Shame on you!!!

De-a lungul istoriei, pentru problemele nerezolvate ale diverselor state, regate, imperii au fost găsiți aceiași vinovați: evreii. Iar consecințele: expulzări, pogromuri, privarea de cele mai elementare drepturi civile, mai târziu chiar de dreptul la existență – șase milioane au fost uciși în lagărele de concentrare naziste. În Sâmbăta Neagră, Hamasul a atacat sudul Israelului și 1400 de israelieni, inclusiv femei și copii, au fost batjocoriți, măcelăriți, arși de vii și 240 au fost luați ostatici. A fost cel mai tragic eveniment în viața evreilor de după Holocaust. Imediat după aceea, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că evenimentele din 7 octombrie nu au venit din senin, ele au fost urmarea suferințelor îndurate de palestinieni din vina israelienilor. (N.B. Din 2005 încoace, picior de israelian nu a mai călcat în Gaza!) Pe scurt, domnia sa a găsit o „explicație” a măcelului. Imediat după evenimentele din sudul Israelului, în întreaga lume au izbucnit demonstrații anti-israeliene și antisemite. Guvernele lumii civilizate nu s-au grăbit să ia măsuri împotriva acestor manifestări. Astăzi evreilor din Europa le este frică să iasă pe stradă. De atunci, zeci de evrei au suferit agresiuni fizice, iar la Amsterdam a avut loc primul pogrom antievreiesc de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.Read more…

Glasul sângelui

La Brno, în Republica Cehă, unde e stabilit de ani buni, fiul nostru cel mare are prin curte vreo patru pisici. Una din ele e privilegiata familiei. Vine și pleacă oricând vrea. Face exact ce facem noi la hotel, unde ne reîntoarcem de câte ori simțim nevoia. În rest, hălăduim ca să vedem cât mai multe obiective turistice.
Privilegiata duce o viață după pofta inimii. În casă are doar câteva restricții pe care le respectă cu rigurozitate. Privilegiul și l-a tras de la faptul că a fost foarte bolnavă, a avut un virus care a putut fi răpus numai după un tratament îndelungat. La una din consultații l-a zgâriat chiar pe binefăcătorul ei. Vina o purta numai fiul meu. Și i-am spus-o în față. Nu a pregătit-o psihologic, explicându-i detaliat pentru ce e supusă unor constrângeri într-o incintă medicală! Ca să nu fie agresivă și să nu mai pună ghearele în acțiune, a fost sedată. Acum, după repetate tratamente și după îndelungate monitorizări, e bine. A ajuns în situația să le privească pe suratele ei cu condescendență, acceptând să-și petreacă timpul și cu ele, în loc să huzurească prin casă. Are nevoie să se simtă liberă, fie și cu un confort diminuat.Read more…

Israelul are nevoie de prieteni

În ultimele câteva săptămâni situația din Orientul Mijlociu s-a schimbat radical și neașteptat. De pe o zi pe alta s-a prăbușit ”axa răului” din regiune, respectiv alianța agresivă Iran-Siria-Houthi plus organizațiile teroriste Hezbollah-Hamas. De-acum strategiile se vor modifica, se întărește rolul unor puteri regionale ca Turcia, Egipt și Arabia Saudită. Se fac și se desfac alianțe, iar în spatele lor se conturează alte grupări care tind să umple niște goluri și despre care nu se știe încotro vor evolua. Deocamdată, după prăbușirea regimului Assad, o parte a Siriei este administrată de organizația de sorginte islamistă, Hayat Tahrir al Sham, (HTS) grupare desprinsă de Al Qaida, care l-a doborât pe Bashar el-Assad și a preluat conducerea țării. Numai că trecutul său este departe de a fi glorios. Pentru ca acesta să fie dat uitării și pentru a se face acceptat de comunitatea internațională, HTS încearcă să-și modifice imaginea și și-a formulat un program în cadrul căruia promite drepturi egale minorităților etnice și religioase din Siria, înțelegere și drepturi pentru femei, în încercarea de a evita apariția unui nou Afganistan. Ele sunt în fază de proiecte, iar în calea realizării lor sunt zeci de obstacole, interne și externe, care pot oricând exploda.Read more…

Începutul sfârșitului sau sfârșitul începutului?

