A fost odată… sau mai precis a fost în anii 1880. În cetatea Karak de pe actualul teritoriu al Iordaniei s-a iscat o ceartă între minoritatea creștină și locuitorii musulmani. (Da, la Karak mai trăiește și azi una din cele mai vechi comunități creștine din lume. Karak a fost episcopie bizantină și apoi cetate cruciată.) O parte din creștini au părăsit orașul, stabilindu-se la Madaba, nu departe de Amman. Stăpânirea otomană le-a permis să-și ridice o biserică nouă, dar numai cu condiția să fie pe ruinele uneia mai vechi. La Madaba se aflau ruinele unei biserici bizantine și când au început lucrările, au ieșit la lumină rămășițele unui mozaic. Părintele Cleophas, trimis de Patriarhatul Grec Ortodox din Ierusalim, a înțeles imediat că se afla în fața unei descoperiri unice și a făcut prima copie, pe hârtie milimetrică. Mozaicul, datat între 542 și 570 e.n., reprezintă o hartă detaliată a regiunii, din Liban și până la delta Nilului. La origine măsura cca. 21 X 7 m, dar s-au păstrat numai fragmente.Așa cum se cuvine, în centru se află harta cetății Ierusalimului (cca. 50 X 80 cm). Cel puțin din ce se știe până acum, aceasta este cea mai veche reprezentare grafică a Ierusalimului. Read more…
Shapira reabilitat?
Cititorii mei fideli vor ști despre cine e vorba, celorlalți le recomand să (re)citească articolul meu pe această temă. https://baabel.ro/2020/12/moses-wilhelm-shapira-savant-sau-sarlatan/ Disputa dacă manuscrisul găsit de Shapira este autentic sau nu, continuă până în ziua de astăzi și în articolul meu afirmam că ea va putea fi tranșată doar dacă manuscrisul va fi găsit și va fi datat cu carbon radioactiv. Numai că i s-a pierdut urma de peste o sută de ani, când ultimul lui posesor a murit fără moștenitori. Poate că va mai apărea cândva, din vreo colecție particulară, dar e posibil ca oameni neștiutori să-l fi aruncat demult la gunoi… După alte păreri ar fi pierit într-un incendiu. Au rămas doar câteva copii, părerile experților contemporani (anii 1880), precum și documente ale vremii. Mărturisesc că speram ca manuscrisul să fie autentic, și nu numai eu…Și iată că în martie 2021 a apărut o carte care încearcă să dovedească doar pe baza materialului existent că manuscrisul este autentic, că provine din perioada Primului Templu (înainte de 586 î.e.n.) și că este cea mai veche versiune cunoscută a Deuteronomului, (Sefer Dvarim), a cincea carte a Vechiului Testament. Este The Valediction of Moses – a Proto-Biblical Book, scris de Idan Dershowitz, profesor de Studiu și Exegeză a Bibliei Ebraice de la Universitatea din Potsdam, Germania.Read more…
Fascinația țărilor de dincolo de orizont (IV). Un evreu în Mările Sudului
Alexander Salmon s-a născut în 1820. Tatăl lui, John Solomon, avea o prăvălie de legume și fructe la Londra, în Piccadilly. (Unii biografi presupun că ar fi fost fiul unui bancher sau al unui rabin, și chiar povești și mai fanteziste, de pildă că ar fi fost un ocnaș evadat! Dar se pare că acestea sunt numai speculații.) Cu toate că originile lui erau destul de modeste, Alexander și cei doi frați ai săi au primit o educație bună. Dar afacerile mergeau prost și cei trei tineri au fost nevoiți „să-și caute norocul” în lumea largă. În 1839 au plecat la San Francisco. (Era cu zece ani înainte de vestita goană după aur.) De acolo s-au îmbarcat pe un vas care făcea cursa între San Francisco și Sydney, Australia, trecând prin diferite insule ale Oceaniei. În 1841 Alexander s-a stabilit în insula Tahiti și a făcut o carieră strălucită. Pe atunci Tahiti încă era un stat independent, condus de o dinastie locală. La cârma țării se afla regina Pōmare a IV-a. Read more…
