Supe de fructe

Jul 15, 2021By

Anotimpul călduros aducea schimbări în viaţa din casa Bunicii Erzsi, aflată la periferia (de atunci) a Clujului. În curte se instala covata de lemn în care mă bălăceam în voie, prânzul nu-l mai mâncam în casă, ci sub nucul umbros unde se afla o masă încăpătoare cu două bănci de lemn lungi şi nu se mai gătea în bucătărie, lângă soba încinsă, ci în „bucătăria de vară”. Nu era o bucătărie de vară cum scrie la carte – nici nu avea cum să fie, pentru că bunicii mei adoptaţi se mutaseră în chirie în căsuţa de pe strada Kodály (acum Sinaia) după ce regimul comunist i-a dat afară din locuinţa de patru camere confort din centrul oraşului. Nu ştiu dacă locuinţa lor din centru avusese bucătărie de vară, dar bunica îmi povestea că orice casă de gospodar înstărit avea o astfel de anexă. Bucătăria noastră de vară era improvizată în magazia de lemne a gazdei (tanti Dobrai). Oraşul fusese racordat la gaze de câţiva ani buni şi magazia nu mai era folosită. Bunica şi-a instalat acolo un reşou cu două ochiuri, pe butelie, şi gătea în ambianţa răcoroasă, sub privirea atentă a pisicii Ţilu-Milu, mereu gata să înhaţe ceva gustos.

Spre deosebire de anotimpurile reci, când bunica mă punea la treabă şi,  îmbrăcată cu şorţuleţul meu de bucătărie, alegeam orezul şi fasolea, curăţam cartofii fierţi în coajă sau frecam de zor untul pentru prăjitură, în anotimpul cald nu mă prea lăsa să intru în bucătăria de vară care era neîncăpătoare şi, din neatenţie, puteam răsturna reşoul cu focul deschis. Contribuţia mea la gătit se mărginea la culesul celor trebuincioase din grădină (frunze de pătrunjel, de mărar sau ţelină şi roşii îmbrobonate de rouă), precum şi la consultarea privitoare la meniul de a doua zi. Ce gătim mâine? – întreba Bunica Erzsi în fiecare după amiază, după ce-şi făcuse siesta şi şedea sub nuc generos din curte. Găteam zilnic pentru că pe atunci nu aveam frigider şi mâncarea nu se putea păstra mai mult timp. Meniul trebuia să fie cât mai variat şi uşor de digerat, iar în zilele caniculare, ceva răcoros, care se gătea repede, dimineaţa, ca să nu te zăpuşeala  lângă foc.

Supele de fructe erau printre preferatele noastre şi – spre uimirea mea – chiar dacă se numeau „supă”, se consumau după felul doi. Bunica Erzsi făcea supe de fructe în funcţie de sezon: mai întâi de agrişe, apoi de vişine, pe urmă din mere de vară. Toate după aceeaşi reţetă care se găsea în „biblia ei culinară”. La pagina 43; a acestei cărţi de referinţă pentru mine, la numărul de ordine 28, se găseşte reţeta supei de fructe, pe care o traduc şi o copiez. Read more…

Jul 15, 2021 9 comments

Cum să te aperi de profanare şi vandalizare?!

Jul 1, 2021By

În mai 2014, imediat după inaugurarea Monumentului Memorial al Martirilor Holocaustului din Cluj, treceam aproape zilnic prin părculeţul unde era amplasat şi mă apropiam de monument cu inima cât un purice, aşteptându-mă să-l văd mâzgălit cu vopsea sau deteriorat, mai ales că şi la Cluj fuseseră descoperite destule inscripţii antisemite şi xenofobe pe ziduri. De fiecare dată când revedeam monumentul neatins, înconjurat de verdeaţă, de clujenii paşnici care se plimbau sau se fotografiau lângă el, îmi cădea o piatră de pe inimă. Au trecut anii şi teama de vandalizarea monumentului s-a diminuat considerabil, în schimb sunt îngrijorată în privinţa Templului Memorial al Deportaţilor Evrei, ale cărui ziduri fuseseră profanate cu puţin timp înainte de începerea lucrărilor de renovare. Nu pot decât să sper că edificiul care şi-a recăpătat strălucirea de odinioară nu va fi ţinta unor profanatori. Din păcate, vandalizările şi profanările obiectivelor evreieşti continuă. Cea mai recentă faptă de acest fel s-a petrecut în 28 iunie 2021 la Orăştie, unde au fost sparte – cu pietre cubice de caldarâm! – toate ferestrele sinagogii construite în 1896…Read more…

