Premierul Naftali Bennett împreună cu premierul alternativ și ministrul de externe Yair Lapid au anunțat decizia guvernului de a dizolva Knessetul și de a organiza alegeri legislative anticipate, în octombrie sau noiembrie. Va fi cel de-al cincilea tur de scrutin în trei ani și jumătate, Israelul deținând recordul în organizarea alegerilor. Atunci când s-a instalat noul guvern de coaliție, tocmai în urmă cu un an, unul dintre motivele principale pentru care cele opt partide au acceptat să formeze cabinetul a fost evitarea alegerilor care pe de-o parte costau milioane de șekeli, pe de-altă parte activitatea guvernului, respectiv a țării, era paralizată. Crearea acestui guvern de coaliție a fost un experiment îndrăzneț care, din păcate, a avut o viață scurtă. Este adevărat că gurile rele au susținut că singurul numitor comun care i-a adunat pe reprezentanții partidelor de pe întregul eșichier politic israelian – de la dreapta la stânga, de la religioși la laici, de la evrei la arabi – ar fi fost profunda antipatie față de Benjamin Netanyahu, pe care nu-l mai doreau la conducerea țării. Totuși, această aserțiune nu este cu totul adevărată. Coaliția a vrut să facă niște lucruri și a și făcut. Din păcate, prea puțin. Dar, practic, nu avea cum să facă mai mult decât prin încălcarea propriilor principii, ceea ce nimeni nu dorea, cu gândul la alegători.Read more…
Emisiunile și blogurile de gătit au ajuns un fenomen social
Îmi place să gătesc, probabil că este o moștenire genetică de la bunica mea, deoarece o generație – cea a mamei – a fost sărită. Deși gătea bine, mama detesta această activitate și mă întreba de fiecare dată: ”De la cine ai moștenit plăcerea de a găti?”, uitând de bunica – e drept că era din partea tatălui meu. Această bunică, omutti pentru noi, făcea uneori lucruri minunate, pregătite cu multă răbdare; despre tortul trunchi de copac am și scris în Baabel. Potrivit Andreei, este materialul cel mai accesat din istoria de 10 ani a revistei. Dacă îmi place să gătesc, nu înseamnă că petrec ore întregi în bucătărie, cu excepția zilelor în care am invitați la masă. Meniurile mele nu sunt complicate, știu să pregătesc 10-15 feluri, mai ales din cele care merg repede și nu trebuie să stau lângă ele. Am și tot felul de ustensile care mă ajută, ultima achiziție a fost un slow cooker. După ce l-am cumpărat, prima reacție a fost ”și acum ce fac cu el??” După ce m-am lămurit în ceea ce privește avantajele, nu mă mai despart de el, parcă ar fi fost inventat special pentru mine: pun mâncarea și mă așez la calculator. Nu fac lucruri sofisticate, în schimb îmi place să mă uit cum gătesc alții, mai ales că mi-am dat seama că există astăzi o mare preocupare pentru gătit. Aproape toate posturile de televiziune, românești și din alte țări, au concursuri de gătit, iar participanții, dacă nu sunt bucătari, sunt de obicei personalități din lumea artistică, sportivă, sau chiar poeți, ca Mircea Dinescu.Read more…
Amintiri din Războiul de Șase Zile, după 55 ani
Nu, nu am fost prezentă la Războiul de Șase Zile, deși în cariera mea ziaristică aș fi dorit să fiu și reporter de război, să merg pe front și să asist la confruntări. Probabil că aveam și o doză de inconștiență, nu mi-am pus problema că aș putea fi rănită sau împușcată, așa cum s-a întâmplat recent ziaristei de la Al Jazeera și altor zeci chiar sute de ziariști, victime ale războaielor. În timpul Primului Război din Golf, din 1991, l-am rugat pe directorul meu general de la Agerpres să mă lase măcar în Israel, spre care Saddam Hussein lansa rachete, cu toate că la rugămintea americană Israelul s-a abținut să participe. Dar nici acolo nu m-a lăsat. Singura dată când ”am gustat” cât de cât atmosfera de război a fost în timpul celui de-al Doilea Război din Liban, din 2006. Pentru a obține informații corecte despre acest război, Asociația Sionistă din România a trimis în Israel un grup de ziariști