Yosi – spionul care și-a regretat faptele

Dec 29, 2022By

Nu demult, pe Amazon Prime a debutat serialul argentinian Yosi, the Regretful Spy (Yosi, spionul care și-a regretat faptele), bazat pe întâmplări adevărate. Acțiunea se petrece în Argentina și eroul principal este José Pérez, alias Yosi. Evreii sefarzi și conversos au ajuns în Argentina încă în 1492. Brațul lung al Inchiziției a continuat să-i urmărească și să-i terorizeze, până când Argentina și-a câștigat independența de Spania, în 1810. La sfârșitul aceluiași secol, zeci de mii de evrei prigoniți de pogromurile din Europa de Răsărit au ajuns și în Argentina, unde s-au bucurat de o viață economică, religioasă și culturală înfloritoare. Evreii se ocupau cu succes și cu agricultura și creșterea vitelor. Evreilor din Europa de Est li s-au alăturat mai târziu și evrei din țările arabe, mai ales din Siria și din Liban.  Evreii au întemeiat mai multe așezări agricole, prima și cea mai mare fiind Moisés Ville (Orașul lui Moise), care la un moment dat avea 2,000 de evrei – ea mai există și astăzi dar numărul evreilor a scăzut simțitor… În 1914, capitala Buenos Aires avea 150.000 de evrei, fiind a doua după New York dintre orașele Americii din punct de vedere al populației evreiești. Autoguvernarea evreiască a fost prost înțeleasă de unele oficialități argentiniene și a creat dușmănie și antisemitism. Începând cu 1946, Președintele Juan Perón și oamenii lui au încurajat primirea multor criminali naziști și încadrarea în societatea argentiniană. În timpul Juntei militare din 1976 – 1983, zeci de mii de argentinieni progresiști au fost răpiți din casele lor, au fost torturaţi și uciși. Printre ei se aflau câteva mii de pro-democrați evrei. Una dintre minciunile propagate de antisemiții argentinieni a fost așa-zisul Plan Andinia care susținea că evreii ar fi intenționat să întemeieze un stat propriu în PatagoniaRead more…

Dec 29, 2022 13 comments

Întrebări la sfârșit de an

Dec 29, 2022By

Anul trecut, în ultimul articol din decembrie vă propuneam chestionarul lui Proust spre atenție și eventuală completare (https://baabel.ro/2021/12/chestionarul-lui-proust/). Îmi face plăcere ca la sfârșit de an să reflectez măcar puțin la ceea ce am trăit, la cum m-au schimbat întâmplările anului care a trecut, ce mi-a oferit și ce mi-a luat și pentru ce trebuie să-i mulțumesc. Mă gândesc la felul în care am hotărât lucruri, la ce am izbândit, la ce trebuia să fac și n-am făcut, la câtă iubire sau timp am irosit, la ce am greșit și peste ce am răzbit. Mie aceste reflecții mi-au intrat deja în obicei și recunosc că îmi fac bine, îmi sunt folositoare spre a-mi împuțina poticnelile viitoare. Unele din întrebările pe care vreau să vi le împărtășesc le-am discutat pe parcursul acestui an și au un caracter inedit în doze care le poate face interesante, așa încât iată-le în cele de mai jos! Poate veți avea dispoziția să le acordați atenție.Read more…

