ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Urmărind înregistrarea audierii unor membri din conducerea televiziunii publice, la comisiile parlamentare de cultură şi mass media – unde s-a ridicat şi problema emisiunilor minorităţilor – am fost uimită de declaraţia unui parlamentar din comisie care liniştea spiritele dând asigurăriRead more…
Cred că primul nume este de ani de zile bine cunoscut cititorilor din numeroase țări. Este scriitorul evreu-maghiar care a primit, în 2002, premiul Nobel pentru literatură; singurul scriitor maghiar care a fost distins vreodată cu acest premiu.Nemes Jeles László este regizor de film, de asemenea evreu maghiar. Pe el încă nu-l cunoaște lumea în așa măsură dar de-acum, după ce, în 2015, la Cannes, filmul lui, ”Fiul lui Saul”, a primit Le Grand Prix (Marele premiu) al doilea după Palme d’or, iar în SUA Globul de aur pentru cel mai bun film străin, De ce i-am apropiat pe cei doi?Read more…
La această întrebare pe care o completez cu ”și Holocaustului”, răspunsul meu – și bănuiesc și al altora – este un categoric ”da”. Avem nevoie din foarte multe motive, unele pozitive, altele negative. Vreau să mă explic: cele pozitive se referă la contribuția substanțială a evreilor din toate provinciile românești la dezvoltarea economică, socială, culturală a țării căreia i-au aparținut de-alungul istoriei și mă gândesc aici nu numai la România, ci și la Imperiul Austro-Ungar sau Rusia. Iar aceste referiri trebuie să existe, într-un fel sau altul, în cadrul noului muzeu. Federația Comunităților Evreiești din România, de pildă, are printre altele, la sinagoga Unirea Sfântă din Mămulari, locul unde la ora actuală există un muzeu al evreilor, în curs de reorganizare, afișe cu contribuția evreilor din Vechiul Regat la dezvoltarea industrială a României din secolele 19 și 20. Noul muzeu ar trebui să cuprindă, așa cum am arătat mai sus, și celelalte provincii, cu sublinierea asemănărilor și diferențelor în politica față de evrei.Read more…
Ca toți copiii, îmi plăcea să mă joc cu zmeul. A durat un timp până am învățat jocul, de a face și a înălța zmeul, de la un copil mai mare. Nu înțelegeam care este legătura între zmeul de hârtie lipită cu două șindrile și cu o coadă lungă din sfoară, pe care îl înălțam, și zmeul din poveste. Nici de ce caii, telegarii iuți, se spunea că sunt ca niște zmei și alergau ca niște zmei. Din povești învățasem că zmeul era un personaj rău, bătăuș, care voia să prindă copii și să-i mănânce de vii, care voia să răpească fete și zâne (ce știam noi pe atunci de asta?), să jefuiască în sate, să omoare vite și oameni, dar până la urmă vine Făt Frumos, reușește să-i taie cele șapte capete …Dar nu mi-am închipuit niciodată că un joc nevinovat de copii poate deveni o armă primejdioasă în război.Cele petrecute în vecinătatea Gazei m-au făcut să-mi aduc aminte de aceste scene din copilărie. Zmeul de hârtie a devenit o armă. Este înălțat de adulți, nu de copii. Jocul copiilor a fost furat de oameni răi, adevărații zmei-balauri-șerpi din poveste. Înălțat în Gaza și trimis să zboare deasupra așezărilor evreiești vecine, să le incendieze.Read more…
După publicarea unor texte inofensive legate de balerine, sculptori sau amintiri de călătorie, încerc să expun câteva idei controversate. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis săptămâna aceasta că produsele fabricate în Iudeea și Samaria nu pot fi etichetate „fabricat în Israel”, impunând schimbarea etichetelor în toate cele 28 de state membre ale UE. Înainte de pronunțare, UE nu considerase obligatorie o asemenea etichetare, dar acum va fi o cerință, iar Uniunea poate lansa proceduri legale împotriva oricărui stat care nu se conformează. Nu se solicită asemenea etichete descriminatorii pentru produsele fabricate în regiunile disputate din Kurdistanul ocupat de Siria, Irak sau Turcia, sau din Uiguria, Kashmir, Transnistria, Mali ș.a.m.d…Departe mine gândul de a mă amestecă în opiniile electoratului din Dacia Felix. Dar mă intrigă campania mass mediei române contra d-nei Viorica Dăncilă, (ca și campania anti-Bibi din mass media Țării Sfinte).Read more…
