Elogiu supravieţuitorilor

Jun 16, 2022By

Se cuvine să cinstim supravițuitorii Holocaustului, care după război s-au confruntat cu trauma paralizantă a lagărelor de concentrare sau a batalioanelor de muncă forțată. Reluarea vieții cotidiene a întâmpinat dificultăți deosebite. Majoritatea tinerilor și-au pierdut părinții, frații și rudele mai în etate. Foarte des, principalul susținător al familiei a pierit  la muncă forțată sau în deportare. Adolescenți și tineri, neavând încă nicio calificare, au rămas fără susținere famială și financiară. Întorși acasă, își găsiseră casele sau locuințele golite, devastate. Unii nu s-au putut muta niciodată înapoi în  fostul domiciliu al familiei, deoarece fusese complet jefuit. Chiar și când se cunoștea persoana care a prădat casa, victimele, aflate sub influența ororilor trăite, nu au raportat înstrăinarea avuțiilor de altădată. Unora li s-au returnat obiectele de valoare încredințate vecinilor, în timp ce alții în mod frecvent au primit răspunsul că „totul au fost luat de ruși”. Cât timp va trebui să mai treacă și oare se va vindeca vreodată distrugerea suferită de sufletul oamenilor?… – se întreaba Ferencz Dóra în memoriile sale scrise și publicate imediat după terminarea războiului. Pentru supraviețuitorii care au plecat direct în țări occidentale, Clujul a încremenit în starea din primăvara anului 1944; ei au păstrat timp de o viață amintirea adunăturii aliniate la marginea străzilor, mulțime care rânjea sfidător ori privea fără urmă de compasiune coloanele evreilor mânați de la ghetoul din cartierul Iris spre vagoanele de marfă. Oamenii de calitate nu au ieșit pe străzi, ci au acordat ajutor în secret, sfidând amenințările autorităților. Evreii care au revenit la Cluj şi au rămas aici s-au dedicat construirii unei societăţi noi şi s-au străduit să se integreze.Read more…

Jun 16, 2022 11 comments

“De ce eu?”

Jun 16, 2022By

Am aflat cu emoție de organizarea acestui eveniment. Cu și mai mare emoție am luat la cunoștință că voi avea oportunitatea de-a lua cuvîntul. Și mi-am pus întrebarea “De ce eu?” – o întrebare care periodic reapare în spațiul public. Ce m-ar face pe mine mai calificat decît pe alții să vorbesc azi? În cîteva clipe, mi s-au perindat prin minte antecedentele mele biografice, de om născut într-o familie maghiară, vorbind acasă limba maternă maghiară, din primii ani ai vieții, dar trimis de părinți, încă din clasa întîi, la școala în limba română. Astfel am ajuns să stăpînesc româna mai bine decît maghiara. În scurtă vreme am fost cucerit apoi de limbile străine, pe care am avut posibilitatea să le studiez. Am devenit traducător din franceză în română, iar pe urmă am trecut la limba italiană, pe care o predau de la catedră de peste treizeci de ani. Dar ce legătură aveau toate acestea cu evenimentul la care ne aflăm?     M-am străduit să pricep de-a lungul deceniilor fărîmițarea mea etnică și lingvistică, de care am avut parte prin biografia mea, iar una din concluziile pe care le-am și scris undeva, într-una din cărțile mele, este că am ajuns să mă conduc în viață după valori etice, nu etnice. Din toate cioburile, nu izbuteam să-mi recompun o apartenență etnică, unde să mă simt inclus și acceptat și iubit. Ei bine, dacă am avut această trufie să mă proclam sub zodia eticului, foarte repede am fost izbit de cel mai mare impas etic, pe care a trebuit să-l iau la cunoștință: Holocaustul. Problema evreilor.   Ca intelectual, m-am bucurat să aflu, întîi de toate, că poporul evreu este poporul cărții, al scrisului. Poate tocmai datorită sorții pline de vitregie, care i-a frămîntat pe apartenenții săi de-a lungul secolelor, evreii au înțeles cu multă legitimitate că, dacă scrii, dacă pui pe hîrtie, memoria se păstrează. Read more…