Au trecut peste 15 luni de la începutul unui război impus în mod barbar de o grupare teroristă care își duce existența pe o bucată de pământ eliberată de aproape 20 ani de orice ocupație străină (israeliană). Atacul de la 7 octombrie 2023 a schimbat complet fața locului. Aceste ultime 15 luni reprezintă o perioadă extrem de încordată și de dureroasă. Israelul a pierdut peste 1200 civili și aproape 900 soldați și s-a găsit în fața unei catastrofe umane, prin răpirea a 250 de cetățeni, copii, femei, bătrâni. Au urmat, la foarte scurt timp, atacuri militare venite din țările vecine, întâi din Liban, apoi Yemen, Irak și Siria, totul impus și condus de Iran, un stat membru al ONU care are ca țintă principală a politicii sale dispariția Israelului. Această stare de fapt a avut și are o influență extrem de puternică asupra vieții de toate zilele a israelianului de rând. De la Războiul de Independență încoace, Israelul nu a purtat niciodată un război atât de lung. Niciodată nu a fost obligat să transfere zeci de mii de cetățeni dintr-o parte în alta a țării, transformându-i în refugiați în propria lor patrie. Niciodată nu a fost necesară mobilizarea a sute de mii de rezerviști timp de luni în șir. Niciodată această țară nu a fost izolată de întreaga lume ca în aceste 15 luni, când aproape toate companiile aeriene străine (cu excepția câtorva, inclusiv TAROM) și-au încetat zborurile spre și dinspre Israel. Și niciodată anti-israelismul (noua formă de antisemitism fățiș) nu a fost atât de violent, de murdar și de mincinos. Și lista poate continua. Datorită acestei situații incredibile, economia israeliană are de suferit, în primul rând din lipsă de mână de lucru, dar și din cauza încetării aproape complete a transportului maritim spre portul Eilat din cauza atacurilor permanente ale teroriștilor din Yemen. În ciuda pronosticului sumbru, Israelul a rezistat acestui cataclism care a afectat viața de zi cu zi a fiecăruia din cetățenii săi. Read more…

„Azi, 19 decembrie 1944, la 17 şi 15, inaugurez emisiunile” – impresii după lectura cărţii lui Carol Iancu despre Ilarie Voronca

Am citit pe nerăsuflate cea mai recentă carte a istoricului Carol Iancu, întitulată POURQUOI LE POÈTE ILARIE VORONCA S’EST IL SUICIDÉ? Corréspondances Inédites (1939-1947) [De ce s-a sinucis poetul Ilarie Voronca? Corespondenţa inedită (1939-1947)], apărută în 2024 la Editura L’Harmattan, Paris, în colecţia „Mondes Juifs et lumières du judaïsme”. Cartea caută motivele pentru care poetul român-francez şi-a pus capăt zilelor la doar 43 de ani, studiind corespodenţa acestuia cu persoanele care i-au devenit apropiate în anii grei ai războiului şi prigoanei antievreieşti. Volumul se înscrie în mod firesc în cercetările cunoscutului istoric şi profesor emerit al Universităţii din Montpellier a cărui prodigioasă activitate de cercetare cuprinde, pe lângă istoria socială, economică şi politică a evreilor din România, şi viaţa şi opera artiştilor, scriitorilor şi poeţilor evrei români care s-au remarcat în Franţa. Recenta sa carte este rodul unei munci de cercetare care s-a întins pe câteva decenii şi s-a desfăşurat nu numai în biblioteci şi arhive, ci şi „pe teren”, unde a realizat interviuri cu prietenii şi cunoştinţele poetului şi a avut acces la scrisorile pe care aceştia le deţineau. Prin publicarea cărţii, cuprinzând corespondenţa inedită a poetului, Carol Iancu oferă cititorilor (dar şi cercetătorilor) informaţii care limpezesc nu numai cauza sfârşitului tragic, ci şi unele aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii lui Ilarie Voronca. Poate pentru că am citit şi alte relatări despre sinuciderea lui Voronca, am căutat în scrisorile sale indicii privind elementele care l-au animat, i-au oferit o oarecare satisfacţie şi i-au inspirat un dram de speranţă, în zbuciumaţii ani parizieni care au precedat decizia sinuciderii. Şi cred le-am descoperit. Următoarele fragmente din scrisorile adresate soţilor Mazenq sunt relevante pentru emoţia, agitaţia şi (uneori) chiar optimismul pe care le-a simţit poetul în noua sa ipostază de jurnalist de radio. Read more…

Negocierile de pace Putin-Trump: un nou München?

