La înmormântări toate se iartă, de ”morți numai de bine”, ne aducem aminte de cel sau cea care a plecat dintre noi, chiar dacă atât cât a fost în viață nu ne-am văzut prea des. Ne întâlnim cu oameni de care nu întotdeauna știm cum se numesc sau de unde îi cunoaștem, dar evocăm împreună virtuțile celui dispărut și ne exprimăm reciproc dorința ca acesta să se ”odihnească în pace”, ceea ce evident este un ”non sens” atât pentru cei ce cred ca și pentru cei ce nu cred în ”viața de apoi”. Deseori aud în astfel de prilejuri triste cum sunt despărțirile pentru totdeauna, comentarii apreciative la adresa ritualului de înmormântare evreiesc, un ritual mult mai reținut și mai sumar sau (folosind poate o expresie prea prozaică:) mai ”la obiect” Asta nu înseamnă că la evrei doliul ar fi mai puțin profund. Doar că este altfel distribuit. Read more…
Kurzii care numără între 25 și 35 de milioane de persoane, sunt o națiune fără țară. Ei trăiesc răspândiți în Turcia, Siria, Irak și Iran. În timpul Primului Război Mondial, kurzii au luptat împotriva turcilor, aliații Germaniei iar la terminarea războiului, țările învingătoare le-au promis, prin tratatul de la Sèvres din 1920, un stat care urma să cuprindă numai teritoriile locuite de kurzi, în Turcia. Războiul turc de independență a schimbat radical situația, Tratatul de la Sèvres a fost înlocuit cu cel de la Lausanne, iar prevederea privind un stat kurd a dispărut. Singurii care într-un fel s-au apropiat de visul statalității au fost kurzii din Irak cărora, în 1958 – prin noua constituție – li s-a recunoscut naționalitatea, dar li s-a respins cererea de autonomie pe un teritoriu cu populație majoritar kurdă.Read more…
„Iată o situaţie de kibli”- spunea tata atunci când în familia noastră trebuia să se ia foarte repede o hotărâre importantă, poate chiar esenţială, iar opţiunea nu era limpede. Cuvântul maghiar kibli, preluat din limba germană (kübel) – ca de altfel multe din denumirile vaselor şi ustensilelor de bucătărie – înseamnă găleată, iar situaţia căreia îi este ataşat în istoria familiei noastre s-a petrecut la Buchenwald, în primăvara lui 1945. După evacuarea din lagărul de la Auschwitz, în 18 ianuarie 1945, tatăl meu, Imre Székely, a fost dus într-un marş forţat, „al morţii”, până la Breslau (episodul este descris în volumul de mărturii publicat de Daniel Lőwy, Sárga csillag, Kolozsváron, Editura Koinonia, Cluj, 2017). Deţinuţii care scăpaseră cu viaţă din această încercare cumplită au fost îmbarcaţi în vagoane de marfă, descoperite Read more…
Aș dori, de la bun început să evit o senzație de dezamăgire ce ar putea fi declanșată cititorilor din cauza titlului de mai sus. De aceea declar de la bun început: nu e vorba de o relatare cu iz de romantism! Ea nu cuprinde nimic din care ar putea reieși că e vorba de un personaj de sex femenin care m-a impresionat (dintr-un motiv sau altul) în asemenea măsură încât să-i dedic aceste rânduri. Ba mai mult, n-am idee cine era femeia din poveste și sunt convins mie la sută că nu am nici cea mai mică șansă de a o reîntâlni, cu atât mai mult cu cât nimic din ce aș fi putut deduce din simpla privire asupra ei nu m-a făcut curios să aflu amănunte suplimentare. Dar ea se afla în fața mea, absorbită de cele pe care le citea, fără să ridice privirea și fără să facă pauze în citire, așa, cam vreo 30 minute dacă nu mai mult.Read more…
Deci se apropia vara anului 1968, iar noi ne pregăteam pentru o ședere de mai multe săptămâni în Tatra Înaltă. Speram să ajungem acolo și să urcăm pe munți cu rabla noastră de Trabant 601. Șansele de reușită erau destul de îndoielnice. Traversarea Marii Câmpii Ungare de la Borș și până dincolo de Miskolc a fost relativ simplă. Dar odată ce am trecut granița Cehoslovaciei ne-am găsit pe „terra incognita”: nu cunoșteam limba și dispuneam de o sumă de bani extrem de limitată, de-a dreptul ridicolă, atâta cât ne-a aprobat agenția de turism ONT. Nu știam dacă Trăbănțelul nostru astenic, cu toată încărcătura lui, va fi în stare să urce munții. Și ce ne facem dacă nu? Am discutat dinainte felurite scenarii posibile pentru a ajunge la destinație dacă urcușul se va dovedi peste puterile lui. Atunci încă nu bănuiam că nu vom ajunge nici măcar la poalele munților și problema nu se va pune deloc.Read more…
