A murit Rabinul Jonathan Sacks

În ziua de 7 noiembrie 2020 a murit Rabinul Jonathan Sacks, răpus de cancer la 73 de ani. A fost prim rabin al Marii Britanii, profesor universitar și membru al Camerei Lorzilor. Rabinul Sacks a fost una din cele mai mari somități contemporane evreiești în probleme de etică și morală și unul din cei mai importanți teologi. Începând din 1991, timp de peste 20 de ani, el a fost prim rabin al comunității evreilor din Commonwealth și Av Bet Din Londra. În același timp a fost și profesor le Yeshiva University din New York. În anul 2009 a fost numit membru pe viață al Camerei Lorzilor. Prințul de Wales l-a numit „un far al națiunii, un prieten devotat și un consilier valoros”. După ce și-a încheiat rolul de prim rabin s-a stabilit la Ierusalim, împărțind timpul între Londra și Ierusalim. Mulți evrei religioși, printre care și eu, îl întâlneam la sinagogă sau la alte evenimente, sau pur și simplu îl vedeam pe stradă.Read more…

Prima mea experiență de medic tânăr cu responsabilități depline

Nu știu dacă mai interesează pe cineva azi, când atenția întregii lumi este fixată pe această pandemie nenorocită, experiența mea de medic tânăr, pus în situația de avea responsabilități depline într-o unitate spitalicească nouă, într-un spital nou creat special pentru a-i îngriji pe copiii refugiaților greci din România. Situația nu suferă comparație cu cea de acum. Singurul punct comun este că și acum spitalele au cerut ajutorul voluntar al studenților de la medicină din anii terminali și bineînțeles al medicilor rezidenți chiar de la început, deși nu au încă pregătirea necesară. Acest fapt m-a determinat să povestesc ceva din lunga mea carieră de medic, când nu m-am prezentat ca voluntar, ci am fost obligată să prestez o muncă pentru care nu aveam încă pregătirea necesară, dar urma să am responsabilitate deplină. Era în 1951, chiar după ce dădusem cu succes examenul de diplomă, fiind încadrată la Institutul pentru Ocrotirea mamei și a copilului, inițial ca preparator și după scurt timp avansată ca cercetător. Baza clinică era la spitalul de copii Emilia Irza. De fapt nu stăteam încă pe picioarele mele, deși făceam gărzile singură și petreceam zile întregi la spital, fiind obligatorii trei contravizite pe săptămână. Mâncam la cantina spitalului, apoi mergeam la biblioteca medicală, iar de acolo continuam uneori direct la un spectacol. Pe atunci nimic nu mi se părea prea greu. Read more…

Setul de pahare de Jena

Máriskó, o femeie între două vârste de etnie romă, venea în fiecare miercuri, se așeza pe treptele din fața locuinței noastre și aștepta până când mama se întorcea de lucru. Purta o rochie pestriță, în culori țipătoare, care acoperea aproape două trepte, spre nemulțumirea vecinilor care urcau la etajele aflate deasupra apartamentului nostru. Mie îmi spunea „domnișorul mamei”, tatălui meu îi acorda un respect deosebit, se și temea puțin de el, mai ales că neavând chef să facă „comerț” cu Máriskó, el o mai și repezea câteodată. Mama mea era persoana de care se atașase de mulți ani. Legătura sufletească dintre ele mă uimea. În afară de „business”, vorbeau despre vrute și nevrute. Când eram mic, nicicum nu puteam înțelege de ce mama stă de vorbă cu ea. – Mami, nu vezi că Máriskó nu e decât o țigancă și trăiește în cort, nu-i frumos să te ocupi de ea. – În lumea asta trebuie să înveți că nu are importanță cine ești și cum arăți, toți suntem egali. Nimeni nu poate să-și aleagă părinții și nici unde să se nască, mi-a spus mama. Când aveam vreo zece-doisprezece ani, mi-a povestit despre bunicii care au pierit la Auschwitz, au fost uciși numai pentru că erau evrei. Printre victimele acestor lagăre de concentrare erau și mulți romi, mi-a povestit. Spectacolul era însă negoțul dintre mama și Máriskó. Dintr-un sac imens apăreau o sumedenie de vase, seturi de cești, pahare, tacâmuri de tot felul, inclusiv căutatele tacâmuri rusești suflate cu argint.Read more…

