Adevărul este că, în ceea ce mă priveşte, nu multe sunt condeiele a căror lucrare să mă facă să simt că sunt cu totul cuprinsă în palpitul, în ritmul unei lumi familiare. Cel al Danielei Ştefănescu, prin firescul adresării, prinRead more…
Dr. Jakob Rosenfeld, general în armata lui Mao
În 28 august 2025, ziarele din Israel relatau despre o festivitate care a avut loc la Muzeul Soldaților Evrei din al Doilea Război Mondial (lângă intersecția Latrun): ambasadorul Chinei în Israel a înmânat o medalie nepotului unui anume Dr. Jakob Rosenfeld, originar din Viena și înmormântat la Tel Aviv, pentru activitatea lui deosebită în China, în războiul împotriva invadatorilor japonezi, apoi în războiul civil și, în sfârșit, la întemeierea Republicii Populare Chineze. Povestea lui este absolut incredibilă… Dar poate că nu e chiar atât de incredibilă, pentru că cel puțin o parte a biografiei lui îmi amintește de cea a unchiului Siegfried (de fapt, unchiul mamei mele) despre care am mai povestit. Dr. Jakob Rosenfeld (1903 – 1952) era originar din Lemberg, Galiția (azi Lviv, Ucraina), dar încă din copilărie a trăit la Viena. Tatăl a fost ofițer în armata austro-ungară, apoi a lucrat ca pălărier. Jakob Rosenfeld a absolvit medicina la Viena în 1928 și s-a specializat în urologie. De la început avea convingeri social-democrate și după lovitura de stat din 1933 a fost arestat și dat afară din spitalul unde lucra; în continuare și-a deschis un cabinet particular. Și mai rău avea să fie după anexarea Austriei: Dr. Rosenfeld nu era numai social-democrat, ci și evreu, drept pentru care a fost deportat întâi la Dachau și apoi la Buchenwald, dar, printr-un miracol, a fost eliberat în iunie 1939, cu condiția să părăsească țara până în două săptămâni. Fratele său mai tânăr, Josef, a reușit să obțină vize de la consulul general al Chinei, Ho Feng-shan, și au plecat împreună la Shanghai. Acolo doctorul și-a deschis un cabinet de urologie și ginecologie în Concesiunea Franceză.Read more…
Ultimul ostatic s-a întors acasă
Săptămâna aceasta, adică luni 26 ianuarie 2026, în Israel a avut loc un eveniment deosebit: ultimul ostatic, sergentul erou Ran Gvili, luat prizonier de teroriștii Hamas din zona Gaza în 7 octombrie 2023, s-a întors acasă. Mai precis, corpul lui neînsuflețit a fost identificat și adus acasă pentru a fi înmormântat în Israel, în conformitate cu tradiția evreiască, după 843 zile de prizonierat, în care fusese luat după ce fusese ucis. Cine este – respectiv, cine a fost – Ran Gvili? Era sergent de poliție, născut în 1999, deci în vârstă de 24 de ani atunci când a căzut eroic. În 7 octombrie 2023, ziua atacului terorist Hamas asupra Israelului și a măcelului care a costat viața a 1200 israelieni, Ran Gvili se afla acasă, în așezarea Meitar de lângă Beer Șeva. Era în concediu medical, după o fractură la umăr, căpătată într-un accident. În două zile urma să fie operat. Nu era obligat să se prezinte la luptă. A făcut-o voluntar, atunci când a aflat ce se petrece. A spus părinților că nu vrea să-i lase pe prietenii lui să lupte singuri. S-a prezentat la poliția din Beer Șeva și a fost trimis în zona din jurul Gazei. Împreună cu un prieten și coleg, a ajuns în kibuțul Alumim. Acolo, cei doi au acționat sub ploaia de gloanțe, reușind să salveze viața a zeci de participanți la festivalul Nova. A lichidat 14 teroriști din organizația Hamas. A fost rănit grav și totuși a reușit să-și păstreze calmul, dar a murit din cauza rănilor primite. Read more…
Turnul cu pantof