Politicieni democrați cer schimbarea numelui aeroportului John Wayne și îndepărtarea statuii acestuia, ceea ce foarte probabil să se întâmple în curând. În isteria care domnește în prezent în America, numeroase statui – Columb, președinți, politicieni, artiști, generali americani – au fost distruse sau urmează să fie îndepărtate de mase de protestatari care văd în ele numai legătura cu sclavia din trecut, uitând cu totul rolul lor în edificarea statului prosper ai cărui beneficiari sunt. Monumentele aflate pe teren federal sunt protejate printr-un ordin al președintelui Trump, prin care autoritățile locale sunt răspunzătoare de securitatea lor. În prezent, isteria nu se limitează numai la distrugerea de statui, simboluri ale unui trecut care nu mai poate fi schimbat. Protestatarii îl consideră pe John Wayne rasist, ca urmare a unor afirmații ale sale, precum: “I believe in white supremacy until the Blacks are educated to a point of responsibility. (Eu cred în supremația albilor, până când negrii vor fi educați la nivelul de a fi responsabili.) I don’t believe in giving authority and positions of leadership and judgment to irresponsible people” (Nu cred că indivizi iresponsabili trebuie admiși în posturi de conducere.)(1)Read more…
Aveam 13 ani când, aflată în tabăra de copii de la Năvodari, într-o zi, spre sfârșitul sejurului, jurnalul mi-a fost înstrăinat. A fost o lovitură teribilă. Vestea s-a răspândit ca fulgerul în grupul nostru, nici n-am apucat să-i constat lipsa, că am și fost alertată. Și iată-le! Niște fete, care mă priviseră chiorâș de când începuse tabăra, se hrăneau lacome cu paginile micului meu carnet portocaliu, în timp ce eu încercam să par nepăsătoare. Nu țin minte să fi plâns, sigur nu m-am bătut, căci nu mai eram un copil. În schimb, când ușa s-a deschis și făptașa a azvârlit jurnalul pe pat ca pe o cârpă stoarsă, i-am tras o palmă peste obraz. Nu a ripostat. N-am mai împărțit palme fetelor, de atunci. Jurnalele personale sunt secrete și poartă o aură de mister. Știm că acel gând e autentic, e sincer, chiar asta am simțit, nu e poveste! Oare faptul că jurnalele introspective sunt scrise, de obicei, de fete, este doar o impresie? În afară de câțiva curajoși – Mircea Eliade sau Kurt Cobain – jurnalele scrise de băieți/bărbați sunt mai degrabă mărturii ale unor aventuri, călătorii, expediții, decât consemnarea unor analize introspective. Odată cu răspândirea feminismului și depășirea rolurilor date de societatea patriarhală, femeile vor scrie, în curând, multe jurnale ale aventurilor lor temerare, poate în spațiu. Îți voi explica și ce înseamnă feminismul, dar poate știi deja, fără să-ți dai seama. Read more…
Unii v-ar numi stângiști. Eu nu vreau să adopt această denumire. Am un mare respect pentru stânga tradițională, dovadă și că o mare parte a ei s-a dezis de voi. Aveți tot atâta în comun cu stânga liberală cât au Ku-Klux-Klanul sau extremiștii lui Ben-Gvir cu dreapta progresistă. Dacă ați milita pentru pace între israelieni și palestinieni, v-aș înțelege. Dar pe voi nu vă interesează asta. Nu cunoașteți niciun israelian și, bineînțeles, niciun palestinian. Strigați lozinci pe care nu le înțelegeți. Free Palestine! – v-am auzit zicând. Ba chiar o cucoană povestea cu toată seriozitatea cum cei din Gaza simt mirosul mării, dar nu pot ajunge la ea. Dacă ar fi studiat un pic de geografie, ar fi înțeles că pentru a ajunge la mare, un palestinian din Gaza nu trebuie decât să încalece pe măgar sau pe catâr. Nu va întâlni pe drum niciun filtru al armatei israeliene, niciun colonist. Poate că va trebui doar să facă baie îmbrăcat, căci acestea sunt regulile islamice impuse de Hamas. Dar pentru asta voi nu protestați. Read more…