Jul 1, 2021 9 comments

Omul cu cel mai sincer surâs – In Memoriam Beniamin Moscovits

Jun 17, 2021By

E 14 iunie şi Facebook îmi reaminteşte că e ziua de naştere a prietenului meu Beni Moscovits. Primul impuls este să postez o felicitare pe pagina lui de Facebook şi apoi să-l sun la telefon, să-i spun prin viu grai urările mele de sănătate, împliniri şi bucurii… Apoi îmi amintesc brusc de adevărul implacabil: Beni a părăsit această lume acum şase luni. Acest fapt greu de acceptat mi s-a adeverit zilele trecute când am fost la cimitir, la mormintele părinţilor mei, şi am văzut cel mai recent mormânt…Al lui Beni. Înmormântarea a avut loc în plină pandemie, cu restricţiile draconice şi nu am fost de faţă atunci când Beniamin Moscovits a fost condus pe ultimul drum. Eram de aceeaşi vârstă cu Beni, dar – din păcate – nu ne-am cunoscut nici în anii de liceu şi nici în cei de facultate, ci mult mai târziu. De fapt, îl cunoşteam din vedere de pe culoarele Facultăţii de Mecanică unde am lucrat amândoi o vreme şi-i reţinusem chipul, pentru că avea un surâs special, care te cucerea din start şi ţi se întipărea în memorie.Eram de aceeaşi vârstă cu Beni, dar – din păcate – nu ne-am cunoscut nici în anii de liceu şi nici în cei de facultate, ci mult mai târziu. De fapt, îl cunoşteam din vedere de pe culoarele Facultăţii de Mecanică unde am lucrat amândoi o vreme şi-i reţinusem chipul, pentru că avea un surâs special, care te cucerea din start şi ţi se întipărea în memorie.Read more…

Jun 17, 2021 7 comments

Morţii nu sunt lăsaţi să doarmă în pace. Cimitirul evreiesc din Ploieşti a fost vandalizat.

Jun 6, 2021By

Odihnă veşnică! Dormi în pace! Requiescat în pace! Béke poraira! Rest in peace! Repose en paix! Ruht in Gott! – toate aceste inscripţii funerare au în comun verbul a se odihni. Dorinţa celor vii care i-au îngropat pe cei dragi este ca, la capătul unei vieţi frământate, aceştia să-şi găsească, în sfârşit, liniştea, odihna, să-şi doarmă netulburaţi somnul de veci. Este o năzuinţă comună exprimată de oameni, indiferent de naţionalitate şi confesiune. Cimitirul este un loc al reculegerii şi meditaţiei, iar când păşim printre morminte trebuie s-o facem plini de respect şi de smerenie, cu gândul la cei care-şi dorm somnul de veci în liniştea ţintirimului, dar şi la noi cei care în viitor ne vom întoarce în ţărână aşa cum ne este scris tuturor. E trist şi revoltător că somnul de veci al celor îngropaţi în cimitirele evreieşti din România este tulburat periodic de răufăcătorii care sparg, răstoarnă şi vandalizează pietrele tombale.Read more…

