Gettysburg

Aici, la Gettysburg, în urmă cu aproape un secol şi jumătate, mai precis în iulie 1863, a avut loc bătălia hotărâtoare între cele două tabere participante la războiul civil american: Nordul Statelor Unite sau Uniunea, pe de o parte, şi Statele Confederate ale Americii, mai pe scurt Confederaţia sau Sudul, pe de altă parte. Localitatea Gettysburg prezintă interes pentru numeroasele relicve ale războiului civil, inclusiv un mare cimitir unde se odihnesc victimele ostilităţilor. Pe aleea principală vedem tunurile părţilor combatante şi statuile ecvestre ale comandanţilor care s-au înfruntat aci: ambiţiosul general Robert Edward Lee, comandantul trupelor Confederate, şi generalul George Gordon Meade, comandantul trupelor Uniunii.Read more…

Amintiri: La munte. 1946 – 1977

Am avut de-a lungul anilor multe zile de naștere însă cea mai dragă mi-a rămas ziua când am împlinit zece ani. Petreceam toată vara împreună cu mama și sora mea mai mică într-o comună din Munții Apuseni, aproape de Beiuș. Fugisem de la oraș pentru că acolo – ca și în celelalte orașe – bântuia o cumplită epidemie de polio. Era încă înainte de apariția vaccinului. M-am trezit și în loc de cadou am primit o veste mare: eu și cu mama mergem în excursie într-un loc faimos, despre care am tot auzit vorbindu-se – Stâna de Vale. Surioara a fost lăsată în grija gazdelor iar noi am pornit spre rampa trenului forestier. Mica locomotivă urca încet și găfâind pe un defileu îngust. În stânga un fir de apă se prăvălea zgomotos, în dreapta era o pădure deasă și întunecată. Crengile lungi aproape atingeau pasagerii așezați pe platforma deschisă. În stațiune peisajul devenea mult mai blând, erau pajiști, căsuțe îngrijite, straturi de flori și un mare hotel construit încă pe vremea habsburgilor. Ne-am plimbat, ne-am așezat în iarbă și mama mi-a povestit despre excursiile ei din tinerețe prin munții Bucovinei. În mod miraculos bocancii ei de-atunci au supraviețuit, erau încă buni și când mai cresc îi voi primi ca să continui tradiția urcatului pe munte.Read more…

Bucovina revizitată

Familia mamei este originară din Bucovina din ambele părţi, atât maternă, cât şi paternă. Despre familia tatei din păcate știu foarte puțin, dar despre familia mamei există destule informații. Atât amintirile bunicului meu, Moses Zwecker, cât și cele ale mamei mele, Erika Shaffer, pot fi găsite în arhiva revistei Baabel (mai 2016, respectiv septembrie 2016). Părinții mei s-au cunoscut după război, ca studenți la Timișoara. Eu m-am născut la Timișoara, am crescut la Arad, iar Bucovina mi s-a părut întotdeauna un loc îndepărtat, misterios, aproape legendar. Cu timpul am avut posibilitatea să o vizitez, întâi cu o excursie condusă de profesorul nostru de geografie și mai apoi cu familia. Dar au trecut de atunci peste cincizeci de ani. Chiar dacă am mai fost în România, aterizam la București și de acolo o luam bineînțeles spre apus, spre locurile natale. Abia în vara aceasta, cu ocazia unei călătorii făcute împreună cu soțul meu la Cluj, am închiriat o mașină și am revizitat locurile legate de istoria familiei mele. Țineam neapărat să revăd întâi de toate Cheile Bicazului. Îmi amintesc din excursia cu școala că peisajul mi s-a părut extraordinar; acum, după ce am mai văzut lumea, m-a impresionat în egală măsură. Fiind un drum periculos, șoferul autobuzului de elevi ne-a cerut să facem o parte din drum pe jos și îmi amintesc că, fiind încă de atunci interesată de botanică, am văzut acolo pentru prima dată în viață orhidee sălbatice. L-am avertizat pe soțul meu că drumul va fi greu, dar cred că în copilărie totul pare mai mare, mai deosebit, mai periculos – el a parcurs drumul cu ușurință. Ne-am oprit totuși și am făcut câțiva pași pe jos, pentru a admira în tihnă peisajul – am regăsit chiar și orhideele… unde s-a născut mama, nici în satele părinților eiRead more…