Dacă ne uităm în urmă cu 500 de ani, vom fi uimiți să constatăm ce diferențe majore sunt atât în ceea ce priveşte clima, cât și gradul de civilizație în care trăiau oamenii pe atunci.Aproape nimic din lumea de acum 500 de ani nu se mai regăsește în lumea în care trăim astăzi. Clima, mai cu seamă. Pământul ieșea din așa numita mică epocă de gheață, care a durat circa 500 de ani, cam de la 1300, și începea să se încălzească. O serie de simulări pe computer pentru clima de peste 500 de ani ne spun că iar va urma o perioadă de frig și îngheț. Alte studii de prognoză afirmă că încălzirea globală va continua și că în 2500, temperatura mediului înconjurător va fi prea ridicată pentru a mai permite existența oamenilor.Read more…
La 2 noiembrie, anul acesta, va avea loc centenarul unei decizii importante pentru istoria poporului evreu : „Declarația Balfour”. Dată sub forma unei scrisori a ministrului britanic de externe („Foreign Secretary”), contele Arthur James Balfour, către lordul Rothschild, președintele Federației Sioniste Britanice („British Zionist Federation”) la 2 noiembrie 1917, ea a exprimat simpatia guvernului britanic pentru aspirațiile sioniste. Răspunsul lordului Rothschild nu a întârziat să vină, la 4 noiembrie 1917, el mulțumindu-i ministrului Balfour pentru sprijinul acordat de guvernul britanic aspirațiilor marii mase a poporului evreu. Adăugăm traducerea făcută de noi „Declarației Balfour” :Read more…
i azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuia aveam timp să mă descalţ şi să pun în cămară cumpărăturile. Dacă eram eficientă aş fi revenit în faţa monitorului tocmai în momentul în care desktopul avea să-mi semnaleze că pot să-mi accesez mailul şi Facebook-ul. În consecinţă am făcut stânga împrejur direcţia antreu, când – într-o clipă e neatenţie – am aruncat o privire pe geam şi am rămas înmărmurită de vâlvătaia arămie care cuprinsese copacii de pe coama dealului Hoia.Read more…
După Frederick Forsyth, John le Carre, Graham Greene şi alţi reputaţi autori, care au scris mii de pagini despre acest subiect este dificil să publici ceva despre Philby. Am considerat însă că cititorii publicaţiei Baabel merită câteva rânduri despre subiectulRead more…
Asasinarea prim ministrului israelian Itzak Rabin în 1995 a fost o mare pierdere pentru Israel şi o tragedie personală pentru Leah Rabin, care se va stinge 5 ani mai târziu . În zorii vieţii, în copilărie, la vârsta de 5 ani, Leah beneficia de decizia înțeleapta a tatălui ei care, în 1933, a doua zi după venirea lui Hitler la putere, a început pregătirile familiei pentru a părăsi Germania. (“eu nu rămân într-o ţară care va fi condusă de un lunatic“). Decizia înțeleaptă a fost luată pentru că a putut să vadă şi apoi să aprecieze în mod realist viitorul familiei sale într-o Germanie în care Răul se extindea cu repeziciune. Aceasta e o problema de bază pentru omul de rând: să poată aprecia corect starea societății în care trăiește, să vadă la nevoie încă de departe apropierea Răului; pentru aceasta omul de rând are nevoie de o presă liberă de free speech, pentru că aceasta constituie prima lui linie de apărare împotriva Raului .Read more…
Din inițiativa părinților am învățat mulți ani limba ebraică pe care o înțeleg și acum destul de bine, dar fără un scop deosebit. Făcea parte, credeam eu, din cultura mea generală. Astfel că ne-am urmat liniștiți soarta care ne-a dus în deportare timp de 3 ani și apoi ne-a reîntors la viață. Poate dacă am fi fost împreună cu ceilalți evrei din Câmpulung cu precădere la Șargorod și am fi – noi cei rămași în viață- revenit la Câmpulung, am fi emigrat în Israel așa cum au făcut-o aproape toți, chiar foarte repede chiar după întoarcere. Dar noi am mers la Botoșani și acum, când părerea mea și a surorii mele conta pentru decizia părinților, am preferat să învățăm și să reușim, deși cu mijloace materiale foarte precare, să devenim oameni folositori…Read more…
Vă propun un preparat savuros care poate fi servit ca aperitiv cald, dar şi ca fel doi sau cină. E drept că cere puţin mai multă manoperă, dar veţi vedea că merită să-l încercaţi. Nu este vorba de clătite simple, ci de un fel de colţunaţi rumeniţi.