E o zi cu zloată de început de februarie. Intru în curtea plină de băltoace a fostelor uzine Clujana şi, călcând cu băgare de seamă printre ochiurile de apă formate în urma topirii zăpezilor abundente de ianuarie, mă îndrept către sediul editurii Mega, aflat într-una din clădirile renovate ale defunctei uzine de pielărie şi încălţăminte, cândva celebră în întreaga lume. În ciuda cerului mohorât şi a peisajului industrial sumbru – clădiri abandonate, cu ferestrele sparte şi tencuiala cojită, nişte „ruine industriale” – sunt veselă, pentru că port în geantă stickul cu cea de a treia ediţie a cărţii mamei mele. Se împlinesc douăzeci de ani de la publicarea primei ediţii, între timp a mai apărut ediţia a doua, dar ambele s-au epuizat. Nu mai sunt de găsit nici la anticariate şi nici online. O iau pe aleea secundară care duce spre clădirea unde funcţionează editura şi, la un moment dat, simt o prezenţă stranie în preajma mea, mai exact deasupra mea… Ridic ochii şi mă loveşte drept în plex imaginea dezolantă, dar încă maiestuoasă, a fostului turn de apă al uzinei, pe acoperişul căruia se află (se mai află!) celebrul pantof de tablă… Pare un uriaş încremenit în agonie care mi se adresează dezamăgit: „Te miri că mai exist? Mai sunt aici, chiar dacă ai uitat de mine. Şi nu numai tu… Clujul indolent şi pus pe căpătuială a lăsat uzina prosperă pradă lăcomiei întreprinzătorilor care au dus-o la faliment. Nici incompetenta tentativă de resuscitare, de acum câţiva ani, nu a mai ajutat la nimic. Uzina nu mai există, iar eu sunt, practic, o fantomă. Mă mir că mai stau în picioare…”Read more…
O dependență oarecum ieșită din comun
Într-o realitate în care accesul la medicină e uneori dificil, mai ales când nu e vorba de situații între viață și moarte, studii recente indică o serioasă dependență a pacientului față de medicul de familie. Veți spune că situația nu e nouă și eu sunt de acord, legătura pacientului cu un medic care inspiră încredere și care și-a dovedit competența devine, cu timpul, foarte solidă. În urmă cu peste patruzeci de ani, în cartierul unde profesase părintele meu ca medic de familie se spunea că în primul an după dispariția sa, decedaseră câțiva pacienți pe care tatăl meu îi ținuse în viață nu numai cu medicamente, ci și cu sfaturi și încurajări. Și atunci ce e nou? Timpul dedicat unui pacient în cabinetul medicului de familie e tot mai scurt și s-ar părea că legătura pacient-medic e foarte fragilă sau chiar neînsemnată. Atunci când medicul căruia i se adresa de ani de zile se pensionează (sau dispare din motive tragice), pacientul începe să caute „un alt medic bun” – și rezultatul nu e întotdeauna pozitiv. După un studiu recent, mai puțin de un sfert din pacienții rămași fără medic de familie găsesc, până la urmă, un înlocuitor de lungă durată. Ceilalți, adică majoritatea, trec de la un medic la altul, tot căutându-l pe cel mai potrivit.Read more…
Biblia și contemporaneitatea. Pe marginea cărții Premierele izvorului biblic de Strul Moisa
Există o legătură reală, atât spirituală cât și tehnică, între Biblie, antichitatea biblică și contemporaneitate? În cartea Premierele izvorului biblic, domnul inginer profesor Strul Moisa de la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva răspunde la această întrebare în mod pozitiv. Este adevărat că omul contemporan este diferit de omul antichității – în cazul nostru, al antichității biblice și iudee – dar numai în chestiuni legate de tehnologie. În privința sentimentelor, gândirii și comportamentului, omul a rămas același. Cartea a apărut la Editura Universității Transilvania din Brașov. Ea este însoțită de un dublu „cuvânt înainte”, primul al domnului preot profesor Ioan Chirilă