Sirieni în Tenerife

Instalat în taxi am aflat că taximetristul se numea Șamir și era un sirian (care nu vorbea engleza:) Omul însă era dotat cu un telefon mobil cu program de translare din spaniolă în engleză în și vice versa.Sigur era incomod și nu întotdeauna inteligibil, dar până la urmă a funcționat și am aflat în primii 30 de kilometri cum a plecat din Siria cu 40 de ani în urmă, a trăit mulți ani în Venezuela apoi s-a retras la pensie în Tenerife unde șofează din plăcere și să-și rotunjească pensia. Mi s-a părut un om la locul lui.Read more…

Case, oameni, amintiri. Strada Şincai din Cluj

Parafrazându-l pe Ion Creangă – Nu știu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul copilăriei mele… îmi vine în minte strada Şincai. Cei trei reprezentanți ai școlii Ardelene s-au regăsit nu numai în statuia din fața Universității, ci și în cele trei străzi paralele: Gh. Şincai, Samuil Micu și Petru Maior, în aproprierea marilor străzi Moților si Memorandului. Copiii care au crescut pe aceste străzi în anii ’50 – ’60 ai secolului trecut, frecventau aproape toți Şcoala Generală “Bob”, de pe str. Episcop Ion Bob. Ȋn timpuri mai vechi, str. Şincai s-a numit str. Hegedüs Sándor și – ceea ce e mai puțin cunoscut – și str. Paris.

La numărul 1 al acestei străzi, chiar pe colţ, se înălţa clădirea administrativă a Uzinelor Electrice, în stil Bauhaus, construită în anii ’30 ai secolului trecut. Lipită de casa Uzinelor Electrice, la numărul 3, am copilărit eu, într-o casă cu etaj, cu o tencuială roșu – brun, construită la începutul anilor 1930, după proiectul cunoscutului arhitect Heves.Read more…

Leii Ierusalimului

Leul a fost un simbol al Ierusalimului încă din vremuri străvechi. După cum scrie în Geneza, cap. 49: Fiind pe patul de moarte Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: Strângeți-vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni… Iuda este un pui de leu… Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui…Cu timpul, tribul lui Iuda a primit un loc dominant printre cele douăsprezece triburi ale lui Israel, regii David și Solomon au aparținut tribului lui Iuda, regele David a stabilit capitala regatului unit la Ierusalim. De atunci Ierusalimul a rămas pentru totdeauna capitala noastră, chiar dacă timp de multe secole acest lucru nu era o realitate fizică ci se afla numai în inimile evreilor răspândiți prin lume. Iar leul a rămas un simbol al Ierusalimului chiar și atunci!Read more…

Casa din Portobello

La Dublin, asemenea altor orașe pe care am avut norocul să le cutreier de-a lungul anilor, mi-am respectat pe cât posibil obiceiul de a ocoli marile Muzeul se află în clădirea modestă a unei sinagogi de altădată, în cartierul Portobello, numit de mulți Micul Ierusalimatracții turistice. Norocul a făcut însă ca într-o seară ploioasă, în camera de hotel, studiind cam într-o doară harta primită la recepție, să dau peste Muzeul Evreiesc al Irlandei, situat în imediata apropiere, pe cheiul lui Grand Canal, pe care-l vedeam prin geam și care vrând-nevrând îmi amintea de lacul Parcului din Cluj, probabil datorită sălciilor plângătoare, ale căror ramuri mângâiau apa acestui colț liniștit al orașului.Read more…

