Sirenele au tăcut, rachetele nu mai amenință, camerele-adăpost stau cu geamurile deschise. Este liniște, cele 65.000 de persoane adunate în Piața Ostaticilor stau cu sufletul la gură, urmărind ce se întâmplă în Gaza cu ostaticii. Dacă Hamas se răzgândește după ce a acceptat schimbul? Dacă niște teroriști neafiliați atacă coloana? După experiențe îndelungate, totul este posibil. Uralele au izbucnit în clipa în care prima coloană cu șapte ostatici a trecut granița și a fost preluată de militarii israelieni, iar bucuria a fost deplină când și cel de-al doilea grup cu 13 ostatici, a ajuns în Israel. Multe persoane aveau lacrimi în ochi. Dar uralele au continuat. Mulțimea, care de doi ani era prezentă în fiecare weekend în acest loc, cerând ca ostaticii să fie aduși acasă, l-a salutat pe președintele Donald Trump, cel datorită căruia minunea s-a întâmplat. Fără el, războiul ar mai fi durat luni bune, cu multe victime de ambele părți.Read more…
Pe străduțe lăturalnice, pe lângă vile noi, cu grădini decorate cu pitici de ghips, mori de vânt și măgăruși din plastic cu ghivece de flori, Ágnes și cu mine ne îndreptăm spre strada principală cu magazinele ei moderne. Ea, ultima evreică din orașul Tiszafüred, îmi arată unde se aflau odinioară, înainte de război, casele și afacerile evreiești. Ajungem la un petec de grădină părăginită din spatele școlii. – Pe vremuri aici era o căsuță și alături două morminte, spune ea. Morminte evreiești, cred. În copilărie locuiam chiar acolo, într-o casă care a fost dărâmată pentru a face loc supermarketului, și am văzut pietrele funerare. Pășim peste gardul scund, ne croim drum printre bălării, dar nu găsim nimic. Pe cărarea crăpată, un muncitor împinge o roabă care scârțâie de-ți rupe inima. Ne apropiem de el. Ágnes îl întreabă de morminte. Omul, sfrijit și cu o mustață stufoasă, pare stânjenit: – Săptămâna trecută am sfărâmat lespezile. Directorul școlii zicea să le spargem și să folosim bucățile în zidul nou, ăla de acolo. La nici trei metri de noi, zidul de ciment se întinde de-a lungul curții școlii. – Așa stau lucrurile pe aici, spune Ágnes, resemnată. Dar eu sunt indignată.Read more…
Am încetat să mai caut primul document în care s-a folosită expresia Orientul Apropiat atunci când am descoperit că era cât pe aici să intru într-un „câmp minat”. Întrebare simplă cu răspunsuri complicate. Wikipedia, în limba engleză, citează un paragraf dintr-o scrisoare publicată în revista Littell’s Living Age, apărută în anul 1855 în care ar fi fost folosit acest termen pentru prima oară. (To suport the “sick man” in the near East is an arduous and costly affair). Oxford English Dictionary (OED) notează că întâia oară termenul în limba engleză a apărut în revista Fraser’s Magazine în anul 1856. (The Far East – in contradistinction to the Near East – for the integrity of which we went to war with Russia). Utilizarea majusculei și accentuarea „opoziției” față de Orientul Îndepărtat, o entitate geografică și politică cunoscută pe atunci de câteva sute de ani, i-a făcut pe specialiștii în lingvistică de la OED să atribuie întâietate articolului publicat în anul 1856. S-au poate nu au știut de publicația din anul 1855. Am mai găsit menționat și faptul că nu era întotdeauna clar dacă autorii diverselor texte mai vechi se refereau la „un loc apropiat de Orient” sau la „Orientul Apropiat”. Acesta a fost momentul când mi-am pierdut de tot interesul pentru acest subiect, dar trebuie să adaug că în timpul căutărilor mele mi-au atras atenția alte titluri: „Principatele Dunărene” (de două ori!) în Littell’s Living Age din 1855 și „Moldo-Wallachia” în Fraser’s Magazine din 1856 față de care nu am putut să rămân indiferent.Read more…
