Anglia și lecturile mele

Anglia figura de multă vreme pe lista planurilor mele de călătorie, dar ea a fost „accelerată” de Brexit. Mă gândeam, și nu cred că am greșit foarte mult, la posibilitatea reintroducerii vizelor și chiar nu aveam nici un chef să stau la cozi pe la Consulatul britanic, acum când ne-am obișnuit să ”zburdăm” prin toată Europa numai cu buletinul. Se pot scrie multe lucruri despre o astfel de călătorie care m-a dus în locuri minunate și interesante, despre care am crezut în tinerețe că nu le voi vedea niciodată – de pildă British Museum –, dar ceea ce m-a urmărit tot timpul în aceste nouă zile, mai ales când am străbătut Anglia, au fost cărțile, lecturile mele legate de locurile vizitate. Nu este vorba de opere ale literaturii clasice engleze, toată lumea i-a citit pe Shakespeare (prima noastră oprire a fost Stratford upon Avon), Dickens, Bernard Shaw sau Glasworthy, ca să amintesc de câțiva, ci de cărțile că să zic așa ”personalizate”, care mi-au trezit amintiri, mi-au evocat copilăria, prima tinerețe sau maturitatea, chiar bătrânețea, deoarece pe unele dintre ele continui să le recitesc…Read more…

Evreii din Shanghai

Este destul de puțin cunoscut faptul că au existat evrei în China din vremuri foarte vechi. Există documente care atestă prezența unor comercianți evrei pe Drumul Mătăsii în sec. VII-X. Pe una din stațiile de pe Drumul Mătăsii s-a găsit o scrisoare din sec. al VIII-lea, care se află acum la British Museum. Este scrisă pe hârtie (care pe atunci se fabrica numai în China), în limba iudeo-persană. La invitația împăratului, acești comercianți evrei persani s-au stabilit la Kaifeng, întemeind cea mai veche comunitate evreiască din China. Se presupune chiar că primii evrei ar fi ajuns în China după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani (a.d. 70), dar nu există dovezi clare. La Shanghai s-a format o comunitate evreiasecă în a doua parte a sec. al XIX-lea. Erau comercianți veniți din Orientul Apropiat, cea mai importantă fiind familia Sassoon din Bagdad (căreia i se spunea și Rothschild ai orientului). Read more…

Însemnări din țara capitalismului (de stat!) atotbiruitor

În ultimii ani am fost de mai multe ori in China, cu treburi. De la aeroport la hotel, de acolo la ședințe și înapoi. Uneori călătorii în afara Beijingului, cu trenul, tot cu treburi. Printre ele, foarte rar, câte o fugă spre un punct turistic cunoscut în întreaga lume: după mai bine de trei ani de călătorii în țara viermilor de mătase nu reușeam să înțeleg fenomenul social, politic și mai ales economic care are loc în China în ultimele decenii și care a transformat țara înapoiată și izolată de pe vremea lui Mao într-o supraputere care face concurență oricărei puteri occidentale, inclusiv Statele Unite. Și iată că luna trecută o excursie (da, excursie, nu călătorie cu treburi!) mi-a deschis ochii. Două săptămâni am cutreierat această țară imensă pe care niciun străin nu o poate cunoaște așa cum trebuie, pentru că nimeni (sau aproape nimeni) nu posedă instrumentele necesare pentru a înțelege ce se întâmplă acolo în aceste zile…Read more…

Biserica Solomon

Mărturisesc că de la început am fost fascinată de numele acestei biserici pentru că nu mai auzisem de vreun locaş de cult creştin care să aibă hramul înţeleptului rege Solomon… Curând aveam să aflu că numele bisericii nu este legat regele biblic, ci de un armean înţelept şi destoinic: Solomon Simai, de patru ori jude primar al Gherlei între anii: 1721, 1725, 1727, 1729-1731.Read more…

