Ce reprezintă sărbătoarea de Hanuca în calendarul evreiesc (”mozaic”)? Mi-am pus această întrebare în repetate rânduri, încercând de fiecare dată să-mi dau un răspuns universitar sau un răspuns ”iudaic” și să evit reluarea argumentelor și contra-argumentelor auzite sau expuse anterior. M-am gândit la o sărbătoare care combină elementul istoric și elementul tradițional, precum și aspecte contemporane care i s-au adăugat în fiecare generație, inclusiv în generația de astăzi. M-am gândit și la aspectul liturgic, la rugăciunea specială de Hanuca, la tradiția aprinderii lumânărelelor, la un cântec de Hanuca păstrat dealungul generațiilor, la ideea luminii in iudaism comparativ cu aceeasi idee în alte culturi și religii.Read more…
Mă numesc Agnes. La fel ca mulți alţi copii ai generaţiei supravieţuitorilor Holocaustului, am primit numele surorii mele care a pierit la Auschwitz. Și eu, ca și prietenii mei, am încercat să umplem golul lăsat de pierderea celor apropiaţi, străduindu-ne să învăţăm bine și să nu le facem probleme părinţilor, să fim ”copii buni”. Ȋn literatura de specialitate israeliană, acest fenomen de numește Ner Zikaron. Ȋn aceste zile când comemorăm Holocaustul, la fel ca în fiecare an, îmi amintesc de draga mea mamă, care ne-a povestit cum au fost smulși evreii din viaţa fericită, frumoasă și liniștită de dinainte de război și au fost trimiși cu cruzime în lagărele de concentrare naziste. După război mulţi dintre părinţi nu au vrut să le povestească copiilor despre grozăviile prin care au trecut.Read more…
Gyula Csehi s-a născut în 1910, la Satu Mare, şi s-a stins din viaţă la Cluj, în iunie 1976. Provine dintr-o familie evreiască de clasă mijlocie. A copilărit la Satu Mare și a fost elev la școlile din localitatea natală și din Oradea. Studiile superioare le-a urmat la Paris, absolvind Sorbona in 1931. A mai studiat la Universitățile din Viena și Cluj. S-a specializat în domeniile științelor sociale, ale umanisticii în general. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, între anii 1943-1944, este luat la muncă obligatorie; familia lui este deportată în 1944 și dispare la Auschwitz. Din punct de vedere politic aderă la idealurile comuniste încă înainte de al doilea Război Mondial. La Paris devine membru al Partidului Comunist Francez. Aici începe să studieze și să aprofundeze opera lui Marx și Engels, devenind un marxist antidogmatic. După eliberare se stabilește la Cluj. Între anii 1947-1952 predă filosofie la Universitatea Bolyai. În 1952 este transferat, pe motive politice, la Aiud unde predă limba rusă într-o școală medie. Revine la Cluj în 1954, continuînd să fie cadru universitar. A fost reabilitat, ca să ne exprimăm în limbajul epocii. Pe lângă activitatea didactică desfașoară o bogată activitate publicistică. Este unul dintre principalii colaboratori ai prestigioasei reviste Korunk, care apare și astăzi la Cluj.Read more…
Din mai 1872, Filarmonica din Viena pregătește un mare proiect. Expoziția Mondială din 1873 este cel mai bun prilej pentru ca acest oraș să-și arate supremația muzicală. Dar visul se năruie curând, pentru că de la început expoziția stă sub auspicii nefaste. La 8 mai 1873 se prăbușește bursa vieneză, în iulie începe epidemia de holeră. Oaspeții din străinătate se lasă așteptați, Expoziția Mondială e un fiasco, o ruină financiară. Delegația chineză donează fabuloasa sumă de 10.000 de guldeni argint pentru o producție muzicală festivă, în semn de mulțumire vienezilor pentru organizarea evenimentului internațional. Sună cunoscut, poate acum ordinea e alta. Un an mai târziu apărea și Liliacul, celebra operetă scrisă de Johann Strauss-Fiul, care se cântă la Opera din Viena, an de an, în 31 decembrie. Dar cum holera, care a bântuit în vremea Expoziția Mondiale de la Viena, nu are același mod de transmisie ca și Coronavirus, muzicienii Strauss nu au fost nevoiți să-și schimbe stilul compozițional. Valsul, polca sau cadrilul nu pot fi adaptate conform ordonanțelor de păstrare a distanței între persoane, măsurată de vienezi, într-un mod inedit, în lungimea unui elefănțel. S-ar putea înțelege că în loc de câini și pisici, noi avem elefanți de casă. Nu. Însă cea mai vizitată instituție din Viena este grădina zoologică din Schönbrunn, cea mai veche și încă funcțională „menajerie” din lume.Read more…