Dec 29, 2022 10 comments

O lume nebună, nebună

Dec 29, 2022By

Desemnarea Qatarului ca gazdă a Campionatul Mondial de Fotbal 2022 a dat naştere la controverse, preocupând presa sportivă şi nu numai. Argumentele împotriva organizării a campionatului tocmai în Qatar au fost numeroase. Întâi de toate, desfășurarea în luna noiembrie era nepotrivită pentru că toate campionatele naționale trebuiau întrerupte pentru o lună de zile. Qatar este o țară mică, unde fotbalul e mai puțin cunoscut decât în Europa, America Latină, sau Africa și după unele zvonuri, conducerea FIFA ar fi fost mituită pentru alegerea acestei țări. Să nu mai vorbim de numeroasele victime printre muncitorii străini care au lucrat la construcția stadioanelor.  Comitetul de organizare a campionatului din Qatar a interzis orice activitate a organizației LGBT și orice manifestare de intimitate în public, indiferent dacă perechile erau căsătorite sau nu etc., etc. În mod normal, campionatul nu ar fi trebuit să aibă loc într-o țară care nu respectă libertățile elementare ale omului. FIFA ar fi trebuit să combată orice manifestare de segregare sau discriminare în funcție de rasă, sex, vârstă, sau religie, dar nu au fost decât încercări timide de a boicota campionatul din Qatar din partea federațiilor de fotbal din Anglia, Germania și Australia. Pe Netflix a fost difuzat serialul Fotbal, bani și putere care demască corupția conducerii FIFA, inclusiv pe Sepp Blatter, președintele organizației, Michel Platini, președintele UEFA și mulți alții, nemaivorbind de implicațiile politice care nu fac obiectul acestui articol. În 20 decembrie 2022 a început mult disputatul Campionat Mondial de Fotbal. Surprizele au început chiar în doua zi:Read more…

Dec 29, 2022 4 comments

Raoul Wallenberg la Haifa

Dec 29, 2022By

Puțini știu că Raoul Wallenberg, cel care a salvat mii de evrei din Ungaria în decursul celui de-al Doilea Război Mondial, a locuit și a lucrat un timp la Haifa. Înainte de a-și începe activitatea de diplomat, în decursul anilor 1930, Raoul Wallenberg a lucrat ca funcționar la Banca Olandei, care își avea sediul la Haifa, în Orașul de jos, pe Strada Băncilor, colț cu actualul Bulevard HaMeginim. Actualmente, în acest loc se află un imobil de birouri, pe care a fost instalată o placă comemorativă menționând acest fapt istoric. David Nesher, directorul firmei Audiophone de la Haifa, fiul unei evreice originare din Budapesta care a fost salvată de Wallenberg, a cercetat istoria șederii lui Wallenberg la Haifa și mi-a relatat următoarele: Wallenberg a fost trimis la Haifa în 1936 de către tatăl său, om de afaceri suedez, ca să lucreze la Banca Olandei cu care avea legături de afaceri. În decursul acestei perioade, Wallenberg a locuit într-o cameră închiriată în apartamentului unui funcționar al băncii, evreu de origine germană. Între tânărul Raoul Wallenberg și fiica acestui funcționar s-au dezvoltat relații prietenești. Aceasta a fost prima dată când Wallenberg i-a cunoscut pe evrei. Read more…

Dec 29, 2022 2 comments

Untul libertății și un inaspectuos tort Joffre

Dec 22, 2022By

La fiecare sfârșit de an mă gândesc la acele zile din decembrie 89. Mă ajută și faptul că încă îmi mai păstrez jurnalul din acea perioadă. Ca prin minune, pentru că restul caietelor în care scrisesem în copilărie și adolescență s-au rătăcit pe parcursul repetatelor mele mutări. Mă bazez, deci, nu doar pe amintiri, ci și pe descrieri detaliate și zilnice pe care le-am făcut din 22 și până în 28 decembrie. În 22 decembrie 1989, pe la amiază, făceam fără tragere de inimă exerciții la matematică. Eram în clasa a zecea, iar perspectiva de a continua și după treapta a doua la un liceu cu profil de matematică-fizică mă îngrozea. Eram total nepricepută la matematică, fizică și chimie, iar nivelul la care se preda era atât de ridicat, încât abia puteam să țin pasul cu colegii mei. Părinții îmi găsiseră o profesoară tânără și prietenoasă care să mă ajute, dar pe care reușisem să o exasperez cu pasivitatea mea. Adevărul e că eram complet demotivată și refuzam să lucrez suplimentar, inventând felurite pretexte copilărești. Asta făceam și în dimineața de 22 decembrie, pierzând timpul și uitându-mă cu coada ochiului la setul de probleme pe care le aveam de rezolvat până după-amiaza când trebuia să mă duc la meditații. Mă gândeam la filmul pe care îl văzusem la cinema cu o seară înainte, mă tot uitam pe geam, îmi sunam prietenele, ca să treacă ziua mai ușor.  Ca să-mi găsesc de lucru, am deschis radioul și am înlemnit. Era tocmai momentul în care elicopterul cu soții Ceaușescu își lua zborul de pe clădirea Comitetului Central. Read more…

