Localitatea, cunoscută iniţial sub numele de Marienbad, a fost o staţiunile balneară foarte renumită. Numeroşi oameni proeminenţi din lumea artistică sau conducători ai lumii au revenit mereu în acest loc. Amintesc scriitori ca Johann Wolfgang Goethe, Mark Twain, I. S. Turgeniev, R. Kipling, N. V. Gogol şi H. Ibsen, compozitori ca Frédéric Chopin, Johann Strauss, F. Liszt, C. M. Weber şi A. Dvorak, inventatorul Thomas Alva Edison…, Au fost prezente în staţiune şi numeroase personalităţi evreieşti, din care îi amintesc doar pe compozitorul Gustav Mahler, scriitorii Sigmund Freud şi Franz Kafka şi nu în ultimul rând pe filozoful Theodor Lessing, care în 1933 a fost ucis de naziştii sudeţi, chiar aici la Marienbad. Lessing, care era sionist, a lăsat posterităţii opera sa clasică “Der jüdische Selbsthass”, în care a încercat să explice fenomenul urii de sine a unor intelectuali evrei. Din nefericire această operă, deşi datează din 1930, este actuală şi în prezent!Read more…
După vorba unor înțelepți, „omul sănătos este un bolnav care încă nu a fost la doctor.” Și când se întoarce de la doctor, abia atunci începe frământarea. De obicei prima reacție la primirea unei vești proaste este neîncrederea. „Nu se poate!” Apoi omul caută să se sfătuiască cu un alt doctor, în speranța că vestea proastă se va dovedi o greșeală. Uneori se întâmplă o minune și în opinia celui de-al doilea doctor totul e în regulă, iar omului nu-i rămâne decât să-l ocărască pe doctorul neglijent și incompetent care i-a dat un diagnostic fals. Dar dacă nu era fals? Pentru a afla adevărul e nevoie de o a treia opinie. Numai că cel puțin în Canada acest lucru nu este posibil. De ce? O instituție sau un doctor ar putea fi jignit sau discreditat, ceea ce ar fi inacceptabil într-o societatea unde domnește corectitudinea politică. Totul este documentat și niciun doctor nu ar pune la îndoială acțiunile unui coleg, mai ales că ar putea avea nevoie de ajutorul lui pentru a ieși basma curată când face el însuși o greșeală. ..Unul din rezultatele soției mele a fost „suspect”. De regulă ar fi trebuit să înceapă imediat chimioterapie și radiații, apoi să se întoarcă la o nouă consultație. Suna ca un coșmar. Era timpul să plecăm, dar încotro? Depinde. Am luat avionul și am plecat în Croatia, un loc excelent dacă unii dintre cei mai buni specialiști îți erau prieteni, colegi sau foști studenți. Read more…
În cursul turneelor de concerte, lungi şi obositoare, Liszt s-a gândit să se retragă din viaţa de pribegie a virtuozului şi să se stabilească undeva. Dar evenimentele l-au legat de pian, ca pe eroul lui Byron, Mazeppa, care a fost legat de şaua calului, într-un galop continuu. Totuşi un ultim turneu l-a tentat. Cel mai lung şi cel mai obositor turneu. Demult dorea să viziteze Constantinopolul. A fost fermecat de ţara poveştilor misterioase, în care puţini călători din Apus s-au aventurat. Drumul prin Ardeal, România, Rusia, Constantinopol avea să fie coroana turneelor virtuozului pianist. Călătoria prin Ardeal a început la 1 noiembrie 1846 la Timişoara. Apariţia lui Liszt pe podiul de concerte a fost primit cu entuziasm. Read more…
Gustav Fabergé, născut în 1814 pe teritoriul Estoniei de azi, dintr-o familie de origine franceză, fondează în 1842, la Sankt Petersburg, Casa de Bijuterii Fabergé. Impresionată de creațiile expuse, țarina Maria Feodorovna, soția țarului Alexandru al III-lea, cumpără în 1882 o pereche de butoni. Acest gest va deschide poarta unei legături superbe între Casa Fabergé și Rusia Țaristă, creațiile bijutierului fiind însoțitori ai vizitelor țarului peste tot în Europa, dând măsura puterii Rusiei acelor vremuri. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, casa de bijuterii are peste 500 de angajați, fiind celebră nu doar pentru creativitate, ci și pentru nivelul excepțional al execuție. Fiecare ou avea un concept original de creație, simbolistica îngloba atât de multă atenție la detaliu, la ființa căreia i se adresa, avea o oarecare autosuficiență a frumuseții și o poveste intrinsecă prin surpriza conținută.Read more…