Ingrediente aproximativ 12-14 clătite nesărate, dintr-un singur ou
/pentru umplutură : 250g carne rasol de vită, o ceapă roșie mică, un ou fiert, o lingură de unt, puțină sare, piper, mărarRead more…
Adevărul e că pe oricine aţi întreba, veţi descoperi că şansele sunt mari să asocieze roşul cu iubirea, seducția sau puterea. Roşul e o metaforă pentru pasiuni arzătoare, pentru personalităţi nestăpânite şi flamboiante, pentru senzualitate şi îndrăzneală. Tradus în limbaj vestimentar (şi verificat în realitate), roşul este rareori purtat de către femeile care preferă să treacă neobservate – sau puțin observate. O bluză roşie pe care o porți o dată pe an sau o minusculă pereche de cercei roșii nu „se pun”, îmi pare rău – vorbesc aici de a purta o haină roşie, o piesă uşor observabilă sau purtarea nuanței cu o anumita frecvenţă. Roşul ţipă „priveşte-mă!”, roşul cere stăpânire de sine şi energie, roşul subliniază.Read more…
Potrivit unui comunicat de presă emis de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, al sfârşitul săptămânii 9-15 septembrie, cimitirul evreiesc din Reghin a fost vandalizat. S-a distrus intrarea secundară şi mai multe pietre tombale au fost răsturnate. În ultima vreme mai multe cimitire evreieşti din România au suferit stricăciuni. Poliţia a demarat o anchetă. Din păcate, în situaţii similare (la Bucureşti şi în alte oraşe), anchetele poliţiei au concluzionat că făptaşii au fost adolescenţi care au acţionat din …teribilism.Read more…
Sunt arădeancă get-beget, atât din partea tatălui meu cât și a mamei. În cimitirul vechi din oraș sunt înmormântate trei generații din familia mea – străbunicii, bunicii și părinții, din partea tatălui. Familia mamei mele care a trăit și mai trăiește la Târgu Mureș, cel puțin bunicul și surorile lui erau originari din Lipova. Este foarte posibil ca vechimea familiei în zonă să fie și mai mare deoarece – și asta am aflat acum cu prilejul celor 300 de ani de la stabilirea primilor evrei în Arad – familii de evrei trăiau încă din vechime în comunele din jurul orașului, inclusiv la Lipova. Din păcate, nu am fost niciodată acolo, nu știu în ce stare se află cimitirul și dacă sunt îngropați acolo străbunicii.Read more…
În timp ce eu scriu și chiar în timp ce dumneavoastră (sper 🙂 citiți aceste rânduri, evreii continuă să se dedice (cei puțini care o fac:) marilor (și lungilor:) Sărbători de Toamnă. Începute cu Anul Nou 5778 (Roș Hașana) în prima zi a lunii Tișri (anul acesta corespunzând zilei de 10 septembrie) culminând cu ”înfricoșătoarea” Zi a Ispășirii (Iom Kipur – zi înfricoșătoare pentru cei care au ceva pe conștiință…,dar cine n-are:?) se continuă cu Sărbătoarea Corturilor (Sucot) și se încheie cu luminoasa zi a bucuriei că am primit Sulurile Biblice (Simhat Tora – anul acesta pe data de 12 octombrie ). Prin urmare peste o lună de sărbători care la evrei nu înseamnă desfătare și petreceri, ci reculegere și mai cu seamă îndeplinirea unor obligații și ritualuri religioase care se succed aproape zi de zi. Dar, cum cele mai multe din aceste îndatoriri trebuie îndeplinite în prezența unui ”quorum” format din zece bărbați evrei (adică peste 13 ani și din mamă evreică:) iată că pe lângă bucuria sărbătorilor apare ”corvoada” pentru asigurarea quorumului obligatoriu ( se numește după cum toată lumea știe: ”minian”)
