Întâlnirea cu Alexandru Sever – amintiri la centenarul scriitorului (I)

Jan 28, 2021By

Cu câteva zile în urmă s-au împlinit 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi scriitori români din a doua jumătate a veacului XX. Din păcate, de la decesul său din 2010 a căzut în uitare şi nimeni nu s-a mai gândit să-i reediteze romanele şi nici să-i pună în scenă piesele de teatru, deși se numără printre creaţiile cele mai originale, mai consistente şi mai bine structurate din literatura română contemporană. L-am descoperit pe Alexandru Sever în anii studenţiei, când Impostorul a erupt în literatura română, epuizându-se în câteva zile din librării (în ciuda tirajului semnificativ). Eu apucasem să cumpăr un exemplar, care apoi a fost dat din mână în mână şi citit cu nesaţ, uimindu-ne pentru profunzimea subiectului şi originalitatea structurării. Numele lui Alexandru Sever l-am reauzit abia în anii 2000, într-o discuţie cu colegul meu Mihai Dragolea, un scriitor contemporan foarte bine cotat, care îmi sugera să mă ocup, în emisiunea mea, de câţiva autori evrei pe care îi considera de mare valoare. Atunci am aflat că Alexandru Sever emigrase în Israel şi am citit cu sufletul la gură Cartea Morţilor, Insomniacii şi Inventarul obsesiilor circulare. Savuram fiecare frază cu înţelesuri profunde, scrisă într-o încântătoare limbă românească. Mi-am luat curajul să-i scriu şi să-i împărtăşesc admiraţia mea sugerând, cu timiditate, dorinţa realizării unui film portret…Read more…

Jan 28, 2021 11 comments

Marea vânătoare de pe platforma #ROVACCINARE

Jan 20, 2021By

Categoric sunt o persoană norocoasă. Am reuşit să mă programez încă din prima zi, la un centru de vaccinare din Oraşul Comoară. Nici nu-mi venea să cred că platforma online funcţiona, că procedura mergea ca unsă şi, în final, mi se trimitea şi o confirmare de programare. Toată această euforie – în care am reuşit să programez la centrele de vaccinare din oraşul meu rude şi prieteni din categoria (80+) – a durat o zi şi jumătate, până când s-au epuizat toate locurile din centrele de vaccinare disponibile în municipiul nostru – adică se terminase tranşa de vaccin prevăzută pentru intervalul de timp deschis programărilor. Între timp, guvernul a emis noi hotărâri prin care s-au extins substanţial categoriile de persoane eligibile pentru etapa a doua de vaccinare anti-Covid19…Read more…

Jan 20, 2021 18 comments

Cartea flăcăului sau erată la „Mândruţa şi cartea”

Jan 14, 2021By

Textul de faţă s-a născut din dorinţa de a rectifica eroarea produsă de subsemnata în articolul publicat în numărul precedent al revistei (https://baabel.ro/2020/12/mandruta-si-cartea/). Pornind de la o ipoteză falsă mi-am exprimat uimirea că flăcăul dintr-un cunoscut cântec ardelean, în demersul său de a-i trimite carte mândruţei sale, se adresa primarului, notarului, pretorului, dar nicidecum învăţătorului sau preotului. Ba mai mult, insinuam că feciorul cu pricina ar fi fost neştiutor de carte. S-a dovedit că neştiutoarea (despre carte) eram tocmai eu care credeam că în cântec era vorba de o scrisoare trimisă mândruţei. Spre norocul meu, un comentator avizat – Tiberiu Viorel Coste care semnează şi în Baabel) – mi-a atras atenţia că în acest caz cartea nu însemna scrisoare (şi cu atât mai puţin „carte de vizită” cum o denumisem printr-un joc de cuvinte, judecând că mândruţa nu putea fi vizitată aşa tam-nisam) , ci avea o altă semnificaţie, specificată de altfel şi în DEX: „act scris, document, dovadă, şi se referea la un permis de călătorie, necesar pe teritoriul Transilvaniei, în perioada când a apărut cântecul (care, judecând după melodie, pare să fie de pe vremea imperiului habsburgic). Read more…

