Așa trăiau bunicii noștri

”Cireașa de pe tort” a scurtului meu concediu petrecut în paradisul piscinelor de la băile Felix a fost vizita de opt ore la Oradea, împreună cu prietenii noștri cu care de ani de zile am fost în comuniune la Borsec (și sper că vom mai fi). Întotdeauna mi-a plăcut Oradea, un oraș minunat, original, care nu seamănă cu niciun alt oraș din România. Frumusețea lui este dată de armonia clădirilor construite în stil Secession, majoritatea fiind realizate la dorința familiilor de evrei care au trăit aici. Evreimea de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX reprezenta un important grup social care a influențat major viața economică și culturală. În acest context vreau să amintesc o carte pe care am tradus-o, ”Istoria Hevra Kadișa din Oradea”, care trasează concret calea dezvoltării comunității evreilor din Oradea, de la un grup de oameni mai mult decât modești dar conștienți de importanța păstrării tradițiilor din secolele XVII-XVIII, până la bogata comunitate din anii 1930, când lista donatorilor cuprindea persoane care donau sume de sute de mii de lei. Evreii orădeni nu numai că erau oameni înstăriți, dar iubeau frumosul, cunoșteau tendințele artistice din Occident, inclusiv în arhitectură, și au comandat arhitecților clădiri care să le reflecte. Astfel că centrul orașului s-a dezvoltat în stil unitar, adoptând Secessionul și pentru decorațiile interioare stilul Art nouveau.Read more…

Călătorind așa cum am visat mereu (3). Carcassonne – cetatea uluitoare

După ce am trecut prin Haute Provence și Provence, după marile emoții din Aix-en-Provence, ajungem la Laure-Minervois, un sătuc provensal cu o mie de locuitori, în apropiere de Carcassonne. Cina, la Arles, am ratat-o. Totuși, într-o mică ”alimentara” de cartier, pe lângă care am trecut întâmplător, reușim să ne luăm o baghetă crocantă și bună, brânză brie – preferata mea, suc de portocale și ciocolată (altă preferință…), așa că vom avea o cină foarte bună în cameră. Ajungem seara și, deși nu e târziu, e deja întuneric. Drumul și așezările prin care trecem sunt pustii, dându-ne senzația că ar fi miez de noapte, dar nu e mai mult de ora 9. Mie totul mi se pare înfricoșător, nu trece nici un alt vehicul și avem impresia că numai noi am rămas pe Pământ și întunericul e spart doar de lumina farurilor noastre. Abia a doua zi dimineața, în drum spre Carcassonne, vom vedea că sunt de fapt locuri fermecătoare – șoseaua, leneșă și aproape goală, se târăște printre podgorii întinse, cu tufe de trandafiri la capetele rândurilor. Ne era dor de așa ceva după năvala de autovehicule de pe autostrăzi. Găsim ușor Casa Vasaluta, cum e numele pensiunii noastre.Read more…

O vizită La Vichy

La Vichy, în partea centrală a Franței, în stațiunea care își leagă numele pe vecie de o tristă și grea perioadă a Republicii Franceze, am ajuns în anul 2012, ca membră a unei delegații cu caracter profesional. Am scris destul de multe impresii despre Franța, oamenii, locurile, curiozitățile ei și totuși, iată, încă mai găsesc ascunse în memorie amintiri despre alte locuri ale acelei țări prin care am umblat, nu numai ca turistă sau prietenă în vizită. E ciudat cum amintirile se cheamă parcă unele pe altele. În 2012 eram într-un grup de vreo 30 colegi, proveniți din administrațiile mai multor județe din nord-vestul țării, reuniți într-un generos proiect, ajunși în Franța pentru diferite vizite și împărtășirea experienței colegilor francezi, petrecând la Vichy o săptămână întreagă, la început de primăvară. Nu numai că activitățile la care luam parte erau interesante, șederea noastră în stațiunea franceză arhicunoscută a fost realmente plăcută. Am fost acolo și în prima zi de mai și am avut plăcerea să observ un foarte frumos obicei al francezilor, acela de a folosi lăcrămioarele, florile albe, delicate cu parfum paradisiac, ca simbol și porte-bonheur al primei zile de maiRead more…

