Adieri primăvăratice cu suflu de obuze 1

Israelul va fi obligat să ia taurul de coarne și după demantelarea militară a Hamas, va trebui să treacă la distrugerea măcar parțială a redutabilului arsenal balistic al Hezbollah. Din nefericire, cleștele terorist în care este strâns Statul Evreu trebuie distrus, altfel însăși existența acestuia este pusă în pericol pe termen mediu. Unul din învățămintele de bază ale bestiarului din 7 octombrie îl constituie faptul că Israelul nu-și poate permite luxul de a economisi conflicte militare prin tot felul de tertipuri diplomatice, înțelegeri tacite cu adversarii de moarte sau mituirea temporară a celor care vor să-l lichideze. Strategia lui Netanyahu de a „domestici” Hamas-ul prin acceptarea uriașelor transferuri de bani din Qatar către Hamas, respectiv posibilitatea ca mii de muncitori, printre care sute de agenți sub acoperire din Gaza să lucreze în Israel nu a dus nicăieri, dimpotrivă, a întărit organizația teroristă. Sunt convins că isteria colectivă de dinaintea tragicului eveniment din 7 octombrie, obsesia răsturnării cu orice preț a guvernului ales în mod democratic al lui Netanyahu, atmosfera de război civil, orchestrată de deep state-ul globalist și întreținută cu entuziasm de presa mondială și de progresiștii locali, a încurajat toate organizațiile teroriste proxy, Iranul și toți ceilalți adversari declarați sau nedeclarați ai Israelului să treacă direct la acțiune împotriva acestuia. Read more…

Apropo de articolul “Xenofobia şi antisemitismul văzute prin prisma unui darwinist amator”

Dawkins îmi place foarte mult, dar îl înțeleg cu totul altfel. Cum spun biologii şi geneticienii, omul este o singură specie, nu mai multe. Într-adevăr, de-a lungul istoriei speciei umane au predominat însoțirile între cei care se asemănau – aceeași clasă socială, aceeași limbă, religie, tradiții, în genere cultura. Dar cu cât a crescut mobilitatea (şi prin aceasta ne deosebim de animale, că la noi, la oameni a crescut mobilitatea socială, adică depărtarea de arealul și poziția de origine), cu atât au luat amploare căsătoriile mixte. Astăzi nu sunt de loc o raritate – căsătoriile dintre diferitele etnii europene, indiferent de religia de origine, între europeni şi asiatici, caucazieni şi afro-americani, şi chiar musulmani şi evrei. Voi ţine întotdeauna minte filmul Ghici cine vine la cina?, care mi-a dat prima lecție despre ceea ce contează într-o căsnicie. Să învinovățim genele pentru nereușita unora din aceste căsnicii mi se pare depășitRead more…

Dezacord

Spre deosebire de multe cataclisme naturale care se manifestă cu intensități diferite, mai mult sau mai puțin local, Covid-19 pare să nu cunoască granițe în spațiu și timp. Omenirea e în căutarea “glonțului vrăjit” eficient împotriva Covid-19. Pentru multe boli în trecut, “glonțul vrăjit” a fost găsit și numit vaccin. Unii consideră că l-au găsit și îl consideră vaccin anti Covid-19, deși din start diferă de vaccinurile convenționale prin modul aparte prin care pregătește sistemul imun să lupte cu boala. Faptul că i s-a dat denumirea de vaccin nu face să dispară această diferență. Există însă și alte caracteristici precum administrare, eficiență în timp, efecte secundare, posibilitatea ca cel vaccinat să se poată îmbolnăvi și a transmite apoi boala la alții – acestea, deși parțial cunoscute, nu sprijină denumirea atribuită. Pentru simplificare nu voi dezbate terminologia, ci voi remarca numai că societatea e divizată și nu în mod egal între cei care sunt pro și cei care sunt contra vaccinului. Eu, nevaccinându-mă, sunt evident în dezacord clar cu cei pro, nu din dorința de a avea o dispută, ei având argumentele lor, iar eu pe ale mele. Read more…