Sunt încântată de orice călătorie, spontană sau planificată cu grijă, mai ales pentru cât de multe aflu în timpul ei și pentru amintirile pe care le adun. Sunt din zodia Gemeni și aceștia sunt oameni curioși. Îmi place să fac o analogie între călătorii și școală, o școală foarte plăcută, unică în felul ei, la care poți să iei parte sau nu, cum te îndeamnă inima. Dar dacă alegi să iei parte la lecțiile călătoriei, vei afla multe lucruri fascinante despre geografia locului – prima și cea mai la îndemână lecție – despre istoria lui, apoi despre oameni, felul lor de a fi, de a se comporta, de a vorbi, de a se îmbrăca, de a petrece… Poți afla despre arta locului, populară sau cultă, despre construcții, despre obiceiuri curioase, legi ciudate, întâmplări de tot felul, viață economică, societate și atâtea altele. La fel ca în clasă, dacă vrei să participi la oră și ești atent, te alegi cu cunoștințe noi, iar dacă nu ești, pierzi lecția. Amintirile colorate, parfumate, hazlii, poate și cele neplăcute, m-au învățat multe, în primul rând despre mine și apoi despre lume. Pentru programul primei zile prin Provența am ales un traseu mai deosebit, departe de autostrăzi, urcând prin departamentul Alpes de Haute Provence, prin munți, urmând să coborâm în câteva ore printre lanurile de lavandă spre primul nostru popas: Aix-en-Provence.Read more…
Republica San Marino înseamnă câteva stânci în regiunea centrală a Italiei, nu departe de Ravenna și nu departe de mare, stânci pe care este construită o cetate medievală care adăpostește micul popor al republicii și primește anual milioane de vizitatori care, dintr-o legitimă curiozitate, vin să se întoarcă, pentru câteva ore, într-un timp pe care cu ușurință îl așezăm în uitare. Am fost acolo în anul de grație 2008, împreună cu o prietenă și cu fiica ei, într-o vreme când pentru nimic în lume nu m-aș fi gândit să ajung să scriu despre locurile pe care le străbat. Totuși, viața are surprizele ei și uneori ajungi să-ți împlinești vise fără să te aștepți, așa încât, în acest moment rememorez aici cu foarte mare plăcere vizita scurtă dar densă în micul stat cvasi-italian. Străbătând cam 80 de km de la Lido Adriano, pe o șosea șerpuind printre chiparoși și urmând pe alocuri malul mării, am ajuns în San Marino, într-o dimineață senină de septembrie. Read more…
De câțiva ani scriu destul de constant în paginile revistei Baabel despre Oradea, orașul meu pe care îl iubesc – cred că asta s-a înțeles deja – și pe care vreau să-l fac cunoscut pentru frumusețea și farmecul său deosebit. În numărul precedent al revistei m-am referit pe larg la vizita mea în orașul Subotica, din Serbia, și la rolul major al unui tandem de arhitecți, Jakab Dezső și Komor Marcell, precum și la influența muncii lor asupra aspectului orașului cu puternică amprentă Art Nouveau. Tandemul amintit a lucrat mult și în Oradea, lăsând urme superbe în tot ansamblul clădirilor din centrul orașului care îi dau aerul unic de oraș plasat între perlele Art Nouveau-ului european. Ca atare, mă simt oarecum datoare să scriu despre încă o pereche de arhitecți orădeni, tatăl și fiul: Kálman Rimanóczy sr. și Kálmán Rimanóczy jr., profesioniști de o valoare imensă cărora orașul nostru le datorează respectul și mulțumirile constante, deoarece au creat ceea ce ne încântă în Oradea de azi.Read more…
În 7 decembrie ne-am întâlnit pentru a patra oară. Din nou armenii – din Cluj şi Gherla – au venit în vizită la noi, evreii clujeni. Spectatorii sosiţi în număr mare la evenimentul găzduit de Casa Tranzit au fost salutaţiRead more…
Priveam din maşină măreţia peisajului, dar în sinea mea eram nerăbdător să ajung cât mai repede la Lourdes – „oraşul minune” – cum e denumit de mulţi. De multe decenii sunt atras de mistică, de parapsihologie şi de efectele misticului asupra psihicului. Aşadar citisem şi auzisem multe despre Lourdes, orasul care dă speranţă bolnavilor – acolo unde medicina este deja neputincioasă.Read more…
