De ce este Irlanda potrivnică Israelului

Feb 22, 2024By

Mary Louise McDonald este lidera opoziției și președinta partidului de extremă stângă Sinn Féin. Este de remarcat că Statele Unite (și nu numai) consideră Sinn Féin o organizație teroristă. Așadar, atitudinea ei dușmănoasă față de Israel nu mă miră și nici faptul că ea nu a criticat crimele odioase ale organizației teroriste Hamas. Dar ce se întâmplă cu tinerii irlandezi care, la fel ca și în alte țări occidentale, sunt spălați pe creier de politicieni, de mediile sociale și în special de TikTok? Jurnalul Irish Time scrie că cinci baschetbaliste irlandeze au anunțat recent că boicotează meciurile împotriva Israelului pentru calificare în Campionatul European de Baschet. Și de ce? Fiindcă ele condamnă faptele Israelului în războiul din Gaza – faptele odioase ale Hamasului, cele care au provocat războiul din Gaza, au fost date uitării. Dar Federația de baschet irlandeză insistă ca meciul să fie jucat.(1) Din cauza războiului, Israelul a pierdut avantajul terenului propriu și meciul se va juca în Letonia. La fel și meciul de fotbal Israel-România care s-a jucat în Ungaria, nu în Israel. Deocamdată, manipulările palestiniene de a convinge federațiile internaționale de sport să boicoteze Israelul nu reușesc. Marea Britanie stăpânește și astăzi Nordul Irlandei. Poate că acesta este motivul pentru care irlandezii sunt solidari cu palestinienii? Poate ne consideră pe noi ocupanții Palestinei? După cum se știe, palestinienii nu vor numai Palestina și de aceea nu au aprobat niciuna din propunere de pace cu retrocedare de teritorii, oferite în trecut de patru prim-miniștri israelieni. Ei vor totul, inclusiv teritoriul Israelului, și nu acceptă decizia ONU din 1947Read more…

Feb 22, 2024 9 comments

Grecia – exemplu de respingere a prejudecăților

Feb 22, 2024By

M-a bucurat știrea pe care am aflat-o zilele trecute și anume că parlamentul grec a votat legea care permite căsătoria între persoanele de același sex și dreptul de a adopta copii. M-a bucurat deoarece dacă în statele cu religie protestantă, chiar și catolică, astfel de legi există, ele fiind promulgate de Uniunea Europeană, Grecia este prima țară creștin-ortodoxă care a votat-o, de fapt conformându-se legislației europene. S-a dovedit că în pofida opoziției bisericii ortodoxe, cea mai mare parte a deputaților care sunt de aceeași religie s-au pronunțat pentru adoptarea legii europene. Premierul Kyriakos Mitsotakis (Noua Democrație), a afirmat că este “un punct de cotitură pentru drepturile omului” într-o “țară progresistă și democratică, atașată cu pasiune de valorile europene”. Premierului nu i-a fost ușor să-și convingă deputații, mai ales că gruparea conservatoare a partidului s-a opus vehement, dar până la urmă a avut câștig de cauză. Lui Mitsotakis nu i-a fost teamă că-și va pierde popularitatea, că nu va câștiga viitoarele alegeri, convins fiind că voturile vor fi aduse de alte performanțe ale guvernului, nu de recunoașterea drepturilor celor care aparțin de LGBTQ. (Afirmația mea este poate puțin exagerată, de fapt nu se știe cum va primi societatea greacă în ansamblu această decizie. Nu sunt excluse proteste, mai ales susținute de biserică). Poate că  votul elen va servi drept precedent statelor cu religie predominant creștin-ortodoxă, printre care și România, să renunțe la această discriminare care afectează un număr mare de persoane. Read more…

Feb 22, 2024 5 comments

Cum definești apartenența?

