Cancerul e la fel de vechi ca şi omul

Recent a fost descoperit un os cu o tumoare canceroasă datând de 1,7 milioane de ani, un osteosarcom. El a aparţinut nici măcar unui om ci doar unui hominid, proto -uman, un maimuţoi ceva mai evoluat care cutreiera prin stepa din Africa de Sud, ceea ce e astăzi este o zonă cunoscută ca “leagănul omenirii!“. În vremurile acelea, din Pleistocen, mediul ambiant era totuşi plin de factori cancerigeni. Printre ei se numărau razele ultraviolete care erau chiar mai puternice decât azi, dar oamenii erau negri. S-au “albit” în epoca glaciară din Europa, ca o adaptare evoluţionară .Read more…

Red Knot şi schimbările climatice

În Africa de vest, în Mauritania, trăieşte o pasăre micuţă numită “Red Knot”. Care are un cioc lung şi subţire cu care scotoceşte nisipul de pe plaje, hrănind-se cu scoici. Dar în ultimul timp a fost văzută hrănindu-se cu alge. Schimbarea meniului se datorează faptului că scoicile, reacţionând la încălzirea planetei s-au ascuns mai adânc în nisip, acolo unde găsesc umezeală, iar ciocurile păsărilor sunt prea scurte ca să le mai ajungă. În luna iunie, Red Knot migrează până pe coasta arctică a Rusiei. Un zbor de 9.300 km. Iar în august se întorc, adulţii traversând cu popasuri de alimentare în Olanda, iar păsările tinere zboară via Polonia. Read more…

Deci, nu ne tragem din maimuțe…

Reptilele sunt acoperite cu solzi, păsările care s-au dezvoltat din reptile sunt acoperite cu pene, iar oamenii care au evoluat din maimuţe au pierdut blana, dar au rămas totuşi cu păr pe corp. Multă vreme oamenii de ştiinţă au crezut că aceste acoperiri ale corpului au evoluat independent unele de altele. Un studiu apărut într-o revistă de specialitate, la jumătatea lunii iunie a.c., sugerează că aceste acoperăminte naturale ale corpurilor fiinţelor vii au apărut şi s-au dezvoltat dintr-un strămoş comun care a trăit acum 320.000.000 de ani.Read more…

Morris Abraham“Two-Gun” Cohen – o poveste gen “viaţa bate filmul”

„Two-gun”Cohen (Cohen „două pistoale”) este genul de biografie în care viaţa bate filmul, adică realitatea depăşeşte imaginaţia. Este povestea unui evreu sărac, din East End în Londra, care ajunge milionar canadian, apoi general în armata Republicii Chineze condusă de Sun Yat Sen şi factor decisiv în hotărârea luată de Consiliul de Securitate al ONU care a dus la crearea IsraeluluiRead more…

Culturile modificate genetic nu sunt periculoase

O analiză cuprinzătoare, de 400 de pagini, publicată recent de “Academia Naţională de Ştiinţe pentru inginerie şi medicină” din Statele Unite afirmă că recoltele de cereale, legume şi fructe genetic modificate sunt sănătoase pentru om, nu s-a dovedit că ele ar provoca boli şi nici nu cauzează pericole pentru mediul înconjurător. Dar, pe de altă parte, nici nu s-a dovedit că ele ar asigura recolte mai mari. Se subliniază şi faptul că folosirea de plante care rezisă la atacul inectelor a dus la diminuarea drastică a dăunătorilor, astfel că la plantele modificate nu se mai folosesc insecticide.Read more…

21 de grame de suflet

Se pare că sufletul omului cântăreşte 21 de grame, deci are masă, nu e un spirit e un fluid, fiindcă dacă ar fi un câmp nu ar avea masă. Ideea de a-l cântări nu e nouă. La începutul secolului trecut,în 1907,un medic american,Duncan McDougal, a avut primul convingerea că sufletul are masă şi deci poate fi cântărit.Experienţele lui au arătat că într-adevăr sufletul are masă. McDougal a convins câţiva muribunzi să se lase cântăriţi cât mai erau în viaţă şi apoi i-a cântărit imediat dupa ce au murit,înregistrând de fiecare dată o diferenţă de 21 de grame.Read more…

Și iarăşi va veni potopul…dar după noi !

A venit potopul şi noroc cu Noe, care la porunca divină a construit celebra sa Arcă. De aici încep problemele Astăzi sunt milioane de specii, toate urmaşe ale perechilor din Arcă, şi mă întreb cum au intrat ele acolo şi au navigat şi au mâncat 40 de zile, mai ales că erau obişnuite să se mânănce unele pe altele. Dar asta înseamnă să căutăm nodul în papură. E mai bine, spun oamenii de ştiinţă, să căutăm Potopul în faptele istorice verificate.Read more…

Alzheimer și mintea activă

Boala începe să se instalez cu 15-20 de ani înainte să se manifeste la suprafaţă. PE şi ÎN creier se depun plăci de proteine, aşa numitele plăci amyloide, care scot din funcţiune zone întregi, creierul devine spongios şi semnalele electrice nu mai circulă. Ideea că dezlegarea de rebusuri ajută la ceva este la fel de valabilă ca o frecţie la un picior de lemn. În Statele Unite cinci milioane de oameni suferă de această boală care are un cost social foarte ridicat.Read more…

Gena evreiască

Există o genă evreiască? Spre dezamăgirea antisemiţilor din toată lumea răspunsul geneticii este categoric negativ. Dar populaţia evreiască din diferite zone ale lumii are unele gene comune, dobândite prin căsătorii mixte în cadrul populaţiei majoritare, însă un anumit genom evreiesc nu există. Tocmai aceste gene comune au permis cercetătorilor să stabilească în ultimele două decenii originea diferitelor comunităţi evreieşti,Read more…

Omul NU e lup pentru om.

Omul e lup pentru om în sensul ideii că el atacă alţi oameni aşa cum atacă lupii alte animale. Dar lupii atacă şi omoară numai ca să se hrănească şi nu dintr-o dispoziţie genetică de a ucide şi trebuie subliniat că animalele de pradă nu îşi atacă membri aceleiaşi specii. Ştim că strămoşii noştri i-au exterminat pe oamenii de Neanderthal pe care i-au găsit în Europa atunci când au cucerit acest continent, cu circa 40.000 de ani în urmă.A fost primul genocid cunoscut din istorie. Dar nu s-au găsit ume ale acestui măcel.Read more…

Servere pe fundul oceanelor

Săptămâna trecută Microdoft a terminat cu succes testarea unui nor de 105 computere concentrate într-un cheson de oţel amplasat în atmosferă de azot sub presiune şi scufundate la 10 metri. Chesonul era dotat cu 100 de sensori pentru a testa posibilităţil de defectare şi de remediere a acestei electronici avansate.Cum accesul reparatorilor sub apă e dificil toată instalaţia e proiectată să funcţioneze fără defecţiuni 5 ani,Read more…