Cine caută dreptatea să nu o caute în istorie, căci istoria nu e dreaptă. Asta i-am explicat unui prieten cu care discutam despre conflictul israelo-palestinian. Asta i-aș explica și lui Ahmed care se autodefinește ca refugiat din Așkelon, fiind născut în Gaza în 2001. I-aș spune lui Ahmed că istoria nu e dreaptă și pentru asta nu trebuia să mă întrebe pe mine. Ar fi putut discuta cu a cărui întreagă familie a pierit la Auschwitz, refugiat și el din Transilvania horthistă. Dar László a avut puterea să ia lucrurile de la capăt, fără ranchiună și fără ură, ajutat și de iubirea lui pentru muzică, și până la urmă László Roth a devenit un nume pe scenele mondiale de operă. Sau i-aș spune să-l întrebe pe Horst, germanul din Banat care s-a trezit într-o dimineață deportat în URSS, deși el nu avea nicio vină, nu participase în atrocitățile făcute de naziști în al Doilea Război Mondial. Sau i-aș recomanda să-i întrebe pe Yusuf și Yorgos, un turc și un grec din Ciprul măcinat de războiul civilRead more…
Agresivitatea verbală şi condescendenţa cu care Netanyahu critica preşedintele Statelor Unite în faţa congresului şi a întregului popor american, a adus-o aproape de lacrimi pe Nancy Pelosi, conducătoarea democraţilor din congres. Ea a declarat la sfârşitul discursului că Netanyahu aRead more…
Cred că am mai scris despre Margot Wallström, şefa diplomaţiei suedeze, cea pe care israelienii o consideră de la un timp încoace ,,persoană nedorită”, reacţie la deciziile şi comentariile sale aţintite contra conducerii Statului Israel.Faptul că doamna ministru şi-a ales tocmai Israelul drept cal de bătaie reprezintă subiectul unui număr relativ restrâns de critici, un adevăr valabil de altfel în multe state europene (şi nu numai), lucru cu care am avut timp suficient să ne obişnuim.Read more…
…aflat la New York de la data de 1 Decembrie 1998, ca “ permanent resident “ .
Oamenii mi s-au părut mulţumiţi – era o atmosferă de stabilitate economică (preţuri mici la alimente şi la articole de bază) şi de securitate. Oraşul pavoazat se pregătea de sărbători – la televizor apărea foarte des preşedintele Clinton, numai zâmbet anunţând cu entuziasm o nouă creştere la bursă, ca un semn şi o garanţie că economia e pe drumul cel bun şi că viitorul e luminos. “ Măi să fie, chiar aşa ? “ îmi spuneam, dorind să cred, dar înţelegând dorinţa preşedintelui de a culege lauri. De fapt am considerat că situaţia bună a Americii era în contextul prăbuşirii sistemului comunist (şi crizei din Asia), prăbuşire la care şi-a adus contribuţia Bush Tatăl (şi Reagan desigur), Clinton fiind cel care a cules roadele.Read more…
Fostul senator Rick Santorum a spus că Barack Obama ar fi putut să unească națiunea, dar de fapt a amplificat rasismul. Acest aspect e pus în evidență și de modul cum a reacționat în cazurile în care poliția a folosit arme de foc. „De fiecare dată când a fost o controversă cu cineva de culoare, Obama a fost părtinitor împotriva poliției. Obama nu ne-a unit, ci ne-a divizat.” Subscriu la această părere, ca și la cea a candidatului Trump, care în 2016 afirma că președintele Obama va intra în istorie ca unul din cei mai proști președinți ai S.U.A. Locuind de 20 de ani în S.U.A., am o părere despre fiecare din ultimii patru președinți, părerea limitată a unui simplu cetățean chemat la vot odată la patru ani, deci nevoit să aibă o părere. În cele de mai jos voi motiva prin exemple de ce mă raliez la cele afirmate de senatorul Rick Santorum.Read more…
