Războiul cibernetic

Oct 21, 2021By

Indiscutabil, în ultimele două decenii războiul cibernetic a devenit una din formele cele mai uzuale ale noului război neconvențional planetar. Majoritatea statelor lumii au realizat că conflictele armate convenționale, clasice, nu mai sunt eficiente, antrenează riscuri și distrugeri reciproce mult prea ample, nu există un câștigător clar și univoc și presupune consumarea unor resurse umane și materiale mult prea mari, care riscă să epuizeze orice națiune sau stat fie el chiar foarte puternic. În consecință, conflictele contemporane sunt de fapt războaie nedeclarate, în care un rol primordial îl joacă latura tehnologică, informațională, logistică, financiară și economică și nu cea militară în sensul cunoscut al termenului. Practic, confruntările internaționale actuale sunt acțiuni camuflate și bine concertate ale diverselor servicii secrete contra funcționării infrastructurii și centrelor de comunicație ale adversarilor, de distrugere a serverelor și a bazelor de date sau de culegere de informații secrete din centrele de comandă ale acestora. Războiul cibernetic nu mai este apanajul exclusiv al marilor puteri sau al celor regionale, chiar și statele mici și mijlocii au capacitatea tehnică și logistică de a desfășura atacuri cibernetice…Read more…

Oct 21, 2021 2 comments

Colaboratori arabi și musulmani cu Germania nazistă

Nov 4, 2021By

Am scris acest articol despre colaboratorii arabi și musulmani din Ierusalim, Irak, Bosnia, Algeria, Tunisia și Kosovo, cu naziștii. M-am inspirat din convorbirile purtate cu emigranți din țările arabe și din interviul ambasadorului Serbiei la Tel Aviv. Deoarece școala și mass media au ocolit subiectul, am apelat la internet, de unde am extras și ilustrațiile. Ideea mi-a venit revăzând filmul Casablanca cu neuitații Humphrey Bogart și Ingrid Bergman. Amin al-Husseini, Marele Muftiu al Ierusalimului, a devenit cel mai proeminent colaborator arab cu puterile Axei. Era prieteni cu naziști de rang înalt, printre care Heinrich Himmler, Joachim von Ribbentrop și Adolf Eichmann. A contribuit la serviciile de propagandă ale Axei și la recrutarea soldaților musulmani și arabi pentru forțele armate naziste.Read more…

Nov 4, 2021 1 comment

Operaţia de amigdale – alte amintiri cu medici din Clujul anilor 1950

Nov 18, 2021By

Îmi amintesc foarte bine de ziua în care, de mână cu ambii părinţi, mă îndreptam către aşa-numita Casă Pop Alexandru, de pe strada Moţilor. Edificiul se afla vizavi de vechiul sanatoriu “Parc”, al profesorului Mátyás Mátyás (unde în prezent se află Clinica de Pediatrie I). Ne duceam la doctorul Mihai Iubu ca să-mi scoată amigdalele. Am fost întâmpinaţi de Maya Pop, văduva lui Alexandru Pop, prietena mamei mele. Era o femeie deosebită, una dintre cele mai elegante doamne ale Clujului acelor ani. Era vestită pentru felul în care se îmbrăca, pentru bijuteriile pe care le purta, pentru viaţa socială pe care o organiza și preocupările extravagante pe care le avea, toate învăluite într-o bunătate de netăgăduit. Soţul ei, profesorul Alexandru Pop (1895-1954), a fost unul dintre corifeii chirurgiei clujene, alături de alte nume de chirurgi vestiţi din perioada interbelică și postbelică (Iacobovici, Nana, Cosma, Mircioiu, Țeposu, Roth, Mátyás Mátyás).Read more…