Cam asta este esența marilor dezbateri din Knesset legate de recrutarea tinerilor ultrareligioși (haredim), scutiți de serviciul militar obligatoriu din Israel, dacă studiază ”cu normă întreagă” la yeșiva. Nu este o problemă nouă, ea a mai fost dezbătută, există chiar o lege, votată de mai mulți ani, care îi obligă și pe tinerii din această categorie să-și efectueze serviciul militar, numai că legea nu a fost aplicată, a fost amânată an de an. Scutirea tinerilor ultrareligioși are la bază o înțelegere din 1947, care după declararea statului Israel a căpătat formă de lege, între partidele laice și cele religioase – acestea din urmă au condiționat sprijinul pentru formarea statului, cerând și alte drepturi cu caracter religios, ca de pildă recunoașterea în Israel numai a căsătoriilor religioase făcute între două persoane de religie mozaică (în schimb, sunt recunoscute atât căsătoriile civile, cât și divorțurile făcute în străinătate). Atunci, în 1947, Ben Gurion a acceptat aceste pretenții, afirmând că pe parcurs ele vor fi modificate, dar acest lucru nu s-a întâmplat și, cu toate că au existat în permanență solicitări, ele au rămas la nivelul discuțiilor sau au fost respinse în Parlament. Găsirea unei soluții este cu atât mai dificilă, cu cât crește procentul religioșilor în societatea israeliană și se pune frecvent întrebarea dacă Israelul va deveni un stat religios, la fel ca vecinii lui musulmani.Read more…
Cine a citit articolul meu despre ceramica armeană din Ierusalim știe deja că această formă de artă mă atrage în mod special. Nu e de mirare, așadar, că atunci când prietenul meu Danny, pictorul, m-a invitat la o conferință despre ceramica de Mata Ortiz, am acceptat cu plăcere, cu toate că habar nu aveam la ce să mă aștept. Au trecut de atunci vreo 15 ani, multe amănunte le-am uitat, îmi amintesc însă perfect surpriza și delectarea cu care am urmărit-o. Conferențiarul a fost în Mexic, chiar în satul Mata Ortiz, a prezentat zeci de fotografii proprii și a povestit totul cu foarte multă însuflețire – se vedea că el însuși era încântat de ce văzuse. Eu pot să încerc doar să recreez povestea din amintire și pe baza datelor aflate pe internet. Și povestea este într-adevăr captivantă. Pe mine m-a impresionat migala, precizia, formele elegante și estetica deosebită a pieselor. Modelele sunt tradiționale și totuși, creațiile sunt cât se poate de moderne. Dacă ar fi fost făcute de un artist, aș fi spus că e genial – dar nu este opera unui artist, ci a multora, mai exact a unui sat întreg din nordul-vestul Mexicului, la vreo două ore de drum de granița cu Statele Unite. Într-un sat de 2000 de locuitori, peste 400, bărbați și femei, sunt meșteri olari.Read more…
Mărturisesc că nu gătesc decât foarte rar și preparatele mele, din fericire, le mănânc singur. Obișnuiam să iau prânzul în sala de mese a spitalului Soroka, dar după ce ea a fost distrusă de o rachetă iraniană, în iunie 2025, am început să cumpăr mâncare gătită de la diferite restaurante populare. Zilele trecute, fiica mea mi-a dăruit un album cu rețetele culinare ale fostei mele soții, Silvia, care s-a stins din viață în urmă cu doi ani. A trecut mai bine de o lună până l-am deschis. Pe fiecare pagină se află câte o rețetă. Silvia gătea bine și prepara o gamă largă de bucate. E adevărat că la începutul căsniciei au fost și preparate pe care le-am boicotat. Pentru mine, mâncărurile se reduceau la supă de carne, șnițel, chiftele, sarmale și, bineînțeles, prăjituri. Supa de tarhon o vedeam ca pe o pedeapsă, dar celorlalți membri ai familiei le plăcea. La sfârșitul săptămânii, când meniul includea supă de tarhon, Silvia făcea special pentru mine și supă de carne. Și pe parcurs, supa de tarhon a devenit una din supele mele preferate. Ciorba ei de fasole cu ciolan afumat și ciolentul ei erau adevărate opere de artă culinară. Supa de chimen, dacă o țineți minte, era pedeapsa pentru tulburările digestive provocate de fructele verzi, nespălate, pe care le găseam în grădina casei unde am copilărit. Silvia a găsit diverse metode să o amelioreze și, încet-încet, ea a devenit supa mea preferată.Read more…
