LIMBI VRĂJMAŞE

Germana nu se numără printre cele cinci limbi pe care le vorbesc…Nu cred că mi-ar fi fost dificil s-o învăţ, însă nu am vrut! Puteam să merg la grădiniţa sau la şcoala germană, puteam să aleg această limbă la gimnaziu sau liceu, dar am refuzat cu înverşunare. Mulţi, foarte mulţi ani, în mentalul meu limba germană era legată indisolubil de război, de nazişti, fascişti şi lagărele de exterminare evocate de cele câteva cuvinte sau sintagme repetate în majoritatea cărţilor sau filmelor de război: Jawohl, Führer, SS-Sturmbannhürer, Panzer, Gestapo, Häftling, Appelplatz, „Los, los, schnell, schnell, raus, raus!” Sonderkommando…Judenrein. Simţeam o aversiune viscerală faţă de „limba călăilor” pe care nu mi-am însuşit-o. Şi totuşi, cu ocazia primei călătorii în spaţiul austriac – la un festival de film – mi-am dat seama că ştiu o mulţime de cuvinte nemţeşti şi am reuşit s-o înţeleg şi să mă fac înţeleasă de bătrâna gazdă de la pensiunea unde locuiam. M-a ajutat faptul că limba maghiară are destule cuvinte împrumutate din germană, iar pe altele le-am dedus din analogiile cu termenii din fizică şi tehnică, replicile din filme, versurile din cântece sau pe baza asemănării cu engleza. Atunci am regretat pentru prima oară încăpăţânarea mea stupidă. Mi-a fost ciudă că nu învăţasem germana din timp, pierzând astfel posibilitatea de conversa, de a citi, de a cunoaşte şi a pătrunde o cultură, o civilizaţie. Nu le-am dat o lecţie „inamicilor”, ci mă pedepsisem pe mine. Din păcate, nici de atunci încoace nu am avut timp să urmez un curs de germană, dar sper ca în viitor să am răgazul s-o fac şi să recuperez o felie de civilizaţie europeană (şi transilvană) pe care o (mi-o) refuzasem ca o proastă…Read more…

Mike Klein: ULTIMA NUNTĂ EVREIASCĂ din GHERLA

Duminica dimineaţa, într-o zi de splendid de mai, în curtea casei părinteşti, în care m-am născut şi am copilărit, sub huppa comunităţii din Gherla , care fusese folosită pentru multe alte ceremonii în trecut, ţinută în cele patru colţuri de prietenii familiei, îmbrăcat într-un “kittle” alb tradițional – pentru că în ziua nunţii fiecare bărbat trebuie să fie îmbrăcat simplu şi fără dichisuri, în spirit de egalitate, conform religiei. Mireasa a fost adusă sub voal, zeci de lumânări aprinse, s-a învârtit în jurul meu de şapte ori.Read more…

Schizofrenie onomastică

Gândurile care urmează mi-au fost inspirate de unul dintre ecourile la articolul „Rânduri despre tatăl meu…” http://www.acum.tv/articol/342 63/ scris de Fane, coleg de clasă şi foarte bun prieten, care mi s-a adresat în mod firesc, „Dragă Juli…” Nomen est omen…în diferitele sisteme de referinţă în care ne-am arătat sau am fost priviţi. Numele, pseudonimul, numele tainic de botez, numele de alint sau porecla reflectă câte o faţetă a sorţii noastre individuale, dar şi destinul neamului din care ne tragem. Numele cu care suntem înscrişi, apelaţi, lăudaţi sau ponegriţi, citiţi, citaţi sau pomeniţi, este ca un marker, ca un identificator cu care putem fi găsiţi şi descoperiţi. Însemnul speranţei că nu ne risipim de tot şi definitiv.Abia mai târziu aveam să aflu despre obiceiul unor popoare – printre care şi evreii est-europeni – de a schimba numele copilului, atunci când acesta se îmbolnăvea grav, pentru a… păcăli soarta. Un filolog mi-a spus că de aici şi-ar avea sorgintea numele slav Răzvan (rebotezat). La evrei copilul bolnav era „vândut” unei cunoştinţe şi apoi „răscumpărat” sub un alt nume. Acest lucru se petrecuse şi în familia mea. Atât mama mea, cât şi bunica avuseseră câte un al doilea prenume, primit la… răscumpărare. Prenumele meu, Andrea-Julika, s-a alcătuit din dorinţa mamei de a mă numi Andrea (un nume extrem de rar în anii aceia la Cluj, unii spun că eram prima cu acest nume din generaţiile de după război) şi pragmatismul tatii care a vrut să-i dea fiicei sale şi un nume normal… Read more…