Mândruţa şi… cartea

Ce simplă e viaţa de când există Internet! Putem comunica în timp real cu cei de departe (chiar la mare depărtare), pentru că aceştia – practic – se află la “un click distanţă”. Poţi să-i auzi şi să-i vezi sau să le scrii instantaneu un text plin de prescurtări şi abundând de emoticoane sau stickere. Nu contest utilitatea acestei comunicări, de care mă folosesc şi eu, dar nu mă pot obişnui cu bagatelizarea comunicării. O scrisoare e altceva decât un email, şi nici un bileţel nu echivalează cu un sms sau un mesaj…cel puţin pentru mine. În limba română scrisoarea se mai numeşte şi „carte” (presupun că datorită faptului că era întocmită de ştiutorii de carte adică de cei care învăţaseră literele) şi apare ca atare şi în folclor, ajutându-ne să ne imaginăm însemnătatea ei în lumea de atunci. Am să mă opresc asupra unui cântec pe care-l cunosc (la fel ca mulţi alţii) de la petrecerile din studenţie: „De-ar fi mândra-n deal la cruce, de tri ori pe zi m-aş duce, dar mândruţa-i mai departe, nu pot mere făr’ de carte”.Read more…

Pe urmele lui Shapira și ale „Fetiței din Ierusalim”

Cu toate că au trecut 150 de ani, multe locuri legate de „afacerea Shapira”, despre care am pomenit în numărul trecut, există și azi. Propun cititorilor un tur virtual prin Ierusalim în căutarea trecutului. Principala mea sursă de informații este Fetița din Ierusalim, romanul autobiografic scris de fiica lui Shapira, sub pseudonimul Myriam Harry. Ea apare în carte cu numele de Siona – cea născută pe Muntele Sion. Bineînțeles că este literatură, cartea nu poate fi luată automat ca document. Totuși multe amănunte din carte se potrivesc cu cele pe care le aflăm din presa vremii și în alte surse istorice. (Romanul se găsește în întregime aici: https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/ ) Pentru a ne închipui cum arăta orașul la venirea lui Shapira, ne folosim de harta lui Wilson din 1865. Cetatea Ierusalimului este însemnată cu roz. Spre vest este Poarta Jaffa, cu Cetățuia și Turnul lui David. Complexul din spatele cetățuii cuprinde biserica Christ Church, cea mai veche biserică protestantă din Orientul Apropiat și încă câteva clădiri, printre care și casa unde locuia Shapira,…Read more…

Minime miracole de ianuarie

Tot albastrul ăsta nesfârșit mă umple de un fel de entuziasm mărunt dar încăpățânat. Rămâne cu mine și când mă uit la dealurile care ar trebui să fie gri sau cenușii, dar sunt vii și verzi. Și când privesc de aproape sumedenia de firișoare de grâu de un verde crud care răsar la picioarele mele. Și când descopăr că în zare se văd Munții Rodnei acoperiți de zăpadă. Și cerul senin și limpede, pe care nu mă mai satur să-l admir. Un uliu se leagănă agale pe o creangă în vârful unui nuc de lângă șosea. Pare liniștit, ne privește de sus, se înduplecă să fie fotografiat. Un pic mai departe, un fazan cu guler roșu și cu pene strălucitoare e mai timid și se ascunde într-un tufiș. Dar stă și el la poză cu un soi de cochetărie jucăușă. Read more…

Întâlnirea cu Alexandru Sever – amintiri la centenarul scriitorului (I)