Dec 22, 2022 16 comments

Un cavaler al fluierului

Dec 15, 2022By

În preziua semifinalei dintre Argentina și Croația, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar se desfășoară  tradiționalul meci intre echipe alcătuite din veteranii Cupelor Mondiale precedente. La meci asistă toate oficialitățile din conducerea  FIFA-Federația Internațională de Fotbal , printre care bineînțeles se află și Gianni Infantino, președintele acestui for. Pentru decernarea premiului care i se acordă celui mai bun jucător din categoria veteranilor, Infantino invită lângă el un bătrânel, micuț de statură. Acest bătrânel vioi  care vorbește cinci limbi învățate demult, într-o tinerețe timișoreană,  se numește Abraham Klein. Pentru Abraham Klein e încununarea unui traseu început cu 88 de ani în urmă în cartierul Iosefin din Timișoara. “Oamenii își amintesc despre Timișoara ca de un oraș frumos. Pentru mine nu a fost”, scria Klein în cartea lui de memorii, prefațată chiar de marele Pele, cel care s-a semnat: „Admiratorul și prietenul tău din Brazilia”. Acolo, la Timișoara și-a trăit primii ani ai vieții, ani de război și de lipsuri. O părăsește la 13 ani, în 1947, în drum spre Palestina. “Mi s-a oferit de multe ori ocazia să revin la Timișoara ca arbitru, sau ca observator FIFA. Am refuzat de fiecare dată.” Pentru Abraham Klein e încununarea unui traseu început cu 88 de ani în urmă în cartierul Iosefin din Timișoara…Read more…

Dec 15, 2022 11 comments

Colecţionară… de paşi

Dec 15, 2022By

Prima oară am fost la Iaşi, în vacanţa de după clasa a doua primară. Mama s-a dus într-o excursie-circuit cu studenţii ei de la filologie şi m-a luat şi pe mine. Călătoream cu un aşa-numit « vagon amenajat », adică un vagon de clasa a doua în care banchetele erau unite între ele cu nişte punţi atât în partea inferioară, cât şi în cea superioară. Pe aceste priciuri improvizate dormeau în total opt persoane. « Vagonul amenajat » era ataşat diferitelor garnituri de tren, iar în localităţile unde poposeam pentru o zi-două era campat pe o linie moartă şi servea drept dormitor comun. Nu beneficiam de cine ştie ce confort, întrucât WC-ul şi spălătorul vagonului puteau fi folosite doar în timpul mersului. În rest ne descurcam în gări sau locurile publice din oraşele vizitate. Prima oprire am făcut-o la Iaşi. Am vizitat Palatul Unirii şi Biserica Trei Ierarhi. Apoi am urcat în Copou, am văzut Bojdeuca lui Creangă, Teiul lui Eminescu şi monumentala clădire a Universităţii, unde am trecut, alene, prin Sala Paşilor Pierduţi. Denumirea m-a intrigat. Eram foarte curioasă să observ “pierderea paşilor”, dar nu am reuşit. Sala nu mi s-a părut decât o incintă lungă, boltită şi ternă, însă denumirea ei mi-a rămas întipărită în memorie, ca o şaradă.Read more…

