Anul acesta ajunul sărbătorii de Pesach, seara de Seder, a coincis cu ajunul de Şabat. La fel ca în 1944…Şi anul acesta dialogul tradiţional dintre cel mai tânăr şi cel mai vârstnic comesean (adesea înlocuit de glasul corului) se încheagă în jurul celor patru întrebări care încep cu formula tradiţională Ma niştana? – prin ce se deosebeşte (această seară de toate celelalte seri ale anului)? – “De ce în celelalte seri unii mănâncă şi beau şezând rezemaţi şi alţii nu, dar în seara aceasta cu toţii şedem rezemaţi în jurul mesei?” – sună ultima dintre cele patru îintrebări. “Pentru că suntem liberi. Numai oamenii liberi pot şedea rezemaţi în jurul mesei, robii sunt obligaţi să stea în picioare” – explică răspunsul. Evreii maramureşeni care în seara de 7 aprilie 1944 s-au reunit în jurul meselor de Seder, pentru a prăznui sărbătoarea eliberării din robia egipteană, nu bănuiau că la sfârşitul celor opt zile de Pesah aveau să fie robi… Închişi în ghetouri.Read more…
Mama mea, Ilona-Lili Rosenfeld, s-a născut în satul Aruncuta (în ungurește Aranykut) în județul Cluj. După o legendă ungurească, satul ei natal a fost numit Fântâna de Aur de către Attila, conducătorul Hunilor, pentru că el și soldații lui au găsit acolo un izvor de apă proaspătă și curată. Satul se află în apropierea comunei Suatu și a orășelului Mociu. Tatăl ei, Avrum-Iosef, împreună cu mama, Frida-Laura, au avut 14 copii, între ei și Ilona. Avrum-Iosef avea o gospodărie cu o vacă sau două și o căruță cu cai. În fiecare săptămână el vindea produse lactate la târgul din Mociu și din banii câștigați își întreținea familia. Prin anii 1930 a auzit că într-un sat vecin a fost pogrom contra evreilor, și-a luat toata familia și într-o noapte au dispărut din sat și s-au dus în cartierul Hídvég [Podeni], peste podul Mureșului, în Târgu Mureș. În acest oraș mare, Avrum-Iosef a lucrat ca măcelar de carne cașer pentru evreii din vecinătate. Fetele, în special cele trei surori, Szerén, Ilona-Lili și Feighi au devenit bune gospodine, au învățat să gătească, să coacă pâine, colaci și prăjituri. În primăvara anului 1944 toate trei au împărtăşit soarta evreimii din Târgu Mureş, fiind deportate la Auschwitz.Read more…
Nici înainte de deportare și nici în cei trei când am fost deportată în Ucraina și am ajuns la Djurin nu am știut ce s-a întâmplat la Kiev în septembrie 1941. Nici când am revenit în România nu am aflat despre masacrul care a avut loc la Kiev în septembrie 1941, adică înainte de deportarea mea. După 20 de ani, în 1961, am făcut o excursie în URSS și am ajuns și la Kiev. Printre obiectivele turistice pe care le-am vizitat a fost și Babi Yar. Însoțitorul ne-a relatat în cuvinte puține povestea celor întâmplate acolo. În 27 septembrie 1941, deci încă înainte de deportarea noastră, în Kievul recent ocupat de armata germană au apărut afișe care anunțau că evreii din oraș sunt obligați să se prezinte într-un loc anumit, cu documente de identitate, îmbrăcăminte călduroasă și banii și bijuteriile pe care le posedă. Cei care nu se prezentau erau amenințați cu moartea. Comandamentul german aprecia că vor veni cel mult 5.000 de evrei, dar s-au prezentat peste 30.000. Ei credeau că vor fi duși într-un lagăr de muncă, dar în realitate nu au fost duși decât până la Babi Yar, o râpă de la marginea orașului care se potrivea perfect cu misiunea soldaților germani: să ucidă cât mai mulți evrei în timpul cel mai scurt și fără a fi nevoiți să-i îngroape.Read more…
Zilele trecute la poarta blocului nostru a apărut un anunț mortuar: s-a stins din viață vecinul nostru Yaakov Meir Miron. Avea 95 de ani, dar parcă îmi vine greu să-l descriu ca „bătrân”. L-am cunoscut acum vreo zece ani, când ne-am mutat aici. Era un pensionar plin de energie și administratorul benevol al blocului. Prin mâinile lui treceau toate facturile, întreținerea, reparațiile, renovările, el supraveghea grădina, curățenia, ascensorul, centrala termică, cumpăra motorina pentru încălzire… A continuat până la 90 de ani. La început m-a cam intimidat, mă simțeam ca o elevă în fața unui profesor cam sever. Treptat ne-am împrietenit și într-o zi chiar mi-a povestit unele dintre „aventurile” lui – și a avut destule! Dar abia acum, făcând o vizită de condoleanțe, am aflat că Yaakov și-a înregistrat poveștile. Filmul e fascinat. Vorbitorii de ebraică sunt invitați să se convingă singuri, iar pentru ceilalți, iată textul: M-am născut la Ierusalim, tatăl meu și bunicul s-au născut la Hebron și bunicul bunicului meu era din Jaffa. Mai mult nu știu. Mama mea s-a născut la Ianina, în nord-vestul Greciei. Comunitatea evreiască din Ianina a fost întemeiată curând după distrugerea celui de al Doilea Templu de un grup de evrei luați în robie și care s-au oprit acolo în drum spre Roma. Părinții mamei mele se pregăteau să vină în Palestina în 1914 și l-au trimis înainte pe fratele bunicului meu, Marco Cohen. Familia consta atunci din bunici, părinți și șapte copii. Din cauza războiului au venit abia în 1919. Drumul a durat o lună întreagă cu vaporul, apoi cu trenul… Când au ajuns în portul Jaffa, bunicul meu și-a rupt pașaportul grec, l-a aruncat în mare și a exclamat: „S-a terminat cu exilul!”Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
