Pe urmele lui Shapira și ale „Fetiței din Ierusalim”

Cu toate că au trecut 150 de ani, multe locuri legate de „afacerea Shapira”, despre care am pomenit în numărul trecut, există și azi. Propun cititorilor un tur virtual prin Ierusalim în căutarea trecutului. Principala mea sursă de informații este Fetița din Ierusalim, romanul autobiografic scris de fiica lui Shapira, sub pseudonimul Myriam Harry. Ea apare în carte cu numele de Siona – cea născută pe Muntele Sion. Bineînțeles că este literatură, cartea nu poate fi luată automat ca document. Totuși multe amănunte din carte se potrivesc cu cele pe care le aflăm din presa vremii și în alte surse istorice. (Romanul se găsește în întregime aici: https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/ ) Pentru a ne închipui cum arăta orașul la venirea lui Shapira, ne folosim de harta lui Wilson din 1865. Cetatea Ierusalimului este însemnată cu roz. Spre vest este Poarta Jaffa, cu Cetățuia și Turnul lui David. Complexul din spatele cetățuii cuprinde biserica Christ Church, cea mai veche biserică protestantă din Orientul Apropiat și încă câteva clădiri, printre care și casa unde locuia Shapira,…Read more…

Vizita la Bucureşti după Corona (II)

La Bucureşti sunt realizări vizibile legate de progresul tehnologic, socio-economic al societăţii româneşti, dar pe de altă parte, e din ce în ce mai dezolant să observi multe case vechi cu tencuiala căzută, străzi al căror pavaj este fisurat, chiar atunci când pietrele rotunde de altă dată sunt înlocuite în majoritate cu asfalt. Acoperişurile caselor cu structuri foarte învechite produc un sentiment de tristeţe şi de teamă, pe care de această dată nici eu nu l-am putut învinge. Prima zi la Bucureşti a fost o revenire într-un ambient ploios, în care plăcerea cea mai mare mi-a făcut-o revederea cu vechea şi eterna mea prietenă şi colegă de facultate Doina C., venită de la Constanţa pentru a ne întâlni din nou, chiar şi pentru puţine ceasuri. Profesor universitar în domeniul optimizărilor în transporturi maritime, Doina C., vine să mă întâlnească ori de câte ori ajung la Bucureşti, pentru a depăna amintiri, chiar visuri, unele împlinite, iar altele ba, dar pe lângă acestea discutăm şi unele din realităţile de astăzi ale vieţii noastre şi ale familiilor noastre.Read more…

Călătorind așa cum am visat mereu (6). Curiozități și măgăruși

De Franța sunt atașată în cel mai drag mod încă din tinerețe, atunci când se constituia într-un vis care părea irealizabil, Cortina de Fier fiind lăsată bine peste partea aceasta a lumii. Franța are câte ceva pentru fiecare vizitator al său: peisaje încântătoare și foarte diverse, istorie extraordinar de bogată, cultura care de sute de ani își pune amprenta pe întreaga Europă (aici s-au câștigat cele mai multe premii Nobel pentru literatură), are artă, tehnologie avangardistă, gastronomie (în medie aici se lansează zilnic două cărți de rețete), vinuri, modă (este considerată capitala mondială a parfumurilor), cinema, până și maniere și multe altele, pe alese, asta doar la o trecere în revistă foarte sumară. În plus, această țară mi-a oferit și privilegiul unei prietenii care rezistă de decenii. Curiozitățile Franței sunt multe, lucruri care o fac interesantă la fiecare pas, fiind cea mai vizitată țară din lume, iar Parisul este cel mai fotografiat oraș. Franța este țara cu cele mai multe fusuri orare din lume, 12, unul pentru Franța metropolitană (France métropolitaine) aflată în Europa și 11 pentru Franța de peste mări (France d’outre-mer) teritoriile franceze aflate pe celelalte continente, unde trăiesc cam 2,5 milioane de francezi pe 20% din suprafața totală a țării.Read more…

Un israelian în Extremul Orient: impresii de călătorie

Primul popas a fost Hong Kongul. Inutil a aminti faptul că tot ce vezi acolo e inedit, chiar și pentru cel care a vizitat cel puțin o dată China, așa zisul mainland. Amintesc învecinarea geografică a Hong Kongului cu cea mai populată țară a globului, pentru că totul acolo e influențat și se petrece în umbra marelui părinte, care și-a pierdut unul din ”copii” în urmă cu o mulțime de ani, dar care se pregătește să-și reunească ”familia” deajuns de curând, cam prin anul 2047, adică peste 30 ani.Read more…

Praga – o poveste de dragoste (1)