Întâmplarea a făcut să dau peste încă un caz care întoarce pe dos paradigma „un om de la noi pleacă într-o țară necunoscută, își relatează aventurile și descrie locurile pe care le-a vizitat”. Este primul caz cunoscut în care un chinez a venit în Orientul Apropiat și în Europa, în sec. al XIII-lea, iar apoi și-a consemnat amintirile. Este vorba despre Rabban Bar Sauma (cca. 1220 – 1294). Rabban… Bar… Numele pare evreiesc, dar nu este. Și totuși există o legătură. Bar Sauma era creștin nestorian, iar numele este în limba siriană, un dialect arameic, unde rabban, la fel ca în ebraică este un termen de respect adresat unui învățat, bar înseamnă fiu, la fel ca în Bar Kochba, iar sauma (ca în ebraică țom) înseamnă post. Rabban Bar Sauma s-a născut în Beijingul de astăzi, în timpul dinastiei Yuan (perioada stăpânirii mongole a Chinei). Provenea dintr-o familie înstărită, de origine mongolă, care practica nestorianismul. La 20 de ani s-a călugărit, devenind apoi învățător. Călătoria, pe care început-o abia la vârsta de 55 de ani, trebuia să fie un pelerinaj la locurile sfinte. L-a luat ca tovarăș pe discipolul său Markos și au pornit spre apus pe Drumul Mătăsii. La fel ca Marco Polo, care a făcut drumul în sens invers în aceeași perioadă, au avut cel puțin avantajul că teritoriile străbătute de Drumului Mătăsii fuseseră unificate de Gingis Han și era o perioadă de stabilitate politică, numită de istorici „Pax Mongolica” Read more…
În Europa medievală islamul era destul de puțin cunoscut, trezind mai ales reacții de ostilitate și de teamă. Nu e de mirare. Răspândirea fulgerătoare a islamului s-a făcut cu sabia: „Convertește-te, sau te omor!” (În secolul XX avea să devină: „Proletari din toate țările, uniți-vă, sau vă împușc!”). Mai târziu islamul le amintea europenilor de cruciade, de Reconquista spaniolă… Cel mai bun exemplu se află chiar la noi. Istoria Țărilor Române până în sec. al XIX-lea ar putea fi rezumată în patru cuvinte: „am luptat cu turcii”. Ciocnirea dintre lumea creștină și cea musulmană. Situația s-a schimbat radical la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Iluminismul și apoi romantismul au adus cu ele curiozitatea, fascinația, admirația, urmată de încercarea de a înțelege islamul. Romantismul căuta să accentueze splendoarea islamului și să amintească Europei cât de mult îi datorează islamului și implicit și iudaismului. Romanticii subliniau faptul că evreii au jucat și ei un rol de seamă la înflorirea civilizației islamice atât de admirate.Read more…
În adolescență am devenit un simpatizant entuziast al ideii sioniste, influențat de impresionantele prelegeri ale rabinului Dr. Menahem Shafran, ținute pentru elevii evrei din liceele românești. Ideile sioniste mi-au fost consolidate prin aderarea la organizația Bethar și prin broșuri ilustrate privind kibuțurile din Eretz Israel. Faptul că port numele lui Theodor Herzl m-a determinat să studiez cu atenție biografia acestui remarcabil reprezentant al poporului în care am văzut lumina zilei. Corespondent al ziarului vienez Neue Freie Presse la Paris, a fost șocat să găsească în patria Revoluției Franceze același antisemitism cu care se familiarizase în Austria. În Franța, ofițerul evreu Alfred Dreyfus fusese acuzat în mod fals de crimă. Aceasta acuzație a produs o explozie de antisemitism în rândul publicului francez. Herzl a declarat în anii următori că Afacerea Dreyfus a făcut din el un sionist…Când mi-am făcut studiile universitare, în anii ‘50 ai secolului trecut, în perioada dictaturii proletariatului, marxism-leninismul era o disciplină obligatorie.Read more…