Dec 15, 2022 6 comments

Velvl Zbarjer – un trubadur evreu din veacul al XIX-lea

Dec 15, 2022By

După ce am scris despre pogromul din Iași de la 1899, colegul nostru Ilia Ehrenkranz mi-a recomandat două cărți ale scriitoarei Jill Culiner, pe subiecte apropiate.  Prima este o biografie a lui Velvl Zbarjer.  „Cine???  Nu știu.  N-am auzit.”  Acesta este leitmotivul cărții, pentru că este o figură uitată (pe nedrept!) din istoria evreilor din Europa de Răsărit din secolul al XIX-lea. De fapt Velvl Zbarjer este o poreclă, el se numea Beniamin Wolf Ehrenkranz (cca 1824 – 1884).  Velvl în idiș este un diminutiv de la Wolf (în germană ar fi Wolferl – ceea ce mă duce cu gândul la copilăria lui Mozart), iar Zbarjer pentru că era originar din orășelul Zbaraj, pe atunci în Galiția, astăzi în vestul Ucrainei, aproape de granița cu Polonia.  A fost poet, cântăreț, actor – o celebritate la vremea lui.  Autoarea cărții i-a citit versurile, corespondența, precum și amintirile celor care l-au cunoscut și apoi a pornit pe urmele lui pentru a încerca să-i reconstituie biografia. Era fiul lui Moșke Șoihet (Moise care tăia animalele pentru carne cașer).  A mers la heder, unde învățau toți băieții din târg, dar fiind un copil înzestrat, l-au trimis să-și continue educația la yeșiva din orașul alăturat, Tarnopol.  Părinții sperau că va deveni rabin, dar…La o vârstă fragedă Velvl a dat peste o carte a filosofului Moses Mendelssohn, întemeietorul mișcării iluministe evreiești, Haskala.  La prima vedere părea ceva foarte normal: o carte de comentarii biblice, scrisă cu litere ebraice…  Numai că textul era în germană – un vorbitor de idiș putea, cu efort, să-l înțeleagă.  Iar Velvl a făcut efortul, pentru că erau comentarii raționaliste(!), pentru el ceva nemaivăzut! Read more…

Dec 15, 2022 18 comments

Cum ne raportăm la viață și la moarte

Dec 15, 2022By

La Târgul de carte Gaudeamus din acest an, Editura Hasefer, prezentă cu o bogată producție editorială, a lansat cartea Viața fără cei dragi. Mic Tratat de consolare, de Delphine Horvilleur. Ea este rabin al aripii liberale a iudaismului din Franța și se consideră ”rabin laic”, definiție dată la înmormântare, de sora unui membru al revistei Charlie Hebdo, asasinat de teroriști islamici. În concepția ei, cele două noțiuni nu sunt antagonice. La prima vedere, cartea care în franceză are un titlu mai dur, Vivre avec nos morts (Să trăim cu morții noștri), ne duce într-o lume tristă, fără întoarcere, plină de doliu și amărăciune. Dar după ce o citim, ne dăm seama că nu este adevărat. Deși subiectul este moartea, cartea este frumoasă și ne învață un lucru esențial: cum să facem față pierderii celor dragi. Delphine Horvilleur, prin funcția sa, consideră că aceasta este misiunea pe care trebuie să o îndeplinească. Ea vorbește de strânsa legătură dintre viață și moarte pe care nu trebuie să le tratăm separat.  “Viața și moartea se țin de mână, este greșit să se vorbească despre două universuri fără legătură, așa cum se întâmplă adesea în gândirea occidentală”, a declarat ea la lansarea cărții. Horvilleur nu uită să sublinieze importanța vieții în doctrina iudaică și citează din Tora, din Deuteronom: „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.” (Deut. 30: 19)Read more…

