Frânturi de amintiri – Revelionul

Era în 1967. Verișoara mea Eva Reisz și soțul ei Gyuri m-au invitat la Lugoj pentru a petrece împreună Revelionul. Acolo am cunoscut-o pe Eva Szilágyi. Știam de familia Szilágyi încă de când locuiam la Lugoj. Pe Eva o vedeam uneori vara, la ștrandul din Lugoj. Era studentă la Târgu Mureș, la Stomatologie și era acasă numai în vacanţe. În seara Revelionului a sosit și Eva. În cursul nopții, am discutat, am dansat și ne-am simțit bine. A doua zi am continuat petrecerea la familia Szilágyi. Eva m-a primit cu zâmbetul pe buze, prietenoasă și drăguță, îmbrăcată simplu dar elegant. Aici a început să-mi placă de ea, în mod serios. M-am simțit foarte bine. Chiar m-am așezat la pian, acompaniat de corul veselei societăți prezente. A doua zi am continuat petrecerea la familia Szilágyi. Eva m-a primit cu zâmbetul pe buze, prietenoasă și drăguțăRead more…

Amintiri de la Serviciul Proiectări (1965-1979)

Trecuse o bucată de vreme de când lucram în “Uzina 1 Mai” din Ploiești, unde fusesem repartizat la terminarea studiilor în anul 1958. Începusem ca inginer stagiar la “schimb” și, ulterior, pe standul de probe. În continuare am devenit inginer proiectant în Serviciul Tehnic Sape vreme de aprope trei ani. Abia la începutul anului 1965 am primit decizia Directorului Dimitrie Tomozei, prin intervenția (sau acceptul) inginerului Emilian Uleia, prin care eram avansat în Serviciul Proiectări, ca Inginer proiectant principal II. Eram satisfăcut in fine că voi lucra în specialitatea mea, într-un serviciu de concepție, într-o funcție denumită și “inginer proiectant șef” sau “șef de proiect”. În perioada amintită serviciul era împărțit în mai multe ateliere de proiectare. O bună parte din atelierele de proiectare, specializate în instalații de foraj, primeau desenele de execuție de la IPCUP (Institutul de Proietari de Utilaj Petrolifer) București și în consecinţă aveau mai curând funcția de constructor-șef Read more…

Odihnă între coline

Adăpostit printre dealuri fermecătoare, înverzite de păduri și învolburate de ierburi, se află un sat cu o mie de locuitori, satul de unde începe istoria familiei mele dinspre mama, povestea pe care o cunosc. Tot ce a fost în familia mea înainte de satul Cuzap nu se mai știe. Îmi doream de zeci de ani să ajung la mormântul străbunicului meu, învățătorul Nicolae Reti, deși nici măcar nu știam dacă acest mormânt mai există. Îmi însoțiseră copilăria evocările bunicii mele despre viața lor, a copiilor învățătorului, trei băieți și cinci fete, de fapt unsprezece copii inițial, trei pierduți prin bolile copilăriei. Bunica mea Magda se născuse în 1907, deci amintirile ei îmi zugrăveau tabloul vieții unui sătuc de început de secol XX. Cei trei fii au urmat cu toții facultăți la Budapesta, iar fiicele s-au rezumat la a termina școala medie, cum era moda vremii. Au fost educați excepțional și pentru mine a fost întotdeauna uimitor felul în care cunoașterea și cultura găsesc modalitatea de a ajunge în mințile și sufletele oamenilor, însoțindu-le apoi viețile, în cele mai uitate și ascunse locuri – micul și aparent neînsemnatul sătuc transilvan.Read more…