Philippe. Schimbarea lui Philippe cu noul premier Jean Castex, primarul unei mici localități din Pirinei, un tehnocrat, apropiat dar nu membru al puterii, cu calități organizatorice indubitabile, dar lipsit de carismă, se explică de către o parte din analiști prin temerea președintelui, a cărui popularitate este în scădere vertiginoasă, de a avea lângă el în persoana premierului la prezidențialele din 2022 un viitor concurent susținut de francezi. Read more…
Președintele Israelului, Reuven Rivlin, l-a însărcinat pe Yair Lapid, liderul partidului de centru Yesh Atid, să formeze noul guvern israelian. Aceasta după ce premierul Benjamin Netanyahu, liderul partidului de dreapta Likud, nu a reușit în decurs de 28 de zile să obțină sprijinul a 61 de deputați din Knesset pentru un guvern de dreapta. În acest fel se întrerupe șirul lung de mandate deținute de Netanyahu la cârma guvernului israelian. Încercarea de a forma un guvern are loc după ce, timp de doi ani, Israelul a trecut prin patru alegeri parlamentare, toate terminate indecis, niciun partid și nicio coaliție de partide nereușind să obțină majoritatea, iar guvernul de uniune națională Netanyahu-Benny Ganz nu a rezistat mai mult de șase luni. După ultimul scrutin, desfășurat în martie a.c., partidele de dreapta, de extremă dreaptă și cele religioase care-l susțineau pe Netanyahu nu au reușit să aibă majoritatea, în condițiile în care Netanyahu a fost părăsit de propriii aliaţi.Read more…
Ceea ce se întâmplă azi în Ucraina este o tragedie. Clădiri rezidențiale, spitale, școli, grădinițe bombardate, alături de obiectivele strategico-militare (nu știu unde să situez centrala atomică de la Zaporoje care a fost cât pe ce să atragă peste Europa o iarnă nucleară), oameni obligați să se ascundă în adăposturi, subsoluri, stații de metrou, iar alții, de ordinul milioanelor, să fugă din țară, copii, femei și bătrâni mergând în necunoscut, neștiind ce-i așteaptă. Imaginile se aseamănă uimitor cu ceea ce au făcut rușii în războiul din Siria, unde armata rusă, pentru a sprijini regimul dictatorial al lui Assad, a bombardat fără discernământ totul. Ucrainenii care au ales calea bejeniei au avut mai puțin de suferit decât alte categorii de refugiați din alte părți, țările vecine deschizându-și larg porțile și sărindu-le în ajutor, chiar și cele care întotdeauna au avut granițele ferecate și a căror lozincă era ”niciun refugiat pe teritoriul nostru”. (Cum se pune problema refugiaților ar putea constitui subiectul unui alt articol). Problema esențială aici este că în secolul XXI ar trebui ca neînțelegerile dintre state să nu fie rezolvate prin războaie. Mai ales în Europa care a suferit două conflagrații mondiale și care după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi, după căderea Cortinei de fier și disoluția unor state printre care și URSS, a încercat și în mare parte a reușit să garanteze securitatea și integritatea statelor prin acorduri și tratate internaționale. Respectarea lor este chezășia păcii pe continent, iar cel care încalcă prevederile lor, mai ales pe calea armelor, este agresor. Read more…
Doborârea de către Turcia a unui avion de luptă rusesc, aparat care, potrivit Ankarăi, ar fi violat spațiul aerian turc și nu a răspuns la avertismentele de a părăsi acest spațiu, la care se adaugă și uciderea unuia dintre cei doi piloți care s-au catapultat, de către forțe de origine turcmenă de la granița cu Siria, aliați ai Turciei, au pus capăt proiectului unei largi alianțe anti-ISIS în care, alături de coaliția occidentală implicată în război, ar fi fost atrasă și Rusia. În fond, era un pas logic, din moment ce dușmanul este comun. Read more…
Decizia alegerii lui Dylan drept câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură a stârnit controverse considerabile, legate mai ales de faptul că nu ar fi un reprezentant tipic al genului. Am citit şi comentarii în care se afirma că acest idol al unei intregi generaţii nu face decât să-şi compromită renumele atunci când acceptă bani acordaţi din fonduri create de un fabricant de dinamită şi armament. « De ce nu refuză Dylan premiul, aşa cum a intenţionat să facă şi Jean-Paul Sartre la vremea sa? », se întreabă autorul comentariului.(În ciuda refuzului său,Sartre este considerat laureat al Premiului Nobel, distincţia rămânând valabilă şi în astfel de cazuri.)Read more…