Cu câteva zile în urmă s-au împlinit 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi scriitori români din a doua jumătate a veacului XX. Din păcate, de la decesul său din 2010 a căzut în uitare şi nimeni nu s-a mai gândit să-i reediteze romanele şi nici să-i pună în scenă piesele de teatru, deși se numără printre creaţiile cele mai originale, mai consistente şi mai bine structurate din literatura română contemporană. L-am descoperit pe Alexandru Sever în anii studenţiei, când Impostorul a erupt în literatura română, epuizându-se în câteva zile din librării (în ciuda tirajului semnificativ). Eu apucasem să cumpăr un exemplar, care apoi a fost dat din mână în mână şi citit cu nesaţ, uimindu-ne pentru profunzimea subiectului şi originalitatea structurării. Numele lui Alexandru Sever l-am reauzit abia în anii 2000, într-o discuţie cu colegul meu Mihai Dragolea, un scriitor contemporan foarte bine cotat, care îmi sugera să mă ocup, în emisiunea mea, de câţiva autori evrei pe care îi considera de mare valoare. Atunci am aflat că Alexandru Sever emigrase în Israel şi am citit cu sufletul la gură Cartea Morţilor, Insomniacii şi Inventarul obsesiilor circulare. Savuram fiecare frază cu înţelesuri profunde, scrisă într-o încântătoare limbă românească. Mi-am luat curajul să-i scriu şi să-i împărtăşesc admiraţia mea sugerând, cu timiditate, dorinţa realizării unui film portret…Read more…

Ce urme lasa studiile? (4)

Am ajuns la Catedra de chimie co­lo­i­­da­lă a In­sti­tu­tu­lui Men­de­le­ev din Mos­cova. În “zemliacestvo” (grupa românească) din institut, am fost singurul as­­pi­­rant, ală­turi de 8 sau 9 stu­denți ro­mâni. Între urmele lăsate de pri­mul an, pri­mul loc îl ocu­pă con­se­cin­ța fe­­lu­­lui meu prea ze­los de a stu­dia lim­ba ru­să, în can­to­na­ment. Neștiind să vor­besc în lim­ba ru­să, nu pu­team mân­ca sin­gu­ră în res­ta­u­ran­tul in­sti­tu­­tu­­lui. Acolo ar fi trebuit să co­mu­nic cu cea care ser­vea la me­se. De aceea zilnic cum­pă­ram la bu­fet mân­ca­rea de prânz. Ară­tam cu de­ge­tul ce do­­ream să cum­păr, apoi în­tre­bam cât cos­tă. Mi se răs­pun­dea ce­va ce nu în­țe­le­geam, iar eu în­tin­deam o banc­notă mai de va­loa­re și res­tul pri­mit îl în­ghe­su­iam în bu­zu­nar.Read more…

Lupta pe viață și pe moarte din fața centrului de vaccinare

Aceasta este realitatea: aici în Elveția ne aflăm într-o adevărată criză de vaccinare. Numărul celor care doresc să se vaccineze depășește cu mult numărul de doze disponibile, când de fapt ar trebui să fie invers: numărul dozelor să fie de două ori mai mare ca al celor care urmează să fie vaccinați. În plus antagonismul dintre susținătorii vaccinării, și adversarii ei, a atins proporții grotești. Acesta amintește, oarecum, de un conflict fictiv, suprarealist, dintre cei care sunt pentru alimentație, și cei care se opun. De necrezut! Până la urmă majoritatea populației a acceptat opinia experților și chiar solicită vaccinarea. Dacă am avea la dispoziție o cantitate suficientă de fiole, totul s-ar aranja. Cei care se opun n-au decât să rămână nevaccinați și să-și caute alte măsuri de protecție: să-și învelească întregul corp în folie de plastic, să se ascundă în vizuini, să consume preparate homeopate și remedii florale Bach, sporindu-le eficacitatea prin utilizarea de brățări magnetice cu pietre semiprețioase, amulete de cristal, și semne magice. Pe termen mai lung, selecția darwiniană, naturală, va reduce proporția acestei subpopulații. Cât despre cei care acceptă acest tratament profilactic care să le salveze sănătatea, ba chiar viața, ei se luptă să-l obțină la timp, ceea ce nu e simplu deloc…Read more…

Din ce trib faci parte?