Fascinația țărilor de dincolo de orizont (III). Insula Paştelui – arheologie şi istorie
E greu să ne imaginăm un loc mai îndepărtat ca Insula Paștelui. Pierdută în imensitatea Oceanului Pacific, ea se află la 3500 km de America de Sud și la aproape 2000 km de cea mai apropiată insulă locuită. În zilele noastre localnicii o numesc Rapa Nui, dar etnograful francez Alphonse Pinart susținea că numele ei original a fost Te pito o te henua, adică „buricul pământului” sau „capătul lumii”. Un nume mai potrivit nici nu se poate!Insula a fost descoperită de exploratorul olandez Jacob Roggeveen în anul 1722, în Duminica Paștelui – de unde i se trage și numele. Dar când a fost găsită de exploratori, insula era deja locuită de sute de ani. Insula Paștelui a fost ultimul punct unde s-a răspândit omenirea, pornind din Africa. În urmă cu vreo trei milenii, oamenii au ajuns la capătul de sud-est al Asiei și de acolo au colonizat treptat insulele Oceaniei. Cu toate distanțele imense, acest lucru a fost posibil datorită tehnicii de navigare, pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă: catamaranul. Coloniștii își luau cu ei plantele de cultură și animalele domestice și porneau la drum, ocupând insulele una după alta. În Insula Paștelui au ajuns abia în urmă cu vreo 800 de ani. Au colonizat-o și au creat o cultură remarcabilă, mai ales că din punct de vedere tehnologic se aflau în Epoca Pietrei – nu cunoșteau prelucrarea metalelor și oricum în insulă nu ar fi găsit resursele necesare. Și totuși, istoria Insulei Paștelui a fost una tragică.Read more…
Fascinația țărilor de dincolo de orizont (II). Lumea medievală occidentală, prin ochii unui sol chinez.
Întâmplarea a făcut să dau peste încă un caz care întoarce pe dos paradigma „un om de la noi pleacă într-o țară necunoscută, își relatează aventurile și descrie locurile pe care le-a vizitat”. Este primul caz cunoscut în care un chinez a venit în Orientul Apropiat și în Europa, în sec. al XIII-lea, iar apoi și-a consemnat amintirile. Este vorba despre Rabban Bar Sauma (cca. 1220 – 1294). Rabban… Bar… Numele pare evreiesc, dar nu este. Și totuși există o legătură. Bar Sauma era creștin nestorian, iar numele este în limba siriană, un dialect arameic, unde rabban, la fel ca în ebraică este un termen de respect adresat unui învățat, bar înseamnă fiu, la fel ca în Bar Kochba, iar sauma (ca în ebraică țom) înseamnă post. Rabban Bar Sauma s-a născut în Beijingul de astăzi, în timpul dinastiei Yuan (perioada stăpânirii mongole a Chinei). Provenea dintr-o familie înstărită, de origine mongolă, care practica nestorianismul. La 20 de ani s-a călugărit, devenind apoi învățător. Călătoria, pe care început-o abia la vârsta de 55 de ani, trebuia să fie un pelerinaj la locurile sfinte. L-a luat ca tovarăș pe discipolul său Markos și au pornit spre apus pe Drumul Mătăsii. La fel ca Marco Polo, care a făcut drumul în sens invers în aceeași perioadă, au avut cel puțin avantajul că teritoriile străbătute de Drumului Mătăsii fuseseră unificate de Gingis Han și era o perioadă de stabilitate politică, numită de istorici „Pax Mongolica” Read more…
Fascinația țărilor de dincolo de orizont (I). Imperiul incaş descris de un nobil băştinaş.