Jun 6, 2021 18 comments

Un carnet de notiţe „pt. PCR” şi o amnezie care mă nedumereşte

Jun 3, 2021By

Cu câteva zile în urmă am avut întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului, dar lucrul cel mai memorabil care s-a petrecut acolo nu se referă la anii de liceu, ci la cu totul altceva. O colegă mi-a înmânat cu carnet de culoare bej, de dimensiunea unei jumătăţi de caiet, pe care scria NOTES. Mi-a spus că l-a găsit printre lucrurile lăsate în urmă de mama ei (care trecuse la cele veşnice cu câţiva ani în urmă) şi nu l-a aruncat pentru că a observat că avea legătură cu mine. Colega mea locuieşte în străinătate şi abia acum, la întâlnirea de 50 de ani, a avut ocazia de a-mi da carneţelul. Am privit-o nedumerită, dar mama ei fiind ani de zile secretara catedrei unde am lucrat, nu era exclus ca acel Notes să aibă legătură cu mine deşi nu mi-l aminteam deloc. Dar deloc! L-am deschis. Pe prima foaie scria: CARNET PT. PCR, iar pe a doua Permanenţe. Am început să-l răsfoiesc şi am constatat cu uimire că tot carneţelul era completat cu scrisul meu de mână.Read more…

Jun 3, 2021 13 comments

Supa de măcriş…Cine o mai găteşte în ziua de azi?!

Jun 3, 2021By

Nu-mi prea place să mănânc frunze, nici crude (eventual, salata verde dacă e tocată mărunt) şi nici fierte. Mâncarea de spanac o gătesc după o reţetă proprie, dar nu mă dau în vânt după ea, însă supele (de salată sau de spanac) îmi displac oricât de bine ar fi preparate…. Cu o singură excepţie: supa de măcriş. E drept că nu am mai mâncat de ani şi ani de zile, dar cred că amintirile copilăriei îi conferă o poziţie privilegiată. Acum măcrişul e o delicatesă care se cumpără cu preţ destul de pipărat, mai ales dacă e”bio” (ambalat în caserolă). Pe vremea copilăriei mele tot măcrişul era „bio” şi se cumpăra de la hoştezencele din piaţa Clujului, care-l etalau în coşuri mari, împletite, şi-l dădeau la preţ derizoriu. Măcriş se găsea din belşug şi în grădinile vecinilor de pe strada bunicii (aflată la periferie), ba chiar şi în curtea din spatele casei noastre, de pe strada Alecsandri (din centrul oraşului). Nu ştiu al cui era terenul respectiv şi nici dacă persoana cu pricina semănase măcriş sau acesta creştea sălbatic, dar îmi amintesc perfect că ne duceam la furat măcriş cu copiii din curte. După lăsarea întunericului săream ulucii gardului (dar poate că era o spărtură prin care ne furişam) şi adunam cu sârg frunzele care aveau un gust sărat-acrişor, foarte plăcut (potenţat, bănuiesc, şi de adrenalina suplimentară generată de circumstanţele acţiunii). Evident, captura era consumată pe loc însă măcrişul a intrat în „graţiile” mele culinare şi sub formă de supă.Read more…

Jun 3, 2021 10 comments

Un numitor comun…

May 20, 2021By

Am avut norocul să trăiesc în pace mereu şi mi se pare o stare firească. Cu ani în urmă ( la şcoală, la facultate şi chiar la locul de muncă) aveam cursuri de pregătire premilitară şi mi se părea de-a dreptul caraghios că învăţam diverse strategii şi făceam exerciţii de tragere la poligon, în vreme de pace. În acelaşi timp ştiam că în Israel este o stare permenantă de beligeranţă, că cetăţenii fac armata pentru că trebuie să-şi apere fragilitatea păcii. În scurtele mele vizite, mă simţeam în siguranţă deplină, nu sesizam deloc proximitatea ameninţării armate, viaţa de zi cu zi era vibrantă, veselă, relaxată. E drept că nu s-a nimerit să fiu de faţă în timpul ostilităţilor militare. În schimb de aici, din depărtare, urmăresc cu îngrijorare maximă atentatele teroriste şi atacurile armate asupra Israelului, mă tem pentru viaţa prietenilor şi cunoştinţelor mele, dar şi a celorlalţi cetăţeni ai acestei ţări miraculoase. Citesc presa internaţională, urmăresc la televizor şi pe Internet imaginile cutremurătoare cu distrugeri, morţi şi răniţi, de o parte şi de alta, şi încerc să înţeleg şi să accept răspunsul dur al armatei israeliene faţă de atacatori.Read more…

