Odată venită vara, multe femei cu care discut încep să evalueze din ochi brațele tuturor celorlalte femei. Pe cele care poartă mâneci scurte, la metrou. Pe cele care au îmbrăcat o rochie cu bretele subțire, în parc. Pe cele care au ales o bluză fără mâneci, la birou. Pe cele care poartă o bustieră, la un party. în general pe toate cele care, atunci când au mâinile pe lângă corp, continuă să aibă un spațiu gol între braț și corp. Fără excepție, nici una dintre cele cu care am vorbit nu își mai cumpără bluze fără mâneci și refuză să îmbrace rochii cu bretele (sau orice alta varianta vestimentara care le dezgolește brațele).
Departe de mine gândul de a le forța să îmbrace o haină care le creează o stare de disconfort. Nu mi-am propus nici să le conving rațional, cu orice preț, că nu au motive de îngrijorare (pe nimeni nu interesează brațele lor, toate celelalte femei sunt preocupate tot de propriile membre superioare!)Read more…
Dr.”Y” a fost probabil cel mai controversat personaj întâlnit în activitatea mea profesională. Ceace mă uimit la el era abilitatea nebisnuita de a-şi maximiza veniturile băneşti, abilitate neobişnuită la un om de ştiinţă. Repet faptul că Dr.”Y” avea o putere hipnotică de convingere, putere care iniţial am crezut că l-a ajutat în obţinerea diverselor avantaje economice. Dar nu era numai asta…Read more…
O livadă imensă de meri tineri, bătrâni, răsuciți, cuprinși de mușchi și de licheni. Sus de tot, un leagăn suspendat între doi pini înalți. Și soare blând, cald. Câini care se aud lătrând în depărtare. Și mere care atârnă peste tot în copaci. Nimeresc unul pădureț și mi se face gura pungă. De parcă aș lua startul pentru o poză de profil pe Facebook și mă antrenez pentru un duck face reușit. Încă un gust de arhivat pe ziua de azi. Gust de pădure și de pământ și de umezeală.Read more…
Wilhelm Filderman s-a născut în 1882 într-o familie de bucureşteni de condiţie modestă, dovedind încă din timpul studiilor liceale aptitudini deosebite, iar după specializarea în drept la Universitatea din Paris obţine un doctorat cu o teză privind succesiunea în dreptul comparat, publicat în 1909. La vârsta de 27 de ani, revine în ţară şi se cuprinde într-o activitate socială tumultuoasă. Debutul publicistic şi-l făcuse cu mult timp înainte: la vârsta de 19 ani publicase sub pseudonimul Vişan „Lecţiuni de agricultură practică, cu 165 de gravuri intuitive” remarcată de Spiru Haret pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice, iar în 1910 a publicat în ”Bulletin de législation comparée” studiul ”De l’unification des lois et d’une union législative en matier des proces entre étrangers ”. Revenit în ţară, obţine cetăţenia după mari stăruinţe şi începe o strălucită carieră de avocat. Aderă la organizaţia Uniunea Evreilor Pământeni (UEP), condusă de avocatul Adolf Stern este ales în Comitetul Central al acesteia în 1913 iar imediat după război, ca preşedinte.Read more…
Scriam în numărul anterior al revistei Baabel că voi continua tema. De această dată prin extinderea înțelesului a ceea ce defineam a fi xenofobia[1]. Dacă mergem la esență, este vorba despre neacceptarea străinilor de către o parte a cetățenilor unei țări. Îmi veți spune că în orice societate, din orice țară, există asemenea porniri. Dacă ne referim la țara noastră, poate vă întrebați dacă putem spune că există un asemenea sentiment de neacceptare a străinilor. Oare cum ar putea românul să fie xenofob, atâta vreme cât el însuși este sub presiunea discriminărilor de tot felul care derivă din xenofobia altor cetățeni împotriva cetățenilor români.Read more…
Strada Şincai nr. 4 din Cluj este adresa unde mi-am început parcursul vieţii, împreună cu Mama, într-un noiembrie rece şi burniţos, dar este şi locul unde a început prietenia mea cu Dr. Yohanan Vass, la a cărui rugăminte am depănat câteva amintiri în completarea articolului lui despre aceeaşi stradă Şincai, în ciclul Oameni, case, amintiri…”Pe strada Şincai nr. 4!” – era răspunsul pe care trebuia să-l dau la întrebarea ”Unde locuiești?”, la vârsta primei copilării. Era locuinţa în care m-am mutat direct de la spital, în noiembrie 1952. Mama mi-a povestit că era o zi mohorâtă, fulguia. Eu mă născusem în plină vară, dar fiind prematură – la naştere aveam 1,3 kg, dar am scăzut la 900 de grame – m-au ținut câteva luni în incubator şi mi-au dar drumul din spital abia după ce împlinisem trei luni și cântăream 3 kilograme. Read more…
Parafrazându-l pe Ion Creangă – Nu știu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul copilăriei mele… îmi vine în minte strada Şincai. Cei trei reprezentanți ai școlii Ardelene s-au regăsit nu numai în statuia din fața Universității, ci și în cele trei străzi paralele: Gh. Şincai, Samuil Micu și Petru Maior, în aproprierea marilor străzi Moților si Memorandului. Copiii care au crescut pe aceste străzi în anii ’50 – ’60 ai secolului trecut, frecventau aproape toți Şcoala Generală “Bob”, de pe str. Episcop Ion Bob. Ȋn timpuri mai vechi, str. Şincai s-a numit str. Hegedüs Sándor și – ceea ce e mai puțin cunoscut – și str. Paris.