De-a lungul istoriei, majoritatea oamenilor își petreceau cea mai mare parte a vieții în locul unde se născuseră. Sigur că au fost și excepții: migrațiunea popoarelor, expediții militare, cruciade, pelerinaje, dar călătorii de plăcere, așa cum ne-am obișnuit cu ele în ultimele decenii, sunt un fenomen destul de recent. În loc de a călători ei înșiși, oamenii citeau cu mare plăcere cărți de călătorie. S-ar putea crede că acest gen de literatură a cunoscut o înflorire deosebită odată cu marile descoperiri geografice din sec. XV-XVII, dar nu este așa. Călătoriile italianului Marco Polo au apărut pe la 1300. Cu un secol mai devreme au apărut călătoriile evreului spaniol Benjamin din Tudela. Au fost și multe altele și toate au găsit un public interesat. De fapt lucrările geografilor din antichitate pot fi considerate și ele în aceeași categorie. Toate aceste cărți de călătorie au un element comun: un om „de-ai noștri” pleacă într-o țară necunoscută, își relatează aventurile și descrie locurile pe care le-a vizitat și pe băștinași – care a priori sunt considerați ciudați, primitivi. V-ați putea însă închipui situația inversă, unde cartea să fie scrisă tocmai de un „băștinaș”? Asemenea cărți sunt rarisime, dar ele există. Aș vrea să povestesc despre un asemenea „băștinaș” și despre cartea lui. Au trecut de atunci cel puțin 25 de ani. Aveam un vecin, pensionar, care în tinerețe făcuse parte din corpul diplomatic și fusese staționat în diferite țări, printre care și Peru. Am găsit în biblioteca lui o carte despre incași…Read more…
Proiectul „Antic-biotice”
Cu toate problemele legate de pandemie, în ultima vreme lumea se ocupă mai puțin de alte subiecte – ceea ce nu înseamnă că acestea și-ar fi pierdut din importanță. Rezistența la antibiotice este un asemenea subiect: eficacitatea antibioticelor scade treptat și într-o bună zi omenirea s-ar putea găsi într-o situație mult mai periculoasă ca cea creată de pandemia de COVID 19. Problema este că rezistența microbilor evoluează într-un ritm mult mai rapid decât apariția de antibiotice noi pe piață. Există totuși unele încercări de a produce antibiotice noi și despre una dintre ele aș vrea să vorbesc în acest articol. Este vorba de un proiect de cercetare de la Universitatea din Nottingham (Anglia), bazat pe o colaborare mai puțin obișnuită, între dr. Christina Lee din secția de engleză medievală cu un colectiv din secția de biologie moleculară. Proiectul a fost denumit AncientBiotics, pentru că pornea de la întrebarea ce făceau oamenii înaintea descoperirii antibioticelor. Erau oare absolut neputincioși în fața infecțiilor? Sau poate că totuși…? Răspunsul trebuie căutat în cărțile vechi de medicină. Read more…
Un nume ciudat
Pe internet am descoperit un fapt ciudat: în Brazilia se folosește ca nume de botez… Adonai. Am găsit un arbitru de fotbal, un frizer, un informatician, precum și un atelier de artizanat, un hotel, o școală…Adonai?! Sună ebraic, dar de aproape cincizeci de ani de când stau în Israel nu am auzit așa un nume. Ba da, am auzit! În rugăciunea Șma Israel, Adonai Eloheinu, Adonai ehad. (Ascultă, Israele, Adonai, Dumnezeul nostru, Adonai este unic.) Cuvintele aparțin celei mai fundamentale rugăciuni a iudaismului, comparabilă poate cu „Tatăl nostru”. Nu e de mirare că niciun părinte nu a îndrăznit să-și numească astfel odrasla. V-ați putea închipui situația: „Adonai, ți-ai făcut lecțiile?” „Adonai, astâmpără-te!” E absurd! Site-urile onomastice de pe internet cunosc numele, dar nu dau niciun fel de explicații, spun doar că e un nume foarte rar. Am întrebat o cunoștință, originară din Brazilia. Răspunsul ei: numele apare uneori, mai ales în zone îndepărtate și izolate. De unde să fi cunoscut creștinii de acolo un nume atât de insolit? Răspunsul a venit parcă de la sine: conversos! Poate că numele exista de multe generații în unele familii? E timpul să mă documentez…Read more…