May 20, 2021 13 comments

DUF şi năduf sau singurătatea utilizatorului online

May 20, 2021By

De vreo patru ani încoace, în luna mai, depun online la aşa-numitul DUF – Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice. Este un formular stufos care trebuie completat cu mare băgare de seamă pentru că are mai multe nivele de control. Dacă faci totul cum scrie la carte (mai exact în instrucţiunile de completare[1]) rubrica pe care scrie nevalidat (cu roşu) se schimbă în validat (cu verde) şi ţi se dă permisiunea să depui (submit) online formularul. În urma depunerii apare nu mesaj că vei primi recipisa prin email. Am aşteptat o zi întreagă emailul cu recipisa şi neprimindu-l, am apelat la o cunoştinţă care lucrează la administraţia financiară. I-am explicat că deşi mă anunţaseră că voi primi recipisa, nu am primit-o. “Cine v-a anunţat, când v-au anunţat?” – m-a întrebat contrariată, “Ei. După ce au validat formularul”. – am răspuns eu. “Nimeni nu v-a validat formularul! Şi nimeni nu v-a trimis niciun anunţ! Totul merge automat Nu pricepeţi că ei nu există! Nu există nimeni, nu dialogaţi cu nimeni! Sunteţi singură cu computerul!” Read more…

May 20, 2021 1 comment

Întâmplări cu ceai

May 6, 2021By

De obicei, când mă aşez în faţa computerului – ca acum, de pildă – am la îndemână o ceaşcă de ceai. Înainte de a-l prepara, baleiez raftul ticsit de cutii cu diferite sortimente de ceai: revigorant, alcalinizant, relaxant, pentru armonia sufletească, de iarnă, de vară, pentru zile însorite sau vremuri furtunoase…De obicei, când mă aşez în faţa computerului – ca acum, de pildă – am la îndemână o ceaşcă de ceai. Înainte de a-l prepara, baleiez raftul ticsit de cutii cu diferite sortimente de ceai: revigorant, alcalinizant, relaxant, pentru armonia sufletească, de iarnă, de vară, pentru zile însorite sau vremuri furtunoase…La noi în casă se bea mult ceai. Chiar şi seara târziu, când ne întoarcem de la un spectacol sau din vizită, preparăm câte o ceaşcă de ceai şi stăm la taclale. Am deprins acest obicei în casa părintească şi l-am continuat acasă la noi. Ai mei s-au obişnuit cu ceaiul rusesc în studenţie, la Leningrad, dar în viaţa mea „ceaiul adevărat” nu a intrat în prima copilărie. Poate că aici e locul să explic că, de fapt, doar ceaiul adevărat se numeşte ceai (sau tea), restul infuziilor şi decocturilor din plante au uzurpat acest termen după ce băutura din China – care potrivit legendei, îşi are sorgintea acum patru milenii – pătruns pe meleagurile noastre, acum vreo două veacuri.Read more…

May 6, 2021 4 comments

Poşeta cu sonete

Apr 22, 2021By

Ce plăcute sunt aceste zile febrile care preced reuniunea colegilor de clasă! Întinerim instantaneu, ne regăsim tonul şi limbajul celor mai frumoşi ani! În 29 mai se împlinesc 50 de ani (o jumătate de veac!) de la banchetul de absolvire a liceului. Acum cincizeci de ani (în acea fermecată lună mai a balului absolvirii), pentru sufletele noastre cuprinse de emoţie şi exuberanţă, nu exista decât frenezia timpului prezent. Eram convinşi că vom rămâne cu toţii neschimbaţi, prinşi în globul de vrajă pe care-l trăiam! Într-un fel aveam dreptate, întrucât în răstimpuri, atunci când ne întâlnim cu colegii, ne regăsim în acelaşi spaţiu magic pe care eu l-am numit Planeta LER…Este un motiv cât se poate de întemeiat să ne revedem cât mai des. Înainte de pandemie „nucleul dur” al clujenilor se întâlnea lunar, iar cu colegii care locuiesc în alte oraşe ne revedeam anual. În plus, ori de câte ori venea pe „acasă” vreun coleg de clasă stabilit în străinătate, organizam întâlniri „extraordinare”. Totuşi, reuniunea de 50 de ani pretinde un eveniment cu totul ieşit din comun! Atâta doar că vremurile pandemice ne obligă la o variantă online. Mai întâi dorim să facem o listă cât mai completă a colegilor noştri, actualizată şi cu cei care absentează de câteva decenii bune. Lista trebuie coroborată cu cea de pe sonet. Oare de ce i-o fi spunând “sonet”?Read more…