Piei, Diversitate! (din Legea Învăţământului)

Cultele din România se tem de cuvântul diversitate şi de sintagma orientare sexuală. Acest fapt m-a nedumerit şi m-a îngrijorat… Oare de ce, în loc să propovăduiască porunca „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”, cultele recunoscute în România vor să arunce sămânţa vrajbei în Legea Învăţământului? În 13 martie 2023, la iniţiativa Patrarhiei Bisericii Ortodoxe Române, conducătorii majorităţii cultelor recunoscute din România (13 din 18) au adresat Ministerului Educaţiei Naţionale, ministrului Educaţiei Ligia Deca, o scrisoare în 13 puncte, în care solicită operarea mai multor modificări în Proiectul Legii Învățământului care urmează să fie adoptat în Parlament. Printre cele 13 amendamente – din păcate nu am găsit nicăieri textul integral al scrisorii – cultele din România solicită, printre altele, menţinerea disciplinei Religie în trunchiul comun şi includerea acesteia printre disciplinele şcolare la alegere la examenul de bacalaureat. Nu e prima oară când Patriarhia (Patriarhul) solicită modificarea Legii Învăţământului, amendamentele sale fiind adoptate de Comisiile de Învăţământ ale Parlamentului României, dar e pentru prima dată când, printre aceste solicitări, se numără câteva care stârnesc nedumerirea cititorului laic: eliminarea conceptului diversitate dintre principiile pe care se bazează Legea Învăţământului, eliminarea sintagmei promovarea diversităţii dintre îndatoririle cadrelor didactice, respectiv eliminarea sintagmei orientare sexuală din criteriile de discriminare. Solicitările celor 13 culte recepte (din cele 18) mi s-au părut atât de ciudate încât am suspectat că ele puteau fi răstălmăcite de presă şi, în calitate de redactor fondator şi responsabil al revistei Baabel, am trimis cultelor semnatare o scrisoare în care le adresam următoarele întrebări: Read more…

Persona (Google) non grata 

Statutul meu de persona (Google) non grata a debutat în 29 martie 2024, când am fost dată afară, eliminată, exclusă, izolată, segregată, alungată, interzisă de către Google (numit în continuare G.) care – în același timp – nu contenea să mă invite cu ipocrizie, cu fățărnicie mieroasă, să mă autentific. Apoi, după ce făceam primii pași de confirmare că eu sunt eu însămi și nu un intrus care se dă drept mine, poc îmi trântea ușa în nas!

Eu păream a fi chiar eu, lucru confirmat de adresa mea de e-mail de recuperare (de pe Yahoo), însă G. Necredinciosul nu accepta numărul meu de telefon de verificare. Zicea că „This phone number cannot be used”. Vă jur că am același număr de telefon (pe Vodafone) încă de pe vremea dinozaurilor celulari din anii 1990. Am schimbat o sumedenie de aparate, din ce în ce mai smart, dar am rămas fidelă, credincioasă, devotată, numărului inițial, ancestral (cel pe care, Slavă Domnului, îl mai țin minte). Dar G., înţepenit în procedură, ştia una şi bună: îmi cerea din nou adresa de e-mail de confirmare, îmi trimitea un cod nou pe care mă ruga să-l introduc iarăşi în fereastra de verificare cu telefonul (treapta a doua de securitate) şi (evident)… nicio surpriză, primeam acelaşi răspuns: „This phone number cannot be used”.Read more…