Jan 14, 2021 7 comments

Mândruţa şi… cartea

Dec 24, 2020By

Ce simplă e viaţa de când există Internet! Putem comunica în timp real cu cei de departe (chiar la mare depărtare), pentru că aceştia – practic – se află la “un click distanţă”. Poţi să-i auzi şi să-i vezi sau să le scrii instantaneu un text plin de prescurtări şi abundând de emoticoane sau stickere. Nu contest utilitatea acestei comunicări, de care mă folosesc şi eu, dar nu mă pot obişnui cu bagatelizarea comunicării. O scrisoare e altceva decât un email, şi nici un bileţel nu echivalează cu un sms sau un mesaj…cel puţin pentru mine. În limba română scrisoarea se mai numeşte şi „carte” (presupun că datorită faptului că era întocmită de ştiutorii de carte adică de cei care învăţaseră literele) şi apare ca atare şi în folclor, ajutându-ne să ne imaginăm însemnătatea ei în lumea de atunci. Am să mă opresc asupra unui cântec pe care-l cunosc (la fel ca mulţi alţii) de la petrecerile din studenţie: „De-ar fi mândra-n deal la cruce, de tri ori pe zi m-aş duce, dar mândruţa-i mai departe, nu pot mere făr’ de carte”.Read more…

Dec 24, 2020 4 comments

Latkes în faţa camerei de filmat

Dec 10, 2020By

Prima ediţie a emisiunii de televiziune Shalom a fost difuzată în 1999, în prag de Hanuka. În cei 21 de ani care au trecut am filmat aproape an de an de Sărbătoarea Luminilor şi păstrez amintiri de neuitat de la inaugurarea sinagogii Bal Şem Tov din Piatra Neamţ (2009), de la Concertul de Hanuka din sinagoga de la Bistriţa, precum şi de la câteva serbări minunate din templul neolog de la Cluj, înţesat de lume. Dar cum întotdeauna amintirile cele mai interesante sunt cele care s-au petrecut în afara filmărilor, am să relatez o întâmplare din „culisele” filmărilor pentru Hanuka din anii 2001 (sau să fi fost în 2002?). Grupajul de Hanuka realizat atunci a fost rodul unei frumoase colaborări cu tânăra familie S. care ne-a primit în casa ei pentru a filma atât pregătirile de Hanuka (confecţionarea Hanukiei şi prepararea specialităţii culinare) cât şi una din serile sărbătorii (cu aprinderea lumânărilor şi tradiţionalul joc cu titirezul). Băiatul lor de vârsta claselor primare s-a dovedit un excelent actor, tatăl – un amfitrion ştiutor în ale iudaismului, iar mama şi-a pus în valoare atât simţul artistic – la confecţionarea hanukiei – cât şi cel de gospodină. Întâmplarea (rămasă printre episoadele anecdotice ale emisiunii Shalom) s-a petrecut la filmarea reţetei de latkes.Read more…

Dec 10, 2020 11 comments

Rămas bun, Zsigmond (Zsiga) Erdős!

Dec 7, 2020By

Operatorul imagine Zsiga Erdős a plecat prea curând într-o lume mai bună, izbăvindu-se de suferinţa unei boli crunte, neiertătoare…Un coleg, un prieten, un Om de nădejde a părăsit această lume. Chipul său blând, surâsul sfielnic, umorul fin, măiestria sa de a culege imagini, empatia faţă de oameni şi poveştile de viaţă vor rămâne doar în amintiri. Din aceste amintiri am să împărtăşesc şi eu pentru a-mi ostoi durerea…În 1992, când am ajuns la TVR Cluj, Zsiga era un tânăr entuziast şi dedicat trup şi suflet muncii de televiziune. Îl întâlneam în regia de emisie (unde sincronizam în direct titrajul emisiunilor maghiare). Urca în goană scările, cu câteva minute înainte de emisiune, purtând în braţe un vraf de casete (VHS), ordonate după comperajul abia scos din maşina de scris. Pe atunci aproape totul se făcea în ritm de Ultima Oră. Erau multe evenimente şi puţine camere video; uneori montajul se făcea direct de pe camera cu care se filmase cu ceva timp înainte. Zsiga controla ordinea casetelor şi urmărea cu atenţie maximă modul în care erau introduse în player, verifica prima şi ultima imagine (precizată întotdeauna în desfăşurător, pentru că pe atunci, la noi, nu exista opţiunea time code-ului). În restul timpului Zsiga filma, purtând pe umăr camera VHS şi învăţa să monteze (cu videoplayere de amator primite din ajutoare, ca de altfel şi videocamerele). Read more…

Dec 7, 2020 7 comments

Cât cântăreşte votul meu?