Apr 22, 2021 12 comments

Dorian Galbinski – reporterul vieţii sale (de până acum)

Apr 8, 2021By

Abia după ce am citit din scoarţă în scoarţă elegantul volum publicat în acest an (2021) la Editura Humanitas, am înţeles pe de-a-ntregul (sper) titlul pe care l-a dat Dorian Galbinski cărţii sale de memorii. Viaţa trece ca un glonţ. Memoriile unui reporter BBC pare a fi o aluzie la faptul că la scrierea acestui volum, reporterul sobru, echidistant şi elegant – din emblematica redacţie a radioului public britanic – face tandem cu un povestitor talentat, cu har de umorist. Prin credibilitatea sa de necontestat, cel dintâi girează autenticitatea şi veridicitatea conţinutului, pe care cel de al doilea îl condimentează cu savoarea întâmplărilor ieşite din comun. Citind memoriile lui Dorian Galbinski, am întreprins o călătorie fascinantă prin Europa şi Israelul ultimei jumătăţi de veac, călăuzită de un ghid competent şi discret, care m-a ajutat să observ detaliile şi să nu pierd din vedere ansamblul, mi-a sugerat, uneori, ce aş putea întrevedea dincolo de rânduri, dar m-a lăsat să desluşesc singură ceea ce era (sau cred că era) de descoperit… Read more…

Apr 8, 2021 8 comments

Se pare că făptaşul este un dezaxat. Oare autorii puhoiului de comentarii antisemite or fi cu toţii dezaxaţi?

Mar 29, 2021By

În seara de joi, 25 martie, am fost plăcut surprinsă că în comunicatul privind noile restricţii impuse de valul trei al pandemiei, a fost menţionată şi sărbătoarea de Pesah (ceea ce anul trecut nu s-a întâmplat). „Pentru noaptea de 27 spre 28 martie, adică sâmbătă şi duminică, măsura va fi extinsă până la ora 22,00 pentru persoanele care vor participa şi se vor deplasa ca să participe la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesach”- a spus secretarul de stat Raed Arafat.Mesajele transmise atât de către preşedintele României, sunt alte dovezi ale respectului faţă de minorităţi şi dorinţa de convieţuire armonioasă, fireşti într-o ţară democratică, europeană. Bucuria sărbătorii eliberării din robia egipteană a fost tulburată în scurt timp de un alt mesaj, cel postat de Maia Morgenstern Facebook: „Iată ce primesc de Pesach, de Ziua Teatrului” scria ea, reproducând imaginea unei scrisori de ameninţare cu moartea. Textul care mustea de ură viscerală m-a şocat şi m-a descumpănit. M-a ameţit ca o izbitură în moalele capului. Nu puteam înţelege cine şi de ce ar putea scrie o astfel de scrisoare de ameninţare. „Un dezaxat!” mi-am spus…Read more…

Mar 29, 2021 27 comments

Aşternuturi…

Mar 25, 2021By

Pentru mine a aşterne masa e cu totul altceva decât a „pune masa”, după cum a aşterne patul este cu totul (şi cu totul) altceva decâte a „face patul”. Îmi place când se aşterne liniştea, la fel cum mă bucur să văd cum se aşterne zăpada…Îmi place cum sună cuvântul acesta care parcă înglobează simultan imaginea curăţeniei, foşnetul damascului (sau satinului), atingerea calmă a mâinilor, dar şi taina „valetului de cupă care pică la aşternut”…„Tu mai calci aşternuturi?” – m-a întrebat deunăzi, contrariată, o prietenă (mult mai gospodină decât mine). „Eu le spăl şi le pun la uscat, nu trebuie călcate”, mi-a spus ea.Read more…

Mar 25, 2021 6 comments

Tăcerea senatorilor – indiferenţă sau aprobare?