Alegerile prezidențiale din Rusia s-au încheiat cu o victorie copleșitoare a lui Vladimir Putin. În principiu, nimeni nu se îndoia că va câștiga alegerile, în pofida unui număr mare de contracandidați președintele rus nu avea un concurent viabil. Chiar dacă lui Alexei Navalnîi, personalitate a opoziției, i s-ar fi permis să participe, rezultatul nu s-ar fi modificat, probabil, decât cu câteva procente. Vladimir Putin a câștigat cu 76.7 la sută, un scor pe care nici el, nici alți candidați la președinție de după 1990 nu au mai înregistrat, la o rată de participare de 67,4 la sută. Procentul celorlalți candidați este neglijabil, totuși este interesant de remarcat că pe locul doi, cu aproximativ 10 la sută, s-a situat cel al Partidului Comunist, cu peste opt milioane de voturi. Sigur, comparativ cu Putin nu este o cifră mare, dar este un indiciu semnificativ –10 la sută din alegători s-au pronunțat pentru un regim comunist și nu unul democratic, pe locul trei situându-se veșnicul Vladimir Jirinovski, cu un mesaj naționalist.Read more…
Dacă cineva credea că până la urmă Marea Britanie se va răzgândi și va renunța la Brexit, s-a înșelat. Alegerea lui Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator, alegere prin care el devine premierul Marii Britanii, înclină balanța mult către decizia părăsirii de către britanici a Uniunii Europene. Iar plecarea cu orice preț la 31 octombrie, chiar fără acord, este opțiunea cea mai rea. Alegerea lui Johnson face parte dintr-o tendință politică ciudată care se manifestă în Europa și Statele Unite. Personaje mai ”colorate”, mai ieșite din tipic, care în discursul lor îmbrățișează și susțin populismul, sunt bine văzute și simpatizate. Discursul lor ”place”, chiar dacă nu este adevărat. Este plin de promisiuni frumoase, de cele mai multe ori neîndeplinite, sau dacă da, cu consecințe nefaste. Johnson face parte din marea familie a lui Trump, Salvini, Orban și alții. Așa cum am scris în titlu, Johnson este un brexitist pur și dur, iar noul său cabinet este înțesat de persoane care gândesc ca el. Este firesc, are nevoie de sprijinitori pentru politica sa. În primul său discurs în Camera Comunelor el a promis ”un viitor de aur” pentru britanici, ”recâștigarea măreției Marii Britanii”. Numai că britanicii cei mai raționali, analiștii politici și economici care se ocupă de multă vreme de diferitele variante ale Brexitului, sunt unanimi în părerea că un Brexit fără acord, acel ”no deal”, va avea cel puțin în prima etapă consecințe nefaste pentru Marea Britanie.Read more…
După aproape cinci zile de negocieri dure, liderii UE au reușit să ajungă la un acord istoric care va salva statele membre de efectele recesiunii, provocate de pandemia de coronavirus. Astfel, în pofida scepticilor care profesau moartea Uniunii, incapacitatea ei de a face față provocărilor actuale, inclusiv pandemiei, organizația europeană și-a dovedit din nou valabilitatea și valoarea. Cu toate neînțelegerile de principiu și naționale, cei 27 de lideri ai UE au reușit să ajungă la un compromis care va da un stimulent puternic economiilor statelor membre, aflate într-o situație dificilă. Există speranțe ca anul viitor să se depășească criza și să se pornească spre o dezvoltare lentă dar sigură. Șefii de stat și de guverne aflați la Bruxelles au convenit un pachet financiar în valoare de 750 de miliarde de euro, pus la punct inițial de cancelarul Angela Merkel și de președintele François Macron. De această dată, Merkel a devenit avocatul statelor din sud, puternic afectate de pandemia de coronavirus și a dus un adevărat război cu ”Grupul celor partru economi” (The Frugal Four) care se opuneau mai ales formelor în care vor fi furnizate fondurile, divizate în granturi, respectiv sume nerambursabile și împrumuturi. Cei patru – Olanda, Austria, Suedia și Danemarca, uneori alăturându-se și Finlanda – au considerat exagerată mărimea granturilor. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