Sandu Frunză este profesor universitar doctor, doctor habilitat în cadrul Departamentului de Comunicare, Relații publice și Publicitate al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, România. Are contribuții semnificative pe teme de fundamentalism religios, religie și politică, filosofia post-Holocaust, etică relațională, etica în comunicare, relații publice și publicitate, imaginar religios în publicitate, dezvoltare personală și responsabilitate socială. Dintre numeroasele scrieri ale lui Sandu Frunză am citit „Dumnezeu și Holocaustul la Elie Wiesel. O etică a responsabilității”, un eseu care m-a impresionat prin modul în care vede necesitatea regândirii tragediei Holocaustului prin atragerea atenției cititorului asupra faptului că uitarea și indiferența pot duce la repetarea acestei tragedii. Acestea se numără printre multele motive pentru care mi-am propus să prezint revistei Baabel câteva idei din această lucrare valoroasă. Eseul scris de Sandu Frunză este un apel adresat umanității pentru a regândi adevărul relevat de perspectiva dezumanizării și a exterminării evreilor în Holocaust. Transferul responsabilității de la Dumnezeu la om, prin intermediul memoriei, devine în concepția lui Wiesel și a autorului eseului, un mijloc de salvare a umanității, în speranța că această tragedie, care a dezlănțuit răul absolut în oameni, nu se va repeta. Niciodată. Niciunde.Read more…
Precum am văzut, „istoria” biblică este, de fapt, o mitologie așternută pe hârtie – adică pe papirus / pergament – cu multe secole după desfășurarea presupuselor evenimente. Atunci care este originea „reală” a poporului evreu, ce putem afla din săpăturile arheologice și din surse extra-biblice, contemporane evenimentelor? Venirea patriarhilor din Mesopotamia, fuga din Egipt și cucerirea țării Canaan nu sunt confirmate de sursele istorice. În schimb Stela lui Merneptah, (despre care am povestit în articolul trecut), arată că originea israeliților trebuie căutată chiar în Canaan. Ea consemnează că în 1207 î.e.n. Merneptah, fiul lui Ramses al II-lea, a supus mai multe cetăți din Canaan iar „Israel a fost nimicit.” Așadar pe vremea lui existau israeliți în Canaan și ei nu trăiau în cetăți, probabil erau nomazi și trăiau în zona deluroasă din interior, care corespunde aproximativ cu Cisiordania de astăzi. În Epoca Bronzului Târziu în Canaan existau numeroase cetăți (orașe-state) prospere, sub stăpânire egipteană. După 1200 î.e.n. cetățile au căzut una după alta. În săpăturile arheologice se văd semne de distrugere și incendii. Dar vinovatul nu a fost neapărat Ioșua. Nu toate cetățile au căzut în același timp, procesul a durat cam un secol, dar până la urmă distrugerea a fost totală.Read more…
M-au preocupat toate religiile. Am studiat iudaismul și creștinismul, fără însă să doresc o aprofundare fanatică, pentru a evita o unilateralitate Cu prima ocazie mi-am cumpărat Coranul tradus în românește. Din tot ce am citit până acum, nu am găsit nimic care să justifice infernul și otrava pe care unii susținători ai lui le răspândesc. Niciodată nu am crezut în fanatism și negare, pe care le văd foarte periculoase, cel puțin din modul meu de a privi umanitatea și de a mă strădui s-o înțeleg în ciuda agresivității și a tragicului. Îmi plăcea foarte mult istoria, mă interesau culturile vechi, mai ales cele de pe meleaguri îndepărtate. Așa se face că citeam cărți de călătorii, urmăream filme documentare și pe măsură ce înmagazinam mai multă informație, constatam că în profunzime totul este la fel, se repetă ca într-o spirală, că omul în adâncul său are aceleași dimensiuni spirituale, dar ele se manifestă diferit datorită educației și contextului în care evoluează. evoluează.
