Ce să vezi, un etno-antropolog vorbea tocmai de 24 iunie şi plantele medicinale, aceasta fiind ziua cea mai potrivită din an pentru recoltarea lor. Ierburile culese acum te vindecă sigur ! Aşa să fie oare ? Avem noi toate planteleRead more…
Daria Dascălu: DOCTORI CU BLANĂ
Omul are suflet ? Așa s-ar părea, câinele, are cu siguranță. Doctorul Tomescu are mulți câini. Pe unii i-a cumpărat, pe alții i-a luat de pe stradă. Îi ține închiși în apartamentul său de bloc, totuși ei își iubesc stăpânulRead more…
Daria Dascălu: FABRICILE DE DINŢI
Femeia cu lapte brânză şi ouă soseşte fix la şase dimineaţa: ,,Harnic, harnic, unde ţi-e nevasta ? “. ,,Doarme “. ,,Sigur, ea munceşte”. ,,Parcă eu stau ? “. ,,Stai, ne-stai, ea mi-a luat durerea ca prin farmec, cu pietrele peRead more…
Daria Dascălu: AVENTURILE UNUI ESTET DENTAR
Domnul doctor citeşte articolul său preferat despre ,,arcul facial”, aparatul care dă poziţia optimă a dinţilor în gură, deci a masticaţiei bune şi a surâsului frumos. Păcat că trebuie să-ţi vinzi casa ca să ai arc facial ! Dl. DoctorRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – ŞCOLARUL
Nu există copil cuminte… mai ales unul care merge la şcoală! Aşa spune mătuşa, fată bătrână, învăţătoare pensionară. ,,Aşa i-ai învăţat tu soro ? ”, îi dă replica surata, profesoară şi mamă a trei copii. ,,Trebuie să ne ferim geamurileRead more…
DARIA DASCĂLU: CÂNTECUL VÂRSTELOR – IUBIRE
Un cântec vechi spune: Ei nu umblă pe pământ, numai pe poteci de vânt… Aşa sunt ei. Merge vorba că doi tineri nu puteau să se vadă în ochi şi cum ajungeau unul în preajma celuilalt izbucnea o ceartă deRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – BĂTÂND la POARTA AFIRMĂRII
Tocmai şi-a terminat studiile şi s-a angajat într-o secţie a unei mari întreprinderi, specializată în IT. De ce îşi închipuie la serviciu că e iar în curtea şcolii? Din păcate, în biroul în care lucrează, e un viespar feminin. ORead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – OM de SUCCES
Revenit la birou a avut surpriza unei petreceri de ziua lui. Cele opt angajate model găsiseră timp, după activitatea zilnică, să pregătească salate fără gust, pălării cu paiete şi shaek-uri uşor alcoolizate. Drept mulţumire, şeful lor telefonă unui fost colegRead more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – ÎNŢELEPCIUNE
E o dimineață frumoasă de toamnă. Un cuplu între două vârste își ia alene micul dejun pe terasă. Totul strălucește în casa lor, iar ei își pierd timpul sorbind cafeaua și privind florile întârziate. Un mic zgomot anunță venirea corespondenței.Read more…
Daria Dascălu: CÂNTECUL VÂRSTELOR – PAMPERS
Toamnă târzie… un doctor bătrân stă la biroul cabinetului și privește pe geam. A avut deja o mulțime de consultații și fluxul nu pare a se opri. Pentru că majoritatea sunt bolnavi închipuiți ! Dar dacă ne gândim puțin, –Read more…
Daria Dascălu: VARSTA 2/3 …RIDURI
Toamnă gri…Stau la oglinda… Ce de fire albe mi-au apărut, parca ieri nu aveam nici jumătate din ele!… Şi ce de riduri, mai ales la ochi şi gură ! Cică sunt riduri de râs, dar ridurile, tot riduri ! GâtulRead more…
Fiecare face turism in felul lui…
Am fost acolo. Am fost și în Siria, și în Iordania, și în Liban. Am fost și încă cum! Și nu pentru câteva zile, nici măcar pentru o săptămână, ci de fapt, adunate toate, pentru luni de zile. Da, aveam bagaj, dar n-aveam nevoie de pașaport. Aveam tot ce-i trebuie unui turist, inclusiv hărți (și încă ce hărți!! Detailate, nu e un cuvânt), dar mai aveam ceva, pe umărul drept. Nu epoleți , că ăia sunt pe ambii umeri, ci pușcă, o pușcă automată, cu multe cartușe, grea a naibii, dar extrem de importantă, chiar vitală, pentru acele timpuri și locuri. O aveam cu mine tot timpul, o țineam sub pat în timpul nopții, și-i scoteam țeava pe fereastra autobuzului care ne purta prin teritorii inamice, de frica unui atac venit de pe undeva, de pe marginile șoselei întortochiate. Toate aceste gânduri mi-au venit în minte zilele trecute, în timpul postului de Yom Kippur, o zi în care adevăratul păcătos e cel care nu folosește acele ore de totală liniște pentru a depăna, în gând, amintiriRead more…
Cum am ajuns din nou în clasa a treia
Aproape de pensionare, cu un program de lucru mai lejer, am mai mult timp pentru cei patru nepoți ai mei. Vorbim ebraică, ei știu doar câteva cuvinte în limba româna și maghiară. N-am încă rutina să mă ocup cu toți patru, așa că mă ocup doar cu câte doi deodată. Adeseori merg cu ei la filme pentru vârsta lor și uneori mi-se întâmplă să adorm pe parcursul proiecției. Nepotul mai mare mă întreabă de ce mi se întâmplă asta.
