Vreau să-i mulțumesc lui Frideric Grosz – articolul său despre Beethoven în Ungaria mi-a sugerat să scriu despre un lucru care mă urmărește de multă vreme. Era în 1988, cu un an înainte de revoluțiile din Europa „comunistă”. Sub pretextul unui congres am reușit să vizitez Praga împreună cu soțul meu. Nu a fost simplu, Israelul și Cehoslovacia nu aveau legături diplomatice, pașapoartele participanților la congres au fost trimise la Paris pentru a primi vize… dar s-a aranjat. Soțul meu, care este mare meloman, a ținut să vizităm Muzeul Mozart, cu toate că se afla destul de departe de centrul orașului. Am luat metroul, apoi tramvaiul… și nu ne-a părut rău! Ceea ce în zilele noastre este cartierul Smíchov, pe vremea lui Mozart era o zonă rurală, cu dealuri acoperite de vii. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea devenise „la modă” și din ce în ce mai mulți orășeni înstăriți își făceau acolo reședințe de vară, mai ales că nu era prea departe, se putea ajunge în mai puțin de o oră cu trăsura. Read more…
Am ezitat mult dacă să scriu sau nu despre urmarea pe care a avut-o articolul „În amintirea unui prieten din tinerețe”, publicat în 2018 https://baabel.ro/2018/09/in-amintirea-unui-prieten-din-tinerete/ . Este o problemă foarte personală, poate cu totul neinteresantă pentru alții. Dar e prea frumoasă ca să n-o împărtășesc și baabelienilor, de care mă simt foarte aproape, chiar dacă pe cei mai mulți nu-i cunosc decât din scris. Este vorba despre prietenul meu Bernard Horovitz, care mi-a dăruit de ziua mea, în 12 octombrie 1941 (cu zece zile înainte de deportarea în Transnistria) un caiet cu coperți de piele, care în 4 noiembrie a devenit jurnalul meu și după foarte mulți ani, în 1995, cartea Jurnal de ghetou, apărută în editura Kriteron. În 1 iunie 2020 am primit un email (după o convorbire telefonică) de la o persoană care s-a recomandat ca Liviu Horovitz, nepotul lui Bernard Horovitz. Cred că nu fac o indiscreție prea mare dacă rezum acest text. Persoana îmi relata că a dat din întâmplare peste revista Baabel și a citit articolul despre prietenul meu din tinerețe, Bernard (Bondi). Era bunicul lui, pe care el nu l-a cunoscut. Mai scrie că Alexandru Horovitz, fiul lui Bondi, avea numai 18 ani când tatăl lui a murit subit. Familia nu știa aproape nimic, deoarece Bondi nu le vorbise despre Câmpulung Moldovenesc și despre deportarea în Transnistria.Read more…
Sâmbătă, 24 octombrie 2020, dimineața, după o luptă cruntă de peste o lună, Iehuda Barkan, cel mai celebru actor de filme din Israel, a cedat în faţa virusului ucigaș. Avea 75 de ani. Înmormântat a avut loc la 25 octombrie, cu participarea a numai 200 de persoane, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Cât de celebru și de iubit era se poate vedea din nenumăratele pagini de Google care anunță moartea lui. Știrile de seară ale posturilor de televiziune israeliene au debutat cu anunţul acestei veşti tragice, căreia i-au alocat mai mult de un sfert din durata emisiunii. Este pentru prima oară când văd așa ceva în Israel, unde subiectele mondene sau sportive nu intră la știri. Benjamin Netanyahu, care a ținut o conferință de presă la ora 21.00 despre înțelegerea cu Sudanul, a început prin elogierea lui Iehuda Barkan. Este o onoare nemaiauzită. Iehuda Barkan a pus bazele cinematografiei populare israeliene prin talentul lui enorm și prin felul în care știa să se facă îndrăgit de toată lumea.Read more…
În parc toamna se răsfaţă în galben solar, ruginiu, roşcat şi vişiniu; castanii, arţarii şi mestecenii sărbătoresc ajunul desfrunzirii. Ce poate fi mai trist, mai sfâşietor, decât să priveşti în lumina blândă ca mierea cum se desprinde o frunză şi se aşterne, lin, pe alee? Cât de frumoasă e în veşmântul ei colorat şi strălucitor, precum faianţa, şi cât de curând se va veşteji alăturându-se suratelor indiscernabile care foşnesc dureros sub tălpile mele! Copacul se scutură de frunze, scrutând, poate, primăvara viitoare, şi pare a glăsui în sinea lui „Nimeni nu e de neînlocuit!”. Urmăresc cu tristeţe scurtul drum al frunzei căzătoare şi-mi amintesc de o zi de 1 noiembrie – de Luminaţie sau Ziua Morţilor – când, plimbându-mă în Cimitirul Central (Házsongárd), printre mormintele împodobite cu nămeţi de crizanteme, am auzit pe cineva conchizând: „E plin cimitirul cu oameni de neînlocuit”. Auzeam pentru prima oară această cugetare, pe care aveam s-o mai aud de foarte multe ori, în diferite circumstanţe, şi de fiecare dată – ca şi atunci – avea să mă nedumerească prin ambiguitatea sa.Read more…
Noi, evreii, iubim și respectăm viața ca pe cea mai înaltă valoare. Încerc să-mi imaginez că un personaj complex precum Regele David, care s-a metamorfozat, poate fortuit, într-un personaj istoric, a avut de dus multe lupte. O luptă pentru viață, o luptă pentru putere și nu în ultimul rând o luptă pentru adevăr. ”Că-ntru păcat am fost făcut
de maică-mea, și-ntru prihană,
dar Ție, Doamne, ți-a plăcut
să-mi fie adevărul hrană”.