”Cântând în ploaie” prin Scoția și Anglia

Nu-mi amintesc să fi urmărit vreodată buletinele meteorologice cu atâta atenție ca acum când am fost în frumoasa mea excursie din Anglia și Scoția. De cum ajungeam la hotel, și asta se întâmpla seara, dar și dimineața – deschideam televizorul la BBC care dădea foarte frecvent buletinul meteo. Și ce să vezi…din păcate, previziunile se și adevereau, mai ales când era vorbă de ploaie. Dar să nu vorbesc cu păcat, au fost doar episoade de ploaie, țineau o jumătate de oră sau o oră, după aceea se opreau și, am avut și zile în care chiar era vară. Scoția, care este mai la nord și, prin așezare, supusă mișcărilor norilor, ne-a oferit o zi superbă la Edinburgh și una mai puțin superbă, dar acceptabilă când am făcut o excursie minunată în zona muntoasă, pe lângă lacuri, inclusiv la Lochness, dar Nessie a lipsit, a apărut numai la magazinele de suverniruri și nu în lac.Read more…

Nimic nu se pierde, dar nici nu se transformă

Întâi o precizare autobiografică. În prima decadă a vieții mele terestre am fost un adevărat provincial de periferie, orășelul moldovean în care am crescut fiind greu de găsit pe harta României. Dar apoi am devenit cetățean al Capitalei și ca toți ceilalți concitadini ai mei, n-am prea dat mare importanță restului țării, pentru simplul motiv că restul nu avea nicio importanță (sîc!).Pe vremuri se spunea că Haifa muncește, Ierusalimul se roagă și Tel Avivul se distrează. Și atunci m-am întrebat ce face Beer Șeva? Răspunsul a venit imediat: Beer Șeva doarme! Asta m-a neliniștit profund – atunci ce nevoie au de încă un medic anestezist?! Deci în Israel am redevenit provincial, chiar provincial periferic, dar de data aceasta gândurile mele nu s-au îndreptat în mod serios spre capitala eternă a Israelului, ci spre Tel Aviv, pentru că Tel Aviv este pentru Israel exact ceea ce New York este pentru Statele Unite. Așa se face că de aproape o jumătate de secol respirăm aerul provinciei, la început în nord și apoi în sud, dar din când în când încercăm să ne destindem, trăgând o fugă spre orașul despre care se spune că nu închide ochii nicio clipă. O facem cu regularitate, cel puțin o dată pe lună, trăgând la acelaș hotel (nu, nu-i pomenesc numele pentru că am mai spus, nu sunt agenție de voiaj, dar dacă mă întrebați o să vă spun!) și apoi o luăm din loc în diverse direcții și în diverse scopuri.Read more…

Surpriza din orașul scufundat

Întotdeauna mi-a plăcut Constanța. Când eram mică plănuiam în gând că atunci când o să cresc o să mă mut acolo, pe malul mării. De câte ori întâlneam constănțeni la munte mă întrebam cu ușoară indignare ce nevoie au să plece în alte părți când au un oraș grozav și marea la doi pași de casă. Pentru că verișoara mea primară locuia la Constanța, mergeam s-o vizităm tot timpul anului, nu doar vara. Și adevărul e că marea îmi plăcea mai mult în octombrie sau în noiembrie. Căpăta o culoare oțelită și avea un aer melancolic, fără mulțimea zgomotoasă de pe plajă. Îmi amintesc de o seară de noiembrie, nu foarte friguroasă. Ieșeam cu Tata de la Casino și a devenit brusc foarte agitată. A trebuit să o luăm la fugă, altfel valurile ne-ar fi udat din cap până-n picioare.Read more…