După ce am citit o carte extraordinară despre civilizația incașilor, mi-am dorit să ajung acolo într-o zi, să simt energia și vibrația acelui unic Machu Picchu. Acum câțiva ani mi-am văzut visul împlinit. Iată că acum mi s-a împlinit încă un vis. Am făcut o călătorie spirituală în Nepal și încerc să transmit câteva din experiențele mele de la poalele munților Himalaya.Read more…
Sunt încă sub impresia a nu mai puţin de patru cărţi publicate relativ recent în România. De fapt aş trebui să încep prin a mărturisi că în primii 20 ani de la emigrarea în Israel nu am citit deloc, darRead more…
Religia mozaică, cu un trecut de mai mult de 3000 de ani, nu a fost niciodată o religie monolitică. Pe vremea lui Abraham domnea un iudaism patriarhal care se desfăşura în cadrul familiei şi al clanului. După ieşirea din Egipt, – de a avut loc sau nu, fapt sau legendă, evenimentul reprezintă o data marcantă, fiind considerat momentul naşterii poporului evreu – , iudaismul a cuprins o populație care respecta un set precis de valori, legi şi rituri, definind viața şi comportamentul de fiecare zi. Ar putea fi numit un iudaism folcloric, în sensul că era legat de credințele si obiceiurile unui popor.Read more…
Acum câțiva ani a apărut, cuprinzând traduceri din ebraică, aramaică și greacă veche, cartea întitulată „Cele mai frumoase povestiri din Biblie. Primul legământ”. În cele ce urmează doresc să reamintesc trei povestiri din Pentateuh-Geneza care narează cele mai mari nedreptăți aduse Omului.Read more…
Recent s-au împlinit 25 de ani de la încetarea din viață a două personalități care au marcat istoria modernă a poporului evreu. Primul este rabinul ”admor” (”adoneinu, moreinu, rabeinu” = domnul nostru, învățătorul nostru, rabinul nostru) de Lubavici, Menachem Mendel Schneersohn, fostul lider al hasidismului Chabad (”Chokhmah, Binah, Daat” – Înțelepciune, Înțelegere, Cunoaștere). Al doilea este rabinul doctor David Moses Rosen, fostul Șef-Rabin al evreilor din România. Ce era comun între acești doi rabini, diferiți între ei, care au avut o influență socială, politică și religioasă profundă? Ce a rămas din gândirea iudaică a fiecăruia dintre ei? În ce măsură ea continuă să influențeze iudaismul contemporan? Menționăm că ambii erau carismatici, personalități puternice care s-au erijat în (și au fost) conducători al evreimii în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Fiecare în felul lui, în condițiile în care a trăit și a funcționat. Amândoi au trebuit să facă față unor condiții dificile, în care iudaismul era tratat cu neîncredere și chiar cu ironie de o parte a din societatea evreiască de după Holocaust și de după cel de al Doilea Război Mondial.Read more…
