În iunie 1944 a devenit clară înspăimântătoarea realitate a deportării evreilor din provincie. Se cunoştea, desigur, ura nemărginită a lui Hitler faţă de evrei, dar despre existenţa lagărelor de exterminare în masă nu se ştia nimic, cel puţin noi nuRead more…

Prin 1939 sosea la Botoșani – orașul meu de baștină – tocmai de la Paris, doamna Ruth Kliger ( devenită Ruth Aliav, prin ebraizarea numelui), pe atunci secretara pentru Europa a Mosad l-Alia Beit – instituția ce avea menirea deRead more…

Aveam vreo 11 ani când s-a prezentat la noi un domn într-un pardesiu frumos – îmi aduc aminte perfect – înalt, uscăţiv şi care oferea spre vănzare o carte scrisă de el. Era un eveniment să vezi un scriitor înRead more…

În Septembrie 1946, am primit de la centrala telefonică, un aviz urgent, pentru o convorbire cu Bucureștii. Deşi era zi de Șabat, în care nu obișnuiam – din motive religioase – să întrebuințez telefonul, luând seama de urgența avizului, m-amRead more…

Salvaţi printr-un miracol de la deportare, chiar la graniţă, (incredibil, din cele peste 450.000 de suflete condamnate la pieire!) părinţii, împreună cu fratele meu mai mic, Miki, s-au întors la Gheorgheni. Acolo li s-au restituit toate valorile confiscate – argintărie,Read more…

Vara anului 1949. HCM din martie 1949, a pus oficial capăt activității tuturor organizațiilor sioniste din România, inclusiv ale celor de tineret care, spre deosebire de cele mature, ce se autodizolvaseră la „sfatul” ministrului de interne Teohari Georgescu, nu au  vrutRead more…

Bunicul nu vorbea mult. Prefera poeziile, ca cele ale lui Emerson, pentru a exprima frumusețea primăverii, sau ca cele ale poetului lui preferat, Chaim Nachman Bialik, pentru a evoca soarta evreilor. Scrisoarea pe care mi-a scris-o despre Chișinău, despre pogromuriRead more…

În septembrie 1944. Unităţile Armatei Roşii au intrat în oraşul Gheorgheni (Harghita) , părăsit de populaţie. Însă în urma contraatacului trupelor germane şi maghiare pe tot frontul din Transilvania, în jur de 50 de ofiţeri ai Armatei Roşii strânşi într-oRead more…

Găsindu-mă descoperit atât de către concetățeanul întâlnit în pădurice, cât și de interceptarea convorbirii telefonice, m-am hotărât să părăsesc în grabă Călimăneștii, am aruncat în grabă tot ce aveam în geamantanul mare de placaj pe care-l târam cu mine șiRead more…

Aceste rânduri le-am scris la cea de a 15-a aniversare de la eliberare, la Oradea, când locuiam în comun cu o fostă colegă de lagăr. 

– Wir sind frei – se aude din camera de alături vocea plină de bucurie a vecinei mele nerăbdătoare. Mă ridic speriată în pat. Ce vor să însemne aceste cuvinte? Nu am prea mult timp să mă frământ.

– Frauen, wir sind frei, se repetă cuvintele. Şi desluşesc în vocea ei dezaprobarea pentru reacţia aşteptată degeaba.

– Nu înţelegi? Strigă cu vocea în care mirarea se amestecă cu reproşul. Este 21 ianuarie, mai adaugă ea, puţin mai blând şi trânteşte definitiv uşa.

Mă foiesc în lumina zorilor pe pernele mele călduroase şi nici nu-mi dau seama cum aceste câteva cuvinte deschid stăvilarele trecutului, cum mă cuprind valurile amintirilor şi mă transportă departe de pat, de casă, afară, pe drumurile înzăpezite, afară în noaptea aspră de ianuarie din nordul Poloniei.Read more…

O biografie ieșită din comun…Născut la Brașov la sfârșitul secolului 19 într-o familie evreiască, a fost recrutat în școala militară ce pregătea ofițeri de marină pentru armata austro-ungară pe nava Königin Elisabeth în Marea Adriatică. A izbucnit Primul Război Mondial. Nava nu se mai putea întoarce în portul Triest. Au urmat patru ani de rătăciri, în China, Japonia, nu mai știu pe unde.

În 1919 au ajuns în sfârșit în Germania învinsă, sfâșiată de revoluții. Despre participarea sa la mișcarea Spartacus, știu doar atât că i s-a alăturat, apoi s-a întors în patrie. Venind la Gheorgheni, a luat-o de nevastă pe mătușa mea, Lili, și, presupun, cu ajutorul dotei primite,a instalat un gater pentru cherestea, apoi cu timpul, a dezvoltat producția, inițiind fabricarea de lăzi. După câțiva ani această fabrică a ajuns să producă chiar şi pentru export, fiind ca mărime, a doua din țară.Read more…

Am sentimente amestecate legate de toamnă. Îmi place într-un fel, pentru că toamna m-am născut. Dar aduce cu ea de fiecare dată un copleşitor sentiment de tristeţe şi deznădejde. Mirosul de zacuscă, de gladiole în celofan, de frunze uscate, arseRead more…

Din ce în ce mai puţini sunt supraviețuitorii. Copiii supravieţuitorilor – căci copii n-au supravieţuit decât prin puţinele minuni petrecute în infern – sunt şi ei deja bătrâni sau păşesc spre bătrânețe. Cine-și va mai aduce aminte şi cine vaRead more…

În Iulie, 2013, am făcut o foarte scurtă călătorie în Ucraina, prin Cernăuţi, Moghilev, Şargorod şi în final, Djurin, scopul fiind revederea după 73 de ani a locurilor în care am trăit cea mai grea perioadă din viaţa mea, anii 1941- 1944, anii deportării în Transnistria.

Am hotărât să fac această aşa zisă “excursie” într-o singură clipă, după un telefon primit din Israel de la vărul meu, Bubi Laufmann, care mă anunţa că va trece (ca de altfel cum a mai făcut-o şi în alţi ani) prin Iaşi, în drum spre Ucraina. M-am decis foarte repede, fără să mă gândesc mult şi l-am rugat să fie de acord să-l însoţesc în această călătorie prin locurile rămase în memoria mea din acei ani.Read more…

În toamna lui 1942, detaşamentele de muncă din armata maghiară erau duse în Ucraina unde lucram la drumuri şi construcţii forestiere. În vara lui 1944, la Colomeea, am văzut un puhoi de oameni fugind, din cauza unui atac masiv aRead more…

Peste puţin timp, în Ardealul de Nord se vor comemora 70 de ani de la deportarea evreilor. În mijlocul persecuţiilor, măsurilor inumane împotriva populaţiei evreieşti (şi româneşti), e bines ă ne aducem aminte şi de oamenii de omenie. Bereznay eraRead more…

Cu ajutorul însoţitorului primit de la muzeul din Stutthof au ajuns după trei ore cu maşina la Gutowo, un sat aflat în ruine, cu trei-patru străzi. Aici, ajutaţi localnici, au găsit komendatura fostei tabere de corturi. Era clădirea unei fosteRead more…