Răvaşele CNPP bulversează pensionarii, beneficiari ai Legii 189/2000

În 20, 21, 22 decembrie, zilele din preajma Crăciunului şi a „minivacanţei” sărbătorilor de iarnă, poştaşii le-au distribuit pensionarilor din Cluj (dar poate şi altora), beneficiari ai indemnizației acordate prin legea specială referitoare la persoanele persecutate din motive etnice și rasiale, în perioada 1940 – 1945, plicuri din partea CNPP. Nu erau nicidecum felicitări cu prilejul Crăciunului şi Anului Nou 2018, cu urări de sănătate şi zile tihnite, ci conţineau Decizia 2012, din 13 decembrie 2017, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit, cu titlu de prestaţii sociale . Decizia referitoare la perioada 1.12.2014 – 30.11.2017 le aduce la cunoştinţă destinatarilor că au de restituit către Casă sume de la câteva mii la peste 15.000 de lei, declarate necuvenite, din cauza, citez: Plata necuvenită de fost generată de ACORDAREA ERONATĂ A INDEMNIZAŢIEI CONFORMA DECRETULUI 118/1990, CORECT FIIND INDEMNIZAŢIA CONFORME LEGII 189/2000.Read more…

Dezacord, la „Dezacord”

Ca urmare a pandemiei, în SUA au murit până azi 650.000 de oameni, cu 200.000 mai mulți decât numărul victimelor americane din al Doilea Război Mondial, pe toate câmpurile de luptă: Asia, Africa și Europa. Este adevărat că acest atac, această pandemie i-a surprins nepregătiți pe cei responsabili de siguranța publică. Nu știu dacă a existat vreo posibilitate de a se pregăti. Țări mari și competente nu au prevăzut și nu au fost pregătite la invazii militare în istorie. Dacă ne referim la trecutul imediat, Polonia la atacul german de la 1 septembrie 1939, Franța și Anglia la blitz-ul german din 1940, URSS la atacul german, român, maghiar și italian din 22 iunie 1941, SUA la atacul Japoniei asupra portului Pearl Harbor din decembrie 1941. În toate aceste țări populația s-a unit în sprijinul guvernului în apărarea statului. Unii, ca URSS, Anglia și Statele Unite, au reușit, altele, ca Franța, au eșuat. Dar peste tot socotelile politice s-au făcut după război, nu în timpul lui. Autorul articolului practică unul din cele mai vechi “sporturi” – arătatul cu degetul. Aceasta ridică imediat întrebarea: ar fi putut dânsul să prevină această pandemie?Read more…

Parole, parole…

Citind acest titlu să nu vă închipuiţi că am de gând să scriu despre şlagărul cântat de Dalida în duet cu Alain Delon, care ne-a fermecat tinereţea. …Deşi e vorba tot de cuvinte – cuvinte care ne însoţesc viaţa cotidiană. Aş putea să le definesc „cuvinte cheie”, deşi nu au nimic comun cu sensul acestei sintagme care janlonează ideile esenţiale dintr-un text…Deşi chiar sunt  cuvinte-cheie, dar nu descuie idei, ci accesul în diferite locuri ale spaţiului online unde sunt stocate (în siguranţă?) informaţiile noastre personale. Combinaţiile acestor „seifuri de informaţii” le cunoaştem doar noi şi… cei care gestionează informaţiile respective (nu ştim cine, nu ştim câţi) şi care ne asigură de confidenţialitatea lor. Suntem încurajaţi să folosim parole cât mai puternice (strong) alcătuite din (cel puţin opt) litere, cifre şi semne speciale, adică succesiuni cât mai absurde, pentru a-i deruta pe eventualii infractori informatici, gata să invadeze intimitatea secretelor păstrate sub zăvorul parolei.Read more…