Insule grecești. Creta

Creta a fost prima insulă pe care am fost vreodată, acum 20 de ani. Ea este cea mai mare și cea mai sudică insulă grecească, la distanță egală de Africa și de Europa, leagănul civilizației minoice și al celei europene, cu o istorie consemnată de peste patru mii de ani, un loc magnific de întâlnire a istoriei antice cu cea modernă, precum și a mitologiei cu realitatea. De-a lungul multor veacuri, peste Creta au trecut diverși stăpânitori care au lăsat diferite urme și ale căror influențe sunt încă prezente, așa încât insula este o îmbinare între moștenirea ei culturală și frumusețea naturală care o caracterizează. Aici sunt porturi venețiene cu influențe ale arhitecturii egiptene sau turcești, faruri legendare, plaje cu steag albastru și nisip roz unde e interzis șamponul, golfuri liniștite, ascunse de stânci, plantații de bananieri, muzee maritime sau arheologice, grădini botanice pline de calm și răcoare, sate tradiționale în care timpul s-a oprit parcă din curgerea lui, cafenele și restaurante pitorești cu bunătăți care au ajuns și pe la noi cu veacuri în urmă, via Fanar. La începutul secolului trecut, arheologul englez Arthur Evans a scos la iveală Palatul din Knossos al legendarului rege Minos, și pe parcursul a trei decenii a contribuit la restaurarea palatului.Read more…

Fenomenul Lourdes – însemnări de călător

Priveam din maşină măreţia peisajului, dar în sinea mea eram nerăbdător să ajung cât mai repede la Lourdes – „oraşul minune” – cum e denumit de mulţi. De multe decenii sunt atras de mistică, de parapsihologie şi de efectele misticului asupra psihicului. Aşadar citisem şi auzisem multe despre Lourdes, orasul care dă speranţă bolnavilor – acolo unde medicina este deja neputincioasă.Read more…

Brăila – toamna

Brăila este frumoasă nu numai din cauza Dunării. Acele clădiri maiestuoase, din fericire o parte restaurate, evocă trecutul ”glorios” al orașului, unul în care pulsa viața, erau tot felul de locuitori – de la foarte bogați, așa cum arată casele despre care am amintit, până la cei foarte săraci, descriși de Panait Istrati sau de Fănuș Neagu. Era orașul armatorilor, comercianților de grâne, al exportatorilor, marinarilor, dar și al pescarilor sau vagabonzilor dornici să plece în lumea largă. De cinci ani vin în fiecare toamnă la Brăila la Festivalul ”Mihail Sebastian”. Trebuie să recunoaștem că ideea a fost a Federației Comunităților Evreiești. La 100 de ani de la naștere, revista ”Realitatea Evreiască” a realizat, prin eforturile istoricului literar Geo Șerban și al redactorului-șef, Dorel Dorian, patru sau cinci ediții speciale despre Sebastian. A fost prilejul ca cititorii să-și dea seama că Sebastian nu este numai cel care a scris ”Steaua fără nume” și ”Jocul de-a vacanța” sau ”Orașul cu salcâmi”, ci un mare publicist și eseist, autorul romanelor-manifest ”De 2000 de ani” și ”Cum am devenit huligan” și mai presus – al ”Jurnalului” Read more…

Prietena mea din Dresda și călătoria ei în Israel

Am cunoscut familia Z. la Dresda, la începutul anilor 90, la scurt timp după căderea zidului Berlinului. Așa cum se obișnuiește, editorul promovează cărțile apărute prin citirea de către autor și discuții cu publicul. Este vorba de de Jurnalul de ghetou, apărut inițial în limba germană. Chiar înainte de 1989 existau în fosta RDG asociații de prietenie germano-israeliene. În acest cadru am ajuns și la Dresda, oraș martir care după peste 50 de ani mai purta răni vizibile ale războiului. Am cunoscut această familie într-o biserică evanghelică și foarte repede ne-am împrietenit și corespodăm până azi. Recent, Anette, prietena mea din Dresda a făcut o excursie în Israel împreună cu niște colege. Excursia a încântat-o și mi-a trimis prin internet un fel de jurnal de călătorie. Mi s-a părut interesant să aflu cum vede Israelul o tânără din Germania (fosta RDG), așa că i-am cerut voie să-l traduc. Nu știu dacă voi reuși întocmai, dar voi încerca să redau esențialul.Read more…