Jun 16, 2022 5 comments

Trei arhitecți din Ierusalimul interbelic: 1. Erich Mendelsohn

Jun 16, 2022By

Erich Mendelsohn (1887-1953) este considerat unul dintre cei mai mari arhitecți ai secolului XX din Germania.  Provenea dintr-o familie evreiască modestă din Prusia Răsăriteană, astăzi Polonia – tatăl avea o prăvălie, iar mama era modistă.  La început a făcut studii economice, dar apoi a trecut la arhitectură.  A absolvit cum laude Universitatea Tehnică din München și din 1912 a practicat arhitectura la München.  S-a căsătorit cu violoncelista Luise Maas.  Din corespondența lor și din memoriile Luisei se cunosc multe amănunte din viața arhitectului. În Primul Război Mondial a luptat pe frontul rusesc și în timpul orelor de pază schița în neștire proiecte îndrăznețe.  După război și-a deschis un birou de arhitectură la Berlin.  S-a specializat pe proiecte de mare anvergură: fabrici, birouri, centre comerciale, săli de spectacole, dar a proiectat și vile și blocuri de locuințe. Până în câțiva ani a ajuns unul dintre arhitecții cei mai bine cotați din întreaga Germanie.  I s-au oferit chiar proiecte peste hotare.  În biroul său lucrau 40 de angajați.  Poate că pentru cariera lui cea mai mare șansă a fost să-l întâlnească pe magnatul evreu Salman Schocken. Acesta era nu numai proprietarul unui lanț de magazine universale și al unei edituri, dar și un mare om de cultură, bibliofil, colecționar de artă și mecena. (Urmașii lui sunt până astăzi proprietari Editurii Schocken și ai ziarului Haaretz.) Între cei doi s-a legat o prietenie care avea să dureze decenii. Schocken l-a angajat pe Mendelsohn să-i construiască mai multe magazine.Read more…

Jun 16, 2022 6 comments

Iudaism în Israel

Jun 16, 2022By

Recent am auzit rezultatele unui sondaj de opinie care m-a făcut să-mi pun câteva întrebări. Care este locul iudaismului, al studiului Torei în formația intelectuală și educația morală a tineretului israelian? Care este nivelul cunoașterii iudaismului în memoria colectivă a evreilor din Israel? Care este atitudinea diferitelor segmente ale populației israeliene față de această problemă? Rezultatele acestui sondaj de opinie le-am auzit la un program al canalului israelian de televiziune, numărul 14, canal cunoscut pentru atitudine lui de dreapta, națională și religioasă, dar care se străduiește adeseori să păstreze o notă de obiectivitate. Întrebarea era: ce crede populația despre necesitatea studiului Torei – recte a iudaismului – în Israel? Deși scopul sondajului nu era menționat, cred că el fusese organizat după ce ministrul învățământului, doamna Yifat Shasha-Biton, a decis ca examenul de bacalaureat să includă numai materii științifice, materiile umanistice continuând doar să fie predate în liceu. Alt motiv posibil pentru realizarea acestui sondaj de opinie pare să fie necesitatea verificării atitudinii generale a populației evreiești din Israel față de iudaism și față de studiul Torei, în condițiile tensiunii între evreii laici, religioși și ultrareligioși. Rezultatele au arătat că în rândul populației evreiești totale a țării, 74% dintre cei chestionați au răspuns că studiul Torei este foarte important. În privința diferitelor segmente ale populației, rezultatele sunt diferite. În rândul populației evreiești „laice”, numai 57% dintre cei chestionați au răspuns că studiul Torei și al iudaismului este foarte important. În alte segmente ale populației, rezultatele erau cele așteptate: acest răspuns a fost dat de 90% din evreii autodefiniți „tradiționaliști”, de 95% dintre evreii „religioși” și de 97% dintre cei „ultrareligioși” (haredim).Read more…

Jun 16, 2022 36 comments

Și cum ne descurcăm acum?!

Jun 16, 2022By

Așa cum s-a văzut, am trecut și de pandemia care cu greu a acceptat să se despartă de noi, adică s-a făcut că pleacă, dar de fapt a lăsat urmași care în orice moment s-ar putea să ridice capul, și atunci iarăși vai de noi. Se vorbește de un nou val, al șaselea după unii, dar până una-alta, totul e în ordine. O scurtă recapitulare: nu mai purtăm măști (și eu am pierdut scuza când îmi era rușine că nu recunoșteam pe cineva), nu mai păstrăm distanța de doi metri (și nu ne mai certăm cu cel din față și cu cea din spate, care nu știu să măsoare distanțele din ochi), avem acces liber oriunde vrem (și uneori chiar unde nu vrem…), dar mai ales din punct de vedere psihologic respirăm mai ușor, gândurile negre s-au transformat în cenușii, iar cei care mai fac boala (ca mine acum vreo câteva săptămâni, după patru vaccinări) se chinuie să găsească deosebirea între mult temuta maladie și o răceală cu guturai și cu o tuse enervantă. Dar on top of everything (zice englezul) plecăm în străinătate! În aparență e o binefacere, o întoarcere la plăcerea călătoritului, dar cum o-ntorci, povestea nu e simplă.