Nov 18, 2021 4 comments

Amintiri din spitalele de pe trei continente

Dec 2, 2021By

Student fiind, doctorii mi-au diagnosticat o sinuzită maxilară cronică. O.R.L.-istul de la policlinica spitalului Colțea m-a supus unor “puncţii”. Printr-o ţevuşoară, doctorul injecta în sinusuri un lichid dezinfectant pentru spălare, cu o seriga imensă. Tratament destul de dureros era precedat de o anestezie locală. Îmi amintesc că învățam pentru examenul de Mecanică Teoretică, așteptând efectul anesteziei, cu două sârme în nas. Pe lângă mine treceau mame cu copii pentru vizită medicală. Copiii, văzându-mă cu sârmele în nas, se speriau și refuzau să mai între la doctor! Începând din 1963, am petrecut un număr de zile în secția ORL a spitalului Colțea din București, internat aproape anual pentru operațîi repetate de polipectomie. Intervenția era relativ ușoară. Din păcate în scurt timp polipii se refăceau.Read more…

Dec 2, 2021 5 comments

Câteva completări despre evreii din Ploieşti

Dec 23, 2021By

Am citit cu mult interes articolul dlui ing. Theodor Toivi despre evreii din Ploiești în perioada de după 23 august 1944 și apreciez în mod deosebit memoria sa, din care au ieșit atâtea nume care au reprezentat ceva pentru acest oraș. Mă bucur că foști membrii ai acestei comunități își amintesc și studiază diferite lucrări privitoare la Comunitatea evreiască ploieșteană și mai ales își amintesc și ne reamintesc personalitățile care au trăit și au făcut parte din Comunitate. Istoria evreilor din Ploiești este destul de îndelungată, datând de la 1690 – sau cel puțin de atunci există informații. În biblioteca Comunității se află mai multe publicații pe acest subiect. Printre ele se numără un articol semnat de Dana Mihai, precum și o carte veche, scrisă pentru Expoziția Universală și anume Istoricul Comunității cultului israelit din Ploiești, de la 1690-1906, de Rosen Avram, Tipografia Moderna Bercovici, 1906.Read more…

Dec 23, 2021 5 comments

Poate fi Istoria Holocaustului “o temă minoră” în învăţământul românesc?

Jan 13, 2022By

Într-un comunicat de presă emis de AUR, în data de 3 ianuarie 2022, formaţiaunea politică deplângea faptul că „în ultimii ani se constată o acţiune sistematică de subminare a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de “materii” a unor teme minore, sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.)”. Propunerea legislativă, depusă de mai mulţi reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare (cu excepţia AUR), printre iniţiatori numărându-se liderii PSD şi UDMR, preşedinta de atunci a Senatului şi ministrul Educaţiei, a fost adoptată de ambelor camere, cu o largă majoritate, fiind promulgată de către preşedintele ţării în 25 noiembrie 2021. Calificativul de „temă minoră” aplicat istoriei evreilor şi Holocaustului a primit replici prompte şi dure atât din partea Institutului Naţional de Studiere a Holocaustului “Elie Wiesel”, cât şi din cea a Deputatul PNL Alexandru Muraru (care din ianuarie 2021 este Consilier onorific al Primului-ministru – Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi a Xenofobiei). Procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal in rem împotriva AUR pentru minimalizarea importanţei Holocaustului. Mă uimeşte faptul că liderul AUR, senatorul Claudiu Târziu, absolvent al SNSPA şi jurnalist de investigaţie, nu posedă cunoştinţele de istorie şi cultură generală care să-l facă să înţeleagă ce a însemnat Holocaustul (cu milioane de victime nevinovate) în istoria lumii, inclusiv a României, şi că nu este DELOC o “temă minoră”! Dacă într-adevăr nu a înţeles (şi nu doar se face că nu înţelege), atunci ar fi cazul să-şi completeze degrabă această lacună. Să înveţe despre Holocaust. Iată încă un motiv pentru a include această disciplină în programa de învăţământ. Consider că importanţa şi gravitatea acestui subiect pot fi receptate de publicul larg doar dacă sunt prezentate într-un mod adecvat. De ani de zile realizez interviuri, reportaje, filme documentare şi alte materiale de televiziune despre memoria Holocaustului şi nu încetez să mă întreb dacă am reuşit să captez atenţia telespectatorilor, să-i sensibilizez cât de cât, să-i determin să-şi pună întrebăriRead more…

Jan 13, 2022 20 comments

Persecuţii rasiale (III). Două vederi scrise de tatăl meu în 1944.

