De-ale războiului 

Apr 30, 2026By

O după-masă de martie, anul acesta, la Tel Aviv. Am ajuns la gară cu autobuzul. În timp ce mă grăbeam spre intrarea gării, a pornit alarma. Întâi am auzit-o de la telefoanele celor din jur, după câteva secunde am simțit în buzunar telefonul meu vibrând și lanterna lumina puternic, intermitent. Nu a fost nevoie să citesc anunțul de pe ecran. Aproape imediat s-a auzit printr-un megafon o voce care avertiza că vine o alarmă și îndemna trecătorii să intre în adăpostul cel mai apropiat. După câteva secunde au pornit și sirenele. Țipetele lor stridente, sfâșietoare și amenințătoare, pulsând în urechi de la tonuri joase spre cele înalte și înapoi, au acoperit toate zgomotele din jur. Până am intrat în gară, sirenele s-au oprit și s-a lăsat o liniște ciudată. Conform dispozițiilor Comandamentului Frontului Intern (CFI), în această situație nu se mai face controlul de securitate și porțile automate erau deschise, permițând intrarea liberă a mulțimii. Împreună cu alți călători am coborât scările și am ajuns la capătul peronului subteran. Un megafon anunța că adăpostul este la celălalt capăt al peronului, la vreo 100 de metri. În timp ce ne grăbeam spre adăpost, s-au auzit câteva bubuituri puternice. Greu de știut dacă erau proiectilele noastre sau rachetele lor, căzute poate prin apropiere.Read more…

Apr 30, 2026 4 comments

Despre boicoturi

May 21, 2026By

A doua zi după marea finală, s-au scris multe despre Eurovision 2026, în special despre cei care au câștigat. Dar eu vreau să scriu tocmai despre ceilalți, despre cei ce au pierdut. Iar aceștia nu au fost cei din coada clasamentului, ci cei care nici măcar nu au apărut în clasament – cele cinci țări care au decis să boicoteze ediția din acest an din pricina Israelului. Am luat acest lucru și ca pe un afront personal, pentru că nu am fost niciodată un adept al boicoturilor. Am cumpărat Cola palestiniană chiar și atunci când nu știam exact ce conține și nici măcar nu era mai ieftină decât cea israeliană, dar voiam să simt ce simte un om din Ramallah sau Jenin atunci când își bea Cola. Un om curios e un om mai bun, spunea prietenul meu Amos Oz și eu cred profund în aceste cuvinte. Nu am susținut niciodată boicoturile economice, sportive sau artistice.Read more…

May 21, 2026 13 comments

JOI. UN AN. IUNIE (II)

Jun 11, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 22 iunie.   Pommdöner (Döner kebab cu cartofi prăjiți). De două zile așteptăm furtuna anunțată în prognoza meteo.  Printr-un concurs fericit de împrejurări mi s-a pus la dispoziție o mașină, mă gândeam deja să închiriez una ca să mă feresc de grindina anunțată.  În orice caz, pentru mine a fost prima oară că veneam joi la clinică cu mașina.  Pe drum s-au anunțat chiar jubilee, de exemplu pe geamul unui restaurant era anunțat jubileul kebab-ului cu cartofi prăjiți, inclusiv băutură răcoritoare gratuită, ca ofertă specială.  Mi-am continuat drumul, perplex să-i văd pe bicicliști pedalând atât de greu pe caniculă, dar săptămâna trecută mai făcusem și eu același drum cu bicicleta.  Pe căldura și umiditatea aceea, la dus mă simțeam ca un cadavru și la întors ca o mumie.  Azi am cedat și în mașina cu aer condiționat n-am simțit nici căldura, nici umiditatea.  Mă uitam înainte, la stânga și la dreapta, încoace și încolo, savuram să învârt volanul în curbe, când, deodată, am observat în oglinda retrovizoare imaginea unei doamne cu ochelari de soare albi la volanul unui PorscheRead more…

Jun 11, 2026 1 comment

Un editor inovator

Jun 25, 2026By

Frunzărind colecțiile de ziare digitalizate de pe site-ul Arcanum încercând să aflu cine și când a introdus în România colecția romanului de 5 lei, am dat peste Ignaț Hertz, numele unei librării și al unei edituri. Evident că a existat și o persoană, dar biografia sa nu e cunoscută. Cum și de ce m-am ocupat de această întrebare e altă poveste. Numele mi-a atras atenția nu din cauza unității de măsură a frecvenței, Hertz (Hz), nici datorită fizicianului după care a fost numită unitatea. Hertz era porecla mea, colegii și prietenii au folosit-o în școli, la facultate și încă mulți ani după aceea. Nu puteam să nu observ lipsa de consecvență în notarea sunetului /ts/ în cele două nume, Ignaț Hertz, dintre care niciunul nu pare românesc. Printre miile de apariții ale celor două nume în presa de epocă, am găsit nenumărate variante. Aplicația care descifrează textele scanate are o capacitate destul de limitată în identificarea textului căutat, atunci când acesta este scris cu litere gotice, chirilice, cu sau fără diacriticele limbii maghiare și chiar cu litere latine în diferite fonturi…Read more…