din presa română, iar în această delegație m-am aflat și eu. Cu chiu cu vai partea israeliană ne-a dus la Haifa, care era ținta principală a rachetelor lansate de Hezbollah din nordul Libanului. Spre deosebire de imaginile transmise de partea arabă, cu clădiri bombardate de israelieni pe teritoriul libanez, la Haifa am văzut doar două-trei blocuri afectate și ni s-a spus că israelienii începeau să le refacă imediat după bombardament. Am asistat în schimb la o alarmă de lansare a unei rachete. Eram pe malul mării. Dar să ne întoarcem la Războiul de Șase Zile, din 1967. Față de situația de după 1989, atunci era mai greu să fii informat. Totuși, prin 1965-66, când România a început să se îndepărteze de URSS, a avut loc un fel de liberalizare, ceea ce a însemnat, printre altele, că s-a adus presă occidentală la câteva chioșcuri de ziare și la hoteluri,Read more…
O despărțire dureroasă
Toate despărțirile irevocabile sunt dureroase, atunci când pleacă de lângă tine oameni dragi, rude, prieteni, colegi și vezi că în jurul tău cei apropiați se răresc. Dar este mult mai grea despărțirea de cineva cu care ai amintiri comune, ai împărtășit idei și idealuri, i-ai admirat talentul, energia, imaginația și bunătatea. Mă gândesc acum la omul de care ne-am despărţit ieri, miercuri, 18 mai 2022 – Tiberiu Roth, Tibi pentru noi cei care ne-am considerat prietenii lui. Se spune că nu există oameni de neînlocuit… Există însă oameni greu de înlocuit și aici l-aș include pe el. Tibi era un om care permanent se dedica unei idei, unei cauze pe care le și realiza, indiferent de costul lor, de efortul consumat. Nu conta vârsta, Tibi se transforma, se reînnoia. Și această reînnoire de succes este cel mai bine ilustrată de ultima lui transformare, dintr-un inginer (foarte bun spuneau cei cu care a lucrat) în ziarist și scriitor.Read more…
Pacea în Ucraina – un obiectiv deocamdată fără soluție
În curând se împlinesc trei luni de la începutul războiului din Ucraina şi, din păcate, nu se întrezărește niciun semn că s-ar apropia de sfârșit și că părțile ar dori să înceapă negocieri de pace. Aș enumera două motive: unii nu vor, alții nu pot. Între timp Ucraina este distrusă în mod planificat, numărul morților crește în ambele tabere, iar lumea întreagă se confruntă cu consecințele catastrofale, deocamdată economice, ale acestui război. argumentele care i s-au prezentat cu privire la cauzele ”operațiunii militare speciale”, la un moment dat numărul morților, recunoscut pentru prima dată de Vladimir Putin în discursul din 9 mai ca fiind considerabil, va crește în așa măsură încât va stârni nemulțumirea și furia rușilor care vor exercita presiuni asupra conducerii statului. Read more…
Eu și limba germană
Din toate limbile străine pe care le-am învățat, limba germană este cea pe care o cunosc cel mai puțin. (Nu socotesc ebraica pe care am învățat-o doi ani la masterat. Am uitat-o, nu mai știu decât literele și nu toate. Dar am o scuză – aveam 70 de ani). Revenind însă la germană, totuși cu puținul pe care l-am știut (și în ultimă instanță nu era chiar atât de puțin) m-am descurcat cu câteva prilejuri, uneori chiar asigurându-mi existența. Contrar obiceiurilor familiilor burgheze din Ardeal, din cauza condițiilor… istorice nu am avut Fräulein. Era perioada războiului, evreii oricum nu aveau voie să aibă personal de serviciu și în niciun caz de naționalitate germană, astfel că bona noastră (ilegală) a fost Imi néni, o tânără învățătoare unguroaică șomeră. A fost la noi vreo patru ani, până când s-a măritat. Avea talent la copii, am iubit-o foarte mult și fratele meu la fel, petreceam cu ea mult mai mult timp decât cu mama. După aceea, până m-am dus la școală nu am mai avut bonă, aveam o femeie de serviciu care mă spăla, mă îmbrăca și mă pieptăna, atât. Când am învățat să scriu (de citit știam încă înainte de școală), urma să încep o limbă străină. Se terminase războiul și familia mamei mele care era din Târgu Mureș, aproximativ 30 de persoane, a pierit în Holocaust, așa că nu s-a pus problema limbii germane și am fost dată la franceză. Și totuși în familie și în jurul meu se vorbea germană și multe cuvinte ”s-au lipit” de mine, le înțelegeam, dar desigur nu știam să vorbesc.Read more…