Jan 27, 2022By

Articolul anterior https://baabel.ro/2021/12/persecutii-rasiale-ii-scrisorile-bunicilor-mei-din-toamna-lui-1942/ se încheia cu cartea poştală, datată 27 noiembrie 1942, trimisă de către bunicii mei tatii, la Budapesta, unde-şi găsise ceva de lucru. „Dragă Imike, se apropie ziua de 7 decembrie, când va trebui să fii acasă pentru recrutare, după care în scurt timp va avea loc şi încorporarea…” – scria bunicul, pe cartea poştală – ultimul document pe care apare scrisul lui îngrijit, de fost funcţionar de bancă. Printre hârtiile din vechiul şi masivul birou de stejar nu am găsit niciun document care să ateste data recrutării, sau a chemării sub arme, şi nici scrisori trimise din armată. Am conchis că acest lucru era firesc, întrucât tata – înainte de a pleca în armată – şi-a lăsat fotografiile şi scrisorile la prietenul său maghiar József Kántor, care le-a păstrat şi le-a înapoiat după război. În mai 1944 părinţii tatii au fost internaţi în ghetoul de la Fabrica de cărămidă şi apoi deportaţi la Auschwitz. Bănuiesc că scrisorile primite de la fiul lor, aflat în detaşamentul de muncă, au rămas în locuinţa sigilată de autorităţi. Întrebat dacă după întoarcerea din deportare a revenit în locuinţa părinţilor, tata a răspuns; „Nu, nu. Acolo locuiau deja alţii”. Mă îndoiesc că noii locatari au păstrat scrisorile lăsate în urmă de evreii deportaţi. Şi totuşi, într-un plic din compartimentul cu documente al biroului tatii, am descoperit două vederi expediate către părinţii săi în… 1944!Read more…

Jan 27, 2022 12 comments

Nandor Fodor, cercetător de geniu sau victima propriei naivități?

Jan 27, 2022By

Din păcate, am găsit prea puține informații, în limba română, despre Nándor Friedländer , născut la Bereg (din regiunea Transcarpatia, în Ucraina de azi), în 1895, într-o familie de evrei maghiari, și care în 1917 a devenit doctor în Știința dreptului la Budapesta, unde a lucrat ca avocat timp de patru ani, publicând în tot acest timp glose și articole în Budapesti Tudósitó, înainte de a emigra în America și de a deveni jurnalist la o revistă de limbă maghiară din New York: Amerikai Magyar Népszava (fondat în 1899). Dar chiar după ce a părăsit plaiurile natale, a colaborat cu diferite reviste din Ungaria și a continuat pe tot parcursul vieții, fiind considerat un publicist și scriitor cu foarte mare priză la public. Interesant e că Nándor (care între timp și-a schimbat numele din Friedländer în Fodor), a început să se intereseze de psihologie doar după ce a ajuns la New York, sub influența cercetărilor unui alt evreu maghiar, Sándor Ferenczi (născut la Miskolc, în Ungaria în 1873 sub numele de Fränkel Sándor), un renumit doctor în neurologie și psihologie, colaborator principal al lui Sigmund Freud în înființarea unei noi metode de abordare a tulburărilor psihopatologice: psihanaliza. Ferenczi a fost chiar președinte al Asociației Internaționale de Psihanaliză și interviul făcut cu el în 1926 l-a determinat pe tânărul (doctor în drept și) jurnalist Nandor Fodor să se apuce de redactarea marelui său opus: Encyclopaedia of Psychic Science, o lucrare interesantă, apărută în 1934, și care i-a adus lui Fodor funcția de cercetător la filiala din Londra a institutului American Society for Psychical Research, după ce a fost ales și membru al Academiei de Științe din New York.Read more…

Jan 27, 2022 1 comment

Nori deasupra Țării Sfinte.