Am fost acolo. Am fost și în Siria, și în Iordania, și în Liban. Am fost și încă cum! Și nu pentru câteva zile, nici măcar pentru o săptămână, ci de fapt, adunate toate, pentru luni de zile. Da, aveam bagaj, dar n-aveam nevoie de pașaport. Aveam tot ce-i trebuie unui turist, inclusiv hărți (și încă ce hărți!! Detailate, nu e un cuvânt), dar mai aveam ceva, pe umărul drept. Nu epoleți , că ăia sunt pe ambii umeri, ci pușcă, o pușcă automată, cu multe cartușe, grea a naibii, dar extrem de importantă, chiar vitală, pentru acele timpuri și locuri. O aveam cu mine tot timpul, o țineam sub pat în timpul nopții, și-i scoteam țeava pe fereastra autobuzului care ne purta prin teritorii inamice, de frica unui atac venit de pe undeva, de pe marginile șoselei întortochiate. Toate aceste gânduri mi-au venit în minte zilele trecute, în timpul postului de Yom Kippur, o zi în care adevăratul păcătos e cel care nu folosește acele ore de totală liniște pentru a depăna, în gând, amintiriRead more…
La 6 octombrie 2017, Randolph L. Braham a revenit la Cluj, invitat de profesorul, cercetătorul şi publicistul Zoltán Tibori-Szabó, pentru a ţine o conferinţă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul UBB. Evenimentul, organizat de Institutul pentru Studii de Holocaust şi Genocid, în colaborare cu Centrul pentru Studierea Democrației din cadrul aceleiași facultăți a fost deosebit de important, dar şi impresionant, oferind ocazia studenţilor, doctoranzilor şi cadrelor didactice să-l întâlnească pe cel mai proeminent specialist în istoria Holocaustului din Ungaria, stabilit la New York de aproape 70 de ani, care şi-a asumat o călătorie transoceanică, la vârsta de peste 94 de ani. Titlul prelegerii era incitant: Holocaustul. Să înţelegi ceea ce este de neînţeles.Read more…
Întrebarea care cere răspuns e cum au ajuns evreii aşkenazi să posede, într-un procent relativ mare, o fizionomie diferită de cea a celorlați albi? Probabil că în spatele acestei transformări se află același proces care-i face pe mulți irlandezi să aibă părul roșu, pe numeroși suedezi să aibă acea paloare a pielii și păr deschis la culoare sau ochii de culoare închisă la majoritatea grecilor. Toate aceste populații se trag dintr-un relativ mic număr de strămoși, care posedau aceste trăsături, inexistente sau foarte rare la alte grupuri etnice. Fenomenul acesta, al unui grup fondator mic și omogen din punct de vedere genetic, care a produs un număr mare de descedenți poartă numele de ”gât de sticlă” (bottleneck în engleză). În cazul aşkenazilor se pare că acest bottleneck a fost chiar mai accentuat, adică inițial cu o dimensiune foarte modestă, probabil nu mai mult decât câteva sute de persoane. Acest mic grup a trăit într-o regiune geografică numită Așkenaz, în apropierea râurilor Mosel, Rin și Main, în vestul Germaniei. Read more…
Acum o lună un articol din revista Nature ne informa că au fost descoperite în Maroc oseminte fosile ale unor Homo erectus de acum 300.000 de ani, deci originea speciei nostre ar fi cu o sută de mii de ani mai veche decât se credea. Autorii subliniau că dacă acești oameni de acum 300.000 de ani s-ar îmbrăca în haine moderne ar putea să circule printre noi fără a atrage atenția întrucât ne seamănă perfect. Ei pot fi considerați ”oamenii dinaintea oamenilor” și mereu noi descoperiri de construcții și de artefacte vechi de multe milenii ne demonstrează că acești oamenii ”primitivi” descoperiseră tehnologii și teorii abstracte pe care le credeam ca aparținând celor ”moderni”. Acum 20.000 de ani, în Asia Centrală se făceau operații pe cord. Profesorul Marmadjaidjan a descoperit 30 de schelete care prezentau urme de intervenţii chirurgicale în stânga toracelui, în urma căreia pacienţii mai trăiseră cinci ani.Read more…