Dec 4, 2020By

Potrivit cifrelor disponibile pe pagina Autorităţii Electorale Centrale, (comunicatul din 2 dec. 2020) în Registrul Electoral sunt înscrişi 18.191.396 de alegători cu domiciliul sau reşedinţa în ţară şi încă 740.367 cu domiciliul în străinătate. Adunând cele două numere găsesc că pe listele electorale vor fi maximum 18.931.763 alegători. Apoi, luând în considerare prezenţa la vot la alegerile din ultimii patru ani: parlamentare în 2016: 39.49%, europarlamentarele din 2019: 49.02%, şi 49,87% în turul al doilea, voi face media aritmetică pentru a estima prezenţa maximă la vot la alegerile din 6 decembrie 2020: 46,51%. Comparând prezenţa la vot la alegerile locale din 2016 (48.44%) cu cea din 2020 (în condiţii de pandemie): 46% şi aplicând regula de trei simplă, pot estima că la alegerile parlamentare din 06 decembrie 2020 va fi o prezenţă de 47,35%. Mai exact, se vor prezenta la urne şi vor introduce buletinele de vot 8.964.190 de persoane. De aici rezultă că votul meu are o pondere de 1/8.964.190. Câtul acestei împărţiri ne dă o valoare infimă: 0, 00000011! Read more…

Dec 4, 2020 30 comments

Adio, József Essig, Omul care a sfinţit locurile prin care a trecut!

Nov 24, 2020By

Cu ceva timp în urmă am observat un apel pierdut pe telefonul mobil. Era de la bunul meu prieten şi coleg, Jóska Essig. În ultima vreme lucram împreună doar sporadic şi nu mai povesteam atât de des la telefon ca în urmă cu mulţi ani, când formam o echipă desăvârşită. Ne felicitam de aniversări, Jóska mă consulta în legătură cu câte un text în limba română, mă invita la evenimentele culturale organizate de către el, dar uneori doar mă întreba „Ce mai faci, Andrea? N-ai mai fost pe la mine ca să povestim…”. Ceea ce era adevărat, n-am mai fost pe la Jóska în poveşti. În general îl căutam atunci când aveam nevoie de el, pentru că era omul pe care puteam conta întotdeauna, niciodată nu refuza nicio rugăminte de-a mea, după cum nu refuza nici un ajutor pe care i l-ar fi cerut cineva. L-am sunat înapoi, cu gândul că i-aş fi putut telefona eu prima, că de câteva luni bune nu l-am mai întrebat ce face, cum o duce şi nu-l întâlnisem decât la o înmormântare unde abia am schimbat câteva cuvinte…Jóska mi-a răspuns târziu şi mi-a spus, cu glasul aproape sugrumat: „Andrea, sunt în spital, foarte bolnav. Am luat şi eu virusul şi mi-e foarte rău. Doresc să-mi iau rămas bun de la tine…”.Read more…

Nov 24, 2020 8 comments

Nimeni nu e de neînlocuit, dar…

Nov 12, 2020By

În parc toamna se răsfaţă în galben solar, ruginiu, roşcat şi vişiniu; castanii, arţarii şi mestecenii sărbătoresc ajunul desfrunzirii. Ce poate fi mai trist, mai sfâşietor, decât să priveşti în lumina blândă ca mierea cum se desprinde o frunză şi se aşterne, lin, pe alee? Cât de frumoasă e în veşmântul ei colorat şi strălucitor, precum faianţa, şi cât de curând se va veşteji alăturându-se suratelor indiscernabile care foşnesc dureros sub tălpile mele! Copacul se scutură de frunze, scrutând, poate, primăvara viitoare, şi pare a glăsui în sinea lui „Nimeni nu e de neînlocuit!”. Urmăresc cu tristeţe scurtul drum al frunzei căzătoare şi-mi amintesc de o zi de 1 noiembrie – de Luminaţie sau Ziua Morţilor – când, plimbându-mă în Cimitirul Central (Házsongárd), printre mormintele împodobite cu nămeţi de crizanteme, am auzit pe cineva conchizând: „E plin cimitirul cu oameni de neînlocuit”. Auzeam pentru prima oară această cugetare, pe care aveam s-o mai aud de foarte multe ori, în diferite circumstanţe, şi de fiecare dată – ca şi atunci – avea să mă nedumerească prin ambiguitatea sa.Read more…