Feb 10, 2022By

Scandalul Pegasus. celulare ale personalităților, de către poliția Țării Sfinte. Numeroșii politicieni și avocați intervievați explică că o asemenea acțiune se poate efectua numai cu acordul justiției, în caz contrar “spionii” telefoanelor și al computerelor noastre riscă o pedeapsă de cinci ani închisoare. Opiniile celor intervievați sunt contradictorii, acuzând poliția, justiția sau politicienii, dar evitând să concluzioneze ceva în mod precis. Despre ce este vorba? NSO Group Technologies este o firmă de tehnologie israeliană cunoscută în principal pentru programul său de spionaj Pegasus, capabil să supravegheze la distanță smartphone-urile sau computerele. Firma, cu sediul la Herzlia, avea în anul 2017 aproape 500 de salariați. NSO se ocupă numai cu clienții guvernamentali și susține că oferă guvernelor autorizate o tehnologie care le ajută să combată terorismul și criminalitatea. Programele de spionaj Pegasus sunt clasificate de către Israel ca o armă și orice export al tehnologiei trebuie să fie aprobat de guvern.Read more…

Feb 10, 2022 10 comments

Expoziția Yayoi Kusama – Tel Aviv 2022

Feb 24, 2022By

japoneză Yayoi Kusama (YK), născută în 1929 la Matsumoto, în provincia Nagano. Kusama, o lume a cărei transport şi relocare în inima oraşului Tel Aviv a necesitat cu siguranţă un efort deosebit. mulţi şi probabil trişti ani ai vieţii sale. Şi-a făcut studiile la Academia de Arte şi Meserii din Kyoto. În familia de agricultori bine situaţi în care s-a născut, tânăra cu trăsături ieşite din comun și cu un caracter rebel și neadaptabil a dovedit înclinaţii deosebite pentru creaţia artistică (desen, sculptură şi pictură). Aceste caracteristici, învăluite se pare şi într-o personalitate marginală, aflată câteodată sub impresia puternică a unor halucinaţii, dar şi frustrări provocate de propriii ei părinţi, au determinat-o să-i scrie artistei americane Georgia O’Keeffe, cu încurajare căreia a ajuns la New York.Read more…

Feb 24, 2022 19 comments

120 de ani de la înființarea Spitalului Shaarey Tzedek

Mar 10, 2022By

În ianuarie 2022 comunitatea medicală din Ierusalim a aniversat 120 de ani de la înființarea Spitalului Shaarey Tzedek, unul din marile centre medicale din Israel. La început de secol XX, la Ierusalim funcționau trei spitale evreiești: Spitalul Rothschild, Spitalul Misgav Ladach (Refugiul bolnavilor) al obștii sefarde și Spitalul Bikur Holim (Vizitarea bolnavilor). legendarul Dr. Moshe Wallach. El și-a dedicat întreaga viață acestui spital: a introdus medicina modernă a acelor ani, a tratat bolnavi de orice religie, fie ei evrei, creștini, sau musulmani, a tratat gratuit pacienții fără mijloace materiale.Read more…

Mar 10, 2022 5 comments

Un taxi pentru Cosmos!