O evocare a lui Leibu Levin
Cernăuți, 1937-38. În frumoasa sală Skala (de pe Str. Schiller, colț cu Str. Veche) era întuneric beznă și cu toate că sala era plină până în ultimul rând, domnea o liniște absolută. Publicul aștepta cu nerăbdare spectacolul susținut de Leibu Levin, un recitator de limbă idiș foarte cunoscut și iubit pe vremea aceea în Bucovina. Publicul își ținea efectiv răsuflarea. Eu priveam ca hipnotizată cortina grea, albastră, care se ridica încet, prea încet. Scena era cufundată în întuneric. Numai razele unei lămpi, așezate pe o măsuță, luminau profilul frapant al artistului. El își îndreptă încet privirea spre public. Părul negru și lucios contrasta izbitor cu fața lui palidă. Între timp degetele lui executau un adevărat dans, care mă încânta. Parcă îl mai văd și acum, după atâția ani. Eram vrăjită de artistul care părea să-i hipnotizeze pe toți cei din jur. Metamorfoza lui era uimitoare. Magia gesturilor și a cuvintelor lui, o poezie de neuitat a lui Lutzki despre ciorba de pește care dădea în clocot, totul avea un farmec irezistibil. Așa mi-a rămas în amintire prima mea întâlnire cu acest mare talent. Atunci încă nu bănuiam că acesta urma să fie începutul unei prietenii îndelungate.În 1940 rușii au intrat în Cernăuți. Țara a fost ocupată fără vărsare de sânge. ..Read more…
Evreii din Mașhad
Pentru cei care nu știu (nici eu nu știam!), Mașhad, al doilea oraș ca mărime din Iran și capitala provinciei Khorasan, este situat în colțul de nord-est, lângă granița cu Afganistan și Turkmenistan. Acolo se află mormântul lui Imam Reza, una din figurile cele mai venerate de șiiți. Poate de aceea populația locală, șiită, este și mai fanatică decât în restul Iranului. În Persia trăiau evrei din vremuri străvechi. E destul să ne gândim la povestea Esterei, legată de sărbătoarea Purim – povestea se desfășoară în Persia. Dar din cauza fanatismului religios al localnicilor, până în sec. al XVIII-lea evreii au evitat să se stabilească la Mașhad. În 1734, Nader Shah a adus pentru prima oară 17 familii de evrei în oraș (și încă 23 în orășelele învecinate). El a transformat orașul Mașhad într-un mare centru economic. Unii evrei erau giuvaergii și prelucrau turcoazele locale. Negustorii evrei cumpărau de la localnici bumbac și piei. Caravanele lor ajungeau până în Rusia și în India. Un alt domeniu de activitate era producția de opiu. Nader Shah a ales câțiva evrei ca să-i păzească vistieria – în nimeni altcineva nu avea încredere, pentru că el era sunnit și localnicii erau șiiți. Atâta timp cât evreii se aflau sub protecția șahului, comunitatea a prosperat, dar după moartea lui, situația s-a schimbat. Read more…
Despre girafe și muniții. Povestea Institutului Ayalon
Dealul Kibuțurilor este situat între Rehovot și Nes Ționa. Grupuri de tineri hotărâți să înființeze un kibuț își găseau pe el un adăpost temporar, până când primeau pământ și întemeiau o așezare permanentă. Zeci de grupuri s-au perindat pe acolo în anii 1930 și 1940. Între 1945 și 1948 locul a fost ocupat de grupul Hațofim Alef, printre care se aflau o mulțime de… girafe. Girafe?!? Era un mod de a-i denumi pe acei membri ai grupului care „umblau cu capul în nori” și habar nu aveau ce se petrecea chiar sub picioarele lor… Și tocmai sub picioarele lor se desfășura o poveste incredibilă! După Primul Război Mondial, odată cu instaurarea mandatului britanic în Palestina, acesta era răspunzător pentru securitatea țării. Numai că evreii nu se puteau bizui pe protecția armatei britanice. Încă din 1920 a fost înființată organizația paramilitară Hagana, pentru a apăra populația evreiască. Dar activitățile militare erau strict interzise și cine era prins putea plăti cu viața. Exercițiile militare se făceau în taină. Read more…