Nu, să nu fiu rău înțeles, nu mă plâng, doar constat o schimbare: în loc să-mi facă plăcere, ca pe vremuri, călătoria în străinătate a devenit pur și simplu un rău necesar. Păcat.Read more…

Jun 16, 2022 17 comments

Zece ani în Baabel. Tiberiu Ezri: Baabel îmi menţine spiritul tânăr.

Jun 16, 2022By

Turnul Babel, mitul amintit în Geneză 11: 1-9 încearcă să explice de ce popoarele lumii vorbesc limbi diferite. Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo. […] „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul!” […] Şi Domnul a zis: […] „acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înțeleagă vorba unii altora!” Potrivit povestirii, supraviețuitorii potopului, care vorbeau cu toții aceeași limbă, s-au stabilit într-o câmpie din țara Șinear și au început să construiască un turn atât de înalt încât să ajungă până în cer. Atotputernicul, uimit de trufia lor, a hotărât să le zădărnicească planul – le-a încâlcit vorbele, ca să nu se înțeleagă între ei, și i-a împrăștiat în toate colțurile lumii. Spre deosebire de cei din Turnul Babel, noi, cei care scriem în Baabel și îl citim, vorbim aceeași limbă, venim cam din același mediuși avem chiar o educație asemănătoare. Nici expresia „o învălmășeală ca în Turnul Babel” nu ni se potrivește. Chiar dacă ne-am întâlni, nu am fi prea mulți și oricum am ști să ne comportăm în mod civilizat. Dacă mă gândesc bine, aș putea să-mi împart viața spirituală (cea extra-medicală) în trei perioade, ca cele trei epoci istorice…Read more…

Jun 16, 2022 28 comments

Voiajul blestemaților

Jun 16, 2022By

În articolul despre conferința de la Évian din 1938 statele „civilizate” ale lumii libere și-au exprimat hotărârea categorică de a nu primi refugiați evrei care încercau să evadeze din calea călăilor naziști – nu fiindcă le lipseau pașapoarte sau vize, nu pentru că nu aveau o meserie respectabilă, nu pentru că erau tâlhari sau bețivi – unica lor vină era că erau evrei. În același timp regimul nazist „cucerea” fără război o regiune după alta, schimbând harta Europei. Poate mulți au crezut că așa ceva nu poate fi adevărat, însă curând după conferință s-au petrecut câteva evenimente care au confirmat această atitudine. Într-o zi senină de sâmbătă dimineață, în 13 mai 1939, la ora 8.00 din portul Hamburg, Germania, a plecat o navă de lux, SS St. Louis, cu destinația Havana, Cuba. Nu era o croazieră de plăcere, ci fuga din fața persecuțiilor naziste insuportabile, mai ales după Noaptea de cristal, din 9-10 noiembrie 1938. Pe bord erau 937 de pasageri, majoritatea evrei mai înstăriți – un bilet costa 400 de dolari (600 Reichsmark), iar la clasa întâi, 500 de dolari (800 Reichsmark). Călătorii au fost obligați să adauge fiecare câte 230 Reichsmark pentru drumul de întoarcere. Erau sume enorme pentru vremea aceea. Comandantul navei era căpitanul Gustav Schroeder, un german anti-nazist. Printre cei 231 de membri ai echipajului erau infiltrați și câțiva agenți secreți de la Gestapo. Mai era și un oarecare Otto Schiendick, un curier de la Abwehr (Serviciul secret de informații german condus de amiralul Canaris). El trebuia să primească documente militare secrete de la un spion american, Robert Hoffman. Pe vapor flutura steagul nazist și în sala centrală era un tablou enorm al lui Hitler.Read more…