Mar 24, 2022By

Conflictul actual dintre Rusia și Ucraina este urmărit cu interes și cu mare îngrijorare de miliarde de oameni. Dar există un om care îl urmărește chiar cu sufletul la gură, fapt cu atât mai ciudat cu cât acest om nu se află nici la Moscova, nici la Kiev și de fapt nici nu se află pe această planetă. Mark Vande Hei a pornit acum aproape un an într-o expediție de cercetare în spațiu. El ar trebui să își termine misiunea pe 30 martie. Problema este că Vande Hei e american, iar taxiul care ar trebui să-l aducă înapoi din delegația extraterestră e rusesc. De când Vande Hei a părăsit planeta, relațiile dintre America și Rusia nu doar s-au răcit, ci chiar au înghețat. „Criminal de război” îl numește președintele Biden pe președintele Putin, iar acesta la rândul lui face tot posibilul pentru a-i da dreptate. Adevărul este că Vande Hei are motive să fie îngrijorat. “Nu vom admite ca banii contribuabililor sovietici să fie folosiți pentru a aduce înapoi pe dușmanul yankeu”, scria nu demult pe Twitter președintele programului spațial rusesc, instabilul Dmitri Rogozin.Read more…

Mar 24, 2022 2 comments

Vladimir Cucernicul și Iosif cel Fără de Prihană

Apr 7, 2022By

Se spune că Eugen Ionescu ar fi scris odată o piesă de teatru absurd, una mai puțin cunoscută și care din motive obiective nu a fost jucată niciodată. Personajul principal este un mărunt funcționar comunist într-o regiune a Uniunii Sovietice, ceva între Tuva și Găgăuzia. Individul este lipsit de carismă, dar în schimb dotat cu multă ambiție și mai ales cu un simț olfactiv care îi permite să adulmece din ce direcție bate puterea. Undeva, pe la sfârșitul primului act, Uniunea Sovietică își abandonează supușii. Tronul stăpânirii rămâne gol, cam la fel ca în Regele Moare, iar personajul ăsta, Serghei Șoigu pe numele lui, care până mai ieri combătuse misticismul retrograd, are o revelație și îl descoperă pe Dumnezeu. Nu numai că Îl descoperă, ci Îl și face membru de partid. Partidul nu mai este cel comunist, dar e tot partid unic. Undeva, pe la sfârșitul primului act, Uniunea Sovietică își abandonează supușii. Tronul stăpânirii rămâne gol, cam la fel ca în Regele Moare, iar personajul ăsta, Serghei Șoigu pe numele lui, care până mai ieri combătuse misticismul retrograd, are o revelație și îl descoperă pe Dumnezeu. Nu numai că Îl descoperă, ci Îl și face membru de partid. Partidul nu mai este cel comunist, dar e tot partid unic. O fi fost religia opiul popoarelor, dar opiul şi are efecte curative, mai ales pentru Șoigu care urcă rapid câteva trepte pe scara conformismului și devine Ministrul Apărării în Imperiul Rinocerizat. Și în această calitate are o idee genială: va ctitori o catedrală mare, militară, care va fi gata fix pe 9 Mai 2020, data aniversării a 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Read more…

Apr 7, 2022 12 comments

Frumosul oraș Riga, solidar cu Ucraina, dar și înfricoșat

Apr 28, 2022By

Tocmai ne-am întors dintr-o excursie interesantă în Letonia (Letonia), unde am vizitat în special Riga, dar am făcut și excursii cu mașina pentru a vizita alte atracții turistice de pe teritoriul Letoniei. Această țară se întinde pe o suprafață de 64.589 km2 (dublă ca cea a Israelului), cu o populație de numai 1.9 milioane, adică o cincime din cea a Israelului. Poporul leton se trage dintr-un amestec dintre triburi păgâne și germanii care au stăpânit țara timp de secole și au introdus luteranismul, religia majoritară. De-a lungul secolelor, Letonia a mai fost ocupată și de suedezi, polonezi, lituanieni și ruși; până acum câteva decenii ea aparținea Uniunii Sovietice. Limba oficială este letona, care împreună cu lituaniana formează ramura baltică a limbilor indo-europene. Rusa se învață la școală, dar este vorbită curent mai ales de minoritatea rusă, care reprezintă cam un sfert din populație. Este interesant de remarcat că în marea piață acoperită din Riga, toți vânzătorii vorbeau numai rusește. Toți localnicii pe care i-am întâlnit, fie ei din capitală sau din provincie, vorbeau o engleză fluentă. Peste jumătate din suprafața țării este acoperită de păduri. Din păcate, noi am ajuns acolo când copacii erau încă pleșuvi, fără frunze și flori. Letonia se învecinează cu Estonia, Lituania, Bielorusia, Rusia și la granița Mării Baltice cu Suedia.Read more…