Dec 15, 2022 9 comments

La vânătoare de “unicorni” în Israel

Dec 15, 2022By

Fără îndoială că Israelul este o scenă foarte dinamică pentru start-upuri. În cifre absolute el se situează la același nivel cu SUA și Singapore, dar raportat la mărimea populației este pe primul loc la nivel mondial. Între Iordan și Marea Mediterană există aproape 10.000 de companii high-tech inovatoare, majoritatea fiind implicate în software, sănătate, energie, mediu și tehnologii agricole. Toate au în comun nevoia de a găsi investitori de capital de risc. Culmea acestor eforturi a fost atinsă în 2020, când s-au strâns peste 10 miliarde dolari. În 2021 cifrele au fost ceva mai mici, iar pentru 2022 se prevede o scădere de 30% – ceea ce încă reprezintă sume uriașe. Unele dintre aceste companii, precum Waze sau MobilEye, au ajuns la statutul de „unicorn”, adică ele valorează peste un miliard de dolari. Recent am avut ocazia să arunc o privire personală în lumea start-upurilor israeliene, o privire prin gaura cheii în interiorul palatelor de sticlă și beton de pe ambele părți ale Autostrăzii Ayalon – și mai departe. Intrarea mea modestă în această lume fascinantă se datorează unei împrejurări deosebite: am devenit și eu o mică parte a unei asemenea companii proaspăt înființate. Nu e nici pe departe un „unicorn”, nici măcar o companie de succes care aduce profit investitorilor. Este un spin-off din peisajul universitar elvețian: Universitatea din Zürich, Spitalul Universitar (fostul meu angajator) și renumitul Institut Federal Elvețian de Tehnologie (ETH) – echivalentul elvețian al Technion-ului, de unde de-a lungul timpului au ieșit minți strălucite, printre care peste o duzină de laureați ai Premiului Nobel.Read more…

Dec 15, 2022 8 comments

Amnezia, bat-o vina…

Dec 15, 2022By

De când mă știu nu am fost acuzat de lipsă de interes pentru a participa la conversații cu prieteni și cunoscuți. Ba din contră, nu o dată am avut (și încă mai am!) senzația că ”dau și peste plan”, că uit că în jurul meu se află și alții care ar dori să-și expună părerea, dar eu le-o iau mai tot timpul înainte și nu de puține ori mă trezesc prea târziu, adică după ce am reușit să enervez și/sau să plictisesc. Dar acum câteva săptămâni m-am dat bătut! Nu, eu nu sunt decât un diletant…Eram într-un cerc restrâns, după o întâlnire cu un politician israelian de mâna întâi care venise în mica noastră urbe pentru a se întâlni cu cei care doreau să-l asculte, cu gândul să-i convingă să voteze pentru lista lui în alegerile care se apropiau vertiginos. După vreo oră și ceva, în care l-am auzit expunându-și poziția politică și răspunzând (cu de-ajunsă dibăcie) la întrebări, publicul s-a împărțit în mai multe grupuri, majoritatea luând-o spre casă, pe jos, că doar nu ne aflam la New York și nici măcar la Tel Aviv. Mica noastră ceată, formată datorită apropierii la care se aflau casele noastre, cuprindea cam zece persoane, mai toate trecute de vârsta la care viața te înșală oferindu-ți iluzia că poți face orice prostie fără să fii pedepsit. Bărbați și femei, nu toți îmbrăcați adecvat pentru o seară de toamnă sudică (adică unii în pantaloni scurți și cu sandale, bineînțeles fără ciorapi, că așa-i la noi), pășeam în ritm lent dar constant spre căsuțele noastre, iar faptul că nu ne grăbeam permitea fiecăruia să scoată o vorbă sau două, fără să fie împiedicat de ceea ce noi medicii numim dispnee de efort, adică lipsă de aer. După socoteala mea, mai aveam vreo zece minute de mers, când domnul acela, pe care-l cunoșteam din diversele ședințe ale Senatului Universității din regiune, ridică glasul și declară: – Suntem în preajma prăpastiei! Ne-am oprit cu toții și, instinctiv, câțiva chiar s-au uitat primprejur pentru a decela groapa care ne fusese anunțată și care ne putea periclita însăși existența…Read more…

Dec 15, 2022 14 comments

Diminețile unui pierde-vară

Dec 15, 2022By

De trei ani sunt angajat deghizat. Dacă vreau să-mi definesc bine statutul, ajung la expresia “pensionar activ”. Să mă explic: Lucrez de două ori pe săptămână la un spital particular, câte cinci-șase ore, am cursuri cu studenții de patru ori pe lună. “–Ce vrei mai mult, ai îmbătrânit, aud de la mulți prieteni, nu mai poți da același randament ca la treizeci-patruzeci de ani.” Argumente logice, dar pentru mine sunt dureroase și greu de acceptat. Colegii mei care se apropie de vârsta pensionării îmi povestesc că abia așteaptă, numără zilele. Chiar și cei mai tineri îmi spun că ar face schimb cu mine… până când ajung cu adevărat la vârsta pensionării. Noi, anesteziștii, suntem obișnuiți să lucrăm în condiții de concentrare maximă, suntem pregătiți în orice moment pentru toate complicațiile posibile. Nivelul de adrenalină este crescut, luăm hotărâri instantaneu, stresul face parte din viața noastră de zi cu zi. Caracteristicile muncii noastre de anesteziști ne fac să ne adaptăm mai greu la “viața de apoi”, adică de după pensionare.Read more…