Jun 16, 2022 8 comments

Subiectivisme 6

Jun 16, 2022By

De la o vreme, premierului israelian i s-a pus batista pe țambal în privința eforturilor notabile de mediere în conflictul dintre Rusia și Ucraina. În prima lună a conflictului, Bennett s-a distins prin diplomația abilă de culise, respectiv ofensiva media concertată pe care a patronat-o cu rafinament. El a încercat practic să mențină o neutralitate dinamică a Israelului în raport cu acest conflict major și să-și poziționeze țara în mod avantajos față de ambele state aflate într-un război, ireconciliabil deocamdată. La concurență cu ambițiosul președinte Erdogan al Turciei, Bennett a făcut eforturi diplomatice intense pentru organizarea unor eventuale negocieri de pace între Rusia și Ucraina la Ierusalim. Un astfel de succes diplomatic și mediatic al Israelului ar aduce Statului Evreu un plus de forță și credibilitate pe arena internațională. Din păcate însă, se pare că cele două supraputeri, SUA și Rusia, sunt deocamdată interesate în continuarea conflictului, Rusia în continuarea acțiunii militare începute neconcludent până la atingerea obiectivelor strategice preconizate, iar SUA în întărirea flancului estic al NATO, în epuizarea și slăbirea militară, economică și financiară pe termen lung a Rusiei. De aceea, Washingtonul continuă cu aplomb sprijinul militar masiv acordat Ucrainei și statelor est-europene aliate în NATO, cu precauțiunile inerente de evitare a escaladării spre un al treilea război mondial.Read more…

Jun 16, 2022 2 comments

Omul care a așezat-o pe Nadia pe bârnă. Povestea lui Marcel Duncan

Jun 16, 2022By

“Apoi într-o zi am văzut două fetițe blonde făcând roata într-un colț din curtea școlii. M-am apropiat și le-am privit de aproape, aveau ceva deosebit. Țrrr. Clopoțelul a sunat și fetițele au dispărut în clase. M-am dus să le caut din clasă în clasă și una dintre ele era Nadia Comăneci. Le-am spus să vină la Școala de Gimnastică din oraș.” Astfel relatează Béla Károlyi episodul inițiatic al primei întâlniri cu Nadia, istorisire care a fost apoi preluată și redată de presa vremii. Doar că, parafrazând un scheci cunoscut al lui Toma Caragiu, povestea asta are două hibe: „una că e prea siropoasă și a doua că nu conține nici măcar un sâmbure de adevăr”, căci omul care a descoperit-o cu adevărat pe Nadia Comăneci, care a așezat-o pentru prima dată pe bârnă, trăia atunci la mii de kilometri distanță, într-un complet anonimat. Se numea Marcel Duncan. Marcel Duncan era tehnician la Federația Română de Gimnastică. În 1958 a fost acuzat că întreține o atmosferă nesănătoasă printre gimnaste, fiindcă își încurajează elevele să aibă tendințe de vedetism. În limbajul de cărămidă al acelor vremi, aceasta însemna că nu era un dur precum alți antrenori. A fost detașat în orașul Onești, redenumit atunci Gheorghe Gheorghiu Dej, după numele liderului comunist al RPR.Read more…

Jun 16, 2022 6 comments

Emisiunile și blogurile de gătit au ajuns un fenomen social

Jun 16, 2022By

Îmi place să gătesc, probabil că este o moștenire genetică de la bunica mea, deoarece o generație – cea a mamei – a fost sărită. Deși gătea bine, mama detesta această activitate și mă întreba de fiecare dată: ”De la cine ai moștenit plăcerea de a găti?”, uitând de bunica – e drept că era din partea tatălui meu. Această bunică, omutti pentru noi, făcea uneori lucruri minunate, pregătite cu multă răbdare; despre tortul trunchi de copac am și scris în Baabel. Potrivit Andreei, este materialul cel mai accesat din istoria de 10 ani a revistei. Dacă îmi place să gătesc, nu înseamnă că petrec ore întregi în bucătărie, cu excepția zilelor în care am invitați la masă. Meniurile mele nu sunt complicate, știu să pregătesc 10-15 feluri, mai ales din cele care merg repede și nu trebuie să stau lângă ele. Am și tot felul de ustensile care mă ajută, ultima achiziție a fost un slow cooker. După ce l-am cumpărat, prima reacție a fost ”și acum ce fac cu el??” După ce m-am lămurit în ceea ce privește avantajele, nu mă mai despart de el, parcă ar fi fost inventat special pentru mine: pun mâncarea și mă așez la calculator. Nu fac lucruri sofisticate, în schimb îmi place să mă uit cum gătesc alții, mai ales că mi-am dat seama că există astăzi o mare preocupare pentru gătit. Aproape toate posturile de televiziune, românești și din alte țări, au concursuri de gătit, iar participanții, dacă nu sunt bucătari, sunt de obicei personalități din lumea artistică, sportivă, sau chiar poeți, ca Mircea Dinescu.Read more…