Mar 11, 2021By

În 8 martie 2021 deputatul minorităţii evreieşti din România, Silviu Vexler, s-a adresat Senatului României pentru a transmite un Mesaj privind protejarea memoriei victimelor Holocaustului din România. Prezenţa sa la microfonul Senatului – aprobată de biroul permanent a acestei camere – a fost cauzată atât de elogierea în plen a unui criminal de război, cât şi de existenţa în Senat a două proiecte de lege care „urmăresc să reintroducă indemnizațiile acordate de statul român pentru foştii legionari, urmaşii lor şi urmaşii foştilor criminali de război sau ai celor care au făcut parte din organizaţiile naziste”. Discursul a început cu citarea unor extrase din stenograme ale Consiliului de Miniştri, din 1941, prezidate de Ion, respect de Mihai Antonescu, care dovedeau deciziile privind deportarea şi eliminarea fizică a „elementului evreiesc” din România, precum şi masacrarea evreilor din Odesa. Apoi Silviu Vexler a arătat că „Toate aceste stenograme au un numitor comun, un participant activ la aceste şedinţe şi anume Mircea Vulcănescu, la momentul respectiv subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, persoana responsabilă, după cum reiese din restul stenogramelor, de jefuirea evreilor care erau deportaţi în Transnistria. Veţi găsi, dacă aveţi curiozitatea, în acele stenograme toate intervenţiile lui Mircea Vulcănescu pentru a operaţionaliza la maximum procedura de jefuire a acelor oameni care se îndreptau spre moarte. Nu este o opinie personală şi nici una care să judece activitatea lui Mircea Vulcănescu. Este pur şi simplu ceea ce scrie în stenogramele statului român. Mircea Vulcănescu este un criminal de război condamnat. Condamnat nu doar în perioada 1945-1948, imediat după război, condamnarea lui ca criminal de război a fost reconfirmată în 2019, acum doi ani, de către justiţia României democratice, de după Revoluţie. Deci rămâne şi în continuare un criminal de război, de pe urma deciziei căruia au fost omorâţi oameni nevinovaţi”.Read more…

Mar 11, 2021 37 comments

„Nu sunt eu” – scrie Maia Morgenstern

Mar 11, 2021By

În general mă feresc să cumpăr cărţi înfoliate. Îmi place să pipăi textura copertei, a paginilor răsfoite şi să citesc câteva fraze alese la întâmplare pentru a intui – cât de cât – conţinutul şi stilul cărţii pe care o voi cumpăra. Am intrat în librărie curioasă, însetată de lectură şi după vreo jumătate de oră de căutare şi cumpănire am ales două cărţi: Cele patru colţuri ale inimii, de Francoise Sagan şi De mine viaţa şi-a tot râs, de David Grossman. În timp ce mă îndreptam spre cassă ca să plătesc, un volum zărit cu coada ochiului m-a făcut să mă opresc din drum.Fotografia de pe coperta unei cărţi înfoliate, reprezentând o tânără cu privirea pătrunzătoare, dar senină, cu chipul oval încadrat de părul negru, bogat şi cârlionaţat, era leită Margot Lővith (născută Breuer) care s-a căsătorit cu sculptorul şi pictorului clujean Egon Marc Lővith, la Dachau[i], imediat după eliberare. Am fost foarte apropiată de soţii Lővith, de talentatul şi prietenosul Egon şi de frumoasa sa soţie, tăcuta şi înţeleapta Margot, trecuţi amândoi, de mulţi ani, la cele veşnice, încât am întins mâna după cartea înfoliată care se întitula „NU SUNT EU!”. Abia apoi am observat că autorul era Maia Morgenstern şi chipul care mă privea de pe coperta cărţii ferecate în folie, era al actriţei, la vârsta de 18 ani. La aceeaşi vârstă Margot Lővith (născută Breuer) era deportată de la Budapesta la Dachau…Read more…

