Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 20 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist, vă invit să le parcurgeţi şi următoarele… unsprezece:Read more…
Am intrat pentru prima oară în fantastică lume alpină din Tirol într-o vară fericită, când împreună cu soția și fiii noştri, am aterizat cu Arkia pe micul aeroport din Innsbruck, privind entuziasmat imaginile care ne aminteau (la altă scară) trecutul nostru turistic petrecut cu ani în urmă pe Valea Prahovei. Depășim lacul Ziller, orășelul Bruck și șoseaua întră în Fuschertal, un defileu larg a cărui vedere taie respirația, chiar și a celor mai puțin pasionați de natură. Am intrat pe magnifica autostradă alpină, alăturându-ne celor peste 50 milioane de vizitatori care din 1935 au traversat cea mai faimoasă șosea alpină din Austria. Ajungem la Ferleiten unde plătim intrarea în Hohe Tauern National Park și continuăm ascensiunea emoțională a acestei zile de neuitat.Read more…
Cu toate că au trecut 150 de ani, multe locuri legate de „afacerea Shapira”, despre care am pomenit în numărul trecut, există și azi. Propun cititorilor un tur virtual prin Ierusalim în căutarea trecutului. Principala mea sursă de informații este Fetița din Ierusalim, romanul autobiografic scris de fiica lui Shapira, sub pseudonimul Myriam Harry. Ea apare în carte cu numele de Siona – cea născută pe Muntele Sion. Bineînțeles că este literatură, cartea nu poate fi luată automat ca document. Totuși multe amănunte din carte se potrivesc cu cele pe care le aflăm din presa vremii și în alte surse istorice. (Romanul se găsește în întregime aici: https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/ ) Pentru a ne închipui cum arăta orașul la venirea lui Shapira, ne folosim de harta lui Wilson din 1865. Cetatea Ierusalimului este însemnată cu roz. Spre vest este Poarta Jaffa, cu Cetățuia și Turnul lui David. Complexul din spatele cetățuii cuprinde biserica Christ Church, cea mai veche biserică protestantă din Orientul Apropiat și încă câteva clădiri, printre care și casa unde locuia Shapira,…Read more…
La Bucureşti sunt realizări vizibile legate de progresul tehnologic, socio-economic al societăţii româneşti, dar pe de altă parte, e din ce în ce mai dezolant să observi multe case vechi cu tencuiala căzută, străzi al căror pavaj este fisurat, chiar atunci când pietrele rotunde de altă dată sunt înlocuite în majoritate cu asfalt. Acoperişurile caselor cu structuri foarte învechite produc un sentiment de tristeţe şi de teamă, pe care de această dată nici eu nu l-am putut învinge. Prima zi la Bucureşti a fost o revenire într-un ambient ploios, în care plăcerea cea mai mare mi-a făcut-o revederea cu vechea şi eterna mea prietenă şi colegă de facultate Doina C., venită de la Constanţa pentru a ne întâlni din nou, chiar şi pentru puţine ceasuri. Profesor universitar în domeniul optimizărilor în transporturi maritime, Doina C., vine să mă întâlnească ori de câte ori ajung la Bucureşti, pentru a depăna amintiri, chiar visuri, unele împlinite, iar altele ba, dar pe lângă acestea discutăm şi unele din realităţile de astăzi ale vieţii noastre şi ale familiilor noastre.Read more…
De Franța sunt atașată în cel mai drag mod încă din tinerețe, atunci când se constituia într-un vis care părea irealizabil, Cortina de Fier fiind lăsată bine peste partea aceasta a lumii. Franța are câte ceva pentru fiecare vizitator al său: peisaje încântătoare și foarte diverse, istorie extraordinar de bogată, cultura care de sute de ani își pune amprenta pe întreaga Europă (aici s-au câștigat cele mai multe premii Nobel pentru literatură), are artă, tehnologie avangardistă, gastronomie (în medie aici se lansează zilnic două cărți de rețete), vinuri, modă (este considerată capitala mondială a parfumurilor), cinema, până și maniere și multe altele, pe alese, asta doar la o trecere în revistă foarte sumară. În plus, această țară mi-a oferit și privilegiul unei prietenii care rezistă de decenii. Curiozitățile Franței sunt multe, lucruri care o fac interesantă la fiecare pas, fiind cea mai vizitată țară din lume, iar Parisul este cel mai fotografiat oraș. Franța este țara cu cele mai multe fusuri orare din lume, 12, unul pentru Franța metropolitană (France métropolitaine) aflată în Europa și 11 pentru Franța de peste mări (France d’outre-mer) teritoriile franceze aflate pe celelalte continente, unde trăiesc cam 2,5 milioane de francezi pe 20% din suprafața totală a țării.Read more…
