ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
În anul 1985 mă aflam pentru prima oară în acest oraş splendid, cu aparenţă europeană, privind cu interes şi emoţie arhitectonica clasică a locului, atât de deosebit de restul Lumii Noi şi totuşi atât de american…În următorii cinci ani, la diferite date calendaristice, am petrecut aici mai mult de zece weekendÐuri, perioadă care face obiectul prezentelor note.Read more…
Anglia figura de multă vreme pe lista planurilor mele de călătorie, dar ea a fost „accelerată” de Brexit. Mă gândeam, și nu cred că am greșit foarte mult, la posibilitatea reintroducerii vizelor și chiar nu aveam nici un chef să stau la cozi pe la Consulatul britanic, acum când ne-am obișnuit să ”zburdăm” prin toată Europa numai cu buletinul. Se pot scrie multe lucruri despre o astfel de călătorie care m-a dus în locuri minunate și interesante, despre care am crezut în tinerețe că nu le voi vedea niciodată – de pildă British Museum –, dar ceea ce m-a urmărit tot timpul în aceste nouă zile, mai ales când am străbătut Anglia, au fost cărțile, lecturile mele legate de locurile vizitate. Nu este vorba de opere ale literaturii clasice engleze, toată lumea i-a citit pe Shakespeare (prima noastră oprire a fost Stratford upon Avon), Dickens, Bernard Shaw sau Glasworthy, ca să amintesc de câțiva, ci de cărțile că să zic așa ”personalizate”, care mi-au trezit amintiri, mi-au evocat copilăria, prima tinerețe sau maturitatea, chiar bătrânețea, deoarece pe unele dintre ele continui să le recitesc…Read more…
Este destul de puțin cunoscut faptul că au existat evrei în China din vremuri foarte vechi. Există documente care atestă prezența unor comercianți evrei pe Drumul Mătăsii în sec. VII-X. Pe una din stațiile de pe Drumul Mătăsii s-a găsit o scrisoare din sec. al VIII-lea, care se află acum la British Museum. Este scrisă pe hârtie (care pe atunci se fabrica numai în China), în limba iudeo-persană. La invitația împăratului, acești comercianți evrei persani s-au stabilit la Kaifeng, întemeind cea mai veche comunitate evreiască din China. Se presupune chiar că primii evrei ar fi ajuns în China după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani (a.d. 70), dar nu există dovezi clare. La Shanghai s-a format o comunitate evreiasecă în a doua parte a sec. al XIX-lea. Erau comercianți veniți din Orientul Apropiat, cea mai importantă fiind familia Sassoon din Bagdad (căreia i se spunea și Rothschild ai orientului). Read more…
În ultimii ani am fost de mai multe ori in China, cu treburi. De la aeroport la hotel, de acolo la ședințe și înapoi. Uneori călătorii în afara Beijingului, cu trenul, tot cu treburi. Printre ele, foarte rar, câte o fugă spre un punct turistic cunoscut în întreaga lume: după mai bine de trei ani de călătorii în țara viermilor de mătase nu reușeam să înțeleg fenomenul social, politic și mai ales economic care are loc în China în ultimele decenii și care a transformat țara înapoiată și izolată de pe vremea lui Mao într-o supraputere care face concurență oricărei puteri occidentale, inclusiv Statele Unite. Și iată că luna trecută o excursie (da, excursie, nu călătorie cu treburi!) mi-a deschis ochii. Două săptămâni am cutreierat această țară imensă pe care niciun străin nu o poate cunoaște așa cum trebuie, pentru că nimeni (sau aproape nimeni) nu posedă instrumentele necesare pentru a înțelege ce se întâmplă acolo în aceste zile…Read more…