Adieri primăvăratice cu suflu de obuze 2

Realitatea a ajuns din urmă media occidentală, tabuurile narativei globaliste au căzut pe rând precum figurinele de la popice. Putin trăiește și pare bine mersi din punct de vedere al sănătății. Recent, el s-a eternizat într-un nou mandat de președinte, pentru 6 ani, nu că am fi avut emoții în acest sens. Președintele rus a întrunit oficial 87% din sufragii, procent probabil adus din condei, însă nici măcar războinica mass medie apuseană nu a contestat această victorie, adică noul țar se bucură de susținerea majorității populației. Bastioanele jurnalismului globalist ca Washington Post, New York Times, Politico, The Economist titrează articole univoce ale unor geostrategi și experți de marcă potrivit cărora nu numai că Ucraina nu are nicio șansă să recâștige teritoriile ocupate de trupele ruse în 2022, ci există perspectiva reală ca cel târziu până la finele lui 2024, regimul ucrainean să colabeze atât pe front, din punct de vedere militar, cât și politic, în sensul că președintele Zelenski și camarila lui vor fi debarcați de la Kiev. În aceste materiale aplicate și bine documentate se demonstrează că succesul de la Avdiivka a deschis calea trupelor Kremlinului spre eliberarea completă a Donețkului și ocuparea Ucrainei de la est de Nipru. În aceste materiale aplicate și bine documentate se demonstrează că succesul de la Avdiivka a deschis calea trupelor Kremlinului spre eliberarea completă a Donețkului și ocuparea Ucrainei de la est de Nipru. Read more…

SUA – Să-mi fie cu iertare ….

Să-mi fie cu iertare că încep cu unele idei și păreri care de fapt reprezintă chintesența aspectelor prezentate ; pe de altă parte subliniez că nu am intenția de a denigra țara în care trăiesc prezentînd întâmplări negative dar din păcate reale . Deci , încep cu ideile de bază iar mai apoi descriu evenimentele așa cum au fost prezentate de media locală și așa cum le-am înțeles .

Existența unui stat fără libertate este limitată în timp, iar libertatea fără un stat este de neconceput . Libertatea nu este posibilă fără un simț al măsurii implementat de stat. ( „ fără disciplină v-ați sui toți în copaci, v-ați da pantalonii și v-ați … „ spunea un personaj din „Șvejk in al doilea război mondial„ de Bertold Brecht ). Statul , un edificiu al ordiniibsociale , poate fi dărâmat de mase violente amețite la propriu ( de băutură ) sau la figurat ( de demagogi )…Read more…

Vigdorisme (V). Țepe sub pulpana stăpânirii și alte giumbușlucuri filosofice

Editorial – dicteul automat al patronului de presă către publicistul de serviciu.
Supus – suspus căzut.
Mă plimbam așa aiurea, hai hui și nu mă puteam hotărî în ce direcție să o iau: spre hai sau spre hui…
Vine Omicron – nu renunțați ( vă rog respectuos ) să folosiți cei 2-3 neuroni !
Guvernul mondial – inițial o gogoriță propagandistică, ce a prins contur și substanță treptat, până când a devenit o realitate obscură și împovărătoare.
Influencer – fosta liotă a activiștilor de partid reîncarnați în gloata de agitatori-stimulatori ai consumului și apărători ai elitei politice.
Nu vă bateți atâta pentru fotolii, ci încercați pașnic să vă puneți câte un scaun la cap.
Decât să te dai în stambă, mai bine o mângâi pe gambă.
Dacă ar fi să aleg între cei care freacă menta și cei care taie frunză la câini, eu aș alege a treia categorie, a celor care umblă cu capul în nori. Cel puțin ei nu deteriorează natura.Read more…

Vederi și viziuni din balon 4

SUA au ratat deja Pax Americana. Washingtonul compensează slăbirea rolului de jandarm mondial cu cel de procuror planetar prin dominarea mass mediei mondiale și chiar cu cel de tribunal internațional, aparent cu sediul la Haga. Uncle Sam și-a asumat un triplu rol: cel de actor principal, de producător și de regizor universal al unui film de acțiune supercomercial. Din păcate pentru Casa Albă, filmul nu mai este un succes de casă, un hit, un blockbuster, nu se mai vinde, ba mai mult, în multe părți ale lumii nici nu se mai distribuie. Treptat se coagulează platforma BRICS de colaborare economică și financiară, care cuprinde cca. 70% din populația globului. În ultima vreme, diplomația SUA și sancțiunile EU îndreptate împotriva Rusiei au reușit să forjeze o alianță între țara cea mai bogată în resurse și cea mai mare putere industrială a lumii, la care se adaugă majoritatea statelor musulmane și africane.Read more…

