Naționalismul este un instrument excelent de manipulare și diversiune a opiniei publice pe termen scurt și mediu. El aduce întotdeauna într-o primă fază mulți votanți, apoi adepți înfocați, apoi susținători fanatici și în final criminali odioși, în stare să împlinească fizic și concret “marile idealuri“ promovate de conducătorii mesianici. Pe termen lung, naționalismul duce întotdeauna la război civil sau fratricid, la asasinate în masă, la războaie pustiitoare cu vecinii, la epurări etnice sau religioase și în final la dezastrul națiunii ai cărui lideri l-au generat și propovăduit. Bunăstarea pe termen scurt sau mediu este aproape imposibil de realizat, dar pe termen lung este cel mai mare atu al oricărei guvernări, aducând beneficii solide și de durată. Dacă cetățenii sunt mulțumiți de starea lor materială și de statutul lor social, simbolistica și narativa tradițional-națională devin de-a dreptul secundare sau terțiare.Read more…
Vederi și viziuni din balon (6)
Cei mai mulți confrați au făcut eforturi uriașe pentru a realiza comutarea mentală din paradigma socialist-ceaușistă în paradigma democrat-liberală. Din nefericire, mulți dintre cunoscuții mei nu mai sunt capabili de încă un salt spiritual-cognitiv. Noua transformare regretabilă a paradigmei democrat-liberale în paradigma toxică a globalismului autocratic nu mai este sesizată și percepută de mulți dintre amicii mei. Ei au rămas apărători dogmatici și retrograzi ai unui sistem depășit de realitate. Ar fi bine să ne întoarcem la democrația liberală autentică din anii 60-90, fără pervertiri ideologice, economice și sociale, precum emisii de carbon zero, încetarea folosirii combustibililor fosili și a energiei nucleare, probleme de gen, Black Lives Matter, Woke sau Cancel culture, digitalizarea monedei și scoaterea banilor lichizi de pe piață, liberalizare şi dezincriminareafolosirii drogurilor ușoare, normele rigide ale hărțuirii sexuale și ale corectitudinii politice, retorica obligatorie rusofobă și prorăzboinică, dictatele corporatiste ale birocrației de la Bruxelles.Read more…
Pe ce se bazează procurorul Karim Khan
Până de curând multă lume nici nu auzise de Procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan. În urmă cu câteva zile el a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. O căutare pe internet arată că el este în funcție din 2021, fiind avocat specializat în drepturile omului (BBC) – prea puțin pentru a răspunde la întrebarea din titlu. Ar trebui să aflăm mai mult despre aria de responsabilitate acoperită de Curtea Penală Internațională și cine este acest Karim Khan. Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, din 17 iulie 1998, emis de Curtea Penală Internațională, a fost publicat și la noi în 28 martie 2002. Curtea Penală Internaţională este singura instituţie juridică internaţională, cu statut de curte, având mandat de investigare şi acuzare a persoanelor implicate în crime internaţionale de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. În baza prevederilor Statutului de la Roma, Curtea poate ancheta sau pune sub acuzare atunci când instituţiile naţionale nu pot să acţioneze într-o anumită speţă şi se ocupă de cele mai grave crime. Tot Statutul de la Roma, dar şi alte documente importante permit Curții Penale Internaţionale să folosească cele mai înalte standarde de judecare şi de proces echitabil. Poate fi o parte a justificării alegerii bazei de consultanță aleasă de procuror. Am încercat să înțeleg cum poate fi Biroul Procurorului-șef independent de Curtea căreia îi aparține, dar cum asta ar fi cerut o analiză mult mai detaliată, m-am rezumat la analiza informațiilor disponibile.Read more…
Îngrijorările unui teleast minoritar, de provincie
Televiziunea publică se află în cel mai mare impas din existenţa ei şi acum, în ceasul al doisprezecelea, rumoarea din jurul ei se înteţeşte. Dacă unii pledează – cu argumente – pentru măsuri radicale în scopul scurtării agoniei TVR, alţii – mai ales cei din interiorul instituţiei – îşi ridică glasul într-un efort dramatic, sperând că factorii decidenţi (parlamentul sau/şi guvernul) vor găsi o soluţie de supravieţuire. Se vorbeşte tot mai insistent despre insolvenţă şi restructurareRead more…