de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al doilea al doamnei Tova Ben-Nun Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Laude-Reut din București – precum și de un „cuvânt de încheiere” al domnului inginer profesor Cornel Samoilă de la Universitatea Transilvania din Brașov. Citind cartea, mi-am amintit o afirmație eminesciană: „că de mii de ani încoace/ Lumea-i veselă și tristă”. În această carte, profesorul Strul Moisa susține acest punct de vedere. Dar el se referă și la aspectul tehnologic: elemente de tehnologie, medicină și chiar știință contemporană sunt comparate cu informații prezente în versete biblice, aspecte biblice fiind precursoare în inginerie, medicină, arhitectură, management și alte domenii.Read more…
Protestul Kufiyas in Buchenwald nu a mai avut loc
Am participat de două ori la manifestările festive de 11 Aprilie, în 2019 şi 2024, şi de fiecare dată am fost impresionată de empatia locuitorilor oraşului faţă de cele îndurate de prizonierii lagărului nazist de la Buchenwald. Pe străzile principale ale oraşului erau expuse portrete de mari dimensiuni ale deţinuţilor, sălile diverselor reuniuni publice erau ticsite cu localnici sau locuitori ai unor oraşe învecinate, cu tineri veniţi să-i cunoască pe supravieţuitori, să le asculte mărturiile, iar la festivitatea principală de pe Appelplatz participau foarte mulţi weimarezi dornici să onoreze memoria celor 56.000 de prizonieri pieriţi la Buchenwald şi eroismul celor din rezistenţă. Nu am sesizat ca participarea cetăţenilor Weimarului la activităţile comemorative să fi fost influenţată de convingerile lor politice. Dar, până la urmă, politica s-a făcut simţită şi aici. Rezultatele alegerilor, războiul din Ucraina şi, mai ales, protestele pro-palestiniene care au luat amploare în ultimii ani, intensificarea anti-israelismului şi antisemitismului pe plan mondial au adus după sine şi instalarea unei anumite prudenţe în rândul organizatorilor evenimentelor comemorative de la Weimar şi Buchenwald. În 2025 s-a instituit o regulă nouă privind regimul drapelelor în incinta parcului memorial. Anul acesta însă s-a întâmplat ceva care m-a pus pe gânduri. Un grup pro-palestinian şi anti-israelian, care activează sub genericul Kufiyas in Buchenwald şi-a exprimat dorinţa de a organiza, în 12 aprilie 2026, pe Appelplatz, – în timpul festivităţilor oficiale– o acţiune în care să denunţe genocidul din Gaza. Orașul Weimar nu a permis organizarea unui astfel de eveniment în incinta Memorialului Buchenwald, considerându-l lipsit de respect faţă de cei care au pierit în acest lagăr, faţă de supravieţuitorii prezenţi la ceremonii, dar – respectând dreptul la liberă exprimare – a propus un alt loc public din Weimar unde să se desfăşoare această acţiune… Acţiunea de protest a celor de la Kufiyas in Buchenwald nu a avut loc pe Appelplatz şi se pare că nici în altă locaţie din Weimar. De fapt, ce urmăreşte această grupare?Read more…
Criza demografică și „miracolul” israelian
La fel ca toți cei din generația de boomers, în anii 1960 și eu am crescut sub amenințarea suprapopulării. Pe la 1800 Thomas Malthus a formulat teoria după care populația crește mult mai repede decât mijloacele de subzistență, ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va duce la suprapopularea Pământului, foamete și luptă pentru resurse. Și într-adevăr, anii 1960 au văzut foamete masivă în țările subdezvoltate, teoria lui Malthus părea să se adeverească pe zi ce trece. Deocamdată agricultura modernă produce hrană suficientă pentru toți, dar populația continuă să crească. Oare ce ne mai așteaptă??? Abia în