De la faimoasa convorbire telefonică Trump-Putin, al cărei conținut nu-l cunoaștem, evenimentele se desfășoară cu o viteză uluitoare. Deşi, teoretic, încheierea războiului din Ucraina ar trebui să fie o veste de bun augur, ceea ce știm până acum despre intențiile președintelui SUA (ce vrea Putin este clar) este de rău augur. Să precizăm un lucru: nu orice acord de pace este bun, deși în război mor oameni, orașe întregi sunt distruse, case ajung în ruine – vezi imaginile din Gaza, dar și din Ucraina. Poate că înainte de a accepta să te așezi la masa negocierilor, ar trebui să stabileşti niște condiții. Am spus a te așeza la masa negocierilor? Greșit. Se pare că în acest caz, subiectul în cauză, Ucraina, nici măcar nu este prezent, cel puțin acum, în etapa pregătitoare care se desfășoară în Arabia Saudită. Partea americană a încercat să-l liniștească pe președintele Zelensky, promițându-i că la negocierile propriu-zise va fi de faţă şi Ucraina, dar deocamdată, așa cum se prezintă lucrurile, mă simt nevoită să evoc conferința de la München din 1938.Read more…

Lizzie Adler sau soarta tristă a unei Papieren Kind

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX mulți oameni din Europa, bărbați și femei, familii întregi, oameni săraci în majoritate, cărora soarta nu prea le zâmbise și care, deși munciseră din greu generații de-a rândul, nu reuşiseră să agonisească mai nimic, își părăseau țara și chiar Europa îndreptându-se către Lumea Nouă. De acolo veneau multe povești de succes prin intermediul scrisorilor și fotografiilor. Printre acești oameni disperați, dar și plini de speranță, erau mulți evrei, majoritatea din Europa de Est: Polonia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Bulgaria și chiar Ungaria. Dacă ne-evreii plecau mai ales din motive economice – sărăcie și impozite mari – evreii aveau un motiv în plus: antisemitismul care lua adesea forme violente. Nu am găsit informaţii privind numărul evreilor care au plecat în acea perioadă de pe meleagurile româneşti. Aici, în America, am cunoştinţe care îmi spun: ”Străbunicii au venit din România” sau ”Tatăl străbunicului a venit de la Galați. Știi unde este oraşul acesta din România?” Unii dintre ei mai găsesc printre hârtiile vechi ale familiei fotografii şi scrisori într-o limbă necunoscută lor și, mai rar, chiar jurnale, dar nu le înţeleg. Chiar dacă mulţi dintre cei care părăseau România promiteau că vor veni în vizită sau chiar că se vor întoarce, ajungeau doar să trimită ceva bani, multe scrisori și chiar fotografii despre noua viață pe care începeau să și-o clădească aici puțin câte puțin. Părinții arătau scrisorile rudelor, vecinilor și oricui îi întreba despre copiii plecați. Le arătau și poze să vadă vecinii cât de eleganți erau. În lipsa copiilor, acestea au căpătat denumirea de Papieren Kind – copil de hârtie… Deși scrisorile erau sincere şi chipurile din poze erau zâmbitoare, viața nu era deloc ușoară pentru noii sosiți care nu doar ajungeau într-o lume nouă, cu reguli diferite, greu de intuit, dar şi limba era necunoscută majorităţii dintre ei. Locuiau în condiţii mizere și munceau din greu. Uneori visul pentru o viață mai bună era curmat brusc. Un astfel de caz a fost cel al lui Lizzie Adler.Read more…

Cine mai scrie de mână?!

Pe masa mea de lucru este pahar de bachelită vechi, de sorginte rusească. Iniţial a stat zeci de ani pe biroul masiv al tatii. Îl adusese în 1961, când a revenit de la Moscova, unde îşi susţinuse doctoratul, şi îl utiliza drept recipient pentru ustensilele de scris: creioane Koh-i-Noor bine ascuţite, cu mine de toate tipurile, creioane automate şi pixuri de calitate. Îmi amintesc de momentele când îşi alegea cu grijă instrumentul adecvat şi apoi se apleca să-şi aştearnă notele de curs sau să schiţeze un desen tehnic pe colile veline, aranjate în top în biblioteca din spatele biroului. După plecarea tatii din această lume, am adus acasă la mine paharul de bachelită şi l-am umplut cu creioane automate, pixuri, linere şi carioci de mult uscate, pe care le ţin numai ca să-mi amintească de tata. Ce să fac cu atâtea instrumente de scris? Nici nu am loc să scriu pe o coală A4, masa mea de lucru fiind cotropită de computer. Dacă totuşi scriu de mână, o fac doar ca să-mi notez câteva idei, să-mi întocmesc o listă de obiective pe termen scurt sau de cumpărături. Acestea le notez pe bilețele, pe care apoi le pun, în funcţie de destinaţie, în buzunar, în geantă sau le prind într-un dispozitiv cu clemă ca să le am mereu în faţa ochilor. (De pildă, pe un astfel de bileţel scrie: „de terminat articolul pentru Baabel).Read more…