………………………………..
”De robul Tău să nu Te lepezi
și nu-i lua duhul Tău sfânt,
de sub povara grelei lespezi
scoală-l și dă-i temei de cânt
în duhul mântuirii Tale!”
……………………………………..
”Doamne, bine Te
rog Sionului a-i face,
și fă să se zidească-n pace
Ierusalimul ”
(fragmente din Psalmul 51, tradus de Șerban Foarță)
Acest ciudat și mult discutat psalm, unul din cei atribuiți lui David, poate face parte din acele împletiri savante de cuvinte care conțin dezlegarea unor mistere.Read more…
De data aceasta m-a inspirat ultimul articol al lui Th. Toivi, despre excursia lui în Slovenia și Croația și mai ales despre vizita la Ljubljana. Am citit articolul cu mult interes pentru că am vizitat și eu orașul acum câțiva ani – chiar dacă în împrejurări foarte diferite – și mi-a lăsat amintiri frumoase. Scopul vizitei noastre nu era unul turistic. Pentru soțul meu era o călătorie de serviciu și fiindcă destinația mă interesa, m-am alăturat și eu. Printre funcțiile „oficiale” am găsit timp să ne și plimbăm, chiar dacă am făcut-o fără ghid. Era decembrie și totuși vremea era destul de bună. Iar serile erau feerice. Orașul era deja iluminat de Crăciun, peste tot era animație, de prin cârciumi se auzeau localnicii cântând, atmosfera era deosebit de plăcută. Iar turiști străini nu erau aproape deloc. Îmi închipui că vara arată cu totul altfel… Da, este un oraș cât se poate de simpatic. Cu toate că e capitală, ca populație este comparabil mai degrabă cu Brașovul, dar centrul istoric mi s-a părut încă și mai mic: dealul cu cetatea e înconjurat de o buclă a râului și la poalele dealului se cuibăresc câteva șiruri de case – în lărgime, întregul centru vechi nu depășește câteva sute de metri. Caracterul lui este dat de un capriciu al istoriei: orașul nu a căzut niciodată sub dominație turcească. Oricât ar părea de neașteptat, atmosfera nu e deloc balcanică, ci austriacă. Uneori te simți aproape ca la Timișoara, dar sunt și influențe italiene.Read more…
Joi seara, în 10 decembrie 2020, evreii din toată lumea aprind o lumânare în cinstea unui eveniment petrecut acum 2.200 de ani, care a salvat poporul evreu de la asimilare și dispariție și a făcut posibilă reluarea ritualului din Templul purificat. Fiecare sărbătoare evreiască ne amintește despre evenimente importante care au format poporul evreu și care au jucat un rol capital în istoria lui: de Pesah sărbătorim ieșirea din robia egipteană, de Șavuot primirea Torei pe Muntele Sinai, de Sucot ne amintim de traiul din pustiu, iar de Purim de salvarea poporului din mâinile celui care voia să-l extermine. Iar de Hanuca sărbătorim salvarea poporului evreu de la primejdia exterminării spirituale, de pierdere a credinței, a culturii, a limbii și istoriei, a existenței ca un popor. Este războiul fiilor luminii(bnei or) împotriva fiilor întunericului (bnei hoșech). În secolul al II-lea î.e.n. Iudeea era, ca de atâtea ori în istorie, miza a două mari puteri rivale. Ambele erau urmașele imperiului lui Alexandru Macedon: Imperiul Seleucid cu capitala la Damasc și Imperiul Ptolemaic cu capitala la Alexandria, în Egipt. În anul 200 î.e.n. seleucizii au cucerit Iudeea de la ptolemaici, care stăpâniseră țara până atunci. Regele seleucid, Antiochus III cel Mare, le-a garantat evreilor dreptul de a trăi potrivit cutumelor lor strămoșești. Urmașul lui la tron, Antiochus IV Epiphanes, fiind în lipsă de fonduri din cauza obligațiilor sale față de romani, a adunat bunuri din statele cucerite. Iudeea era o pradă bună, mai ales comorile din Templu. Read more…