Jun 16, 2022 5 comments

Ziua Mondială Art Nouveau

Jun 16, 2022By

Din anul 2013 există o zi dedicată, la nivel mondial, curentului artistic Art Nouveau. Acesta face parte dintr-o serie de stiluri care au caracterizat din punct de vedere artistic sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, sub denumiri diferite, în funcție de țările unde acestea s-au manifestat, cele mai cunoscute fiind Art Nouveau (Franța, Belgia), Secession (Austria, Ungaria), Jugendstil (Germania), Liberty (Italia), Modernismo Catalán (Spania), Nieuwe Kunst (Olanda), Mir iskusstva (Rusia). Ziua Mondială Art Nouveau a fost organizată pentru prima oară de Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta în cooperare cu revista maghiară Szecessziós Magazin, iar ziua aleasă, 10 iunie, este aniversarea morții a doi arhitecți celebri ai mișcării, catalanul Antoni Gaudi (1852-1926) și ungurul Ödön Lechner (1845-1914). Ziua de 10 iunie este caracterizată, la nivel mondial, de organizarea unor evenimente menite să creeze în rândul publicului mai multă conștientizare a patrimoniului Art Nouveau. Am privilegiul de a locui la Oradea, un oraș impregnat de amprenta stilului Art Nouveau care îi conferă o individualitate și un farmec deosebit. El este singurul oraș din România inclus încă din anul 2012 în Réseau Art Nouveau Network (RANN) alături de Budapesta, Barcelona și Viena.Read more…

Jun 16, 2022 19 comments

Cannes 75 (I). Fatala indecență a fericirii

Jun 16, 2022By

Dintre toate definițiile adunate de-a lungul timpului despre cel mai mare festival cinematografic al lumii, cea mai adecvată, dar și cea mai puțin măgulitoare, mi se pare a fi cea dată de John Boorman: “Cannes-l seamănă leit cu facerea unui film: este un amestec de artă și de bani, de stil și vulgaritate, de invidii și de compasiune, de mari speranțe și de existențe mediocre. Cine poate rezista unui astfel de cocteil”? Mă întreb ce anume i-ar adăuga, astăzi, cineastul englez, după ce, eliberată cât de cât de amenințarea lui coronavirus, manifestarea de pe Croazetă și-a sărbătorit cea de a 75-aniversare având drept fundal mental, oferit de toate televiziunile lumii, imaginile unui război ce avea loc nu la capătul lumii, ci într-un colț nu chiar îndepărtat al Europei. Știam că aveam să vedem, dincolo de competițiile tradiționale, proiecții speciale, fierbinți. ale unor filme născute în focul evenimentelor. Probabil că nu suntem niciodată pregătiți să facem față realității, dacă eu una, copil al generației celui de al Doilea Război Mondial, am avut candoarea să cred că festivalul își va mai reduce din intensitatea strălucirilor de o clipă, din zgomotul euforic al nepăsării. Am avut naivitatea să cred că poate nu vom mai asista, cel puțin pe termen scurt, la deșănțarea defileelor ad-hoc ale modei și ale uriașei sale mașinării mediatice. Mi-au încurajat speranțele, în prima seară, doamnele din juriu, Jasmine Trinca (Italia), Rebecca Hall (SUA), Noomi Rapace (Suedia), Deepika Padukone (India), excelenta gazdă a serii inaugurale, Virginie Efira (Belgia), atât de distinse în sobrietatea lor. Ca să nu mai spun cât de mult am avut sentimentul unei regăsiri de gânduri comune în momentul în care l-am ascultat pe președintele juriului, actorul Vincent Lindon: “S-ar putea ca toți să dansăm pe un Titanic”. M-am înșelat. Să fim realiști. Titanicul a rămas o splendidă ficțiune cu rol de avertisment, dar ficțiune. La sfârșitul celor aproape două săptămâni festive, m-am numărat printre cei care i-au dat din nou dreptate aceluiași Vincent Lindon, cel din seara închiderii, când vorbea de “indecența fericirii”. Aceasta este fatalitatea unui festival precum Cannes-ul, să fie indecent de fericit în asocierile lui contrariante cu ași ai tehnologiei vesele precum Tik Tok, recent partener, cu industria modei și marii ei proprietari. Cine-i poate rezista, vorba lui John Boorman? Read more…

