ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
După alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 1992 s-a pus problema constituirii unui organism specializat pentru minoritățile naționale.Guvernul României s-a consultat cu o serie de organisme internaționale specializate în relațiile interetnice și astfel a fost creat Consiliul pentru Minoritățile Naționale.Read more…
Prezentele rânduri prezintă opinia multor autori privind importanţa crucială a evenimentelor care au avut loc la Chişinău, în urmă cu peste un secol şi explică – pentru mine cel puţin – evenimente istorice mai puţin mediatizate până în prezent.
În urma unei campanii îndelungate de incitare antisemită, susţinută de către naţionaliştii locali în Duminica Paştelui din anul 1903, în Chisinăul (aflat sub ţarişti) s-a declanşat un pogrom. Sute de evrei au fost ucişi şi răniţi şi mii de familii au rămas fără adăpost. S-au relatat cazuri cutremurătoare de mame şi fiice care au fost batjocorite şi apoi înjunghiate cu bestialitate, împreună cu copiii lor…Pogromul de la Chişinău a avut un efect profund asupra lui Zeev Jabotinsky (1880-1940) conducător sionist revizionist, autor, poet, orator, soldat, care a vizitat oraşul într-o misiune de caritate. Aşa cum afacerea Dreyfus l-a influenţat pe Herzl, Pogromul de la Chişinău l-a convins pe Jabotinsky pentru cauza sionistă şi crearea organizaţiilor militare de autoapărare evreieşti… Acest masacru a influențat evenimentele care au avut loc, ulterior, în istoria poporului evreu:Read more…
China şi India la un loc au un sfert din populaţia lumii. La peste 2,6 miliarde de oameni, 70 de milioane nu pare o cifră mare. Dar aceste 70 de milioane sunt o mare problemă demografică pentru care nimeni nu are vreo soluţie. Numărul bărbaţilor din India şi China îl depăşeşte cu 70 de milioane pe cel al femeilor. Un asemenea fenomen nu s-a mai produs niciodată în istoria acestor două ţări. Dar nici în istoria lumii. Este rezultatul unei politici demografice care s-a dovedit greşită, a preferinţei pentru băieţi în condiţiile dreptului de a avea un singur copil, a progreselor medicinii, care permite alegerea sexului fătului, alegere manifestată prin avortarea fetelor atât în China cât şi în India. Acum China a acceptat ca familiile să poată avea doi copii, ceea ce se speră că va rebalansa echilibrul natural al naşterilor. Dar asta va lua timp, deocamdată excedentul de bărbaţi nu are cum să fie absorbit.Read more…
Din al Doilea Război Mondial, cea mai mare și mai sângeroasă conflagrație din istorie, eu am amintiri frumoase. Din povestirile părinților știu că în vara lui ’41, când eu împlineam un an, Germania ataca Uniunea Sovietică, iar mareșalul ordona „Treceți Prutul!”. Tot atunci noi ne-am refugiat din Cernăuți cu unul din ultimele trenuri spre răsărit. Vagoanele erau supraaglomerate, tatăl meu, Dr. Josef Ehrenkranz, medic pediatru, a călătorit trei zile pe scara vagonului în timp ce soția lui, Leonore, cu un prunc în brațe (care eram eu) păzea cu strășnicie valijoara cu scutece, biberoane, alifii și medicamente pentru copil. Celelalte geamantane au fost furate de la bun început. În tren nu era apă. În stații se lua apă de la locomotivă, un lichid sălciu, ruginit, contaminat. Mai toți copiii s-au îmbolnăvit de dizenterie, unii au murit. Noi am coborât la Donețk, unde eu am nimerit la spital. Un alt refugiat, medic din Leningrad, m-a salvat cu niște sulfamide. Am rămas acolo câteva săptămâni. Pe tata l-au trimis să lucreze ca sanitar în mină. Dar cum frontul se apropia, ne-am continuat călătoria. Destinația stabilită pentru refugiații din vest (mai cu seamă evrei din Polonia, Ucraina, Bucovina, Basarabia) era de obicei Asia Centrală: Tașkent, Alma Ata… Noi însă ne-am oprit la Aleksikovo, o comună destul de mare, reședință de raion și nod de cale ferată, la vreo două sute de kilometri nord-vest de Stalingrad. (Azi Volgograd, v.att. hartă), pentru că aveau nevoie de medici. Acolo am petrecut anii războiului, de acolo datează primele mele amintiri.Read more…