Serghei Lavrov a încălcat linia roșie
Declarațiile ministrului rus de externe Serghei Lavrov legate de ”nazismul” președintelui Zelensky sunt absolut incalificabile, iar argumentele lui se inspiră din cele mai abjecte doctrine naziste, antisemite. Întrebat de postul de televiziune italian Zona Bianca despre folosirea de către președintele Putin a expresiei ”denazificarea” Ucrainei ca pretext pentru invadarea acesteia în condițiile în care președintele Zelensky este evreu, el a dat un răspuns uluitor: ”Și ce dacă Zelensky este evreu? Faptul nu neagă existența elementelor naziste în Ucraina. Eu cred că și Hitler a avut sânge evreiesc.” Și ca să-și susțină teoria, a mai adăugat: ”Evrei înțelepți afirmă că unii dintre cei mai răi antisemiți au fost evrei” Lavrov a mai arătat că pacea în Ucraina s-ar putea realiza dacă Zelensky ”nu ar da ordine criminale forțelor sale naziste”. ecvent folosit al tezelor antisemite și ascultându-le, ajungi la convingerea că nu Ucraina, ci Rusia, mai bine zis liderii ei ar trebui să fie ”denazificați”, deoarece diseminează concepții naziste. În plus, declarațiile au fost făcute tocmai în momentul în care Israelul și lumea evreiască au marcat Ziua Memoriei Holocaustului, Read more…
Democrația a învins în Franța
Susținătorii lui Macron din Franța și din Europa au răsuflat ușurați luând la cunoștință rezultatele alegerilor prezidențiale din Franța care i-au conferit lui Emmanuel Macron un al doilea mandat și cu o diferență peste așteptări față de contracandidata lui de extremă dreaptă, Marine le Pen. Rezultatul a fost de 58% faţă de aproape 42%, din sufragii. Apelul de a face un zid împotriva ascensiunii extremei drepte și de a susține democrația a fost ascultat și de mulți dintre cei care nu îl simpatizează pe Macron și politica lui, dar care au fost conștienți că altfel Franța ar aluneca în rândurile statelor autoritare caracterizate de încălcarea principiilor europene democratice esențiale. Macron, care și-a dat seama cui îi datorează victoria, a promis, în discursul rostit la cunoașterea primelor rezultate ale exit-poll-urilor, că trebuie să acorde o mai mare atenție cerințelor unor mase mari de alegători care își văd amenințate puterea de cumpărare, deci categoriile de oameni săraci, aceasta ca să scape de aprecierea că ar fi președintele celor bogați. În același timp, a promis și o ”Franță verde”, cerință a ecologiștilor, neglijată până acum de Macron.Read more…
Cine va fi următorul președinte al Franței?
La 24 aprilie, 48 de milioane de francezi sunt invitați să-și aleagă președintele în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Este un vot decisiv, deoarece se conturează o confruntare între viitorul democrației și perspectiva unui regim de extremă dreaptă, respectiv Emmanuel Macron – centru-dreapta și Marine Le Pen – extrema dreaptă. La primul tur de scrutin s-au prezentat 12 candidați reprezentând întregul eșichier politic francez. Câștigătorul a fost Macron (27,8 %) care a depășit-o pe Le Pen (23,1%) cu aproximativ 5%, mai mult decât prevăzuseră sondajele. Un fenomen interesant constatat a fost polarizarea voturilor la extrema dreaptă și extrema stângă, deoarece lui Jean-Luc Mélenchon –Franța nesupusă (22%) i-a lipsit puțin să ajungă pe locul doi. Dacă voturile stângii nu ar fi fost atât de dispersate între vreo patru-cinci formațiuni, astăzi confruntarea electorală s-ar fi desfășurat altfel. Care sunt șansele celor doi candidați pentru turul doi? După aflarea rezultatelor primului tur, foștii prezidențiabili ai formațiunilor de centru, precum și din partea Partidului Socialist, au lansat un apel alegătorilor lor și i-au îndemnat să-l voteze în turul doi pe Macron. În schimb, Jean-Luc Mélenchon, care este un adversar înfocat al ambilor câștigători ai turului întâi, s-a limitat să spună ”niciun vot pentru Le Pen”. De aici ar reieși concluzia că el dorește ca alegătorii lui să se abțină, sau să dea un vot alb, deși, dacă îi îndemna pe alegători spre Macron, cu cei 22 la sută ar fi asigurat victoria acestuia.Read more…