În proximitatea Casei Albe: WASHINGTON DC

În anul 1985 mă aflam pentru prima oară în acest oraş splendid, cu aparenţă europeană, privind cu interes şi emoţie arhitectonica clasică a locului, atât de deosebit de restul Lumii Noi şi totuşi atât de american…În următorii cinci ani, la diferite date calendaristice, am petrecut aici mai mult de zece weekendÐuri, perioadă care face obiectul prezentelor note.Read more…

Anglia și lecturile mele

Anglia figura de multă vreme pe lista planurilor mele de călătorie, dar ea a fost „accelerată” de Brexit. Mă gândeam, și nu cred că am greșit foarte mult, la posibilitatea reintroducerii vizelor și chiar nu aveam nici un chef să stau la cozi pe la Consulatul britanic, acum când ne-am obișnuit să ”zburdăm” prin toată Europa numai cu buletinul. Se pot scrie multe lucruri despre o astfel de călătorie care m-a dus în locuri minunate și interesante, despre care am crezut în tinerețe că nu le voi vedea niciodată – de pildă British Museum –, dar ceea ce m-a urmărit tot timpul în aceste nouă zile, mai ales când am străbătut Anglia, au fost cărțile, lecturile mele legate de locurile vizitate. Nu este vorba de opere ale literaturii clasice engleze, toată lumea i-a citit pe Shakespeare (prima noastră oprire a fost Stratford upon Avon), Dickens, Bernard Shaw sau Glasworthy, ca să amintesc de câțiva, ci de cărțile că să zic așa ”personalizate”, care mi-au trezit amintiri, mi-au evocat copilăria, prima tinerețe sau maturitatea, chiar bătrânețea, deoarece pe unele dintre ele continui să le recitesc…Read more…

Evreii din Shanghai

Este destul de puțin cunoscut faptul că au existat evrei în China din vremuri foarte vechi. Există documente care atestă prezența unor comercianți evrei pe Drumul Mătăsii în sec. VII-X. Pe una din stațiile de pe Drumul Mătăsii s-a găsit o scrisoare din sec. al VIII-lea, care se află acum la British Museum. Este scrisă pe hârtie (care pe atunci se fabrica numai în China), în limba iudeo-persană. La invitația împăratului, acești comercianți evrei persani s-au stabilit la Kaifeng, întemeind cea mai veche comunitate evreiască din China. Se presupune chiar că primii evrei ar fi ajuns în China după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani (a.d. 70), dar nu există dovezi clare. La Shanghai s-a format o comunitate evreiasecă în a doua parte a sec. al XIX-lea. Erau comercianți veniți din Orientul Apropiat, cea mai importantă fiind familia Sassoon din Bagdad (căreia i se spunea și Rothschild ai orientului). Read more…

Însemnări din țara capitalismului (de stat!) atotbiruitor

În ultimii ani am fost de mai multe ori in China, cu treburi. De la aeroport la hotel, de acolo la ședințe și înapoi. Uneori călătorii în afara Beijingului, cu trenul, tot cu treburi. Printre ele, foarte rar, câte o fugă spre un punct turistic cunoscut în întreaga lume: după mai bine de trei ani de călătorii în țara viermilor de mătase nu reușeam să înțeleg fenomenul social, politic și mai ales economic care are loc în China în ultimele decenii și care a transformat țara înapoiată și izolată de pe vremea lui Mao într-o supraputere care face concurență oricărei puteri occidentale, inclusiv Statele Unite. Și iată că luna trecută o excursie (da, excursie, nu călătorie cu treburi!) mi-a deschis ochii. Două săptămâni am cutreierat această țară imensă pe care niciun străin nu o poate cunoaște așa cum trebuie, pentru că nimeni (sau aproape nimeni) nu posedă instrumentele necesare pentru a înțelege ce se întâmplă acolo în aceste zile…Read more…