Am scris, pe parcursul anilor, despre câteva repere de arhitectură ale orașului meu, Oradea – clădiri pe care le consider cele mai reprezentative și de importanța cea mai mare. Alegerea lor îmi aparține și nu puteam să nu includ și cetatea medievală, locul unde istoria veche își dă întâlnire cu prezentul, un loc emblematic pentru oraș. Amintirea mea cea mai concretă și cea mai îndepărtată din Cetate datează din 1996, atunci când am dat acolo examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere. Sediul Poliției Rutiere era acolo, în alt corp al Cetății (are 16 clădiri) se găsea sediul filialei Bihor a Arhivelor Naționale, iar ceva mai încolo era cea mai mare brutărie a orașului. M-am descurcat bine la testarea teoretică obținând punctajul maxim, dar examenul practic nu prea mi-a ieșit. Ceea ce am învățat atunci de la polițistul examinator a fost că șoferii sunt de două feluri: cei care și-au lovit mașina și cei își vor lovi mașina. Eu nu am lovit nicio mașină, pentru faptul simplu că nu am condus mai mult de o oră în total, după ce mi-am luat permisul. Au trecut acuși 30 de ani de atunci și condusul a fost mai mult o ambiție de moment, dar prin intermediul acestei întâmplări am cunoscut eu întâi și-ntâi Cetatea din Oradea. Mulți ani, zeci de ani din istoria recentă a Cetății, aceasta se degrada văzând cu ochii. La un moment dat a fost părăsită cu totul, instituțiile sau firmele se mutaseră în sedii mai potrivite activităților lor. În 2010 – în principal, pe fonduri europene, cu o contribuție a Primăriei Oradea – a început restaurarea temeinică a Cetății care continuă şi în prezent, când lucrările se concentrează pe zidurile externe de apărare. Proiectul inițial a costat peste 20 de milioane de euro și a durat 5 ani.Read more…
Îmi este greu să găsesc cuvintele cu care să descriu emoţiile, sentimentele şi gândurile care m-au însoţit în călătoria pe care am făcut-o, alături de motocicliști din Israel, Canada, Australia, Grecia, Cehia, Germania şi Ungaria. Nucleul acestui grup de evrei,Read more…
Primul popas a fost Hong Kongul. Inutil a aminti faptul că tot ce vezi acolo e inedit, chiar și pentru cel care a vizitat cel puțin o dată China, așa zisul mainland. Amintesc învecinarea geografică a Hong Kongului cu cea mai populată țară a globului, pentru că totul acolo e influențat și se petrece în umbra marelui părinte, care și-a pierdut unul din ”copii” în urmă cu o mulțime de ani, dar care se pregătește să-și reunească ”familia” deajuns de curând, cam prin anul 2047, adică peste 30 ani.Read more…
Tocmai absolvisem anul întâi de medicină la Timișoara când am dat peste un anunț: Biroul de Turism pentru Tineret organizează o excursie în Cehoslovacia. M-am înscris, ce aveam de pierdut? Știam că șansele mele de a primi aprobarea erau minime pentru că toată familia înaintase demult actele pentru emigrare în Israel. Dar, vorba aceea, „prost să fii, noroc să ai”: cererea de emigrare fusese înaintată la Arad, iar excursia se făcea din Timișoara. Era înainte de éra internetului, nimeni nu și-a luat osteneala să cerceteze și am primit aprobarea! A fost unul dintre evenimentele cele mai de seamă ale vieții mele de până atunci. Era prima excursie în străinătate, eram pentru prima oară independentă, era prima mea întâlnire cu civilizația occidentală (chiar dacă țara era dincoace de Cortina de Fier), am văzut pentru prima oară o catedrală gotică „adevărată”[1]… Frumusețea orașului m-a impresionat profund. În trei zile l-am străbătut în lung și în lat, am umblat până mi s-au tocit picioarele și am reușit să văd o mare parte din monumente și priveliști. Atunci mi-am promis mie însămi să fac tot posibilul ca să revin.Read more…
Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…
Am fost de mai multe ori la Budapesta cu Eva. Ne place orașul, limba o cunoaștem, e limba noastră maternă. Bunătățile bucătăriei ungurești le știm de acasă. Înaintea celui de al Doilea Război Mondial orașul avea mulți locuitori evrei. Martoră este Sinagoga, cea mai mare a Europei. În timpul celui de al Doilea Război Mondial evreii din Ungaria, ca și evreii din mai toate țările Europei, au avut o soartă groaznică. Au rămas cărți, jurnale scrise de supraviețuitori, monumente memoriale ca și pantofii simbolici de pe malul Dunării, unde evreii au fost împușcați. Orașul are o mare tradiție muzicală. În anul 1800 Beethoven a dat un concert de cameră în Budai Várszinház (Teatrul Cetății din Buda), pe atunci numit Dal Teatrum. Placa memorială din fațada clădirii amintește acest eveniment.Read more…