Mar 11, 2021 4 comments

Intervenţia WJRO a fost esenţială pentru retragerea Pinkasului clujean, de la licitaţia din New York. Interviu cu Gideon Taylor, preşedinte executiv WJRO[i]

Feb 25, 2021By

Vineri 12 februarie 2021 Comunitatea Evreilor Cluj lua cunoştinţă de faptul că peste 6 zile (din care două de weekend), Casa de Licitaţii Kestenbaum & Company din Brooklyn, N.Y. urma să scoată la vânzare un registru funerar, datând din secolul al XIX-lea, care a aparţinut Confreriei Sacre (Chevra Kadisha) a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj. Acest registru manuscris, frumos decorat şi legat artistic, nu fusese văzut de niciun membru al Comunităţii, dar era cunoscut din scrierile despre istoria evreimii clujene şi căutat de istorici vreme de decenii. Dacă ar fi recuperat, ar putea constitui piesa de bază a Muzeului Evreiesc în curs de organizare şi o sursă importantă de informaţii pentru cercetătorii istoriei evreilor din Cluj. Practic, Comunitatea Evreilor Cluj avea la dispoziţie patru zile ca să acţioneze. Singura şansă era să se adreseze către World Jewish Restitution Organization pentru eventuale discuţii cu reprezentanţii casei de licitaţii. Evreii clujeni nu erau prea încrezători în succesul acestui demers, dar iată că WJRO a reuşit performanţa de a retrage de la vânzare atât Pinkas Klali Chevra Kadisha, cât şi alte 16 manuscrise evreieşti, provenite din spaţiul Bazinului Carpatic, scoase la licitaţie cu acelaşi prilej. Pentru a afla mai mult în legătură cu acest demers eficient, Revista Baabel s-a adresat d-lui Gideon Taylor, directorul executiv al World Jewish Restitution Organization (WJRO).Read more…

Feb 25, 2021 4 comments

Registrul din veacul XIX, retras de la licitaţia din New York, ar fi exponatul central al muzeului evreilor din Cluj – interviu cu istoricul Ladislau Gyémánt

Feb 25, 2021By

În 15 februarie 2021, revista Baabel relata despre scoaterea la vânzare, de către casa de licitaţii Kestenbaum&Company, din Brooklyn, N.Y. a manuscrisului Pinkas Klali d’Chevra Kadisha, din Klausenburg – primul registru de înmormântare al Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. Comunitatea Evreilor Cluj-Napoca – în calitate de comunitate supravieţuitoare şi succesoare de drept a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Clujul dinainte de Holocaust – a contestat licitaţia, invocând că este vorba de un obiect dispărut în timpul Holocasutului care a fost însuşit de persoane neidentificate până în prezent, în mod ilegal şi, în consecinţă este un bun furat, care intră sub incidenţa prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din anul 1947, precum și ale Declaratiei de la Terezin, din anul 2009, Din fericire diligenţele comunităţii evreieşti clujene, puternic sprijinite de World Jewish Restitution Organization, s-au soldat cu retragerea Pinkasului de la vânzare. Ladislau Gyémánt, fondatorul Institutului de Studii Iudaice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi directorul acestei instituții timp de 22 de ani, autor a numeroase cărţi şi articole în domeniul istoriei evreilor transilvăneni, consideră că Pinkas Klali d’Chevra Kadisha din Klausenburg poate constitui exponatul cel mai valoros al viitorului muzeu evreiesc din Cluj.Read more…

Feb 25, 2021 2 comments

O casă de licitaţie din New York scoate la vânzare un registru din secolul XIX. Comunitatea Evreilor Cluj contestă licitaţia.

