Amintiri din Ramat Hagolan

May 2, 2019By

La începutul anilor 60 am fost în armată. În prima parte a serviciului militar am aparținut batalionul 82 din brigada a 7-a, care a fost instituit încă în 1948, când s-a format armata israeliană. De la începuturile ei și până azi ea a fost una dintre cele mai combative unități blindate israeliene. Cazarma noastră era în sud, nu departe de orașul Așkelon. Aproape în fiecare săptămână eram trimiși în nordul țării, în Galilea, pentru că sirienii bombardau aproape toate orașele și satele din nordul Israelului. Era greu de trăit în nordul Israelului. 140 de persoane au murit din cauza acestor bombardamente. În anii 50, sirienii au cucerit câteva zone care aparțineau Israelului, cum ar fi malul răsăritean al lacului Kinneret și Hamat-Gader, situat între Siria, Israel și Iordania. Să nu uităm că sirienii nu se aflau numai pe platoul Golan, ci și jos, pe malul de est al lacului Kinneret și posedau o parte din lac. Pescarii erau amenințați și adesea atacați. Credeți-mă că nu era plăcut, era un coșmar. Dacă nu eram noi pe Golan, în zilele noastre ISIS și celelalte grupuri teroriste s-ar fi bălăcit în lac și ar fi organizat de acolo ambuscade!Read more…

May 2, 2019 1 comment

La vita è Bella – Amintiri din studenție

Feb 6, 2020By

Povestirea amintirilor mele continuă cu perioada studenției. În timpul Războiului de Şase Zile aveam aproape 16 ani. Eram cu toții entuziasmați de victoria “blitz” a Israelului asupra armatelor arabe. Chiar și la școală, toți vorbeau despre asta, nu numai copiii evrei, din care rămăseseră doar foarte puțini la Marghita. Cam în aceeași perioadă tata m-a convins să renunț la visul de a deveni profesor de istorie și să dau admitere la medicină. Era cam complicat, fiindcă voiam să plec în Israel, dar părinții mei credeau (pe bună dreptate) că nu era momentul potrivit. Tata m-a convins să rămân și să mă pregtătesc pentru admitere. La admitere la medicină în Timișoara, în timp ce așteptam nerăbdător publicarea listei celor admiși, am început să fumez pentru prima oară în viața mea. Noaptea pe la ora 23 s-au publicat rezultatele. Am fost primit la facultatea de medicină! Aveam la mine 50 de lei și eram euforic. Am găsit un restaurant deschis și l-am invitat pe un viitor coleg de facultate (Vasile) să mâncăm și să bem ceva împreună. A doua zi m-am trezit cam buimac și mi-am dat seama după data de pe biletul de tren de întoarcere la Oradea, că mai aveam de petrecut încă trei zile la Timișoara. Nu cunoșteam acolo pe nimeni. Cămin aveam, dar mi-au rămas doar trei lei pe care i-am administrat foarte economicos:Read more…

Feb 6, 2020 8 comments

D’ale comunismului sau lumea tuturor imposibilităților

May 14, 2020By

Mă voi referi doar la două exemple ale modului în care regimul ne-a afectat viața de familie. În ambele cazuri deznodământul avea să fie surprinzător și contrar așteptărilor organelor de resort. În 1950 fratele bunicului meu, avocat la Timișoara, a fost somat de un ziarist să condamne sionismul. La care unchiul Bandi a răspuns că el nu face politică. A doua zi, pe prima pagină a ziarului local de limbă maghiară a apărut un articol de fond, intitulat Domnul Naschitz nu face politică! Întrucât organele împuternicite lucrau în mod eficient, a treia zi mama, absolventă eminentă recentă a Universității Babeș din Cluj, a fost dată afară din postul de preparator la Facultatea de Litere, iar sora ei, Anita, juristă de format mare, a fost scoasă de la Institutul de Marxism-Leninism din București. Acestea se petreceau la Cluj și la București, nu pentru că unchiul lor ar fi făcut o declarație, ci pentru refuzul de a condamna.Read more…