Integrarea mea rapidă în sistemul școlar românesc a fost ajutată mult și de dispariția rapidă a penarului meu de piele, a gumei albe de șters Koh-I-Noor cu elefant, a compasului din metal solid nichelat, fără creion de lemn cu gheară, și a stiloului cu pipetă. Toate astea era accesorii standard la şcoala rusească din Praga și chiar la școlile cehești. N-am aflat niciodată cine mi-a pus în buzunarul hainei un bilețel mototolit cu niște versete de mare talent, afecțiune si înțelepciune, pe care nu le-am uitat nici până în ziua de azi “De mai aduci la școală șmecherii din astea jidovești, poți și tu sula să mi-o belești”. Prin acest mesaj, înțelegerea mea a naturii umane în general și a invidiei în special s-a îmbunătățit substanțial. M-am gândit de multe ori dacă și cum s-ar fi modificat mesajul de pe bilețel, dacă eram, să zicem, finlandez?Read more…
Ca toți copiii, îmi plăcea să mă joc cu zmeul. A durat un timp până am învățat jocul, de a face și a înălța zmeul, de la un copil mai mare. Nu înțelegeam care este legătura între zmeul de hârtie lipită cu două șindrile și cu o coadă lungă din sfoară, pe care îl înălțam, și zmeul din poveste. Nici de ce caii, telegarii iuți, se spunea că sunt ca niște zmei și alergau ca niște zmei. Din povești învățasem că zmeul era un personaj rău, bătăuș, care voia să prindă copii și să-i mănânce de vii, care voia să răpească fete și zâne (ce știam noi pe atunci de asta?), să jefuiască în sate, să omoare vite și oameni, dar până la urmă vine Făt Frumos, reușește să-i taie cele șapte capete …Dar nu mi-am închipuit niciodată că un joc nevinovat de copii poate deveni o armă primejdioasă în război.Cele petrecute în vecinătatea Gazei m-au făcut să-mi aduc aminte de aceste scene din copilărie. Zmeul de hârtie a devenit o armă. Este înălțat de adulți, nu de copii. Jocul copiilor a fost furat de oameni răi, adevărații zmei-balauri-șerpi din poveste. Înălțat în Gaza și trimis să zboare deasupra așezărilor evreiești vecine, să le incendieze.Read more…
Șederile estivale la Răbăgani, care durau câteva luni, au devenit o parte integrantă a copilăriei mele. Ca toți copiii umblam desculț, cu picioarele mânjite de noroi și de excremente de găină. Cu timpul am învățat să vorbesc ca sătenii – o mai pot face și azi dacă găsesc un public interesat. Aceste vacanțe nu erau însă chiar atât de idilice, aveau și probleme. Una din ele era Ciuca, câinele ciobănesc care păzea casa și gospodăria. Agresivitatea și comportamentul ei imprevizibil era să mă coste viața mea încă fragedă de atunci. Ciuca era legat de un pom din livadă, astfel că raza ei de acțiune era limitată de lungimea lanțului și dacă cineva îndrăznea să se apropie prin spatele casei sau prin grădină, lătra furios. Într-o zi Firoanda m-a lăsat, adormit în cărucior, în livada umbroasă, suficient de departe de Ciuca. Mă știa în siguranță, păzit de un câine credincios, așa că își vedea liniștită de treburile casei. După o vreme, când a venit în livadă să vadă ce fac, a observat îngrozită că lanțul Ciucăi atârna fără rost – câinele dispăruse. La gândul că s-ar fi putut întâmpla o nenorocire, a venit în goană spre mine. Scena neașteptată din fața ochilor a făcut-o să înmărmurească: Ciuca stătea pe labele dinapoi, aproape tot corpul îi era deasupra mea în cărucior – nu se știe pentru cât timp – și mă privea atent, clătinând din cap.Read more…