Încă de la cafeaua de dimineață urmez sfaturile cercetătorilor de la Universitatea din Viena, care consideră că amnezia zilelor săptămânii este un semn al suprasolicitării psihice a populației în timpul lock-down-ului. Astăzi este miercuri, 6 ianuarie, 2021. Deși reperele mele zilnice rămân gărzile în spital, simt pierderea senzației timpului din cauza lipsei matineelor de duminică la Musikverein, a reprezentațiilor de marți de la Operă, ziua când e cel mai ușor de găsit bilete și a mersului la piață, vineri… M-am hotărât sa fac o plimbare pe Ringstrasse, apoi să iau masa de prânz în centrul orașului. Ce aș recomanda doamnelor, mai ales acum, într-o plimbare în aer liber, este să aibă mult curaj la alegerea culorii rujului, chiar dacă totul contrastează cu echipamentul sportiv, în cazul meu, costumul de Nordic Walking. Pornesc întru-un exercițiu simbiotic, fizic și mental, de meditație, memorie și cugetare, străbătând aproape 6 km în zgomotul ramurilor platanilor desfrunziți, într-un decor bine-cunoscut, dar care îmi pare străin. în timpul minimalismului contemporan, a încetinirii ritmului vieții și a distanțării sociale, bulevardul este o risipă de spațiu, de monumente și palate care completează ansamblul arhitectural al reședinței împăraților Austriei…Read more…
Englezul Austen St. Barbe Harrison (1891-1976) a fost practic cel care a stabilit înfățișarea fizică a mandatului britanic din Palestina – și totuși numele lui este aproape necunoscut, atât în Anglia, cât și în Israel. Înainte de a începe acest proiect nu îl cunoșteam nici eu. Era un englez cât se poate de „neaoș”. Provenea dintr-o familie înstărită din Kent și numele de Austen l-a primit în amintirea scriitoarei Jane Austen, cu care se înrudea. În 1913 a absolvit arhitectura în Canada apoi studiat urbanism la Londra. În Primul Război Mondial a suferit îngrozitor. Fiind pacifist, conștiința nu i-a permis să contribuie la măcel, dar refuzând să lupte, risca să intre la închisoare, sau chiar să fie împușcat pe loc ca dezertor. Până la urmă a activat ca brancardier, cărând morți și răniți de pe câmpul de luptă. Este aproape un miracol că a supraviețuit, iar greutățile prin care a trecut l-au marcat pe viață: era un om introvertit, trăia ca un pustnic, nu se știe nimic despre vreo relație cu o femeie. Nu s-ar putea spune că nu a avut și el câțiva prieteni, dar evita mulțimile și petrecerile, la ședințe și la festivități nu se simțea în largul lui. Cu adevărat fericit era numai când făcea drumeții lungi în natură. Primul post l-a primit în Grecia, la Salonic, unde a participat în reconstrucția de după război. Atunci s-a îndrăgostit de orient, de peisaje, dar și de cultura locală. A fost la Istanbul, la Cairo și chiar o vreme în India. Arhitectura bizantină și cea islamică, pe care le-a studiat cu interes, aveau să influențeze construcțiile sale de mai târziu. În 1923, guvernatorul britanic al Palestinei i-a telegrafiat lui Winston Churchill, pe atunci ministru al coloniilor, că are nevoie de un arhitect calificat.Read more…
De două săptămâni mă aflu împreună cu soţul meu, pentru a treia oară, într-o staţiune balneoclimaterică din Slovacia. Se numeşte Piešťany. Staţiunea se găseşte la o distanţă de circa 90 de km de capitala Slovaciei, Bratislava, iar aceasta la doar 60 de km de Viena. Prima mențiune scrisă a orașului datează din 1113 sub numele „Pescan”, derivat din piesku (nisip), pentru că așezarea a fost întemeiată pe nisipul și pietrișul adus de râuri. În Evul Mediu localitatea aparținea unor moşieri maghiari, ba chiar şi lui Ludovic cel Mare (1342-1382) regele Ungariei (şi al Poloniei din 1370). Calităţile terapeutice ale apelor și ale nămolului au fost descoperite și documentate încă din 1571. În secolul al XVI-lea, la 2 km spre sud de vechiul Piešťany, vizavi de izvoarele termale, a fost întemeiat orașul balnear Teplice, iar zvonurile despre efectele vindecătoare ale izvoarelor locale nu au întârziat să se răspândească. În secolul al XVII-lea, o poezie a preotului Adam Trajan din Benešov aminteşte calităţile vindecătoare ale izvoarelor termale de la Piešťany.Read more…