Nov 12, 2020 10 comments

Întâmplări cu cafea

Oct 29, 2020By

Îmi place mirosul de pâinii prăjite, al cartofilor copţi în cuptor, parfumul portocalelor într-o zi înzăpezită. Într-o vreme, când locuiam în apropierea Fabricii de Bere Ursus, nu ratam niciodată să mă sui pe o piatră, ca să ajung în dreptul unui geamlâc întotdeauna întredeschis, prin care se vedeau butoaiele aşezate rânduri-rânduri şi se simţea adierea, uşor înţepătoare, a berii proaspete. Dar nimic nu mi-a plăcut – niciodată – mai mult decât să adulmec cafeaua aburindă din ceaşcă sau aroma unui pachet de cafea abia început. Probabil că este o plăcere… congenitală dacă mă gândesc că mama a devenit cafegioaică pe vremea când era gravidă cu mine. În timpul primilor ani ai copilăriei mele nu ţin minte să fi avut în casă altfel de cafea decât cea cu lapte, făcută din surogat (Enrilo), pentru care se stătea la cozi lungi, la „Alimentara”. Apoi tata s-a dus la doctorat, la Moscova, şi când venea acasă, în vacanţă, aducea cafea boabe verde, din care le împărţea cu dărnicie şi prietenilor apropiaţi. Cafeaua verde era prăjită cu multă atenţie într-o tigaie specială, până când boabele căpătau o nuanţă brună (cafenie), începeau să „transpire” şi răspândeau aroma aceea irezistibilă, exotică şi totuşi cunoscută parcă dintr-o altă viaţă. Read more…

Oct 29, 2020 10 comments

La cinema, la Cluj, în secolul trecut

Oct 15, 2020By

Plăcerea de a merge la film a apărut în clasa a doua primară, după ce ne-am mutat în locuinţa de pe strada Vasile Alecsandri, numărul 10. Şi asta pentru că se întruniseră două condiţii: ştiam să citesc destul de repede ca să pot urmări cât de cât textele traducerii (majoritatea filmelor erau sovietice şi erau subtitrate în două limbi română şi maghiară) şi să înţeleg, în mare, acţiunea, chiar dacă viteza de succesiune a rândurilor era mai mare decât viteza mea de a le lectura, şi – ceea ce era esenţial – casa noastră se afla la o aruncătură de băţ de cinematograful Muncitoresc, de pe strada Sindicatelor. Mă duceam destul de des la film, la orele prânzului, sau după amiaza devreme (de la 13.00 – la 15.00), împreună cu copiii din curte sau din vecini. Cel mai mult ne plăcea să stăm la balcon (atunci când sala era plină se deschidea şi balconul), să privim capetele spectatorilor din stal, să ne foim, să şuşotim şi să zornăim pungile de hârtie cu bomboane. Cel mai des cumpăram bomboane acrişoare şi malţ, care erau mai ieftine, dar şi bomboane „păpuşă” sau „periniţe” umplute cu nuci, atunci când aveam bani suficienţi. Era pe la începutul anilor 1960 şi, pe lângă filmele sovietice alb-negru, îndeobşte despre război (Balada soldatului, Pace noului venit) am urmărit cu sufletul la gură filmele franţuzeşti (color) cu Cavalerul Pardaillan, care se duela din cele mai inedite poziţii.Read more…