“Sunt obosit”, îi răspund, dar nu știu dacă mă crede. Tuspatru sunt fani ai jocurilor interactive, din fericire în Beer Sheba există două centre de genul aceasta. Am fost de mai multe ori cu ei și niciodată nu ne-am plictisit, nici măcar eu. Mă joc și eu cu ei sau singur și trebuie să recunosc că de multe ori nu mă descurc fără ajutorul lor.Read more…
Cianura
S-a întâmplat cu mulți ani în urmă, la Tel Aviv, într-o seară mai răcoroasă, după ce soarele arzător de iulie a apus. M-am dus ca de obicei la clubul PEN. Acolo veneau tot felul de artiști, scriitori, ziariști, pictori, actori și studenți de la școlile de artă. Veneau să se mai răcorească de arșita zilei, clubul fiind pe atunci printre puținele locuri care aveau aer coniționat. Se bea câte un pahar de ceai, prietenii se întâlneau între ei și discutau politică sau probleme de literatură, criticau ultima premieră de la Teatrul Național Habima sau alte noutăți la ordinea zilei. Într-un cuvânt domnea o atmosferă prietenoasă și după părerea noastră destul de “boemă”, de care eram mândri. Când am intrat, o conversație pasionată era în toi. Mi-am adus un scaun și m-am așezat în liniște să ascult. Se discuta despre umorul israelian în comparație cu cel evreiesc. Unii susțineau că umorul evreiesc este cu mult superior celui israelian. Când discuția era mai aprinsă, paharele de ceai se reumpleau și combatanții transpirați se tot ștergeau cu batistele pe la ceafă, își face intrarea în club criticul literar și scriitorul Dov Ber Malkin, o figură impozantă cu barba à la Herzl, cu costum de seară și cravată. Se așează la masă lângă noi, comandă un pahar de ceai cu lămâie și ascultă în liniște dezbaterea. Prin anii 60 Malkin era un scriitor foarte apreciat și criticile sale dramatice și literare erau citite cu mare interes. Când a terminat paharul de ceai, a ridicat mâna în semn că vrea să contribuie și el la discuție. Cu toții am amuțit și l-am ascultat plini de curiozitate. Iată ce ne-a povestit.Read more…
Cunoașteți insula aceasta?
Iată un aspect pozitiv al curentei epidemii. Mulți israelieni se întorc acasă, după o absență de ani de zile, unii pentru că afacerile lor în alte părți ale lumii au fost afectate de pandemie și au senzația că totul trebuie luat de la început, alții pentru că pur și simplu vor să se vaccineze împotriva virusului, și mai sunt unii cărora li s-a făcut lehamite de străinătate, uite-așa! Pe omul meu, să-i zicem Z, nu-l văzusem de un car de ani. Nu, nu eram prieteni, ci doar buni cunoscuți, ne întâlneam uneori în cercuri comune de prieteni, de vineri seara, și cu orice ocazie aveam senzația că tot ce povestește e interesant. Mi-a dispărut din orizont și mi-a reapărut acum câtva timp în compartimentul de locuri rezervate al trenului spre Tel Aviv. Eu eram ocupat să pregătesc materialul pentru întâlnirea care urma să aibă loc în capitala financiară a țării, dar am găsit câteva momente pentru a fi pus la curent cu peripețiile tipului. – M-am întors după aproape zece ani de pribegie și am hotărât să rămân aici, acasă…– Unde-ai fost toți anii ăștia? – Acum mai bine de zece ani mi-am luat nevasta și am plecat, n-o să crezi, spre o insulă din Pacific, al cărei nume în limba locului are nu mai puțin de 23 litere, o denumire imposibil de tradus într-o limbă ”normală”, dar căreia eu i-am găsit un nume care cred că i se potrivește, dar asta la urmă…Read more…
Baronul cu sufertaș
Un om în vârstă, îmbrăcat în haine ponosite dar curate, trecea în fiecare zi prin fața casei de pe strada Rákóczi, unde locuiau Péter și Betty. Se întorcea acasă cu un mers nesigur, ducând în mâinile tremurânde un sufertaș cu mâncare. Locuia undeva pe la capătul străzii. Întotdeauna apărea pe la amiază, când Péter și Betty erau deja întorși de la școală. Bătrânul era un descendent al renumitei familii nobiliare Bánffy. – Unde ai fost? – îl întrebau copiii. Ce ai în sufertaș? Ne dai și nouă din mâncarea ta? Adesea îl fugăreau ca să-l sperie. Săracul om se străduia să-și grăbească pașii, vărsând supa subţire din sufertaş. Se uita încruntat la copii și mormăia cuvinte pe care ei nu le înțelegeau. La aceste scene erau prezenți și alți copii din casele vecine. Unul dintre ei, Zoltán, striga după el de fiecare dată: “Baron sărac, arată-ne bogățiile tale!”Read more…