„Moscheea jidanilor”
Acum câteva săptămâni postul BBC a transmis un program în care se afirma că antisemitismul în România este „bine, mersi”. Printre exemplele citate era desecrarea cu lozinci antisemite a casei din Sighet unde a copilărit compatriotul nostru și marele umanistRead more…
Subiectivisme (II)
Stabilitatea și relativa prosperitate economică a Europei din ultimele trei decenii au fost asigurate în mare parte de colaborarea reciproc avantajoasă dintre industria vest-europeană, în speță germană, și sectorul energetic al Rusiei postsovietice, mai ales în domeniul exporturilor rusești de gaze naturale și petrol, care au acoperit mai mult de jumătate din necesarul industriei occidentale. Această sinergie s-a manifestat chiar și în plan simbolic, când fostul cancelar german Gerhard Schröder a devenit membru al consiliului de administrație al companiei gigant a gazului rusesc, Gazprom. Mulți alți politicieni și demnitari occidentali au ocupat fotolii sus-puse și excelent remunerate în diferite conduceri ale companiilor mixte ruso-europene. finalizată anul trecut, a cărei exploatare și dare în funcțiune n-a mai fost aprobată de forul guvernamental german de specialitate, probabil din cauza presiunii americane și mai nou din pricina invaziei rusești a Ucrainei.Read more…
Vederi și viziuni din balon 7
Confortul și lenea intelectuală ajută la instaurarea dominației absolute a inteligenței artificiale, a digitalizării excesive, a algoritmilor și protocoalelor din viața cotidiană. Nu mai e nevoie să calculezi, să-ți folosești memoria, să formulezi un text, să traduci, să concepi un plan de afaceri sau să faci un bilanț, să redactezi o cerere, adresă, rezoluție sau chiar sentință. Nu va fi nevoie să te deplasezi nicăieri să rezolvi o problemă, să mergi la bancă, la primărie, să plătești taxele la utilități și telefon, să mergi la școală ori la servici, să te întâlnești cu prietenii, ba nici la medic sau avocat în chestiunile simple. Vei rezolva totul de acasă, prin mijlocirea app-urilor miraculoase, de la muncă, administrație, cumpărături, învățământ, cultură, distracție, ba chiar turism. Vei obține totul în mod steril, virtual, fără contact uman. Stai acasă, că stai bine, important e să nu interacționezi în niciun fel cu semenii tăi, nici măcar cu rudele sau prietenii apropiați. Stai acasă în nodul tău de rețea, izolat, ca nu cumva să contribui la emisii nocive de carbon ori la propagarea pandemiilor. Stai acasă izolat, nu carecumva să-ți treacă prin cap să organizezi cu ceilalți ceva liber, spontan, fără aprobarea autorităților.Read more…
Vară toridă cu obuze, drone, rachete (1)
Rusofobia tradițională și cea actuală nu ne-a adus nimic bun de-a lungul istoriei. Sub spectrul ei ideologizat și propagandistic, dictatorul fascist Antonescu nu a trecut numai Prutul, ceea ce era absolut legitim, ci și Nistrul, unde nu mai aveam ce căuta. Această ofensivă stupidă ne-a costat cca 200.000 de vieți numai la cotul Donului și apoi ocuparea întregii Românii de „trupele sovietice eliberatoare”. Mai târziu, alt dictator, de data asta comunist, Ceaușescu, după momentul de vârf al popularității sale din 1968, când s-a opus public invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, a folosit tacit sperietoarea, marota amenințării URSS de a invada România Socialistă pentru a-și consolida dictatura şi cultul personalității. La ora actuală rusofobia și spectrul propagandistic al amenințării Rusiei agresive și a președintelui ei diabolic Vladimir Putin a revenit sub altă formă. Sub pulpana protectoare a actualei narative dominante, potrivit căreia dacă Ucraina va fi înfrântă, Putin va invada cel puțin Europa Centrală și de Est, se consolidează noua dictatură globalist-progresistă, agrementată cu inovații woke, cancel culture și populație mixtă. Realitatea de pe teren a conflictului ruso-ucrainean demonstrează univoc că Rusia nu e în stare să ocupe nici măcar întreg Donbasul sau Odessa.Read more…
Ridică-te, Haşotti, ridică-te, Anghel!