Ieri a fost Tisha b’Av, o dată importantă în calendarul evreiesc, ce comemorează distrugerea Templului şi pierderea statului. Tradiția consemnează la această dată, în diverse epoci, diferite catastrofe, pogromuri, calamități, etc. Mă gândeam, că şi anul acesta – cu trei zile înainte de această dată nefastă – a avut loc o catastrofă politică. O catastrofă care a dat o lovitură gravă democrației israeliene. După eforturi prelungite, pertractări, guvernul Netanyahu a reușit să treacă în Knesset, Legea Statului Național, ca lege fundamentală a statului. Noua lege face câteva modificări, de ordinul simbolicii politice. Proclamația de Independență din 1948 declară noul stat ca stat evreiesc, dar are grijă să enunțe clar poziția de egalitate a tuturor cetățenilor, indiferent de naționalitate, religie, etc.Read more…
Medicina e o profesiune care, dacă vrei s-o practici așa cum scrie la carte, îți ocupă literalmente orice valență liberă și te subjugă prin permanenta necesitate (și chiar obligație) de a fi tot timpul lângă pacient și a te pune la punct cu tot ce se face în lume și se scrie în literatura de specialitate, pentru că altminteri nu-ți poți face datoria față de bolnavul aflat în îngrijirea ta. În mod normal, în mai toate colțurile lumii, medicul ajunge la capătul perioadei de însușire a specialității după nu mai puțin de 16-18 ani de la absolvirea liceului. Cu alte cuvinte, el/ea se poate considera specialist/ă independent/ă în meseria sa cam pe la vârsta de 35 ani. Și iată că aici se ascunde prima justificare a tendinței celui care ține bisturiul sau stetoscopul în mână, de a se dedica cel puțin parțial beletristicii. Se spune că poet poate fi numai un tânăr, căci el trebuie să posede un suflet sensibil, adecvat vârstei tinere, pe când scriitor nu poate fi decât un individ matur, întrucât pentru a scrie beletristică ai nevoie de o experiență de viaţă bogată.Read more…
Vom comemora anul viitor 75 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord
Mama ar fi împlinit 114 ani la 7 august. Mai sunt câțiva ani până va împlini 120 de ani, în sufletul și în memoria mea – desigur dacă eu voi apuca să trăiesc această împlinire. Vi se pare stranie și ireverențioasă această asociere? Eu știu că ea va muri de tot și de adevărat doar odată cu mine. Căci de când m-a născut ea a trăit doar pentru mine și prin mine. Și am uneori senzația că mai trăiește și împărtășește bucuriile și disperările mele. Până în ultima clipă a vieții ei binecuvântate a fost cu mine. A murit în brațele mele, chinuită, căci la vârsta de 83 de ani a dat peste ea un cancer nemilos și necruțător. A îndurat cu seninătatea ei născută în liniștea satului unde a copilărit, barbaria unui tratament atunci încă și mai neputincios. Acum se odihnește în liniștita Casă a Vieții (Beth HaHaim) a evreilor din Brașov, așteptându-și fiul. Să nu fie în acest cimitir singura din familia ei cândva numeroasă, ale cărei morminte sunt risipite în lume sau… nu sunt deloc.Read more…
„Clauza națiunii celei mai favorizate” prevedea beneficii economice, împrumuturi cu dobânzi mici și accesul la tehnologie avansată. Ea a fost acordată României de către SUA în 1975, conform amendamentului Jackson-Vanik, în schimbul liberei circulații a oamenilor peste graniță, adică pentru o politică de emigrare mai liberală a cetățenilor români de etnie evreiască și germană (în schimbul câtorva mii de dolari plătiți de Israel și Germania, respectiv). În anii care au urmat, legea a fost câteva ori în pericol de a fi anulată. Înr-o zi, în decembrie 1986, postului de radio ”Europa Liberă” a anunțat la buletinul de știri că probabilitatea reînnoirii ”Clauzei națiunii celei mai favorizate” pentru România este foarte mică datorită încălcării drepturilor omului.Read more…