Oct 15, 2020 34 comments

Marius Tabacu – aşa cum l-am cunoscut

Oct 11, 2020By

S-a stins din viaţă Marius Tabacu (ianuarie1952 – octombrie 2020), un spirit transilvan, muzician, gazetar şi traducător de beletristică, unul dintre reporterii cei mai valoroşi ai emisiunii maghiare de la TVR Cluj, din primele timpuri. În toate aceste ipostaze s-a străduit să întindă punţile înţelegerii dintre diferitele naţionalităţi, confesiuni, categorii sociale şi culturale din Transilvania. Punţi gazetăreşti, (revista bilingvă Puntea în anii 1990), punţile imaginilor (Studioul Video Pontes), punţile literaturii tălmăcite ( traducerea Cărţii Insomniilor, de Julia Szilágyi şi a amplei Trilogii Transilvane, de Miklós Bánffy) şi, în ultimii 13 ani, – în calitate de director al Filarmonicii Transilvania – punţile muzicale, poate cele mai generoase şi mai armonioase. L-am întâlnit şi apoi reîntâlnit pe Marius Tabacu în etape diferite ale vieţii mele şi am apreciat erudiţia, sinceritatea, curajul, devotamentul faţă de adevăr şi dreptate, echilibrul şi carisma care-l caracterizau. Am să evoc câteva întâmplări senine din timpurile în care cursurile vieţilor noastre s-a împletit.Read more…

Oct 11, 2020 7 comments

Prima poezie publicată, prima dezamăgire, primii fani

Oct 2, 2020By

Din perspectiva unei jumătăţi de secol trebuie să recunosc că în anii de şcoală generală eram un destoinic „pui de om nou”. Schimbarea s-a produs odată cu intrarea în clasa întâi, când am fost înscrisă la secţia română, deşi nu vorbeam nici o boabă româneşte. Până atunci trăisem în universul familial, într-o continuă navetă între casa de la periferie a familiei Friedmann, bunicii mei adoptaţi, cu un solid background cultural maghiar, şi locuinţa părinţilor mei, tineri supravieţuitori ai Holocaustului, de origine muncitorească, entuziaşti constructori ai lumii noi, dar care nu mă iniţiaseră în această acţiune mobilizatoare. Hrana mea spirituală consta din poveştile şi poeziile citite peste săptămână de către Bunica Erzsi şi duminică, de către tata. Bunica avea o ediţie princeps a poeziilor lui Petőfi, din 1884, care mă fascina cu coperta aurită şi ilustraţiile sugestive. Tata îl prefera pe Arany János, dar îmi citea cu plăcere şi din Ady Endre (din care nu înţelegeam mare lucru).Şcoala a venit „la pachet” cu iniţierea mea ideologică, pentru că acolo am auzit prima oară despre Partid, despre tovarăşii Gheorghe-Gheorghiu Dej, Ion Gheorghe Maurer şi Chivu Stoica. De altfel, pe peretele clasei erau expuse tablourile tuturor membrilor Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român şi le silabiseam numele de îndată ce am învăţat literele alfabetului.Am fost foarte mândră când am primit cravata roşie, iar din clasa a V-a am început să scriu versuri șchioape – evident – despre patrie şi partid.Read more…

Oct 2, 2020 14 comments

Oare de ce revin la Bănişor?

Sep 17, 2020By

Acum, în pragul Sărbătorilor de Toamnă, evreii vizitează mormintele celor dragi, aşezând o piatră, aprinzând o candelă şi rostind o rugăciune pentru sufletele lor. Ieri am fost din nou (îmi vie să spun „acasă”), la Bănişor…În acest sat românesc, vechi de peste 800 de ani, aşezat între dealurile molcome ale Sălajului şi-au găsit un cămin şi un rost antecesorii mei care (bănuiesc, nu am dovezi documentare) au părăsit Galiţia acum un veac şi jumătate, pentru a-şi afla un trai mai bun în Transilvania, pe atunci parte a Austro-Ungariei unde tocmai se adoptase legea emancipării evreilor. La Bănişor familia Fischman a dus o viaţă tihnită, timp de aproape un secol. A făcut negoţ şi agricultură, a sporit numeric, şi-a căsătorit feciorii şi fiicele, în sat, în satele învecinate sau chiar la Cluj (precum bunica mea, Malka) şi şi-a îngropat morţii în micul cimitir de lângă islazul comunei. Tatăl şi unchiul meu îşi petreceau vacanţele la bunicii Fischman, iar în 1932-1933 – în perioada crizei care afectase puternic starea materială a familiei sale din Cluj – tata a locuit la bunici vreme mai îndelungată, absolvind clasa a IV-a primară la şcoala din sat, iar apoi a reuşit cu brio la examenul de admitere în faimosul Liceu George Bariţiu din Cluj. Existenţa lor a fost retezată în mai 1944…Read more…