Nu pentru o televiziune liberală,
nici pentru un director chel,
ci pentru o Românie legionară,
ridică-te, Haşotti, ridică-te, Anghel!Read more…
Cuvântul jidan și alte cuvinte măsluite
După ce mi s-a publicat articolul Moscheea Jidanilor, am citit câteva comentarii și am primit un număr de mesaje. În ele mi se reproșa că sunt prea senzitiv la cuvântul jidan. După unele păreri acesta nu este decât o expresie banală și comună folosită de unii, fără a se gândi prea mult asupra implicațiilor și interpretărilor lui, chiar când este folosit în prezența unor cetățeni de credință sau origine evreiască. Îmi permit să nu fiu de acord!! Transformarea lui dintr-o simplă traducere a cuvântului german Juden (evrei), într-o insultă grosolană, folosită nu numai de inculți, dar și de așa-ziși intelectuali, s-a petrecut destul de recent. Pâna în anii 20-30, antisemiții locali, unii cu titluri academice, poeți cunoscuți sau politicieni de frunte, cum ar fi Vasile Alecsandri, Eminescu, Brătianu, Ioan Slavici, A C Cuza, chiar Nicolae Iorga și mulți alții foloseau cuvântul jidov în atacurile lor odioase împotriva concetățenilor evrei. Alte cuvinte din limba noastră, dar și din alte limbi, au avut un destin similar, fiind folosite de persoane fără scrupule cu scopul de a crea confuzie și a de insulta sub masca unei simple ”neînțelegeri lingvistice”Read more…
Curtea Supremă Americană a luat-o la dreapta
Am ajuns în Statele Unite în 1975 și am fost surprins de puritanismul american. Eu credeam că vin în inima “capitalismului corupt și în putrefacție” și când colo am dat de o țară care avea o zonă uriașă numită “Bible Belt” (centura Bibliei) de un nemaipomenit puritanism de sorginte evanghelică. De 47 de ani văd lupta politică permanentă dintre progresiștii de stânga, mai ales din statele democrate de pe cele două coaste ale oceanului, și restul populației, mai ales din zonele rurale din centrul și sudul țării. Republicanii conservatori şi-au luat drept stindard interzicerea avortului, dreptul la exprimarea religiei în școli și universități publice și dreptul, aproape nelimitat, de a deţine și folosi arme de foc. Şi se pare că, spre satisfacția lor, au avut câștig de cauză. Pot să-i mulțumească lui Donald Trump și liderului Senatului, republicanul Mitch McConnell. Republicanii religioși l-au ales pe Trump cu mâna la nas. Nu le plăcea de el; afemeiat la a treia soție, nereligios, corupt, dar le-a promis că va schimba compoziția Curții Supreme. O contribuţie importantă a avut și fosta judecătoare Ruth Bader Ginsburg, care nu s-a retras atunci când Obama era președinte şi putea fi înlocuită cu un judecător liberal. Credea, ca mulți alții, că Trump nu are nicio șansă să câştige președinţia Americii. Bader Ginsburg era foarte bolnavă de mulţi ani, împlinise Avea cancere multiple de 85 de ani, iar după ce a decedat a fost înlocuită rapid cu o judecătoare de dreapta, în ultimele zile ale președinției Trump. Acum vedem rezultatele. Cu șase judecători conservatori și doar trei liberali, deciziile Curții Supreme vor fi probabil cu preponderență de dreapta.Read more…
Vederi și viziuni din balon 8
Toată lumea se pricepe la fotbal, femei și mai nou la politică. De o vreme încoace toată lumea e cunoscătoare în ale războiului și strategiei, ale milităriei în general, de când întreaga lume e cuprinsă de febra mistuitoare a eventualei autodistrugeri. Aflat și eu în rând cu lumea, mă dedau la o succintă analiză. Recompunerea strategică a lumii a început odată cu recucerirea Crimeii de către Rusia în 2014, urmată de retragerea precipitată a trupelor SUA și occidentale din Afganistan în 2021. Au mai fost două mișcări strategice importante și anume părăsirea Siriei și Irakului de către majoritatea trupelor americane, respectiv întărirea substanțială a flancului estic al NATO în Europa, mai ales în Polonia, Țările Baltice, Slovacia și România ca un preludiu la războiul din Ucraina. Exportul masiv de arme occidentale spre Ucraina și transformarea armatei Kiev-ului într-o forță armată eficientă, modernă, compatibilă cu forțele NATO