Dec 15, 2022 5 comments

Trei cărţi importante în istoria medicinii

Dec 15, 2022By

Căutând în biblioteca medicală a părintelui meu, am găsit trei cărţi importante şi de interes pentru dezvoltarea medicinii, la sfȃrşitul secolului XIX şi prima jumătate a secolului trecut. Prima carte, Psychopathia sexualis, este scrisă de medicul psihiatru Richard von Krafft-Ebing (1840-1902). Această carte de bază este cea dintȃi care tratează problemele de patologie sexuală – deviaţii de la normalul sexualităţii. utorul defineşte deviaţiile, prin comparaţie cu ceea ce considera normal în sexualitate. Clasificarea acestor deviaţii o face bazându-se pe cazurile reale observate la pacienţii pe care i-a tratat în clinica lui sau în spitalele de neuro-psihiatrie unde a profesat. Richard von Krafft-Ebing a utilizat primul termenul de sadism (numele vine de la nuvelele Marchizului de Sade) şi a introdus termenul de masochism (de la numele scriitorului Leopold von Sacher-Masoch).Read more…

Dec 15, 2022 5 comments

Amaury du Closel, un adevărat aristocrat francez

Dec 15, 2022By

Cu câțiva ani în urmă, un prieten m-a invitat la o petrecere în locuința lui din centrul Vienei. Prietenul este un fost bancher și prin natura profesiei sale aduna întotdeauna o societate interesantă, ața că am acceptat cu plăcere. Într-adevăr, așteptările mele nu au fost înșelate. În acea seară am întâlnit un bărbat impresionant prin manierele sale perfecte, dar aceasta era numai o impresie exterioară. Substanța lui adevărată aveam s-o descopăr numai cu timpul. Monsieur Amaury du Closel, acesta era numele interlocutorului meu, este un compozitor și dirijor francez. Cunosc într-o anumită măsură lumea muzicală și totuși numele lui nu îmi spunea nimic. Dar eu mai știam și altceva. În lumea de astăzi, cine se hotărăște să devină muzician este ori un geniu, ori o persoană incapabilă să aprecieze riscurile alegerii sale, ori un fanatic al muzicii, ori toate trei la un loc! Desigur, ce poate fi mai frumos decât să dirijezi sau să fi solist la o orchestra de prim rang într-una din marile săli de concerte ale unei capitale majore? Dar în zilele noastre nenumărate competiții muzicale în toată lumea produc atât de mulți laureați talentați, energici, plini de cunoștințe și atașament față de muzică, încât cariera lor devine o loterie. Foarte mulți ar merita să ajungă la culmile interpretării și la statutul de superstar, dar numai foarte puțini reușesc. Publicul, orchestrele, sălile de concerte și nu în ultimul rând fondurile sunt limitate. Unii foarte buni primesc șanse pe care le pot valorifica, alții la fel de buni, nu… Cu timpul am aflat mult mai multe despre activitatea lui Monsieur du Closel.Read more…