Spre sfârşitul lunii august 2013 am făcut o excursie care a cuprins frumosul oraş Stockholm şi capitalele ţărilor baltice. Impresiile acestei călătorii, ca şi relatarea de mai jos, sunt incluse în cartea de povestiri şi impresii de călătorie pe care am publicat-o la Bucureşti înaintea declanşării pandemiei universale, în martie a.c. Foarte aproape de hotelul în care am locuit la Vilnius, la sfârşitul verii 2013, se afla o sinagogă. Deoarece se apropia Rosh Hashana, am hotărât să o vizitez. Am întâlnit o doamnă religioasă, o localnică, cu care am stat puţin de vorbă. Printre altele, mi-a povestit despre slujba care tocmai urma să înceapă la orele 10:00, ca de altfel în fiecare sâmbătă. La întrebarea mea mi-a răspuns că există un rabin local care oficiază slujbele, un rabin israelian venind o dată pe lună pentru două săptămâni. În acea zi am avut ocazia să şi văd, parţial ce-i drept, una dintre ele. Am sosit cu cinci minute înaintea orei 10:00. La intrare, pe un jilţ de paie împletite, stătea un bătrân care mi-a făcut semn să intru pe uşa cealaltă, cea din stânga, nu pe unde intrasem cu o zi înainte. Am înţeles că era drumul spre balconul destinat femeilor. Read more…
Între anii 2003 şi 2010 am participat la forumul Taclale despre care am mai amintit în articolul scris despre reţele de socializare. Participanţii erau români trăitori pe diferite meridiane, în Europa, SUA, Canada şi chiar Australia. Acest grup de discuţii exista pe vremea când nu se inventase Facebook-ul şi se purtau discuţii variate, oamenii se ciondăneau câteodată. Cu timpul, „taclaliştii” s-au mutat pe FB. Mie experienţa respectivă mi-a fost suficientă ca să nu mai particip niciodată la forumuri, dar mai păstrez însemnările de călătorie scrise pentru forumiştii de atunci. Citind articolul despre Andaluzia, publicat de Peter Biro în Baabel, mi-am amintit de propria mea vizită în Andaluzia, din anul 2005, cu păţaniile de rigoare. Am decis să le public în Baabel, în două părţi. Sper să vă încurajeze să ajungeţi prin acele locuri, pe cât de frumoase, pe atât de calde. Dar ţineţi minte că nu există nici un oraş mai frumos decât Madridul. Vă doresc să aveţi ocazia să vă plimbaţi şi să vă bucuraţi de ceea ce oferă Spania.Read more…
Orice călătorie are și o componentă de învățare. Atunci când descoperi lucruri pe care nu le știai despre locul pe care-l explorezi, e ca și cum ai avea acces la o lecție care nu se desfășoară într-o sală de clasă, printre elevi sau studenți, ci îți este livrată doar ție, iar tu trebuie s-o observi, s-o reții dacă dorești și să te îmbogățești. Poți să înveți în câteva minute despre lucruri pe care trebuia să le cauți poate în zeci de cărți și, unde mai pui că lecția îți este ”predată” în modul cel mai direct, chiar pe… teren! Riviera Franței are ca ”perlă a coroanei” orașul Nisa, situat în Golful Îngerilor, pe malul mării azurii, de o culoare uluitoare în lumina blândă a mijlocului de septembrie, o culoare de o frumusețe care aproape m-a făcut să gândesc, ardeleancă ce sunt, că ”așa ceva nu există”…Read more…
La 12 ani, deci, m-am îndrăgostit iremediabil de operă și până azi creația mea favorită este La Traviata. Când am împlinit 50 de ani, mi-am făcut cadoul unei reprezentații la Viena, în legendara Staatsoper. Mi-am luat un bilet undeva ”la cucurigu”, aproape de candelabrul uriaș de cristal în stil secession, de unde vedeam perfect sala și scena și emoția mea a fost atât de mare încât am scăpat, cu toată discreția de care am fost în stare, câteva lacrimi. Acesta rămâne pentru mine un moment de colecție, candidat la neuitare. Oradea nu are instituția operei, așa încât destul de rar