Apr 28, 2022 12 comments

Ce-şi doresc cititorii Revistei Baabel

May 12, 2022By

Revista Baabel tinde să ajungă cât mai aproape de așteptările cititorilor şi pentru a-și îmbunătății procesul editorial, a realizat în perioada ianuarie-mai 2022 un sondaj de opinie online în rândul cititorilor săi. Sondajul de opinie și a propus: identificarea profilului respondenților (gen, vârstă, mediu de rezidență);
măsurarea arealul geografic din care provin cititorii (țara),
frecvența accesării revistei (zilnic, săptămânal, lunar, bilunar, sporadic – din când în când);
gradul de afinitate al cititorilor față de revistă – în ce măsură cititorilor le place revista (foarte mult, destul de mult, nu prea mult);
interesul față de tematicile articolelor (istoria și tradiția evreilor, recenzii de carte, politică, sănătate, rețete, memorii, modă, ș.a.);
preferințele tipului de articol (articole documentare, literatură, analize critice, povești autobiografice, ș.a.).
ultimele două întrebări au oferit posibilitatea cititorilor de a argumenta preferința pentru un anume tip de articol, precum și oportunitatea de a oferi recomandări autorilor revistei. Studiul se bazează pe un eșantion de disponibilitate, dând ocazia tuturor celor interesați să completeze chestionarul. Chestionarul a fost realizat folosind aplicația Google Forms și a putut fi accesat de pe pagina principală a revistei, invitația spre completare fiind în atenția cititorilor revistei și la finalul fiecărui articol.Read more…

May 12, 2022 17 comments

Amintiri din Războiul de Șase Zile, după 55 ani

Jun 2, 2022By

Nu, nu am fost prezentă la Războiul de Șase Zile, deși în cariera mea ziaristică aș fi dorit să fiu și reporter de război, să merg pe front și să asist la confruntări. Probabil că aveam și o doză de inconștiență, nu mi-am pus problema că aș putea fi rănită sau împușcată, așa cum s-a întâmplat recent ziaristei de la Al Jazeera și altor zeci chiar sute de ziariști, victime ale războaielor. În timpul Primului Război din Golf, din 1991, l-am rugat pe directorul meu general de la Agerpres să mă lase măcar în Israel, spre care Saddam Hussein lansa rachete, cu toate că la rugămintea americană Israelul s-a abținut să participe. Dar nici acolo nu m-a lăsat. Singura dată când ”am gustat” cât de cât atmosfera de război a fost în timpul celui de-al Doilea Război din Liban, din 2006. Pentru a obține informații corecte despre acest război, Asociația Sionistă din România a trimis în Israel un grup de ziariști din presa română, iar în această delegație m-am aflat și eu. Cu chiu cu vai partea israeliană ne-a dus la Haifa, care era ținta principală a rachetelor lansate de Hezbollah din nordul Libanului. Spre deosebire de imaginile transmise de partea arabă, cu clădiri bombardate de israelieni pe teritoriul libanez, la Haifa am văzut doar două-trei blocuri afectate și ni s-a spus că israelienii începeau să le refacă imediat după bombardament. Am asistat în schimb la o alarmă de lansare a unei rachete. Eram pe malul mării. Dar să ne întoarcem la Războiul de Șase Zile, din 1967. Față de situația de după 1989, atunci era mai greu să fii informat. Totuși, prin 1965-66, când România a început să se îndepărteze de URSS, a avut loc un fel de liberalizare, ceea ce a însemnat, printre altele, că s-a adus presă occidentală la câteva chioșcuri de ziare și la hoteluri,Read more…