Sep 17, 2020 14 comments

Dascăli

Sep 3, 2020By

În preajma începutului de an şcolar gândul mă duce la dascăli: învăţătorii şi profesorii care au un rol covârşitor în formarea, devenirea unui om. Din păcate, de o vreme încoace ei ajung în centrul atenţiei doar atunci când sunt protagoniştii unor scandaluri. Îndeobşte activitatea lor este ignorată, salarizarea mediocră şi discreditarea sporind lipsa de atractivitate a acestei profesiuni pentru tinerii capabili. În consecinţă calitatea noilor cadre didactice lasă tot mai mult de dorit, ducând (ca într-un cerc vicios) la deteriorarea tot mai accentuată a învăţământului preuniversitar, nereformat, care face faţă tot mai greu provocărilor erei digitale. Foarte puţini tineri se mai îndreaptă din vocaţie către cariera didactică, chiar dacă mulţi au fost influenţaţi în devenirea lor, uneori decisiv, de către învăţătorii sau profesorii lor, care i-au înzestrat cu cunoştinţe esenţiale şi le-au dat merinde spirituale. Nu doresc să ţin aici o pledoarie pentru nobila profesiune de dascăl, ci doar să schiţez – prin câteva scene relevante – portretele unor cadre didactice care m-au impresionat.Read more…

Sep 3, 2020 14 comments

Ce să asortezi la o mască?

Sep 3, 2020By

Uneori zăresc în mulţime persoane răzleţe care poartă măşti (chirurgicale) de culoare mov, roz sau vernil, dar eu nu am avut şansa de a le găsi în comerţ. În schimb, treptat, am înţeles că masca de pandemie – spre deosebire de măştile de carnaval sau de bal – nu se asortează cu ţinuta, ci viceversa! Ar trebui să port mereu ceva albastru (something blue, ca în fericitele poveşti cu nunţi sau despre nunţi), ceva care s-ar potrivi perfect şi cu situaţia actuală… Apoi mi-am dat seama că ţinuta care ar trebui asortată cu masca de pandemie nu trebuie să fie una vestimentară! Ci una umană – o atitudine, o poziţie, un mod de comportare – care să diferenţieze un purtător de mască de toţi ceilalţi. Read more…

Sep 3, 2020 10 comments

Nici ţipenie de îndrăgostiţi

Aug 20, 2020By

„Nu ştiu alţii cum sunt…, dar eu” de când mă ştiu am admirat îndrăgostiţii care treceau de mână sau îmbrăţişaţi, cuibăriţi într-un glob de tandreţe din a cărui lumină şi căldură se puteau împărtăşi şi cei din preajma lor. Am aşteptat cu sufletul la gură prima iubire şi am savurat plimbările prin Parcul Mare, de mână cu prietenul licean. Nu mă sfiam deloc să stau îmbrăţişată cu iubitul meu în autobuz, fără însă a ne permite libertatea (invidiată) a perechilor pariziene care se sărută pe săturate în metrou (de remarcat cât de apropiate sunt cele două cuvinte: a se săruta şi a se sătura…). În anul I de facultate când eram îndrăgostiţi până peste urechi (cu logodnicul meu) şi nu ne putea desprinde unul de altul, mama – care era îndrumătoarea de grupă a studenţilor din Vietnam – îmi explica (cu tâlc) că perechile de tineri vietnamezi nu se ating niciodată în public, mulţumindu-se să meargă alături la o…distanţă rezonabilă.Read more…

Aug 20, 2020 7 comments

Unde sunt meniurile de altădată?