Tocmai absolvisem anul întâi de medicină la Timișoara când am dat peste un anunț: Biroul de Turism pentru Tineret organizează o excursie în Cehoslovacia. M-am înscris, ce aveam de pierdut? Știam că șansele mele de a primi aprobarea erau minime pentru că toată familia înaintase demult actele pentru emigrare în Israel. Dar, vorba aceea, „prost să fii, noroc să ai”: cererea de emigrare fusese înaintată la Arad, iar excursia se făcea din Timișoara. Era înainte de éra internetului, nimeni nu și-a luat osteneala să cerceteze și am primit aprobarea! A fost unul dintre evenimentele cele mai de seamă ale vieții mele de până atunci. Era prima excursie în străinătate, eram pentru prima oară independentă, era prima mea întâlnire cu civilizația occidentală (chiar dacă țara era dincoace de Cortina de Fier), am văzut pentru prima oară o catedrală gotică „adevărată”[1]… Frumusețea orașului m-a impresionat profund. În trei zile l-am străbătut în lung și în lat, am umblat până mi s-au tocit picioarele și am reușit să văd o mare parte din monumente și priveliști. Atunci mi-am promis mie însămi să fac tot posibilul ca să revin.Read more…

Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)

Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…

În Ungaria, pe urmele lui Beethoven și Liszt

Am fost de mai multe ori la Budapesta cu Eva. Ne place orașul, limba o cunoaștem, e limba noastră maternă. Bunătățile bucătăriei ungurești le știm de acasă. Înaintea celui de al Doilea Război Mondial orașul avea mulți locuitori evrei. Martoră este Sinagoga, cea mai mare a Europei. În timpul celui de al Doilea Război Mondial evreii din Ungaria, ca și evreii din mai toate țările Europei, au avut o soartă groaznică. Au rămas cărți, jurnale scrise de supraviețuitori, monumente memoriale ca și pantofii simbolici de pe malul Dunării, unde evreii au fost împușcați. Orașul are o mare tradiție muzicală. În anul 1800 Beethoven a dat un concert de cameră în Budai Várszinház (Teatrul Cetății din Buda), pe atunci numit Dal Teatrum. Placa memorială din fațada clădirii amintește acest eveniment.Read more…

Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (I)

Încă de la cafeaua de dimineață urmez sfaturile cercetătorilor de la Universitatea din Viena, care consideră că amnezia zilelor săptămânii este un semn al suprasolicitării psihice a populației în timpul lock-down-ului. Astăzi este miercuri, 6 ianuarie, 2021. Deși reperele mele zilnice rămân gărzile în spital, simt pierderea senzației timpului din cauza lipsei matineelor de duminică la Musikverein, a reprezentațiilor de marți de la Operă, ziua când e cel mai ușor de găsit bilete și a mersului la piață, vineri… M-am hotărât sa fac o plimbare pe Ringstrasse, apoi să iau masa de prânz în centrul orașului. Ce aș recomanda doamnelor, mai ales acum, într-o plimbare în aer liber, este să aibă mult curaj la alegerea culorii rujului, chiar dacă totul contrastează cu echipamentul sportiv, în cazul meu, costumul de Nordic Walking. Pornesc întru-un exercițiu simbiotic, fizic și mental, de meditație, memorie și cugetare, străbătând aproape 6 km în zgomotul ramurilor platanilor desfrunziți, într-un decor bine-cunoscut, dar care îmi pare străin. în timpul minimalismului contemporan, a încetinirii ritmului vieții și a distanțării sociale, bulevardul este o risipă de spațiu, de monumente și palate care completează ansamblul arhitectural al reședinței împăraților Austriei…Read more…