Jun 2, 2022 6 comments

Trei arhitecți din Ierusalimul interbelic: 1. Erich Mendelsohn

Jun 16, 2022By

Erich Mendelsohn (1887-1953) este considerat unul dintre cei mai mari arhitecți ai secolului XX din Germania.  Provenea dintr-o familie evreiască modestă din Prusia Răsăriteană, astăzi Polonia – tatăl avea o prăvălie, iar mama era modistă.  La început a făcut studii economice, dar apoi a trecut la arhitectură.  A absolvit cum laude Universitatea Tehnică din München și din 1912 a practicat arhitectura la München.  S-a căsătorit cu violoncelista Luise Maas.  Din corespondența lor și din memoriile Luisei se cunosc multe amănunte din viața arhitectului. În Primul Război Mondial a luptat pe frontul rusesc și în timpul orelor de pază schița în neștire proiecte îndrăznețe.  După război și-a deschis un birou de arhitectură la Berlin.  S-a specializat pe proiecte de mare anvergură: fabrici, birouri, centre comerciale, săli de spectacole, dar a proiectat și vile și blocuri de locuințe. Până în câțiva ani a ajuns unul dintre arhitecții cei mai bine cotați din întreaga Germanie.  I s-au oferit chiar proiecte peste hotare.  În biroul său lucrau 40 de angajați.  Poate că pentru cariera lui cea mai mare șansă a fost să-l întâlnească pe magnatul evreu Salman Schocken. Acesta era nu numai proprietarul unui lanț de magazine universale și al unei edituri, dar și un mare om de cultură, bibliofil, colecționar de artă și mecena. (Urmașii lui sunt până astăzi proprietari Editurii Schocken și ai ziarului Haaretz.) Între cei doi s-a legat o prietenie care avea să dureze decenii. Schocken l-a angajat pe Mendelsohn să-i construiască mai multe magazine.Read more…

Jun 16, 2022 6 comments

Spitalele în care am lucrat

Jun 30, 2022By

Am trecut întâmplător în fuga mașinii pe lângă unul din spitalele în care am lucrat un timp foarte scurt și mi-a trecut prin minte un subiect pe care aș vrea să-l împărtășesc cititorilor. Sunt amintiri, unele chiar de peste 70 de ani. În anul IV, când m-am transferat de la Iași la București, am dat concursul de externat, iar după doi ani cel de internat, și am lucrat în multe spitale de care astăzi îmi amintesc cu plăcere. Unele dintre ele nu mai există, mulți nu le mai știu nici numele, deși la timpul lor erau spitale importante. Din păcate, la concursul de externat am avut medie mică și nu am putut alege inițial decât spitalul Central (astăzi Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia) care nu era dorit de niciun extern, deoarece era amplasat foarte excentric și se ajungea la spital numai după o lungă călătorie cu tramvaiul. Am fost repartizată tocmai la pavilionul cel mai îndepărtat. La început chiar îmi era frică de pacienții pe care i-aș fi putut întâlni, abia mai târziu am realizat că cei periculoși nu se plimbau liberi. Șeful secției era doctorul Lichter, un psihiatru renumit. Tot el era și președintele sindicatului, activitate care îl solicita foarte mult. M-a primit bine și m-a sfătuit să învăț mai întâi din activitatea zilnică a surorilor (pe atunci nu existau asistente). Ca studentă nu știam decât puțină teorie, deși luasem un concurs pe atunci destul de greu. Am învățat cum să mă port cu bolnavii psihic, să fac injecții, să fac puncții lombare și să cer puținele analize care se făceau pe atunci. În 1948 Penicilina era un medicament modern, foarte scump, iar eu credeam că vindecă orice, chiar și tetanosul. Dacă privesc în urmă, cele șase luni petrecute la acest spital mi-au fost de folos în cariera mea de medic. Nu știu cum arată spitalul în prezent, dar am auzit că este un spital modern, bine utilat și secția de psihiatrie și neurologie are un renume bun.Read more…