Chiar dacă Corona nu se mai află pe prima pagină a știrilor, ea nu a dispărut. În iulie 2025, în România s-au înregistrat 1.703 cazuri noi (o creștere de 232% față de iunie 2025) și șapte decese.(1) Toți pacienții care au decedat aveau peste 70 de ani. 442 de cazuri au fost reinfecții. Probabil că aceste date nu sunt decât vârful aisbergului, pentru că nu se mai fac decât testări sporadice și în foarte multe cazuri boala nu este diagnosticată și nu intră în statistici. Dar cazurile grave și chiar mortale nu pot fi trecute cu vederea. În Israel, în august 2025, Ministerul Sănătății a raportat apariția unei forme noi de COVID-19, supranumit Stratus la șase pacienți.(2) Evident că boala persistă și s-ar putea ca numărul de infecții să fie în creștere. Ideea acestui articol mi-a venit în urmă cu câteva luni, când un prieten, un bărbat de 66 de ani, sănătos până atunci, a primit o complicație cardiacă rară. M-am apucat să studiez literatura medicală, curios să aflu dacă e posibil ca ea să fi fost o manifestare a COVID-ului prelungit sau un efect nedorit al vaccinului anti-COVID. Medicii care îl tratau nu știau nici ei. În schimb, în literatura medicală am găsit unele lucruri despre care știam foarte puțin și aș dori să le împărtășesc cititorilor.Read more…
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 16 februarie. Weiberfastnacht (Carnavalul Femeilor). Joia asta am liber, căci astăzi începe al cincilea anotimp: carnavalul. La fel ca în fiecare an, timpul normal se oprește și la ora 11 și 11 minute, puterea e preluată de femei și de bufoni. Câșlegile încep cu gogoși, cu pupici și cu tobe. În ultimii ani, cu măsurile luate împotriva pandemiei, orașului i-a fost tare dor de toate acestea. Pe durata carnavalului, tot restul se estompează: războiul din Ucraina, întoarcerea la dictatură în atâtea locuri din lume, crimele împotriva femeilor în Iran, cutremurele din Turcia și din Siria, liniștea de moarte în Belarus.Read more…
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 2. Martie. Diagnoză funcțională. Strălucește un soare rece, de iarnă, nepotrivit anotimpului. Papagalii și-au terminat deja pauza matinală în alunul bătrân. E liniște, aerul e clar, cerul albastru, pe apă o barcă stingheră. Cufundat în gânduri pedalez din nou de-a lungul străzii principale, spre periferie. Soarele mă orbește. Poșta, grădinile, saltelele boschetarilor de la intrarea în magazine, nimic nu îmi lasă vreo impresie, gândurile mele sunt deja la clinică, la lucru. Observ că mi-am uitat cheia cabinetului. Nu-i nimic, o să-mi deschidă colegii. Pe birou, în fața ecranului, mă așteaptă trei cereri de consult. Încăperea în care lucrez aparține de așa-numita diagnoză funcțională și este mobilată, așa cum îi spune și numele, funcțional. Aici lucrează încă trei colege și colegi în alte zile ale săptămânii. În afară de birou se mai află un pat, alături cu un ecograf, un dulăpior cu bandaje și alte mărunțișuri, câteva cuiere pentru halate și două scaune. Dulapul pentru obiectele personale se află câțiva metri mai încolo, lângă camera pentru electrocardiografie și electroencefalografie.Read more…