Dacă îmi amintesc bine, acestea erau cuvintele dlui Brândușe, profesorul nostru de geografie care ne-a fost și diriginte. Odihnească-se în pace! La drept vorbind, pe atunci nici nu prea erau alte opțiuni. Îmi amintesc că atunci când am părăsit România aveam 20 de ani și eram obsedată de călătorii. Am călătorit destul de mult prin Europa, am făcut și două excursii mai lungi, în SUA și în China, dar tot mai mult îmi plăcea să-mi petrec vacanța într-un loc cunoscut: întâi la bunici, apoi la socri sau la Praga, unde am fost de nenumărate ori. Aș mai adăuga și un sat din Pădurea Neagră, unde părinții mei obișnuiau să-și petreacă vacanțele și am fost și eu de câteva ori. În ultima vreme prefer călătoriile virtuale. Armchair tourism. Nu trebuie să-mi bat capul cu detaliile tehnice, doar să mă așez comod și să privesc ce au văzut alții. Parcă în viața reală aș fi ajuns vreodată în Costa Rica sau în Patagonia? Sau chiar numai „la doi pași”, în Liban sau în Siria? Dar iată că nu demult am avut o surpriză: un vlog de călătorie m-a luat la… Lupeni! Am revăzut chiar casa bunicilor mei!! Bunicii au plecat în Israel în 1966 și de atunci multe s-au schimbat. Orașul a crescut, dar și anii au lăsat urme, ce părea atunci nou și strălucitor e acum destul de jerpelit… Dar nu contează. Cu un mic efort de imaginație m-am revăzut în locurile copilăriei mele. În 1956, când bunicul a împlinit 60 de ani, și-a pierdut postul din Timișoara. Dar el nu voia să se pensioneze și a acceptat un post la Lupeni. Era probabil singurul dermatolog din oraș..Read more…
Madeira este o denumire relativ cunoscută, m-am convins că toată lumea a auzit de ea dar puțină lume știe ”unde s-o aşeze” și prin ce este ea cunoscută. Mărturisesc că nici eu nu am fost foarte în clar pe undeRead more…
Casa Memorială Elie Wiesel, parte componentă a Muzeului Maramureşului, oferă vizitatorului posibilitatea de a face o incursiune în istoria populaţiei evreieşti sighetene, spulberată de Holocaust, şi de a afla mai multe despre viaţa şi opera lui Elie Wiesel.Read more…
Voi încerca, dragii mei cititori, să vă iau într-o plimbare ca să vedeți Praga prin ochii mei. De la început vă avertizez nu voi vorbi deloc sau aproape deloc despre monumentele „clasice” – pe acelea le puteți găsi în orice ghid turistic. Pentru fiecare loc pe care îl pomenesc voi da adresa exactă ca să-l puteți vizita, pe Google Maps sau „per pedes apostolorum”, fiecare după gustul și posibilitățile lui. Întâi de toate vreau să vă conduc la hotelul meu preferat: „Dům u velké boty” (Casa de la cizma cea mare, pe str. Vlašská 30).Se află pe o străduță liniștită din Malá Strana, dar asta nu înseamnă că e greu accesibil: stația de tramvai din Piața Mare (Malostranské náměstí) e la o distanță de numai câteva minute. Hotelul este o afacere de familie, unde fiecare musafir este primit ca un prieten și răsfățat ca un prinț. (Ce ați dori să vă fac la micul dejun?) Ajunge să scoți capul pe fereastră și te simți în plin secol al XVII-lea. Read more…
În anul 1980, nou sosit în Ţara Sfântă, experţii în materie mi-au recomandat să anulez din curriculum vitae orice informaţie privind comunicările prezentate la simpozioane, examenele de doctorat, patente, publicaţii, precum şi alte deşertăciuni de acest gen care mă transformau într-un overqualified, un individ care nu poate fi angajat nicăieri şi niciodată. În consecinţă, ideea prezentării unor lucrări deosebite la o conferinţă de natură ştiinţifică sau tehnică a constituit, pentru mine cel puţin, un capitol încheiat. La sfârşitul anului 1987, în plicul cu antetul unei societăţi americane de hidraulică, am găsit o invitaţie de a participa la o conferinţă internaţională care urma să aibă loc în luna octombrie a anului următor în prestigiosul centru McCormick Place din Chicago. La data respectivă, fiind deja umblat prin America, ideea de a reveni la pupitrul unui asemenea forum mi-a surâs, trezind în mine vanităţi aparent adormite.Read more…
La începutul acestui mileniu, fără nicio legătură profesională, de studii sau de alt gen, am decis să mă reîntorc în Tirol că turist, urmând miile de concetățeni în T-shirt și bascheți, care au făcut – după date neoficiale – caRead more…