Infamia mișcărilor de protest anti-israelian în lumea occidentală

Spectacolul zgomotos și mediatizat al protestelor anti-israeliene din țările occidentale, în care Israelul este confruntat cu acuzații în mare parte nefondate, din păcate nu mai e o surpriză pentru nimeni. În Sudul global, aceasta este o tactică obișnuită de diversiune de la problemele interne. Dar și mai îngrijorătoare este contaminarea culturii occidentale de către simpatizanții unor grupuri teroriste precum Hamas și Hezbollah. Scopul lor nu este compasiunea autentică pentru suferința palestinienilor, ci subminarea valorilor occidentale și împiedicarea Israelului de a se apăra de inamicii barbari care nu fac niciun secret din intențiile lor de genocid. Aceste proteste, adesea întâlnite în campusurile universitare, au tendințe antisemite și încearcă să forțeze Israelul să înceteze acțiunile militare în Gaza. Ele sunt formate dintr-o coaliție disparată, care include elemente antidemocratice și chiar fascistoide, unite doar prin fervoarea lor antiisraeliană. Un alt aspect care explică frecvența și intensitatea protestelor anti-israeliene este cel pur cantitativ. Masa totală a locuitorilor musulmani din lumea occidentală o depășește pe departe pe cea a locuitorilor pro-israelieni. Această asimetrie se manifestă în mod firesc prin demonstrații numeroase și vehemente. Prin urmare, nu este de mirare că în toate marile orașe și campusuri universitare occidentale nu lipsesc forțele capabile să recruteze suficienți simpatizanți pentru acțiuni senzaționale. Aceștia nu înțeleg decât parțial cauzele și complexitatea evenimentelor și sunt empatici mai ales față de suferința populației civile. Încercarea de a analiza aceste grupuri conduce la o listă subiectivă, în ordinea descrescătoare a implicării lor în conflictul central dintre Israel și Hamas:Read more…

Andrei Pleşu faţă cu hitlerismul

Eseistul Andrei Pleşu a abordat recent, cu obişnuita sa facondă publicistică, problema scriitorilor care au colaborat în secolul XX cu extremismul de dreapta (Greşeală, vină, justiţie, în Adevărul din 1 februarie 2016). De data asta reflecţia lui a pornit, ţintit, de la cazul Vintilă Horia… Nu ştiu dacă, cerînd reabilitarea morală a lui Vintilă Horia, în Adevărul din 1 februarie 2016, Andrei Pleşu cunoştea aceste pasaje (şi altele, care li s-ar putea adăuga). Nu vreau să cred că jovialul maître-penseur pledează, în cunoştinţă de cauză, într-o gazetă centrală, pentru vlaga hitlerismului.Read more…

„Țineți-i pe cei dragi departe de Facebook”

Eu nu sunt înscris în Facebook. Nici copiii mei care sunt de profesie analiști de programe nu sunt membri ai uriașei colectivități virtuale. Nici nepoții mei, care stau cu orele în fața tabletelor la chat-uri. Nu că am avea ceva cu Facebook, dar suntem precauți cu o rețea socială care vrea să știe totul despre noi. Dacă o persoană aparent respectabilă v-ar cere cheile casei i le ați da ? Dar Facebook.ne cere cheile sufletului!” Rândurile acestea nu sunt scrise de membrul unui ONG care se dedică luptei contra rețelelor sociale sau de un ziarist interesat de subiecte de scandal. Salim Verani este un antreprenor, educator și scriitor. Este fondatorul Source Institute, care dezvoltă educația peer-to-peer, metode care ajută oamenii să învețe ceea ce este relevant în contexte foarte schimbătoare. Printre programele Source Institute se numără: Leancamp, Village Accelerator, The Africa Prize and The Sources, etc. Verani a creat programe educaționale start-up pentru organizații de top ale lumii, pentru Academia Regală de Inginerie din Marea Britanie și pentru trei universități aflate în top 10 mondial.Read more…