Brăila este frumoasă nu numai din cauza Dunării. Acele clădiri maiestuoase, din fericire o parte restaurate, evocă trecutul ”glorios” al orașului, unul în care pulsa viața, erau tot felul de locuitori – de la foarte bogați, așa cum arată casele despre care am amintit, până la cei foarte săraci, descriși de Panait Istrati sau de Fănuș Neagu. Era orașul armatorilor, comercianților de grâne, al exportatorilor, marinarilor, dar și al pescarilor sau vagabonzilor dornici să plece în lumea largă. De cinci ani vin în fiecare toamnă la Brăila la Festivalul ”Mihail Sebastian”. Trebuie să recunoaștem că ideea a fost a Federației Comunităților Evreiești. La 100 de ani de la naștere, revista ”Realitatea Evreiască” a realizat, prin eforturile istoricului literar Geo Șerban și al redactorului-șef, Dorel Dorian, patru sau cinci ediții speciale despre Sebastian. A fost prilejul ca cititorii să-și dea seama că Sebastian nu este numai cel care a scris ”Steaua fără nume” și ”Jocul de-a vacanța” sau ”Orașul cu salcâmi”, ci un mare publicist și eseist, autorul romanelor-manifest ”De 2000 de ani” și ”Cum am devenit huligan” și mai presus – al ”Jurnalului” Read more…
Am cunoscut familia Z. la Dresda, la începutul anilor 90, la scurt timp după căderea zidului Berlinului. Așa cum se obișnuiește, editorul promovează cărțile apărute prin citirea de către autor și discuții cu publicul. Este vorba de de Jurnalul de ghetou, apărut inițial în limba germană. Chiar înainte de 1989 existau în fosta RDG asociații de prietenie germano-israeliene. În acest cadru am ajuns și la Dresda, oraș martir care după peste 50 de ani mai purta răni vizibile ale războiului. Am cunoscut această familie într-o biserică evanghelică și foarte repede ne-am împrietenit și corespodăm până azi. Recent, Anette, prietena mea din Dresda a făcut o excursie în Israel împreună cu niște colege. Excursia a încântat-o și mi-a trimis prin internet un fel de jurnal de călătorie. Mi s-a părut interesant să aflu cum vede Israelul o tânără din Germania (fosta RDG), așa că i-am cerut voie să-l traduc. Nu știu dacă voi reuși întocmai, dar voi încerca să redau esențialul.Read more…
Eram într-o perioadă dificilă a vieții mele și călătoriile mi-au făcut bine. Am fost la Montreal, Quebec și Ottava, în partea franceză a Canadei, apoi în USA la New York, Los Angeles și de două ori la Houston, în Texas, dar nu pot spune că aș cunoaște Lumea Nouă. New York nu este America. Am fost la rude și la prieteni. Cu cei din a doua generație am vorbit românește sau idiș și cu unii chiar în puțina engleză pe care o știu. Nu cunosc deloc America „profundă” a vestului. Chiar îmi amintesc că într-o zi m-am proptit pe scara din gara centrală din New York (metrou ,autobuz, tren) ca să văd cel puțin cum arată americanul obișnuit pe care nu-l cunosc. A fost o experiență grozavă. Am vizitat aproape o zi întreagă un spital din New York și nu mi-am putut închipui că se poate intra cu atâta ușurință, eu fiind obișnuită cu ore fixe de vizită. Am vizitat un cămin de vârstnici, e adevărat că unul de oameni înstăriți, ca să-mi fac o idee cum miroase acolo (și nu miroase deloc!). Asta e altă poveste care merită relatată. Călătoriile mele în USA și Canada au fost finanțate de rudele care m-au invitat. Le-am fost recunoscătoare și le-am mulțumit. Unii dintre ei au vrut să văd și alte locuri și s-au întrecut prin a-mi facilita diferite excursii. Așa s-a întâmplat și cu excursia la Washington. Read more…