avem privilegiul de a ne bucura de câte un spectacol, atunci când Clujul, Iașiul sau Timișoara fac turnee. Dar avem trupele de teatru, chiar două, una în limba română și cealaltă în limba maghiară, iar acestea își pun amprenta pe viața culturală a orașului, îmbogățind-o magistral. Teatrul orădean este apreciat de localnici, este un reper cultural al trecutului și al prezentului urbei, acesta fiind motivul pentru care doresc să-l prezint aici în mod succint, considerând că povestea lui, legată organic de aceea a orașului, este de interes. La intersecția Pieței cu strada Independenței, în 1714 se afla Hanul Vulturul, numit uneori și Berăria Orașului. Acesta găzduia frecvent evenimente culturale, printre care se numărau și spectacolele de teatru. Read more…
Timp de 23 de ani am intrat zilnic în acest edificiu orădean. Eram consilier al Instituției Prefectului Județului Bihor și am petrecut vreo 5000 de zile lucrătoare în clădirea care fusese cu secole în urmă Casa Comitatului. Am considerat așadar că se cuvine să mă documentez asupra istoriei clădirii, mai cu seamă fiindcă, la fel ca mai toate clădirile mai vechi sau mai noi, și aceasta are momente de glorie inedită și istorioare uitate care pot fi de interes pentru cititori. Comitatul, cu capitala la Oradea Mare, era o unitate administrativă a regatului Ungariei și a existat ca atare din secolul al XI-lea până în anul 1920. Înainte ca Oradea să devină ”Mare”, diferitele zone ale așezării aveau administrație proprie, iar piața în care este amplasat edificiul despre care vorbesc se afla în centrul orașului Olosig (din maghiarul Olaszi, adică orașul italienilor, al meșterilor veniți pe aceste meleaguri din Italia, încă din secolul al XII-lea). Oradea Mare se va compune mai târziu din Velența, Subcetate, Orașul Nou și Olosig. Ultimul conținea sediile administrative de importanță ale comitatului: Casa Comitatului, tribunalul, sediul episcopiei catolice, închisoarea, sediul comunității reformate ca și primăria orașului Olosig. Să încep deci cu începutul, dar acesta este învăluit în mister, deoarece data construcției clădirii nu este precizată nicăieri în mod explicit.Read more…
Mărturisesc că de la început am fost fascinată de numele acestei biserici pentru că nu mai auzisem de vreun locaş de cult creştin care să aibă hramul înţeleptului rege Solomon… Curând aveam să aflu că numele bisericii nu este legat regele biblic, ci de un armean înţelept şi destoinic: Solomon Simai, de patru ori jude primar al Gherlei între anii: 1721, 1725, 1727, 1729-1731.Read more…
Nu-mi amintesc să fi urmărit vreodată buletinele meteorologice cu atâta atenție ca acum când am fost în frumoasa mea excursie din Anglia și Scoția. De cum ajungeam la hotel, și asta se întâmpla seara, dar și dimineața – deschideam televizorul la BBC care dădea foarte frecvent buletinul meteo. Și ce să vezi…din păcate, previziunile se și adevereau, mai ales când era vorbă de ploaie. Dar să nu vorbesc cu păcat, au fost doar episoade de ploaie, țineau o jumătate de oră sau o oră, după aceea se opreau și, am avut și zile în care chiar era vară. Scoția, care este mai la nord și, prin așezare, supusă mișcărilor norilor, ne-a oferit o zi superbă la Edinburgh și una mai puțin superbă, dar acceptabilă când am făcut o excursie minunată în zona muntoasă, pe lângă lacuri, inclusiv la Lochness, dar Nessie a lipsit, a apărut numai la magazinele de suverniruri și nu în lac.Read more…