Iată-ne ajunse la momentul acela bizar din an şi calendar când, meteorologic, încă părem în plina vară, dar dacă folosim drept barometru colecțiile de modă, ai zice că suntem la mijloc de noiembrie. Magazinele se umplu, încet-încet, cu tricotaje, mantouri, carouri scoțiene sau culori autumnale (hello, ciocolatiu, ruginiu şi ocru!) – şi mă aştept ca, cât de curând, să apară propunerile ţinutelor de Crăciun. Eu vă propun să mai rămânem câteva săptămâni bine înfipte în realitatea meteorologica – mai ales pentru că, de câţiva ani încoace, septembrie pare să facă parte din vară, nu din toamnă, ați observat? – şi, dacă tot ni se face chef de shopping, să privim lucrurile din următoarea perspectivă: ce merită adăugat acum în garderoba, când e prea cald să probăm pulovăre dar nici nu mai avem chef de a 99-a rochie de vară? Well, când garderoba iți oferă doar lămâi, eu zic să facem limonadă. Iar când zic “limonadă”, spun de fapt “accesorii”.Read more…
Zilele trecute, poate una din ultimele zile calde ale sezonului, am luat bicicleta și m-am dus într-unul din parcurile mele preferate. După câteva ture prin parc am hotărât să fac o pauză și să mă odihnesc pe o bancă de unde să pot observa ceva interesant. Am găsit banca ideală la încrucișarea dintre un drum pentru mașini și o potecă de biciclete. În fața băncii era parcată o dubiță albă Mercedes, nouă și frumoasă. În spatele meu pe iarbă stătea o familie mare de pakistanezi, un bărbat mai în vârstă cu turban, o femeie mult mai tânără cu hijab, o fată de vreo 11 ani și trei băieți de vreo 10, 8 și 5 ani. Stăteau cu toții în cerc și patriarhul citea încet dar emfatic din Coran. Toată familia părea să-l asculte, doar cel mic se foia plictisit. Eram curios cât timp patriarhul va fi în stare să le mențină atenția fără admonestări sau violență verbală sau fizică. Cel mic era tot mai nervos. Era clar că nu avea răbdare să asculte poveștile sau versurile pe care oricum nu le înțelegea.Read more…
Mussa era um om cu vederi largi, carismatic; adesea critica vehement atât guvernul israelian cât și Fatah (Frontul de Eliberare a Palestinei) și mai ales Hamas. În 1995, când Ițhak Rabin i-a strâns mâna lui Yasser Arafat la întâlnirea de la Camp David, amândoi eram plini de optimism. Când Rabin a fost ucis eram împreună de gardă și niciunul dintre noi nu avea ochii uscați. De atunci lui i-a trecut și mie mi-a mai scăzut optimismul în ceea ce priviște problema palestiniană. El se considera palestinian, dar cetățean israelian. Se integrase în societatea israeliană; de fapt era un israelian de origine arabă. De multe ori îmi spunea că s-a surprins ca se gândește evreiește. Doar când avea probleme făcea uz de etnia lui arabă. Îmi spunea mai glumă mai în serios:
” Îți mai aduci aminte când erai minoritate națională în România? De câte ori aveai probleme serioase și nu reușeai să le rezolvi, aveai o “scuză, o explicație”: erai evreu! Tu acum nu mai ai avantajul minorităților de a-ți explica insuccesle, ele îți aparțin în totalitate. Eu îl am!” Am învățat împreună pentru examenul de specialitate. După câteva eșecuri am reușit să-l trecem…Read more…