În urmă cu 11 ani, Simon Sinek a ținut o scurtă prezentare la o conferință TEDx (cu peste 56 milioane de vizualizări, a devenit una dintre cele mai urmărite din toate timpurile). La scurtă vreme după aceea, una din sintagmele repetate de el și-a făcut loc în vocabularul nostru curent. „Găsește-ți tribul”, tot spunea el, explicând că sunt creaturi sociale care simt nevoia să aparțină unei comunități, care caută să se apropie de oameni care le împărtășesc valorile, gusturile, stilul de viață, experiențele, ciudățeniile…„Găsește-ți tribul” a devenit o mantră aplicată în orice domeniu de activitate, în orice sferă de interes. Așa că, m-am întrebat eu zilele trecute, de ce nu s-ar aplica și în stilul personal? Pentru că, din orice perspectivă am privi lucrurile, stilul personal ţine de afinitatea pentru un anumit tip de ținută și nivel de confort fizic, de deschiderea către ostentativ sau din contră, de preferință pentru discreție estetica, de gradul nostru de organizare interioară și exterioară, de înclinația proprie către explorare și creativitate faţă de întâietatea dată rutinei și familiarului.Read more…

Prolog la Pesah

Anul trecut, de Pesah, la începutul lui aprilie, petreceam un seder acasă, în doi, cu soţul meu, depănând amintiri despre seder-uri trecute, petrecute alături de membrii comunităţii evreilor din Cluj, sau alături de copii, în Israel. Condiţiile dictate de pandemia care a năpădit lumea m-au determinat să scriu un “Epilog la pesah”, pe care l-am încheiat cu urarea leşana habaa beyahad (anul viitor – împreună), parafrazând dorinţa exprimată la sfârşitul ceremoniei: leșana habaa beIerușalaim (anul viitor la Ierusalim). Pandemia însă, pârdalnica, s-a încăpăţânat să nu părăsească scena; prin urmare m-am gândit să scriu, de această dată, un prolog la sărbătoarea de Pesah care se prefigurează a fi asemenea celei de anul trecut, acasă, în doi.Read more…

Fantasticii muzicieni olandezi din Volendam.

Din multitudinea de excelenți muzicieni din Volendam (Olanda), am ales câteva personalități, interpreți ai formației BZN, care au dominat muzica olandeză (și fără îndoială cea europeană) vreme de patru decenii. În primul rând, îl amintesc pe solistul Jan Keizer, membru al formației BZN (Band without a name) din 1974 până în 2007, când formația și-a încheiat activitatea. Cariera lui poate fi împărțită în trei perioade principale: 1. Jan Keizer şi Anny Schilder (1974 – 1984). Duet cu solistă Anny Schilder (n.1959). Ea este o olandeză tipică, blondă, cârnă, cu buze cărnoase. El un viking nebărbierit cu un permanent zâmbet cuceritor. Din perioada amintită au rămas neuitatele melodii *Don’t say goodbye”, Oh me oh my” și mai ales “The clown”.Read more…