ultimii ani mi-am dat seama că situația începe să se schimbe. Creșterea a devenit mai lentă și se prevede că în 20-30 de ani populația globală va începe să scadă. În multe țări ea se află deja în scădere. Principala cauză este scăderea natalității. Pentru ca populația să rămână constantă, o femeie trebuie să aibă în medie doi copii. (De fapt, ceva mai mult, pentru că nu toate fetițele care se nasc ajung la vârsta reproducerii.) Și iată că în multe țări natalitatea a scăzut sub această cifră: în România este 1,7, media în UE este 1,3 și în unele țări asiatice ea este și mai mică, în Coreea de Sud ea se apropie de 0,7, adică generația viitoare va fi numai o treime din cea de astăzi! În primul rând există cauze obiective, factori de mediu (poluarea aerului, a apei de băut etc.) cu substanțe care perturbă echilibrul hormonal, afectează fertilitatea, atât a bărbaților cât și a femeilor, duc la avorturi spontane etc, dar şi factori sociali. În societatea modernă cuplurile au doar 1-2 copii sau chiar deloc… Israelul însă face excepţie.Read more…
„Zikhron Yosef”, prima școală din cartierul Ahuza
În inima cartierului Ahuza din Haifa funcționează și astăzi școala „Zikhron Yosef”. Însă clădirea originală a primei școli a cartierului nu mai există, ea s-a pierdut în transformările succesive ale locului, lăsând în urmă doar povestea sa. Originile școlii „Zikhron Yosef” (În memoria lui Yosef) se află în anii ’20 ai secolului trecut, odată cu începuturile consolidării cartierului Ahuza. Primii locuitori, imigranți din România, au sosit aici în anul 1924 și au dorit să întemeieze o comunitate nouă, cu instituții publice proprii. Înființarea școlii a fost inițiată de societatea „Yedidia”. Unul dintre fondatorii instituției și primul său director a fost Yosef Segal, membru al asociației și originar din București. El a devenit o figură centrală în conturarea vieții educaționale din primele decenii ale cartierului Ahuza. Școala și-a deschis porțile acum o sută de ani, în 19 septembrie 1926,Read more…
Un nou ghetou în lumea occidentală
Trăim vremuri îmbâcsite de agresivitate și transformări geopolitice. În aceas atmosferă tot mai tulbure și neliniștită asistăm la un fenomen care, deși este prezentat drept progres și toleranță, ascunde o contradicție profundă. Tot mai mulți politicieni occidentali își declară afecțiunea față de poporul evreu, în timp ce se distanțează de una din componentele fundamentale ale identității evreiești de-a lungul mileniilor: legătura neîntreruptă dintre poporul evreu și pământul său ancestral. Nu este o simplă nuanță politică. Este o lipsă de onestitate intelectuală și morală. Și incorectitudinea de acest fel nu rămâne niciodată fără consecințe. A celebra cultura evreiască, dar a trata autodeterminarea evreiască drept o jenă diplomatică nu înseamnă toleranță, ci selectivitate. A onora istoria evreiască și memoria Holocaustului, în timp ce condamni mișcarea națională care a izvorât direct din această istorie, nu este o critică legitimă, ci o contradicție care ar trebui să fie stânjenitoare pentru cei care o promovează. De asemenea, a declara solemn necesitatea păstrării memoriei victimelor Holocaustului, a-i îmbrățișa și decora pe supraviețuitori, a exprima regrete pentru crimele comise împotriva evreilor, dar a respinge în același timp ceea ce majoritatea lor covârșitoare afirmă deschis despre propria identitate nu înseamnă solidaritate și nici alianță. Este doar o punere în scenă.Read more…
JOI. UN AN. IULIE (I)