Câteva considerații cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria
Rezultatele alegerilor parlamentare din 3 aprilie din Ungaria au provocat o uriașă surpriză, nu din cauza desemnării învingătorului, ci a dimensiunii succesului. Sondajele de opinie de dinaintea scrutinului au prognozat victoria Fidesz și a aliatului său, creștin-popularii, dar diferențele față de Opoziția Unită erau de câteva procente. Se aprecia de asemenea că Fidesz nu va mai reuși să obțină două treimi din cele 199 de mandate pe care le deținuse în cele trei cicluri anterioare, cu ajutorul cărora a reușit să modifice o serie de legi, inclusiv prevederi ale Constituției. Aceste modificări au fost considerate antidemocratice și antieuropene, asigurându-i lui Orbán o concentrare exagerată a puterii. Orbán a fost adesea considerat că are trăsături autocrate și a fost comparat cu lideri care promovau aceeași politică – Vladimir Putin sau Alexandr Lukașenko. Victoria zdrobitoare a Fidesz – cu 135 de mandate, din nou două treimi, față de numai 56 obținute de cele șase partide de opoziție care au compus alianţa Împreună pentru Ungaria atrag atenția asupra persistenței, chiar dezvoltării pe scena politică ungară a modelului despre care am amintit – un sistem cu numeroase trăsături antidemocratice, antieuropene și populiste.Read more…
Opozița din Ungaria pierde șansa de a câștiga alegerile
La 3 aprilie în Ungaria se vor organiza alegeri legislative pentru ocuparea celor 199 de locuri în Parlamentul unicameral. Acest scrutin este unul dintre cele mai importante din istoria postcomunistă a țării, deoarece miza este schimbarea regimului Orbán care se află la conducerea Ungariei din 2010. De 12 ani, două treimi din locurile din parlament revin partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orbán, împreună cu aliatul său, Partidul Popular Creștin Democrat. Această configurație a permis guvernului să treacă prin parlament legislații care, conform aprecierii formațiunilor politice de opoziție și structurilor europene (Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European), erau antiliberale și antidemocratice. De fapt, Viktor Orbáen a și recunoscut că regimul pe care îl conduce este „iliberal”, deoarece liberalismul a fost compromis. În contextul alegerilor, modificările intervenite în legislația electorală – legate, printre altele, de fondurile ce revin partidelor participante la alegeri sau de propaganda electorală – au reprezentat obstacole în calea opoziției care încearcă de mai multe cicluri electorale să pună capăt dominației regimului Orbán, pe care îl consideră autocratic, antieuropean și corupt, dovadă fiind numeroasele scandaluri de corupție în care au fost implicate personalități apropiate de cercurile guvernamentale, inclusiv de familia Orbán. Dat fiind că opoziția era divizată, din cauza diferențelor în platformele lor, nemaivorbind de orgoliile unor lideri de partid, timidele încercări de unificare au dat greș. Câteva partide au reușit să realizeze o platformă minimă comună, cu care s-au prezentat la alegerile parțiale sau cele locale și măsura s-a dovedit eficientă, opoziția obținând rezultate remarcabile, printre care și ocuparea postului de primar general al Budapestei.Read more…
Tragedia ucraineană