În Israel trăiesc grupuri de oameni de diferite etnii și religii, care au venit pe aceste meleaguri din diferite motive, în ultimele două secole. Sunt evrei, creștini, musulmani și chiar de alte credințe. Ei aparțin unor etnii și chiar rase diferite, au culori diferite și au venit în scopuri diferite. Un aspect al profesiei mele fiind studiul limbilor etnice minoritare, atât în Israel cât și în restul lumii, aș vrea să prezint unele din aceste grupuri, care numără de la o familie sau două până aproape zece mii. Primul grup este cel al templerilor. Aceștia sunt membrii sectei protestante Tempelgesellschaft (Societatea Templului), din regatul german Württemberg (azi statul Baden-Württemberg). Ei înșiși și-au luat numele de templeri. Secta a fost înființată la mijlocul secolului al XIX-lea de către teologul evanghelic Christoph Hoffmann. Membrii ei credeau că trebuie să refacă „Regatul lui Dumnezeu” în Ereț Israel, pentru a pregăti cea de a doua venire a mântuitorului. Prin anii 60 ai secolului al XIX-lea au venit întâi câțiva coloniști solitari. Unii au întemeiat o așezare în sudul Galileei, în Valea Izreel, dar ea a eșuat. În 1868 a venit din Germania primul grup organizat de 454 de membri.Read more…
De când țin frâiele editoriale ale revistei Psychologies, îmi petrec şi mai mult timp observând, analizând, cercetând, discutând, scriind despre nuanțele care țin de psihologia stilului şi modei: ce face ca anume haine, culori, texturi, forme să trezească în noi emoții, stări, gânduri, reacții, comportamente?Întrebarea devine şi mai interesantă când mă gândesc la cum putem folosi hainele în scop terapeutic. Nu, nu mă refer la cămașa de forță, ci la ce piese, nuanțe, texturi şi materiale ne-ar putea sprijini când vrem să ne conectăm cu puterea noastră interioară, când dorim să ne eliberam de o tristețe apăsătoare, când căutăm o cale de a depăși o stare de anxietate. Poate are legătură cu sezonul sau cu anul acesta, dar cea mai la îndemâna “supă stilistică pentru suflet” pe care am găsit-o are legătură cu țesăturile moi, pufoase şi cu drapajele grele. Pe scurt, rețeta se rezumă la un pulover. Un pulover tricotat, mare, greu, pufos şi gros.Read more…
Anul Nou al Pomilor – 15 Șvat sau TU biȘvat (Hamișa-Asar biȘvat) după calendarul ebraic – este o sărbătoare agricolă din perioada antichității iudaice, atunci când poporul evreu se afla în țara lui. Era ziua în care începea un an nou pentru pomi. Din punct de vedere meteorologic – folosind un termen modern – se considera că în această zi începe o fază nouă în privința căderii ploilor, ceea ce influența asupra dezvoltării pomilor. În acea zi se obișnuia să se planteze puieți, pomi noi. Se obișnuia și consumul fructelor pomilor, roade legate în anul precedent, deci crescute cu ajutorul ploilor din anul precedent. După începutul diasporei, conținutul acestei sărbători s-a schimbat. Evreii sefarzi și orientali au păstrat amintirea conținutului ei agricol, dar i-au adăugat un conținut cabalistic, legat de seara de ajun de 15 Șvat. Este o cină specială, un ”seder” asemănător cu cel din seara de ajun de Pesah. La această cină sunt respectate norme halahice care cer consumul a patru categorii de fructe, în funcție de forma lor și de forma sâmburilor, precum și consumul a patru pahare de vin. Evreii așkenazi hasidim au preluat acest obicei. S-a încetățenit ideea consumului de fructe aduse din Ereț Israel, care pentru a putea fi păstrate erau zaharisite. De fapt, uneori erau cultivate în alte țări cu climă mediteraneeană… La sfârșitul secolului al XIX-lea mișcarea sionistă a preluat această tradiție, având însă grijă ca fructele respective să provină chiar din Ereț Israel. Acest obicei a continuat și mai târziu: îmi aduc aminte de copilăria mea, la Galați, când bunica mă îmbia în această zi să mănânc ”hamișusărul” (hamișa-asar, 15).Read more…