Dec 15, 2022 2 comments

Note de lectură: Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară

Dec 15, 2022By

Cartea despre care doresc să vă împărtășesc câteva gânduri a apărut în luna noiembrie a acestui an la editura orădeană Ratio et Revelatio. Nădăjduiesc ca, prin aceste succinte note de lectură, să vă stârnesc interesul pentru a o citi. Este o carte-document care aduce mărturie despre momente ale istoriei recente, zbuciumate și apăsătoare, istorie care a spulberat destine, le-a învălmășit și continuă să le influențeze. Cartea este alcătuită sub forma unui dialog care transcende decenii și reunește autorul, Adalbert Rosinger, cu fiica lui, Veronica Rozenberg Rosinger. Este un dialog excepțional care se transformă într-o structură de rezistență a unei construcții de adevăr și istorie trăită, suferită. Adalbert Rosinger a fost orădean, el s-a născut în 1909 în acest oraș caracterizat prin multiculturalitate și, iată, parcă printr-un joc al destinului, după 113 ani, memoriile lui regăsite în carte sunt publicate tot în orașul lui natal. Subtitlul cărții, O lume care se prăbușește, se referă la prăbușirea lumii ideilor marxist-leniniste dar, citind cartea, ne dăm seama că însăși lumea lui Adalbert Rosinger s-a prăbușit chiar de mai multe ori pe parcursul vieții lui.Read more…

Dec 15, 2022 23 comments

Criminalistica – o știință inexactă

Dec 15, 2022By

Dintotdeauna mi-au plăcut serialele documentare de criminalistică americane, britanice și australiene. Polițiștii rezolvau cele mai complicate crime! Mi-a rămas în minte un caz dramatic. Un emigrant polonez care locuia la Chicago devenise foarte religios, dar familia lui nu avea interes pentru religie. Ca răzbunare, bărbatul și-a împușcat cei patru fii, soția și mama și apoi a dispărut. Nici poliția, nici FBI nu au reușit să-l găsească. Cu treizeci de ani mai târziu, când criminalistica s-a computerizat, a fost creat un presupus portret al bărbatului, bazat pe o fotografie veche de treizeci de ani. Poliția a publicat portretul în presă. O femeie din New York l-a recunoscut în el pe vecinul ei și a anunțat poliția. Bărbatul a fost arestat și și-a recunoscut identitatea și crimele. Serialele prezintă cazuri în care criminalii au fost prinși cu ajutorul tehnologiilor avansate, dintre care cea mai bună este considerată examenul ADN. În realitate, multe cazuri sunt greu de rezolvat, mai ales dacă cadavrul nu a fost găsit și probele indirecte sunt insuficiente. Chiar dacă există un cadavru, trebuie găsită o dovadă, preferabil ADN, care să confirme prezența făptașului pe victimă sau în preajma ei. Filmul True crime, bazat pe un caz adevărat, demonstrează posibilitatea de a condamna la moarte o persoană nevinovată, ceea ce este și mai grav decât a nu descoperi ucigașul, pentru că în acest caz sunt două victime nevinovate!Read more…

Dec 15, 2022 8 comments

Prietena mea, Saşa Feyer

Dec 15, 2022By

Pe Sașa am cunoscut-o în anul 1990 și ne-am împrietenit ca și cum ne-am fi știut din copilărie. Lucram încă la spitalul Fundeni și într-o bună zi mi se telefonează de la camera de gardă că mă caută cineva. Crezând că e o mamă sau o rudă a unui copil bolnav care solicită informații despre pacient, am spus, ca de obicei, că persoana să ia liftul și să urce la etajul VI, unde eu o voi aștepta. Surpriza mare a fost când mi s-a adresat în limba germană: ”Tu ești Mimi Korber; am vrut să te cunosc. Sunt Sașa Feyer, nepoata familiei Kreisel din Câmpulung.” Nu o cunoșteam, deoarece era cu șapte ani mai mică decât mine, dar i-am cunoscut bunicii, iar o mătușă de-a ei era prietenă cu verișoara mea, Sylvia pe care eu o adoram. Așa a început prietenia noastră, o prietenie de care amândouă am avut de profitat. Sașa era o persoană foarte inteligentă, cultă, răbdătoare, foarte de treabă și prietenia noastră a venit într-un moment prielnic, deoarece amândouă aveam nevoie de un om apropiat. La fel ca mine, a fost și ea deportată împreună cu familia în Transnistria, ajungând în cele din urmă la Șargorod, la vreo 60 km de Moghilev.Read more…

Dec 15, 2022 4 comments

Petarde de iarnă (2)