Jun 25, 2026 4 comments

Povestea unui articol nepublicabil

Jul 23, 2026By

E greu să te oprești să scrii un articol incitant, care poate provoca multe discuții, despre cineva care e suspect că a fost colaborator al Securității. Am ezitat o vreme să scriu povestea, având în vedere că era o persoană pe care am cunoscut-o. M-am sfătuit cu un prieten și el m-au sfătuit să renunț. Cel despre care voiam să scriu era tatăl unei prietene din anii de liceu. În articol nu am folosit numele reale, probabilitatea ca persoana să fie recunoscută era mică, dar ea exista. Când am început să scriu articolul, nu mi-am făcut griji, pentru că informația mi-a fost dată de fiica lui cu ani în urmă, nemaivorbind că se referea la un eveniment dureros în viața ei. Aveam intenția să-i cer permisiunea de a scrie despre tatăl ei, dar nu am îndrăznit. Articolul era deja scris, dar la cererea insistentă a uneia din prietenele mele l-am șters. – Delete, delete, mi-a spus aceasta. Nu e etic ce faci! – Fiica acelei persoane nu are cum să afle că am scris povestea. Ea nu citește revista Baabel, am răspuns, căutând argumente pentru a publica totuși articolul. – Nu are importanță, mi-a răspuns prietena. Însuși faptul că ai vrut să scrii despre tatăl ei este condamnabil.Read more…

Jul 23, 2026 6 comments

Ultimul drum

Aug 6, 2026By

Prietenul meu Norberto este un regizor de succes. Ne cunoaștem de ani de zile și întâlnirile noastre, deși scurte, sunt întotdeauna interesante și pline de căldură. Nu de mult îl sunasem ca să-i recomand un cuplu de dansatori de tango pentru spectacolul pe care îl pregătea despre Carlos Gardel, dar am dat peste mesageria lui vocală; Norberto călătorește foarte des. Și iată că într-o luni dimineață mă sună înapoi și, după politețurile de rigoare, îmi face o propunere destul de ciudată. Îmi povestește că trebuie să însoțească o prietenă din New York la cimitirul evreiesc. Femeia își pierduse mama și se afla singură la Geneva. Voia să o însoțească pentru a-i alina singurătatea și mă întreba dacă n-aș vrea să-i însoțesc și eu, ca să simtă puțină căldură omenească și să ne reculegem împreună. Și după aceea să luăm prânzul împreună. Nu o cunoșteam pe această prietenă și nici nu sunt un mare iubitor al cimitirelor. Nu înțelegeam cu ce i-ar fi fost de folos prezența mea, dar, cum îmi doream să-l văd pe Norberto și aveam câteva ore libere, am acceptat. Pentru a situa locul acțiunii: inaugurat după Primul Război Mondial și traversat pe diagonală de granița franco-elvețiană, cimitirul a fost cândva un loc de trecere clandestină între cele două țări. Mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, configurația sa geografică a jucat un rol esențial pentru sute de refugiați evrei veniți din Est.Read more…

Aug 6, 2026 23 comments

O poveste de Şabat

Aug 20, 2026By

Plouase în timpul nopții, era frig, iar cerul era cenuşiu în acea dimineață de iarnă. Încă nu se luminase de ziuă. Mergând spre sinagogă, rabinul se gândea la Parașat Vayahel, cea care urma să fie citită în acea dimineață, la sărbătorirea Șabatului: Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. (Exod. 35:2)   Mergea cu pași lenți și grei, târându-și ușor piciorul drept. Era un bărbat înalt și corpolent, cu o barbă neagră frumoasă, și își ținea capul ușor plecat şi mergea cu mâinile împreunate la spate. Purta o haină lungă, neagră, o eșarfă albă de satin cu franjuri și un ștreimel, acea pălărie de blană cu boruri largi, făcută din treisprezece cozi, de obicei de zibelină canadiană sau rusească, despre care se spune că reprezintă cele treisprezece aspecte ale milei divine. Deodată, îi căzură ochii pe o minge de baschet murdară…Read more…