May 14, 2020 12 comments

Prima mea experiență de medic tânăr cu responsabilități depline

Nov 26, 2020By

Nu știu dacă mai interesează pe cineva azi, când atenția întregii lumi este fixată pe această pandemie nenorocită, experiența mea de medic tânăr, pus în situația de avea responsabilități depline într-o unitate spitalicească nouă, într-un spital nou creat special pentru a-i îngriji pe copiii refugiaților greci din România. Situația nu suferă comparație cu cea de acum. Singurul punct comun este că și acum spitalele au cerut ajutorul voluntar al studenților de la medicină din anii terminali și bineînțeles al medicilor rezidenți chiar de la început, deși nu au încă pregătirea necesară. Acest fapt m-a determinat să povestesc ceva din lunga mea carieră de medic, când nu m-am prezentat ca voluntar, ci am fost obligată să prestez o muncă pentru care nu aveam încă pregătirea necesară, dar urma să am responsabilitate deplină. Era în 1951, chiar după ce dădusem cu succes examenul de diplomă, fiind încadrată la Institutul pentru Ocrotirea mamei și a copilului, inițial ca preparator și după scurt timp avansată ca cercetător. Baza clinică era la spitalul de copii Emilia Irza. De fapt nu stăteam încă pe picioarele mele, deși făceam gărzile singură și petreceam zile întregi la spital, fiind obligatorii trei contravizite pe săptămână. Mâncam la cantina spitalului, apoi mergeam la biblioteca medicală, iar de acolo continuam uneori direct la un spectacol. Pe atunci nimic nu mi se părea prea greu. Read more…

Nov 26, 2020 6 comments

Martorii lui Iehova – victimele Holocaustului

Jan 27, 2022By

Data de 27 ianuarie a fiecărui an marchează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Genocidului nazist i-au căzut victimă milioane de oameni din cauza rasei, naționalității sau a ideologiei politice. Puțini însă cunosc că printre victime s-au numărat și mii de Martori ai lui Iehova care au suferit pentru credința lor creștină. Cunoscuți pe atunci ca Studenți în Biblie, Martorii lui Iehova au fost „singura grupare din timpul celui de‑al Treilea Reich persecutată exclusiv pe criterii religioase”. (Prof. Robert Gerwarth) Potrivit istoricului Christine King, naziștii i-au catalogat pe Martorii lui Iehova „dușmani [ai Statului], din cauza refuzului [categoric] de a accepta chiar și lucruri minore ale național-socialismului, care contraveneau credinței lor”. Datorită conștiinței lor religioase, Martorii erau neutri din punct de vedere politic și refuzau să folosească salutul „Heil Hitler”, să se implice în acțiuni rasiste și violente sau să se înroleze în armata germană. În plus, doamna King a adăugat: „În publicațiile lor, ei făceau cunoscute pe scară largă nelegiuirile acelui regim, inclusiv atrocitățile comise împotriva evreilor”.Read more…

Jan 27, 2022 7 comments

Tablouri dintr-o expoziție. Jaful – un pas spre genocid

Oct 6, 2022By

Știrea legată de vernisaj mi-a parvenit printr-un mesaj trimis de „Prietenii Sinagogii din Norrköping”, un grup de voluntari care și-au început activitatea cu doar trei ani în urmă, simultan cu terminarea lucrărilor de restaurare a templului ridicat cam la mijlocul secolului al XIX-lea, când Gothenburg și Norrköping erau singurele orașe de pe teritoriul Suediei care acceptau evrei. Mesajul expoziției despre care vorbesc este evident: jaful obiectelor de artă și cultură comis de naziști în timpul războiului reprezintă o pagină integrantă a istoriei Holocaustului. Ceea ce începe cu jaful de piese de artă și cărți devine în mod rapid o crimă contra omenirii, o metodă de a răpi tradițiile unui neam întreg. Ideea expoziției de la Muzeul din Linköping, oraș universitar la sud de Norrköping, se bazează în mare parte pe volumele autorului suedez Anders Rydell: Cum au jefuit naziștii tezaurul culturii Europei și Hoții de cărți. În căutarea bibliotecii dispărute, publicate de editurile Ordfront (2013) și Norstedt (2015).Read more…

