De la munte, până la mare

O vizită la Capul Kaliakra şi staţiunea Balcic devine un pretext pentru trecerea în revistă a mai multor secole de istorie a Imperiului Otoman şi cel Rus, a României, a regilor şi politicienilor, pentru a scoate în evidenţă figura suavă a unei femei puternice şi inteligente: Regina Maria, iubitoare de ţară şi luptătoare pentru viitorul ei, îndrăgostită de Balcic şi de Bran, locurile ei de suflet de la munte şi de la mare.Read more…

O excursie la Marea Moartă în 1908

Această povestire se bazează pe un jurnal de călătorie publicat în 1909, în revista Das Heilige Land (Țara Sfântă), care apărea în Germania, la Köln. Autorul, abatele Louis Heidet (1850 – 1935) era alsacian de origine. Între 1890 și 1907 a fost atașat la Patriarhatul Latin (catolic) din Ierusalim, apoi a fost capelan la Tantur, lângă Betleem “Pe la sfârșitul lui aprilie, vechiul meu prieten F.K., originar din Baden dar locuind de ani de zile la Ierusalim, m-a invitat să-l însoțesc într-o călătorie de plăcere la izvoarele termale de la Callirrhoe. ” Read more…

Oceanul de cărţi

În China, ţara unde au fost inventate atât hârtia, cât şi tiparul, a fost deschisă pentru public una dintre cele mai mari şi originale biblioteci din lume, ca înfățișare – o adevărată bibliotecă futuristă . Are în compoziția sa o clădire în formă de cupolă în care vor putea fi depozitate 1,2 milioane de cărţi şi publicaţii. Privite din toate unghiurile, contururile sălilor seamănă cu un ochi. Impresionantul lăcaș de cultură nu a fost construit în capitală, la Beijing, ci la Tianjin, un oraş de provincie care are un potenţial de zeci de milioane de cititori.Read more…

Călătoria mea la Iași și revenirea la București după 10 săptămâni

Cunosc foarte bine acest drum, l-am făcut de nenumărate ori. Dar în acest an parcă am avut răgazul, ca niciodată, să privesc cu ochii mai critici gările cunoscute și să trag niște concluzii care m-au întristat mult. La București unicul vagon de clasa întâi era aproape plin; până la Iași s-a golit vizibil, ceea ce e normal. Dar de la Ploiești încolo, nu a mai urcat aproape nimeni, nici măcar la clasa a doua. Oare nu se mai călătorește cu trenul? E adevărat, avionul e mult mai ieftin, poate de aceea oamenii nu mai merg cu trenul. Merg mai ales bătrâni ca mine, pensionari, care au gratuitate, costul fiind achitat de casa de pensii. Și totuși era în preajma vacanței de Crăciun. Unde sunt elevii, studenții care și ei călătoresc gratuit? Numai bunicii mai călătoresc? Și gările unde ne-am oprit mi-au dat mult de gândit. Am văzut la TV o serie de emisiuni interesante despre gările din țară, despre istoricul lor și oamenii care au contribuit la clădirea lor. Dar despre gările de pe traseul meu, pe care le cunosc de atâția ani, nu s-a spus nimic. Gările mi s-au părut mai triste ca oricând. De la Râmncu Sărat încolo, la Buzău și Focșani, nu a mai urcat nimeni, nici măcar pensionarii.Read more…

AMINTIRI DIN MOSCOVA.

În drum spre Baku, am locuit atunci câteva zile în Moscova, fără să bănuiesc că proiectele generate de călătoria în capitala Azerbaidjanului vor crea ulterior ceea ce a fost pentru mine perioada moscovită. În consecinţă, începând cu anul amintit mai sus şi până în anul 1977, m-am deplasat frecvent la Moscova, totalizând aproape 90 de zile, din care puţinul timp liber face obiectul prezentelor note.Read more…

Excursie în U.R.S.S.