Ceea ce se întâmplă azi în Ucraina este o tragedie. Clădiri rezidențiale, spitale, școli, grădinițe bombardate, alături de obiectivele strategico-militare (nu știu unde să situez centrala atomică de la Zaporoje care a fost cât pe ce să atragă peste Europa o iarnă nucleară), oameni obligați să se ascundă în adăposturi, subsoluri, stații de metrou, iar alții, de ordinul milioanelor, să fugă din țară, copii, femei și bătrâni mergând în necunoscut, neștiind ce-i așteaptă. Imaginile se aseamănă uimitor cu ceea ce au făcut rușii în războiul din Siria, unde armata rusă, pentru a sprijini regimul dictatorial al lui Assad, a bombardat fără discernământ totul. Ucrainenii care au ales calea bejeniei au avut mai puțin de suferit decât alte categorii de refugiați din alte părți, țările vecine deschizându-și larg porțile și sărindu-le în ajutor, chiar și cele care întotdeauna au avut granițele ferecate și a căror lozincă era ”niciun refugiat pe teritoriul nostru”. (Cum se pune problema refugiaților ar putea constitui subiectul unui alt articol). Problema esențială aici este că în secolul XXI ar trebui ca neînțelegerile dintre state să nu fie rezolvate prin războaie. Mai ales în Europa care a suferit două conflagrații mondiale și care după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi, după căderea Cortinei de fier și disoluția unor state printre care și URSS, a încercat și în mare parte a reușit să garanteze securitatea și integritatea statelor prin acorduri și tratate internaționale. Respectarea lor este chezășia păcii pe continent, iar cel care încalcă prevederile lor, mai ales pe calea armelor, este agresor. Read more…
Rusia a atacat Ucraina. O decizie irațională
Hotărârea lui Vladimir Putin de a recunoaște cele două regiuni ucrainene: Donbas și Lugansk drept state independente cu populație rusofonă, pe care Moscova este obligată să o apere în fața așa zisei agresiuni ucrainene, să le folosească drept pretexte pentru invazia care a început, fără să se limiteze la ”protejarea” populației din cele două regiuni și, în continuare, să bombardeze puncte strategice din Ucraina, inclusiv Kievul, are și va avea consecințe distructive nu numai locale, respectiv în spațiul ucrainean, ci și europene și globale. Prin această decizie Putin a deschis o cutie a Pandorei care periclitează echilibrul geopolitic şi afectează într-o mare măsură și Rusia și poporul rus. Mulți opinau că președintele rus este imprevizibil, dar este greu de explicat logic ce l-a determinat să facă acest pas. De fapt, nu este așa, deoarece am folosit cuvântul logic și la ora actuală orice se poate spune despre Putin numai că ar gândi logic nu. Read more…
Israelul- prin colecția mea de cărți de vizită
le voi evoca aici, inspirate de cărțile de vizită, au fost în urma unei combinații de călătorie particulară și preocupări profesionale. În primăvara lui 1994 am plecat pentru prima dată în Israel, ca să-mi vizitez rudele împrăștiate în diferite colțuri ale Țării Sfinte. Bineînțeles m-am întâlnit și cu foști prieteni din copilărie și cu foști colegi. Când am venit eu, la Agerpres erau puțini evrei, dar de la colegii mai vârstnici am aflat că la început majoritatea redactorilor erau evrei. Aveau dosare bune și știau limbi străine. Pe parcurs, când au apărut noi generații de absolvenți de limbi străine, nu numai evrei, ci și români, rândurile primilor s-au mai rărit. Mulți au fost epurați sub diferite motive, unii au plecat în Israel. Deci, diversitatea adreselor era mare, aveam unde să mă duc în cele patru săptămâni pe care le-am petrecut în Israel. Dar eu am vrut să combin plăcutul cu utilul și m-am gândit să realizez un ciclu de articole, reportaje și interviuri despre Israel. M-am dus la atașata de presă a Ambasadei Israelului care, foarte amabilă, mi-a dat o scrisoare de recomandare și mi-a spus să mă prezint la Casa Presei din Ierusalim, să-mi fac o acreditare și cei de acolo o să mă îndrume. În afara articolelor, care cine știe pe unde sunt, teancul de cărți de vizită din în fața mea este dovada realizării acestei dorințe.Read more…
„Ce a căutat Viktor Orbán pe strada Török”?
