În esenţă, legenda – care circulă în mai multe versiuni – povesteşte despre împrejurările în care renumitul rabin hasid Moşe Teitelbaum[1] l-a binecuvântat pe copilul Lajos Kossuth, nimeni altul decât viitorul politician ungar de mare anvergură, cunoscut pentru rolul său determinant din timpul Revoluţiei şi Luptei de Eliberare Maghiare din 1848-1849[2], când a fost regent şi guvernator al Ungariei. Legenda circulă de mai bine de un veac şi jumătate nu numai în cercurile evreieşti, ci şi în cele creştine, nu doar în spaţiul locuit de maghiari, ci şi în străinătate, atât pe continentul european, cât şi în îndepărtata Americă, un fapt explicabil, dacă ne gândim că după înfrângerea revoluţiei paşoptiste maghiare, Lajos Kossuth a plecat în exil, fiind întâmpinat cu multă admiraţie şi simpatie peste tot unde a poposit: în Anglia, în SUA şi în Italia, ţara în care avea să-şi încheie viaţa în 1894. Ca orice legendă, şi aceasta porneşte de la un fapt real: ambii protagonişti au locuit simultan în orăşelul Sátoraljaújhely din nord-estul Ungariei. În 1803, când familia Kossuth s-a mutat în această localitate, Lajos avea un an, în timp ce rabinul Moşe Teitelbaum s-a stabilit aici în 1808, când avea deja renumele unui ţadic „făcător de minuni”, la care soseau zi de zi zeci şi zeci de oameni năpăstuiţi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării în speranţa că binecuvântările şi amuletele îi vor tămădui de boli şi îi vor scăpa de necazurile care se abătuseră asupra lor. Rabinul Teitelbaum nu avea doar renume de vindecător, ci şi de proroc care putea descifra viitorul din versetele Bibliei.Read more…

Sărbătoarea de Sucot este ultima sărbătoare din ciclul de sărbători evreiești de toamnă din luna evreiască Tișre. Sărbătoarea ține opt zile, dintre care șapte se stă în colibă (suca). Este o sărbătoare foarte frumoasă și foarte iubită, care simbolizează sfârșitul sărbătorilor, sfârșitul verii și al anului agricol. Să nu uităm că în Israel există doar două anotimpuri: vară și iarnă. Mulți dintre noi avem impresia că sărbătorile evreiești au un caracter strict religios, cu rugăciuni în sinagogă și mese îmbelșugate acasă. Adevărul este că aceste sărbători, mai ales cele trei sărbători în care se făcea pelerinaj la Ierusalim – Pesah, Șavuot și Sucot – au un important aspect agricol, descris chiar în Mișna și Talmud. Dintre ele, Sucot este cea mai evidentă, când cele patru specii de plante (chitra, frunza de palmier, mirtul și salcia) sunt asociate și în rugăciune. În Israelul modern, obiceiurile practicate în perioada biblică au fost reînnoite și adaptate lumii moderne.Read more…

Spre deosebire de alte orașe-state din Italia, Ferrara și-a deschis larg porțile în fața evreilor expulzați din Spania. Orașul, situat în valea Padului, nu departe de Marea Adriatică, concura cu Veneția și Ancona în comerțul cu Orientul Apropiat. Conducătorii lui liberali, ducii d’Este, urau Spania și erau în conflict cu ambițiile teritoriale ale papei. Cu o generație mai târziu, ducele Ercole d’Este a oferit libertăți religioase și comerciale fără precedent noilor creștini din Peninsula Iberică, cu toate că știa că mulți dintre ei au revenit în secret la iudaism. Între 1530 și 1570, la Ferrara a înflorit primul și cel mai mare centru al evreilor marani din Europa și din lume. Odată cu succesul economic, Ferrara a devenit un magnet pentru refugiații din Spania și Portugalia. Bărbații au fost circumciși și au adoptat o formă rudimentară a religiei evreiești, iar femeile au învățat cum să țină o casă cașer. Chiar vestita Dona Gracia Mendes-Nasi a revenit la iudaism la Ferrara, unde s-a stabilit cu familia pentru o vreme, pregătindu-se să-și transfere averea în Turcia. Odată cu apariția Contrareformei, Alfonso al II-lea s-a supus presiunii Romei și a anulat multe din privilegiile evreiești.Read more…

Niciun alt cancelar al Germaniei nu a avut în discursuri o perspectivă atât de sumbră a viitorului ca Angela Merkel la sfârșitul mandatului ei. Pentru eleva lui Helmut Kohl, un fiu al revoluțiilor din 1989 în Europa de Est, aceasta viziune s-a datorat experienței ei de viață în dictatura comunistă. „Noi, germanii din răsărit, am fost martorii unui sistem care s-a dezintegrat,” declara doamna Merkel. Cu alte cuvinte, nimic nu este veșnic. O altă declarație mă apropie sentimental de Angela Merkel: ”M-am născut după cel de-al Doilea Război Mondial și am crescut în RDG. Pentru mine Franța era o țară îndepărtată în care voiam să călătoresc, dar nu era posibil”. Eu, cel puțin, am avut un surogat: „Micul Paris”, Bucureștiul cu Cișmigiu în loc de Jardin des Tuileries, Parcul Băneasa ca Bois du Boulogne, Arcul de Triumf și Champs Elisées în varianta Șoseaua Kiseleff.  Prima mea călătorie la Paris nu a fost marcată de vreun obiectiv turistic, ci de un drum cu un taxi, luat la întâmplare, în Place de la République. Auzindu-ne vorbind românește, taximetristul a exclamat entuziasmat: „București, România,” apoi pe nerăsuflate: „Ionesco, Cioran, Eliade…” Taximetristul italo-francez fusese șoferul lui Eugen Ionesco (1909-1994), martorul Crăciunurilor românești petrecute de dramaturg cu renumiții prietenii din anii studenției la București, cu cântecele și atmosfera religioasă bizantină. Mircea Eliade a declarat patetic: „Dacă există o fericire pe pământ, apoi aceasta este prietenia”. Profesor la Universitatea din Chicago, Mircea Eliade (1907-1986) a fost  cel mai renumit cercetător al istoriei religiilor, admirat pentru proza fantastică inspirată din teme sacre religioase, pentru fantasticul bazat pe mitologia românească și universală. Emil Cioran (1911-1995), eternul student bursier parizian, care a refuzat toate premiile literare, a fost cel mai remarcat eseist al pesimismului și deziluziei dintre filosofii existențialiști francezi. Eugen Ionesco, cel mai important dramaturg francez de după război, a fost deschizător de drum în teatrul absurdului.Read more…