Jun 16, 2022 3 comments

Amintirile unui medic stagiar rural (II)

Jun 16, 2022By

Într-una din aceste duminici, în timp ce stăteam cu părinții mei care veniseră să ne viziteze, liniștea serii a fost întreruptă de țipetele și gălăgia unor localnici care încercau să între în incinta dispensarului. Tineri răniți, cu cuțite și topoare în mâini, însoțiți de prieteni sau membri de familie, invadaseră sala de așteptare. Nu știam cum să-i potolesc pe acești oameni, al căror comportament ieșise de sub orice control. Am văzut răniți plini de sânge culcați pe podea sau pe băncile din sala de așteptare. Nu aveam timp să stau pe gânduri, răniții trebuiau tratați de urgență. Părinții priveau speriați și îngrijorați prin geamul locuinței noastre, fiind martorii unei situații groaznice, la care erau expuși pentru prima oară în viață. Am cerut ajutorul miliției locale pentru a bloca intrarea publicului în sala de tratamente, l-am chemat de urgență pe Ion, asistentul meu cel mai versat în situații asemănătoare, și împreună am cusut rănile, le-am bandajat și încet, încet, toți răniții au părăsit dispensarul. Abia atunci am observat încă un rănit, aproape adormit sub una din băncile sălii de așteptare. Avea fața plină de sânge, inclusiv bandajul care-i acoperea urechea stângă. După ce am scos bandajul, am descoperit o imagine pe care nu o mai întâlnisem în viața mea: urechea era tăiată și atârna numai pe o bucățică de piele. Read more…

Jun 16, 2022 9 comments

Peter Rosenthal: În capcana timpului (4)

Jun 16, 2022By

Părinții mei erau plecați de câteva săptămâni și în curând avea să se afle că fugiseră.  Era timpul să dispar pentru o vreme de pe ecran.  Mi-am petrecut o parte din vacanța de vară într-o tabără de pionieri.  De data aceasta am plecat la Moneasa, o stațiune care pe ungurește se numea Menyháza, ceea ce s-ar putea traduce prin „Casa din cer”, sau „Casa din rai”.  Ei bine, numai rai nu era!  Eram doisprezece într-un dormitor, înghesuiți ca sardelele în consevă.  Hrana era mai degrabă din iad – foarte curând aveam cu toții stomacul stricat.  Nu s-au organizat activități de nici un fel.  Profesorii care ar fi trebuit să se ocupe de noi erau cu totul nepăsători.  Singurul lucru care-i interesa era să ne trimită cât mai repede în dormitoarele posomorâte ca să scape de grija noastră.  Spiritul țării și al sistemului apăsa greu asupra întregii tabere: lipsă de perspective, nepăsare, deprimare, lene, lipsă de interes, tocire a sentimentelor, mai ales a simțului răspunderii, a compasiunii – bineînțeles că erau bătăi – să nu mai vorbim de integritatea morală.  Dar noi copiii, pionierii, nu ne dădeam seama, nici nu ne interesa.  Noi eram între noi și profesorii între ei.

Peste zi ne învârteam prin satul liniștit, așezat într-un peisaj deluros încântător.  În centru era o piscină, unde ne petreceam diminețile mai mult sau mai puțin de capul nostru.  Seara ședeam împreună în sala comună sau în dormitoare.

Read more…

Jun 16, 2022 5 comments

Probleme de automobilist

Jun 16, 2022By

Primul meu automobil a fost o Dacia 1300, cumpărată cu banii obținuţi din invențiile brevetate în România. Colegul meu, tehnicianul V., s-a deplasat cu mine la Pitești, recomandându-mi una din mașinle verificate de el în mod profesionist. Tot V. a fost unul din primii mei instructori în arta conducerii unui vehicul. O probă severă de îndemânare a fost deplasarea în viteză și frânarea bruscă la un metru de peretele aflat în fața mașinii! Şi tot V., folosind mașinile noastre, ne conducea spre și de la Otopeni cu ocazia unor deplasări peste hotare.  Acelaşi V. regla carburatorul participanților la  înmormântări (!), pentru a se deplasa cu cortegiul în relanti…Am aflat cu tristețe că V. a trecut într-o lume mai bună. M-am întrebat atunci cine a reglat oare carburatoarele celor care l-au condus pe ultimul său drum? Mașina s-a comportat bine. Înainte de plecarea spre Berlin am dus Dacia la garaj pentru o ultima verificare. La ieșire, îndrumat greșit de cineva din personalul garajului, am lovit mașina de o poartă, deformându-mi una din uși! Read more…

Jun 16, 2022 2 comments

Zece ani în Baabel. Hava Oren: Am moştenit însuşirile tatii.

