Se împlinesc 60 de ani de la prima mea excursie în afara României, despre care nu pot spune că nu am amintiri frumoase. Trecuseră 20 de ani de la deportarea în Transnistria și dacă s-a ivit ocazia de a face o astfel de excursie, am primit-o cu mare plăcere. Atunci ca și acum cred că îmi datorez viața armatei sovietice care ne-a eliberat și le sunt recunoscătoare acelor soldați care au venit cu căruțe, prost echipați, dar cu un entuziasm și eroism insuficient apreciat azi. Cred, de fapt sunt convinsă că mă veți eticheta ca nostalgică, dar și cu acest risc vreau să vă povestesc amintirile mele, cu bune și cu rele, despre cele două săptămâni petrecute în 1961 la Kiev, Leningrad și Moscova. Soțul meu făcuse o excursie la Moscova cu Uniunea Scriitorilor, cu trei luni înaintea mea, și el a insistat să merg și eu cu ONT. Excursia nu era scumpă și eu am acceptat cu multă plăcere. Știam deja multe despre ororile stalinismului din URSS, despre procesele „halatelor albe”, despre „gulag” și îl cunoscusem chiar pe renumitul scriitor și regizor Iakob Sternberg, (cel care a descoperit-o la Cernăuți pe artista Sidi Tal). El fusese deportat câțiva ani în Siberia. În timpul vizitei sale la București, în 1956, el ne-a povestit ce au suportat scriitorii evrei, și nu numai ei, în perioada stalinistă. Îl citisem pe Ehrenburg și alte cărți apărute în perioada „dezghețului” și totuși am acceptat cu bucurie această excursie. Nu eram supărată pe soldații care ne-au eliberat, nici pe țara aceasta imensă și pe locuitorii ei. Voiam pe cât posibil să văd cel puțin cele trei orașe-emblemă pe care mi le oferea excursia. Read more…