Aug 20, 2020By

Cu prilejul primei Zile a Femeii din cariera mea jurnalistică, am fost invitată la emisiunea pentru femei de la Radio Cluj, difuzată în direct. Gazda emisiunii, colega mea simpatică, volubilă şi…mămoasă, m-a prezentat ca pe o proaspătă colegă ( pe atunci radioul şi televiziunea coexistau în aceeaşi instituţie) şi a început interviul propriu-zis. Mi-a pus întrebări despre mine, despre carierea mea anterioară despre motivele care mă determinaseră să mă orientez către jurnalistică (după 15 de muncă în alte domenii), despre femeile deosebite pe care le-am cunoscut şi care mi-au influențat viaţa. Totul a mers strună şi colega mea zâmbea încurajator, dându-mi de înţeles că e mulţumită, până în momentul fatidic în care m-a întrebat: Care crezi că e calitatea cea mai importantă a unei femei? Răspunsul meu a venit instantaneu, ca şi cum gura ar fi vorbit fără mine: să fie o bună gospodină. Zâmbetul larg a dispărut brusc, de pe faţa gazdei emisiunii care m-a privit mustrător,Read more…

Aug 20, 2020 17 comments

Bucuria de a… mirosi

Aug 6, 2020By

În Monitorul Oficial din 13 iulie 2020 a fost republicată Legea nr. 123 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/227780 pentru modificarea și completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, privind protecția mediului, în sensul introducerii definiţiei disconfortului olfactiv şi a măsurilor de gestionare a acestui tip de poluare precum prevenirea, reducerea şi chiar sistarea funcţionării instalaţiilor şi activităţii factorilor ale căror emisii produc un disconfort olfactiv care depăşeşte normele admise. De când mă ştiu sunt sensibilă faţă de mirosuri, unele provocându-mi chiar rău fizic. Nu suport miasma care coboară vara, pe caniculă, de la cocinele de porci din ogrăzile de pe dealul învecinat cartierului unde locuiesc, după cum mi se face rău când trec pe lângă abator, dar îmi provoacă greaţă şi mirosul de benzină, ba chiar şi parfumul crinilor din vază. Totuşi, nu cred că aş fi remarcat adoptarea legii mai sus pomenite – pe care presa a botezat-o „Legea mirosurilor” – dacă nu mă întreba soţul meu (făcând haz de necaz): „Ce ne facem dacă te reclamă vecinii că iar ai ars mâncarea şi ne trezim cu o amendă?!” Adevărul e că în casa scărilor plutesc tot felul de mirosuri, în afara celor de mâncare arsă sau de lapte care a dat în foc (care nu pornesc numai de la apartamentul nostru 😊). Adulmecând cu atenţie, poţi identifica destul de corect meniul fiecărei familii. E cât se poate de limpede că acest act normativ nu vizează locatarul obişnuit (deşi în alte ţări – Italia, de exemplu – au existat cazuri de condamnare în justiţie a persoanelor care-şi deranjau constant vecinii cu mirosuri neplăcute…Read more…

Aug 6, 2020 6 comments

Baabel împlineşte 8 (opt) ani. Dare de seamă şi o porţie de îngheţată …prăjită.

Jul 23, 2020By

Tortul aniversar al acestui an ar trebui ornat cu opt lumânări sau – după cum se obişnuieşte mai nou – cu o lumânare sub forma cifrei 8. Adevărul e că cifra opt m-a fascinat întotdeauna prin faptul că e continuă, pare a nu avea început (şi nici sfârşit) şi dacă o răstorni se transformă în semnul matematic al infinitului… În acelaşi timp este unul dintre numerele magice din fizica nucleară[1] şi – luându-mă după denumire – este cel mai aproape de… optim. (DEX: cel mai bun; minunat, excelent, grozav). Din cele arătate mai sus cel de al optulea an din Baabel avea auspicii din cele mai bune. Această predicţie s-a şi validat, în ciuda acestui an… ciudat, invadat de coronavirus, sau poate tocmai datorită acestei circumstanţe, întrucât izolarea a stimulat atât autorii cât şi cititorii să petreacă mai mult timp în spaţiul baabelian. În cei opt ani de existenţă Baabel a căpătat notorietate, articolele publicate în revistă sunt citate ca referinţe şi preluate în presa online şi cea tipărită şi am obţinut şi numărul serial din registrul internaţional al periodicelor (ISSN). Read more…

Jul 23, 2020 14 comments