Kamala Harris, prima vice-președintă americană, femeie de origine afro-asiatică (măritată cu un evreu) a împlinit un vis de 150 de ani. Este adevărat, a fost deja o candidată la postul de vicepreședinte, Sarah Palin în 2008, și una la postul de președinte, Hillary Clinton în 2016, însă puțini știu că acest vis datează încă în sec. al XIX-lea. n a doua parte a sec. al XIX-lea și la începutul sec. XX mișcarea sufragetelor a luat amploare mai ales în Britania, SUA, Australia și Noua Zeelandă. În SUA, femeile au „îndrăznit” să ceară dreptul la vot pentru prima oară în anul 1848, la convenția de la Seneca Falls, din statul New York. Pe lângă abolirea sclaviei, femeile cereau și egalitatea cu bărbații și dreptul de vot. Abia în 1928 (!), adică cu 80 de ani mai târziu, toate femeile americane trecute de 21 de ani au primit dreptul să voteze. Alte țări au anticipat SUA cu mulți ani. Prima a fost Insula Man, care era sub steagul britanic, în 1881. Primul stat independent care a acordat femeilor dreptul de vot a fost Noua Zeelandă, în 1893. A urmat Australia de Sud. În SUA s-a acordat dreptul de vot numai femeilor albe într-o parte a statului Wyoming și în statul Utah, în 1870.Read more…
Solomon Mihoels (1890-1948) s-a născut la Dvinsk, actualmente Daugavpils în Letonia; numele lui era Șloime Vovsi și provenea dintr-o familie profund tradițională. Inițial a studiat dreptul la St. Petersburg, dar după revoluție, în 1918, a abandonat studiile și, întâlnindu-l pe omul de teatru Alexander Granowski, a intrat ca artist în studioul de dramă idiș, care s-a mutat ulterior la Moscova, devenind nucleul Teatrului de stat în limba idiș “GOSET”. Aici și-a dezvoltat cariera de artist, fiind unul dintre cei mai importanți și mai talentați. În anul 1928 a ajuns directorul teatrului și a înființat un studio pentru pregătirea tinerilor actori. A jucat în spectacolele cele mai diferite, dramă și comedie, de la Goldfaden și Mendele Moicher Sforim la Șalom Aleichem, fiind un Tevie emblematic, dar și în rolul Regelui Lear a avut un succes răsunător în 1935. A avut roluri importante și în piese contemporane: în piesa Surdul, scrisă de David Bergelson și în piesele lui Peretz Markiș. Ca director de teatru a încercat să mențină echilibrul dintre actul teatral modern şi constrângerile ideologice ale realismului. A jucat alături de Orlova în filmul muzical Circul, care a avut un răsunet mondial. Cred că l-am văzut și eu înainte de război, sau poate am auzit numai despre el? În 1939 a fost onorat cu Ordinul Lenin și cu titlul de “Artist al poporului”.Read more…
Unchiul Georges este un francez de rând, „français moyen”, cum se exprimă concetățenii săi, care nu se remarcă prin nimic. Dar în orășelul în care locuiește este faimos pentru ura sa neîmpăcată pentru englezi. Într-atât, încât deviza lui ar putea fi Odio, ergo sum (Urăsc, deci exist). Nimeni nu cunoaște originea acestei antipatii duse la paroxism, dar este suficient ca cineva să pronunțe cuvântul „englezii” în raza auditivă a unchiului Georges, ca obrajii acestuia să devină stacojii și el să se lanseze într-unul din periodicele sale atacuri furibunde la adresa vecinilor de peste Canalul Mânecii. De fapt, pentru a-i face plăcere, și a-l lăsa să demonstreze că există într-adevăr, la fiecare adunare a rudelor și prietenilor, la orice petrecere, sărbătoare etc, cineva îi va menționa la un moment dat în treacăt pe englezi, unchiul Georges își va recita din nou mantra și toată lumea va fi mulțumită. Acesta este subiectul unei povestiri scurte a scriitorului francez Alphonse Allais, dacă memoria nu mă înșală, și îmi revine periodic în minte când întâlnesc în viață oameni cu o singură idee dar fixă, și care, dacă nu sunt lăsați să vorbească despre ea ad nauseam, trec prin viață neobservați. Read more…
