Pe întinderi pitoreşti de apă (III)

Trecând prin Pasul Brenner şi stupefiantul Drum al Dolomiţilor, am ajuns la Cortina d’Ampezzo unde am urcat cu telefericul maiestuosul masiv Tofana di Mezzo (3243 m.), privind impresionați extraordinara panoramă înconjurătoare şi Monte Cristallo aflat vizavi. Textul indicatoarelor întâlnite pe traseu au adus o notă de umor drumului, datorită asemănării cu limba română: “Attenzione caduta pietre!” sau săgeata cu: “Scorciatoia în Cortina!”…Urmând seria unor oameni inteligenţi cum ar fi Galileo sau Goethe, ne-am urcat în “Campanile di San Marco”, cunoscutul turn roşu cu ceas înalt de 100 de metri, construit în secolul al XII-lea care şi-a căpătat forma actuală în veacul al XVI-lea. Am cumpărat aici (încă pe vremea lirelor!) un deschizător pentru sticle de bere cu emblema oraşului, dispozitiv pe care îl folosesc până în ziua de azi…Read more…

Purim la Bucureşti, acum zece ani

Se apropie sărbătoarea de Purim care, aici în Israel, în perioada sumbră în care ne mai aflăm, va crea nenumărate probleme sociale, prin faptul că lumea religioasă, dar probabil şi alţii care se împotrivesc regulilor impuse în mod oficial, vor determina din nou o creştere a ratei de îmbolnăvire. Şi totuşi, Purimul ar trebui să fie un prilej de sărbătoare, potrivit tradiţiei şi obiceiurilor care se repetă an de an (în afara anului trecut şi anul acesta, din păcate). Mi-am amintit că în urmă cu 10 ani, da e de necrezut că e vorba de un întreg deceniu, mă aflam la Bucureşti şi am scris, exact în ziua de Purim povestea, întitulată « Purim etern – mereu aici ». Titlul de atunci era menit să sublinieze ideea că Purimul a rămas în tradiţia evreiască o sărbătoare eternă, veselă şi că, atunci, viaţa evreiască din Bucureşti (pe vremea aceea făceam destul de des drumul de la Haifa la Bucureşti) mi-a părut mai efervescentă ca niciodată. Această poveste se numără printre cele publicate în volumul EPPUR ŞI MUOVE… şi totuşi continuă, lansat în7 martie 2020, la librăria Eminescu din Bucureşti, vizavi de facultatea unde mi-am petrecut cinci ani din viaţă: Facultatea de Matematică.Read more…

Amintiri din Catalonia

Am început vizita coborând celebra arteră pietonală Las Ramblas din dreptul teatrului Liceum, unde era plasat hotelul nostru, spre portul turistic. Pitoreasca stradă, lungă de aproape doi kilometri, este înconjurată de magazine cu suveniruri, restaurante, baruri şi multe vânzatoare de flori, fiind supra-aglomerată de o lume cosmopolită sosită din cele patru puncte cardinale, în majoritatea tineret. Ajungem la marea piaţă situată la malul Mediteranei şi imortalizăm giganticul monument Colon, memorialul marelui explorator Cristofor Columb..Read more…

În vizită la Moby Dick

La European Cafeteria Tia Maria, unde îmi beam cafeaua la New Bedford, Massachusetts, a intrat un om masiv și bărbos și s-a așezat lângă masa mea. A cerut un ceai și rom separat, a turnat alcooholul în ceai, după care s-a uitat împrejur.
– Ce scrie în ziar? – m-a întrebat uitându-se la mine. Toate-s bune și frumoase, nu-i așa? M-am săturat să-l mai citesc, îmi ajunge să văd știrile o dată pe zi la televizor. Mă numesc Ralph, se prezentă, și sunt pensionar.
Pesemne că avea chef de vorbă, dar eu stăteam la îndoială dacă să mă angajez în discuție sau nu.
– Nu arăți ca unul din partea locului, continuă el.
– Da, ai dreptate.
– Ai auzit de Moby Dick?
– Am citit cartea demult, cu ani în urmă și nu-mi aduc aminte decât foarte vag.
– Știai că acțiunea cărții începe chiar aici, la New Bedford?
– Nu, i-am spus.Read more…