Feb 22, 2024By

Din totdeauna am fost atras de termenul ”apatrid”, care definește o situație specială, aș zice unică, în lumea contemporană. Timp de câteva săptămâni, eu am răspuns cu precizie acestei definiții: primisem pașaportul de emigrare spre Israel, în care se specifica că sunt ”fără cetățenie”, și încă nu ajunsesem pe aeroportul din Tel Aviv unde am primit pe loc certificatul de cetățean israelian. Dacă îmi aduc bine aminte, în acele zile nu simțeam vreo diferență față de ce reprezentam eu în propriii mei ochi. Eram același, indiferent ce spunea pașaportul meu. Dar am senzația că în zilele noastre există foarte mulți în situația de apatrid; mă refer în primul rând la milioanele de refugiați a căror situație cetățenească încă nu e clarificată oficial. Nu-i invidiez. Eu rămân la părerea mea că fiecare are nevoie de o patrie, de o bucată de pământ de care să fie legat nu numai oficial, dar și sufletește. Am numit ac est lucru apartenență, apartenența la țara în care trăiești. Deunăzi m-am lovit de un articol publicat în cotidianul (în ebraică) pe care îl primesc acasă, cu o regularitate ieșită din comun pentru o țară în care nimic nu merge ca pe roate, mai ales în vremuri de restriște, ca cele în care trăim de câteva luni bune. Articolul respectiv se referă, printre altele, la un sondaj efectuat în nu mai puțin de 21 țări de pe toate continentele, de către Centrul de cercetări Pew, pentru a preciza modul în care cetățenii fiecăreia din acele țări simt că aparțin respectivei entități geopolitice, adică statului în care trăiesc.Read more…

Feb 22, 2024 8 comments

Biblia dezvăluită (2). Originea poporului evreu

Feb 22, 2024By

Precum am văzut, „istoria” biblică este, de fapt, o mitologie așternută pe hârtie – adică pe papirus / pergament – cu multe secole după desfășurarea presupuselor evenimente.  Atunci care este originea „reală” a poporului evreu, ce putem afla din săpăturile arheologice și din surse extra-biblice, contemporane evenimentelor? Venirea patriarhilor din Mesopotamia, fuga din Egipt și cucerirea țării Canaan nu sunt confirmate de sursele istorice.  În schimb Stela lui Merneptah, (despre care am povestit în articolul trecut), arată că originea israeliților trebuie căutată chiar în Canaan.  Ea consemnează că în 1207 î.e.n. Merneptah, fiul lui Ramses al II-lea, a supus mai multe cetăți din Canaan iar „Israel a fost nimicit.” Așadar pe vremea lui existau israeliți în Canaan și ei nu trăiau în cetăți, probabil erau nomazi și trăiau în zona deluroasă din interior, care corespunde aproximativ cu Cisiordania de astăzi. În Epoca Bronzului Târziu în Canaan existau numeroase cetăți (orașe-state) prospere, sub stăpânire egipteană. După 1200 î.e.n. cetățile au căzut una după alta.  În săpăturile arheologice se văd semne de distrugere și incendii.  Dar vinovatul nu a fost neapărat Ioșua.  Nu toate cetățile au căzut în același timp, procesul a durat cam un secol, dar până la urmă distrugerea a fost totală.Read more…

Feb 22, 2024 20 comments

Copilul lui Noe – o carte deosebită

Feb 22, 2024By

Cu totul întâmplător am citit o carte apărută la Humanitas care mi-a plăcut foarte mult și pe care, dacă nu o cunoașteți, vreau să v-o recomand. Este un roman scurt, care se citește foarte ușor, în cel mult două ore. Este Copilul lui Noe, de Eric-Emmanuel Schmitt, despre care nu știam nimic. Pe Google, mai precis pe Wikipedia se poate afla biografia lui amănunțită. De origine franco-belgiană, s-a născut în 1960 la Lyon și a absolvit cursurile prestigioasei instituții École normale supérieure cu o diplomă în filozofie. A debutat ca scriitor în 1991 cu o piesă de teatru. În 1994 a apărut primul său roman care i-a adus consacrarea în literatură, precum și multe premii. Cărțile lui Eric-Emmanuel Schmitt sunt traduse în peste 40 de limbi. Copilul lui Noe a apărut în 2004. De atunci a fost tradus în 30 de limbi și a primit peste 20 distincții și premii literare. Traducerea în limba română a fost făcută de Ileana Cantuniari. De fapt, editura Humanitas i-a publicat o serie întreagă de cărți. Autorul a și vizitat România, ca invitat la evenimente culturale la București și la Iași.Read more…

Feb 22, 2024 5 comments

Iluzia, bipolară. Sau nu. 