Iar se apropie alegerile parlamentare, a patra serie din ultimii doi ani. Partidul Muncii, cel care a format primul guvern al Israelului modern sub conducerea lui David Ben-Gurion, a dominat alegerile până în 1977. De atunci, datorită devierii majorității populației israeliene spre dreapta, la conducerea țării s-a aflat aproape tot timpul partidul Likud. Partidul Muncii a decăzut și datorită unor lideri nepotriviți. La ultimele alegeri interne, în fruntea lui a ajuns o femeie, Merav Michaeli. Ea reprezintă Partidul Muncii în Knesset încă din 2013 și a ocupat funcții importante în diferite comisii parlamentare: cea pentru securitate și apărare, cea pentru educație, cultură și sport, cea pentru COVID-19 și preferata ei, comisia pentru întărirea poziției femeilor și egalitatea între genuri. Merav, născută în Israel în 1966, și-a început cariera publicistică încă în timpul serviciului militar, la postul de radio al armatei. Ea a fost publicistă, prezentatoare la radio și la televiziune, actriță, a produs și filme de televiziune. Esența poziției sale politice este feminismul, apărarea intereselor femeilor și egalitatea între genuri, religii și etnii din Israel. Mai puțin cunoscute sunt legăturile ei de familie – ea este nepoata lui Rezső KasztnerRead more…
În seara de joi, 25 martie, am fost plăcut surprinsă că în comunicatul privind noile restricţii impuse de valul trei al pandemiei, a fost menţionată şi sărbătoarea de Pesah (ceea ce anul trecut nu s-a întâmplat). „Pentru noaptea de 27 spre 28 martie, adică sâmbătă şi duminică, măsura va fi extinsă până la ora 22,00 pentru persoanele care vor participa şi se vor deplasa ca să participe la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesach”- a spus secretarul de stat Raed Arafat.Mesajele transmise atât de către preşedintele României, sunt alte dovezi ale respectului faţă de minorităţi şi dorinţa de convieţuire armonioasă, fireşti într-o ţară democratică, europeană. Bucuria sărbătorii eliberării din robia egipteană a fost tulburată în scurt timp de un alt mesaj, cel postat de Maia Morgenstern Facebook: „Iată ce primesc de Pesach, de Ziua Teatrului” scria ea, reproducând imaginea unei scrisori de ameninţare cu moartea. Textul care mustea de ură viscerală m-a şocat şi m-a descumpănit. M-a ameţit ca o izbitură în moalele capului. Nu puteam înţelege cine şi de ce ar putea scrie o astfel de scrisoare de ameninţare. „Un dezaxat!” mi-am spus…Read more…
Minoritatea germană din România, al cărei ultim reprezentant de seamă este însuși președintele statului, Klaus Johannis, este o comunitate pe cale de dispariție, ca urmare a deportărilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, a vinderii lor la bucată în timpul regimului Ceaușescu și apoi, după 1990, a emigrării libere a majorității celor rămași. Denumiți sași sau șvabi după regiunea de unde proveneau, respectiv zona în care s-au stabilit în Ardeal sau Banat, numărul lor înainte de cea de-a doua conflagratie mondială era de aprox. 800.000, scăzând dramatic la doar 36.000 cu ocazia ultimului recensământ. Strămoșii sașilor proveneau din regiunea Luxemburgului și au venit în cursul secolului al XII lea, chemați de regii Ungariei pentru a popula și dezvolta regiunile sudice împădurite și mlăștinoase ale Transilvaniei și de a apăra granița de sud a regatului ungar. Strămoșii șvabilor provin din regiunea Stuttgartului și au venit în cursul secolelor XVIII și XIX, chemați de împărații habsburgi, în special de Maria Terezia. Ei s-au așezat în zonele mlăștinoase ale Banatului, în Partium și în nordul și vestul Transilvaniei.Read more…
Cititorii mei fideli vor ști despre cine e vorba, celorlalți le recomand să (re)citească articolul meu pe această temă. https://baabel.ro/2020/12/moses-wilhelm-shapira-savant-sau-sarlatan/ Disputa dacă manuscrisul găsit de Shapira este autentic sau nu, continuă până în ziua de astăzi și în articolul meu afirmam că ea va putea fi tranșată doar dacă manuscrisul va fi găsit și va fi datat cu carbon radioactiv. Numai că i s-a pierdut urma de peste o sută de ani, când ultimul lui posesor a murit fără moștenitori. Poate că va mai apărea cândva, din vreo colecție particulară, dar e posibil ca oameni neștiutori să-l fi aruncat demult la