Născocirile bizare ale bogatei imaginații omenești, cu scopul de a presăra cât mai multă ură și dispreț, dau dovadă de o eficacitate reînnoită. Problema pare să-i fi îngrijorat și pe autorii volumului ,,Mituri ca arme”, («Myter som vapen» în original), prezentat și dezbătut în ziua deschiderii Festivalului de Carte de la Göteborg, ultima ediție, lucrare publicată de editura organizației suedeze EXPO, orientată spre lupta contra nazismului și antisemitismului, în colaborare cu Uniunea Educatorilor în Domeniul Studiilor Sociale, ambele preocupate de contribuția pe care cadrele didactice le-ar putea aduce eforturilor de a atenua pagubele fenomenului. Autorii volumului subliniază faptul că cele mai populare teorii ale conspirației se bazează pe speculații legate de activitatea ,,organizațiilor mondiale sioniste, teze conform cărora câteva familii atotputernice ar încerca să-și împartă lumea pe căi ultrasecrete, tentative care datează de secole și care au fost totuși dezvăluite încă în perioada celebrului Ordin al Iluminaților. Majoritatea celor care cred în existența acestor conspirații sunt indivizi și grupări cu idei rasiste și fasciste.”Read more…
Evenimentele din preajma Primului Război Mondial au pus dileme serioase în fața evreilor transilvăneni. Printre faptele și evenimentele care au creat această situație se află: participarea tineretului evreu ca militari pe front (unii decedați și înmormântați cu onoruri militare), prizonieratul, contactul cu evrei din alte țări, cu soldați de alte naționalități, apoi declarația Balfour din 1917 (care exprima pentru prima oară dorința Regatului Unit al Angliei de a sprijini crearea unui cămin național evreiesc în Palestina), principiile wilsoniene de autodeterminare a națiunilor, dezagregarea Imperiul Austro-Ungar, etc. În aceste condiții începe îndepărtarea evreilor de iluziile asimiliste și reluarea firului propriei istorii și lupte ca națiune.
Astfel la întrunirea istorică de la cafeneaua Urania din 20 noiembrie 1918, reprezentanții evreimii clujene în frunte cu rabinii șefi Moses Glasner – ortodox și Mátyás Eisler – neolog hotărăsc crearea Uniunii Naționale a Evreilor din Transilvania – UNET. Acesta a fost primul pas în redeșteptarea conștiinței naționale evreiești și reluarea ideilor sioniste după o paranteză de 50 de ani. În acest context, în 19 decembrie 1918 apare primul număr al ziarului Új Kelet, rezultat al noii orientări a evreimii transilvănene.Read more…
Trebuie să recunosc că ultimul impuls care m-a așezat în fața calculatorului a fost propunerea unei însemnate persoane din redacția revistei Baabel (H.O.), care mi-a oferit o idee bine inspirată (și pentru care îi mulțumesc), acea de a scrie despre cel care a fost Simcha Rotem (Kazik), ultimul luptător al ghetoului din Varșovia, care a decedat în urmă cu câteva zile, în Israel, la vârsta de 94 ani. Povestea vieții sale se încrucișează în mod total cu tragedia Holcaustului din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Am evitat cu bună știință termenul ”se încadrează”, pentru că faptele lui Simcha Rotem nu fac parte din atmosfera lugubră în care o imensă turmă umană a fost condusă spre o moarte sigură, în abatoarele denumite lagăre de concentrare, fără ca aproape nimeni să fi opus rezistență. Pentru orice om rațional, care nu voia să se înșele pe sine însuși, sfârșitul era clar. Odată cu trecerea timpului știrile despre lagărele de exterminare se răspândeau în toată lumea, iar simplul fapt că niciun evreu nu se întorsese vreodată dintr-un lagăr de concentrare impunea celor încă rămași în viață concluzia că nu există scăpare, totul e doar o chestiune de timp. Milioane de evrei s-au supus acestei cumplite soarte, nefăcând nimic, nici ca s-o împiedice, nici ca s-o amâne. În această atmosferă a avut loc revolta din ghetoul din Varșovia.Read more…