Biserica Solomon

Mărturisesc că de la început am fost fascinată de numele acestei biserici pentru că nu mai auzisem de vreun locaş de cult creştin care să aibă hramul înţeleptului rege Solomon… Curând aveam să aflu că numele bisericii nu este legat regele biblic, ci de un armean înţelept şi destoinic: Solomon Simai, de patru ori jude primar al Gherlei între anii: 1721, 1725, 1727, 1729-1731.Read more…

”Cântând în ploaie” prin Scoția și Anglia

Nu-mi amintesc să fi urmărit vreodată buletinele meteorologice cu atâta atenție ca acum când am fost în frumoasa mea excursie din Anglia și Scoția. De cum ajungeam la hotel, și asta se întâmpla seara, dar și dimineața – deschideam televizorul la BBC care dădea foarte frecvent buletinul meteo. Și ce să vezi…din păcate, previziunile se și adevereau, mai ales când era vorbă de ploaie. Dar să nu vorbesc cu păcat, au fost doar episoade de ploaie, țineau o jumătate de oră sau o oră, după aceea se opreau și, am avut și zile în care chiar era vară. Scoția, care este mai la nord și, prin așezare, supusă mișcărilor norilor, ne-a oferit o zi superbă la Edinburgh și una mai puțin superbă, dar acceptabilă când am făcut o excursie minunată în zona muntoasă, pe lângă lacuri, inclusiv la Lochness, dar Nessie a lipsit, a apărut numai la magazinele de suverniruri și nu în lac.Read more…

Nimic nu se pierde, dar nici nu se transformă

Întâi o precizare autobiografică. În prima decadă a vieții mele terestre am fost un adevărat provincial de periferie, orășelul moldovean în care am crescut fiind greu de găsit pe harta României. Dar apoi am devenit cetățean al Capitalei și ca toți ceilalți concitadini ai mei, n-am prea dat mare importanță restului țării, pentru simplul motiv că restul nu avea nicio importanță (sîc!).Pe vremuri se spunea că Haifa muncește, Ierusalimul se roagă și Tel Avivul se distrează. Și atunci m-am întrebat ce face Beer Șeva? Răspunsul a venit imediat: Beer Șeva doarme! Asta m-a neliniștit profund – atunci ce nevoie au de încă un medic anestezist?! Deci în Israel am redevenit provincial, chiar provincial periferic, dar de data aceasta gândurile mele nu s-au îndreptat în mod serios spre capitala eternă a Israelului, ci spre Tel Aviv, pentru că Tel Aviv este pentru Israel exact ceea ce New York este pentru Statele Unite. Așa se face că de aproape o jumătate de secol respirăm aerul provinciei, la început în nord și apoi în sud, dar din când în când încercăm să ne destindem, trăgând o fugă spre orașul despre care se spune că nu închide ochii nicio clipă. O facem cu regularitate, cel puțin o dată pe lună, trăgând la acelaș hotel (nu, nu-i pomenesc numele pentru că am mai spus, nu sunt agenție de voiaj, dar dacă mă întrebați o să vă spun!) și apoi o luăm din loc în diverse direcții și în diverse scopuri.Read more…

Surpriza din orașul scufundat

Întotdeauna mi-a plăcut Constanța. Când eram mică plănuiam în gând că atunci când o să cresc o să mă mut acolo, pe malul mării. De câte ori întâlneam constănțeni la munte mă întrebam cu ușoară indignare ce nevoie au să plece în alte părți când au un oraș grozav și marea la doi pași de casă. Pentru că verișoara mea primară locuia la Constanța, mergeam s-o vizităm tot timpul anului, nu doar vara. Și adevărul e că marea îmi plăcea mai mult în octombrie sau în noiembrie. Căpăta o culoare oțelită și avea un aer melancolic, fără mulțimea zgomotoasă de pe plajă. Îmi amintesc de o seară de noiembrie, nu foarte friguroasă. Ieșeam cu Tata de la Casino și a devenit brusc foarte agitată. A trebuit să o luăm la fugă, altfel valurile ne-ar fi udat din cap până-n picioare.Read more…