Mulți dintre cititorii revistei Baabel se numără și printre prietenii mei de pe pagina de socializare, așa că ați avut prilejul să citiți ce am scris “la cald”, după primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Atunci simțeam tristețea și frustrarea alegătorului care vede din nou spectrul unui tur doi în care avem de ales ”răul cel mai mic”. Așa a fost și în urmă cu ani, când am votat cu toții un președinte mai moderat față de varianta național xenofobă a celuilalt. Atunci am ales ce ne era mai potrivit în sensul de ponderat, am ales să votăm ”contra” a ceva și nicidecum ”pentru” ceva, pentru vreun program care să ne fie potrivit. Acel mecanism de vot ”contra” pare că nu mai este același, deși modelul este același. Aplicat astăzi, acel model de vot ”contra” poate crea surprize, pe care unii și le doresc în străfundurile sufletelor măcinate de înverșunare împotriva a tot ceea ce s-a adunat în multe decade, deja generații. Suntem în fața unei premiere: nu avem dezbatere ”unu la unu”. După unele voci, asta ar înseamna abandonul dezbaterii cu un contracandidat, care mai este și femeie. După alții, asta se traduce, ușor forțat și cu jenă, ”ce să discute El cu o femeie?!”. Read more…
Deunăzi discutam (în contradictoriu) cu cineva foarte revoltat de ştirea că în Olanda se intenţionează eliminarea informaţiei privitoare la sex (gen) din cartea de identitate. „Asta e prea de tot!” spunea cu năduf nemulţumitul meu partener de conversaţie. De ce ar fi exagerat? – am replicat eu. Pur şi simplu e desuet. De altfel, nici nu ştiu ce relevanţă are această informaţie. Pentru a-mi întări spusele i-am dat de exemplu faptul că cărţile de identitate aflate în circulaţie în momentul de faţă, la noi, nu mai sunt trecute religia şi naţionalitatea, aşa cum se făcea mai demult. Atunci de ce s-ar mai înscrie sexul?. Pe de o parte aceste informaţii pot genera discriminare şi, pe de alta, nu sunt vitale, ca de pildă codul grupei sanguine. Dacă toţi oamenii au drepturi egale, ce mai contează informaţia despre gen?! Eventual, pentru statistici. Nu ştiu dacă mi-am convins preopinentul (masculin) dar nu m-am putut abţine să nu caut alte argumente în favoarea ideii mele privitoare la subiectivitatea definirii genului. Din câte am observat, abordarea genului variază în funcţie de limbă. În limba mea maternă, maghiara[1], nu există gen gramatical, mai exact părţile de vorbire flexibile au aceeaşi formă la masculin şi feminin. Tocmai din acest motiv maghiarii încurcă destul de des formele de masculin şi feminin din alte limbi. Din câte cunosc, la majoritatea limbilor indo-europene această împărţire pe genuri apare doar la persoana a treia, În acest caz aş putea spune că genul este o etichetă pe care ţi-o aplică ceilalţi (când nu eşti de faţă). Adică, până la urmă, genul este o categorie subiectivă, de percepţie.Read more…
Zilele trecute am văzut pe Netflix filmul Munich: The Edge of War al regizorului german Christian Schowochow după cartea autorului britanic Robert Harris. E un film de spionaj care se petrece la München în 1938. A fost anul când prim-ministrul Marii Britanii, Neville Chamberlain, și președintele Republicii Franceze, Edmond Daladier, au semnat cu Hitler și Mussolini pactul de la München, prin care au cedat Cehoslovacia puterilor Axei. Mai bine zis i-au satisfăcut conducătorului Germaniei naziste, Adolf Hitler, poftele de extindere, în speranța de a salva Europa de la un nou măcel. Marile puteri au jertfit o țară democratică, cu tradiții culturale, cu o industrie dezvoltată, care i-a dat omenirii pe Kafka, Hašek, Smetana, Dvořak. Ulterior prim-ministrul Marii Britanii a susținut că prin acordul de la München a câștigat timp în vederea pregătirii țării sale pentru războiul care a urmat la un an după semnarea tratatului. ntru a apăra minoritatea rusă din Donbass, parte integrală a Ucrainei. În 1938, evenimentele au început cu cedarea Regiunii Sudete, unde trăia populația germană din Cehoslovacia, și a continuat curând după aceea cu ocuparea întregii țări. Crimeea a fost anexată Rusiei încă în 2014, ca rezultat al unei acțiuni militare a armatei ruse, iar acum Donbass e noua zonă de dispută dintre armata ucraineană și naționaliștii ruși sprijiniți de Moscova. Asemănarea între cele două situații e evidentă. Pactul de la Geneva, Paris sau oriunde va fi încheiat, va fi oare un nou pact München, varianta 2022?Read more…