Astăzi am decis să scriu despre viitor. Dar, așa cum prea bine se știe, orice gând despre viitor are o bază în prezent. Așadar, să începem cu prezentul. De câteva săptămâni Orientul Mijlociu este din nou în plină conflagrație militară. Israelul și Statele Unite au atacat Iranul. Motivul este pericolul că acest stat terorist, fundamentalist și dictatorial ar putea deveni o supraputere nucleară. Încă niciodată nu mi-am citat propriul prim-ministru, dar de data acesta o fac. Într-o recentă conferință de presă, răspunzând unei întrebări, Netanyahu a afirmat: „Combinația între fanatism, o profundă ideologie demențială – nu există alt termen pentru a o defini – și cruzimea acestui regim, totul la un loc au transformat actualul regim iranian într-un sistem extrem de periculos, nu numai pentru Israel și Statele Unite, ci pentru toți (dangerous to everything in between and far beyond). Acest scenariu nu e deloc imaginar, Iranul are planuri foarte serioase de a crea un nou imperiu islamic, la peste 100 ani de la dispariția celui Otoman, la sfârșitul Primului Război Mondial.Read more…
Mult timp ostracizată de lumea modei şi avand reputatia unei haine lipsite de personalitate, helanca – acel pulover pe corp, cu guler rulat – cunoaşte în sezonul acesta un reviriment neaşteptat. Helanca este tratată drept piesa de rezistenţă a garderobeiRead more…
Alaltăieri am avut o scurtă conversaţie cu o clienta: merita sau nu sa dea 399 lei pe o rochie 100% poliester? Am ajuns împreună la concluzia că “nu”, deşi poate suntem ţinute în loc de o prejudecata…Cu o altă amicăRead more…
Cu un veac în urmă, în sânul Imperiului Otoman măcinat de lupte interne, izbucnea teroarea împotriva armenilor, orchestrată de autorităţile otomane, care a început prin exterminarea elitelor şi avea să sfârşească prin moartea a peste un milion de oameni –Read more…
În iunie 1944 ne aflam în comuna Ozerzani, la 70 de kilometri de Colomeea (Ucraina). Unitatea noastră avea în sarcină refacerea şoselei şi lucram sub supravegherea nemţilor care ne zoreau . Într-o zi s-a întâmplat să rămân singur în sediuRead more…
Am fost întotdeauna un admirator sincer al civilizaţiei, muzicii şi frumuseţilor naturale din spaţiul istoric aparţinând fostului Imperiu Habsburgic. Prezentele note de drum au ca geneză privilegiul unor călătorii în acest spaţiu deşi rândurile care urmează au devenit mai curândRead more…
Prin bunăvoinţa domnului George Bishop din S.U.A. am putut răsfoi din nou o carte de telefon pe care o avusesem cândva în casa părintească. Dl. George Bishop este fiul cunoscutului constructor şi om de afaceri din Clujul interbelic, Ernő Bichitz,Read more…
Pe Andrei Cornea îl cunosc de multă vreme. Am fost colegi într-o comisie de combatere a antisemitismului, cu membri entuziaști, cu soluții teoretice, dar fără prea mare succes practice. L-am întâlnit la diferite manifestări culturale, dar l-am cunoscut mai bineRead more…
Potrivit tradiţiei (de trei ani ) e cazul să îi invit pe Baabelienii sărbătoriţi şi cititorii lor să se înfrupte dintr-un tort aniversar. Şi tot gândindu-mă ce tort să le pregătesc mi-am amintit de tortul de biscuiţi de la oraRead more…
Sebastian şi fascismul Înainte de-a trece la prezentarea poziţiei complexe a ziaristului de la Cuvîntul faţă de fascismul italian, se cuvine făcută o serie de precizări istorico-politice, pentru reconstituirea nuanţată a situaţiei de la începutul anilor ‘30. Noi, azi, beneficiem deRead more…
Contextul. În luna iulie a acestui an am fost într-o splendidă excursie cu” Mocănița “ pe Valea Vaserului la Vișeu de Sus (Maramureș). Mergând cu o zi înainte la Stația CFF (Calea Ferată Forestieră) pentru formalitățile de rezervarea biletelor, amRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