Întâi o precizare autobiografică. În prima decadă a vieții mele terestre am fost un adevărat provincial de periferie, orășelul moldovean în care am crescut fiind greu de găsit pe harta României. Dar apoi am devenit cetățean al Capitalei și ca toți ceilalți concitadini ai mei, n-am prea dat mare importanță restului țării, pentru simplul motiv că restul nu avea nicio importanță (sîc!).Pe vremuri se spunea că Haifa muncește, Ierusalimul se roagă și Tel Avivul se distrează. Și atunci m-am întrebat ce face Beer Șeva? Răspunsul a venit imediat: Beer Șeva doarme! Asta m-a neliniștit profund – atunci ce nevoie au de încă un medic anestezist?! Deci în Israel am redevenit provincial, chiar provincial periferic, dar de data aceasta gândurile mele nu s-au îndreptat în mod serios spre capitala eternă a Israelului, ci spre Tel Aviv, pentru că Tel Aviv este pentru Israel exact ceea ce New York este pentru Statele Unite. Așa se face că de aproape o jumătate de secol respirăm aerul provinciei, la început în nord și apoi în sud, dar din când în când încercăm să ne destindem, trăgând o fugă spre orașul despre care se spune că nu închide ochii nicio clipă. O facem cu regularitate, cel puțin o dată pe lună, trăgând la acelaș hotel (nu, nu-i pomenesc numele pentru că am mai spus, nu sunt agenție de voiaj, dar dacă mă întrebați o să vă spun!) și apoi o luăm din loc în diverse direcții și în diverse scopuri.Read more…
Întotdeauna mi-a plăcut Constanța. Când eram mică plănuiam în gând că atunci când o să cresc o să mă mut acolo, pe malul mării. De câte ori întâlneam constănțeni la munte mă întrebam cu ușoară indignare ce nevoie au să plece în alte părți când au un oraș grozav și marea la doi pași de casă. Pentru că verișoara mea primară locuia la Constanța, mergeam s-o vizităm tot timpul anului, nu doar vara. Și adevărul e că marea îmi plăcea mai mult în octombrie sau în noiembrie. Căpăta o culoare oțelită și avea un aer melancolic, fără mulțimea zgomotoasă de pe plajă. Îmi amintesc de o seară de noiembrie, nu foarte friguroasă. Ieșeam cu Tata de la Casino și a devenit brusc foarte agitată. A trebuit să o luăm la fugă, altfel valurile ne-ar fi udat din cap până-n picioare.Read more…
Privilegiile generate de arta proiectării sistemelor hidraulice m-au purtat adeseori în exteriorul meridianelor româneşti sau israeliene. Am ajuns astfel la Moscova, Baku, Novi Sad, Budapesta sau Varşovia, iar după ianuarie 1980, la Washington DC, Baltimore, Chicago, Cleveland sau Seattle. În peregrinările europene, am admirat adeseori grupe de 3-4 adolescenţi cu telefoane celulare şi credit card, sosiţi absolut singuri din Scandinavia sau Germania, fără problemele pe care le aveam noi, la aceeaşi vârstă, când călătoream la Snagov. Fără invidie, mi-am amintit de vacanţele petrecute pe malul Teleajenului şi de prima excursie în Bucegi ca student, călătorind pe platforma unui camion cu prelată cei 60 de kilometri care despărţeau oraşul Ploieşti de Cota 1400 din Sinaia! Amintirile de faţă încep din perioada anilor ’68 şi continuă până în prezent. S-au schimbat multe din vremurile când am vizitat locurile amintite şi, în consecinţă, pe măsura anilor care trec, cele scrise devin o incursiune mai curând în timp decât în spaţiu….Read more…