La sfârşitul verii trecute am luat avionul spre Rijeka, aflată pe insula croată Krk din Marea Adriatică. De acolo, vreme de opt zile am călătorit “în mod organizat” cu autobuzul prin Croaţia şi Slovenia, considerate acum drept cele mai avansate republici din fosta Iugoslavie. Am locuit în localitatea balneară slovenă Rogaška Slatina și ne-am deplasat zilnic spre punctele turistice majore. Am vizitat Ljubljana, Postojna şi Bled din Slovenia şi respectiv Zagreb, Plitvice şi Rijeka din Croaţia. Înainte de intrarea Croației în UE, trecerea acestei frontiere nu era o simplă formalitate. Dacă ofiţerul croat de grăniceri se mulţumeşte să intre în vehicul și să ştampileze paşapoartele, intrarea în Slovenia este mai complicată… Lumea coboară din autobuz şi trece pe rând în faţa unui ghişeu, unde o poliţistă severă ne identifică pe fiecare în parte şi ne fotografiază paşaportul. Ghidul insistă să ne abţinem de la comentarii, şi mai ales… să nu râdem, menţionând că orice ironie poate avea consecinţe neplăcute. În săptămâna următoare am traversat această frontieră de mai multe ori, colecţionând de amintiri interesante şi numeroase ştampile. Read more…
”Cireașa de pe tort” a scurtului meu concediu petrecut în paradisul piscinelor de la băile Felix a fost vizita de opt ore la Oradea, împreună cu prietenii noștri cu care de ani de zile am fost în comuniune la Borsec (și sper că vom mai fi). Întotdeauna mi-a plăcut Oradea, un oraș minunat, original, care nu seamănă cu niciun alt oraș din România. Frumusețea lui este dată de armonia clădirilor construite în stil Secession, majoritatea fiind realizate la dorința familiilor de evrei care au trăit aici. Evreimea de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX reprezenta un important grup social care a influențat major viața economică și culturală. În acest context vreau să amintesc o carte pe care am tradus-o, ”Istoria Hevra Kadișa din Oradea”, care trasează concret calea dezvoltării comunității evreilor din Oradea, de la un grup de oameni mai mult decât modești dar conștienți de importanța păstrării tradițiilor din secolele XVII-XVIII, până la bogata comunitate din anii 1930, când lista donatorilor cuprindea persoane care donau sume de sute de mii de lei. Evreii orădeni nu numai că erau oameni înstăriți, dar iubeau frumosul, cunoșteau tendințele artistice din Occident, inclusiv în arhitectură, și au comandat arhitecților clădiri care să le reflecte. Astfel că centrul orașului s-a dezvoltat în stil unitar, adoptând Secessionul și pentru decorațiile interioare stilul Art nouveau.Read more…
După ce am trecut prin Haute Provence și Provence, după marile emoții din Aix-en-Provence, ajungem la Laure-Minervois, un sătuc provensal cu o mie de locuitori, în apropiere de Carcassonne. Cina, la Arles, am ratat-o. Totuși, într-o mică ”alimentara” de cartier, pe lângă care am trecut întâmplător, reușim să ne luăm o baghetă crocantă și bună, brânză brie – preferata mea, suc de portocale și ciocolată (altă preferință…), așa că vom avea o cină foarte bună în cameră. Ajungem seara și, deși nu e târziu, e deja întuneric. Drumul și așezările prin care trecem sunt pustii, dându-ne senzația că ar fi miez de noapte, dar nu e mai mult de ora 9. Mie totul mi se pare înfricoșător, nu trece nici un alt vehicul și avem impresia că numai noi am rămas pe Pământ și întunericul e spart doar de lumina farurilor noastre. Abia a doua zi dimineața, în drum spre Carcassonne, vom vedea că sunt de fapt locuri fermecătoare – șoseaua, leneșă și aproape goală, se târăște printre podgorii întinse, cu tufe de trandafiri la capetele rândurilor. Ne era dor de așa ceva după năvala de autovehicule de pe autostrăzi. Găsim ușor Casa Vasaluta, cum e numele pensiunii noastre.Read more…