Trei arhitecți din Ierusalimul interbelic: 2. Austen St. Barbe Harrison

Englezul Austen St. Barbe Harrison (1891-1976) a fost practic cel care a stabilit înfățișarea fizică a mandatului britanic din Palestina – și totuși numele lui este aproape necunoscut, atât în Anglia, cât și în Israel.  Înainte de a începe acest proiect nu îl cunoșteam nici eu. Era un englez cât se poate de „neaoș”.  Provenea dintr-o familie înstărită din Kent și numele de Austen l-a primit în amintirea scriitoarei Jane Austen, cu care se înrudea.  În 1913 a absolvit arhitectura în Canada apoi studiat urbanism la Londra.  În Primul Război Mondial a suferit îngrozitor.  Fiind pacifist, conștiința nu i-a permis să contribuie la măcel, dar refuzând să lupte, risca să intre la închisoare, sau chiar să fie împușcat pe loc ca dezertor. Până la urmă a activat ca brancardier, cărând morți și răniți de pe câmpul de luptă.  Este aproape un miracol că a supraviețuit, iar greutățile prin care a trecut l-au marcat pe viață: era un om introvertit, trăia ca un pustnic, nu se știe nimic despre vreo relație cu o femeie.  Nu s-ar putea spune că nu a avut și el câțiva prieteni, dar evita mulțimile și petrecerile, la ședințe și la festivități nu se simțea în largul lui.  Cu adevărat fericit era numai când făcea drumeții lungi în natură. Primul post l-a primit în Grecia, la Salonic, unde a participat în reconstrucția de după război.  Atunci s-a îndrăgostit de orient, de peisaje, dar și de cultura locală.  A fost la Istanbul, la Cairo și chiar o vreme în India.  Arhitectura bizantină și cea islamică, pe care le-a studiat cu interes, aveau să influențeze construcțiile sale de mai târziu. În 1923, guvernatorul britanic al Palestinei i-a telegrafiat lui Winston Churchill, pe atunci ministru al coloniilor, că are nevoie de un arhitect calificat.Read more…

A fi blând cu tine însuţi

De două săptămâni mă aflu împreună cu soţul meu, pentru a treia oară, într-o staţiune balneoclimaterică din Slovacia. Se numeşte Piešťany. Staţiunea se găseşte la o distanţă de circa 90 de km de capitala Slovaciei, Bratislava, iar aceasta la doar 60 de km de Viena. Prima mențiune scrisă a orașului datează din 1113 sub numele „Pescan”, derivat din piesku (nisip), pentru că așezarea a fost întemeiată pe nisipul și pietrișul adus de râuri. În Evul Mediu localitatea aparținea unor moşieri maghiari, ba chiar şi lui Ludovic cel Mare (1342-1382) regele Ungariei (şi al Poloniei din 1370). Calităţile terapeutice ale apelor și ale nămolului au fost descoperite și documentate încă din 1571. În secolul al XVI-lea, la 2 km spre sud de vechiul Piešťany, vizavi de izvoarele termale, a fost întemeiat orașul balnear Teplice, iar zvonurile despre efectele vindecătoare ale izvoarelor locale nu au întârziat să se răspândească. În secolul al XVII-lea, o poezie a preotului Adam Trajan din Benešov aminteşte calităţile vindecătoare ale izvoarelor termale de la Piešťany.Read more…

Praga – o poveste de dragoste (2)

Voi încerca, dragii mei cititori, să vă iau într-o plimbare ca să vedeți Praga prin ochii mei. De la început vă avertizez nu voi vorbi deloc sau aproape deloc despre monumentele „clasice” – pe acelea le puteți găsi în orice ghid turistic. Pentru fiecare loc pe care îl pomenesc voi da adresa exactă ca să-l puteți vizita, pe Google Maps sau „per pedes apostolorum”, fiecare după gustul și posibilitățile lui. Întâi de toate vreau să vă conduc la hotelul meu preferat: „Dům u velké boty” (Casa de la cizma cea mare, pe str. Vlašská 30).Se află pe o străduță liniștită din Malá Strana, dar asta nu înseamnă că e greu accesibil: stația de tramvai din Piața Mare (Malostranské náměstí) e la o distanță de numai câteva minute. Hotelul este o afacere de familie, unde fiecare musafir este primit ca un prieten și răsfățat ca un prinț. (Ce ați dori să vă fac la micul dejun?) Ajunge să scoți capul pe fereastră și te simți în plin secol al XVII-lea. Read more…

Mila Magnifică din Chicago

În anul 1980, nou sosit în Ţara Sfântă, experţii în materie mi-au recomandat să anulez din curriculum vitae orice informaţie privind comunicările prezentate la simpozioane, examenele de doctorat, patente, publicaţii, precum şi alte deşertăciuni de acest gen care mă transformau într-un overqualified, un individ care nu poate fi angajat nicăieri şi niciodată. În consecinţă, ideea prezentării unor lucrări deosebite la o conferinţă de natură ştiinţifică sau tehnică a constituit, pentru mine cel puţin, un capitol încheiat. La sfârşitul anului 1987, în plicul cu antetul unei societăţi americane de hidraulică, am găsit o invitaţie de a participa la o conferinţă internaţională care urma să aibă loc în luna octombrie a anului următor în prestigiosul centru McCormick Place din Chicago. La data respectivă, fiind deja umblat prin America, ideea de a reveni la pupitrul unui asemenea forum mi-a surâs, trezind în mine vanităţi aparent adormite.Read more…

Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (II)