Consemnări de azi și de ieri

Când veți arunca ochii pe acest articol, va fi ultima zi a sărbătorii de Pesach dar și Joia Mare în care creștinii ortodocși încep pregătirile pentru sărbătorile pascale. În tot acest răstimp și încă cine știe cât, vom sta în „izolare voluntară” privind cu interes, îngrijorare și nedumerire informațiile zilnice de la ora 13.00, ale Grupului de Comunicare Strategică. De altfel, ziua în care veți arunca ochii pe acest articol, coincide cu împlinirea unei luni de izolare pentru noi. În lipsa unei perspective ”strategice” încerc să trag concluzii logice din cifrele publicate de Worldometer care este un comunicat on-line zilnic al OSM (Organizația Mondială a Sănătății). M-am uitat la statisticile referitoare la insulele pe care le-am vizitat în februarie când încă pandemia era în fașă. Ciudat. Am poposit (câteva ore) pe șapte din cele câteva zeci de insule și insulițe care alcătuiesc grupul insulelor ”spre vânt”, din arhipelagul Antilelor Mici. Viața insulelor va fi și ea afectată câtva timp, fără îndoială. Dar oamenii insulelor, partenerii sau guvernanții lor, folosind experiența istorică și natura generoasă, vor găsi cu certitudine soluții de supraviețuire. Așa cum au găsit de-a lungul câtorva secole agitate, folosind curajul, ingeniozitatea și voința unor întreprinzători, printre care și câțiva evrei.Read more…

Impresii andaluziene

În cronicile vechi de familie se menționa că am descins dintr-un trib de evrei nomazi ce aveau o vastă experiență în pornirea pripită în călătorii. Adesea erau nevoiți să-și împacheteze bunurile în mare grabă și să plece în lumea largă. După cum relatează scripturile, o dată chiar, nici nu au mai avut timp să lase aluatul de pâine să crească cum se cuvine. De multe ori, strămoșii și-au schimbat locul de reședință din cauza circumstanțelor nefaste, ca foametea, seceta sau pentru că șeful era prea dur și sindicatele inactive. Uneori erau urmăriți de inchizitori, alteori de cazaci, situații care ii îngrozeau peste măsură, încât preferau să se mute în zone mai pașnice…Poate din această cauză eu sufăr incurabil de dromomanie. Pulsează în mine o dorință constantă de rătăcire, pe care nici măcar restricțiile epidemiologice actuale nu le pot suprima. Iată motive suficiente pentru a porni într-o noua călătorie, de această dată spre Spania.Read more…

Prima mea vizită în Israel

Din inițiativa părinților am învățat mulți ani limba ebraică pe care o înțeleg și acum destul de bine, dar fără un scop deosebit. Făcea parte, credeam eu, din cultura mea generală. Astfel că ne-am urmat liniștiți soarta care ne-a dus în deportare timp de 3 ani și apoi ne-a reîntors la viață. Poate dacă am fi fost împreună cu ceilalți evrei din Câmpulung cu precădere la Șargorod și am fi – noi cei rămași în viață- revenit la Câmpulung, am fi emigrat în Israel așa cum au făcut-o aproape toți, chiar foarte repede chiar după întoarcere. Dar noi am mers la Botoșani și acum, când părerea mea și a surorii mele conta pentru decizia părinților, am preferat să învățăm și să reușim, deși cu mijloace materiale foarte precare, să devenim oameni folositori…Read more…

Corăbii pe Marea Moartă?

Sunt convinsă că majoritatea cititorilor, chiar cei care nu locuiesc în Israel, au fost la Marea Moartă. A văzut cineva vreo corabie? Că eu una, nu! Totuși subiectul nu este chiar atât de absurd pe cât ar părea. Ilustrația de mai sus reprezintă pe Lot și fiicele sale, care părăsesc în grabă Sodoma în timp ce …Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc… (Gen. 19: 24) Deci pe fundal se află Marea Moartă, iar pe ea se văd două bărci! Gravura este dintr-un volum de Flavius Josephus, apărut la Amsterdam în 1665. Veți spune că artistul a lucrat din imaginație. E foarte probabil. Și totuși au existat ambarcațiuni pe Marea Moartă. Împrejurimile Mării Moarte au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Ierihonul a fost locuit fără întrerupere din neolitic până în ziua de azi. Vechiul Testament pomenește cinci orașe: Sodoma, Gomora, Adma, Țeboim și Țoar, dar s-ar putea să fie locuri mitice, rămășițele lor nu au fost găsite. (Numai Țoar/Zohar a fost o așezare reală și chiar destul de importantă, în sudul Mării Moarte, locuită până în epoca bizantină.) Ein Gedi a fost locuit din neolitic până în epoca bizantină (cu o pauză în epoca bronzului) și e locuit din nou în prezent. Au mai fost și alte oaze locuite. Au existat așezări chiar și în afara oazelor. La Masada, de exemplu, aprovizionarea cu apă se făcea prin apeducte care aduceau apa torenților și umpleau o serie de rezervoare săpate în stâncă.Read more…