Între anii 2003 şi 2010 am participat la forumul Taclale, despre care am mai amintit în articolul despre reţele de socializare. Participanţii erau români trăitori pe diferite meridiane, în Europa, SUA, Canada şi chiar Australia. Acest grup de discuţii exista pe vremea când nu se inventase Facebook şi se purtau discuţii variate, oamenii se ciondăneau câteodată. Cu timpul, „taclaliştii” s-au mutat pe Facebook. Mie experienţa respectivă mi-a fost suficientă ca să nu mai particip niciodată la forumuri, dar mai păstrez însemnările de călătorie scrise pentru forumiştii de atunci. Citind articolul despre Andaluzia, publicat de Peter Biro în Baabel, mi-am amintit de propria mea vizită în Andaluzia, din anul 2005, cu păţaniile de rigoare. Am decis să le public în Baabel, în două părţi. Sper să vă încurajeze să ajungeţi prin acele locuri, pe cât de frumoase, pe atât de calde. Dar ţineţi minte că nu există niciun oraş mai frumos decât Madridul. Vă doresc să aveţi ocazia să vă plimbaţi şi să vă bucuraţi de ceea ce oferă Spania. A doua zi am pornit cu maşina către Sevilla. Călătoria a fost lină şi plăcută, traversând dealuri verzi cu plantaţii cu care deja mă obişnuisem, măslini şi viţă de vie. Dar în apropierea oraşului am avut o serie de încurcături, din cauza unor devieri ale drumurilor, pancarte greşite şi alte neînţelegeri, probabil inevitabile. În cele din urmă am ajuns la Sevilla, un oraş nespus de frumos, variat ca aspect, unde trecutul convieţuieşte cu prezentul cam la fiecare pas…Hostalul închiriat iniţial se afla în partea sudică a oraşului. Mi s-a mai ivit astfel încă o ocazie de a trece podul peste Guadalquivir şi în cele din urmă m-am apropiat de hotel. Aveam harta, accesoriu care nu putea să lipsească, eram cam la 50 de metri de destinaţie, dar intrasem într-o zonă în care maşina se “freca” aproape de pereţii caselor de pe străduţe, toate în sens unic. M-am învârtit vreo oră în jurul cozii şi nici cele trei telefoane la destinaţie nu m-au ajutat ca să nimeresc adresa.Read more…
Fără îndoială că Israelul este o scenă foarte dinamică pentru start-upuri. În cifre absolute el se situează la același nivel cu SUA și Singapore, dar raportat la mărimea populației este pe primul loc la nivel mondial. Între Iordan și Marea Mediterană există aproape 10.000 de companii high-tech inovatoare, majoritatea fiind implicate în software, sănătate, energie, mediu și tehnologii agricole. Toate au în comun nevoia de a găsi investitori de capital de risc. Culmea acestor eforturi a fost atinsă în 2020, când s-au strâns peste 10 miliarde dolari. În 2021 cifrele au fost ceva mai mici, iar pentru 2022 se prevede o scădere de 30% – ceea ce încă reprezintă sume uriașe. Unele dintre aceste companii, precum Waze sau MobilEye, au ajuns la statutul de „unicorn”, adică ele valorează peste un miliard de dolari. Recent am avut ocazia să arunc o privire personală în lumea start-upurilor israeliene, o privire prin gaura cheii în interiorul palatelor de sticlă și beton de pe ambele părți ale Autostrăzii Ayalon – și mai departe. Intrarea mea modestă în această lume fascinantă se datorează unei împrejurări deosebite: am devenit și eu o mică parte a unei asemenea companii proaspăt înființate. Nu e nici pe departe un „unicorn”, nici măcar o companie de succes care aduce profit investitorilor. Este un spin-off din peisajul universitar elvețian: Universitatea din Zürich, Spitalul Universitar (fostul meu angajator) și renumitul Institut Federal Elvețian de Tehnologie (ETH) – echivalentul elvețian al Technion-ului, de unde de-a lungul timpului au ieșit minți strălucite, printre care peste o duzină de laureați ai Premiului Nobel.Read more…