Prin muzeele din New York

Primul muzeu vizitat a fost Guggenheim. Urcând la etaj, mi s-a arătat imediat– GUERNICA !!! a lui Pablo Picasso. Am rămas mută de admirație …În adolescență am urmărit cu multă emoție, mai în secret, evoluția războiului civil din Spania – o fată cuminte nu se cuvenea să aibă asemenea preocupări ! Știam foarte bine ce vroia să arate Picasso întregii lumi – şi iată-mă în fața renumitei opere de artă !!! Read more…

Samuel Schwarz și evreii din Belmonte

În anul 1917 evreul Samuel Schwarz, inginer de mine din Polonia, ajungea în Portugalia pentru a lucra la exploatările miniere de la Gaia. S-a stabilit la Belmonte, un pitoresc orășel din nordul țării care se mândrește a fi patria lui Pedro Alvares Cabral – celebru navigator din secolul XVI, descoperitorul Braziliei. Curând avea să observe la gazdele sale niște comportări ciudate. De pildă cumpărau la măcelărie carne de porc, ca toată lumea, dar odată ajunși acasă o aruncau la gunoi. Vineri seara încuiau cu grijă ușile, trăgeau toate obloanele, după care aprindeau lumânări și rosteau rugăciuni. Toate acestea îi erau bine cunoscute de acasă. Samuel Schwarz s-a hotărât să cerceteze lucrurile și să caute explicații. Cu multă răbdare și după îndelungate strădanii el a reușit să câștige încrederea acelor oameni și să afle adevărul. Un adevăr care l-a uluit: exista aici o mică și străveche comunitate de cripto-evrei, unică în felul ei. Timp de aproape cinci sute de ani ei au practicat iudaismul în cel mai deplin secret . Trăind în endogamie și evitând persecuțiile inchiziției au izbutit să-și păstreze identitatea fără nici o întrerupere. La izgonirea din Spania, în 1492, zeci de mii de evrei au găsit refugiu în Portugalia. Dar după numai cinci ani regele Manuel I a decretat expulzarea tuturor celor care nu s-au convertit la religia creștină. Mulți au luat calea exilului, alții au acceptat. Cei din Belmonte, câteva familii a căror comunitate era atestată încă din secolul XII, au ales o soluție extremă: formal convertiți, au decis să rămână evrei.Read more…

O seară aproape biblică

După ce am citit câteva texte vibrante în revista Baabel din 31 octombrie a.c., pe care mi-a trimis-o prietenul şi colegul meu Dr. Gabriel Gurman, m-am hotărât să mă duc neapărat să vizitez o sinagogă. Ocazia s-a ivit imediat, deoarece am primit o invitaţie la Concertul SoNoRo pentru duminică, 3 noiembrie, la ora 19, chiar la Templul Coral de pe strada Sfânta Vineri nr. 9 din Bucureşti. şa că iată-mă duminică deja de la ora 18.15 în faţa Templului Coral. Am venit mai devreme ca să ”prind” un loc mai în faţă, să-mi delectez urechea cu programul talentatei orchestre de cameră, SoNoRo, care de mulţi ani ne face surpriza să ne cheme în spaţii cu totul speciale. Ce bine că am venit mai devreme! E o vreme de început de veac în Bucureşti, o toamnă ca în poezia lui Arghezi… Sunt în curte şi admir frumoasa siluetă a Templului, pe care nu l-am mai văzut de când am condus-o pe ultimul drum pe Tia Peltz… O cunoşteam din anul IV de Medicină, de când făceam stagiu la Clinica de Boli Interne (Cardiologie, mai ales) la Spitalul Caritas… Read more…

O VIZITĂ LA LAS VEGAS

Nu știi unde să te uiți mai întâi. Hoteluri cu nume europene, sugerând că proprietarii sunt în mare parte italieni, francezi etc.Imensul hotel franțuzesc se recunoaște după un turn Eiffel de dimensiuni mai mici decât originalul, dar cu baza în restaurantul francez, între mese, unde se gustă, bineînțeles, bucătărie franțuzească. Vizavi, luxosul hotel Bellaggio este înconjurat de un canal, amintind de Veneția, cu muzică, bărci și multă lume în ele. La acest hotel am admirat multitudinea de magazine de lux, mai ales de bijuterii și îmbrăcăminte, un mic muzeu de picturi expuse pentru vânzare, un excelent restaurant (italian) unde luam masa. La un etaj superior am găsit o grădină cu flori splendid aranjate, foarte, foarte multe și diverse.Read more…