Despre Beatles şi nu numai

Istoria mea muzicală se poate caracteriza prin două cuvinte: “Cât pe-aci…”. Se spune că de tânăr aveam o voce plăcută, dar nu am cultivat-o. Am învățat singur să cânt la chitară, dar nu am continuat să mă perfecționez, poate fiindcă în orășelul meu, Marghita, pe-atunci o comună, nu erau posibilități de a te perfecționa în muzică și chiar dacă ar fi fost, familia mea nu avea posibilități financiare. Oricum, mă atrăgea mai mult să bat mingea, să merg la meciuri și chiar la antrenamentele clubului local de fotbal. Și totuși aveam și mai am și acum o poftă nesățioasă de muzică și de spectacole muzicale. De mic îl ascultam pe tata cântând arii din operele lui Verdi. Tata avea o voce splendidă de bariton, dar era tot autodidact în muzică. Și asta nu ajunge ca să devii un adevărat cântăreț sau instrumentist. Muzică ușoară ascultam încă din copilărie la radio București sau Budapesta. Primul meu contact cu Beatles, formația mea preferată, a fost în liceu și a fost unul traumatic. Profesorul responsabil cu “ziarul” școlii mi-a cerut să scriu un articol critic deespre “banda de gălăgioși” numită Beatles, și eu m-am conformat. Nu pot să-mi iert nici astăzi acest sacrilegiu! Dar m-am răzbunat! În prima vacanță de la facultate, m-am întors la liceul din Marghita, am intrat în sala profesorilor, unde era un patefon și în pauză am pus la maximum două melodii, “Yesterday” de Beatles și “All right now” de formația Free. Elevii adunați în curtea liceului aplaudau frenetic, până când un profesor a intrat în sală și a întrerupt muzica. Încă fiind la Marghita am reușit să cumpăr un disc introdus între paginile revistei rusești Crocodil, cu melodia Beatleșilor “Yesterday”. Ca studenți, împreună cu Oscar și Radu, cântam uneori pe la nunți sau la alte întruniri, mai ales cântece de Beatles și muzică sud-americană.Read more…

Ignatul gustos al bicicletei după o rețetă oltenească

Mă dusei aseară în garaj să iau damigeana cu zaibăr, și dădui cu ochii de bicicleta aia veche. Oare nu cumva Veta avea de gând să arunce bicicleta la gunoi? Așa, ca pe un lucru jalnic, care ocupă inutil un loc şi care zace de ani de zile când în pivniță, când în garaj? Vezi să nu vezi, Veto? Ceea ce nu știe ea încă este că acest mijloc de transport plin de praf este un obiect care poate fi reciclat într-un mod deosebit de util, și căruia i-am putea da o nouă întrebuințare la masa de Revelion. În acest fel nu vom mai fi siliți să așteptăm curcanul de la rudele de la țară! Şi, în plus, făcui loc în garaj pentru alte lucruri mai folositoare, ca de exemplu: grătarul vechi cu pietre de lavă, care a rugint în grădină, după cinci sezoane ploioase de barbechiu în Craiova. Acum vom începe să reciclăm bicicleta şi aş vrea să vă explic cum putem facem acest lucru în același timp cât mai eficient şi ecologic. Așa că ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de treabă, eu şi cu nevasta-mea, scoțând obiectul în fața intrării garajului. Mai întâi, îndepărtăm plasele de păianjeni, o ștergem de praf cu o cârpă şi îndepărtăm crustele de murdărie cu o periuță de dințiRead more…

Conversos renumiți

Expulzările și convertirile în masă, forțate, ale evreilor la creștinism au început în 1492 în Spania și în 1497 în Portugalia vecină, deși pogromuri locale erau și în secolele dinainte. Totuși, în unele zone din Portugalia, cum ar fi nord-estul tării, practica iudaismului a fost tolerată până în secolul al XVII-lea. Evreii Peninsulei Iberice aveau numai două posibilități: să se convertească, sau să părăsească țara. Această perioadă a fost numită și Holocaustul evreilor din Peninsula Iberică. Precum am mai spus, în Portugalia o minoritate de convertiți au păstrat în secret tradițiile evreiești până în zilele noastre. Deși mulți conversos erau devotați noii religii, ei au fost tot timpul prigoniți la fel ca evreii și bănuiți că erau trădători ai religiei catolice. Tot ei erau învinuiți de toate catastrofele (cum a fost cutremurul din Lisabona în 1531) și ca urmare măcelăriți de populația creștină. Deci le rămânea doar să părăsească peninsula. Despre diaspora lor se pot scrie multe. Evreii duceau cu ei un mare bagaj de cunoștințe, meserii și stăpânirea multor limbi străine. Pe deasupra erau și harnici și ambițioși. Așa s-a făcut că în multe țări ei au fost primiți cu brațele deschise și li s-a permis și practicarea iudaismului. În acest articol voi prezenta câteva personalități istorice cunoscute, care au fost conversos, sau aveau rădăcini mai îndepărtate de conversos.Read more…