Dec 15, 2022By

Am decis ca în prezentul articol să nu scriu despre dramaticele evenimente recente, aștept să se decanteze puțin esența lor și să se împrăștie fumigenele propagandistice. Mai ales cele guvernamentale, de pretutindeni. Am scos din „sertar” două texte pe care le-am scris anul trecut, două articole de atitudine, personale, care sunt de fapt previziuni și mici sinteze obținute după ani de urmărire atentă a mass mediei internaționale. Sper ca aceste previziuni pentru viitor, destul de sumbre în esența lor, să apară într-un viitor volum cuprinzând articolele pe care le-am scris în Baabel. Europa a ratat deja “viitorul luminos”. Din punct de vedere demografic, populația este într-un declin numeric catastrofal de vreo trei decenii și doar influxul migrator din Africa și Asia o menține pe linia de plutire. Depopularea accentuată în zonele rurale și izolate și lipsa acută a forței de muncă sunt compensate prin imigrația forțată a unor populații total străine de civilizația bătrânului continent, majoritatea de religie islamică, inadaptabilă la valorile europene, iudeo-creștine și tradiționale. Ele nu pot fi integrate, de aceea putem asista în scurtă vreme la situații de război civil, de revolte ale suburbiilor, de atrocități etnice și religioase în masă. Adio stabilitate și pace internă, Europa va semăna treptat cu Orientul Mijlociu.Read more…

Dec 15, 2022 7 comments

Dincolo de amintiri. A fost odată Monica Şurtea

Dec 15, 2022By

Răzbate o privire dinspre două ape, aparent limpezi, îndată tulburate de o suflare, un cuvânt, fuga unui gând. La casa acestor ochi, adânci cât lacurile ademenitor-înșelătoare ascunse-n munți, am petrecut anii dintâi ai copilăriei, am mâncat cele mai bune prăjituri și am fost atrași de cele cele mai ispititoare jucării, viu colorate, de la miniaturi în sticlă, la fantasmagorice castele de carton. Singură la părinți și dornică de tovărășie, Monica Șurtea își împărtășea cu generozitate ”grădina zoologică” din pluș, păpușile de porțelan, elefănțeii sculptați în humă sau plastic, rățuștele măcăitoare și câinii cu lătrat mecanic. Așa a început totul, pe o stradă din vecinătatea Cimitirului Central.Și tot acolo, la același cimitir, avea să se sfârșească. Părinții noștri, colegi fiind, se împrieteniseră. În bezmeticii ani staliniști, când mulți dispăreau peste noapte, bucuria copiilor îi lumina și pe ei. Puținul timp liber îl acordau copiilor mergând în excursii sau în vizite reciproce. Monica Șurtea a fost de pe atunci de o rară generozitate. Copil unic, dar fără mofturi. O încânta orice, punea mereu întrebări și n-o mulțumeau răspunsurile simple, pe înțelesul ”celor mici”. Citea dinaintea vremii de școală. Read more…

Dec 15, 2022 8 comments

Miniatură cu jucărie uitată

Dec 15, 2022By

Când mă întorc din oraș spre casă trebuie să trec printr-o porțiune de parc unde mă întâlnesc adesea cu bunici care-și plimbă și își distrează nepoțeii. Pe jos sau pe triciclete viu colorate, micuții aduc în parc voia bună, glasurile cristaline, micul lor univers în expansiune, cu care umplu locul și-l înveselesc. Deunăzi, pe acest drum am asistat fără intenție la o conversație delicioasă între o bunică și nepoțelul ei. Erau orele după-amiezii. Bunica îl scosese pe copil de la sistemul after school și îl conducea spre casă. Băiețelul avea vreo șase sau șapte ani și era grozav de necăjit, fiindcă își uitase în bancă mașinuța roșie de jucărie. Urmau câteva zile libere și el era neliniștit că mașinuța lui va fi de negăsit când se va întoarce la școală. Bunica încerca să-l consoleze cum putea mai bine, dar cum băiatul se lamenta în continuare, bunica și-a cam pierdut răbdarea și a întors-o spunând că, din capul locului, el nu ar fi trebuit să-și ducă jucăria la școală. Read more…

Dec 15, 2022 9 comments