Jun 30, 2022 8 comments

Peter Rosenthal: În capcana timpului 6

Jul 14, 2022By

Când a început noul an școlar, viața mea fără părinți a reintrat pe un făgaș cât de cât normal. M-am întors la școală, dar nu la „Generală 1” ca înainte, ci la școala germană din Aradul Nou. Era de parcă m-aș fi mutat din Manhattan în Bronx. Trebuia să mă obișnuiesc cu profesorii și cu colegii. Băieții și fetele din clasă erau deschiși și calzi și m-au primit frumos. Rutina zilnică s-a schimbat și ea. În afară de lucrurile banale, să mă scol, să merg la școală, să-mi fac temele, să mă joc, să mănânc și să dorm a apărut ceva nou: să aștept pașaportul. Autoritățile nu se grăbeau, timpul nu se grăbea, iar eu ședeam cu bunica la masa din bucătărie, în locuința noastră din palatul Bohuș, de pe strada Anatole France 3, ascultam ceasul de perete și urmăream arătătoarele pe cadranul aurit cu cifre romane. Întrebarea dacă și când o să vină pașaportul ne stăpânea viața, dintr-o dorință devenise aproape un blestem. Nesiguranța zilei de mâine, faptul că viitorul meu e în mâna unor forțe invizibile numite „autorități” mi-a zdruncinat siguranța de sine și simțul responsabilității. Privind acum înapoi, cu creionul în mână, aș zice despre grănicerul din Hegyeshalom care ne amenința cu creionul: le-a zdruncinat, da, dar nu le-a distrus. Cu noroc și cu multă muncă aș zice chiar că s-au întărit! Atunci, în bucătăria din palatul Bohuș, lucrurile nu-mi erau chiar atât de clare.  Din contră, claritatea îmi lipsea cât se poate de mult: ce rost avea toată mascarada aceea, cui îi folosea?  Urmăream viața interioară a ceasului de perete, al cărui pendul masiv oscila fără încetare la stânga și la dreapta. Read more…

Jul 14, 2022 1 comment

Incredibil! Zece ani de Baabel!

Jul 28, 2022By

Zece ani au trecut ca vântul și Baabel a crescut. La aceasta aș fi vrut să pot adăuga ”la fel ca noi”, dar noi nu am mai crescut ci… am îmbătrânit. Nu într-atât, totuși, să nu ne putem bucura de ziua aniversară a „copilului” nostru, al Andreei în primul rând și al meu, pe-alături. Ne-am gândit mult dacă îl vom putea face și până la urmă am decis că da. Ne-am întrebat și dacă vom avea cititori și colaboratori. Da, avem și constatăm cu bucurie că din an în an, în loc să ne rărim rândurile, ne îmbogățim, avem noi contribuitori valoroși. În mare, Baabel reflectă ideile noastre de la început – o publicație cu o tematică variată, nu o școală de gândire cu o anume ideologie. Desigur, sunt câteva principii de la sine înțelese pe care le respectăm și de la care nu facem rabat, Andrea le-a enumerat de câteva ori când unele articole le încălcau. Departe de noi dogmatismul, dar, în ciuda diversității, ne călăuzim după abordările de bun-simț fără de care un intelectual adevărat nu poate ieși pe piață. Că la tematica gândită de noi, soarta a făcut să se adauge și altele, o publicație ajunge să-și aibă propria viață, ea este vie și vrea să meargă și pe alte drumuri. Nu s-a dovedit o cale greșită, cititorii au agreat-o, chiar au cerut-o și mă gândesc aici de pildă la diferitele evocări personale ale unora dintre colaboratori, în fapt ale multora dintre ei. Mulți au calificat Baabel drept revistă evreiască. După părerea mea nu este, în niciun caz nu intenționat. Nu că ar fi ceva rău în această etichetă, dar repet, intenția noastră a fost diversitatea și suntem deschiși în această direcție.Read more…

Jul 28, 2022 6 comments