Articolul de față pornește de la ecourile pe care le-a stârnit un articol mai vechi al subsemnatului, apărut în revista Baabel acum vreo șase luni https://baabel.ro/2020/01/dati-ni-l-inapoi-pe-isus/. Dar recent au apărut unele ecouri neașteptate, care mi-au dat de gândit. Bineînțeles, fiecare cu părerea sa. Nu vreau să polemizez cu nimeni: sunt un adversar al polemicilor, prefer explicațiile. Articolul la care mă refer era intitulat Dați-ni-l înapoi pe Isus și se referea la prezentarea denaturată a lui Isus Hristos, respectiv Yehoshua ben Miriam, de către arabii palestinieni, care l-au prezentat ca pe primul palestinian, iar Crăciunul ca pe o sărbătoare palestiniană. Eu am afirmat că Isus era evreu, fiind născut de o mamă evreică, unul dintre evreii celebri care au influențat evoluția istorică a omenirii. Este adevărat că pe atunci Yehoshua, fiul lui Yosef și al lui Miriam, cunoscut ulterior ca Isus din Nazaret, a fost respins de fruntașii învățaților în Tora din Ierusalim. Dar acest lucru nu-l face mai puțin evreu. Unii evrei l-au considerat un rabin eretic, creștinii l-au considerat Mântuitorul lor, iar musulmanii l-au considerat profet, dar unul inferior lui Mahomed. Este adevărat că a fost crucificat la porunca guvernatorului roman Pontius Pilatus. De-a lungul timpului istorici, juriști și teologi creștini și evrei, de diferite tendințe, au căutat să reconstituie procesul lui, folosind argumente logice și istorice. Totuși aceste lucruri nu au schimbat realitatea: el a rămas evreu, pentru că s-a născut evreu. Read more…
La fel ca alte sărbători „minore”, Tu Bișvat nu este amintită în Vechiul Testament. Ea nu este o sărbătoare a plantării de pomi, așa cum o cunoaștem azi; poate nici măcar nu este o sărbătoare, ci doar o dată care marchează în calendar o perioadă a anului agricol din Ereț-Israel. Pentru un popor exclusiv agricol, care se ocupa cu păstoritul și cu prelucrarea pământului, aproape fiecare sărbătoare din perioada biblică are și aspecte agricole. Sărbătoarea de Pesah indică coacerea orzului, din care se făcea pâinea, hrana de bază a populației. Noua recoltă era așteptată cu nerăbdare, la fel ca pâinea proaspătă. Chiar numele lunii, Nisan, înseamnă aviv, primăvară. În cartea Exod aviv, primăvară, este sinonim cu coacerea orzului. Urmează cele 49 de zile de omer, în care se cărau și se numărau snopii. La sfârșitul lor avem sărbătoarea de Șavuot, secerișul grâului și aducerea la Templu a primei recolte. În afară de primirea Torei pe Muntele Sinai, aceasta este o sărbătoare pur agricolă, numită hag habikurim, sărbătoarea primei recolte. Apoi Sucot sărbătorește strângerea recoltei pentru iarnă. Tot atunci încep și rugăciunile pentru ploaie, ca să avem un an îmbelșugat. Read more…
În toamna anului 2015, după apariția monografiei mele despre istoria evreilor orădeni, am primit o scrisoare de la Paris, expeditorul fiind un cunoscut scriitor și editor francez, Adam Biro. Am purtat corespondență cu Adam Biro timp de șase ani, iar cu ocazia vizitei sale la Budapesta am avut privilegiul de a-l și întâlni. Întrucât copii și nepoții săi arată interes relativ moderat pentru tablourile înaintaşilor lor, Adam a hotărât să doneze colecția, fie comunității de la Oradea, orașul natal al pictorului, fie Clujului, unde și-a petrecut anii cei mai creativi ai scurtei sale vieți. Am reușit să conving donatorul să opteze pentru Cluj, unde, conform dorinței sale, vom inaugura o galerie care să poarte numele lui József Biró.