Prin anii 1960, în anii “de glorie” a comunizării totale a României, anii în care toate porțile spre vestul capitalist erau ermetic închise, singurele ţări străine, ce se puteau vizita, erau ţările socialiste, ţări surori în drumul nostru “spre mai bine”. Dintre acestea, Uniunea Sovietică, “patria socialismului biruitor”, era mai accesibila decât celelalte surori. Așa se explică de ce, în acele zile, mulți cetățeni români încercau să vadă ceva din lumea înconjurătoare, mergând în U.R.S.S.. Excursiile erau organizate de Oficiul Naţional de Turism (O.N.T.), ofereau locuri interesante de văzut, preţul lor nu era extrem de prohibitiv si, în plus, acordul Securităţii pentru plecare era dat chiar unor persoane cu “trecut dubios”. Unde mai puteai fugi din U.R.S.S.?!Așa s-a făcut ca şi eu, împreună cu un prieten, ne-am înscris într-o excursie în U.R.S.S., excursie cu ruta Kiev, Leningrad (actualmente St. Petersburg) şi Moscova.Read more…

Prietena mea din Dresda și călătoria ei în Israel

Am cunoscut familia Z. la Dresda, la începutul anilor 90, la scurt timp după căderea zidului Berlinului. Așa cum se obișnuiește, editorul promovează cărțile apărute prin citirea de către autor și discuții cu publicul. Este vorba de de Jurnalul de ghetou, apărut inițial în limba germană. Chiar înainte de 1989 existau în fosta RDG asociații de prietenie germano-israeliene. În acest cadru am ajuns și la Dresda, oraș martir care după peste 50 de ani mai purta răni vizibile ale războiului. Am cunoscut această familie într-o biserică evanghelică și foarte repede ne-am împrietenit și corespodăm până azi. Recent, Anette, prietena mea din Dresda a făcut o excursie în Israel împreună cu niște colege. Excursia a încântat-o și mi-a trimis prin internet un fel de jurnal de călătorie. Mi s-a părut interesant să aflu cum vede Israelul o tânără din Germania (fosta RDG), așa că i-am cerut voie să-l traduc. Nu știu dacă voi reuși întocmai, dar voi încerca să redau esențialul.Read more…

O întâmplare din prima mea călătorie în SUA și Canada

Am fost de mai multe ori peste ocean și fiecare călătorie a avut farmecul ei. Au fost vreo 5-6 cred și din toate mi-au rămas amintiri deosebite, dar ce mi s-a întâmplat la prima nu pot uita. Mă întreb și acum cum m-am descurcat singură, cu puținele mele cunoștințe atunci de limbă engleză, într-o lume străină, care atunci mi se părea imensă. Azi, prin posibilitățile noi de comunicare, lumea cea mare s-a micșorat mult; tot ce mi se părea atunci departe e mai aproape și mai puțin străin ca atunci când m-am aventurat în SUA și Canada ca să-mi cunosc rudele. Este o întâmplare veche de peste 40 de ani și e foarte posibil că acum aceste amintiri mi se par nostime și inedite. Era cu mult înaite de decembrie 1989 și o astfel de călătorie părea o adevărată aventură. Read more…

Ghetoul din Veneţia: o jumătate de mileniu de istorie

În ziua de 29 martie a anului 1516, Senatul Veneţiei decreta: “Evreii vor locui împreună într-o zonă izolată, supravegheată de oamenii municipalităţii.”Pe tronul dogelui şedea în respectiva perioadă Leonardo Loredan, cel care fusese încoronat în primul an al secolului, funcţie pe care a ocupat-o până la moartea sa, survenită în vara lui 1521. Şi astfel, din ordinul ilustrului domnitor s-a născut primul ghetou evreiesc pe Peninsula Italică.Read more…