Gânduri de Pesah
În zilele acestea din preajma sărbătorii de Pesah îmi revine în amintire casa părintească din Arad. Nu aș putea spune că preceptele religioase îmi erau complet străine, dar pentru mine ele existau doar la modul teoretic, viața noastră se desfășura în afara lor, trăiam cam la fel ca oamenii din jur, doar că nu țineam sărbătorile creștine. Totul se schimba însă înaintea sărbătorii de Pesah. Tata se dezlănțuia. Casa trebuia să strălucească de curățenie, să nu rămână niciun firicel de praf și mai ales nicio fărâmitură de pâine dospită. O atenție deosebită o primea curățenia bucătăriei și a vaselor. Și când totul era lună, mergeam la comunitate să aducem acasă vinul cașer și azima nedospită, mațot, din care ne hrăneam timp de opt zile. După toată munca și toate pregătirile, cele două seri de Seder erau un eveniment deosebit. Tata, care primise în copilărie o educație religioasă solidă, dar avea și o cultură generală demnă de invidiat, nu se mărginea să dea citire textului tradițional (Hagada), ci explica fiecare pasaj, ținea o adevărată prelegere istorică, filosofică, literară… După cină, când se citeau psalmii, adormeam de obicei cu capul pe masă, sătulă și mulțumită.Read more…
O călătorie în Buhara
Pregătind articolul despre evreii din Buhara, i-am telefonat prietenei mele Eti, ca să-i cer permisiunea să-i public fotografia în Baabel https://baabel.ro/2021/02/evreii-din-buhara/ Nu mai vorbiserăm de multă vreme. Mi-a povestit că în vara lui 2019, chiar înainte de începerea pandemiei de coronavirus, ea a făcut o călătorie în Uzbekistan împreună cu ai ei, pentru ca tânăra generație să vadă de unde se trage familia. Am îndemnat-o să-și scrie amintirile și iată rezultatul, în traducerea mea: La aterizarea pe aeroportul din Tașkent, capitala Uzbekistanului, am fost cuprinsă de o mare emoție. După ani și ani am reușit să-mi îndeplinesc un vis și să plec cu cele două fiice ale mele, cu ginerii și cu nepoții (de la cea mică, în vârstă de 5 ani și până la cea mai mare, de 24) în căutarea rădăcinilor familiei noastre, a locurilor de unde părinții mei au emigrat în tinerețe. Am ajuns parcă într-o altă lume. Locuitorii, bărbați și femei cu fizionomii mongole și cu dinți de aur erau îmbrăcați în culori vii. La aeroport ne aștepta un microbuz cu un șofer zâmbitor, care ne-a fost și ghid. El ne-a făcut o primire călduroasă. După un mic tur prin oraș, ne-a dus la hotel. Am intrat în baia elegantă și am deschis robinetul la duș, dar apa caldă împroșca în toate direcțiile…Read more…
Haavoda hi haienu (Munca e viața noastră)
Imaginea de mai sus amintește vag de sloganul de tristă amintire Arbeit macht frei (Munca eliberează), aflat la intrarea în lagărul de exterminare Auschwitz. Și aici este vorba de un „lagăr”, dar ce deosebire! Ne aflăm în anul 1933. În Germania naziștii tocmai veniseră la putere și situația era de așa natură încât tot mai mulți evrei au preferat să plece. Pentru mulți, cel mai simplu era să treacă granița în Olanda. Mai târziu au venit și refugiați din Austria. Coreligionarii lor au încercat să-i ajute, însă guvernul nu se grăbea să întreprindă ceva – se temea că printre evreii fugiți ar putea fi și comuniști, pe care nu-i doreau cu niciun preț. Unul din cei care i-au ajutat pe refugiați a fost parlamentarul evreu George van den Bergh (1890 – 1966). El a fost printre inițiatorii programului pentru tineret: un centru