În Europa sunt șase micro-state: Vatican, San Marino, Liechtenstein, Andorra și Malta, iar eu am fost, până acum, în trei dintre ele. În Vatican, statul cel mai mic din lume, nu am ajuns încă, Andorra și Malta sunt și ele necălcate, dar nu se știe niciodată unde mă vor mai purta pașii. De aceea mă ”antrenez” făcând zilnic mulți pași… Despre Liechtenstein am scris, iar la San Marino, cea mai veche republică din lume, am fost în urmă cu peste 15 ani, în compania unor tineri grozavi, copii ai unor prieteni, fete și băieți, prieteni la rândul lor, care aveau la acea vreme în jur de 20 de ani și au ținut morțiș să-mi arate statul-cetate rupt dintr-o poveste. La Monaco, căci despre el vreau să scriu azi, am ajuns pentru scurt timp într-o seară, în septembrie 2022, în drum spre Nisa, venind din Serenissima Republică venețiană, unde experimentaserăm rapid fenomenul de aqua alta și mâncaserăm la repezeală cea mai bună variantă de pizza. Dar despre asta, poate cu ală ocazie. Despre Monaco, acest loc de pe Coasta de Azur, îți faci tot felul de impresii înainte de a ajunge la el, știind că este locul cu oamenii cei mai bogați de pe planetă. Este o țară minusculă care nu are loc nici măcar pentru un aeroport propriu și care adună pe micul ei teritoriu miliardarii lumii, o țară al cărei nume înseamnă ”singura casă”…mă rog, pentru unii!Read more…
Acest curent artistic apărut cu mai bine de un veac în urmă, a înfrumusețat major atât de multe locuri și atât de multe lucruri. Pentru amprenta splendidă lăsată în lume, Art Nouveau este sărbătorit internațional în 10 iunie iar eu, ca o mare iubitoare a lui, aș vrea să povestesc despre răspândirea urmelor lui într-o zonă destul de apropiată de noi: Serbia. De fapt, în recenta mea excursie la Subotica m-a frapat să regăsesc un aspect extrem de asemănător Oradiei, datorat arhitecților orădeni Dezső Jakab și Marcell Komor care au lucrat în ambele orașe. Evident, la vremea lor arhitecții au lucrat în diverse zone ale Imperiului Austro-Ungar, publicând în reviste budapestane și atingând o faimă binemeritată. La Oradea ei sunt autorii, printre altele, ai splendidului palat „Vulturul Negru” din Piața Unirii. De câțiva ani îmi doresc să ajung în Serbia, mai cu seamă la Belgrad și la Subotica, despre care am auzit că sunt orașe foarte frumoase, să văd Dunărea care îmi este foarte dragă – fiindcă ajunge la mare – și pentru că eram curioasă să văd cum arată o țară europeană din afara Uniunii și care, relativ recent, a avut un război oribil care a dus la dizolvarea Iugoslaviei pe care o știam eu. Mărturisesc că nu mă așteptam ca în Voivodina, regiunea învecinată cu Banatul nostru, să găsesc atât de multe urme ale curentului Art Nouveau și o asemănare atât de uimitoare cu părțile noastre ardelene, orădene în speță. Orașul este inclus în circuitul patrimoniului Art Nouveau european (alături de Budapesta, Viena, Barcelona, Riga, Helsinki, Bruxelles, Glasgow, dar și Timișoara) datorită, în special, creațiilor celor doi arhitecți orădeni, Dezső Jakab și Marcell Komor, care au proiectat clădirea primăriei orașului, sinagoga și alte câteva clădiri emblematice.Read more…
Primul muzeu vizitat a fost Guggenheim. Urcând la etaj, mi s-a arătat imediat– GUERNICA !!! a lui Pablo Picasso. Am rămas mută de admirație …În adolescență am urmărit cu multă emoție, mai în secret, evoluția războiului civil din Spania – o fată cuminte nu se cuvenea să aibă asemenea preocupări ! Știam foarte bine ce vroia să arate Picasso întregii lumi – şi iată-mă în fața renumitei opere de artă !!! Read more…
Locuitorii din Drumul Taberei au constatat cu satisfacție că s/a redeschis parcul de care fuseseră lipsiți, o bună bucată de vreme. Și surpriză – parcul a fost reînnoit !!! Este drept, a durat destul de mult, au fost chiar și câtevaRead more…