O călătorie într-o țară care nu mai există: Iugoslavia în vara anului 1969

Au trecut cinci ani de când părinții mei au depus cererea de a emigra în Australia și era imposibil de știut dacă va fi vreodată aprobată. Ne-am obișnuit cu așteptarea: spiritele noastre erau deja departe, doar trupurile mai lâncezeau. Timpul picura monoton, fără a aduce cu sine mari schimbări. Tata lucra mai departe la farmacie, mama în laboratorul spitalului, iar eu mergeam la Liceul Nr. 3. Efectul cel mai vizibil al cererii noastre de emigrare din 1964 a fost că nu am mai primit apartamentul de bloc cu încălzire centrală, ci doar locuința cu o singură cameră în care stătea o pereche mai în vârstă. Fiind „cetățeni de nădejde”, li s-a dat lor locuința de bloc, iar noi am fost repartizați în locuința părăsită de ei. În plus am luat ore particulare de engleză și am făcut progrese frumoase. Libertatea noastră de mișcare, limitată ce-i drept, nu a fost însă afectată. În acești ani am făcut câteva călătorii în țările vecine. După ce excursia noastră din 1968, din munții Tatra din Slovacia, a fost întreruptă de o invazie străină, așa cum am mai povestit (https://baabel.ro/2017/10/incolo-si-inapoi-aventurile-noastre-din-cehoslovacia-august-1968/), tatăl meu a depus cerere pentru o călătorie în Iugoslavia în vara următoare. În primăvara anului 1969, tata a fost somat să se prezinte la miliție și spre surprinderea lui a fost informat că autoritățile au binevoit să aprobe ambele cereri: nu numai vacanța la marea Adriatică ci și emigrarea în Australia. Read more…

Beit Hakerem

Cititorii mă vor înțelege când spun că eu am două patrii: cea în care m-am născut și cea în care trăiesc. (Până nu demult aceasta a fost prerogativa evreilor, dar în ultimii ani românii au și ei diaspora lor, deci mă vor înțelege și ei.) În acest articol, ca de altfel și în multe altele, scopul meu este să fac o punte între ele. Iar modul cel mai bun de a o face este să-i invit pe cititori „la mine acasă”, în cartierul Beit Hakerem din Ierusalim. Nu este o atracție turistică de prim rang, totuși cartierul meu ascunde multe perle. Centrul cartierului este Kikar Denia (Piața Danemarca). De ce tocmai Danemarca? Mai ales că după Danemarca mai e numit și un alt cartier, o școală… Nu este întâmplător. Danemarca și-a câștigat respectul și recunoștința poporului evreu pentru că a salvat aproape întreaga populație evreiască în timpul Holocaustului. În toamna anului 1943, când s-a aflat că nemții se pregătesc să-i deporteze pe evrei, mișcarea de rezistență i-a prevenit imediat ca să se ascundă. Apoi a pus mâna pe orice ambarcațiune disponibilă, mai ales bărci pescărești și a organizat transportul evreilor în Suedia neutră. Acțiunea a fost făcută pe furiș, la adăpostul întunericului și până în zece zile aproape toți evreii au fost salvați. Această faptă de eroism este amintită de plăci comemorative în mai multe limbi și de un monument, o sculptură care prin forma ei amintește un vapor. Read more…

Zâmbete din vremea sovietelor…

Exponatele pavilioanelor industriale, mult în urma momentului actual, semănau mai curând cu modelele evacuate din halele de producţie – spre a fi înlocuite cu echipamente moderne importate din Europa de vest…

În apropiere era plasată şi renumita statuie “Colhoznica şi muncitorul”, cu cele două personaje aratand spre cer secera şi ciocanul, statuie care apărea pe vremuri pe genericul tuturor filmelor realizate în sudiourile cinematografice Mosfilm. Monumentul mi-a readus în memorie eroii filmelor sovietice din anii adolescenţei, începând cu Vladimir Drujnicov în “Balada Siberiei”, Bodnarciuc în “Soarta unui om” şi pe Tatiana Samoilova în “Zboară Cocorii”…Read more…

Pe urmele lui Magellan

Călătoria noastră pe ”uriașa” Prințesă Emerald, cu încă 3058 de turiști (plus noi zece:) din 40 de țări la care se adăugau cei 1300 de membri ai echipajului recrutat din 70 de țări, a început de la Buenos Aires în ziua de 1 martie, un bun prilej de a fi fost oferit doamnelor din echipa noastră drept atenție ”pe post” de Mărțișor:). În clasamentul oficial al țărilor din care călătorii erau originari, România era reprezentată doar de 6 persoane ( două cupluri din echipa noastră călătoreau cu pașapoartele altor țări, deși născuți în România) ocupând ”onorabilul” penultim loc. Nu era o surpriză prea mare:) Traseul ”cruise”-ului nostru era destul de asemănător cu drumul parcurs de flota lui Magellan cu 500 de ani în urmă. Prima oprire pe coasta argentiniană după un popas la Montevideo – capitala Uruguay-ului – a fost la Puerto Madryn un loc de care să fiu sincer nu mai auzisem pînă la pregătirea croazierei noastre.Read more…