Fascinația țărilor de dincolo de orizont (II). Lumea medievală occidentală, prin ochii unui sol chinez.

Întâmplarea a făcut să dau peste încă un caz care întoarce pe dos paradigma „un om de la noi pleacă într-o țară necunoscută, își relatează aventurile și descrie locurile pe care le-a vizitat”. Este primul caz cunoscut în care un chinez a venit în Orientul Apropiat și în Europa, în sec. al XIII-lea, iar apoi și-a consemnat amintirile. Este vorba despre Rabban Bar Sauma (cca. 1220 – 1294). Rabban… Bar… Numele pare evreiesc, dar nu este. Și totuși există o legătură. Bar Sauma era creștin nestorian, iar numele este în limba siriană, un dialect arameic, unde rabban, la fel ca în ebraică este un termen de respect adresat unui învățat, bar înseamnă fiu, la fel ca în Bar Kochba, iar sauma (ca în ebraică țom) înseamnă post. Rabban Bar Sauma s-a născut în Beijingul de astăzi, în timpul dinastiei Yuan (perioada stăpânirii mongole a Chinei). Provenea dintr-o familie înstărită, de origine mongolă, care practica nestorianismul. La 20 de ani s-a călugărit, devenind apoi învățător. Călătoria, pe care început-o abia la vârsta de 55 de ani, trebuia să fie un pelerinaj la locurile sfinte. L-a luat ca tovarăș pe discipolul său Markos și au pornit spre apus pe Drumul Mătăsii. La fel ca Marco Polo, care a făcut drumul în sens invers în aceeași perioadă, au avut cel puțin avantajul că teritoriile străbătute de Drumului Mătăsii fuseseră unificate de Gingis Han și era o perioadă de stabilitate politică, numită de istorici „Pax Mongolica” Read more…

Lucrările pictorului martir József Biró revin la Cluj după aproape opt decenii

În toamna anului 2015, după apariția monografiei mele despre istoria evreilor orădeni, am primit o scrisoare de la Paris, expeditorul fiind un cunoscut scriitor și editor francez, Adam Biro. Am purtat corespondență cu Adam Biro timp de șase ani, iar cu ocazia vizitei sale la Budapesta am avut privilegiul de a-l și întâlni. Întrucât copii și nepoții săi arată interes relativ moderat pentru tablourile înaintaşilor lor, Adam a hotărât să doneze colecția, fie comunității de la Oradea, orașul natal al pictorului, fie Clujului, unde și-a petrecut anii cei mai creativi ai scurtei sale vieți. Am reușit să conving donatorul să opteze pentru Cluj, unde, conform dorinței sale, vom inaugura o galerie care să poarte numele lui József Biró.
După ani de pregătiri, readucem din Franța, în țară, moștenirea lui József Biró (1886-1945). Colecția cuprinde 51 de picturi și grafică încadrată, desene, schițe și caricaturi, alături de care donatorul a oferit Comunității Evreiești din Cluj arhiva și cărțile lui József Bíró. Transportul tablourilor nu ar fi fost posibil fără contribuția generoasă a domnului Oscar Pfeffermann, inginer constructor și om de știință originar din Cluj,Read more…