unde tinerii să se pregătească pentru în viața de kibuț. De fapt nu era o noutate, în Olanda funcționau deja mai multe asemenea centre numite hahșara („pregătire” în ebraică). De altfel nu numai în Olanda – colegul nostru Tiberiu Ezri ne-a povestit că părinții lui s-au cunoscut la un asemenea centru în România. Guvernul olandez a acordat refugiaților o parcelă undeva, la un capăt de lume, într-un polder, precum și niște barăci, dar… cu câteva condiții: centrul era doar un refugiu temporar, pentru doi ani, după care tinerii trebuiau să părăsească țara. Read more…
Evreii din Buhara
Evrei în Buhara?? Bineînțeles! Pe vremuri a fost chiar cea mai mare comunitate din întreaga Asie Centrală. Vorbeau un dialect al persanei clasice cu unele cuvinte ebraice (la fel cum evreii așkenazi vorbesc idiș – un dialect al limbii germane medievale cu unele cuvinte ebraice). Începuturile comunității sunt învăluite în mister; după unele păreri, când împăratul persan Cyrus i-a eliberat pe evreii exilați în Babilonia, în 539 î.e.n., unii s-au întors în patrie, alții s-au stabilit în Imperiul Persan, care pe atunci se întindea până în Asia Centrală. Atestare documentară există din sec. al IV-lea e.n.: în Talmud se povestește că un rabin a călătorit în oaza Merv (azi Turkmenistan) și niște evrei localnici i-au oferit vin kașer. De secole evreii din Buhara s-au ocupat cu comerțul pe Drumului Mătăsii și cu diverse meșteșuguri (erau țesători, boiangii…), dar ca evrei într-o societate musulmană au avut întotdeauna un statut inferior. Starea lor s-a îmbunătățit simțitor sub stăpânirea Rusiei țariste, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. De fapt e un paradox: în vreme ce evreii din Rusia însăși erau discriminați și amenințați de pogromuri, în Buhara ei se bucurau de libertatea credinței, unii au devenit oameni de afaceri de succes, și-au trimis copiii la studii și… și-au construit la Ierusalim case elegante „de vacanță”, ca de exemplu casa lui Mașiach Borochoff de pe strada Jaffa.Read more…
Părintele naţunii chineze sprijinea sionismul
De peste o jumătate de secol Biblioteca Națională funcționează într-o clădire din incinta campusului Givat Ram al Universității Ebraice din Ierusalim. Devenită cu timpul neîncăpătoare, s-a început construcția unei clădiri noi, alături de clădirea Parlamentului (Knesset). Se preconizează că aceasta va fi dată în folosință în anul viitor. Înainte ca biblioteca să fie mutată a început un proiect de descifrare, clasificare și catalogare a colecției de manuscrise, cu această ocazie făcându-se unele descoperiri neașteptate, printre care o scrisoare de acum o sută de ani. Scrisoarea datată 24 aprilie 1920 a fost trimisă din Shanghai. Semnatarul ei este desigur cunoscut tuturor: Dr. Sun Yat-sen, primul președinte al Chinei precomuniste, cel pe care și azi mulți îl consideră „părintele națiunii chineze”. Mai puțin cunoscut este destinatarul: N. E. B. Ezra. Nissim Elias Benjamin Ezra (1883–1936) aparținea unei familii evreiești originare din Irak. El s-a stabilit în China, la Shanghai.Read more…
Ruth Dayan şi firma Maskit
Oare se poate vorbi de o modă specific israeliană? Se poate vorbi de costumul clasic al tânărului israelian „neaoș”, țabar: pantaloni scurți, tricou, sandale și pălăriuță de soare numită kova tembel. Încă din anii 50 unul din marii noștri caricaturiști l-a creat pe Srulik, (diminutiv al numelui Israel), care a devenit un adevărat simbol al țării. Dar de la kova tembel și până la haute couture e o mare diferență… E destul de greu să ne închipuim croitoria de lux în primii ani după obținerea independenței. Țara se afla într-o situație economică precară. Era sărăcie mare, mâncarea se dădea pe cartelă, imigranții erau atât de numeroși încât în primii trei ani și jumătate populația evreiască a țării s-a dublat. Au venit supraviețuitorii Holocaustului din Europa, precum și nenumărați refugiați evrei din țările arabe, din Maroc până în Yemen. Lipsea infrastructura, imigranții erau cazați provizoriu în tabere de corturi sau de barăci (maabarot)…Read more…