La Vichy, în partea centrală a Franței, în stațiunea care își leagă numele pe vecie de o tristă și grea perioadă a Republicii Franceze, am ajuns în anul 2012, ca membră a unei delegații cu caracter profesional. Am scris destul de multe impresii despre Franța, oamenii, locurile, curiozitățile ei și totuși, iată, încă mai găsesc ascunse în memorie amintiri despre alte locuri ale acelei țări prin care am umblat, nu numai ca turistă sau prietenă în vizită. E ciudat cum amintirile se cheamă parcă unele pe altele. În 2012 eram într-un grup de vreo 30 colegi, proveniți din administrațiile mai multor județe din nord-vestul țării, reuniți într-un generos proiect, ajunși în Franța pentru diferite vizite și împărtășirea experienței colegilor francezi, petrecând la Vichy o săptămână întreagă, la început de primăvară. Nu numai că activitățile la care luam parte erau interesante, șederea noastră în stațiunea franceză arhicunoscută a fost realmente plăcută. Am fost acolo și în prima zi de mai și am avut plăcerea să observ un foarte frumos obicei al francezilor, acela de a folosi lăcrămioarele, florile albe, delicate cu parfum paradisiac, ca simbol și porte-bonheur al primei zile de maiRead more…
Creta a fost prima insulă pe care am fost vreodată, acum 20 de ani. Ea este cea mai mare și cea mai sudică insulă grecească, la distanță egală de Africa și de Europa, leagănul civilizației minoice și al celei europene, cu o istorie consemnată de peste patru mii de ani, un loc magnific de întâlnire a istoriei antice cu cea modernă, precum și a mitologiei cu realitatea. De-a lungul multor veacuri, peste Creta au trecut diverși stăpânitori care au lăsat diferite urme și ale căror influențe sunt încă prezente, așa încât insula este o îmbinare între moștenirea ei culturală și frumusețea naturală care o caracterizează. Aici sunt porturi venețiene cu influențe ale arhitecturii egiptene sau turcești, faruri legendare, plaje cu steag albastru și nisip roz unde e interzis șamponul, golfuri liniștite, ascunse de stânci, plantații de bananieri, muzee maritime sau arheologice, grădini botanice pline de calm și răcoare, sate tradiționale în care timpul s-a oprit parcă din curgerea lui, cafenele și restaurante pitorești cu bunătăți care au ajuns și pe la noi cu veacuri în urmă, via Fanar. La începutul secolului trecut, arheologul englez Arthur Evans a scos la iveală Palatul din Knossos al legendarului rege Minos, și pe parcursul a trei decenii a contribuit la restaurarea palatului.Read more…
Expoziţia: “Ierusalim – un diagnostic medical” este deschisă în cadrul Muzeului de Istorie al Ierusalimului din Turnul lui David. Am intrat prin Poarta Yaffo – una din principalele porţi de intrare în oraşul vechi, câţiva paşişi în dreapta este muzeul. Urci şi cobori o mulţime de scări în vechea citadelă şi găseşti expoziţia căutată care e prezentă în două galerii: prima întitulată “Miracol şi Ciumă” şi a doua “Înţelepciunea medicilor”. Există şi o parte specială care prezintă remediile tradiţionale şi mirodeniile folosite în tratamentele medicale…Read more…
Limba ebraică ieri și azi dialogul dintre Madeea Axenciuc, bine cunoscută în Israel, ea fiind ani de zile directoarea ICR din Tel Aviv, cu Gil Hovav, care pe lângă calitățile pe care le-am enumerat anterior este și strănepotul lui Eliezer ben Yehuda, creatorul limbii ebraice moderne, evenimente dedicate Cabalei, (prin lucrări ale lui Moshe Idel) filme pentru copii, concurs de desene. Dar, bineînțeles, cele mai semnificative momente au fost întâlnirile cu scriitorii… Read more…
În ultimii 25 de ani am traversat adeseori Deutsche Alpenstrasse, fascinanta şosea bavareză care leagă oraşul Lindau cu Berchtesgaden pe o lungime de 450 de kilometri, privilegiu care m-a obligat să împărtăşesc cititorilor mei ceva despre subiect. Traseul turistic amintit mai sus parcurge sudul Germaniei, începând din localitatea Lindau, trece prin Oberstaufen şi în continuare, spre sud, ajunge în apropierea superbei staţiuni montane Oberstdorf. În continuare drumul traversează Füssen, unde se află renumitele castele ale regilor Ludwig II şi Maximilian II ai Bavariei, adoptate ulterior în lumea creată de Walt Disney… De la Füssen drumul coincide pe o porţiune cu renumita Romantische Strasse, după care, despărţindu-se de acesta, ajunge la celebra staţiune de sporturi de iarnă Garmisch-Partenkirchen, dominată de Zugspitze, cel mai înalt munte al Germaniei. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