gunoi… După alte păreri ar fi pierit într-un incendiu. Au rămas doar câteva copii, părerile experților contemporani (anii 1880), precum și documente ale vremii. Mărturisesc că speram ca manuscrisul să fie autentic, și nu numai eu…Și iată că în martie 2021 a apărut o carte care încearcă să dovedească doar pe baza materialului existent că manuscrisul este autentic, că provine din perioada Primului Templu (înainte de 586 î.e.n.) și că este cea mai veche versiune cunoscută a Deuteronomului, (Sefer Dvarim), a cincea carte a Vechiului Testament. Este The Valediction of Moses – a Proto-Biblical Book, scris de Idan Dershowitz, profesor de Studiu și Exegeză a Bibliei Ebraice de la Universitatea din Potsdam, Germania.Read more…
Președintele Israelului, Reuven Rivlin, l-a însărcinat pe Yair Lapid, liderul partidului de centru Yesh Atid, să formeze noul guvern israelian. Aceasta după ce premierul Benjamin Netanyahu, liderul partidului de dreapta Likud, nu a reușit în decurs de 28 de zile să obțină sprijinul a 61 de deputați din Knesset pentru un guvern de dreapta. În acest fel se întrerupe șirul lung de mandate deținute de Netanyahu la cârma guvernului israelian. Încercarea de a forma un guvern are loc după ce, timp de doi ani, Israelul a trecut prin patru alegeri parlamentare, toate terminate indecis, niciun partid și nicio coaliție de partide nereușind să obțină majoritatea, iar guvernul de uniune națională Netanyahu-Benny Ganz nu a rezistat mai mult de șase luni. După ultimul scrutin, desfășurat în martie a.c., partidele de dreapta, de extremă dreaptă și cele religioase care-l susțineau pe Netanyahu nu au reușit să aibă majoritatea, în condițiile în care Netanyahu a fost părăsit de propriii aliaţi.Read more…
Cu toate problemele legate de pandemie, în ultima vreme lumea se ocupă mai puțin de alte subiecte – ceea ce nu înseamnă că acestea și-ar fi pierdut din importanță. Rezistența la antibiotice este un asemenea subiect: eficacitatea antibioticelor scade treptat și într-o bună zi omenirea s-ar putea găsi într-o situație mult mai periculoasă ca cea creată de pandemia de COVID 19. Problema este că rezistența microbilor evoluează într-un ritm mult mai rapid decât apariția de antibiotice noi pe piață. Există totuși unele încercări de a produce antibiotice noi și despre una dintre ele aș vrea să vorbesc în acest articol. Este vorba de un proiect de cercetare de la Universitatea din Nottingham (Anglia), bazat pe o colaborare mai puțin obișnuită, între dr. Christina Lee din secția de engleză medievală cu un colectiv din secția de biologie moleculară. Proiectul a fost denumit AncientBiotics, pentru că pornea de la întrebarea ce făceau oamenii înaintea descoperirii antibioticelor. Erau oare absolut neputincioși în fața infecțiilor? Sau poate că totuși…? Răspunsul trebuie căutat în cărțile vechi de medicină. Read more…
Ca niciodată, mai multe evenimente politice importante s-au desfășurat în Israel într-o singură zi: 2 iunie. Paralel cu încercările de a se forma un guvern al opoziției, au avut loc și alegeri prezidențiale. În consecință, Isaac Herzog, fiul fostului președinte al Israelului, Chaim Herzog, pășește pe urmele tatălui lui, fiind ales de Knesset cel de-al 11-lea președinte al statului. De menționat că în Israel președintele nu este ales prin vot direct, ci prin cel al deputaților din parlament. Chiar dacă este o funcție onorifică, este foarte important cine reprezintă statul. De-alungul timpului, Isaac Herzog a fost lider al Partidului Muncii, liderul opoziției parlamentare, ministru și președintele Agenției Evreiești. A câștigat alegerile din Knesset cu 87 de voturi din totalul de 120, nefiind necesare, ca în alte cazuri, mai multe tururi de scrutin. A fost cea mai mare victorie a unui candidat la președinție în istoria Israelului.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