Principiile de bază ale primei legi au fost incluse în Tratatul de pace de la București, semnat de România în mai 1918, cu Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și Turcia. Articolele 27 și 28 ale capitolului VII al Tratatului se refereau la egalitatea confesiunilor religioase din România. Cultele minoritare deveneau egale cu cultul ortodox. „Conform articolului 28, deosebirea de confesiune religioasă nu poate exercita în România nicio influență asupra stării civile și în special asupra drepturilor politice și civile. Principiul exprimat va fi pus în aplicare și în ce privește naturalizarea locuitorilor români nesupuși unei supușenii străine, inclusiv a evreilor socotiți aici până în prezent străini. În acest scop se va decreta în România, până la ratificarea Tratatului de Pace, o lege potrivit căreia în toate cazurile toți cei care nu au supușenie străină și care au participat la război, fie în serviciul armat, fie în serviciul auxiliar sau cei care s-au născut în această țară și care sunt stabiliți aici și cei care sunt născuți din părinți care s-au născut și ei aici, vor fi rânduiți fără alte formalități printre cetățenii români, bucurându-se de toate drepturile și putându-se înscrie ca atare la Tribunal. Obținerea calității de cetățean român se va extinde și la soții legitimi, la văduve și la copiii minori ai acestor persoane.” Întrucât România era singura țară din Europa unde evreii nu au fost încetățeniți, se pare că articolele 27 și 28 au fost incluse în Tratat la presiunea delegației germane ca rezultat al intervenției liderilor comunității evreiești din Germania. Conform acestor prevederi, în 19 iulie 1918 a fost elaborată prima lege de naturalizare a evreilor, Legea Marghiloman-Arion, intitulată ,,Lege pentru împământenirea străinilor născuți în țară.” Precum se vede, cuvântul „evreu” nici măcar nu figura în titlu. Adoptarea ei a suscitat dezbateri aprinse în ședința Adunării Deputaților din 17-18 iulie 1918. Printre principalii oponenți era A.C.Cuza, autorul broșurii ,,Jidanii în război”. Cuza s-a numărat printre principalii calomniatori ai evreilor; nu numai că a negat participarea lor la război dar i-a acuzat de trădare, dezertare, spionaj ș.a.Read more…
Houda Ezra Ebrahim Nonoo, născuta în 1964, a servit ca ambasador al Bahrainului, în Statele Unite în perioada anilor 2008-2013. Ea a fost numită în funcție prin decret, de ministrul de Externe, Khaled Ben Ahmad Al-Khalifa. Nonoo este prima evreică numită ambasador din Bahrain. Ea este, de asemenea, primul ambasador evreu din orice țară arabă din Orientul Mijlociu și primul ambasador femeie din Bahrain în Statele Unite. Unele mass-media locale au criticat numirea, nominalizarea ei fiind controversată în Bahrain. S-a sugerat că un evreu nu ar putea fi cea mai bună alegere pentru a apăra refuzul statului Bahrain de a recunoaște Israelul. Nonoo a trăit o perioadă de timp în Regatul Unit, unde a urmat o școală evreiască. Ea a obținut o licență în contabilitate de la City University din Londra și un MBA de la Universitatea Internațională din Europa, în Watford. S-a căsătorit cu un bărbat din Anglia, cu care a avut doi fii, Menashe și Ezra. După ce a murit tatăl ei, s-a întors în Bahrain pentru a prelua afacerile de familie, dovedind un succes deosebit.Read more…
În primele luni ale anului 1980, nou venit în Țara Sfântă, am abordat imediat, printre alte urgențe, cercetările pentru obținerea unui loc de muncă. În dificila acțiune am comis un număr de erori din care trebuie să amintesc: 1. Am întocmit un Curriculum Vitae adăugând, în afara studiilor și a câtorva proiecte importante (informații absolut necesare) și alte detalii care s-au dovedit literalmente nocive. Spre exemplificare am menționat lucrările pentru doctorat, lista comunicărilor la sesiuni tehnico-științifice, deplasările peste hotare în interes de serviciu, cartea de specialitate publicată în România și Polonia, premiile naționale și internaționale primite de proiectele mele, decorații, emisiunea TV “Prim Plan”, precum și alte deșertăciuni de aceeași natură. Acest CV eronat, m-a transformat într-un “overqualified”Read more…