Ierusalimul ieri și azi: Schimbările din ultimii 50 de ani, așa cum le-am trăit eu însumi (III).

După Conrad Schick.
Dezvoltarea orașului_ Precum spuneam, acum 50 de ani deșertul stâncos ajungea până la zidurile cetății. Spre nord mai era o livadă de măslini, spre vest erau câțiva copaci, nu mulți, mai erau câțiva pe Muntele Măslinilor și în Grădina Ghetsimani, dar asta era tot. Erau numai stânci printre care caprele și oile pășteau în voie. În zilele noastre parcelele sunt îngrădite și pământul este cultivat până la 2-3 km în afara cetății. S-au plantat mulți copaci, casele noi au grădini, s-a făcut chiar un parc irigat, cu un chioșc pentru fanfară. În toate direcțiile s-au deschis drumuri carosabile, care trebuie stropite, altfel se ridică de pe ele nori de praf. Orașul se întinde tot mai mult pe culmile din vest și din nord. Și pe coastele Muntelui Măslinilor s-au construit case. În curând se va împlini proorocirea lui Ieremia: Toată valea unde se aruncă trupurile moarte şi cenuşa şi toate ogoarele până la pârâul Chedron, până la unghiul porţii cailor la răsărit vor fi închinate Domnului şi nu vor mai fi niciodată nici surpate, nici nimicite. (Ier. 31: 40). Fumul de pe coșurile fabricilor, casele noi care apar deasupra zidurilor cetății, copacii decorativi au schimbat cu totul aspectul orașului. Ar fi de așteptat ca un asemenea avânt să ducă și la o anumită bunăstare, dar din păcate nu este așa…Read more…

Evreii din insule

În anul 2020 populația evreiască globală a ajuns la 14,7 milioane, față de 16,6 milioane câți au fost înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Este greu de recuperat numărul de evrei uciși de naziști și de colaboratorii lor! Holocaustul a cauzat o nouă migrație a evreilor spre toate colțurile lumii, în încercarea de a scăpa de primejdiile care îi amenințau în Europa. Dintre toți acești refugiați, unii au ajuns în diverse insule, pe unde i-a purtat soarta și unde au găsit adăpost. Dar adevărul este că în unele insule existau comunități cu mult mai vechi, unele chiar din antichitate. Printre primele insule unde au ajuns evrei a fost Malta, în urmă cu cca. 3000 de ani. (Se pare că erau membri ai triburilor Zvulun și Așer).Read more…

De la munte, până la mare

O vizită la Capul Kaliakra şi staţiunea Balcic devine un pretext pentru trecerea în revistă a mai multor secole de istorie a Imperiului Otoman şi cel Rus, a României, a regilor şi politicienilor, pentru a scoate în evidenţă figura suavă a unei femei puternice şi inteligente: Regina Maria, iubitoare de ţară şi luptătoare pentru viitorul ei, îndrăgostită de Balcic şi de Bran, locurile ei de suflet de la munte şi de la mare.Read more…

O excursie la Marea Moartă în 1908

Această povestire se bazează pe un jurnal de călătorie publicat în 1909, în revista Das Heilige Land (Țara Sfântă), care apărea în Germania, la Köln. Autorul, abatele Louis Heidet (1850 – 1935) era alsacian de origine. Între 1890 și 1907 a fost atașat la Patriarhatul Latin (catolic) din Ierusalim, apoi a fost capelan la Tantur, lângă Betleem “Pe la sfârșitul lui aprilie, vechiul meu prieten F.K., originar din Baden dar locuind de ani de zile la Ierusalim, m-a invitat să-l însoțesc într-o călătorie de plăcere la izvoarele termale de la Callirrhoe. ” Read more…