Experienţă poloneză

Am ajuns într-un mod destul de neaşteptat, în mijlocul iernii anului 2019, într-o localitate îndepărtată din Polonia, aflată undeva la mijlocul distanţei între Cracovia şi Varşovia. Foarte probabil că localitatea numită Busko-Zdroj[1] este cu totul necunoscută până şi unui călător entuziast care vizitează adesea vechiul şi iubitul continent European, uneori mai mult decât odată într-un an. În ciuda faptului că Busko se află într-un loc unde probabil puţini străini ajung, localitatea este foarte vestită pentru resursele sale de substanţe binefăcătoare, cum ar fi sulful şi bromul. Localnicii polonezi sunt vizitatorii frecvenţi ai locului, ba uneori vin doar pentru un sfârşit mai lung de săptămână, ca să petreacă în mijlocul unei atmosfere plăcute, iar dacă ne referim la unele hoteluri din Busko, acestea sunt și deosebit de atrăgătoare. Hotelul ales de prietena mea se numeşte Bristol-Spa, un hotel de o calitatea superioară din toate punctele de vedere, poate mai puţin al personalului care ar fi trebui să se ocupe de tratamentele la care mă aşteptam. Read more…

O călătorie prin Tirolul de Sud (2003)

Părăsim Austria şi traversăm frontiera (acum teoretică), intrând în Italia, în Tirolul de Sud, sau Provincia Autonomă Bolzano – Alto Adige. Indicatoarele care specifică denumirile localităţilor sunt bilingve, în italiană şi germană. După Primul Război Mondial, puterile învingătoare au cedat Italiei această parte a Imperiului Austro-Ungar, deşi vorbitorii de limbă italiană nu depăşeau 3% din populaţie. După 1923, Benito Mussolini a ordonat italienizarea forţată a zonei, prin transfer, interzicând folosirea oficială a limbii germane şi schimbând denumirea localităţilor: Toblach a devenit Dobbiaco, Bruneck-Brunico, Brixen-Bressanone, Bozen-Bolzano şi Meran-Merano. Adolf Hitler, care pleda de la Berchtesgaden cu atâta violenţă pentru nemţii din zona sudetă a Cehoslovaciei sau Danzig-ul polonez, nu a făcut nimic pentru compatrioţii săi din Alto Adige, în ciuda frecventelor sale întâlniri cu dictatorul italian. După al Doilea Război Mondial, regiunea i-a rămas Italiei, în ciuda cererii majoritarilor de limbă germană (acum numai 75%) pentru integrarea Tirolului de Sud în Austria. După recentele înţelegeri austro-italiene, zona a primit o largă autonomie şi un caracter bilingv, iar Uniunea Europeană i-a acordat titlul de euroregiune.Read more…

Templul Francmasoneriei din Oradea

În apropiere de centrul urbei noastre, pe o arteră istorică, se află o clădire plină de prestanță, cu linii sobre de arhitectură specifică unui loc care găzduiește activități serioase, importante și tainice, mai mult sau mai puțin secrete. E o clădire ridicată în primii ani ai secolului XX, fără a fi masivă sau impunătoare prin dimensiuni, dar având o eleganță atrăgătoare și prezentând o îmbinare a stilului Art Nouveau cu elemente de inspirație greacă, iudaică și egipteană. Ea a fost construită în anii 1901-1902 după planurile arhitecților Zoltán Bálint și Lajos Jámbor din Budapesta. În mod vădit, edificiul are un aer mistic, enigmatic, conferit de elementele arhitecturale tipice francmasoneriei. Astfel, fațadei îi lipsesc cu desăvârșire ferestrele, având doar un portic de inspirație neo-grecească, mărginit de doi pilaștri laterali, iar spre centru are două coloane terminate în capiteluri dorice sobre, aidoma coloanelor Templului lui Solomon. Partea superioară a porticului se îmbină cu ornamentațiile specifice masoneriei, elementele simbolice distincte fiind cele opt acrotere (sfincși având menirea de a-i proteja pe membrii societății de spirite malefice), globul pământesc care simbolizează caracterul universal al masoneriei şi ochiul divin înscris in triunghiul cu raze. Read more…

Ierusalimul în miniatură. Soluția misterului din numărul trecut

În încheierea articolului care relata povestea machetei Ierusalimului https://baabel.ro/2023/02/ierusalimul-in-miniatura/ , realizată de către Stefan Illés, foarte admirată la Expoziţia Universală de la Viena, din anul 1873, prezentam o imagine misterioasă şi îndemnam cititorii s-o explice, precizând că nu era vorba de un colaj sau alt gen de mistificare. Pentru că cititorii Baabel nu au dezlegat misterul (cel puţin până la apariţia ediţiei de faţă), am s-o fac eu. Ceea ce se vede în imagine nu este Ierusalimul, ci o machetă, de data aceasta în mărime naturală, construită special pentru Expoziția Universală din St. Louis, Missouri, din 1904.Read more…