Feb 22, 2024By

Influențat de asiduitatea mătușii mele, Dr. Mirjam Bercovici care, încă și acum, la venerabila vârstă de 100 de ani, colaborează cu regularitate la această revistă, și într-o anumită măsură de articolul ei recent despre mine, mi-e greu să mai resist. Vă propun și eu acum o reminiscență personală, despre tatăl meu, Gustav Segal, decedat cu ani în urmă. Într-un alt articol recent, “Patru verișoare cu același nume”, Mirjam, scriind despre mama mea, Miriam Segal, verișoara ei dreaptă, fără să-l numească, a abordat în parte subiectul suferințelor lui: lagăr în timpul Marelui Război, șase ani de ocnă sub regimul comunist, în minele de aur din Transilvania. Cei șase ani formativi ai mei, între cinci și unsprezece. Revenit, în sfârșit, puțin înainte de Bar-Mitzvah mea.  Așa se face că, într-un moment de pură inspirație literară, binevenită diversiune temporară de la avocatură, am scris despre tatăl meu nu o relatare faptică a unor întâmplări din viața sa, așa cum textele apar normal în această revistă, ci o povestioară pur imaginară, bazată totuși pe anumite realități, piesă pe care sper să o citiți aici mai departe. Read more…

Feb 22, 2024 3 comments

Amintiri din copilăria mea (1938 – 1948

Feb 22, 2024By

Tatăl meu, Zádor Rudolf, s-a născut la Cluj în 1909, fiind mezinul familiei. Bunicul meu, Zádor Benő, era învățător cu studii la cunoscutul Institut Pedagogic Evreiesc de la Budapesta, iar în perioada 1904 – 1927 (până la pensionare) a fost directorul Școlii Elementare Evreiești Neologe care funcționa în curtea Sinagogii Neologe de pe str. Horea (fostă Ferencz József). Bunica mea, Zádor Johanna, făcea parte din bine-cunoscuta familie evreiască Marton din Târnăveni. Familia Zádor a avut opt copii, patru băieți și patru fete, diferența de vârstă între primul și ultimul născut fiind de 17 ani. Deși familia avea un singur venit, al bunicului meu, patru copii au urmat studii superioare, doi băieți și două fete. Tatăl meu a absolvit gimnaziul la Liceul Tarbut și s-a calificat în meseria de tehnician tricotaje (ciorapi, articole pentru copii, corsete etc.) fiind un bun cunoscător al mașinilor de tricotat și având stagii de practică în străinătate. Mama mea, Zádor Rosalia, (n. Baumzweig), s-a născut la Năsăud în 1911, dar curând familia s-a mutat la Cluj. Bunicul era meseriaș și familia avea șapte copii, doi băieți și cinci fete. Mama s-a calificat ca modistă (pălării de damă și accesorii). Nu mi-am cunoscut niciunul dintre bunici, ei au decedat cu mult înainte de a mă fi născut.Read more…

Feb 22, 2024 9 comments

Ați votat deja

Feb 29, 2024By

În 15 noiembrie 1987 au avut loc alegeri locale în Republica Socialistă România. Terminasem facultatea de doi ani și lucram în Banat, într-o comună bogată unde fusesem repartizați, eu și soțul meu, după cutuma timpului – aceea că te duceai unde țara avea nevoie de tine și îți repartiza un loc de muncă prin sistemul economiei planificate. Fiul meu abia împlinise doi ani și învățase să meargă și să vorbească. Țin minte ziua alegerilor de parcă ar fi fost ieri, era ploioasă și rece, o zi de toamnă tipică. Secția de votare era amenajată în școală, așa cum se face și în prezent. Am așteptat toată dimineața ca ploaia rece să stea, nu aveam cu cine să las copilul, tatăl lui fiind plecat din localitate în acel moment. Apoi am așteptat ca băiețelul meu să-și facă somnul de prânz și, pe la ora trei după amiază am pornit cu el de mână spre secția de votare. Am intrat în școală, mi-am scos buletinul cu coperți cenușii în care aveam mutația pentru comuna în care venisem „la lucru” și am intrat în clasa unde era amenajată secția de votare. Am salutat, m-am legitimat și am așteptat să primesc buletinul de vot. Unul dintre cei de la masă a verificat numele meu pe o listă, a ridicat privirea și, uitându-se în ochii mei fără nicio jenă, mi-a spus: „Ați votat deja.”Read more…