Oct 6, 2022 10 comments

Memoria Holocaustului la Cluj (I)

May 30, 2024By

Se împlinesc 80 de ani de la ghetoizarea şi deportarea evreimii clujene. În zorii zilei de 3 mai 1944 a început adunarea evreilor din Cluj în ghetoul de la fabrica de cărămizi, din cartierul Iris. După aproape trei săptămâni petrecute în şoproanele de uscat cărămizi, în 23 mai 1944, spre seară, pornea primul transport (3130 de persoane, copii, bătrâni, femei, bolnavi) cu destinaţia Auschwitz-Birkenau. Am întitulat articolul Memoria Holocaustului la Cluj, din dorința de a evoca cronologic, cu bune și cu rele, cele mai importante evenimente din această categorie, din 1945 și până în zilele noastre. Am fost prezent la majoritatea acestor manifestări, mai puțin la cele din 1945-1946. Un prim eveniment important a avut loc în martie 1945, când șef rabinul Cultului Mozaic din România, Dr. Alexandru Șafran, a vizitat comunitățile greu încercate din Transilvania de Nord: Cluj, Oradea, Satu-Mare, Dej, Bistrița.  Cu această ocazie, la fabrica de cărămizi din cartierul Iris – unde fusese ghetoul din Cluj – în prezenţa supraviețuitorilor (încă foarte puțini), a autorităților și a publicului, Dr. Alexandru Șafran a ținut o predică memorabilă. Aceasta a început cu întrebarea biblică: Îmi caut frații… Am venit la Cluj să-mi caut frații care nu mai sunt. Unde sunt evreii acestei comunității altă dată numeroasă? Nu-i văd. Nu-i găsesc… Și a încheiat: Asasinatele au fost pregătite la lumina zilei de către asasini, știți bine aceasta, iar însăși tăcerea voastră a fost complice! Predica a conținut un discurs vehement la adresa clerului clujean (au existat și unele excepții, puține, pe care le voi menționa) și a fost preluată de presa din țară și din străinătate. În mai 1945, la comemorarea unui an de la deportări, s-a amplasat o placă comemorativă la fabrica de cărămizi din Iris, unde fusese ghetoul (Kajántói út). Curând fabrica și-a reluat activitatea și placa a dispărut.Read more…

May 30, 2024 3 comments

Cînd amintiri vechi îmi dau tîrcoale (…și sînt însoțite de fotografii de epocă)

Mar 19, 2026By

Este o bucurie pentru mine să vă prezint volumul II al memoriilor mamei mele, apărut în 2022 la Editura LiterNet, în ediţia îngrijită de mine şi redactată de domnul Răzvan Penescu. Regretata Mirjam Bercovici publicase în 2016 în Baabel un articol de suflet despre primul volum, Unde eşti, copilărie! (numindu-l „o poveste de familie… ca şi cum ai citi un basm cu A FOST ODATĂ“). Acesta, scris în 1975, surprindea copilăria și adolescența mamei, născută în 1915 – o copilărie fericită, desfășurată sub cerul senin al anilor de după Primul Război Mondial, plină de mici năzbâtii, pozne și bucurii simple, în mijlocul familiei avocatului Isidor Birnberg şi a soţiei sale Regina, născută Cohen, care mi-au devenit bunici în 1952. Volumul II se cufundă în anii tinereții și ai maturității, zugrăvind devenirea mamei mele într-o lume aflată în permanentă frământare. În această carte, dragostea părinților mei se înfiripase deja, crescând treptat până la marea iubire ce străbate prin fiecare rând în care mama vorbește despre tata. El apare nu doar ca dramaturg de succes, ci și ca soț extraordinar, tată, fiu și frate ideal, prieten generos.Read more…

Mar 19, 2026 18 comments