a început încă din 2014, fiind accelerată după încheierea acordurilor de la Minsk din 2015. Din declarațiile ulterioare ale fostei cancelare Angela Merkel și ale președintelui Macron reiese clar că aceste acorduri au fost pentru Occident doar un paravan diplomatic pentru înarmarea până-n dinți a Ucrainei pentru susținerea ofensivei acesteia în Donbas, regiune practic autonomă, locuită de populație rusofonă și sprijinită natural de Kremlin. Din comoditate, lipsă de mobilizare și voință politică unitară, SUA și aliații ei occidentali au amânat la nesfârșit intervenția directă împotriva Rusiei în Crimeea. Marea ocazie și practic unica reacție posibilă a survenit odată cu agresiunea deschisă a Rusiei împotriva Ucrainei în 24 februarie 2022. În mod clar, excedat de întărirea Ucrainei și mutarea ei strategică univocă spre Vest, Putin a considerat că atacul este cea mai bună apărare. Din punct de vedere al dreptului internațional, Rusia este agresoare și vinovată de declanșarea unui prăpăd umanitar, ecologic, economic și financiar.Read more…
Notabilitate… wikipedică
M-am gândit mult la cadoul pe care să i-l ofer unei prietene dragi care împlinea 96 de ani. De-a lungul timpului mi-am dat seama că nu e uşor deloc să nimereşti cadoul potrivit, cel care poate produce o surpriză plăcută sărbătoritului, bucurând deopotrivă şi inima celui care dăruieşte. Având, din ce în ce mai mult, sentimentul că suntem năpădiţi de obiecte şi doream să-i ofer un altfel de dar. Şi pentru că prietena mea nonagenară este un medic bine-cunoscut în Cluj, prima femeie chirurg generalist din Transilvania, m-am decis să-i creez o pagină Wikipedia, pe care – după opinia mea – o merită cu prisosinţă. Nu eram la prima încercare, dat fiind că în urmă cu doi ani, trecusem botezul focului (wikipedic) atunci când am creat pagina pentru tatăl meu – un cadou post-mortem, cu prilejul centenarului naşterii sale. Demersul s-a dovedit o experienţă pozitivă şi am scris şi un articol întitulat «Un cadou de centenar sau eu şi Wikipedia». Deci am pornit cu elan şi optimism la redactarea paginii Wikipedia, străduindu-mă să fiu cât mai concisă şi documentată. La scurt timp după postare au apărut şi observaţiile mentorilor, numai că, spre marea mea surpriză, pagina proapăt creată a fost de îndată stigmatizată cu un supra-text care menţiona public că: Din textul acestui articol nu rezultă caracterul notabil al subiectului. Dacă articolul nu va fi completat cu bibliografia necesară, el va fi redirecționat, combinat cu altul sau propus pentru ștergere. Atunci am făcut – cred eu – eroarea majoră, contestând îndoielile mentorilor Read more…
Nota zero la istorie: UNESCO
Recenta rezoluţie UNESCO, susţinută de state ca Egipt, Liban, Sudan, Algeria,Maroc şi Oman membre ale atotputernicei Organizaţii pentru Cooperare Islamică, a fost adoptată cu o majoritate de 33 de ţări, în timp ce şase au votat contra ei, iar două s-au abţinut.Citind conţinutul documentului, “spectatori” mai puţin familiari cu istoria Oraşului Sfânt ar putea foarte uşor ajunge la concluzia că Ierusalimul a fost, de la întemeierea sa şi până în prezent, centru exclusiv al Islamului…Read more…
Diavolul rasismului trebuie închis definitiv în cutia lui
În ultimele luni comunitatea cetățenilor israelieni originari din Etiopia a ajuns în centrul atenției publice. Motivul? Unii oameni spun că este rasism. Pentru că etiopienii au pielea neagră și trăiesc într-o țară cu majoritate albă. Totul a început cu o tragedie. Un polițist israelian, aflat la plimbare în parc împreună cu familia, a întâlnit un grup de adolescenți de origine etiopiană și i s-a părut că aceștia vor să-l agreseze. Având revolverul la el, a tras. Ca urmare unul dintre adolescenți, de altfel băiat bun, care visa să servească în Armata de Apărare a Israelului și să învețe, să devină om, cetățean util, a fost ucis. Dumnezeu să-l odihnească! Păcat! Bietul adolescent avea toată viața înaintea lui, dar ea i-a fost curmată pe nedrept. Comunitatea etiopiană a protestat, afirmând că polițistul a tras asupra minorului, un copil