Aug 20, 2026 5 comments

Activitatea mea literară

Sep 17, 2026By

Mi-a trebuit timp pentru a-mi mărturisi vechea pasiune de a mă exprima prin scris. Poate că acum mi-e mai ușor să vorbesc despre mine însămi, pentru că simt că am intrat într-un fel de familie a baabelienilor, ceea ce îmi creează platforma unei confesiuni. De la o vârstă fragedă am simțit nevoia să-mi aștern pe hârtie gândurile și emoțiile și totuși, până acum nu am încercat să public, de parcă scriam doar pentru mine când, de fapt, acesta era dintotdeauna modul meu de a comunica cu semenii mei, cu lumea. Cu toată dragostea mea pentru literatură, m-am dedicat celeilalte pasiuni, carierei de muzician, în special celei de dascăl care m-a împlinit. În Israel, la încurajarea lui Leon Volovici, care vedea în mine un eventual potențial, am participat la un concurs inițiat de Alexandru Mirodan și am fost premiată. Totuși nu am perseverat și nu am încercat să public. Am continuat să scriu, dar eram total acaparată de profesiunea de muziciană. După ani de acumulări și metamorfoze, am înțeles că doresc și pot să mă fac auzită și înțeleasă la o scară mai mare…Read more…

Sep 17, 2026 4 comments

Odiseea lui Pierre Massart și Marcel Brugnon (II). Evadarea

Oct 8, 2026By

Istoria supravieţuirii lui Pierre Massart şi Marcel Brugnon a ajuns în paginile revistei noastre printr-o întâmplare fastă. George Dehut, un francez emigrat în Australia, a găsit pe internet amintirile Palmei Stern publicate în Baabel cu câţiva ani în urmă[1]. Numele ei îi era cunoscut din poveștile bunicului său, Perre Massart, care era unul dintre cei doi francezi cu care Palma a trecut ilegal frontiera României, pentru a se salva de deportarea la Auschwitz.  Georges a reconstituit biografia bunicului său decedat, bazându-se pe însemnările care au rămas în urma lui, pe amintirile din familie şi, mai ales, pe o serie de discuții cu fostul său camarad de arme, Marcel Brugnon, celălalt francez care apărea în memoriile Palmei.  Continuăm publicare extraordinarei poveşti de supravieţuire a celor doi militari francezi evadaţi. “Evadarea. Civilii polonezi veneau regulat în lagăr cu căruța pentru diverse munci sau aduceau puțină mâncare la bucătării. Într-o zi, cu complicitatea polonezilor, prizonierii francezi au dezhămat unul dintre cai și l-au dus într-un grajd, l-au tăiat, l-au jupuit și l-au împărțit în sute de bucăți, devorate pe loc. Gardienii nu au găsit nici oase, nici copite, absolut nimic. În câteva minute calul dispăruse. În lagăr a fost scandal: animalul fusese mâncat crud. Pierre și cu mine nu am participat, dar știam. A fost o mică victorie pentru deținuți, deși cu ușurință ea s-ar fi putut întoarce împotriva noastră. Am observat niște muncitori polonezi care au plecat din lagăr cu căruța goală. Ne-am gândit să ne ascundem în căruță și să ieșim astfel din lagăr. Dar ieșirea era atât de bine păzită, încât ar fi fost practic sinucidere. Și totuși, în ciuda slăbiciunii noastre fizice – după doi ani de prizonierat, săptămâni petrecute în carcere, încercări de evadare eșuate, supraveghere SS, distanța de Franța și de familiile noastre – dorul de libertate nu ne-a părăsit niciodată, nici pe Pierre, nici pe mine. Tot timpul ne gândeam la evadare; era unul din subiectele noastre favorite de conversație. Aveam încredere deplină unul în celălalt.Read more…

Oct 8, 2026 3 comments

Amintirea familiei Deutsch din Gheorgheni, pierită in Holocaust

Jun 4, 2015By

Mă preocupă uitarea ce se așterne peste populația evreiască din Ardealul de Nord exterminată la Auschwitz în fatidicul an 1944. Îmi vin în minte nume, familii de care nimeni nu are cum să-și aducă aminte pentru că au pierit aproape toți care i-au mai cunoscut. Și eu fac în curând 91 de ani…Aseară auzeam vorbindu-se despre cineva că are vârsta biblică de 90 de ani…Iată categoria din care fac parte !!!Read more…

Jun 4, 2015 0 Comments