Este a doua oară, în două ediţii consecutive ale revistei, când titlul articolului pe care-l scriu se inspiră dintr-o o piesă de teatru. De astă dată, fiind vorba de liderul Ungariei, din piea unui autor maghiar. Poate că un cititor din generația mai vârstnică (chiar foarte vârstnică) îşi aminteşte de scriitorul și dramaturgul Ferenc Herczeg, foarte în vogă în prima jumătate a secolului XX. Cea mai cunoscută și des jucată piesă a sa a fost Kék róka [Vulpea albastră] (ecranizată foarte recent de postul de televiziune DUNA). Este vorba despre un triunghi amoros, eroina fiind Cecilia, iar întrebarea care se repetă de-a lungul intrigii este ”Ce a căutat Cecilia pe strada Török?” Ea afirmă că s-a dus să-și caute o vulpe albastră, deoarece pe strada incriminată se afla un blănar. Dar tot pe aceea stradă, vizavi de blănărie, locuia un presupus amant. Nici până la sfârșit nu aflăm unde a fost Cecilia cu adevărat. cu care Orbán are de multă vreme o adevărată relație amoroasă, vizitându-l frecvent și cu folos am putea spune, deoarece, cel puțin până acum, a găsit vulpea albastră, respectiv gazul rusesc și chiar la un preț rezonabil.Read more…
Războiul Troiei nu va avea loc
Înainte de a se începe războiul, tabăra păcii din Troia a încercat să negocieze cu Ulisse pentru a renunța la conflict. Din păcate, nu a reușit și, după cum știm din mitologie și din istorie, războiul a avut loc. Mi-am adus aminte de piesa lui Jean Giraudoux din 1936, urmărind negocierile ce se desfășoară pentru a evita un conflict să zicem local – Ucraina-Rusia, dar care se poate transforma într-o conflagrație care este cu atât mai periculoasă pentru noi, cu cât Ucraina nu este departe de România, țară direct vizată la negocierile dintre SUA și Rusia. Posibilitatea unui conflict la granița dintre Rusia și Ucraina, unde au fost masați 100.000 de militari și tehnica de luptă aferentă, a fost precedată de evenimentele din Belarus – deteriorarea situației la granița dintre Belarus, Polonia și țările baltice, zonă în care printr-o propagandă mincinoasă au fost atrași emigranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa cărora li s-a promis o trecere ușoară în Uniunea Europeană. Situația tensionată creată ar fi putut duce la o explozie provocatoare de incidente majore. Atitudinea fermă a UE a dus la stingerea acestui focar de conflict. Deși evenimentele s-au desfășurat în Belarus, opinia publică știa că fără aprobarea Rusiei acțiunea nu ar fi putut avea loc. Mai târziu a devenit clar că ceea ce s-a întâmplat în Belarus a fost perdeaua de fum care a ascuns manevrele rusești de a deplasa, sub diferite pretexte, forțele militare la granița cu Ucraina,..Read more…
Răsfoind niște cărți de vizită…
În sertar am găsit creioane colorate și acuarele, pixuri, chiar și o peniță și un toc, echer, riglă, compas, ace cu gămălie, ceară pe care o puteai folosi pentru scrisori, facturi și foi de garanții vechi, un stick de memorie, lucruri strânse de când am cumpărat biblioteca, în 1977. Dar ceea ce mi-a făcut plăcere și mi-a trezit tot felul de amintiri a fost teancul de cărți de vizită pe care l-am descoperit. Precizez că mai am încă două colecții de cărți de vizită. Nu le-am aruncat, fiindcă mă gândeam că odată și odată aș putea avea nevoie de ele, o adresă, un număr de telefon, o adresă de email. Cele câteva sute de cărți de vizită datează de după 1990, când lumea s-a deschis şi pentru mine atât personal, cât și profesional. În numerele următoare ale revistei noastre vreau să povestesc despre o serie de întâmplări inspirate de aceste cărți de vizită, întâmplări destul de interesante, cel puțin pentru mine, poate într-o ordine cronologică. Acum însă am luat din teancul din sertar două cartonașe. Read more…
Singurătatea lui Nicușor Dan
Mi-aș fi putut întitula articolul și Singurătatea alergătorului de cursă lungă, după nuvela din 1957 a scriitorului britanic Alan Sillitoe, respectiv ecranizarea ei. Nu numai că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, este un alergător de cursă lungă singur, dar i se potrivește ceea ce a declarat Sillitoe despre scrierea ei: „Deşi Singuratatea alergătorului de cursă lungă este despre un tânăr închis la școala de corecție, la fel de bine ar putea fi despre un scriitor și despre reacția lui în fața presiunii societății și a mass-mediei. Întotdeauna e ceva care te împinge să spui: N-am nevoie de lingușelile voastre, de recompensele voastre.”Întotdeauna l-am simpatizat pe Nicușor Dan și ceea ce și-a propus să facă, mai ales în prima parte a carierei sale, când voia să salveze monumentele istorice ale Bucureștiului, puținele care mai erau, de ofensiva dezvoltatorilor setoși și fără scrupule. În parte a reușit, iar eu l-am votat când a candidat pentru postul de primar general al Capitalei și, mai târziu, pentru a intra în parlament împreună cu mișcarea sa, Uniunea Salvați Bucureștiul, devenită apoi Uniunea Salvați România. Totuși, mi-am dat seama că felul în care dorea să abordeze viața politică, imaginând un partid fără ideologie care să susțină propunerile altor formațiuni politice care se potriveau gândirii lui, nu va avea șanse de succes. Colegii lui de partid nu l-au aprobat, au apărut mai multe conflicte. Nicușor Dan a crezut că programul său, lansat încă în perioada Uniunii Salvați Bucureștiul, va obține un sprijin larg al bucureștenilor, ceea ce a determinat Partidul Liberal să-l folosească drept pion în alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei, opunându-l Gabrielei Firea, fost primar și candidat PSD.Read more…
Viitorul președinte al Franței – o femeie?