Prin muzeele din New York

Primul muzeu vizitat a fost Guggenheim. Urcând la etaj, mi s-a arătat imediat– GUERNICA !!! a lui Pablo Picasso. Am rămas mută de admirație …În adolescență am urmărit cu multă emoție, mai în secret, evoluția războiului civil din Spania – o fată cuminte nu se cuvenea să aibă asemenea preocupări ! Știam foarte bine ce vroia să arate Picasso întregii lumi – şi iată-mă în fața renumitei opere de artă !!! Read more…

Samuel Schwarz și evreii din Belmonte

În anul 1917 evreul Samuel Schwarz, inginer de mine din Polonia, ajungea în Portugalia pentru a lucra la exploatările miniere de la Gaia. S-a stabilit la Belmonte, un pitoresc orășel din nordul țării care se mândrește a fi patria lui Pedro Alvares Cabral – celebru navigator din secolul XVI, descoperitorul Braziliei. Curând avea să observe la gazdele sale niște comportări ciudate. De pildă cumpărau la măcelărie carne de porc, ca toată lumea, dar odată ajunși acasă o aruncau la gunoi. Vineri seara încuiau cu grijă ușile, trăgeau toate obloanele, după care aprindeau lumânări și rosteau rugăciuni. Toate acestea îi erau bine cunoscute de acasă. Samuel Schwarz s-a hotărât să cerceteze lucrurile și să caute explicații. Cu multă răbdare și după îndelungate strădanii el a reușit să câștige încrederea acelor oameni și să afle adevărul. Un adevăr care l-a uluit: exista aici o mică și străveche comunitate de cripto-evrei, unică în felul ei. Timp de aproape cinci sute de ani ei au practicat iudaismul în cel mai deplin secret . Trăind în endogamie și evitând persecuțiile inchiziției au izbutit să-și păstreze identitatea fără nici o întrerupere. La izgonirea din Spania, în 1492, zeci de mii de evrei au găsit refugiu în Portugalia. Dar după numai cinci ani regele Manuel I a decretat expulzarea tuturor celor care nu s-au convertit la religia creștină. Mulți au luat calea exilului, alții au acceptat. Cei din Belmonte, câteva familii a căror comunitate era atestată încă din secolul XII, au ales o soluție extremă: formal convertiți, au decis să rămână evrei.Read more…

O seară aproape biblică

După ce am citit câteva texte vibrante în revista Baabel din 31 octombrie a.c., pe care mi-a trimis-o prietenul şi colegul meu Dr. Gabriel Gurman, m-am hotărât să mă duc neapărat să vizitez o sinagogă. Ocazia s-a ivit imediat, deoarece am primit o invitaţie la Concertul SoNoRo pentru duminică, 3 noiembrie, la ora 19, chiar la Templul Coral de pe strada Sfânta Vineri nr. 9 din Bucureşti. şa că iată-mă duminică deja de la ora 18.15 în faţa Templului Coral. Am venit mai devreme ca să ”prind” un loc mai în faţă, să-mi delectez urechea cu programul talentatei orchestre de cameră, SoNoRo, care de mulţi ani ne face surpriza să ne cheme în spaţii cu totul speciale. Ce bine că am venit mai devreme! E o vreme de început de veac în Bucureşti, o toamnă ca în poezia lui Arghezi… Sunt în curte şi admir frumoasa siluetă a Templului, pe care nu l-am mai văzut de când am condus-o pe ultimul drum pe Tia Peltz… O cunoşteam din anul IV de Medicină, de când făceam stagiu la Clinica de Boli Interne (Cardiologie, mai ales) la Spitalul Caritas… Read more…