Feb 15, 2021By

Printre manuscrisele vechi evreieşti, scoase la licitaţie de către Kestenbaum&Company, din New York, în data de 18 februarie 2021, se numără şi Pinkasul Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj (Kolozsvár, Klausenburg), din secolul al XIX-lea.

https://bidspirit.com/ui/lotPage/source/catalog/auction/13725/lot/117355/PINKAS-Pinkas-Klali-D-Chevra?lang=en

Registrul scris de mână are o mare  valoare documentară – acoperind peste 50 de ani din istoria Comunităţii Evreieşti Ortodoxe, chiar din anul înfiinţării Societăţii Sacre: 1836 –,  dar este şi un valoros obiect de artă, datorită prezentării grafice excepţionale. Comunitatea Evreilor Cluj, care a aflat din fericire, la timp (cu cinci zile înainte), de această licitaţie, a contestat scoaterea la vânzare a Pinkasului, în calitate de proprietar de drept al acestuia.

Read more…

Feb 15, 2021 27 comments

Întâlnirea cu Alexandru Sever – amintiri la centenarul scriitorului (II)

Feb 11, 2021By

După cum arătam în articolul precedent (https://baabel.ro/2021/01/intalnirea-cu-alexandru-sever-amintiri-la-centenarul-scriitorului-i/) , evocarea întâlnirii cu Alexandru Sever este menită să marcheze împlinirea unui veac de la naşterea acestui scriitor remarcabil, căzut prea curând în uitare. Am început să recitesc ultimul său roman Cronica unui sfârşit amânat, apărut la Editura Hasefer, în 2006. Cartea voluminoasă (aproape 500 de pagini) te desfată cu o minunată limbă românească şi o intrigă perfect construită (scriitorul însuşi îmi spunea – referitor la Impostorul – că a scrie un roman este o muncă de orologier). O savurez pagină cu pagină, fără grabă, ca să adăst cât mai mult în universul severian de care îmi era atât de dor. Cele două zile în care l-am însoţit pe Alexandru Sever pe meleagurile copilăriei şi primei tinereţi mi-au dezvăluit un companion erudit şi modest, discret şi sensibil, cu chipul luminat de un surâs abia perceptibil, dar cu atât mai preţios. Dacă la Moineşti am evocat familia şi copilăria scriitorului, la Bacău am făcut o incursiune în anii de şcoală şi ai războiului şi am căutat locurile imortalizate în romanele severiene.Read more…

Feb 11, 2021 2 comments

Întâlnirea cu Alexandru Sever – amintiri la centenarul scriitorului (I)

Jan 28, 2021By

Cu câteva zile în urmă s-au împlinit 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi scriitori români din a doua jumătate a veacului XX. Din păcate, de la decesul său din 2010 a căzut în uitare şi nimeni nu s-a mai gândit să-i reediteze romanele şi nici să-i pună în scenă piesele de teatru, deși se numără printre creaţiile cele mai originale, mai consistente şi mai bine structurate din literatura română contemporană. L-am descoperit pe Alexandru Sever în anii studenţiei, când Impostorul a erupt în literatura română, epuizându-se în câteva zile din librării (în ciuda tirajului semnificativ). Eu apucasem să cumpăr un exemplar, care apoi a fost dat din mână în mână şi citit cu nesaţ, uimindu-ne pentru profunzimea subiectului şi originalitatea structurării. Numele lui Alexandru Sever l-am reauzit abia în anii 2000, într-o discuţie cu colegul meu Mihai Dragolea, un scriitor contemporan foarte bine cotat, care îmi sugera să mă ocup, în emisiunea mea, de câţiva autori evrei pe care îi considera de mare valoare. Atunci am aflat că Alexandru Sever emigrase în Israel şi am citit cu sufletul la gură Cartea Morţilor, Insomniacii şi Inventarul obsesiilor circulare. Savuram fiecare frază cu înţelesuri profunde, scrisă într-o încântătoare limbă românească. Mi-am luat curajul să-i scriu şi să-i împărtăşesc admiraţia mea sugerând, cu timiditate, dorinţa realizării unui film portret…Read more…

Jan 28, 2021 11 comments