Doar câteva luni ne despart de evenimentul care ar putea schimba harta politică a Franței – alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron a fost cea mai mare surpriză a ultimului scrutin prezidențial. Chiar dacă nu a fost un anonim, având în spate drept susținător un partid nou, înființat de el, alegerea lui nu era o certitudine. Totuși, analiști care cunoșteau gândirea lui și situația Franței, mizau pe acest candidat tânăr, dinamic, european, dar și atașat națiunii sale. Macron dorea să redea Franței rolul său primordial, dar în aceeași măsură dorea și o Europă puternică, bazată pe propriile forțe, de-aici insistența lui pentru mult visata armată a Uniunii Europene. În gândirea economică, Macron era un radical, numai că a trebuit să se confrunte cu conservatismul, nu numai a unei părți din clasa politică, ci și al populației, al puternicelor sindicate care se opuneau unor reforme care urmau să ducă la modernizarea Franței. A mai intervenit și pandemia de coronavirus care impunea o poziție destul de dură, dar adevărul este că datorită acestor măsuri, deși pandemia a reizbucnit, astăzi Franța se confruntă mai ușor cu valul cinci, cu mai puține sacrificii și poveri asupra spitalelor. De-a lungul mandatului său, Macron nu a scăpat de nemulțumirea manifestată de diferitele grupări ale populației, cum au fost demonstrațiile ”vestelor galbene” care au încetat numai când a apărut coronavirusul. De menționat însă că el nu a cedat presiunilor. Ghinionul lui Macron este apariția unui candidat (mai bine zis candidată) care s-a dovedit o personalitate politică foarte capabilă. Ea se bucură de o mare simpatie și ca familie politică nu este foarte departe de Macron. Este vorba de Valérie Pécresse, președintele Consiliului regional Île de France (de care aparține și Parisul), cea mai populată regiune din Franța.Read more…
Nori de război deasupra Ucrainei
În ultimele luni în Europa s-au acumulat numeroase tensiuni, observatori politici mai sceptici și pesimiști considerând că ar exista premise care să indice izbucnirea unui conflict între Rusia și NATO, sau prieteni ai statelor occidentale. Așa cum se știe, Rusia se teme de extinderea NATO spre est, spre teritorii din fosta Uniune Sovietică, pe care ea le consideră ca aparținând spațiului ei geopolitic. În plus, Moscova își încordează mușchii și încearcă să demonstreze că a revenit, sau este pe cale să revină în categoria marilor puteri, motivată parțial de politica izolaționistă americană, preluată de actualul președinte, Joe Biden, de la administrația Trump. Cea mai recentă dovadă este retragerea forțelor americane din zona Orientului Mijlociu, ultima fiind cea din Afganistan, ale cărei urmări sunt cunoscute. Rusia încearcă să profite de acest vid de putere pentru a-și confirma intențiile de mare putere. Este greu de imaginat ca Rusia să-și înscrie în strategie un război european care, prin implicarea NATO, respectiv a Statelor Unite, ar deveni de fapt unul global. Pierderile rusești ar fi prea mari și pe lângă alte consecințe dramatice ar diminua popularitatea lui Vladimir Putin care dorește să rămână cât mai mult la conducerea țării. În fond, Rusia poate afecta Europa și prin alte mijloace care să nu ducă la pierderi de vieți, folosind așa-numitul război hibrid. Exemplul cel mai concludent este criza migranților de la granița Belarus-Polonia care pe undeva a lăsat fără răspuns Uniunea EuropeanăRead more…