Feb 29, 2024 22 comments

La douăzeci de metri sub pământ

Feb 22, 2024By

Pe Nora, asistentă medicală la spitalul Soroka din Beer Șeva, am văzut-o din întâmplare la cafeneaua de la parterul clădirii în care locuiesc. O cunoșteam prin prieteni comuni, locuitori ai kibuțului ei. Știam că timp de cincizeci de zile a fost ostatecă la 20 de metri sub pământ, în tunelurile Hamasului. Părea foarte tulburată. Ne-am așezat la o cafea și, fără s-o întreb, a început să-mi povestească. – Nu mai știu exact cum s-au desfășurat evenimentele, toate mi s-au amestecat în cap: rachete care zburau în toate direcțiile, apoi strigătele de Allah u akbar ale teroriștilor, împușcături și peste tot cadavre ale vecinilor și prietenilor mei. M-am trezit în remorca unui tractor, împreună cu alți câțiva locuitori din kibuț, păziți de hamasnici. – Unde ne duceți? – l-am întrebat pe unul dintre invadatori. – În iadul tunelurilor de sub Gaza, a răspuns acesta în limba arabă. Dacă Netanyahu îi eliberează pe toți luptătorii noștri din închisorile voastre, atunci aveți șanse să vă eliberăm, altfel veți muri cu toții. – Bunica mea a murit la Auschwitz, a răspuns tot în arabă Nora, iar eu o să-mi găsesc sfârșitul ucisă de neoameni ca voi. N-a apucat să-și termine vorba și un pumn în față a redus-o la tăcere. A încercat să vorbească cu ceilalți oameni, dar din nou a fost lovită. În scurt timp au ajuns la intrarea unui tunel.Read more…

Feb 22, 2024 6 comments

Valiză sau buştean, măcar până la crăpatul zorilor

Feb 22, 2024By

Cred că Moş Ene este unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi, chiar dacă nu se arată niciodată la faţă. Uneori vine tiptil, alteori brusc şi câteodată (parcă tot mai des, în ceea ce mă priveşte) se lasă aşteptat. Stau cu pleoapele închise, ca să-mi poată aşterne cât mai temeinic somnul pe gene, dar după o vreme mă satur şi privesc tavanul dormitorului luminat intermitent de farurile maşinilor care trec pe stradă. După o vreme şi farurile se răresc şi atunci, vrând-nevrând, ochii mi se fixează pe imaginea cadranului ceasului digital, proiectată pe tavan. Secundele trec, orele se târăsc şi eu sunt blocată aşteptând îndărătnică somnul izbăvitor care se încăpăţânează să nu se arate până la crăpatul zorilor… Uneori adorm către dimineaţă, dar sunt trezită curând de soneria nemiloasă a deşteptătorului, pentru că începe o nouă zi de muncă. Am acumulat ceva experienţă în lupta împotriva insomniei. Am început cu numărătoarea oilor, dar am ajuns la cifre mari şi nu am adormit, apoi am aplicat metoda tatălui meu, aceea de a mă gândi la cele mai plăcute momente din viaţa mea, ba apelam şi la reamintirea unor întâmplări comice şi râdeam de una singură, dar nici gând să adorm. Adevărul e că în nopţile de nesomn ajungeam – inevitabil – la inventarierea problemelor care mă frământau, developând, una câte una, toate temerile care mă bântuiau…Read more…

Feb 22, 2024 10 comments

Documente (2). Birocrație

Feb 22, 2024By

Bunicul meu, Dezső, s-a născut în anul 1894 la Armeni, în Imperiul Austro-Ungar și știu acest lucru nu numai de la tatăl meu. El apare în anuarul[1] gimnaziului din Dumbrăveni din anul școlar 1910-1911 printre absolvenții clasei a VIII-a gimnaziale și care au luat examenul de bacalaureat. În același anuar, cu două pagini mai încolo, este notată și declarația lui din vara anului 1911, la vârsta de 16 ani și jumătate, că intenționează să urmeze o carieră juridică. Așadar nu este nimic surprinzător în faptul că i-am găsit numele în anuarele[2] universității din Cluj, înscris la drept din 1911 până în 1915. Apoi numele lui dispare pentru a fi găsit din nou în anuarul din 1929 care confirmă că în 1923 la Szeged i s-a eliberat diploma de avocat[3]. În urma dezmembrării Imperiului Austro-Ungar la încheierea Primului Război Mondial, Ardealul s-a unificat cu România, iar Universitatea Regală Maghiară Ferencz József din Cluj s-a mutat la Szeged. Locuind la Dumbrăveni, în România, fiind un cetățean român loial și dorind să fie „cu actele în regulă”, și-a echivalat diploma; în 1932, baroul Uniunii Avocaților din România i-a eliberat diploma[4] „în virtutea căreia va putea exercita profesiunea de avocat conform legii”. Astfel, după 21 de ani, bunicul meu a obținut în sfârșit toate documentele necesare pentru a-și împlini aspirația de a face carieră juridică. Între timp, în 1914 a început Primul Război MondialRead more…

Feb 22, 2024 6 comments