Trotuarele din Praga

În zilele grele pe care le trăim, turismul este un lux după care putem doar să tânjim, să facem plimbări virtuale, sau să ne plimbăm printre amintiri… Și precum am mai spus, nu cunosc niciun alt loc în lume unde mă plimb cu mai multă plăcere decât la Praga. Tot timpul sunt cu ochii în sus, mă fascinează arhitectura. Într-o toamnă am petrecut câteva zile la Praga împreună cu o prietenă din copilărie. Ea a observat: „Ce frumoase sunt trotuarele la Praga!” La început nici nu mi-am dat seama, dar avea dreptate: trotuarele nu sunt asfaltate, ca în multe alte orașe, ci sunt mozaicuri făcute din pietre de pavaj albe și cenușii, cu modele variate. Ce frumos! Dar acum am avut parte de încă o surpriză. Nu demult a demarat un proiect de reamenajare a Pieței Wenceslas, una din piețele centrale ale capitalei cehe. Read more…

Fascinația țărilor de dincolo de orizont (IV). Un evreu în Mările Sudului

Alexander Salmon s-a născut în 1820. Tatăl lui, John Solomon, avea o prăvălie de legume și fructe la Londra, în Piccadilly. (Unii biografi presupun că ar fi fost fiul unui bancher sau al unui rabin, și chiar povești și mai fanteziste, de pildă că ar fi fost un ocnaș evadat! Dar se pare că acestea sunt numai speculații.) Cu toate că originile lui erau destul de modeste, Alexander și cei doi frați ai săi au primit o educație bună. Dar afacerile mergeau prost și cei trei tineri au fost nevoiți „să-și caute norocul” în lumea largă. În 1839 au plecat la San Francisco. (Era cu zece ani înainte de vestita goană după aur.) De acolo s-au îmbarcat pe un vas care făcea cursa între San Francisco și Sydney, Australia, trecând prin diferite insule ale Oceaniei. În 1841 Alexander s-a stabilit în insula Tahiti și a făcut o carieră strălucită. Pe atunci Tahiti încă era un stat independent, condus de o dinastie locală. La cârma țării se afla regina Pōmare a IV-a. Read more…

Oceanul de cărţi

În China, ţara unde au fost inventate atât hârtia, cât şi tiparul, a fost deschisă pentru public una dintre cele mai mari şi originale biblioteci din lume, ca înfățișare – o adevărată bibliotecă futuristă . Are în compoziția sa o clădire în formă de cupolă în care vor putea fi depozitate 1,2 milioane de cărţi şi publicaţii. Privite din toate unghiurile, contururile sălilor seamănă cu un ochi. Impresionantul lăcaș de cultură nu a fost construit în capitală, la Beijing, ci la Tianjin, un oraş de provincie care are un potenţial de zeci de milioane de cititori.Read more…

Călătoria mea la Iași și revenirea la București după 10 săptămâni

Cunosc foarte bine acest drum, l-am făcut de nenumărate ori. Dar în acest an parcă am avut răgazul, ca niciodată, să privesc cu ochii mai critici gările cunoscute și să trag niște concluzii care m-au întristat mult. La București unicul vagon de clasa întâi era aproape plin; până la Iași s-a golit vizibil, ceea ce e normal. Dar de la Ploiești încolo, nu a mai urcat aproape nimeni, nici măcar la clasa a doua. Oare nu se mai călătorește cu trenul? E adevărat, avionul e mult mai ieftin, poate de aceea oamenii nu mai merg cu trenul. Merg mai ales bătrâni ca mine, pensionari, care au gratuitate, costul fiind achitat de casa de pensii. Și totuși era în preajma vacanței de Crăciun. Unde sunt elevii, studenții care și ei călătoresc gratuit? Numai bunicii mai călătoresc? Și gările unde ne-am oprit mi-au dat mult de gândit. Am văzut la TV o serie de emisiuni interesante despre gările din țară, despre istoricul lor și oamenii care au contribuit la clădirea lor. Dar despre gările de pe traseul meu, pe care le cunosc de atâția ani, nu s-a spus nimic. Gările mi s-au părut mai triste ca oricând. De la Râmncu Sărat încolo, la Buzău și Focșani, nu a mai urcat nimeni, nici măcar pensionarii.Read more…