Cercetătorii israelieni testează un inhalant eficace împotriva COVID19
O echipă de cercetători de la spitalul Ichilov din Tel Aviv, condusă de Prof. Nadir Arber, a elaborat o nouă metodă de tratament pentru corona, folosind proteina CD24, care este cunoscută de mai multă vreme în tratamentul cancerului și prevenirea metastazelor. Faptul că această proteină intervine în sistemul imunitar le-a dat cercetătorilor ideea să o încerce împotriva virusului COVID 19. Printr-un procedeu inovator de nanotehnologie au obținut un aerosol pe care pacientul îl primește sub formă de inhalație, astfel încât medicamentul acționează direct în plămân. Echipa a scos un patent pentru acest procedeu.Read more…
Ármin Vámbéry – orientalist și explorator
Se spune că cei cu limba maternă maghiară au dificultăți la învățarea limbilor străine. Ar fi și logic, pentru că maghiara este foarte diferită de limbile popoarelor din jur. Se cunosc însă și excepții. Ármin Vámbéry (1832-1913) a fost un adevărat geniu lingvistic. S-a născut cu numele de Hermann Wamberger într-un orășel de lângă Bratislava (pe atunci în Ungaria), într-o familie de evrei săraci. De la început a avut numai greutăți: era orfan de tată, era șchiop și, familia fiind foarte săracă, după școala primară a fost dat ucenic la un croitor. Totuși, el a dat ore particulare și a făcut liceul, apoi a studiat la Bratislava, Viena și Budapesta. La 20 de ani știa maghiara, slovaca, franceza, germana, engleza, latina, greaca, ebraica, limbile scandinave, rusa și începuse să studieze limba turcă. Orientul îl fascina. A plecat la Istanbul, unde și-a găsit de lucru ca profesor de limbi europene. În scurtă vreme și-a făcut relații prin protipendada locală, s-a convertit la islam, luând numele de Reșit Efendi și a devenit secretarul marelui vizir, Fuat Pașa. În timpul liber a făcut traduceri din istoricii turci, a publicat un dicționar și a studiat diferite limbi înrudite cu turca. În semn de apreciere a realizărilor lui, Academia Maghiară l-a ales membru corespondent, iar în 1861 i-a dat o bursă pentru a cerceta originile limbii maghiare și înrudirea ei cu alte limbi asiatice.Read more…
Pe urmele lui Shapira și ale „Fetiței din Ierusalim”
Cu toate că au trecut 150 de ani, multe locuri legate de „afacerea Shapira”, despre care am pomenit în numărul trecut, există și azi. Propun cititorilor un tur virtual prin Ierusalim în căutarea trecutului. Principala mea sursă de informații este Fetița din Ierusalim, romanul autobiografic scris de fiica lui Shapira, sub pseudonimul Myriam Harry. Ea apare în carte cu numele de Siona – cea născută pe Muntele Sion. Bineînțeles că este literatură, cartea nu poate fi luată automat ca document. Totuși multe amănunte din carte se potrivesc cu cele pe care le aflăm din presa vremii și în alte surse istorice. (Romanul se găsește în întregime aici: https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/ ) Pentru a ne închipui cum arăta orașul la venirea lui Shapira, ne folosim de harta lui Wilson din 1865. Cetatea Ierusalimului este însemnată cu roz. Spre vest este Poarta Jaffa, cu Cetățuia și Turnul lui David. Complexul din spatele cetățuii cuprinde biserica Christ Church, cea mai veche biserică protestantă din Orientul Apropiat și încă câteva clădiri, printre care și casa unde locuia Shapira,…Read more…