După ani de pregătiri, readucem din Franța, în țară, moștenirea lui József Biró (1886-1945). Colecția cuprinde 51 de picturi și grafică încadrată, desene, schițe și caricaturi, alături de care donatorul a oferit Comunității Evreiești din Cluj arhiva și cărțile lui József Bíró. Transportul tablourilor nu ar fi fost posibil fără contribuția generoasă a domnului Oscar Pfeffermann, inginer constructor și om de știință originar din Cluj,Read more…
Răsfoiam noul catalog de cursuri al companiei The Great Courses, când privirea mi-a fost atrasă de cursul “Adevărata istorie a societăţilor secrete”. Pe lângă renumitele asociaţii secrete, precum francmasonii, templierii, rosicrucianii sau illuminati, despre care mai auzisem, apăreau denumiri noi pentru mine, ca de exemplu Asasinii islamici / persani / medievali sau Dragonii verzi şi Dragonii negri din Japonia. Erau listate și organizații pe care nu le-aş fi considerat niciodată societăţi secrete, cum ar fi Caracatița roşie sau Internaţionala comunistă. Dar ceea ce m-a uimit cu adevărat a fost subiectul: “Adolf Hitler şi Societatea Thule.” Mi s-a părut straniu că nu auzisem niciodată despre o societate relativ recentă, care a jucat un rol hotărâtor în lansarea carierei politice a lui Hitler și în promovarea ascensiunii lui la putere.Read more…
În textul biblic se regăsesc multe pasaje consacrate femeilor: Eva, Batșeva, Iudit, Rut, Estera, etc., dar și femei fără nume, precum Regina din Saba, despre care textul biblic oferă multe detalii. Legat de Lot, nepotul patriarhului Avraam, textul biblic redă alte trei femei fără nume, denumite soția și cele două fiice ale lui Lot. Subiectul este prezentat în două ”scene”: Scena întâi: Soția lui Lot (Geneza 19:15-26). Creatorul a hotărât să distrugă așezările Sodoma și Gomora împreună cu locuitorii lor, degradați total și fără frică de Dumnezeu. Lot locuia la Sodoma. El a fost salvat de către doi îngeri trimiși de Dumnezeu, care l-au prevenit de iminenta distrugere a celor două așezări. În consecință, Lot cu soția și cele două fiice ale sale au fugit spre Țoar. Doar că, pe drum, soția neascultătoare a încălcat porunca lui Dumnezeu să nu privească înapoi către orașele Sodoma și Gomora, distruse de focul ceresc. Ca urmare ea a transformată într-un stâlp de sare. Textul biblic nu precizează ce fel de sare, însă se presupune că este vorba de clorura de sodiu, NaCl: acțiunea se petrece în zona Mării Moarte, iar ”Marea” este un lac cu o concentrație de sare de 34%[1], iar stâncile dimprejur sunt încrustate cu sare. Această scenă prezintă o lecție importantă: Dumnezeu îi salvează doar pe cei care îl ascultă.Read more…
Mă urmărește precum un dybbuk, mi se cuibărește în memoria imaginației, prin paginile lecturilor, căutătura adâncă a ochilor negri, adeseori ironici, complice surâzători, gravi când mă împotmolesc de ritmul unei fraze, cum se întîmplă acum. M-a însoțit de-a lungul ostenitelor pagini în nesfârșita muzică desfășurată cu leneșă perversă-perseverență din tomurile grele de sens, greu cântărind pe rafturile îndoite în înșiruirea lor prin bibliotecă. Toate cărțile bărbatului Ei, gândite și scrise de El, unde o aflăm șoptind pe alocuri zăbovind îndelung, printre izbucrici de râs, statornică în nestatornicia spiritului, crudă în inspirată fidelitate. Actualul meu dybbuk se numește Katia, figurînd oficial drept, Katja Mann. A fost cândva Katja, Khatarina Hedwig Pringsheim, fiica unică a familiei printre băieți, soră geamănă a unuia dintre ei, Klaus Pringsheim. În opinia mea, cea mai mare ispravă a lui Thomas Mann, dincolo de opera literară, insuflată de genialitate – cu și fără voia sa – rămâne hotărârea instantanee, nestrămutată de-a se căsători cu splendoarea de fiică a ilustrului matematician evreu, profesor universitar, moștenitorul unei fabuloase averi, Alfred Pringheim și al soției sale, Hedwig Dohm Pringsheim, nepoata scriitoarei și activistei feministe Hedwig Dohm.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