Castelul și doamnele lui

În Franța, în Valea Loarei există, pare-se, 300 de castele, dintre care, în epica mea călătorie, împreună cu fiul meu Mircea, în septembrie 2022, am văzut trei: Castelul din Angers (mai degrabă o fortăreață) și Castelele Azay-le-Rideau și Chenonceau. Evident că acest număr enorm este controversat, deoarece criteriile de a încadra o clădire sau alta în categoria castel pot fi, desigur, diferite. Din cele 300 de castele, în prezent 100 sunt vizitabile. Vizita noastră fost un maraton de o zi și cel mai mult am zăbovit la Chenonceau, unul din cele mai celebre din Franța, supranumit Castelul Doamnelor, al doilea cel mai vizitat după Versailles. Eram în drum spre Elveția, unde urma să vizităm niște rude dragi, stabilite acolo de peste 20 de ani. Evident că nu fără motiv ne-am abătut pe Valea Loarei, despre care citisem și auzisem atâtea datorită domeniilor istorice ale nobililor și regilor francezi, datorită castelelor așezate, majoritatea lor în parcuri extraordinare, vizitate de milioane de oameni anual. Umblă vorba că dacă ai văzut un castel, le-ai văzut pe toate. Eu zic că nu e chiar așa.Read more…

Insule grecești. Zakynthos

Grecia are cca 1.400 de insule, dintre care 227 sunt locuite. După Creta, a doua insulă pe care am vizitat-o, în 2014, a fost Zakynthos, cea mai sudică din Insulele Ioniene, numite și Heptanes pentru că sunt șapte: Corfu, Ithaka, Paxos, Lefkada, Kefalonia, Zakynthos și Cythera. Zakynthos, numită și Zante, se află la vreo 37 km de peninsula Pelopones, de care este legată prin curse de feribot. Lungimea insulei nu întrece 40 km, poate fi parcursă dintr-un capăt în altul într-o jumătate de oră și are cca 40.000 de locuitori. Capitala este Zante Town. M-aș muta acolo definitiv în orice moment, cel puțin așa ”gândesc” cu inima, probabil rațiunea mi-ar sta totuși în cale. Natura este o îmbinare perfectă între apele calme ale mării Ioniene și munții, nu prea înalți, e adevărat, dar acoperiți de păduri de pin marin și de plantații de măslini cu frunze argintii. Aveam impresia că pe fiecare palmă de pământ, oricât de abruptă, era plantat un măslin. Apa mării are culori neverosimile și plajele sunt chiar desprinse din vise. Apa este caldă, puțin adâncă la țărmul cu nisip fin al celor mai multe plaje și nuanțele ei de verde, albastru și violet la orizont o fac să pară din smarald topit, transparent. Read more…

Yohanan Vass: “IERUSALIM – UN DIAGNOSTIC MEDICAL”

Expoziţia: “Ierusalim – un diagnostic medical” este deschisă în cadrul Muzeului de Istorie al Ierusalimului din Turnul lui David. Am intrat prin Poarta Yaffo – una din principalele porţi de intrare în oraşul vechi, câţiva paşişi în dreapta este muzeul. Urci şi cobori o mulţime de scări în vechea citadelă şi găseşti expoziţia căutată care e prezentă în două galerii: prima întitulată “Miracol şi Ciumă” şi a doua “Înţelepciunea medicilor”. Există şi o parte specială care prezintă remediile tradiţionale şi mirodeniile folosite în tratamentele medicale…Read more…

Israelul la “Bookfest” – un mare succes

Limba ebraică ieri și azi dialogul dintre Madeea Axenciuc, bine cunoscută în Israel, ea fiind ani de zile directoarea ICR din Tel Aviv, cu Gil Hovav, care pe lângă calitățile pe care le-am enumerat anterior este și strănepotul lui Eliezer ben Yehuda, creatorul limbii ebraice moderne, evenimente dedicate Cabalei, (prin lucrări ale lui Moshe Idel) filme pentru copii, concurs de desene. Dar, bineînțeles, cele mai semnificative momente au fost întâlnirile cu scriitorii… Read more…

Autostrada alpină germană (450 km între Lindau şi Berchtesgaden)