care abia trecuse pragul adolescenței, din rasism și ură, numai pentru că avea pielea neagră. Au avut loc demonstrații de protest, justificate, antirasiste, unele puternice, urmate de arestări, precum și o anchetă. Polițistul s-a justificat, spunând că nu a fost o crimă premeditată, că el nu este rasist, că nu a tras din ură, ci din nesiguranță, pentru că apreciase greșit situația. Polițistul a susținut că era în legitimă apărare și că a tras spre picioare, dar glonțul a ricoșat și l-a lovit pe adolescent, ucigându-l. Să presupunem că este adevărat. Chiar dacă a fost numai un accident, cred că polițistul este totuși vinovat, pentru că acțiunea lui a declanșat un conflict intercomunitar cu incidente rasiale.Read more…
Evidenţe
Asasinarea fiicei lui Alexander Dughin, Daria, la rândul ei o filozoafă apropiată de ideologul șef al Kremlinului, respectiv atacarea unor obiective militare importante din Crimeea, propulsează invazia rusească a Ucrainei, de fapt războiul proxy americano-rus desfășurat pe teritoriul ucrainian, într-o nouă etapă, cea a terorismului politic și al acțiunilor subversive ale serviciilor speciale. Mai pe șleau spus, nu vor mai exista nici măcar reguli minimale de război, întărite de convențiile de la Geneva, se trece la lărgirea câmpului de operațiuni în adâncimea ambelor state. Este foarte probabil să urmeze atentate de proporții la Moscova, Kiev și alte mari centre urbane din Ucraina și Rusia. Din nefericire, marșul omenirii spre cataclism continuă în marș forțat. Recenta declarație a președintelui Zelenski, potrivit căreia nu vor fi negocieri de pace, până când ultimul militar rus nu va fi părăsit teritoriul ucrainean, Crimeea y compris, are evident un caracter hilar, care nu dă o șansă reală în viitorul mediu, nici măcar unui acord de încetare a focului. Comandantul suprem de la Kiev joacă în mod fanatic singurul rol pe care-l cunoaște sau care probabil i-a fost distribuit de la Washington.Read more…
Rafale estivale
Tancuri germane luptă din nou contra Rusiei, după 80 de ani, pe aceleași teritorii ucrainene. Spectrul sumbru al celor mai feroce încleștări din istorie revine în marș forțat. Escaladarea războiului nu mai poate fi oprită. Fiecare dintre părțile beligerante e convinsă că poate învinge și nu mai poate da înapoi din narativa belicos-triumfalistă. 70 de ani de destindere și reconciliere ruso-germană, de relativă prosperitate și pace europeană au fost aruncate la lada de gunoi a istoriei de către expansionismul mesianic rusesc și neo imperialismul agresiv american. Mă oripilează gândul că în fapt, societatea în ansamblul ei nu este resetabilă, ci indivizii înșiși de pretutindeni sunt resetabili. Se confiscă pe rând valorile personale: religia, familia, națiunea, sexul și totul devine valoare de consum, de întrebuințare, în primul rând însuși omul.Read more…
Vară toridă cu drone, obuze și rachete (3)
Atentatul împotriva lui Trump din orașul Butler, Pennsylvania reprezintă un punct de cotitură în istoria recentă a SUA și a lumii. Voi încerca să evit reacțiile emoționale și să analizez circumstanțele atentatului, deoarece acest articol apare doar peste 10 zile. Mă voi centra doar pe enumerarea unor adevăruri univoce, indiferent de poziția politică personală, clar expusă în articolele precedente, adică aceea de trumpist și orbanist. Sper că cei care nu gândesc ca mine să nu mă facă putinist (deși au fost cazuri), dar nici comunist, fascist, globalist sau mai știu eu ce. 1. Crima colectivă din orașul Butler este urmarea firească a demonizării candidatului republican Donald Trump la funcția supremă în SUA, instrumentată cu o vehemență și o aplicație demne de o cauză mai bună de mass media globală, stângist-liberală cu accente neomarxiste. 2. Chiar și în momentul atentatului, CNN a încercat să dreagă busuiocul afirmând că Trump a căzut de pe podium. Atâta negare a realității, atâta partizanat stupid, atâta meschinărie într-un post de televiziune, altădată foarte profesional și imparțial, este o rușine de proporții a jurnalisticii mondiale actuale.Read more…