Narațiunea nu ține locul realității. Mass media occidentală s-a făcut de oaie în repetate rânduri. Putin n-a murit, din contră, cu certitudine va deveni noul-vechi președinte al Rusiei în 2024, sancțiunile împotriva Rusiei nu funcționează, Ucraina nu poate învinge și recupera teritoriile cucerite de Moscova. Pe termen mediu, Kievul are șanse să se prăbușească. Deocamdată ajutorul militar american e sistat de Congres, iar celelalte state occidentale care încă n-au întors spatele regimului Zelenski nu au capacitatea militar-industrială să ajute în mod corespunzător armata ucraineană. Aceasta a fost deja nevoită să ocupe poziții defensive pe toată lungimea frontului de circa 1100 de km, iar armata rusă a preluat inițiativa în câteva puncte, obținând câteva câștiguri teritoriale strategice în Donețk. Progresiștii radicali din întreaga lume somează Israelul prin manifestații violente să înceteze imediat ofensiva militară din Gaza și să încheie urgent un armistițiu cu Hamas-ul. Aceiași progresiști neînduplecați susțin „războiul împotriva lui Putin” până la ultimul soldat ucrainean și fac presiuni asupra „regimului democratic al lui Zelenski” ca nu carecumva să încheie un armistițiu cu diavolul de la Kremlin. Superbă dublă măsură, ce sminteli ale rațiunii elementare. Read more…
Israelul trece prin zile grele, negre. În ultimii doi ani, singurele momente de bucurie au fost eliberarea ostatecilor. În tunelurile întunecate ale Gazei mai sunt deținuți încă douăzeci de oameni vii, a căror eliberare nu face parte din prioritățile guvernului Netanyahu. Scopul principal al acestui guvern de extremă dreaptă este “Victoria totală”. Aparținătorii ostatecilor nu mai au încredere în guvernul actual și se adresează președintelui Statelor Unite. Trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, petrece mai mult timp în Orientul Apropiat decât acasă, încercând să negocieze eliberarea ostatecilor. Convingerea israelienilor este că guvernul american e mai interesat de soarta ostatecilor, decât guvernul Netanyahu. Ori de câte ori se întrevede o înțelegere privind eliberarea lor, guvernul Netanyahu, găsește un motiv de refuz. La șase luni după ultima conferință de presă, Netanyahu s-a hotărât să răspundă la întrebările ziariștilor israelieni (presei americane i-a acordat mai multe interviuri). A apărut cu un aer înfumurat, mai tot timpul a vorbit cu o mână în buzunar. După ce a trecut în revistă succesele militare în care și-a accentuat meritele personale, și-a prezentat argumentele pentru extinderea operațiunilor militare în Gaza, obiectivul principal fiind “Victoria totală” cu desființarea hamasului. Ostatecii, subiect mai puțin important.Read more…
Invitat de președintele Klaus Johannis și sprijinit de liberali, în plină criză de încredere în România, Dacian Cioloş a renunțat la Bruxelles și a venit la București. Întrebarea pe care mi-o pun este dacă a meritat acest schimb, adică să lase un post bine remunerat, un loc de muncă liniștit, un mediu de viață civilizat pentru nebunia din România. Ar fi bine de știut ce l-a îndemnat, că dacă avem răspunsul, ne dăm seama de ce se comportă așa cum se comportă, ca să zicem așa, uneori contrar așteptărilor.Read more…
Mi-a parvenit via Internet, articolul « Auschwitz 70 de ani. ALIVE » o carte cutremurătoare boicotată în România? semnat de Dvs. şi publicat în numărul de astăzi, 28 septembrie 2017, al Jurnalului Săptămânii, pe care îl conduceţi.
http://animanews.org/doina-meiseles-auschwitz-70-de-ani-alive-o-carte-cutremuratoare-boicotata-in-romania/
Articolul face vorbire amplu despre TVR Cluj şi vă mărturisesc că am fost uimită de faptul că nu aţi încercat să vă documentaţi – aşa cum se pretinde de la un jurnalist profesionist – din mai multe surse, inclusiv de la mine, dat fiind că din 2009 sunt colaboratoarea Jurnalului Săptămânii, trecută ca atare şi în caseta publicaţiei, şi… lucrez la TVR Cluj.Read more…