Au trecut mai bine de opt ani, anunța Institutul Meteorologic, de când iarna surprinde Austria, deja de la începutul lunii decembrie. Ultimul strat generos de zăpadă în Viena, cu viscol și frig este o imagine de demult, chiar și fiica mea, în vârstă de 20 de ani, își amintește vag de ultimele drumuri cu săniuța, din vremea grădiniței. Acum, în lock-down “light”, toate acoperișurile au un strat subțire de zăpadă. Într-un tempo monoton, trenul mă duce spre Semmering, o localitate de munte aflată la 90 km de Viena. De pe viaduct surprind panorama văii împădurite, acoperite în zăpadă, în pâcla fumului din coșurile caselor, ici-colo strălucind sub razele soarelui de iarnă. Doar câte o boare de vânt aduce pe geamul compartimentului un vârtej de pulbere albă. Pereții celor 14 tuneluri sunt ca ecranul unor cinematografe, umbrele vagoanelor se derulează în imagini sacadate, ca la proiecțiile unui vechi film sepia, iar contururile deformate artistic de lumina din interior se schimbă optic în cele mai ciudate forme, dând iluzia unei vieți ca-n filme. Construcția acestei căi ferate peste Pasul Semmering, inaugurată în anul 1854 și din 1998 în Patrimoniul Cultural UNESCO, a fost o premieră europeană în domeniul transportului feroviar, un proiect al arhitectului Carl Ritter von Ghega.Read more…

Expoziția care atinge inimi: ”Biró József Remember 2022”

Este o după-amiază ploioasă de duminică, dar ploaia se oprește exact la ora potrivită, o după-amiază ca un dar făcut orașului nostru – povestea adevărată despre viața unui om excepțional, născut la Oradea și, iată, neuitat după mai bine de un veac de la nașterea lui. Este József Biró, tânărul pictor și om de cultură de o anvergură excepțională, spun tânăr fiindcă a murit la nici 38 de ani, asasinat la Budapesta de către jandarmii partidului crucii cu săgeți (Nyilas-Keresztes Párt) chiar în ajunul eliberării capitalei ungare, în ianuarie 1945. În după-amiaza zilei de 10 iulie 2022, în clădirea Muzeului Istoriei Evreilor orașului Oradea, Sinagoga Aachvas Rein, a avut loc vernisajul expoziției pictorului martir orădean, cu prilejul împlinirii a 115 ani de la nașterea lui, în 8 iulie 1907. Expoziția intitulată ”Biró József Remember 2022”, a cărei curator este scriitorul Daniel Lőwy, cuprinde tablouri în ulei, grafică, caricaturi, documente și fotografii personale din colecția donată Comunității Evreiești din Cluj Napoca de nepotul artistului, scriitorul Adam Biró. Prin prezentarea emoționantă și caldă a dlui Daniel Lőwy, toți cei prezenți am simțit ca pe un dar posibilitatea de a cunoaște momente ale vieții și creației unei personalități uriașe, a unui artist și erudit de marcă.Read more…

Muzeul viu

Am convingerea că cititorii mei și-au dat până acum seama cât de mult iubesc orașul Oradea în care trăiesc de 35 de ani și pe care îl consider al meu. Ca atare, sunt încântată să văd că aici demersurile culturale primesc răspunsuri entuziaste din partea localnicilor, dovedind astfel că public interesat ar fi, trebuie doar să i se ofere ocazii. O astfel de ocazie de a ne bucura de frumusețe ne este oferită la Muzeul Art Nouveau ”Casa Darvas – La Roche”, muzeu situat în centrul orașului, în imediata apropiere a parcului Libertății, lângă Crișul Repede. Acum câteva zile a avut loc aici vernisajul expoziției temporare de pictură cu titlul Baia Mare – Natură și culoare”, care reunește 16 pânze ale unor pictori evrei aparținând celebrei Școli de pictură de la Baia Mare. Aceștia sunt: Béla Iványi-Grünwald, József Klein, Sándor Ziffer, Dávid Jándi, Márton Katz, Hugó Mund, Lazăr Zin (Singer), Pál Imre Erdős și Endre Vadász, reprezentanți ai diferitelor perioade de creație specifice grupului de pictori de la Baia Mare. Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) și Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” oferă orădenilor această superbă posibilitate de a se bucura de câteva lucrări ale unor pictori celebri, unul dintre ei numărându-se chiar printre fondatorii Centrului Artistic Baia Mare, care a fost înființat în 1896 și a devenit un fenomen artistic complex și unic, funcționând până azi. Este vorba despre Béla Iványi-Grünvawald a cărui lucrare cu titlul La târgRead more…