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 6 iulie Standby. Vara se revarsă peste dealuri, peste văi și pășește fastuos prin străzile aproape goale ale orașului. A început vacanța mare. Pe toate zborurile spre Turcia, Italia, Grecia, Mallorca și Croația demult nu se mai găsesc bilete. Autostrăzile sunt ticsite de mașini care își caută un locșor printre tiruri; familii întregi, cu cățel și cu purcel, năvălesc spre destinațiile de vacanță, de parcă ar fi o chestie de viață și de moarte. Eu mă îndrept, șontâc-șontâc, spre stația de tramvai și mă bucur că vagonul e gol, că pot să-mi întind picioarele și să mă întorc la viața mea cotidiană, cam răblăgit, e drept, dar acceptabil, după toate cele prin care am trecut. Read more…
Eva Galambos: NETANYAHU: ”REGIMUL IRANIAN NU SE VA SCHIMBA…”
La invitația președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, republicanul John Boehner, premierul Benjamin Netanyahu a prezentat, la 3 martie a.c. în fața Congresului american punctul de vedere israelian privind viitorul acord al SUA și al celorlalte state membre ale Consiliului deRead more…
Tot despre István Fischer, dar nu numai…
Se spune că există telepatie sau că nimic nu este întâmplător….Exact în momentul apariției în Revista Baabel a însemnărilor d-lui Daniel Lőwy ” Viața și moartea cineastului István Fischer” https://baabel.ro/2015/03/daniel-lowy-viata-si-moartea-regizorului-de-film , am căutat și găsit în Arhiva Multimedia TVR dinRead more…
CAPITALA FĂRĂ AMBASADE
Printre ”Breaking News” care ocupă un loc suveran pe ecranele televizoarelor privite în lumea întreagă, o poziție râvnită deține contenciosul iranian.Nu doar pentru că este un subiect care privește securitatea nucleară a lumii, ci și pentru că a devenit unRead more…
CE SĂ ÎMBRAC SĂ PAR MAI SUPLĂ?
În toţi anii de când fac stilism personal nu am întâlnit vreo femeie (sau bărbat!) care să îşi dorească să pară mai îndesată, mai durdulie, mai plinuţă. Întreaga populaţie feminină vrea să pară mai suplă şi mai înaltă… fără să recurgăRead more…
Amintirea familiei Deutsch din Gheorgheni, pierită in Holocaust
Mă preocupă uitarea ce se așterne peste populația evreiască din Ardealul de Nord exterminată la Auschwitz în fatidicul an 1944. Îmi vin în minte nume, familii de care nimeni nu are cum să-și aducă aminte pentru că au pierit aproape toți care i-au mai cunoscut. Și eu fac în curând 91 de ani…Aseară auzeam vorbindu-se despre cineva că are vârsta biblică de 90 de ani…Iată categoria din care fac parte !!!Read more…
UN LOC ÎN ISTORIA POLITEHNICII CLUJENE
Ieri m-am întâlnit cu o colegă de-a Mamei, care-mi ceruse ajutorul pentru a completa informaţiile dintr-o viitoare filă privitoare la Catedra de Limbi Străine într-un volum retrospectiv despre politehnica clujeană (atunci Institutul Politehnic, în prezent Universitate Tehnică). Am fost foarteRead more…
CE SE VA ÎNTÂMPLA DUPĂ VIENA?
Întrebarea pusă se referă la semnarea la Viena a acordului, ar trebui să spunem istoric, dintre Iran, cele cinci țări membre ale Consiliului de Securitate – Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franța și China, state nucleare, și Germania care, teoretic,Read more…
DUPĂ 75 DE ANI HORTHY REVINE LA CLUJ
În urmă cu 75 de ani, în vara lui 1940, în urma Dictatului de la Viena, Transilvania de Nord a fost atribuită Ungariei, iar guvernatorul Miklós Horthy și-a făcut intrarea în Cluj, capitala provinciei noi-vechi, așa cum îi era obiceiul:Read more…
O CINĂ ELEGANTĂ pentru PRIETENI DRAGI
Fredi, un bun prieten din Israel, îmi povestea că un anume Fernando Castilho Cintra, din Brazilia, ne-a vizitat țara (România) nu de mult, iar după ce s-a întors acasă (la el), a făcut, pe contul lui de pe Facebook, câtevaRead more…