München 1972 – München 2017

Şi anul acesta am fost la München, în vizită familială. Primul drum, după ce mi-am văzut rudele, a fost să vizitez monumentul închinat victimelor atentatului asupra sportivilor israelieni, la împlinirea a 45 de ani de la tragicul eveniment. Ȋn cadrul vizitei în Germania în luna septembrie a acestui an, președintele israelian Reuven Rivlin şi preşedintele german Frank- Steinmeier, au inaugurat Monumentul închinat memoriei celor 11 sportivi israelieni uciși la München, la Olimpiada din 1972, de către teroriștii organizației “Septembrie Negru”.Read more…

„Anul trecut la Marienbad”

Localitatea, cunoscută iniţial sub numele de Marienbad, a fost o staţiunile balneară foarte renumită. Numeroşi oameni proeminenţi din lumea artistică sau conducători ai lumii au revenit mereu în acest loc. Amintesc scriitori ca Johann Wolfgang Goethe, Mark Twain, I. S. Turgeniev, R. Kipling, N. V. Gogol şi H. Ibsen, compozitori ca Frédéric Chopin, Johann Strauss, F. Liszt, C. M. Weber şi A. Dvorak, inventatorul Thomas Alva Edison…, Au fost prezente în staţiune şi numeroase personalităţi evreieşti, din care îi amintesc doar pe compozitorul Gustav Mahler, scriitorii Sigmund Freud şi Franz Kafka şi nu în ultimul rând pe filozoful Theodor Lessing, care în 1933 a fost ucis de naziştii sudeţi, chiar aici la Marienbad. Lessing, care era sionist, a lăsat posterităţii opera sa clasică “Der jüdische Selbsthass”, în care a încercat să explice fenomenul urii de sine a unor intelectuali evrei. Din nefericire această operă, deşi datează din 1930, este actuală şi în prezent!Read more…

Mai cu noroc, mai cu ghinion…

După vorba unor înțelepți, „omul sănătos este un bolnav care încă nu a fost la doctor.” Și când se întoarce de la doctor, abia atunci începe frământarea. De obicei prima reacție la primirea unei vești proaste este neîncrederea. „Nu se poate!” Apoi omul caută să se sfătuiască cu un alt doctor, în speranța că vestea proastă se va dovedi o greșeală. Uneori se întâmplă o minune și în opinia celui de-al doilea doctor totul e în regulă, iar omului nu-i rămâne decât să-l ocărască pe doctorul neglijent și incompetent care i-a dat un diagnostic fals. Dar dacă nu era fals? Pentru a afla adevărul e nevoie de o a treia opinie. Numai că cel puțin în Canada acest lucru nu este posibil. De ce? O instituție sau un doctor ar putea fi jignit sau discreditat, ceea ce ar fi inacceptabil într-o societatea unde domnește corectitudinea politică. Totul este documentat și niciun doctor nu ar pune la îndoială acțiunile unui coleg, mai ales că ar putea avea nevoie de ajutorul lui pentru a ieși basma curată când face el însuși o greșeală. ..Unul din rezultatele soției mele a fost „suspect”. De regulă ar fi trebuit să înceapă imediat chimioterapie și radiații, apoi să se întoarcă la o nouă consultație. Suna ca un coșmar. Era timpul să plecăm, dar încotro? Depinde. Am luat avionul și am plecat în Croatia, un loc excelent dacă unii dintre cei mai buni specialiști îți erau prieteni, colegi sau foști studenți. Read more…