La numărul 1 al acestei străzi, chiar pe colţ, se înălţa clădirea administrativă a Uzinelor Electrice, în stil Bauhaus, construită în anii ’30 ai secolului trecut. Lipită de casa Uzinelor Electrice, la numărul 3, am copilărit eu, într-o casă cu etaj, cu o tencuială roșu – brun, construită la începutul anilor 1930, după proiectul cunoscutului arhitect Heves.Read more…
Anglia figura de multă vreme pe lista planurilor mele de călătorie, dar ea a fost „accelerată” de Brexit. Mă gândeam, și nu cred că am greșit foarte mult, la posibilitatea reintroducerii vizelor și chiar nu aveam nici un chef să stau la cozi pe la Consulatul britanic, acum când ne-am obișnuit să ”zburdăm” prin toată Europa numai cu buletinul. Se pot scrie multe lucruri despre o astfel de călătorie care m-a dus în locuri minunate și interesante, despre care am crezut în tinerețe că nu le voi vedea niciodată – de pildă British Museum –, dar ceea ce m-a urmărit tot timpul în aceste nouă zile, mai ales când am străbătut Anglia, au fost cărțile, lecturile mele legate de locurile vizitate. Nu este vorba de opere ale literaturii clasice engleze, toată lumea i-a citit pe Shakespeare (prima noastră oprire a fost Stratford upon Avon), Dickens, Bernard Shaw sau Glasworthy, ca să amintesc de câțiva, ci de cărțile că să zic așa ”personalizate”, care mi-au trezit amintiri, mi-au evocat copilăria, prima tinerețe sau maturitatea, chiar bătrânețea, deoarece pe unele dintre ele continui să le recitesc…Read more…
De aproximativ trei sferturi de veac evreul trăiește și respiră o atmosferă în care senzațiile, părerile și formulele sunt suficient de imprecise pentru a crea o stare de neînțelegere ce cu ușurință conduce spre erori de interpretare și, de ce nu, de luare de măsuri active nepotrivite. Nu, nu aici mă voi ocupa de confuzia legată de două noțiuni care după părerea mea sunt complet diferite, dar care sunt prezentate de multe ori împreună, ca un tot, sau ca două expresii ale aceluiași fenomen: iudaismul și religia mozaică. Promit celor interesați că acesta va fi în viitor subiectul unuia din materialele pe care doresc sa le prezint în această excelentă revistă electronică. De data aceasta intenția mea e să mă concentrez asupra a trei elemente, în ochii mei complet diferite unul de altul, dar care pot fi considerate ca având o bază comună, și dacă vreți, ele împreună formează un adevărat cerc vicios. E vorba de antisemitism, antiisraelism și antisionism.Read more…
Conferințele anuale de la Debrețin, care de 18 ani adună an de an reprezentanții comunităților evreiești din Bazinul Carpatic constituie, în miniatură, un exercițiu care ar putea fi extins și instituționalizat. Evreii oricum au reputația de a fi catalizatori ai multor idei și proiecte însemnate care au adus progrese omenirii. Poate merită să se acorde mai multă atenție și aplecare inițiativei de la Debrețin care – pe lângă valoarea unui exemplu de urmat în ”marea politică” pro-europeană – poate reprezenta și o soluție practică pentru revigorarea vieții evreiești din Bazinul Carpatic, care cu un secol în urmă era ”patria” celor mai mulți evrei din lume și locul de baștină a celei mai strălucite culturi evreiești în limba idiș sau în limbi vernaculare. Astăzi această cultură ca și întreaga prezență evreiască în Bazinul Carpatic a ajuns fantomatică. În afară de Ungaria (paradoxal!! 🙂 nu mai există nici-o comunitate evreiască semnificativă în zona aceasta a Europei. Poate e momentul să reflectăm și să schimbăm paradigma supraviețuirii evreiești în Bazinul Carpatic.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