Jun 9, 2022By

Așa cum văd eu lucrurile, există o relație foarte strânsă între tatăl meu și Baabel. Să explic. Tata era medic pediatru și își iubea mult profesiunea, dar cel puțin tot atât de mult îi plăcea să afle lucruri noi și să le împărtășească și altora: să povestească, să explice, să expună un subiect, să predea.  La Arad, în afară de o circumscripție avea și ore la școala de surori, într-o vreme a fost chiar diriginte.  Țin minte cu câtă însuflețire ne-a povestit că într-o oră de dirigenție le-a vorbit elevelor despre George Enescu… Tata avea întotdeauna ceva interesant de povestit.  Era bine informat, știa mai multe limbi, era un bun cunoscător al literaturii, al muzicii clasice și al artelor și dacă stau să mă gândesc, era în cea mai mare parte autodidact.  Mergea la concerte, citea enorm și când un subiect îl interesa, îl studia în profunzime.  Avea și un cerc de prieteni cu interese similare și când se întâlneau la noi acasă, era o plăcere să asist la discuții.  Am crescut într-o casă în care era de la sine înțeles că în comunism nimeni nu-ți poate lăsa moștenire o avere, dar nici cultura pe care o acumulezi nu ți-o poate lua nimeni. În România anilor 1960 posibilitățile de exprimare erau limitate.  O vreme a scris cronica muzicală în ziarul local (și când am citit Bucuriile muzicii de Mihail Sebastian am avut tot timpul impresia că îl aud pe tata vorbind).  La sfârșitul anilor 1960, când a fost permis, tata a ținut un ciclu de conferințe de iudaistică foarte apreciate.  Dar în rest nu a făcut nimic public. Cred că eu am moștenit unele dintre însușirile tatălui meuRead more…

Jun 9, 2022 17 comments

Как у вас, так и у нас (Așa cum e la voi, așa e și la noi).

Jun 2, 2022By

Dacă nu mă înșel, era în vara lui 1957. Familia unchiului meu, rămasă în Soroka copilăriei tatălui meu (pe vremuri URSS, azi Republica Moldova), primise aprobarea să ne viziteze la București. Personal m-am bucurat foarte mult, pentru că era prima ocazie de a-i cunoaște, dar mai ales eram dornic să mă întâlnesc cu vărul meu primar care purta exact același nume ca mine. Garik (așa îl strigau părinții) era un copil simpatic, vioi, plăcut la vedere. Singurul obstacol în calea unei legături, fie ea superficială, era bariera limbii. Garik vorbea bineînțeles rusește, înțelegea oarecum o discuție în idiș, dar poseda în bagajul său lingvistic doar câteva cuvinte în românește. Îi plăcea să se uite în jur, comenta tot ce vedea cu părinții și cu tatăl meu (alt vorbitor de rusă literară), dar eu mă descurcam cu greu cu puținele fraze pe care le puteam construi în limba lui Cehov și Tolstoi.

Cam la o săptămână de la întrunirea familiei, la masa de seară, Garik a așteptat să poată lua cuvântul, s-a uitat în jur, și a exclamat:”Как у вас, так и у нас”. Într-o singură frază, un băiețel de nici 10 ani concretizase o situație pe care doar o bănuiam, dar care foarte repede s-a dovedit corectă.Read more…