In Loving Memory of the Holocaust Victims

In Loving Memory of the Holocaust Victims este precizarea ce însoțește Threnody, lucrare semnată de compozitorul Petru Stoianov; este vorba despre o partitură concepută în anul 2021 pentru un ansamblu instrumental format din șapte instrumente: flaut, clarinet, fagot, pian, vioară, violă și violoncel. La ediția jubiliară din acest an (ediția XXX), recent încheiată, a festivalului Săptămâna internațională a muzicii noi (SIMN) de la București (20-27 iunie 2021), Threnody a fost inclusă în programul concertului final al prestigioasei manifestări, prin reputatul ansamblu Profil. Ca în multe alte cazuri (prezența lucrărilor lui Petru Stoianov pe afișe de concert / podiumuri în țară și peste hotare), în Caietul-Program al Festivalului SIMN am considerat de datoria mea să fac o scurtă prezentare a piesei Threnody, la a cărei concepție și ”naștere” am avut ocazia să particip, inclusiv din calitatea mea de muzicolog.Read more…

Ziua a noua a lunii Av – o zi de „doliu național” în Israel

Ziua a noua a lunii Av din calendarul evreiesc, este socotită ziua tuturor catastrofelor care s-au abătut asupra poporului evreu de-a lungul anilor.În această zi se păstrează toate obiceiurile de doliu. Este cea mai lungă și mai severă zi de post a anului, cam 25 de ore și jumătate fără mâncare, dar mai ales fără băutură, într-o căldură infernală. Este unul din cele cinci posturi anuale pe care evreii sunt obligați să le țină, în afara postului de Iom Kipur. Patru dintre ele apar în Vechiul Testament. Porunca ne este dată de profetul Zaharia și toate sunt legate de aceleași evenimente istorice cutremurătoare de care poporul evreu este șocat până astăzi – distrugerea primului și celui de al doilea Templu în aceeași zi a anului, la o distanță de peste 500 de ani. Al cincilea post ne este poruncit în Talmud și este legat de un eveniment din Vechiul Testament – Estera și unchiul ei i-au salvat pe evrei de la distrugere. Primele patru sunt legate de o catastrofă, pe când al cincilea este legat de o salvare. Semnele de doliu încep cu câteva zile înainte: oamenii nu fac petreceri sau nunți, nu ascultă muzică, nu poartă haine noi și mai ales pantofi noi, nu se bărbieresc, nu se tund, nu mănâncă carne. De ce postul și doliul din această zi sunt atât de aspre? După Mișna (o parte din Talmud), poporul evreu a suferit cinci catastrofe majore, bineînțeles până la apariția acestei cărți în jurul anului 185 e.n.Read more…

„Despre ce nu se uită” – o apariţie editorială recentă

Recent am primit o carte care mi-a trezit interesul în mod deosebit: un dialog între profesorul Jean-Jacques Askenasy, de la Universitatea din Tel Aviv, medic specialist de renume internațional în neurologie, membru de onoare al Academiei Române – și scriitoarea Cleopatra Lorințiu, director adjunct al Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Este o conversație între doi intelectuali din două generații diferite și de formații diferite. Primul este un profesor israelian originar din România, născut în anul 1929, care a trecut prin perioada Holocaustului ca elev și prin perioada dictaturii comuniste ca student și tânăr medic neurolog, om care a luptat mulți ani pentru a primi aprobarea de plecare și a ajuns în Israel la intervenția fostului premier Golda Meir în 1972, după 12 de ani de așteptare. Vizavi de el se află o intelectuală română născută în anul 1957, care a crescut în condițiile regimului de dictatură comunistă și nu a cunoscut regimul de dictatură legionară și antonesciană în mod direct, cu numai din lecturi, iar după revoluția din decembrie 1989 a funcționat în diplomația culturală românească și a fost căsătorită cu un intelectual evreu din Franța. Read more…