În ultimii 25 de ani am traversat adeseori Deutsche Alpenstrasse, fascinanta şosea bavareză care leagă oraşul Lindau cu Berchtesgaden pe o lungime de 450 de kilometri, privilegiu care m-a obligat să împărtăşesc cititorilor mei ceva despre subiect. Traseul turistic amintit mai sus parcurge sudul Germaniei, începând din localitatea Lindau, trece prin Oberstaufen şi în continuare, spre sud, ajunge în apropierea superbei staţiuni montane Oberstdorf. În continuare drumul traversează Füssen, unde se află renumitele castele ale regilor Ludwig II şi Maximilian II ai Bavariei, adoptate ulterior în lumea creată de Walt Disney… De la Füssen drumul coincide pe o porţiune cu renumita Romantische Strasse, după care, despărţindu-se de acesta, ajunge la celebra staţiune de sporturi de iarnă Garmisch-Partenkirchen, dominată de Zugspitze, cel mai înalt munte al Germaniei. Read more…

Buchenwald, aprilie 2019. Trasee şi oameni

Între 10-15 aprilie 2019 am participat la evenimentele care au marcat cea de a 74-a aniversare a (auto)-eliberării lagărului de concentrare Buchenwald. La scurt timp după revenire am scris un articol în care am relatat despre cele două ceremonii festive de pe Appellplatz, care au avut loc în 11 şi 14 aprilie (https://baabel.ro/2019/04/la-buchenwald-pe-appellplatz/). De astă dată voi vorbi despre oameni. Oamenii întâlniţi aievea şi oamenii ale căror urme le-am străbătut la pas sau am căutat să le descopăr. În acest articol încerc să redau memoria locului, dar şi prezentul populat de oameni, specialişti şi voluntari tineri care se dedică păstrării acestei memorii.Read more…

Mesaj de pe insulă

M-am întors recent, în plină ”criză coronariană”, după un periplu de aproape o lună, dintr-o croazieră în Marea Caraibilor, la care am pornit cu un oarecare scepticism, dar pe care spre finalul ei, am apreciat-o cu entuziasm ca fiind una din cele mai captivante călătorii și experiențe umane la care am participat. Am navigat consecutiv pe două vapoare (ale aceleiași companii – “Holland America Line”) cu care am străbătut ”în lung și lat”, extraordinara ”mare a piraților” înghesuită între cele două oceane uriașe ale lumii, Atlanticul și Pacificul, unite în sfârșit după (probabil) miliarde de ani, prin geniul și forța oamenilor. Am ajuns, parcurgând (cu un vapor și un autobuz) istmul Panama, pe coasta Pacificului, unde am parcurs apoi (pe jos) o istorie de jumătate de mileniu. Un oraș colonial spaniol din secolul XVI alături de o super metropolă americană din secolul XXI. Ambele poartă numele (cândva proscris!) de Panama. În ajunul zilei în care am apucat să împlinesc 85 de ani, am ajuns pe insula Barbados, una din insulele arhipelagului Antilelor Mici. Read more…

Trăim din amintiri (II). Viața evreiască în Japonia, Portugalia și Argentina

În cursul călătoriilor noastre am descoperit aspecte evreiești din istoria multor țări. În mod deosebit ne-au impresionat cele văzute și auzită în Japonia, Portugalia și Argentina. Această scurtă povestire cuprinde doar o parte din experiențele noastre, fără a acoperi subiectul în profunzime. Între anii 1940-1941, vice-consulul Japoniei la Kaunas, Lituania, Chiune Sugihara a salvat în jur de 6000 de evrei, mai ales polonezi, acordându-le vize japoneze temporare, fără aprobarea superiorilor săi. Unii dintre acești evrei au ajuns în orașul japonez Tsuruga, unde s-a înființat un mic muzeu, pe care l-am vizitat și noi. Pe urmă, acești evrei au fost nevoiți să părăsească Japonia, ajungând la Shanghai, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Canada, Palestina Mandatară și în alte locuri. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, peste 20.000 de evrei care au reușit să scape din Europa s-au refugiat la Shanghai. Memoria lor este păstrată la Muzeul Refugiaților Evrei. El se află în incinta sinagogii Ohel Moshe, în vechiul cartier Hongkou. În muzeu sunt expuse documente, fotografii și înregistrări video care descriu viața evreilor care au trăit în așa-numitul Ghetou din Shanghai, sub ocupație japonezăRead more…