Valiză sau buştean, măcar până la crăpatul zorilor
Cred că Moş Ene este unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi, chiar dacă nu se arată niciodată la faţă. Uneori vine tiptil, alteori brusc şi câteodată (parcă tot mai des, în ceea ce mă priveşte) se lasă aşteptat. Stau cu pleoapele închise, ca să-mi poată aşterne cât mai temeinic somnul pe gene, dar după o vreme mă satur şi privesc tavanul dormitorului luminat intermitent de farurile maşinilor care trec pe stradă. După o vreme şi farurile se răresc şi atunci, vrând-nevrând, ochii mi se fixează pe imaginea cadranului ceasului digital, proiectată pe tavan. Secundele trec, orele se târăsc şi eu sunt blocată aşteptând îndărătnică somnul izbăvitor care se încăpăţânează să nu se arate până la crăpatul zorilor… Uneori adorm către dimineaţă, dar sunt trezită curând de soneria nemiloasă a deşteptătorului, pentru că începe o nouă zi de muncă. Am acumulat ceva experienţă în lupta împotriva insomniei. Am început cu numărătoarea oilor, dar am ajuns la cifre mari şi nu am adormit, apoi am aplicat metoda tatălui meu, aceea de a mă gândi la cele mai plăcute momente din viaţa mea, ba apelam şi la reamintirea unor întâmplări comice şi râdeam de una singură, dar nici gând să adorm. Adevărul e că în nopţile de nesomn ajungeam – inevitabil – la inventarierea problemelor care mă frământau, developând, una câte una, toate temerile care mă bântuiau…Read more…
Povestea unui fost pacient
M-am pensionat după 41 de ani de activitate medicală şi după 3 ani de întrerupere prin pensionare, am început să fac o specialitate diferită: medicina oamenilor vârstnici din Comunitatea Evreilor București. Mă confruntam cu probleme noi, nu atât medicale, cât psihosociale ale pacienților, pe care medicul trebuie să le cunoască și să le ia în considerație în activitatea sa. Am încercat să-mi cunosc pacienții în întregul lor, nu numai ca bolnavi, și la cei mai mulți am descoperit vieți interesante, neștiute de cei din jur și care, fără îndoială, aveau repercusiuni asupra stării lor de sănătate. Am scris în total 12 povești de viață culese direct de la cei pe care-i îngrijeam…Read more…
Complicitate
Zilele trecute, poate una din ultimele zile calde ale sezonului, am luat bicicleta și m-am dus într-unul din parcurile mele preferate. După câteva ture prin parc am hotărât să fac o pauză și să mă odihnesc pe o bancă de unde să pot observa ceva interesant. Am găsit banca ideală la încrucișarea dintre un drum pentru mașini și o potecă de biciclete. În fața băncii era parcată o dubiță albă Mercedes, nouă și frumoasă. În spatele meu pe iarbă stătea o familie mare de pakistanezi, un bărbat mai în vârstă cu turban, o femeie mult mai tânără cu hijab, o fată de vreo 11 ani și trei băieți de vreo 10, 8 și 5 ani. Stăteau cu toții în cerc și patriarhul citea încet dar emfatic din Coran. Toată familia părea să-l asculte, doar cel mic se foia plictisit. Eram curios cât timp patriarhul va fi în stare să le mențină atenția fără admonestări sau violență verbală sau fizică. Cel mic era tot mai nervos. Era clar că nu avea răbdare să asculte poveștile sau versurile pe care oricum nu le înțelegea.Read more…
Eroul meu din copilărie
Orice călător are nevoie de puncte de reper pentru a se dumiri: de unde a venit, unde se află, încotro se îndreaptă. Iar dacă acest adevăr e valabil în lumea coordonatelor spaţio-temporale, cu atât mai mult se aplică în cea a simbolurilor şi a principiilor în care spiritul uman încearcă să-şi găsească calea. Omul are nevoie de referinţe pentru a se orienta în viaţă, iar unele „indicatoare” din drum îmbracă forma… unui bătrânel şchiop şi gârbovit de exemplu, cu ochii senini şi vorba domoală. Da. Şi în basme populare se întâmplă ca personajul principal să fie sfătuit de o bătrânică, uneori chiar fără nume, mereu fără pretenţii la faimă, răsplată, jumătatea împărăţiei sau orice altceva râvnit de eroul poveştii. Acest „reper fără nume” din basmul meu a fost bunicul. Care nici măcar nu mi-a fost bunic în sens biologic. Read more…