Jun 2, 2022 18 comments

Finlanda, Suedia, Turcia și NATO

Jun 2, 2022By

După invazia rusească în Ucraina și după amenințările mai mult sau mai puțin voalate de a invada unele țări care în trecut aparținuseră Uniunii Sovietice sau Pactului de la Varșovia, nu este de mirare că Finlanda și Suedia se tem că “țarul” actual al Rusiei visează la un nou imperiu, la fel ca cel care pe vremuri a ocupat Finlanda și o parte din Suedia, Astfel aceste țări doresc să devină membre ale NATO (North Atlantic Treaty Organization) sau în franceză OTAN – (Organisation du traité de l’Atlantique nord), este logică și ușor de înțeles. Pe de altă parte se poate înțelege și nemulțumirea Rusiei care în Europa se va simți încolțită de NATO din toate direcțiile. Prin Serghei Ryabkov, locțiitorul ministrului de externe al Rusiei, guvernul Rusiei și-a exprimat nemulțumirea față de decizia celor două țări, afirmând în mod explicit și ca de obicei amenințător că aderarea acestora la NATO va avea repercursiuni serioase. De asemenea, unul dintre multiplele motive pentru care Rusia a atacat Ucraina a fost dorința exprimată de aceasta de a intra în NATO. Într-un articol publicat online de CNN în 16 mai 2022, Joshua Berlinger încearcă să explice procesul da aderare a acestor țări la NATO. Cererea Finlandei și Suediei de a intra în NATO a fost binecuvântată de marile puteri, membre ale NATO, inclusiv Marea Britanie și SUA. Deși trei țări nordice, Norvegia, Danemarca și Islanda au fost printre membrele fondatoare ale NATO, Suedia și Finlanda nu au aderat din motive istorice și geopolitice. Finlanda care a devenit independentă de Rusia în 1917 și Suedia care a fost neutră în timpul celui de al Doilea Război Mondial, erau hotărâte să rămână independente din punct de vedere militar și față de Uniunea Sovietică, dar și față de Statele Unite ale Americii.Read more…

Jun 2, 2022 20 comments

Conferința de la Évian – o rușine a lumii libere

Jun 2, 2022By

Acum 84 de ani, la scurt timp după anexarea Austriei de către Germania, în pitorescul oraș francez Évian-les-Bains, renumit în toată lumea pentru apele sale minerale, s-au întrunit reprezentanții a 32 de țări din sfera liberă a omenirii. Peste câțiva ani ei urmau să lupte contra inamicului nazist care amenința lumea întreagă. Scopul acestei adunări era propunerea de soluții pentru problema tot mai acută a refugiaților din țările aflate sub jugul nazist și din țările amenințate de acest regim. Era vorba mai ales de evrei și mai puțin de alte câteva minorități – romi, homosexuali și alții. Conferința a fost inițiată de președintele SUA, Franklin D. Roosevelt, în urma unor presiuni uriașe depuse de organizațiile evreiești americane. Între 1933, anul când a început regimul nazist și 1941, nemții au amenințat că vor face Germania judenrein (curată de evrei). Idea inițială era să le facă evreilor viața atât de mizerabilă, încât ei să plece din Germania de bună voie. Când această metodă nu a fost destul de eficientă, au trecut la fapte mai grave, ajungând până la urmă la „soluția finală”. Până în anul 1938 cca. 150.000 de evrei, sau cam un sfert din numărul lor total în Germania, au părăsit țara. În martie 1938 li s-au adăugat încă 180.000, fugiți din Austria anexată de Germania. Problema celor care voiau să plece era că nicio țară nu îi primea.Read more…

Jun 2, 2022 17 comments

Este oare permisă îmbălsămarea la evrei?

Jun 2, 2022By

Evreii tratează cu mult respect trupul celui decedat. Grija pentru trup izvorăște din credinţa în lumea veşniciei de apoi, lume în care nu se poate intra oricum; atunci când moare, omul părăsește doar fizic tărȃmul celor vii, sufletul lui continuȃnd să trăiască ȋn viața veșnică. Grija față de trupul celui decedat include printre altele și faptul că toate părțile corpului trebuie înmormântate împreună, trupul să nu fie mutilat în momentul înmormântării și descompunerea să se desfășoare în mod natural, decedatul revenind în pământul din care a venit („… căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” Geneza 3: 19). Tradiția iudaică interzice îmbălsămarea, procedură care are ca obiectiv conservarea cadavrului prin oprirea procesului de putrefacție, în procesul de îmbălsămare fiind de obicei utilizate substanțe chimice conservante, precum și rășini cu rol de balsam. În consecință, îmbălsămarea poate fi considerată o procedură ilicită, care nu respectă dezideratul ca descompunerea cadavrului să se desfășoare în mod natural. Şi totuşi au existat cazuri de îmbălsămare şi la evrei.Read more…

Jun 2, 2022 2 comments