Andrea Ghiţă: SALATA MAMEI

Până anul trecut, în 26 noiembrie – când Mama a trecut, cumplit de brusc, pragul nefiinţei – după prânzul de duminică pe care-l luam în casa ei, îmi dădea drept merinde o cutie cu salată pentru ziua de luni. De-a lungul mai multor ani – ca şi în prezent – ziua de luni o petreceam la studio de dimineaţa până seara, mai întâi în cabina de montaj şi apoi în regia de emisie. După un obicei răspândit între jurnalişti dimineaţa plecam de acasă cu o cafea băută pe inima goală şi peste zi mâncam în goană o banană sau ronţăiam ceva pe apucate. Ajungeam acasă seara, frântă de oboseală, îmi umpleam o farfurie cu Salata Mamei şi aproape simultan o sunam la telefon pe Ea…Read more…

Andrea Ghiţă: OROLOGII…CALENDARE

“Câte nopţi mai trebuie să dorm până la ziua mea (vacanţă, venirea lui Moş Niculae…)?” întrebam în vremea copilăriei şi îmi asumam conştiincioasă ruperea filelor din calendarul de perete. Desprinderea filei de azi şi apariţia celei de mâine era urmată de citirea anecdotelor sau sfaturilor utile de pe verso, ca un ultim dar al zilei pe care tocmai am lăsat-o să se aştearnă – asemeni unei frunze veştede – peste timpul trecut. Mai târziu tata a adus de la Moscova un calendar de birou care schimba data atunci când roteam peste ax cutia nichelată plină de cartonaşe cu cifre, aşezate în ordine crescătoare, astfel încât data corectă se iţea fără greş în ferestruica pătrată.Read more…

Andrea Ghiţă: FRUMOASELE EŞARFE ALE DOAMNEI VLAICU

Doamna Vlaicu nu era croitoreasă, ci o creatoare de modă pur sânge. Decenii de-a rândul această doamnă deosebită, cu nume de principesă, la care poposeam împreună cu Mama, ne făcea să ne simţim frumoase şi importante. Probele se desfăşurau în odaia micuţă unde trona o maşină de cusut Singer, alături de o masă de călcat cu fierul în priză şi o canapea pe care-şi aşteptau rândul la croit bucăţile de stofă, mătase, catifea sau stambă, întotdeauna în vecinătatea unei cărţi deschise, pe cale de a fi citită în timpul unei scurte sieste. Pe umeraşe aşteptau hainele noastre pregătite pentru „prima sau a doua probă”Read more…

Andrea Ghiţă: S-A ÎNTOMNAT

Şi azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuia aveam răgaz să mă descalţ şi să pun în cămară cumpărăturile. Dacă eram eficientă aş fi revenit în faţa monitorului tocmai în momentul în care desktopul avea să-mi semnaleze că pot să-mi accesez mailul şi Facebook-ul.

Read more…

Andrea Ghiţă: ÎNTÂLNIREA DINTRE MAMA MEA ŞI RAOUL WALLENBERG

Bunica mea pe linie maternă, bunicii pe linie paternă şi alte peste o sută de rude de gradul II, de pe ambele linii, au pierit la Auschwitz. Tatăl şi unchiul meu, deportaţi la Auschwitz , au trecut prin calvarul mai multor lagăre naziste şi au supravieţuit la Buchenwald. În timpul deportărilor Mama mea încă nu împlinise 14 ani şi aproape sigur ar fi sfârşit în camerele de gazare dacă nu s-ar fi aflat la Budapesta şi, cum spunea ea, nu ar fi fost „salvată de Wallenberg”.În copilărie mi-l închipuiam pe Wallenberg ca pe un erou neînfricat care  luptase pentru salvarea evreilor prigoniţi şi i-a scăpat de la moarte pe copiii evrei orfani. Eram sigură că Mama îl întâlnise pe Wallenberg. Cum altfel ar fi putut-o salva?  Am întrebat-o cum arăta salvatorul ei, însă ea nu mi l-a putut descrie şi nici nu-şi amintea dacă se întâlnise realmente cu el sau nu…Read more…